? ? Nu acum!? se auzi iar vocea lui Methos, care prinse formă în alt loc al peşterii. Momotaro pufni pe nări şi se încruntă. Methos se întoarse către el rânjindu-i:
– Momotaro? Duşmanul meu de-o viaţă. Eşti încă supărat că ţi-am omorât toată seminţia? Credeam că de atâţia ani, ai învăţat să ierţi.
Momotaro scoase un răget prelung. Methos continuă:
– Ah, se pare că nu?
Lordul îşi împreună mâinile în dreptul stomacului şi îşi înfipse degetele fumegânde în el, scormonind înăuntrul lui. După câteva secunde le scoase afară, iar în palme ţinea un bol imens de foc albastru. Momotaro scuipă în direcţia lui un jet de apă îngheţată, dar Lordul aruncă bolul de foc, în acelaşi timp. Cele două elemente se ciocniră la jumătatea drumului pe care aveau de parcurs, anihilându-se una pe alta. În jur se împrăştie un nor de abur fierbinte. Exodia inhală aburul, dar când aerul se limpezi între cei patru Zei stătea, parcă înfipt în stâncă Sidonix mârâind. Kaoru şi Zeri ajunseră jos şi alergară în direcţia lui Balthasar. Kaoru îl privi şi zise:
– Zeri, uite pe cine avem noi aici? Balthasar în persoană?
Zeri îl privi fugar, nebăgând se seama gluma fratelui său. Balthasar îi privi în treacăt, atenţia fiindu-i îndreptată spre arătarea telurică din mijlocul Elementelor. Sidonix scoase un mârâit scurt şi îşi afişa dantura colţuroasă şi gingiile băloase. Deschise gura larg şi îşi linse botul. Scoase un urlet prelung şi îşi întoarse privirile spre sicriul lui Tenshi. Methos surâse şi zise:
– Sidonix băiate? Asta e lupta mea. Du-te şi joacă-te altundeva?
Dar Sidonix nu-i dădu atenţie. Îşi întoarse tot corpul spre Tenshi, iscodind locul atent. Spre el se îndreptară o săgeată de gheta, un bol de foc albastru, o stâncă şi o rafală de vânt puternic. Dar Sidonix sari dintre cei patru în ultima clipă, lăsând în urma lui să se dezlănţuie o explozie puternică. Kaoru, Zeri şi Balthasar fură aruncaţi la câţiva paşi distanţă de locul luptei. Dimnar, Momotaro, Exodia şi Methos rămaseră pentru câteva secunde nemişcaţi. Agilitatea şi puterea lui Sidonix erau de neexplicat. Un alt bol de foc se îndrepta spre Sidonix, dar acesta se feri, iar bolul lovi sicriul de piatră în care se odihnea Tenshi. Sidonix rânji şi scose un ragat victorios. Kaoru întredeschise ochii, tresărind la auzul urletului. Privi spre direcţia de unde venise zgomotul şi îl văzu pe Sidonix, smulgând bucăţi din coşciugul negru, făcându-şi cale liberă spre arătarea ce pâlpâia în el. Murmură ceva, apoi urlă speriat:
– Fură Sufletul!
Zeri îşi scutură capul şi se ridică de jos ajutat de Balthasar. Tânărul cavaler se încruntă şi îşi scoase sabia din teacă. O luă la fugă spre Sidonix şi urlă:
– Nimeni nu se atinge de Tenshi!
Ajunse lângă bestia neagră şi lovi cu sabia. Reuşi să îl lovească într-una din labe, dar nu mai mult, viteza cu care se deplasa Sidonix fiind uimitoare. Balthasar privi în jur aiurit, încercând să găsească locul în care Sidonix se ascunse. Auzi din spatele lui cum două săbii sunt scoase din teacă şi urletele lui Kaoru şi Zeri care îl avertizau de ceva, dar când se întoarse piepul îi fu străpuns de ghearele uriaşe ale lui Sidonix. Acesta căscă gura larg inhalând parcă aer. Din trupul lui Balthasar începu să scurgă o materie vaporoasă aproape trasparentă, ce părea mai mult un fum inhalat de Sidonix. Materia prinse pentru un moment forma trupului lui Balthasar, dar se pierdu repede în gura căscată a lui Sidonix. Kaoru şi Zeri căzură în genunchi parcă înfrânţi. Zeri zise înecat:
– E prima dată când asist la un devorarea unui suflet?
Kaoru dădu din cap aprobator:
– ? Şi eu? Nu vreau să îmi închipui cât de dureros e?
– Ăla nu e Sidonix, zise Zeri.
– ? Din păcate e? iar dacă ia Sufletul, devine Zeu?
Zeri se întoarse către el şi îl privi cu un aer disperat pe Kaoru:
– Adică?
– ? Da. Sidonix trebuie să moară. Pentru că el a fost deja jumătate neuman, metamorfoza se pare că l-a schimbat mai mult decât credeam?
– ? Sidonix Zeu?
– Dacă ajunge aşa, o să fie mai puternic decât Methos?
Alte câteva boluri de foc şi săgeţi de gheta, însoţite de tornade ce împrăştiau valuri de apă şi bolovani în jur se năpustiră asupra lui Sidonix. Dar acesta azvârli corpul neînsufleţit a lui Balthasar şi prinse în gheare arătarea plăpândă aflată în sicriu. Zeri urlă:
– Cum poate să o atingă?!
– ? Că nu e om, zise Kaoru încruntându-se.
Se ridică de jos şi porni spre Sidonix. Dar de undeva de sus o arătare cenuşie vaporoasa se îndrepta spre Sidonix urlând. Cei prezenţi rămaseră nemişcaţi. Arătarea se făcu nevăzută în corpul lui Sidonix, posedându-l. Acesta dădu să facă un salt, dar membrele i se blocară. Tenshi zăcea adormită prinsă în gheara lui. Din corpul lui Sidonix ţâşniră nişte tentacule cenuşii, care îi înfăşurară corpul ca într-un giulgiu. Zeri rămase cu gura căscată:
– Ce naiba se întâmplă?!
Kaoru zăcea în genunchi cu sabia căzută lângă el, ţinându-se de cap şi respirând greu. Printre inhalările de aer scrâşni:
– E? sufletul lui? Cursed? Se pare că Sidonix n-a reuşit să îl fure, iar ea nu are odihnă până nu îl? omoară? Doar că nu poate? Că el e prea puternic? DE CE VĂD EU TOATE LUCRURILE ASTEA?!?! urlă disparat Kaoru şi se ridică cu greu în picioare.
Înşfăcă sabia de jos şi se repezi spre Sidonix. O înfipse în spatele lui, răsucind-o în rana, apoi zise:
– ? Îmi pare rău Sid? Trebuie?
Arătarea tuciurie scoase un urlet prelung de durere. Parcă în aceasi agonie ca şi el se afla şi Cursed a cărei voce se auzea în peşteră. Tentaculele cenuşii îi strânseră mai tare trupul lui Sidonix, până când acesta ceda sub puterea presiunii şi se frânse. Gheară în care se afla Tenshi îşi pierdu din puterea strânsorii, iar acesta deschise brusc ochii. Două văpăi roşii îi sclipiră în priviri. Methos aruncă o săgeată de foc spre ea, dar acesta se evaporă la câţiva centimetri de ea. Trupul străveziu al feţei, prinse formă. Pletele lungi şi negre se alungiră, înfăşurându-i trupul şi protejându-l. Se ridică în aer şi levita spre cadavrul lui Sidonix. Îşi întinse mâinile spre el şi îi pătrunse corpul cu ele. Degetele lungi şi subţiri căutau în el. După câteva secunde scoase din el, arătarea sravezie, sufletul lui Balthasar. Îl ţinu pe braţe şi îl privi pentru un timp scurt. O lacrimă i se prelinse pe obrazul alb şi îşi întoarse privirile spre Methos. Dimnar zise în şoaptă cu voce hârâită:
– Simte ura? Pentru prima oară simte ura?
Tenshi se apropie levitând de Methos îşi întinse braţele spre el cu sufletul lui Balthasar pe ele, parcă arătându-i că greşise. Methos închise ochii, încruntându-se. Tenshi îşi lasă privirile în pământ şi strânse lângă trupul ei, sufletul cavalerului, împresurându-se pe amândoi în pletele ei lungi şi întunecate. Lordul o privi lung shi ridică în aer un bol de lavă, încercând să o lovească. Dar acesta îngheţa brusc, apoi un bolovan îl pulveriza în bucăţi fine de praf. Se întoarse şi îl privi pe Momotaro. Tenshi deschise ochii. Aceleaşi văpăi roşiatice îi tremurau în priviri. Pletele negre se desprinseră de pe trupul ei şi de îndreptară fulgerător spre Methos, prinzându-l într-o strânsoare puternică. Flăcările de pe corpul lui se înteţiră, pârjolind legătura în care se afla, dar alte flăcări roşii ţâşniră în jur. Methos o privi pe Tenshi speriat, apoi nu văzu decât întunericul

