Iată că am ajuns la factorul de stres numărul unu în ceea ce priveşte job-ul la sala de forţă: patronul. Atunci când m-am angajat, era vorba să fie ceva part-time, eu trebuind să lucrez de luni până vineri între 18 şi 21, urmând ca sâmbăta să vin la curăţenia generală, asta însemnând orele 16. Pentru 250 de lei, era ceva ok.
În plus, şeful părea un tip ok, care nu cerea eu ştiu ce chestii imposibil de realizat. După ce a trecut perioada de acomodare şi de probă, mi-am intrat în ritm, cunoscând oamenii de pe schimb. Părea că am făcut o alegere bună. Însă fericirea a fost de scurtă durată.
La scurtă vreme, a trebuit să vin sâmbăta de dimineaţă. La nici două luni după ce am început job-ul, a trebuit să vin ba de la 17, ba de la 16, urmând ca ulterior să apar de la 15, o bună bucată de vreme. Nu am avut nimic împotrivă, chiar dacă banii în plus nu erau cine ştie ce, eu primind 300-350 lei.
Ulterior, văzându-se fără om dimineaţa (voi detalia mai jos), a trebuit să vin periodic de la ora 9, trebuind să stau singur tot programul. Cea mai grea perioadă a fost aproape de sărbători, când a plecat primul om, care era un prieten de-al şefului. Seara, după ce am venit de la sală, am fost sunat de tipul de dimineaţă, care m-a rugat să vin a doua zi mai devreme, de la 12, pentru a-l înlocui. Am zis ok.
Am ajuns la ora 12, dar acolo nu era tipul, ci un prieten de-al lui, care mi-a predat încasările şi cheia, spunând că ăla nu se ştie când se întoarce, că vrea să plece din ţară. Ţin minte că era miercuri atunci. Joi şi vineri am stat tot programul, joi vorbind cu şeful la telefon, spunându-i că voi face curăţenia duminică, în ziua liberă. Vineri, tipul se pare că a uitat, vorbind despre curăţenia de sâmbătă, că o voi face singur.
Cât timp am fost la sală, dimineaţă au stat patru inşi mai mult (vreo două luni), iar în rest, oamenii veneau, stăteau puţin şi plecau după ce vedeau ce scârbă de om era patronul.
Ce se întâmpla? Omul nu avea încredere în nimeni şi te verifica de ori de câte ori avea ocazia. Cine-i ăla? Vezi că acolo nu ai dat bine. Ăla are abonament valabil? După o vreme, a devenit de-a dreptul stresant. Noroc că periodic pleca din ţară, avea el ceva muiere prin Italia şi abia aşteptam să o întindă. Nu numai că nu avea încredere în nimeni, dar mai şi schimba periodic lacătul la intrare.
Cel mai nasol pentru mine a fost faptul că obişnuia să mă cheme periodic să stau la sală, eu trebuind să absentez de la cursuri. Astfel, am ajuns să pierd al doilea an la facultate din cauza absenţelor. Acum trebuie să văd ce restanţe pot da ca să intru în anul trei la Litere şi să nu fiu nevoit să-l repet, dar asta e altă discuţie. La vremea respectivă am zis să-l ajut pe om, fiindcă sunt un tip loial, nedorind să-l las în fundul gol şi să plec (deşi îmi făcuse destule chestii nasoale, voi detalia mai jos). A apreciat? O pulă. Imediat ce a găsit om, gata, eram aşa şi pe dincolo, dar când rămâneam doar eu, eram cel mai cel, ca să nu plec. Iar puţinii bani pe care i-am primit în plus nici nu merită menţionaţi.
Foarte multă lume are impresia că munca de supraveghetor într-o sală de forţă este una anostă, iar lucrurile nu sunt deloc neadevărate: ai de verificat oamenii, să faci curat, ajuţi pe cine are nevoie, ai grijă să nu se fure pe acolo şi să nu fie probleme. Însă, dacă adaugi în ecuaţie un tip paranoic care te tot freacă la icre, se schimbă optica. Unele chestii să mor de nu le făcea intenţionat, că prea se legau. Cum se întâmpla ceva, hop şi ăsta la control. Câteva exemple.
Într-o zi, stând prin sală, mă apucase şi pe mine o pişare, ca tot omul. Din moment ce nu eram atât de bădăran încât să fac de pe treptele de la intrare direct pe betonul din jur, m-am dus la toaletă, ca orice om civilizat. Între timp, intraseră nişte tipi noi, care şi-au luat frumos cheile de la vestiar şi s-au dus să se schimbe. Când am ieşit de la baie, am văzut că se schimba cineva, dar nu am intrat acolo să văd cine este, zicând că oricum voi vedea după ce se schimbă. Când să ajung la intrare, îl văd pe ăsta că apare. Cum îi vede pe ăia noi, mă întreabă cine sunt, de au abonamente, eu m-am dus la ei să-i întreb şi, evident, mi-a zis că nu sunt atent şi alte chestii. Marfă. De faza cu burtosul nesimţit nu mai pomenesc. Prea se legau chestiile.
