Afară dragonii începură să urle, parcă a disperare. Rossack şi Lack fuseseră omorâţi de către vânători. De fapt Momotaro cu Dimnar îi omorâră în clipa când mutaţiile începură să se manifeste în corpuril lor. Un nou fel de vânători nu erau bineveniţi, nu de acea statură, nu atunci. Sannur, Parran şi Nirod erau grav răniţi. Momotaro le îngheţase rănile, în speranţa că otrava vânătorilor nu se va împrăştia în corpul dragonilor, producând mutaţia. Redleaf măcelărise mulţi lleraci şi natyzi, iar acum simţea că nu se mai descurca şi că puterile o lăsau. Apoi, imaginea lui Miko şi a dragonilor morţi în luptă din ascunzătoare îi apărea în minte şi un val de furie o mână să lupte mai departe. Shuin era alături de ea, mânuindu-şi în lupta sabia imensă şi arcul cu săgeţi. Dragonii se împuţinaseră, dar reduseră considerabil numărul vânătorilor, care acum mai atacau doar dacă erau siguri că vor putea omora prada. Câmpul de luptă era acum înconjurat de un zid de flăcări ridicate de suflul dragonilor şi care lumina totul, în aşa fel ca vânătorii să nu îşi mai găsească loc de ascuns. Zeri privi în jur, apoi se năpusti asupra lui Kaoru:
– Unde-i Sidonix?! urlă acesta.
– Nu ştiu! îl împinse de lângă el Kaoru.
– Caută-l!!! Avem nevoie de el! striaga Zeri.
Kaoru se retrase lângă el şi închise ochii, concetrandu-se pentru câteva secunde. Apoi începu să vadă imaginea unei fete cu părul roşiatic şi ochi goi şi negrii, rânjindu-i. Kaoru deschise brusc ochii. Îl pirivi pe Zeri şi zise:
– Ceva nu e în regulă?
– Ce ai văzut?
– ? Nu ştiu? O fată?
– Nocturnă?
– NU!
– Kei?
– NU!
– Atunci? ? Cum arată?
Kaoru ezită timp de câteva secunde apoi zise:
– Par foarte lung roşu?
– REDLEAF?! strigă Zeri.
– ? Lasă-mă să termin! Nu era Redleaf? Avea ochi negrii, dar erau ?ochii de moarte?. Mama lui Sidonix era singura care avea asemenea ochi? Pentru că era?, dar fu interrupt din vorbă de Exodia.
? – ? E Cursssseed?? se auzi vocea zumzaita.
Zeri şi Kaoru fură învăluiţi de ceaţă. Zeri zise:
– Exodia?
Ceaţa dispăru brusc şi în faţa celor doi stătea o arătare vaporoasă argintie.Exodia spuse:
– ?Ea este Cursssed. Sora geamănă a fratelui vostru.?
– ÎNCĂ UN COPIL?! urlă Zeri.
– Trecutul o să ne igroape pe toţi, zise Kaoru.
– ?Ar fi cazul să mergeţi să îl ajutaţi? ?, spuse Exodia evaporându-se.

Majin îl cără pe Balthasar deasupra unui prăpăstii. Pe fundul acesteia, se afla altarul în care zăcea adormită Tenshi. Balthasar privi lumina ce pâlpâia din interior şi simţi brusc cum inima i se rupe. În acea clipă ştiu că acolo jos se odihnea singura lui iubire adevărată, Tenshi. Privi spre Majin şi se prinse cu un braţ de el şi cu celălalt mânuia sabia, încercând să-l lovească. Începu să se zbată tot mai tare, făcându-l pe Majin să se apropie tot mai tare de pământ. Când consideră că era destul de aproape, lovi cu sabia braţul lui Majin. Acesta scoase un urlet şi îl scăpă. Balthasar se lovi de stâncă rece. Scoase un icnit scurt la contactul cu pământul. Se rostogoli pe piatra neagră, oprindu-se cu spatele în coşciugul lui Tenshi. Scapă sabia din mână şi rămase acolo câteva secunde, nemaifiind în stare să se mişte. În cele din urmă răsuflă greu şi se ridică de jos nemaibagand în seamă rănile de pe corpul lui. Privi în interiorul sicriului aflat lângă el. Chipul palid al feţei, părea senin. Îşi întinse mâinile spre ea, dar acestea pătrunseră prin corpul ei, neatingându-l. Balthasar tresări speriat. Îl privi pe Majin care zbura haotic deasupra lui şi urlă:
– Ce i-ai făcut?!
– Eu?! Nu te uita la mine, îi răspunse aceasta. Treaba mea nu este să am grijă de ea? ci de tine! Şi asta am să şi fac! urlă acesta îndreptându-se fulgerător spre el.
Majin se repezi la el şi îl prinse de gât, strângându-l cu putere în pumni. Balthasar lovi cu picioarele încercând să se elibereze, dar simţi brusc cum puterile îl lasa şi că nu mai reuşea să respire. Dar strânsoarea încetă brusc. Balthasar căzu pe jos respirând greu, încercând să îşi recapete aerul pierdut. Privi în jur. Majin se afla la câţiva paşi de el, dar încremenit. Reuşea doar să scâncească neajutorat. Părea mai mult mirat, decât speriat de starea în care se afla. Observă că părul lui negru crescuse dintr-o dată foarte mult, ajungând pe piatră moartă a peşterii. Brusc pletele negre se trasformara în lemn, în rădăcini. Şuviţele lungi începură să se adâncească în pământ, sfredelind stâncă, prizandu-şi sporii în ea. Majin rămase ţintuit la pământ. În jur începu să se audă o voce zumzaita şi ceata începu să se împrăştie pretutindeni:
? ? Celebrin g?r! Celebrin g?r! Celebrim g?r!?
Balthasar nu mai zabozi. Aceasta era şansa lui. Se ridică de jos şi luă sabia în mâini. O ridică deasupra lui Majin şi lovi, retezându-i capul. Acesta rămase sprijinit în rădăcinile ce se prinseră în stâncă, cu ochii goi şi albi, holbându-se undeva. Corpul neînsufleţit se prăbuşi la pământ, trasformandu-se într-o adunătură de virmi negricioşi, care îşi croi repede drum prin crăpăturile stâncilor, pierzându-se în măruntaiele lui. Tânărul luptător rămase mut de uimire. Încerca să rostească ceva, darn u reuşi. Văzuse multe, dar asemenea lucruri nu încetau s ail uimească. Lângă Balthasar apărură brusc Exodia şi Momotaro în forma lor reală. După câteva secunde Dimnar apăru şi el. Cei trei înconjurară sicriul lui Tenshi. Balthasar îi privi pe cei trei pe rând. Lângă el se afla o creatură de stâncă imensă şi masivă, Dimnar, Zeul Pământului, o altă asemenea unuir nor, care împrăştia ceaţă în jur, Exodia, Zeul Aerului şi ultima, lichidă, care lua forma dragonului albastru, sau a unui rău care curgea printre pietre, Momotaro, Zeul Apei. Lipsea doar Zeul Focului, care în acel moment era inamicul lor. Dar acesta nu întârzie să îşi facă prezenţa. Vocea lui se auzi în încăperea înaltă:
? ? Morn ?r, luin naur, Echado e guren feredir! Morn ?r, luin naur, Echado e guren feredir! Morn ?r, luin naur, Echado e guren feredir!?
Exodia ascultă vocea timp de câteva secunde, apoi zise:
? – Un blessstem? Pentru Sssidonix??
Balthasar urlă nervos şi epuizat de calmul cu care cele trei spirite tratau situaţia:
– Nu puteţi să îl opriţi?!
– ? Hmmm? Vrăjile şi blestemele nu pot fi desfăcute. Hmmm? Ele trebuie lăsate să îşi urmeze cursul? Hmmm?, spuse Dimnar.
– Dar? , încerca Balthasar să mai spună ceva, dar nu puteţi să-l lăsaţi să facă asta. A distrus deja prea mult?
Momotaro se preschimbă în dragonul albastru, apoi într-un râu limpede printre pietrele negre în decursul câtorva secunde. Exodia se ondui după valurile mici făcute de apă şi zise:
? – Fiecare are destinul lui? El ştie de ce este aici şi acceptă acest lucru??
– Dar?, zise Balthasar, încercând încă să se impotrivesca.
Cuvintele însă rămaseră nerostite. Zeul Focului paşi în încăperea de piatră. Balthasar privi cu ochi mari arătarea ce îşi făcu apariţia în peştera altarului. Era o creatură înaltă şi subţire, cuprinsă de flăcări. Îşi întinse aripile, îndreptându-le spre Momotaro şi urlă. Îşi mişca capul în stânga şi dreapta apoi zise:
– Momotarooo? Exodiaaa şi Dimnaaar?
Dimnar se întoarse către noul venit şi spuse cu dispreţ în glas:
– Methos!
– Lord Methos, îl corectă Zeul Focului.
– Nu pentru mult timp. Ai încălcat regulile, luându-mi captiva fiica. Cu ce drept?
– Ah, poveşti pentru copii?, casca acesta plictisit. Doar pentru că fiinţele umane mă lasa? rece? , hohoti acesta, apoi adăugă, aţi venit să vă luptaţi cu mine. Aşa-i? Dar nu mă puteţi înfrânge pentru că o am pe Tenshi, care în clipa când se va evapora cu totul, îmi va ceda mie toată puterea ei, iar voi nu mai aveţi ce face împotriva mea? Niciodată! Iar băiatul vostru aici, nu o poate atinge, zise Methos arătând către Balthasar, care încerca din răsputeri să o scoată pe Tenshi din sicriul de piatră.
Methos continua la fel de pasiv şi îngâmfat:
– Singurii care o pot atinge sunteţi voi? Dar pentru asta trebuie să mă omorâţi înainte? Şi nu puteţi? , rânji arătarea în flăcări. Dar mă gândesc că vreţi să încercaţi oricum? Deci? Începem?