. Ultima imagine a lui Methos se pierdu într-un val de apă sărată, un bolovan şi o rafală de vânt. Methos pierise. Dimnar se apropie de Tenshi şi îi întinse mâna noduroasă. Aceasta îşi înfăşură o şuviţă de păr în jurul încheieturii lui şi îşi înclină capul într-o parte. Surâse senină. Văpaia din privirile ei era tot acolo, dar se liniştise. Trupul ei se trasformase. Din arătarea pură şi albă, acum era o creatură a cărui trup era cuprins de flăcări roşii, care ardeau viu? ca şi ea. Zeri şi Kaoru priveau scenele cu gura căscată. Nici unul dintre ei nu mai putea să schiţeze vreun gest.

Lupta se oprise prea subit. Ultimul llerac pe care Redleaf îl lovise se trasformase brusc într-o grămadă de viermi scârboşi care se zvârcoleau neputincioşi în praf. Întreg câmpul de luptă era presărat din abundenţă cu acele creaturi. Redleaf scoase un ţipăt nervos:
– CYYYYYYYYYYBER! SCOATE-MĂ DE AICI! Urăsc? urăsc virmii? De aia Lordul a avut aşa mulţi luptători? Că i-a făcut din virmi? Scarboooos!!! CYYYYYYYBER!!!
De sus Cyber îi făcu o cărare curăţa cu ajutorul focului. Redleaf se strecură până la el şi se caţără în spinarea lui grăbită. Începu să îşi şteargă faţa şi corpul cu palmele, parcă încercând să îndepărteze de pe ea vreun posibil virme. Lângă ea apăru Shuin, căţărându-se pe Cyber disperat:
– Vino repede! Ceva nu e în regulă cu Dagniree.
Redleaf privi spre locul unde se afla Regina. Restul dragonilor rămaşi se aflau în jurul ei, parcă păzind-o. Cyber zbura la joasă altitudine spre Dagniree. Se aşeză lângă ceilalţi dragoni tăcut. Dagniree stătea întinsă pe o parte şi respira greau. Redleaf începu să o cerceteze. Îşi plimbă palmele pe trupul ei, apoi le opri pe burta dragonului. Stătu aşa câteva secunde, apoi şi le retrase speriată şi înghiţi în sec:
– ? Imposibil?
– Ce e imposibil?
– ? Nu avea? Când? Imposibil! zise tânără încă o dată dezorientată.
– Ce e imposibil?!?!?! urlă Shuin.
Redleaf se întoarse către el şi îl împinse câţiva paşi în spate:
– Te rog nu urlă. Nu îi face bine în starea care e?
– Ce stare? Îşi încleştă Shuin pumnii, încercând să îşi arate frustrarea.
– ? Dagniree trebuie să? nască?
– CE?! urlă disparat Shuin. CÂND?!… Cine??, apoi privi spre muntele din spatele lui Redleaf şi adăugă, crezi că??
– ? NU!!! zise aceasta categorică, apoi aproape şoptit ? Sper?
Dagniree scoase un urlet prelung. Shuin sări într-o parte şi strigă la Redleaf:
– Ce face? Ce facem noi? Am stat o groază de ani cu şopârla aia albastră, dar jur că habar n-am ce să fac acum?
– Îmi pot imagina de ce, zise Redleaf ironică.
– Asta ce vrea să însemne?
– Nimic? Ajută-mă!
– La ce? La prins oul? îi întoarse Shuin replică.
Redleaf se întoarse către el şi zise:
– Ascultă frumuseţe, Regina Dragonilor tocmai e pe cale să nască. Eu n-aş face glume pe tema asta. Ştii? ei ne înţeleg pe noi şi un cuvânt greşit, într-un astfel de moment, îţi poate fi fatal? Înţelegi?
Shuin o privi printre gene şi zise:
– ? Fie!
Dar cei doi fură întrerupţi de urletele celorlalţi dragoni şi a lui Dagniree. Cyber se ridică în aer, dând târcoale locului. Dagniree răsuflă uşurată. Redleaf se întoarse. În praful maroniu, prins în ţesuturi şi pătat cu sânge, se afla un ou, cu coaja străvezie. Prin ea se distingea vag conturul unui pui de dragon. Shuin şi Redleaf se apropiară temători. Redleaf zise încet:
– Am mai văzut asta? Când s-a născut Cyber?
– E violet? întrebă Shuin.
Redleaf îl înghionti şi îi aruncă o privire aspră. Dar nu pentru mult timp. Atenţia îi fu captată de coaja oului care începuse să se spargă. Dinautru începu să se întrezărească un bot mic, lunguieţ şi alb care rupea îndârjit din coajă. Când îşi făcu o gaură destul de mare, un dragon albicios cu dungi rozii şi roşii pe spinare se târa afară din el. Se chinui şi ajunse în cele din urmă lângă Dagniree, apoi rămase acolo, parcă adormit, întins lângă ea. Redleaf îl privi atentă, apoi privi spinarea lui Dagniree şi observă aceleaşi dungi mai închise la culoare. Fugi lângă Cyber şi inspectă spinarea lui, dar nu găsi dungile pe care le cauta. Nici unul din dragoni nu le avea. Redleaf se întoarse şi privi mai atentă puiul nou-născut. Apoi se dădu câţiva paşi în spate, parcă speriată. Începu să şoptească, încercând să vorbească:
– S-S-Shu-in?Shu-in?
– ? Da?, îi răspunse acesta propt.
– E fata!
– Dagniree? Da? E singura femela dragon?, veni răspunsul sarcastic al acestuia.
– ? Nu? Nu? mai e?
– Ce? se întoarse acesta către Redleaf. Dagniree a devenit brusc mascul?
Aceasta stătea nemişcată cu degetul întins spre puiul născut. Shuin înţelese. Noul născut era de fapt o EA. Zâmbi şi inghenunchie lângă mică bestie:
– Hei micutoooo, zise acesta, prelungind cuvântul, dezmierdând-o. Ai id?e ce importanţă eşti?
Puiul de dragon îl privi cu ochi blajini, scoase un chiţăit şi casca, molfăind adormit.
Din ochii lui Redleaf începură să se prelingă lacrimi. Zise înecat:
– ? Miko?
– Poftim? întrebă Shuin.
– ? E Miko? Aşa face Miko când e adormită?Şi Miko va fi numele ei?
Shuin surâse şi zise:
– Aşa să fie? Nouă fiică a lui Dagniree este? Miko?
O voce bărbătească îi întrerupse:
– Ce s-a întâmplat aici?
Shuin se întoarse şi îl văzu pe Zeri, sprijinindu-l pe Kaoru pe umărul lui:
– A născut Dagniree o? fiică?
– ? Ce? zise Kaoru ameţit.
– ? Miko? răspunse Redleaf mândră.