În sală era super marfă atunci când pleca patronul în Italia, toate lucrurile mergând ca unse. Jur că nu am avut absolut nicio problemă cu nimeni şi nu au fost incidente care să fi ţinut de mine. Ăsta era cel mai mare stres cu paranoia lui.
Vizavi de paranoia, a avut ăsta impresia într-o zi că un tip vine la sală fără abonament, pe şustache cum s-ar zice. Tipul respectiv locuia la blocurile din faţa sălii şi era normal să treacă pe acolo atunci când venea la sală. Aşa m-am trezit cu salariul tăiat, de parcă luam eu ştiu ce bani.
Alt eveniment nasol a fost când trebuia să facem o curăţenie mai amănunţită şi trebuia să vopsim greutăţile. Despre curăţenie, trebuie menţionat că nu numai ştergeam aparatele de praf, le ungeam, dădeam cu aspiratorul, spălam baia ca la carte (ulterior am învăţat să-l fentez la unele chestii, că oricum nu observa diferenţa şi se punea a doua zi tot la loc). Mă trimisese să iau o vopsea, dar la magazinul respectiv mi-a spus cumătra că aveau mai multe sticle, eu luând o sticlă de banii pe care îi aveam la mine, şeful neprecizând că trebuie să iau 200ml, 400ml sau altceva. Am luat sticla cea mai mică, iar la sală ăsta a început să-mi reproşeze că-s aşa şi pe dincolo, că sticla aia îi ajunge doar să se dea pe pulă şi gata, s-a terminat. M-a trimis să iau una mai mare. Să spun că sticluţa aia mică a fost suficientă? A fost.
În afară de ceea ce făceam la sală, mai mergeam cu el ocazional la nunţi, tipul fiind DJ. Îl ajutam să care două boxe imense înainte şi înapoi, a doua zi dimineaţă, primind 15 lei cu tot cu transport.
Măcar cu ocaziile astea mai aflasem câteva poveşti de la nunţi la care participase. Îmi povestise despre furatul unei mirese, care şi-a tras-o cu trei inşi într-o maşină. Nu a zis de era şi el printre ăia, ori nu îmi amintesc. La o altă nuntă la care am fost, era vorba despre un cuplu în vârstă, dimineaţa se plângea patronul localului că şi-a uitat baba “tigaia” în faţa restaurantului (era vorba de o Dacie de pe timpul lui Pazvante). Când se spărgea târgul, şeful golea mesele de fursecuri şi ce alte chestii mai rămăseseră acolo, luând tot cu el. Evident că eu nu m-am atins de nimic.
Nu numai că îl mai ajutam cu boxele, dar mai trebuia să-l şi ajut ocazional la calculator. Moca. Ba un Windows, ba o configurare, ba să-i fac nişte cărţi de vizită, să devirusez. Aşa îmi futeam sâmbăta şi duminica, că rar reuşeam să termin tot ce vroia ăsta într-o singură zi.
Pe lângă asta, periodic ne trimitea să împărţim pliante pentru sală. Tipul de dimineaţă nu era deranjat, fiind în programul lui, dar eu veneam de acasă pentru prostia asta, mergând apoi direct la sală. După o vreme, văzând că lumea oricum arunca pliantele, le-am aruncat şi noi şi ne plimbam prin oraş, stăteam de vorbă. Rău faci, rău găseşti.
Privind în urmă, a fost o experienţă, dar una pe care nu aş mai repeta-o. Ca să pot pleca, a durat mai mult decât aş fi vrut, tot amânâmdu-mă, chipurile să găsească pe cineva. Ba chiar pe unul de dimineaţă l-ar şi luat la bătaie, tipul având faţa umflată, dându-mi cheile şi urările de bine, povestindu-mi ce-a păţit cu ăsta. Ar mai fi multe de zis, dar astea au fost chestiile principale.
Aşadar, nu toate job-urile sunt ceea ce par, şefii fiind un factor foarte important. Până şi cea mai banală meserie se poate transforma într-un coşmar dacă ai şef pe cine nu trebuie. Nu trebuie să laşi de la tine, respectă-ţi drepturile şi respectă-te pe tine, pentru că altfel vei regreta mai târziu.