Kaoru intră într-un tunel foarte slab luminat. Nu îşi dădu seama de acest lucru, până în clipa când se împiedică într-o rădăcină de copac care străpunse zidul de pământ şi îşi făcu loc mai departe în tunel. Se poticni, dar înaintă fără să privească în ce se lovise. Totuşi, obstacolul îl făcu să se întoarcă şi să caute o torţă. În cele din urmă, se întoarse la tunelul întunecat. Îşi făcu drum, avansând, dar parcă prea precaut. Undeva în faţa lui începu să se desluşească o uşă sculptată din lemn. Modelele de pe uşă fuseseră minuţios lustruite, iar în flacăra focului reflectau lumini roşiatice pe pereţii tunelului. Deodată, un curent puternic răscoli tunelul. Flacăra tortei pâlpâi şi se stinse subit. Kaoru rămase în întuneric. Înjură enervat şi aruncă torţa din mână. Se lipi de perete şi începu să înainteze pe lângă el, pipăindu-l cu degetele. Într-un final acestea ajunseră pe suprafaţa denivelată a uşii de lemn. Înghiţi în sec. Ura uşa aceea şi ura faptul că de câte ori încerca să aducă un pic de lumină în tunel, exista ceva care să împiedice acel lucru. Şi ştia că pe acolo mişună ceva. Şi mai era sigur că acele creaturi sculptate pe uşă puteau lua viaţa.

Continue reading →

Poate chiar de aceea îl dorea atât de tare. Un luptător de talia lui era o adevărată comoară în rândurile rebelilor. Organizaţia Observatorilor ţinea secretă această mişcare, ştiind consecinţele şi unii din ei chiar ar fi ajutat rebeliunea, dacă nu erau doar Observatori. Pactul care îl făcuseră atunci când intraseră în acea organizaţie îi împiedica, iar regulă era regulă. Oare ei ştiau de Kaoru? Ştiau că pentru el “regulile erau făcute să fie încălcate”? Sidonix îl privi lung. Kaoru se apropie de el. Întinse mâna în faţă şi îi atinse creştetul cu palma. Botul animalului era plin de sânge. Kaoru scoase o batistă şi îl şterse grijuliu. Îl privi în ochi timp de câteva secunde şi zise:
– De ce nu vrei să înţelegi că e spre binele tău să fii alături de mine? Am trecut prin multe împreună. Ţi-am făcut vreodată rău? Nu eu sunt duşmanul tău. Lordul este. Lordul este duşmanul tuturor.

Continue reading →

Voi scrie aici un fan fiction scris de o prietenă de-a mea (cel puțin, sper că mai suntem prieteni, chit că nu am mai vorbit de ceva ani pentru că nu am mai văzut-o prin zonă), A.H. aka Demona. Respectiva scriere este preluată de pe forum-ul Anime Club (fostul Ro-anime pentru cunoscători), personajele fiind membri ai forum-ului. Mi-a plăcut mult la vremea respectivă (sept 2004) și am zis că n-ar strica să fie și aici, cu anumite corectări – diacritice, formatare, așezare.

Focul ardea mocnit. Îşi aşeză mâinile reci şi zgâriate pe pietrele calde din jurul focului. Privi lung zgârieturile care deja se cicatrizau de pe dosul palmelor. Unele dintre ele erau inflamate, probabil infectate. Îşi ridică privirea la auzul unui sunet care venea dinspre pădure. Îşi miji ochii şi privi timp de câteva secunde spre desimea ei. Întunericul nu îl împiedică să vadă. Strâmbă din nas dezamăgit. Doar o veveriţă. Deşi ciudată prezenţa ei, la acea oră din noapte. Dar nu se sinchisi să îi dea prea multă atenţie. În acel moment mai tare îl chinuia foamea care o simţea şi care nu îi dădea pace.