Armata Lordului Methos nu mai există. Virmii negri fuseseră incineraţi de dragoni sau striviţi cu zel sub picioarele restului de oameni ai armatei lui Zeri. Brusc un cutremur scurt de pământ, făcu că dragonii să intre în panică. Muntele fu invadat de lumină ce ţâşni din văgăunele odată întunecate. Apoi o rază de lumină albă se intrepra spre cer şi patru arătări, una roşiatică, una maronie, una albă şi una albastră se prelinseră de-a lungul ei, pierzându-se în înălţimile cerului. În gândurile celor prezenţi răsunară nişte voci:
? ? Mulţumim. Nu vom uita??
Kaoru se ridică de pe Zeri şi zise:
– Ar fi bine să nu uite?
Zeri privi dezolat în jur, apoi zise:
– Şi acum ce?
– ? Mergem acasă frăţioare?, veni răspunsul lui Kaoru.
– ? Şi restul?
– ? Musashi şi Elf Kid nu mai sunt…, zise Shuin mâhnit.
– ? Nici Axi sau MuadDib? adăugă Redleaf tristă.
– ? Sau Kaeru, Sidonix? sau Cursed? Ce ne-a rămas? zise Zeri mâhnit.
Kaoru îl bătu prieteneşte pe umăr şi spuse privind în jur:
– Zeri, am văzut prea multe lucruri la viaţa mea? Am văzut oamenii, dilemele lor morale, curajul lor crud, sacrificiul lor şi am văzut victoria noastră. Asta trebuie să însemne ceva?
Iar vocile zeilor răsunară iar în capul celor prezenţi:
? – În definitiv, acelaşi pământ zace în câmpie, în munte sau sub apă mării? Bucuraţi-vă de viaţă care s-a aşternut înaintea voastră? ?

Shuin se întoarse în pădurea Tawarfain. Dar spre surprindearea lui, nu avea să trăiască acolo singur. La mormântul lui Miko, îl găsi pe Mornun. Dragonul negru rămase ataşat de singura care reuşise să îl îmblânzească, iar acum avea să îi ţină companie lui Shuin.

Redleaf plecase cu restul dragonilor rămaşi în viaţă în căutarea unui nou loc. Un loc unde Miko avea să crească liniştită. Şi ştia foarte bine unde va fi acela? Fostul sălaş al lor? Piscul Dragonilor? Primejdia a fost îndepărtată?

Zeri şi Kaoru se priviră obosiţi.Zeri zise:
– Deci??
– ? Ce zici să ne găsim o nouă casă?spuse Kaoru privind spre munte.
– Aici? Vrei să locuieşti în M?raeglir?
– ? E loc bun pentru noi? Observatorii? , zâmbi Kaoru.
– Suntem nişte observatori daţi dracului?, dădu Zeri dezaprobator din cap. Dar în fond?
– ? Acelaşi pământ zace în câmpie, în munte sau sub apă mării? , spuseră cei doi deodată şi porniră spre intrarea în M?raeglir.

***

THE END.

Afară dragonii începură să urle, parcă a disperare. Rossack şi Lack fuseseră omorâţi de către vânători. De fapt Momotaro cu Dimnar îi omorâră în clipa când mutaţiile începură să se manifeste în corpuril lor. Un nou fel de vânători nu erau bineveniţi, nu de acea statură, nu atunci. Sannur, Parran şi Nirod erau grav răniţi. Momotaro le îngheţase rănile, în speranţa că otrava vânătorilor nu se va împrăştia în corpul dragonilor, producând mutaţia. Redleaf măcelărise mulţi lleraci şi natyzi, iar acum simţea că nu se mai descurca şi că puterile o lăsau. Apoi, imaginea lui Miko şi a dragonilor morţi în luptă din ascunzătoare îi apărea în minte şi un val de furie o mână să lupte mai departe. Shuin era alături de ea, mânuindu-şi în lupta sabia imensă şi arcul cu săgeţi. Dragonii se împuţinaseră, dar reduseră considerabil numărul vânătorilor, care acum mai atacau doar dacă erau siguri că vor putea omora prada. Câmpul de luptă era acum înconjurat de un zid de flăcări ridicate de suflul dragonilor şi care lumina totul, în aşa fel ca vânătorii să nu îşi mai găsească loc de ascuns. Zeri privi în jur, apoi se năpusti asupra lui Kaoru:
– Unde-i Sidonix?! urlă acesta.
– Nu ştiu! îl împinse de lângă el Kaoru.
– Caută-l!!! Avem nevoie de el! striaga Zeri.
Kaoru se retrase lângă el şi închise ochii, concetrandu-se pentru câteva secunde. Apoi începu să vadă imaginea unei fete cu părul roşiatic şi ochi goi şi negrii, rânjindu-i. Kaoru deschise brusc ochii. Îl pirivi pe Zeri şi zise:
– Ceva nu e în regulă?
– Ce ai văzut?
– ? Nu ştiu? O fată?
– Nocturnă?
– NU!
– Kei?
– NU!
– Atunci? ? Cum arată?
Kaoru ezită timp de câteva secunde apoi zise:
– Par foarte lung roşu?
– REDLEAF?! strigă Zeri.
– ? Lasă-mă să termin! Nu era Redleaf? Avea ochi negrii, dar erau ?ochii de moarte?. Mama lui Sidonix era singura care avea asemenea ochi? Pentru că era?, dar fu interrupt din vorbă de Exodia.
? – ? E Cursssseed?? se auzi vocea zumzaita.
Zeri şi Kaoru fură învăluiţi de ceaţă. Zeri zise:
– Exodia?
Ceaţa dispăru brusc şi în faţa celor doi stătea o arătare vaporoasă argintie.Exodia spuse:
– ?Ea este Cursssed. Sora geamănă a fratelui vostru.?
– ÎNCĂ UN COPIL?! urlă Zeri.
– Trecutul o să ne igroape pe toţi, zise Kaoru.
– ?Ar fi cazul să mergeţi să îl ajutaţi? ?, spuse Exodia evaporându-se.