Sidonix se opri brusc din luptă. Simţi cum inima i se opreşte în piept. O privi pe Cursed cu ochi mari. Acesta îl privi la rândul ei mirată şi păşi spre el parcă temătoare:
– Sper că asta e doar un truc de-al tău?, şuieră aceasta.
Sidonix nu îi răspunse. Scapă sabia din mână şi îşi duse mâna la piept, parcă căutând organul care înceta să mai pulseze viaţa în el. Bătăile inimii lui încetară. Apoi simţi o durere în stomac şi un val de căldură, care îi invada tot corpul. Ameţi şi căzu în genunchi. Trase aer adânc în piept, adâncindu-şi degetele lungi în carnea pieptului. Icni şi încercă din nou să respire, dar nu reuşi. Se sprijini într-o mână şi dădu să se ridice, dar corpul îi fu cuprins de frisoane. Lasă capul în pământ şi scuipă sânge. Stătu nemişcat câteva secunde ascultând. Îşi auzi inima pulsând pentru ultima dată, apoi linişte. Se prăbuşi la pământ fără suflare. Cursed se dădu câţiva paşi în spate. Se încruntă şi urlă nervoasă:
– METHOS! SIDONIX ESTE AL MEU! Nu aveai nici un drept asupra lui! şi lovi pământul cu piciorul.
Îşi baga sabia în teacă şi se apropie de Sidonix. Îl prinse de braţe, îl trase lângă ea şi îl întoarse pe spate. Ochii acestuia erau albi şi gura îi stătea întredeschisă, parcă dorind să spună ceva. Cursed îşi miji ochii şi pufni pe nas:
– Nu-mi vine să cred că mi l-a luat de sub nas? Aşa se duce dracului destinul meu?
Dar atenţia îi fu captată de către un sunet. Îşi ciuli urechile lunguieţe, străpunse de zale argintii şi îşi privi fratele mai bine. Pielea de pe gât începuse să se crape. În urma ei se distingea doar un strat negru de membrana. Cursed se ridică în picioare şi zâmbi parcă satisfăcută şi zise în şoaptă, doar pentru sine:
? ? Se transformă în bestia care e? Asta o să fie mai distractive decât credeam?? îşi linse buzele şi se ridică de lângă el.
Brusc, pielea de pe corpul lui Sidonix se rupse în mii de bucăţele, lăsând în urmă un cocon de piele gol sfârtecat. O umbră neagră se ridică dintre resturi fixând-o pe Cursed. Apoi umbra păru că începe să prindă formă. Cursed se simţi privită de ochii albi şi reci ai creaturii nou-născute, deşi încă nu reuşea să distingă toate trăsăturile ei. Se dădu câţiva paşi în spate şi iscodi arătarea ce se înălţa la câţiva paşi de ea. Un muget prelung se auzi în peşteră, iar umbra îşi deschise ochii. Cursed surâse amar, parcă speriată:
– Albi şi reci? Te-a trasformat într-un vânător de suflete…
Sidonix îşi întoarse privirile spre Cursed şi se apropie încet de ea. Păşea precaut, de parcă nu mai făcuse alt pas în viaţa lui. Când ajunse lângă Cursed începu să o adulmece. Aceasta rămase nemişcată privindu-l. În cele din urmă aceasta îşi făcu curaj şi îşi ridică mâna stângă aşezându-şi palma precaută pe creştetul lui. Dar nu simţi pielea sau părul aspru şi negre care îl ştia. În schimb mâna i se adânci într-o materie vâscoasă, neagră, care parcă îi îngheţă simţurile. Cursed îşi întoarse privirile spre Sidonix. Respiră adânc şi îşi duse mâna dreaptă spre sabie. Dar în clipa când îşi strânse pumnul pe mânerul ei, simţi o durere insuportabilă, care pornea din gât şi se întindea în umăr, apoi în stomac. Înghiţi în sec şi se prăbuşi pe jos. Sângele începu să îi curgă în şiroaie din rană pe care Sidonix i-o făcuse cu o singură lovitură a ghearelor sale. Mai avu timp să îl privească cum dispăru subit în umbra unei stânci. Se aştepta să îl vadă cum reapare la fel de repede, din umbră pe care o făcea propriul ei corp pe pământ. Dar vânătorul apăru rânjind din balta de sânge care se formase lângă ea. Cursed făcu ochi mari şi urlă disperată:
– GURTHO IM M?R HETHU!!!
O arătare cenuşie trasparentă se ridică brusc din corpul ei. Vânătorul urlă enervat şi începu să lovească apariţia trasparentă, încercând să o atingă, dar aceasta se mişcă mai repede decât el. Vânătorul pufni şi mai urla o dată spre fantomă care se evaporase undeva în peşteră. Se întoarse brusc şi se apropie de marginea piscului. Privi jos, unde Methos, Dimnar, Exodia şi Momotaro se aflau. Îi ignoră pe cei patru şi privi spre Tenshi, apoi răcni puternic. Methos privi în sus şi zâmbi:
– Băiatul nostru s-a trasformat?
Balthasar îl privi pe Sidonix, cu un aer disperat şi şopti:
– Oh nu! Asta era ultimul lucru pe care mi-l doream acum?
Methos se întoarse către el şi zise indiferent:
– I-al drept un test de bărbăţie? Aproape că îmi vine să spun că ţi-o dau pe Tenshi vie şi nevătămată dacă reuşeşti să îl înfrângi? Dar nu! Ştiu că oricum nu o să reuşeşti aşa că de ce să mă chinui degeaba? Prefer să te chinui pe tine?
Un bol de foc se forma în palma Lordului, dar care în loc să fie aruncat spre Balthasar, îl lovi pe Dimnar. Acesta pară lovitura cu braţul, dar bucăţi din el se împrăştiară în aer. Dimnar îşi privi braţul lovit şi bucăţile împrăştiate pretutindeni. Inspiră adânc, iar bucăţile de piatră începură să se regrupeze în gaura lăsată de bolul de foc. În câteva secunde acesta era regenerat. Ridică braţul în aer şi mârâi. De undeva de sus o bucată de stâncă imensă se desprinse şi levita câteva secunde în aer. Dimnar îşi lăsă braţul jos, iar bolovanul se prăbuşi peste Methos, făcându-se ţăndări. Smocuri de foc albastru, praf şi bucăţi de piatră săriră în toate părţile, făcându-l pe Balthasar să se ferească. Methos păru înfrânt, dar asemenea apei, firicele de foc albastru şi fum începură să se regrupeze într-un singur loc, reconstruindu-i trupul sfâşiat. Exodia împrăştie ceaţa argintie în jur, apoi o rafală de vânt puternic împrăştie trupul lui Methos. Dar în peştera începu să se audă un surâs macabru, apoi vocea lui Methos:
? ? Normal acest lucru m-ar fi distrus? Dar nu acum??