Continue reading →

? ? Nu acum!? se auzi iar vocea lui Methos, care prinse formă în alt loc al peşterii. Momotaro pufni pe nări şi se încruntă. Methos se întoarse către el rânjindu-i:
– Momotaro? Duşmanul meu de-o viaţă. Eşti încă supărat că ţi-am omorât toată seminţia? Credeam că de atâţia ani, ai învăţat să ierţi.
Momotaro scoase un răget prelung. Methos continuă:
– Ah, se pare că nu?
Lordul îşi împreună mâinile în dreptul stomacului şi îşi înfipse degetele fumegânde în el, scormonind înăuntrul lui. După câteva secunde le scoase afară, iar în palme ţinea un bol imens de foc albastru. Momotaro scuipă în direcţia lui un jet de apă îngheţată, dar Lordul aruncă bolul de foc, în acelaşi timp. Cele două elemente se ciocniră la jumătatea drumului pe care aveau de parcurs, anihilându-se una pe alta. În jur se împrăştie un nor de abur fierbinte. Exodia inhală aburul, dar când aerul se limpezi între cei patru Zei stătea, parcă înfipt în stâncă Sidonix mârâind. Kaoru şi Zeri ajunseră jos şi alergară în direcţia lui Balthasar. Kaoru îl privi şi zise:
– Zeri, uite pe cine avem noi aici? Balthasar în persoană?
Zeri îl privi fugar, nebăgând se seama gluma fratelui său. Balthasar îi privi în treacăt, atenţia fiindu-i îndreptată spre arătarea telurică din mijlocul Elementelor. Sidonix scoase un mârâit scurt şi îşi afişa dantura colţuroasă şi gingiile băloase. Deschise gura larg şi îşi linse botul. Scoase un urlet prelung şi îşi întoarse privirile spre sicriul lui Tenshi. Methos surâse şi zise:
– Sidonix băiate? Asta e lupta mea. Du-te şi joacă-te altundeva?
Dar Sidonix nu-i dădu atenţie. Îşi întoarse tot corpul spre Tenshi, iscodind locul atent. Spre el se îndreptară o săgeată de gheta, un bol de foc albastru, o stâncă şi o rafală de vânt puternic. Dar Sidonix sari dintre cei patru în ultima clipă, lăsând în urma lui să se dezlănţuie o explozie puternică. Kaoru, Zeri şi Balthasar fură aruncaţi la câţiva paşi distanţă de locul luptei. Dimnar, Momotaro, Exodia şi Methos rămaseră pentru câteva secunde nemişcaţi. Agilitatea şi puterea lui Sidonix erau de neexplicat. Un alt bol de foc se îndrepta spre Sidonix, dar acesta se feri, iar bolul lovi sicriul de piatră în care se odihnea Tenshi. Sidonix rânji şi scose un ragat victorios. Kaoru întredeschise ochii, tresărind la auzul urletului. Privi spre direcţia de unde venise zgomotul şi îl văzu pe Sidonix, smulgând bucăţi din coşciugul negru, făcându-şi cale liberă spre arătarea ce pâlpâia în el. Murmură ceva, apoi urlă speriat:
– Fură Sufletul!
Zeri îşi scutură capul şi se ridică de jos ajutat de Balthasar. Tânărul cavaler se încruntă şi îşi scoase sabia din teacă. O luă la fugă spre Sidonix şi urlă:
– Nimeni nu se atinge de Tenshi!
Ajunse lângă bestia neagră şi lovi cu sabia. Reuşi să îl lovească într-una din labe, dar nu mai mult, viteza cu care se deplasa Sidonix fiind uimitoare. Balthasar privi în jur aiurit, încercând să găsească locul în care Sidonix se ascunse. Auzi din spatele lui cum două săbii sunt scoase din teacă şi urletele lui Kaoru şi Zeri care îl avertizau de ceva, dar când se întoarse piepul îi fu străpuns de ghearele uriaşe ale lui Sidonix. Acesta căscă gura larg inhalând parcă aer. Din trupul lui Balthasar începu să scurgă o materie vaporoasă aproape trasparentă, ce părea mai mult un fum inhalat de Sidonix. Materia prinse pentru un moment forma trupului lui Balthasar, dar se pierdu repede în gura căscată a lui Sidonix. Kaoru şi Zeri căzură în genunchi parcă înfrânţi. Zeri zise înecat:
– E prima dată când asist la un devorarea unui suflet?
Kaoru dădu din cap aprobator:
– ? Şi eu? Nu vreau să îmi închipui cât de dureros e?