Majin îl cără pe Balthasar deasupra unui prăpăstii. Pe fundul acesteia, se afla altarul în care zăcea adormită Tenshi. Balthasar privi lumina ce pâlpâia din interior şi simţi brusc cum inima i se rupe. În acea clipă ştiu că acolo jos se odihnea singura lui iubire adevărată, Tenshi. Privi spre Majin şi se prinse cu un braţ de el şi cu celălalt mânuia sabia, încercând să-l lovească. Începu să se zbată tot mai tare, făcându-l pe Majin să se apropie tot mai tare de pământ. Când consideră că era destul de aproape, lovi cu sabia braţul lui Majin. Acesta scoase un urlet şi îl scăpă. Balthasar se lovi de stâncă rece. Scoase un icnit scurt la contactul cu pământul. Se rostogoli pe piatra neagră, oprindu-se cu spatele în coşciugul lui Tenshi. Scapă sabia din mână şi rămase acolo câteva secunde, nemaifiind în stare să se mişte. În cele din urmă răsuflă greu şi se ridică de jos nemaibagand în seamă rănile de pe corpul lui. Privi în interiorul sicriului aflat lângă el. Chipul palid al feţei, părea senin. Îşi întinse mâinile spre ea, dar acestea pătrunseră prin corpul ei, neatingându-l. Balthasar tresări speriat. Îl privi pe Majin care zbura haotic deasupra lui şi urlă:
– Ce i-ai făcut?!
– Eu?! Nu te uita la mine, îi răspunse aceasta. Treaba mea nu este să am grijă de ea? ci de tine! Şi asta am să şi fac! urlă acesta îndreptându-se fulgerător spre el.
Majin se repezi la el şi îl prinse de gât, strângându-l cu putere în pumni. Balthasar lovi cu picioarele încercând să se elibereze, dar simţi brusc cum puterile îl lasa şi că nu mai reuşea să respire. Dar strânsoarea încetă brusc. Balthasar căzu pe jos respirând greu, încercând să îşi recapete aerul pierdut. Privi în jur. Majin se afla la câţiva paşi de el, dar încremenit. Reuşea doar să scâncească neajutorat. Părea mai mult mirat, decât speriat de starea în care se afla. Observă că părul lui negru crescuse dintr-o dată foarte mult, ajungând pe piatră moartă a peşterii. Brusc pletele negre se trasformara în lemn, în rădăcini. Şuviţele lungi începură să se adâncească în pământ, sfredelind stâncă, prizandu-şi sporii în ea. Majin rămase ţintuit la pământ. În jur începu să se audă o voce zumzaita şi ceata începu să se împrăştie pretutindeni:
? ? Celebrin g?r! Celebrin g?r! Celebrim g?r!?
Balthasar nu mai zabozi. Aceasta era şansa lui. Se ridică de jos şi luă sabia în mâini. O ridică deasupra lui Majin şi lovi, retezându-i capul. Acesta rămase sprijinit în rădăcinile ce se prinseră în stâncă, cu ochii goi şi albi, holbându-se undeva. Corpul neînsufleţit se prăbuşi la pământ, trasformandu-se într-o adunătură de virmi negricioşi, care îşi croi repede drum prin crăpăturile stâncilor, pierzându-se în măruntaiele lui. Tânărul luptător rămase mut de uimire. Încerca să rostească ceva, darn u reuşi. Văzuse multe, dar asemenea lucruri nu încetau s ail uimească. Lângă Balthasar apărură brusc Exodia şi Momotaro în forma lor reală. După câteva secunde Dimnar apăru şi el. Cei trei înconjurară sicriul lui Tenshi. Balthasar îi privi pe cei trei pe rând. Lângă el se afla o creatură de stâncă imensă şi masivă, Dimnar, Zeul Pământului, o altă asemenea unuir nor, care împrăştia ceaţă în jur, Exodia, Zeul Aerului şi ultima, lichidă, care lua forma dragonului albastru, sau a unui rău care curgea printre pietre, Momotaro, Zeul Apei. Lipsea doar Zeul Focului, care în acel moment era inamicul lor. Dar acesta nu întârzie să îşi facă prezenţa. Vocea lui se auzi în încăperea înaltă:
? ? Morn ?r, luin naur, Echado e guren feredir! Morn ?r, luin naur, Echado e guren feredir! Morn ?r, luin naur, Echado e guren feredir!?
Exodia ascultă vocea timp de câteva secunde, apoi zise:
? – Un blessstem? Pentru Sssidonix??
Balthasar urlă nervos şi epuizat de calmul cu care cele trei spirite tratau situaţia:
– Nu puteţi să îl opriţi?!
– ? Hmmm? Vrăjile şi blestemele nu pot fi desfăcute. Hmmm? Ele trebuie lăsate să îşi urmeze cursul? Hmmm?, spuse Dimnar.
– Dar? , încerca Balthasar să mai spună ceva, dar nu puteţi să-l lăsaţi să facă asta. A distrus deja prea mult?
Momotaro se preschimbă în dragonul albastru, apoi într-un râu limpede printre pietrele negre în decursul câtorva secunde. Exodia se ondui după valurile mici făcute de apă şi zise:
? – Fiecare are destinul lui? El ştie de ce este aici şi acceptă acest lucru??
– Dar?, zise Balthasar, încercând încă să se impotrivesca.
Cuvintele însă rămaseră nerostite. Zeul Focului paşi în încăperea de piatră. Balthasar privi cu ochi mari arătarea ce îşi făcu apariţia în peştera altarului. Era o creatură înaltă şi subţire, cuprinsă de flăcări. Îşi întinse aripile, îndreptându-le spre Momotaro şi urlă. Îşi mişca capul în stânga şi dreapta apoi zise:
– Momotarooo? Exodiaaa şi Dimnaaar?
Dimnar se întoarse către noul venit şi spuse cu dispreţ în glas:
– Methos!
– Lord Methos, îl corectă Zeul Focului.
– Nu pentru mult timp. Ai încălcat regulile, luându-mi captiva fiica. Cu ce drept?
– Ah, poveşti pentru copii?, casca acesta plictisit. Doar pentru că fiinţele umane mă lasa? rece? , hohoti acesta, apoi adăugă, aţi venit să vă luptaţi cu mine. Aşa-i? Dar nu mă puteţi înfrânge pentru că o am pe Tenshi, care în clipa când se va evapora cu totul, îmi va ceda mie toată puterea ei, iar voi nu mai aveţi ce face împotriva mea? Niciodată! Iar băiatul vostru aici, nu o poate atinge, zise Methos arătând către Balthasar, care încerca din răsputeri să o scoată pe Tenshi din sicriul de piatră.
Methos continua la fel de pasiv şi îngâmfat:
– Singurii care o pot atinge sunteţi voi? Dar pentru asta trebuie să mă omorâţi înainte? Şi nu puteţi? , rânji arătarea în flăcări. Dar mă gândesc că vreţi să încercaţi oricum? Deci? Începem?