Zeri şi Kaoru se caţăra pe stâncile negre şi ajunseră pe platforma unde Cursed şi Sidonix încercară să se lupte. Zeri nimeni cu palma în baltă se sânge ce zăcea lângă corpul lui Cursed. Îşi întoarse privirile spre undă de lichid roşu şi o văzu pe aceasta. Se strâmbă şi îi făcu semn lui Kaoru. Acesta se întoarse şi o văzu şi el, apoi zise:
– Ea este cea pe care am văzut-o?
– Deci ea este Cursed? Sora noastră?, zise Zeri gânditor.
– A fost, îl corectă Kaoru. Se pare că Sidonix a avut grijă de ea.
Zeri ezită timp de câteva secunde, privind trupul sfârtecat al lui Sidonix, care se afla la câţiva paşi de ei, apoi murmură:
– Nu fi aşa sigur?
– Ce vrei să spui?
Zeri arătă cu degetul spre Sidonix. Kaoru se dădu câţiva paşi în spate şi zise:
– Ce-i asta?
– ? Cred că Sid?
Kaoru îşi lasă privirile în pământ:
– Mai întâi Kaeru, acum Sidonix?
– ? Şi Cursed, zise Zeri.
Kaoru îl privi parcă uimit. Zeri se justifică imediat:
– Aşa sunt eu? Îmi pasă de membrii familiei, indiferent că sunt răi sau buni?
Kaoru nu-i răspunse. Se afla la marginea stâncii şi privea jos la spectacolul ce se desfăşura acolo. Îi făcu semn lui Zeri, iar acesta se apropie de el. Privi şi el, apoi zise:
– Toţi zeii noştrii sunt acolo?
– Şi toţi sunt la fel de neputincioşi ca noi în faţa Lordului? Dacă vom trăi acestui război, îţi vine să crezi că noi suntem cei care scriu istoria? zise Kaoru zambing amar.
– Totdeauna noi am fost cei care am scris istoria. Noi oamenii? Dar acum? trebuie să fie o metodă să îl distr?
Dar se opri din vorbit. Se ridică şi privi în jur. Scrută în întuneric şi zise:
– Ai auzit?
– Să aud ce? spuse Kaoru.
– ? Mârâitul?
– Nu a fost nici un mârâit? Hai jos. Nu o să stau să privesc o luptă cum se desfăşoară sub nasul meu şi eu nu fac nimic. Vreau să scrii cum m-am dus şi m-am bătut cu ?înflăcăratul? acela?
– Nu? Stai? a fost un mârâit? , insistă Zeri.
– Nu a fost nimic, se împotrivi Kaoru, deja vizibil enervat.
Dar când dădu să se ridice, din umbra unei stânci, apăru Sidonix. Zeri făcu ochi mari şi urlă:
– Ţi-am spus că a fost un mârâit!!! Ţi-am spus eu! Ţi-am spus!!!
Kaoru privi creatura timp de câteva secunde. În minte începură să i se deruleze brusc nişte imagini. Auzi vocea Lordului strigând blestemul şi apoi văzu cu ochii minţii, metamorfoza lui Sidonix. Începu să murmure ceva neinteligibil. Zeri îl privi nervos şi zise:
– Ce ai?
– ? Imposibil?
– CE?! urlă iar Zeri.
– ? E? Sidonix?
Zeri privi creatura din faţa lui şi zise cu glas stins:
– ? Dar? e un… vânător de suflete?!!!
Kaoru dădu aprobator din cap apoi strigă:
– FUGI!!!
Cei doi o luară la fugă în direcţii diferite, coborând cât puteau de repede, peretele de stâncă. Sidonix scoase un răget puternic şi pufni pe nările adâncite al capului său rotund. Privi în jos spre cei doi care se îndepărtau de el, dar atenţia îi fu captată din nou de trupul transparent a lui Tenshi.