– Ăla nu e Sidonix, zise Zeri.
– ? Din păcate e? iar dacă ia Sufletul, devine Zeu?
Zeri se întoarse către el şi îl privi cu un aer disperat pe Kaoru:
– Adică?
– ? Da. Sidonix trebuie să moară. Pentru că el a fost deja jumătate neuman, metamorfoza se pare că l-a schimbat mai mult decât credeam?
– ? Sidonix Zeu?
– Dacă ajunge aşa, o să fie mai puternic decât Methos?
Alte câteva boluri de foc şi săgeţi de gheta, însoţite de tornade ce împrăştiau valuri de apă şi bolovani în jur se năpustiră asupra lui Sidonix. Dar acesta azvârli corpul neînsufleţit a lui Balthasar şi prinse în gheare arătarea plăpândă aflată în sicriu. Zeri urlă:
– Cum poate să o atingă?!
– ? Că nu e om, zise Kaoru încruntându-se.
Se ridică de jos şi porni spre Sidonix. Dar de undeva de sus o arătare cenuşie vaporoasa se îndrepta spre Sidonix urlând. Cei prezenţi rămaseră nemişcaţi. Arătarea se făcu nevăzută în corpul lui Sidonix, posedându-l. Acesta dădu să facă un salt, dar membrele i se blocară. Tenshi zăcea adormită prinsă în gheara lui. Din corpul lui Sidonix ţâşniră nişte tentacule cenuşii, care îi înfăşurară corpul ca într-un giulgiu. Zeri rămase cu gura căscată:
– Ce naiba se întâmplă?!
Kaoru zăcea în genunchi cu sabia căzută lângă el, ţinându-se de cap şi respirând greu. Printre inhalările de aer scrâşni:
– E? sufletul lui? Cursed? Se pare că Sidonix n-a reuşit să îl fure, iar ea nu are odihnă până nu îl? omoară? Doar că nu poate? Că el e prea puternic? DE CE VĂD EU TOATE LUCRURILE ASTEA?!?! urlă disparat Kaoru şi se ridică cu greu în picioare.
Înşfăcă sabia de jos şi se repezi spre Sidonix. O înfipse în spatele lui, răsucind-o în rana, apoi zise:
– ? Îmi pare rău Sid? Trebuie?
Arătarea tuciurie scoase un urlet prelung de durere. Parcă în aceasi agonie ca şi el se afla şi Cursed a cărei voce se auzea în peşteră. Tentaculele cenuşii îi strânseră mai tare trupul lui Sidonix, până când acesta ceda sub puterea presiunii şi se frânse. Gheară în care se afla Tenshi îşi pierdu din puterea strânsorii, iar acesta deschise brusc ochii. Două văpăi roşii îi sclipiră în priviri. Methos aruncă o săgeată de foc spre ea, dar acesta se evaporă la câţiva centimetri de ea. Trupul străveziu al feţei, prinse formă. Pletele lungi şi negre se alungiră, înfăşurându-i trupul şi protejându-l. Se ridică în aer şi levita spre cadavrul lui Sidonix. Îşi întinse mâinile spre el şi îi pătrunse corpul cu ele. Degetele lungi şi subţiri căutau în el. După câteva secunde scoase din el, arătarea sravezie, sufletul lui Balthasar. Îl ţinu pe braţe şi îl privi pentru un timp scurt. O lacrimă i se prelinse pe obrazul alb şi îşi întoarse privirile spre Methos. Dimnar zise în şoaptă cu voce hârâită:
– Simte ura? Pentru prima oară simte ura?
Tenshi se apropie levitând de Methos îşi întinse braţele spre el cu sufletul lui Balthasar pe ele, parcă arătându-i că greşise. Methos închise ochii, încruntându-se. Tenshi îşi lasă privirile în pământ şi strânse lângă trupul ei, sufletul cavalerului, împresurându-se pe amândoi în pletele ei lungi şi întunecate. Lordul o privi lung shi ridică în aer un bol de lavă, încercând să o lovească. Dar acesta îngheţa brusc, apoi un bolovan îl pulveriza în bucăţi fine de praf. Se întoarse şi îl privi pe Momotaro. Tenshi deschise ochii. Aceleaşi văpăi roşiatice îi tremurau în priviri. Pletele negre se desprinseră de pe trupul ei şi de îndreptară fulgerător spre Methos, prinzându-l într-o strânsoare puternică. Flăcările de pe corpul lui se înteţiră, pârjolind legătura în care se afla, dar alte flăcări roşii ţâşniră în jur. Methos o privi pe Tenshi speriat, apoi nu văzu decât întunericul