Sidonix se opri brusc din luptă. Simţi cum inima i se opreşte în piept. O privi pe Cursed cu ochi mari. Acesta îl privi la rândul ei mirată şi păşi spre el parcă temătoare:
– Sper că asta e doar un truc de-al tău?, şuieră aceasta.
Sidonix nu îi răspunse. Scapă sabia din mână şi îşi duse mâna la piept, parcă căutând organul care înceta să mai pulseze viaţa în el. Bătăile inimii lui încetară. Apoi simţi o durere în stomac şi un val de căldură, care îi invada tot corpul. Ameţi şi căzu în genunchi. Trase aer adânc în piept, adâncindu-şi degetele lungi în carnea pieptului. Icni şi încercă din nou să respire, dar nu reuşi. Se sprijini într-o mână şi dădu să se ridice, dar corpul îi fu cuprins de frisoane. Lasă capul în pământ şi scuipă sânge. Stătu nemişcat câteva secunde ascultând. Îşi auzi inima pulsând pentru ultima dată, apoi linişte. Se prăbuşi la pământ fără suflare. Cursed se dădu câţiva paşi în spate. Se încruntă şi urlă nervoasă:
– METHOS! SIDONIX ESTE AL MEU! Nu aveai nici un drept asupra lui! şi lovi pământul cu piciorul.
Îşi baga sabia în teacă şi se apropie de Sidonix. Îl prinse de braţe, îl trase lângă ea şi îl întoarse pe spate. Ochii acestuia erau albi şi gura îi stătea întredeschisă, parcă dorind să spună ceva. Cursed îşi miji ochii şi pufni pe nas:
– Nu-mi vine să cred că mi l-a luat de sub nas? Aşa se duce dracului destinul meu?
Dar atenţia îi fu captată de către un sunet. Îşi ciuli urechile lunguieţe, străpunse de zale argintii şi îşi privi fratele mai bine. Pielea de pe gât începuse să se crape. În urma ei se distingea doar un strat negru de membrana. Cursed se ridică în picioare şi zâmbi parcă satisfăcută şi zise în şoaptă, doar pentru sine:
? ? Se transformă în bestia care e? Asta o să fie mai distractive decât credeam?? îşi linse buzele şi se ridică de lângă el.
Brusc, pielea de pe corpul lui Sidonix se rupse în mii de bucăţele, lăsând în urmă un cocon de piele gol sfârtecat. O umbră neagră se ridică dintre resturi fixând-o pe Cursed. Apoi umbra păru că începe să prindă formă. Cursed se simţi privită de ochii albi şi reci ai creaturii nou-născute, deşi încă nu reuşea să distingă toate trăsăturile ei. Se dădu câţiva paşi în spate şi iscodi arătarea ce se înălţa la câţiva paşi de ea. Un muget prelung se auzi în peşteră, iar umbra îşi deschise ochii. Cursed surâse amar, parcă speriată:
– Albi şi reci? Te-a trasformat într-un vânător de suflete…
Sidonix îşi întoarse privirile spre Cursed şi se apropie încet de ea. Păşea precaut, de parcă nu mai făcuse alt pas în viaţa lui. Când ajunse lângă Cursed începu să o adulmece. Aceasta rămase nemişcată privindu-l. În cele din urmă aceasta îşi făcu curaj şi îşi ridică mâna stângă aşezându-şi palma precaută pe creştetul lui. Dar nu simţi pielea sau părul aspru şi negre care îl ştia. În schimb mâna i se adânci într-o materie vâscoasă, neagră, care parcă îi îngheţă simţurile. Cursed îşi întoarse privirile spre Sidonix. Respiră adânc şi îşi duse mâna dreaptă spre sabie. Dar în clipa când îşi strânse pumnul pe mânerul ei, simţi o durere insuportabilă, care pornea din gât şi se întindea în umăr, apoi în stomac. Înghiţi în sec şi se prăbuşi pe jos. Sângele începu să îi curgă în şiroaie din rană pe care Sidonix i-o făcuse cu o singură lovitură a ghearelor sale. Mai avu timp să îl privească cum dispăru subit în umbra unei stânci. Se aştepta să îl vadă cum reapare la fel de repede, din umbră pe care o făcea propriul ei corp pe pământ. Dar vânătorul apăru rânjind din balta de sânge care se formase lângă ea. Cursed făcu ochi mari şi urlă disperată:
– GURTHO IM M?R HETHU!!!
O arătare cenuşie trasparentă se ridică brusc din corpul ei. Vânătorul urlă enervat şi începu să lovească apariţia trasparentă, încercând să o atingă, dar aceasta se mişcă mai repede decât el. Vânătorul pufni şi mai urla o dată spre fantomă care se evaporase undeva în peşteră. Se întoarse brusc şi se apropie de marginea piscului. Privi jos, unde Methos, Dimnar, Exodia şi Momotaro se aflau. Îi ignoră pe cei patru şi privi spre Tenshi, apoi răcni puternic. Methos privi în sus şi zâmbi:
– Băiatul nostru s-a trasformat?
Balthasar îl privi pe Sidonix, cu un aer disperat şi şopti:
– Oh nu! Asta era ultimul lucru pe care mi-l doream acum?
Methos se întoarse către el şi zise indiferent:
– I-al drept un test de bărbăţie? Aproape că îmi vine să spun că ţi-o dau pe Tenshi vie şi nevătămată dacă reuşeşti să îl înfrângi? Dar nu! Ştiu că oricum nu o să reuşeşti aşa că de ce să mă chinui degeaba? Prefer să te chinui pe tine?
Un bol de foc se forma în palma Lordului, dar care în loc să fie aruncat spre Balthasar, îl lovi pe Dimnar. Acesta pară lovitura cu braţul, dar bucăţi din el se împrăştiară în aer. Dimnar îşi privi braţul lovit şi bucăţile împrăştiate pretutindeni. Inspiră adânc, iar bucăţile de piatră începură să se regrupeze în gaura lăsată de bolul de foc. În câteva secunde acesta era regenerat. Ridică braţul în aer şi mârâi. De undeva de sus o bucată de stâncă imensă se desprinse şi levita câteva secunde în aer. Dimnar îşi lăsă braţul jos, iar bolovanul se prăbuşi peste Methos, făcându-se ţăndări. Smocuri de foc albastru, praf şi bucăţi de piatră săriră în toate părţile, făcându-l pe Balthasar să se ferească. Methos păru înfrânt, dar asemenea apei, firicele de foc albastru şi fum începură să se regrupeze într-un singur loc, reconstruindu-i trupul sfâşiat. Exodia împrăştie ceaţa argintie în jur, apoi o rafală de vânt puternic împrăştie trupul lui Methos. Dar în peştera începu să se audă un surâs macabru, apoi vocea lui Methos:
? ? Normal acest lucru m-ar fi distrus? Dar nu acum??