***

TO BE CONTINUED…

MuadDib se ridică de jos ameţit. Fusese lovit în moalele capului cu un obiect dur, iar acum imaginea din faţa ochilor lui nu mai era deloc clară. Auzi de undeva de departe vocea lui Musashi care îl strigă şi îi urlă ca Axi murise. Brusc panica puse stăpânire pe el. Axi, cel care până atunci îi fusese ca un frate mai mare, cel care îi fusese ca un tată, acum murise. Încerca să urmeze vocea lui Musashi, dar se prăbuşi la pământ epuizat. Un llerac se apropie de el şi îl lovi cu sabia colţoasă, retezându-i capul. Corpul neînsufleţit al tanaralui căzu la pământ imprastiend în jur sângele roşu. Musashi privi panicat scenă. Răsufla greu, încercând să inhaleze aer cât mai mult pentru a se linişti. Privi în jur. Kaoru zăcea în genunchi, încă luptându-se cu trei lleraci, ce loveau ba cu ciocanele, ba cu săbiile în scutul lui. Sidonix, începuse să îşi muşte deja inamicul, sfâşiindu-le carnea de pe trupuri, iar numărul ostaşilor Lordului creştea în continuare. Privi cu deznadejede la priveliştea din jurul lui. Era fără sens să mai lupte. Erau trei contra? nici nu putea să îşi imagineze un număr. Începuse să se mire că rezistară atât de mult. Apoi o voce necunoscută răsună în jur:
? ? ATACAŢI!!!?
Kaoru îşi scutură capul pentru a se asigura că nu fusese doar o himeră în mintea lui. Brusc prinse putere şi îi împinse pe cei trei ce se aflau în jurul lui. Privi spre direcţia vocii. Aceasta se auzi din nou? şi atunci o recunoscu? Era Zeri. Privi în jur aiurit. Intradevar era el. Sidonix smulse carnea de pe gâtul unui natyz, o scuipă şi privi şi el în direcţia vocii. Apoi exclamă fericit:
– ZERI!!! ERA CAZUL SĂ APARI! Strigă aceste, făcându-şi drum spre noul venit.
Acesta zâmbi şi descălecă de pe cal. În spatele lui se întindea o armată enormă, înşirata minuţios pe rânduri şi coloane. Toţi erau îmbrăcaţi în veşminte albe, strălucitoare, nepătate de murdăria drumului lung pe care îl străbătură. Kaoru privi parcă speriat scenă:
– Z-Zeri?! strigă de undeva de departe Kaoru.
– ? Ah, asta? Am avut binecuvântarea lui, zise acesta arătând spre pământul de sub el.
Sidonix îşi privi aiurit fratele şi zise:
– Ce tot vorbeşti?, apoi se întoarse în jur cu acelaşi aer, căutând un răspuns. Ce vrea? Ce zice? Au înnebunit cu toţi aici?
Deodată pământul de sub ei începu să se cutremure, apoi se opri la fel de brusc. Armata Lordului păru cuprinsă de panică pentru un moment, urlând a moarte. Kaoru zâmbi:
– Dimnar, Zeul Pământului? E cu noi!
Sidonix scoase un chiuit:
– ? Hai să terminăm cu lupta asta? Mi-e foame!

Zeri îşi ridică sabia în aer şi strigă:
– CUIO UILOS H?N!!!
Vocile miilor de ostaşi îi raspusera într-un cor ce vuia asemenea vântului:
– CUIO!!!
Kaoru zâmbi şi strigă şi el:
– CUIO!!!
Dar din peşterile sălaşului, năvăliră afară alte oşti, însoţite de creaturile telurice ale Lordului, vânătorii de suflete. De undeva se sus se auzi un urlet ascuţit. Sidonix privi spre înălţimi. Pe un pisc, stătea cocoţat Majin. Acesta mai strigă o dată şi îşi îndreptă degetul spre el. Sidonix rânji:
– Să te văd zâno?
Dar printre sutele de lleraci din jurul lui Sidonix, săriră trei vânători. Se mişcau foarte repede şi se fofilau printre luptători foarte uşor. Iar în soarele de apus care strălucea pe cer, se ascundeau în umbrele pământului. Sidonix începu să mânuiască sabia în jurul lui, lovind tot ce se putea şi era tuciuriu. Răpuse doi vânători dintr-o greşeală, dar alţi patru îi luară locul celor morţi, sărind din umbre.