. Ultima imagine a lui Methos se pierdu într-un val de apă sărată, un bolovan şi o rafală de vânt. Methos pierise. Dimnar se apropie de Tenshi şi îi întinse mâna noduroasă. Aceasta îşi înfăşură o şuviţă de păr în jurul încheieturii lui şi îşi înclină capul într-o parte. Surâse senină. Văpaia din privirile ei era tot acolo, dar se liniştise. Trupul ei se trasformase. Din arătarea pură şi albă, acum era o creatură a cărui trup era cuprins de flăcări roşii, care ardeau viu? ca şi ea. Zeri şi Kaoru priveau scenele cu gura căscată. Nici unul dintre ei nu mai putea să schiţeze vreun gest.

Lupta se oprise prea subit. Ultimul llerac pe care Redleaf îl lovise se trasformase brusc într-o grămadă de viermi scârboşi care se zvârcoleau neputincioşi în praf. Întreg câmpul de luptă era presărat din abundenţă cu acele creaturi. Redleaf scoase un ţipăt nervos:
– CYYYYYYYYYYBER! SCOATE-MĂ DE AICI! Urăsc? urăsc virmii? De aia Lordul a avut aşa mulţi luptători? Că i-a făcut din virmi? Scarboooos!!! CYYYYYYYBER!!!
De sus Cyber îi făcu o cărare curăţa cu ajutorul focului. Redleaf se strecură până la el şi se caţără în spinarea lui grăbită. Începu să îşi şteargă faţa şi corpul cu palmele, parcă încercând să îndepărteze de pe ea vreun posibil virme. Lângă ea apăru Shuin, căţărându-se pe Cyber disperat:
– Vino repede! Ceva nu e în regulă cu Dagniree.
Redleaf privi spre locul unde se afla Regina. Restul dragonilor rămaşi se aflau în jurul ei, parcă păzind-o. Cyber zbura la joasă altitudine spre Dagniree. Se aşeză lângă ceilalţi dragoni tăcut. Dagniree stătea întinsă pe o parte şi respira greau. Redleaf începu să o cerceteze. Îşi plimbă palmele pe trupul ei, apoi le opri pe burta dragonului. Stătu aşa câteva secunde, apoi şi le retrase speriată şi înghiţi în sec:
– ? Imposibil?
– Ce e imposibil?
– ? Nu avea? Când? Imposibil! zise tânără încă o dată dezorientată.
– Ce e imposibil?!?!?! urlă Shuin.
Redleaf se întoarse către el şi îl împinse câţiva paşi în spate:
– Te rog nu urlă. Nu îi face bine în starea care e?
– Ce stare? Îşi încleştă Shuin pumnii, încercând să îşi arate frustrarea.
– ? Dagniree trebuie să? nască?
– CE?! urlă disparat Shuin. CÂND?!… Cine??, apoi privi spre muntele din spatele lui Redleaf şi adăugă, crezi că??
– ? NU!!! zise aceasta categorică, apoi aproape şoptit ? Sper?
Dagniree scoase un urlet prelung. Shuin sări într-o parte şi strigă la Redleaf:
– Ce face? Ce facem noi? Am stat o groază de ani cu şopârla aia albastră, dar jur că habar n-am ce să fac acum?
– Îmi pot imagina de ce, zise Redleaf ironică.
– Asta ce vrea să însemne?
– Nimic? Ajută-mă!
– La ce? La prins oul? îi întoarse Shuin replică.
Redleaf se întoarse către el şi zise:
– Ascultă frumuseţe, Regina Dragonilor tocmai e pe cale să nască. Eu n-aş face glume pe tema asta. Ştii? ei ne înţeleg pe noi şi un cuvânt greşit, într-un astfel de moment, îţi poate fi fatal? Înţelegi?
Shuin o privi printre gene şi zise:
– ? Fie!
Dar cei doi fură întrerupţi de urletele celorlalţi dragoni şi a lui Dagniree. Cyber se ridică în aer, dând târcoale locului. Dagniree răsuflă uşurată. Redleaf se întoarse. În praful maroniu, prins în ţesuturi şi pătat cu sânge, se afla un ou, cu coaja străvezie. Prin ea se distingea vag conturul unui pui de dragon. Shuin şi Redleaf se apropiară temători. Redleaf zise încet:
– Am mai văzut asta? Când s-a născut Cyber?
– E violet? întrebă Shuin.
Redleaf îl înghionti şi îi aruncă o privire aspră. Dar nu pentru mult timp. Atenţia îi fu captată de coaja oului care începuse să se spargă. Dinautru începu să se întrezărească un bot mic, lunguieţ şi alb care rupea îndârjit din coajă. Când îşi făcu o gaură destul de mare, un dragon albicios cu dungi rozii şi roşii pe spinare se târa afară din el. Se chinui şi ajunse în cele din urmă lângă Dagniree, apoi rămase acolo, parcă adormit, întins lângă ea. Redleaf îl privi atentă, apoi privi spinarea lui Dagniree şi observă aceleaşi dungi mai închise la culoare. Fugi lângă Cyber şi inspectă spinarea lui, dar nu găsi dungile pe care le cauta. Nici unul din dragoni nu le avea. Redleaf se întoarse şi privi mai atentă puiul nou-născut. Apoi se dădu câţiva paşi în spate, parcă speriată. Începu să şoptească, încercând să vorbească:
– S-S-Shu-in?Shu-in?
– ? Da?, îi răspunse acesta propt.
– E fata!
– Dagniree? Da? E singura femela dragon?, veni răspunsul sarcastic al acestuia.
– ? Nu? Nu? mai e?
– Ce? se întoarse acesta către Redleaf. Dagniree a devenit brusc mascul?
Aceasta stătea nemişcată cu degetul întins spre puiul născut. Shuin înţelese. Noul născut era de fapt o EA. Zâmbi şi inghenunchie lângă mică bestie:
– Hei micutoooo, zise acesta, prelungind cuvântul, dezmierdând-o. Ai id?e ce importanţă eşti?
Puiul de dragon îl privi cu ochi blajini, scoase un chiţăit şi casca, molfăind adormit.
Din ochii lui Redleaf începură să se prelingă lacrimi. Zise înecat:
– ? Miko?
– Poftim? întrebă Shuin.
– ? E Miko? Aşa face Miko când e adormită?Şi Miko va fi numele ei?
Shuin surâse şi zise:
– Aşa să fie? Nouă fiică a lui Dagniree este? Miko?
O voce bărbătească îi întrerupse:
– Ce s-a întâmplat aici?
Shuin se întoarse şi îl văzu pe Zeri, sprijinindu-l pe Kaoru pe umărul lui:
– A născut Dagniree o? fiică?
– ? Ce? zise Kaoru ameţit.
– ? Miko? răspunse Redleaf mândră.