Zeri şi Kaoru se caţăra pe stâncile negre şi ajunseră pe platforma unde Cursed şi Sidonix încercară să se lupte. Zeri nimeni cu palma în baltă se sânge ce zăcea lângă corpul lui Cursed. Îşi întoarse privirile spre undă de lichid roşu şi o văzu pe aceasta. Se strâmbă şi îi făcu semn lui Kaoru. Acesta se întoarse şi o văzu şi el, apoi zise:
– Ea este cea pe care am văzut-o?
– Deci ea este Cursed? Sora noastră?, zise Zeri gânditor.
– A fost, îl corectă Kaoru. Se pare că Sidonix a avut grijă de ea.
Zeri ezită timp de câteva secunde, privind trupul sfârtecat al lui Sidonix, care se afla la câţiva paşi de ei, apoi murmură:
– Nu fi aşa sigur?
– Ce vrei să spui?
Zeri arătă cu degetul spre Sidonix. Kaoru se dădu câţiva paşi în spate şi zise:
– Ce-i asta?
– ? Cred că Sid?
Kaoru îşi lasă privirile în pământ:
– Mai întâi Kaeru, acum Sidonix?
– ? Şi Cursed, zise Zeri.
Kaoru îl privi parcă uimit. Zeri se justifică imediat:
– Aşa sunt eu? Îmi pasă de membrii familiei, indiferent că sunt răi sau buni?
Kaoru nu-i răspunse. Se afla la marginea stâncii şi privea jos la spectacolul ce se desfăşura acolo. Îi făcu semn lui Zeri, iar acesta se apropie de el. Privi şi el, apoi zise:
– Toţi zeii noştrii sunt acolo?
– Şi toţi sunt la fel de neputincioşi ca noi în faţa Lordului? Dacă vom trăi acestui război, îţi vine să crezi că noi suntem cei care scriu istoria? zise Kaoru zambing amar.
– Totdeauna noi am fost cei care am scris istoria. Noi oamenii? Dar acum? trebuie să fie o metodă să îl distr?
Dar se opri din vorbit. Se ridică şi privi în jur. Scrută în întuneric şi zise:
– Ai auzit?
– Să aud ce? spuse Kaoru.
– ? Mârâitul?
– Nu a fost nici un mârâit? Hai jos. Nu o să stau să privesc o luptă cum se desfăşoară sub nasul meu şi eu nu fac nimic. Vreau să scrii cum m-am dus şi m-am bătut cu ?înflăcăratul? acela?
– Nu? Stai? a fost un mârâit? , insistă Zeri.
– Nu a fost nimic, se împotrivi Kaoru, deja vizibil enervat.
Dar când dădu să se ridice, din umbra unei stânci, apăru Sidonix. Zeri făcu ochi mari şi urlă:
– Ţi-am spus că a fost un mârâit!!! Ţi-am spus eu! Ţi-am spus!!!
Kaoru privi creatura timp de câteva secunde. În minte începură să i se deruleze brusc nişte imagini. Auzi vocea Lordului strigând blestemul şi apoi văzu cu ochii minţii, metamorfoza lui Sidonix. Începu să murmure ceva neinteligibil. Zeri îl privi nervos şi zise:
– Ce ai?
– ? Imposibil?
– CE?! urlă iar Zeri.
– ? E? Sidonix?
Zeri privi creatura din faţa lui şi zise cu glas stins:
– ? Dar? e un… vânător de suflete?!!!
Kaoru dădu aprobator din cap apoi strigă:
– FUGI!!!
Cei doi o luară la fugă în direcţii diferite, coborând cât puteau de repede, peretele de stâncă. Sidonix scoase un răget puternic şi pufni pe nările adâncite al capului său rotund. Privi în jos spre cei doi care se îndepărtau de el, dar atenţia îi fu captată din nou de trupul transparent a lui Tenshi.

***

TO BE CONTINUED…

MuadDib se ridică de jos ameţit. Fusese lovit în moalele capului cu un obiect dur, iar acum imaginea din faţa ochilor lui nu mai era deloc clară. Auzi de undeva de departe vocea lui Musashi care îl strigă şi îi urlă ca Axi murise. Brusc panica puse stăpânire pe el. Axi, cel care până atunci îi fusese ca un frate mai mare, cel care îi fusese ca un tată, acum murise. Încerca să urmeze vocea lui Musashi, dar se prăbuşi la pământ epuizat. Un llerac se apropie de el şi îl lovi cu sabia colţoasă, retezându-i capul. Corpul neînsufleţit al tanaralui căzu la pământ imprastiend în jur sângele roşu. Musashi privi panicat scenă. Răsufla greu, încercând să inhaleze aer cât mai mult pentru a se linişti. Privi în jur. Kaoru zăcea în genunchi, încă luptându-se cu trei lleraci, ce loveau ba cu ciocanele, ba cu săbiile în scutul lui. Sidonix, începuse să îşi muşte deja inamicul, sfâşiindu-le carnea de pe trupuri, iar numărul ostaşilor Lordului creştea în continuare. Privi cu deznadejede la priveliştea din jurul lui. Era fără sens să mai lupte. Erau trei contra? nici nu putea să îşi imagineze un număr. Începuse să se mire că rezistară atât de mult. Apoi o voce necunoscută răsună în jur:
? ? ATACAŢI!!!?
Kaoru îşi scutură capul pentru a se asigura că nu fusese doar o himeră în mintea lui. Brusc prinse putere şi îi împinse pe cei trei ce se aflau în jurul lui. Privi spre direcţia vocii. Aceasta se auzi din nou? şi atunci o recunoscu? Era Zeri. Privi în jur aiurit. Intradevar era el. Sidonix smulse carnea de pe gâtul unui natyz, o scuipă şi privi şi el în direcţia vocii. Apoi exclamă fericit:
– ZERI!!! ERA CAZUL SĂ APARI! Strigă aceste, făcându-şi drum spre noul venit.
Acesta zâmbi şi descălecă de pe cal. În spatele lui se întindea o armată enormă, înşirata minuţios pe rânduri şi coloane. Toţi erau îmbrăcaţi în veşminte albe, strălucitoare, nepătate de murdăria drumului lung pe care îl străbătură. Kaoru privi parcă speriat scenă:
– Z-Zeri?! strigă de undeva de departe Kaoru.
– ? Ah, asta? Am avut binecuvântarea lui, zise acesta arătând spre pământul de sub el.
Sidonix îşi privi aiurit fratele şi zise:
– Ce tot vorbeşti?, apoi se întoarse în jur cu acelaşi aer, căutând un răspuns. Ce vrea? Ce zice? Au înnebunit cu toţi aici?
Deodată pământul de sub ei începu să se cutremure, apoi se opri la fel de brusc. Armata Lordului păru cuprinsă de panică pentru un moment, urlând a moarte. Kaoru zâmbi:
– Dimnar, Zeul Pământului? E cu noi!
Sidonix scoase un chiuit:
– ? Hai să terminăm cu lupta asta? Mi-e foame!

Zeri îşi ridică sabia în aer şi strigă:
– CUIO UILOS H?N!!!
Vocile miilor de ostaşi îi raspusera într-un cor ce vuia asemenea vântului:
– CUIO!!!
Kaoru zâmbi şi strigă şi el:
– CUIO!!!
Dar din peşterile sălaşului, năvăliră afară alte oşti, însoţite de creaturile telurice ale Lordului, vânătorii de suflete. De undeva se sus se auzi un urlet ascuţit. Sidonix privi spre înălţimi. Pe un pisc, stătea cocoţat Majin. Acesta mai strigă o dată şi îşi îndreptă degetul spre el. Sidonix rânji:
– Să te văd zâno?
Dar printre sutele de lleraci din jurul lui Sidonix, săriră trei vânători. Se mişcau foarte repede şi se fofilau printre luptători foarte uşor. Iar în soarele de apus care strălucea pe cer, se ascundeau în umbrele pământului. Sidonix începu să mânuiască sabia în jurul lui, lovind tot ce se putea şi era tuciuriu. Răpuse doi vânători dintr-o greşeală, dar alţi patru îi luară locul celor morţi, sărind din umbre.