Armata albă a lui Zeri începu să îşi croiască drum în puhoiul negru al Lordului. Zeri alerga spre Kaoru şi îl eliberă dintre cei patru lleraci. Îl privi parcă enervat şi zise:
– Unde naiba umbla Kaeru? Nu trebuia să fie cu voi?
– Kaeru e mort. Lordul i-a furat sufletul şi l-a întors împotriva noastră? Axi l-a ucis? De fapt s-au omorât unul pe altul?
Zeri rămase nemişcat:
– ? Dar?
– Ştiu. Nu e drept. Dar nu e cazul să abandonăm acum! Venirea ta mi-a dat o speranţă când totul părea în van? Dar dacă Dimnar e aici? De ce nu face nimic?
– ? Uhmmm?, încerca Zeri să vorbească, puterile lui sunt limitate. Ne aflăm pe teritoriul Lordului?
– Atunci la luptă? Până şi Sidonix a fost fericit să te vadă. Asta trebuie să conteze.
– La luptă! încuviinţă Zeri.
Dar vânătorii Lordului nu încetau să ţâşnească din umbrele pământului. Ostaşii deveneau tot mai speriaţi de ei, simpla lor muşcătura, făcându-i să îşi piardă sufletul. Zeri urlă nervos:
– Cum poţi omora un vânător?
– Oricum, dar nu te lasa muşcat sau zgâriat. Eşti muşcat, îţi pierzi sufletul, eşti zgâriat te-au însemnat. Îţi pierzi sufletul mai târziu şi eşti reperat mai uşor, plus că te trasformi în ceva diferit de ei, om amestecat cu? ce or fi… ei?, răspunse Kaoru parcă scârbit.
– Şi o simplă lovitura îi omoară?
– În lumina da! La lumina prind formă, în umbră, sunt umbre?
Zeri înghiţi în sec şi zise:
– Ştii, am venit aici plin de curaj. Încep să cred că nu sunt aşa bun pe cât dorea?
Kaoru îl privi nedumerit:
– Ai ajuns aici cu un Spirit Primordial după tine. Crezi că aia e nimic? Apropo, ai făcut cunostiinta cu Assane?
Zeri îl înghionti:
– Fangorn a murit din cauza ei?
– Îmi pare rău?
– Toate la timpul lor? Acum hai să ducem bestile astea în lumină, până când mai străluceşte soarele pe cer?, zise Zeri zâmbind amar.
Kaoru incuvinta şi o luă la fugă lovind fiecare umbră pe care o zărea în calea lui. Din ele incepusa să ţâşnească creaturile negre, urmărindu-l. Zeri , urmându-l îndeaproape, privi în urma lui la creaturi. Capetele le erau rotunde şi aveau o gură imensă cu nişte dinţi ascuţiţi şi lungi. Buzele parcă nu existau, lăsând la iveală gingiile vineţii. Comunicau printre ele prin nişte strigăte scurte care semănau mai mult a râgâituri. Iar de câte ori deschideau gura, o limbă imensă şi lungă zvâcnea afară. Zeri grăbi pasul şi începu să urle:
– SUNT HIDOŞI! ÎI URĂSC!!!
– Şi ei pe tine, dar de aia tot îţi vor sufletul?
– Sunt prea mulţi? Şi se întunecă, strigă Zeri privind cerul violet.
Un vânător se năpusti asupra lui Zeri, dar îşi găsi sfârşitul în sabia ascuţită a lui Sidonix, care apăru din senin în faţa lui. Întinse animalul pe jos, smulse sabia din el, apoi se întoarse către cei doi:
– Nu ştiu cum facem, dar dacă vine noaptea suntem morţi cu toţii?
Kaoru încuviinţă şi zise:
– Atunci nu avem altceva de făcut decât să omorâm acum cât mai mulţi?

Cercul soarelui devenea cu fiecare minut tot mai roşu, pierzându-se la orizont. Cu cât lumina lui se stingea de pe cupola cerului, cu atât vânătorii se înmulţeau numeric. Zeri căzu pe jos. Labă neagră a unui vânător se ridică asupra lui şi lovi. Zeri se rostogoli într-o parte, ferindu-se în ultima clipă. Se ridică rapid de jos şi se caţără în spinarea lui cu o iuţeală uimitoare. Corpul creaturii i se păruse până atunci păros, dar acum observă că de fapt era ca o gelatină la atingere, în care parcă te scufundai. Scose un cuţit prins cu o curea de pulpă piciorului şi îl înfipse în ceafa bestiei fără să mai ezite. Acesta scoase un urlet prelung şi se prăbuşi fără suflare la pământ.

Ultima raza de lumina dispăru înghiţită de orizont. Pentru un moment parcă întreaga lupta se opri. Aerul deveni brusc greu şi irespirabil. Atmosfera părea nemişcată. Un zumzăit prelung începu să se audă în jur şi o dată cu el urletele lleracilor şi natyzilor cântau victoria. Zeri, Kaoru şi Sidonix rămaseră nemişcaţi. Ostile lui Zeri se opriră şi ele din luptă. Zeri chicoti şi Kaoru scrâşni nervos:
– Refuz să cred că asta mi-e sfârşitul?
Deodată pământul începu să se cutremure şi o ceată densă se lăsă în jur. Sidonix se sprijini cu spatele de Zeri şi Kaoru. Zise resufland greu:
– Ceaţă? Cum?? E bine totuşi? Mai puţine umbre în ceaţă?
– Şi mai puţină vizibilitate? adăugă Kaoru nervos.
– Dar nu umbre?, nu se dădu bătut Sidonix.
– ? Ceata de Argint?, zise parcă fermecat Zeri.
– Auzi tu Zeri, tu de unde naiba le ştii pe toate?? se răsti pe un ton nervos Sidonix.
– ? Zeul Aerului e aici! exclamă Kaoru.
– EXODIA! strigă Zeri.
– ? Dacă el e aici? Zeul Apei e şi el?, adăugă Sidonix? Momotaro?
– Au venit toţi? Nu ne-au părăsit?
– Recunosc băieţi! Speranţa îmi face bine acum, spuse Sidonix brusc revigorat.
De undeva de sus începură să se audă urlete. Cei trei priviră cerul. Prin ceaţă densă desluşiră dâre de lumină, asemenea unor explozii. Zeri se strâmbă şi zise:
– Aia ce mai vrea să fie? Alte drăcii de-ale Lordului?
– ? Nu ştiu?, zise Kaoru încercând să desluseaca ceva, dar e bine dacă lleracii au tăcut.
Ceata se risipe la fel de brusc cum apăruse. Cerul era negru, acoperit doar de pătura de lumini ale stelelor. Dar pe el incepusa se să arate siluetele roşiatice ale unor creaturi înaripate. O voce din mulţime strigă:
– DRAGONI! DRAGONI ROŞII!!! SUNT UN STOL DE DRAGONI!!!
Zeri scapă un strigăt de uimire. Nu mai văzuse niciodată un dragon, iar acum vedea un stol întreg. Păreau să se îndrepte spre câmpul de luptă. Urletul lui Dagniree făcu că lleracii să îşi astupe urechile, mulţi dintrei ei, aruncându-şi armele şi să se ascundă. Dagniree ateriza pe unul din piscurile muntoase ale grotei Lordului. În spatele ei stătea Shuin. Ceva mai încolo Cyber, condus de Redleaf îşi făcu loc printre stânci. Urlă o dată şi scuipă foc. Câţiva vânători râşniră spre el, dar îşi găsiră sfârşitul în flăcările suflului lui. Sidonix dădu aprobator din cap şi urlă:
– O da! Asta numesc eu foc de tabără!
Zeri se caţăra pe o stâncă şi strigă către oamenii lui:
– SPERANŢA NU A MURIT! LUPTAŢI!!! CUIO UILOS H?N!!!
Şi încă o dată vocile luptătorilor răsunară în noaptea, acoperind răgetele inamicilor. Rulmod se aşeză în apropierea câmpului de luptă. În spatele lui, Elf Kid învârtea o sabie în mâini. Descalecă în grabă şi o luă la fugă spre armata Lordului. Cu sabia îndreptată înainte începu să taie în carne vie. Parcă treziţi dintr-o transă restul începură şi ei să lupte. Învălmăşeala era de nedescris. Elf Kid începu să urle la fiecare lovitură:
– Asta-i pentru MAMA! Şi asta-i pentru TATA uratanie! Asta-i pentru MIKO? pentru că mi-ai răpit-o! Şi asta-i pentru MINEEEEEEEEEEEEEE! Nimeni nu mă face să plâng!
Dar lacrimile incepusa să se prelingă pe obraji tânărului, în timp ce înainta în mijlocul armatei Lordului. Shuin îl îndemna pe Ordun în ce direcţie să scuipe flăcări. Focul emanat de acesta pârjolea atât lleraci şi natyzi cât şi vânătorii, care săreau că apucaţii în toate directile, încercând să scape văpăii. Restul dragonilor se aşezară în cerc înconjurând câmpul de luptă şi restrângându-l.

