Continuând seria amintirilor din perioada în care lucram ca supraveghetor la o sală de forţă (că asta era mai mult, partea de fitness fiind reprezentată de câteva biciclete eliptice şi vreo două seturi de greutăţi cu nisip), ajung la burtosul nesimţit.
E drept, la sală erau mulţi burtoşi (nu am văzut multă lume antrenându-şi abdominalii), însă unul anume ieşea în evidenţă, fiind a doua nenorocire care mi se putea întâmpla în afară de prezenţa trio-ului. Norocul meu iniţial era că specimenul ăsta făcea prezenţa la amiază, eu având de-a face cu el abia sâmbăta, asta până să mi se fi modificat programul, caz în care am ajuns să-l văd zilnic. O să-i spun burtos nesimţit de acum înainte, pentru a nu-i jigni pe ceilalţi burtoşi. Să explic.
Când l-am văzut prima oară pe burtos, mi s-a părut un tip ok, deşi avea ceva aere cocalareşti, însă am trecut cu vederea. Cu trecerea timpului, însă, tipul a început să se transforme şi să-şi dea arama pe faţă. Era un tip tatuat, tuns scurt, măricel, dar burtos, cu lanţ de aur la gât.
Având impresia că dacă vine la sală cu o maşină de teren, are dreptul să calce acolo ca pe tarlaua doamnei mă-sa, burtosul a intrat încălţat, fără a se şterge măcar. Mai erau câţiva tipi care intrau cu încălţămintea de afară, dar ăia măcar se ştergeau bine, dacă nu vroiau să se descalţe. I-am atras atenţia burtosului nesimţit, iar acesta s-a şters, însă continua să facă gesturi de genul. La vremea respectivă, îl întâlneam doar sâmbăta, aşa că l-am băgat undeva în gând şi asta e.
În sală, burtosul nesimţit lăsa greutăţile unde se nimerea, neavând minima decenţă de a le pune înapoi în rastel. Mai mult, atunci când lucra cu ganterele, avea prostul obicei de a le trânti puternic de podea, deşi ele nu erau în niciun caz atât de grele. I-am atras atenţia de nenumărate ori pe partea asta, dar l-a durut în cur, mai puţin când era şeful acolo.
Nu numai că lăsa dezordine în urma lui, dar avea şi obiceiul de a vorbi tare la telefon în mijlocul sălii, ca orice cocalar care suferă de importanţă. Într-o sâmbătă, cam pe la amiază, eram aproape de a începe curăţenia (se apropia ora închiderii), iar tipul o tot lungea, dar era ok, fiind doar eu cu colegul de dimineaţă. La un moment dat, începe să vorbească la telefon şi să se certe cu muierea lui (o piţipoancă şi aia, că a venit de câteva ori la sala, având fix aceeaşi problemă ca burtosul nesimţit – intra pur şi simplu în sală să vorbească cu ăla). Că se certa, nu era problemă, dar burtosul nesimţit începuse literalmente să ţipe în telefon, că-i face şi drege când o prinde. Ca o paranteză, specimenul ăsta tot se lăuda la unii tovarăşi de-ai lui că îl bătuse pe unul sau altul şi alte prostii de genul.
Un alt exemplu: când se apropia ora închiderii în timpul săptămânii, burtosul nesimţit m-a ţinut să aştept încă 30 de minute peste program, pentru că el venise prea târziu şi nu îşi terminase antrenamentul. Aceleaşi strigăte, buşituri, probleme. Avea impresia că sala aia se învârtea în jurul lui şi că îmi face un mare serviciu prin faptul că este acolo. Nici măcar nu mi-a mulţumit. Am mai stat după unul-altul peste program, dar măcar oamenii mi-au mulţumit după, fiindcă nu eram obligat să o fac. Chiar mă gândeam să strâng tot şi să-l închid acolo pe dobitoc, dar ăla ar fi dărâmat tot în sală la ce minte avea.
Bomboana de pe colivă am lăsat-o la urmă, burtosul nesimţit depăşindu-mi aşteptările de data asta: omul s-a dus la baie să se pişe, însă i-a fost lene să o facă aproape de veceu, el făcându-şi treaba din dreptul uşii, având o distanţă de vreo doi metri. Evident, numai în veceu nu a făcut, burtosul nesimţit ori având probleme cu prostata, ori şi-a respectat blazonul, a doua variantă fiind cea mai plauzibilă.
Eu habar nu aveam de treaba asta, având să aflu ulterior, atunci când a venit şeful să se uite prin sală. Ajungând la baie, îmi reproşează că nu am făcut deloc curat acolo (ceea ce eu făcusem înainte să se ducă burtosul nesimţit acolo) şi că miroase a pişat. Mă duc să văd care e treaba şi abia pe urmă îmi dau seama de ce era burtosul nesimţit atât de satisfăcut.
Burtosul nesimţit a reprezentat cea mai mare durere de cap pentru mine, mai ales atunci când aveam de-a face cu el zilnic. Chiar nu pot pricepe de ce unii simt nevoia de a ieşi astfel în evidenţă, cu gesturi care mai de care mai ordinare. Mă depăşeşte întrebarea.