Armata albă a lui Zeri începu să îşi croiască drum în puhoiul negru al Lordului. Zeri alerga spre Kaoru şi îl eliberă dintre cei patru lleraci. Îl privi parcă enervat şi zise:
– Unde naiba umbla Kaeru? Nu trebuia să fie cu voi?
– Kaeru e mort. Lordul i-a furat sufletul şi l-a întors împotriva noastră? Axi l-a ucis? De fapt s-au omorât unul pe altul?
Zeri rămase nemişcat:
– ? Dar?
– Ştiu. Nu e drept. Dar nu e cazul să abandonăm acum! Venirea ta mi-a dat o speranţă când totul părea în van? Dar dacă Dimnar e aici? De ce nu face nimic?
– ? Uhmmm?, încerca Zeri să vorbească, puterile lui sunt limitate. Ne aflăm pe teritoriul Lordului?
– Atunci la luptă? Până şi Sidonix a fost fericit să te vadă. Asta trebuie să conteze.
– La luptă! încuviinţă Zeri.
Dar vânătorii Lordului nu încetau să ţâşnească din umbrele pământului. Ostaşii deveneau tot mai speriaţi de ei, simpla lor muşcătura, făcându-i să îşi piardă sufletul. Zeri urlă nervos:
– Cum poţi omora un vânător?
– Oricum, dar nu te lasa muşcat sau zgâriat. Eşti muşcat, îţi pierzi sufletul, eşti zgâriat te-au însemnat. Îţi pierzi sufletul mai târziu şi eşti reperat mai uşor, plus că te trasformi în ceva diferit de ei, om amestecat cu? ce or fi… ei?, răspunse Kaoru parcă scârbit.
– Şi o simplă lovitura îi omoară?
– În lumina da! La lumina prind formă, în umbră, sunt umbre?
Zeri înghiţi în sec şi zise:
– Ştii, am venit aici plin de curaj. Încep să cred că nu sunt aşa bun pe cât dorea?
Kaoru îl privi nedumerit:
– Ai ajuns aici cu un Spirit Primordial după tine. Crezi că aia e nimic? Apropo, ai făcut cunostiinta cu Assane?
Zeri îl înghionti:
– Fangorn a murit din cauza ei?
– Îmi pare rău?
– Toate la timpul lor? Acum hai să ducem bestile astea în lumină, până când mai străluceşte soarele pe cer?, zise Zeri zâmbind amar.
Kaoru incuvinta şi o luă la fugă lovind fiecare umbră pe care o zărea în calea lui. Din ele incepusa să ţâşnească creaturile negre, urmărindu-l. Zeri , urmându-l îndeaproape, privi în urma lui la creaturi. Capetele le erau rotunde şi aveau o gură imensă cu nişte dinţi ascuţiţi şi lungi. Buzele parcă nu existau, lăsând la iveală gingiile vineţii. Comunicau printre ele prin nişte strigăte scurte care semănau mai mult a râgâituri. Iar de câte ori deschideau gura, o limbă imensă şi lungă zvâcnea afară. Zeri grăbi pasul şi începu să urle:
– SUNT HIDOŞI! ÎI URĂSC!!!
– Şi ei pe tine, dar de aia tot îţi vor sufletul?
– Sunt prea mulţi? Şi se întunecă, strigă Zeri privind cerul violet.
Un vânător se năpusti asupra lui Zeri, dar îşi găsi sfârşitul în sabia ascuţită a lui Sidonix, care apăru din senin în faţa lui. Întinse animalul pe jos, smulse sabia din el, apoi se întoarse către cei doi:
– Nu ştiu cum facem, dar dacă vine noaptea suntem morţi cu toţii?
Kaoru încuviinţă şi zise:
– Atunci nu avem altceva de făcut decât să omorâm acum cât mai mulţi?

Cercul soarelui devenea cu fiecare minut tot mai roşu, pierzându-se la orizont. Cu cât lumina lui se stingea de pe cupola cerului, cu atât vânătorii se înmulţeau numeric. Zeri căzu pe jos. Labă neagră a unui vânător se ridică asupra lui şi lovi. Zeri se rostogoli într-o parte, ferindu-se în ultima clipă. Se ridică rapid de jos şi se caţără în spinarea lui cu o iuţeală uimitoare. Corpul creaturii i se păruse până atunci păros, dar acum observă că de fapt era ca o gelatină la atingere, în care parcă te scufundai. Scose un cuţit prins cu o curea de pulpă piciorului şi îl înfipse în ceafa bestiei fără să mai ezite. Acesta scoase un urlet prelung şi se prăbuşi fără suflare la pământ.

Ultima raza de lumina dispăru înghiţită de orizont. Pentru un moment parcă întreaga lupta se opri. Aerul deveni brusc greu şi irespirabil. Atmosfera părea nemişcată. Un zumzăit prelung începu să se audă în jur şi o dată cu el urletele lleracilor şi natyzilor cântau victoria. Zeri, Kaoru şi Sidonix rămaseră nemişcaţi. Ostile lui Zeri se opriră şi ele din luptă. Zeri chicoti şi Kaoru scrâşni nervos:
– Refuz să cred că asta mi-e sfârşitul?
Deodată pământul începu să se cutremure şi o ceată densă se lăsă în jur. Sidonix se sprijini cu spatele de Zeri şi Kaoru. Zise resufland greu:
– Ceaţă? Cum?? E bine totuşi? Mai puţine umbre în ceaţă?
– Şi mai puţină vizibilitate? adăugă Kaoru nervos.
– Dar nu umbre?, nu se dădu bătut Sidonix.
– ? Ceata de Argint?, zise parcă fermecat Zeri.
– Auzi tu Zeri, tu de unde naiba le ştii pe toate?? se răsti pe un ton nervos Sidonix.
– ? Zeul Aerului e aici! exclamă Kaoru.
– EXODIA! strigă Zeri.
– ? Dacă el e aici? Zeul Apei e şi el?, adăugă Sidonix? Momotaro?
– Au venit toţi? Nu ne-au părăsit?
– Recunosc băieţi! Speranţa îmi face bine acum, spuse Sidonix brusc revigorat.
De undeva de sus începură să se audă urlete. Cei trei priviră cerul. Prin ceaţă densă desluşiră dâre de lumină, asemenea unor explozii. Zeri se strâmbă şi zise:
– Aia ce mai vrea să fie? Alte drăcii de-ale Lordului?
– ? Nu ştiu?, zise Kaoru încercând să desluseaca ceva, dar e bine dacă lleracii au tăcut.
Ceata se risipe la fel de brusc cum apăruse. Cerul era negru, acoperit doar de pătura de lumini ale stelelor. Dar pe el incepusa se să arate siluetele roşiatice ale unor creaturi înaripate. O voce din mulţime strigă:
– DRAGONI! DRAGONI ROŞII!!! SUNT UN STOL DE DRAGONI!!!
Zeri scapă un strigăt de uimire. Nu mai văzuse niciodată un dragon, iar acum vedea un stol întreg. Păreau să se îndrepte spre câmpul de luptă. Urletul lui Dagniree făcu că lleracii să îşi astupe urechile, mulţi dintrei ei, aruncându-şi armele şi să se ascundă. Dagniree ateriza pe unul din piscurile muntoase ale grotei Lordului. În spatele ei stătea Shuin. Ceva mai încolo Cyber, condus de Redleaf îşi făcu loc printre stânci. Urlă o dată şi scuipă foc. Câţiva vânători râşniră spre el, dar îşi găsiră sfârşitul în flăcările suflului lui. Sidonix dădu aprobator din cap şi urlă:
– O da! Asta numesc eu foc de tabără!
Zeri se caţăra pe o stâncă şi strigă către oamenii lui:
– SPERANŢA NU A MURIT! LUPTAŢI!!! CUIO UILOS H?N!!!
Şi încă o dată vocile luptătorilor răsunară în noaptea, acoperind răgetele inamicilor. Rulmod se aşeză în apropierea câmpului de luptă. În spatele lui, Elf Kid învârtea o sabie în mâini. Descalecă în grabă şi o luă la fugă spre armata Lordului. Cu sabia îndreptată înainte începu să taie în carne vie. Parcă treziţi dintr-o transă restul începură şi ei să lupte. Învălmăşeala era de nedescris. Elf Kid începu să urle la fiecare lovitură:
– Asta-i pentru MAMA! Şi asta-i pentru TATA uratanie! Asta-i pentru MIKO? pentru că mi-ai răpit-o! Şi asta-i pentru MINEEEEEEEEEEEEEE! Nimeni nu mă face să plâng!
Dar lacrimile incepusa să se prelingă pe obraji tânărului, în timp ce înainta în mijlocul armatei Lordului. Shuin îl îndemna pe Ordun în ce direcţie să scuipe flăcări. Focul emanat de acesta pârjolea atât lleraci şi natyzi cât şi vânătorii, care săreau că apucaţii în toate directile, încercând să scape văpăii. Restul dragonilor se aşezară în cerc înconjurând câmpul de luptă şi restrângându-l.