Dar din mijlocul pământului se auzi brusc un urlet prelung. Toţi vânătorii se opriră din atacul asupra oamenilor şi îşi îndreptară brusc atenţia asupra dragonilor. Zeri rămase nemişcat:
– Ce se întâmplă?
– Vor să îmi omoare dragonii, se auzi o voce feminină.
Zeri se întoarse spre direcţia vocii şi zise:
– Sunt ai tăi?
– Da!
– Şi tu eşti?? întrebă Sidonix, măsurând-o din priviri pe noua venită.
– ? Redleaf?
– Ei bine Redleaf? Dacă ştii să mânuieşti o sabia? la lucru cu tine, zise Kaoru serios.
Redleaf se strâmbă. Kaoru observă reacţia şi se grăbi să adauge:
– ? Şi mulţumesc de ajutor. E mai mult decât putea cineva să spere?, zise acesta privind cercul de dragoni format.
Acesta îi zâmbi larg şi zise:
– Nu o fac doar pentru voi, ci şi pentru mine.
Sidonix îşi înfrână un hohot de râs:
– ? Eh atunci, suntem în aceeaşi bărcuţă… surioară?
Redleaf ignora comentariul şi lovi cu pumnalul primul llerac care îi ieşi în cale, curmându-i viaţa.

Balthasar descălecă din spatele lui Aravir. Dragonul îl lăsase în apropierea piscului pe care stătuse cocoţat Majin. La capătul piscului se afla o intrare în munte. Păşi precaut spre ea, dar dinăuntru apăru Majin rânjindu-i.
– Uite cine s-a decis să i-a parte la distracţie. Însuşi prea-iubitul? Balthasar. Ai id?e cât ne-a costat iubirea care ţi-o poartă blestemata aia mică?
– A zis cineva numele meu? se auzi o voce feminină.
Majin se întoarse în spate şi oftă:
– Ah, Cursed? Nu? Nimic? Ce ar fi să îţi vezi de ale tale? El este al meu? Tu vezi-ţi de frăţiorul preţios.
Expresia feţei lui Cursed se trasforma brusc, din indiferentă la una nervoasă. Ochii negrii îi scânteiară şi sabia ei se îndreptă asupra lui Majin. Dar se opri în dreptul inimii lui.
– E a doua oară că te las a trăieşti. Doar pentru că nu îmi eşti deloc important. Ţi-am mai spus să nu mai foloseşti acel ton cu mine! urlă aceasta al el.
Majin împinse sabia din faţa lui şi o privi tăios pe Cursed:
– Ascultă frumoaso! Ce-ar fi să mă laşi în pace? Ce cred eu de fapt e că nu ai destul curaj să împingi sabia aia în inima cuiva, aşa că vorbăria cu ?tonul? nu merge cu mine. Pleacă de lângă mine. Chestii de genul tău mă lasă rece?
Balthasar îi întrerupse cei doi:
– Ei bine, dacă domnişoara e prea indiferenţă faţă de tine, ce ar fi să termin eu ce a vrut ea să înceapă? zise acesta îndreptându-şi sabia spre Majin.
Majin pufni în râs:
– Glumeşti! Aşa-i?
Cursed se îndepărta de cei doi, camuflându-se în întuneric şi aşteptându-şi prada în linişte. Balthasar făcu câţiva paşi spre Majin, apoi adăugă:
– ? Deloc. Ţie ţi se pare că glumesc?
– Fie! zise Majin sâcâit.
Majin făcu un salt în spate pierzându-se în întuneric. Balthasar rămase nemişcat şi înjura:
– Eşti laş Majin. Arată-te?
Dar nu termină ce avu de spus că simţi o lovitură în spate. Căzu pe burtă şi scapă sabia din mână. Se întoarse rapid pe spate şi privi în jur. Majin stătea deasupra lui rânjind. Îşi ridică laba uriaşă şi lovi. Balthasar se chemui şi se rostogoli peste cap, îndepărtându-se de atacator. Acesta lovi şi zdrobi stanca sub greutatea pumnului. Balthasar bâjbâi câteva secunde prin întuneric şi îşi găsi sabia. Se ridică în picioare şi îl privi pe Majin. Cei doi începură să se învârtă încerc, dându-şi târcoale unul altuia. Balthasar făcu un pas spre el, dar Majin, se retrase un pas. Încă un pas, reacţia creaturii era aceeaşi şi ce îl enerva mai tare pe Balthasar era că Majin nu îşi ştergea acel rânjet de pe faţă. Cavalerul făcu un pas la stânga, apoi sări spre Majin fulgerător. Lovi cu sabia, iar lama ei se înfipse în carnea braţului lui Majin, despicând-o. Sângele începu să se prelingă prin rana deschisă. Majin se întoarse nervos către Balthasar. Se ridică în aer şi porni fulgerător spre el. Îl prinse de platoşa de pe piept şi îl ridică în aer, cărându-l spre un hău. Dar fu oprit de ceva. În spatele lui, tindandu-l de coadă, stătea Sidonix rânjind. Acesta îi făcu un semn şi zise:
– Hei, amice? Ce ar fi să reglăm nişte contri mai vechi?
– Ce ar fi să îţi vezi de treburile tale hibridule? zise Majin în scârbă şi scuipă în direcţia lui.
– ? O treabă cum aş fi eu! se auzi vocea lui Cursed.
Sidonix înmărmuri. Lasă coada creaturii în mână şi se întoarse tăcut spre Cursed. Zise sugrumat:
– ? C-Cursed?
– În persoană frăţioare? În sfârşit ne întâlnim din nou. Ştii intodeauna mi-au displăcut persoanele de genul tău. Autoexil şi tâmpenii de genul ăsta. Chiar nu ştiu de ce ai fost preferatul mamei… Poate doar pentru că te-ai născut cu un minut înaintea mea?
– De asta este vorba Cursed? Gelozie? Invidie?
Părul roşiatic al fetei se ridică în aer, unduindu-se asemenea unor tentacule, învăluindu-l pe Sidonix. Ochii îi deveniră brusc negrii, având sclipirile albastre oţelite în ei. Sidonix ridică din umeri şi zise:
– Fie cum vrei tu. Câştigă cine rămâne în picioare.
– Asta era şi planul…, îi răspunse aceasta, etalându-şi dantura ascuţită, într-un zâmbet larg şi răutăcios.