Armata Lordului Methos nu mai există. Virmii negri fuseseră incineraţi de dragoni sau striviţi cu zel sub picioarele restului de oameni ai armatei lui Zeri. Brusc un cutremur scurt de pământ, făcu că dragonii să intre în panică. Muntele fu invadat de lumină ce ţâşni din văgăunele odată întunecate. Apoi o rază de lumină albă se intrepra spre cer şi patru arătări, una roşiatică, una maronie, una albă şi una albastră se prelinseră de-a lungul ei, pierzându-se în înălţimile cerului. În gândurile celor prezenţi răsunară nişte voci:
? ? Mulţumim. Nu vom uita??
Kaoru se ridică de pe Zeri şi zise:
– Ar fi bine să nu uite?
Zeri privi dezolat în jur, apoi zise:
– Şi acum ce?
– ? Mergem acasă frăţioare?, veni răspunsul lui Kaoru.
– ? Şi restul?
– ? Musashi şi Elf Kid nu mai sunt…, zise Shuin mâhnit.
– ? Nici Axi sau MuadDib? adăugă Redleaf tristă.
– ? Sau Kaeru, Sidonix? sau Cursed? Ce ne-a rămas? zise Zeri mâhnit.
Kaoru îl bătu prieteneşte pe umăr şi spuse privind în jur:
– Zeri, am văzut prea multe lucruri la viaţa mea? Am văzut oamenii, dilemele lor morale, curajul lor crud, sacrificiul lor şi am văzut victoria noastră. Asta trebuie să însemne ceva?
Iar vocile zeilor răsunară iar în capul celor prezenţi:
? – În definitiv, acelaşi pământ zace în câmpie, în munte sau sub apă mării? Bucuraţi-vă de viaţă care s-a aşternut înaintea voastră? ?

Shuin se întoarse în pădurea Tawarfain. Dar spre surprindearea lui, nu avea să trăiască acolo singur. La mormântul lui Miko, îl găsi pe Mornun. Dragonul negru rămase ataşat de singura care reuşise să îl îmblânzească, iar acum avea să îi ţină companie lui Shuin.

Redleaf plecase cu restul dragonilor rămaşi în viaţă în căutarea unui nou loc. Un loc unde Miko avea să crească liniştită. Şi ştia foarte bine unde va fi acela? Fostul sălaş al lor? Piscul Dragonilor? Primejdia a fost îndepărtată?

Zeri şi Kaoru se priviră obosiţi.Zeri zise:
– Deci??
– ? Ce zici să ne găsim o nouă casă?spuse Kaoru privind spre munte.
– Aici? Vrei să locuieşti în M?raeglir?
– ? E loc bun pentru noi? Observatorii? , zâmbi Kaoru.
– Suntem nişte observatori daţi dracului?, dădu Zeri dezaprobator din cap. Dar în fond?
– ? Acelaşi pământ zace în câmpie, în munte sau sub apă mării? , spuseră cei doi deodată şi porniră spre intrarea în M?raeglir.

***

THE END.