Dar din mijlocul pământului se auzi brusc un urlet prelung. Toţi vânătorii se opriră din atacul asupra oamenilor şi îşi îndreptară brusc atenţia asupra dragonilor. Zeri rămase nemişcat:
– Ce se întâmplă?
– Vor să îmi omoare dragonii, se auzi o voce feminină.
Zeri se întoarse spre direcţia vocii şi zise:
– Sunt ai tăi?
– Da!
– Şi tu eşti?? întrebă Sidonix, măsurând-o din priviri pe noua venită.
– ? Redleaf?
– Ei bine Redleaf? Dacă ştii să mânuieşti o sabia? la lucru cu tine, zise Kaoru serios.
Redleaf se strâmbă. Kaoru observă reacţia şi se grăbi să adauge:
– ? Şi mulţumesc de ajutor. E mai mult decât putea cineva să spere?, zise acesta privind cercul de dragoni format.
Acesta îi zâmbi larg şi zise:
– Nu o fac doar pentru voi, ci şi pentru mine.
Sidonix îşi înfrână un hohot de râs:
– ? Eh atunci, suntem în aceeaşi bărcuţă… surioară?
Redleaf ignora comentariul şi lovi cu pumnalul primul llerac care îi ieşi în cale, curmându-i viaţa.

Balthasar descălecă din spatele lui Aravir. Dragonul îl lăsase în apropierea piscului pe care stătuse cocoţat Majin. La capătul piscului se afla o intrare în munte. Păşi precaut spre ea, dar dinăuntru apăru Majin rânjindu-i.
– Uite cine s-a decis să i-a parte la distracţie. Însuşi prea-iubitul? Balthasar. Ai id?e cât ne-a costat iubirea care ţi-o poartă blestemata aia mică?
– A zis cineva numele meu? se auzi o voce feminină.
Majin se întoarse în spate şi oftă:
– Ah, Cursed? Nu? Nimic? Ce ar fi să îţi vezi de ale tale? El este al meu? Tu vezi-ţi de frăţiorul preţios.
Expresia feţei lui Cursed se trasforma brusc, din indiferentă la una nervoasă. Ochii negrii îi scânteiară şi sabia ei se îndreptă asupra lui Majin. Dar se opri în dreptul inimii lui.
– E a doua oară că te las a trăieşti. Doar pentru că nu îmi eşti deloc important. Ţi-am mai spus să nu mai foloseşti acel ton cu mine! urlă aceasta al el.
Majin împinse sabia din faţa lui şi o privi tăios pe Cursed:
– Ascultă frumoaso! Ce-ar fi să mă laşi în pace? Ce cred eu de fapt e că nu ai destul curaj să împingi sabia aia în inima cuiva, aşa că vorbăria cu ?tonul? nu merge cu mine. Pleacă de lângă mine. Chestii de genul tău mă lasă rece?
Balthasar îi întrerupse cei doi:
– Ei bine, dacă domnişoara e prea indiferenţă faţă de tine, ce ar fi să termin eu ce a vrut ea să înceapă? zise acesta îndreptându-şi sabia spre Majin.
Majin pufni în râs:
– Glumeşti! Aşa-i?
Cursed se îndepărta de cei doi, camuflându-se în întuneric şi aşteptându-şi prada în linişte. Balthasar făcu câţiva paşi spre Majin, apoi adăugă:
– ? Deloc. Ţie ţi se pare că glumesc?
– Fie! zise Majin sâcâit.
Majin făcu un salt în spate pierzându-se în întuneric. Balthasar rămase nemişcat şi înjura:
– Eşti laş Majin. Arată-te?
Dar nu termină ce avu de spus că simţi o lovitură în spate. Căzu pe burtă şi scapă sabia din mână. Se întoarse rapid pe spate şi privi în jur. Majin stătea deasupra lui rânjind. Îşi ridică laba uriaşă şi lovi. Balthasar se chemui şi se rostogoli peste cap, îndepărtându-se de atacator. Acesta lovi şi zdrobi stanca sub greutatea pumnului. Balthasar bâjbâi câteva secunde prin întuneric şi îşi găsi sabia. Se ridică în picioare şi îl privi pe Majin. Cei doi începură să se învârtă încerc, dându-şi târcoale unul altuia. Balthasar făcu un pas spre el, dar Majin, se retrase un pas. Încă un pas, reacţia creaturii era aceeaşi şi ce îl enerva mai tare pe Balthasar era că Majin nu îşi ştergea acel rânjet de pe faţă. Cavalerul făcu un pas la stânga, apoi sări spre Majin fulgerător. Lovi cu sabia, iar lama ei se înfipse în carnea braţului lui Majin, despicând-o. Sângele începu să se prelingă prin rana deschisă. Majin se întoarse nervos către Balthasar. Se ridică în aer şi porni fulgerător spre el. Îl prinse de platoşa de pe piept şi îl ridică în aer, cărându-l spre un hău. Dar fu oprit de ceva. În spatele lui, tindandu-l de coadă, stătea Sidonix rânjind. Acesta îi făcu un semn şi zise:
– Hei, amice? Ce ar fi să reglăm nişte contri mai vechi?
– Ce ar fi să îţi vezi de treburile tale hibridule? zise Majin în scârbă şi scuipă în direcţia lui.
– ? O treabă cum aş fi eu! se auzi vocea lui Cursed.
Sidonix înmărmuri. Lasă coada creaturii în mână şi se întoarse tăcut spre Cursed. Zise sugrumat:
– ? C-Cursed?
– În persoană frăţioare? În sfârşit ne întâlnim din nou. Ştii intodeauna mi-au displăcut persoanele de genul tău. Autoexil şi tâmpenii de genul ăsta. Chiar nu ştiu de ce ai fost preferatul mamei… Poate doar pentru că te-ai născut cu un minut înaintea mea?
– De asta este vorba Cursed? Gelozie? Invidie?
Părul roşiatic al fetei se ridică în aer, unduindu-se asemenea unor tentacule, învăluindu-l pe Sidonix. Ochii îi deveniră brusc negrii, având sclipirile albastre oţelite în ei. Sidonix ridică din umeri şi zise:
– Fie cum vrei tu. Câştigă cine rămâne în picioare.
– Asta era şi planul…, îi răspunse aceasta, etalându-şi dantura ascuţită, într-un zâmbet larg şi răutăcios.

***

TO BE CONTINUED…