***

TO BE CONTINUED…

De patru zile, Kaoru, alături de Sidonix, Kaeru şi armata lui se aflau pe drum în ţinutul sterp al Barând?rului. Armata care îi înconjura era imensă, dar parcă pentru Kaoru, nu destul de mare pentru a înfrânge armatele inamice. Ştia prea bine că hoardele Lordului erau mult mai numeroase, el însuşi obişnuia să mâne în luptă şi pe deasupra mai avea la îndemână diferite creaturi nemaivăzute. Ştia că Lordul avea să îşi trimită în luptă ?vânătorii?. Creaturi hidoase şi negre, capabile să îţi fure sufletul. Kaoru se strâmbă. Privi în jur. Linişte. Prea linişte. Erau ditamai armata care venea nestigherita spre bârlogul lui şi el, nu mişca un degent? Kaoru îşi privi fraţii. Kaeru avea un aer mai liniştit decât şi-ar fi putut închipui, iar Sidonix că de obicei, părea plictisit şi indiferent. MuadDib îşi găsise liniştea în veşnică vorbărie cu Musashi, care părea mai mult decât încântat să îi asculte poveştile. Zâmbi. Doi ?copii? se regăsiră în pustiu. Axi părea deranjat de vorbăria celor doi, dar nu dădea vreun semn să îi oprească, aşa că nu schiţă nici un alt gest decât cel de a da dezaprobator din cap, ori de câte ori MuadDib începea să umfle faptele prea tare. Mai mult ca sigur că cei doi aveau să îşi piardă vieţile în lupta ce avea să se işte, aşa că dacă acea ?vorba multă? îi ajută în vreun fel, fie că ultima lor dorinţă nerostită să se consume.

Privi încă o dată în jur. Spera la ceva anume. Un semn că Lordul mai era acolo, că încerca să îi atace şi că nu aveau să fie prinşi într-o capcană. Se întoarse către Kaeru şi îl privi timp de câteva secunde insistent, apoi se întoarse înapoi, privind drumul pe care îl trabatusera până atunci. Repetă gestul de câteva ori, strâmbându-se şi dând din cap în semn dezaprobator. Devenea neliniştit de-a binelea. Privi iar în jur. Îşi puse mâna pe sabie şi grijuliu, cu vârful degetelor începu să desfacă nodurile cu care teaca era prinsă de cingătoarea de la brâu. Sidonix îl privi pe furiş, dar nu spuse nimic. Teaca cu sabia, căzură pe jos, împrăştiind în jur praful. Kaoru se opri din mers. Kaeru îl privi şi zise:
– Ce s-a întâmplat?
– ? Ah, nimic, sabia? Mergeţi înainte, vă ajung eu?, se scuză Kaoru aplecându-se după sabie.
Kaeru ridică din umeri şi plecă mai departe indiferent. Kaoru îşi ridică sabia şi o agaţa în grabă înapoi la brâu. Alerga spre grup, dar rămase cu câţiva paşi în spatele lui Kaeru. Privi în fata timp de câteva secunde, asigurand-şi drumul şi prizând ritmul coloanei de luptători, apoi închise ochii. Respiră adânc de câteva ori. Începu să repete în gând: ?Rado a ţară e!? ? ?Rado a ţară e!?? ?Rado a ţară e!? ??Kaeru ţară!???Kaeru ţară!?? ?Rado a ţară e!?? ?Rado a tara Kaeru!? Brusc în mintea lui Kaoru începură să se deruleze diferite imagini. Văzu o pădure cu copaci înalţi şi trunchiuri drepte, cu frunze mărunte şi verzi. Îl văzu pe Kaeru alergând printer ei, urmărit de ceva. Avea mâinile însângerate, iar platoşa de pe piept sfârtecată, prin fisura ei scurgându-se sângele fratelui său. Văzu urmăritorii? Erau ?vânători?? doi, furişându-se asemenea în umbrele din jurul lor. Auzi urletele celorlalţi ostaşi măcelăriţi de bestiile Lordului. Sufletele lor erau devorate de acesta creaturi. Apoi auzi altă voce? Axi? Îi urmărea îndeaproape pe cei trei. Kaeru dispăru? Apoi alte imagini. Unul din vânători muşcându-l pe Kaeru de umăr, sfâşiindu-i carnea. Auzi strigătul de durere al fratelui său şi vocea lui încercând să înduplece bestia să îl elibereze: ?? breitho guren! ? BREITHO GUREN!!!? Văzu bestia îndepărtându-se, dar apoi imaginea deveni înceţoşată şi dispăru brusc. Kaoru simţi o durere în tâmple, de parcă cineva îi înfipse un cuţit în ele. Scrâşni din dinţi şi îl privi pe Kaeru. Zise în şoaptă:
? ? ?? breitho? guren?? Nu-mi fură sufletul? Nu? ?breitho?? rupe? <>??
Kaeru se opri din mers brusc. Se întoarse către Kaoru şi îl privi sceptic. Kaoru îi întoarse aceasi privire, dar chinuită de durere, apoi căzu în genunchi vlăguit. Musashi îl privi timp de câteva secunde şi se repezi la el. Îl ridică de jos tăcut, dar nu se putu abţine şi zise:
– Domnule? sunte-ţi bine?
Kaoru dădu aprobator din cap. Kaeru veni lângă el. Cei doi îşi schimbară nişte priviri tăioase, de parcă îşi aflaseră cele mai ascunse secrete. În capul lui Kaoru răsună vocea lui Kaeru: ?Ştiu că priveşti. Nu mai scormoni în trecut. Lasă amintitrile rele acolo unde sunt?Ai încredere în mine… frate?? Kaoru înghiţi în sec şi rămase mut, privindu-şi fratele geamăn îndepărtându-se de el. Zise doar pentru el:
? ? Ce îmi ascunzi Kaeru??
Axi şi MuadDib venire şi ei lângă el. Axi zise:
– Kaoru, sigur eşti bine? Eşti cam palid?
– ? E probabil din cauza căldurii. Atâta timp, sub pământ la răcoare? M-am dezobişnuit cu arşiţă asta…, zise acesta privind spre înaltul cerului.
– Eh, ar fi bine să te obişnuieşti. Acolo unde stă Lordul, e? graoznic, zise Axi cu o undă de amărăciune în glas, amintindu-şi zilele de chin, petrecute în bârlogul Lordului.
– CE? îi întoarse Kaoru o privire uimită.
– Ah da!Din câte am înţeles, vom intra înăuntru, după Lord?
Kaoru rămase tăcut. ?Înăuntru? Aşa departe? Cumva Lordul îi lasa să o salveze şi pe Tenshi şi să plece nestigheriti de acolo?? Poate dacă îl rugau frumos, pleca cu totul de pe acele ţinuturi? Şi poate refăcea tot ce distruse până atunci?? . Kaoru se încruntă. Îi privi pe Musashi, MuadDib şi Axi cum se îndepărtau de el, apoi se întoarse din nou către fratele lui. Repetă iar în gând ?Rado a tara Kaeru!?, dar nimic. Parcă porţile spre mintea lui Kaeru fuseseră ferecate brusc. Se trezi smucit de cineva, apoi auzi vocea lui Sidonix, care îi şoptea:
? ? Ce s-ar întâmpla dacă ai opera mai subtil? Până şi eu mi-am dat seama că încerci să-i scormoneşti căpşorul preţios. Spune-mi ce ai aflat, pentru că de când mărşăluim prin ţinutul ăsta blestemat, nu a fost picior de llerac sau natyz pe aici. Dat fiind că suntem în ţinutul Lordului, mie cel puţin mi se pare mai mult decât ciudat. Până acum, la kilometrii depărtare, ascunşi prin păduri, eram atacaţi de Majin şi restul, iar acum, cu hoarda de oameni după noi, trecem neobservaţi? A făcut cineva vreo vrajă înainte să plecăm? Pentru că dacă e totul real şi nu visam, asta e singura explicaţie plauzibilă??
?- Vrăjile nu te pot face invizibil. Te fac doar să te treci neobservat? Iar la câţi suntem? mă îndoiesc că putem să facem asta? Doar în caz că suntem toţi praf şi pulbere şi ajungem să ne camuflăm în peisaj… sau am murit cu toţii şi visam încă că mergem la luptă??, răspunse Kaoru în şoaptă, masându-şi tâmplele.
? ? Morţii nu visează, rânji Sidonix, apoi continuă, ? Deci frăţioare? Ce ai aflat??
? ? Nimic important?Am văzut doar o parte din ce s-a întâmplat când Kaeru a fost rănit de un vânător??
? ? Poţi să fi rănit de un vânător fără să îţi pierzi sufletul??
Kaoru îi întoarse o privire uimită lui Sidonix şi zise parcă înecându-se în cuvinte:
? ? Nu ştiu? Eu cred că are suflet??, arătând spre Kaeru.
? ? Nu ştiu care e treaba, dar nu-mi place deloc ce se întâmplă? Ori nu am înţeles eu planul de bătaie, ori nu a fost bine făcut, dar am sentimentul că o să fim măcelăriţi ca nişte animale? Şi în plus? Mai am şi sentimentul ăsta ciudat? ?
? ? Ce sentiment?? insinta Kaoru.
? ? Că? Că ceva antic? Legat de mine? Mă umareste??
Kaoru dădu dezaprobator din cap şi continuă:
? ? Nu prea avem ce face decât să aşteptăm şi să vedem ce se întâmplă, apoi tăcu timp de câteva secunde şi continuă, ceva antic? De ce am impresia că devi paranoic??
? ? Nu îmi place deloc cum sună fraza asta? <>? şi nu sunt paranoic. Simt lucrurile mai bine că voi? oamenii??
Kaoru suspină şi îl privi iar pe Kaeru, apoi zise:
? ? Sper că Zeri e pe drum??

Armata se opri brusc. În faţa lor se ridică din pământ o fortăreaţă de piatra colţuroasă. Văgăune adânci şi întunecate se deschideau spre exterior, peşteri cu tunele adânci, ce duceau spre inima pământului. Dinautru se auzea un huruit lung şi un şuierat puternic. ?Probabil vântul?, gândi Musashi descurajat, adulmecând aerul uscat şi statut. Kaeru se caţăra pe o stâncă, se întoarse către mulţime şi strigă:
– A venit timpul să luptăm! Să luptăm pentru liberatea noastră!
Urletele ostaşilor răsunară cu ecou printre stânci. Sidonix îşi încrucişă braţele pe piept şi şopti plictisit:
? ? Ah, uitasem? Discursul de încurajare??
Kaeru continuă:
– A venit vremea să alegem o tabără. O tabără care ne va garanta izbândă şi bunăstarea vremurilor ce vor veni! Sunte-ţi cu mine?!
Kaoru se încruntă. Sidonix se aplecă spre el:
– Ce sunt balivernele astea cu ?alegerea taberei? şi ?victoria ce va să vină??
– ? Taci?, îi tăie Kaoru propoziţia.
– A venit vremea să luptăm! SUNTEŢI CU MINE?! VICTORIA ESTE A NOASTRĂ!!! urlă Kaeru, ridicând în aer sabia, care până atunci îi atârna la brâu.
Kaoru şi Sidonix rămaseră muţi. În mâna lui Kaeru nu stătea o sabie strălucitoare, ci una întunecată, din metal tuciuriu, asemenea săbiilor făurite de inamic, dar Kaeru continuă:
– ? Uniunea dintre noi va cuceri toate temerile!, apoi îi privi pe Kaoru şi Sidonix, SUNTE-ŢI CU MINE?! PENTRU VICTORIE!
Kaoru scrâşni printre dinţi şi strigă:
– VICTORIA NU ÎI FAVORIZEAZĂ NICI PE CEI DREPŢI, NICI PE CEI RĂI! ÎI FAVORIZEAZĂ PE CEI PREGĂTIŢI!
– ? Iar noi suntem! adăugă Kaeru rânjind.
Kaoru dădu dezaprobator din cap, apoi îi privi pe cei adunaţi acolo şi zise:
– Atât vă spun? Fie că strămoşii noştrii, să ne dea puterea necesară mâinii, pentru a ghida sabia? , apoi îl privi pe Kaeru şi zise, să strigăm numele tatălui nostru?
Kaeru îl privi dintr-o dată speriat. Kaoru repetă:
– Kaeru? Numele tatălui nostru?
Sidonix rămase cu gura căscată şi zise:
? ? Nu ştie numele tatălui??
Kaoru se apropie de Kaeru şi îndreptă sabia spre gâtul lui. Zise cu dispreţ în glas:
– Cine eşti? Unde e Kaeru?
– EU SUNT KAERU!!! Nu mă vezi?! SUNT EU? FRATELE TĂU!!!
– Dacă eşti fratele meu, spune numele tatălui nostru? SPUNE-L!!! urlă nervos Kaoru.
– ? Kaoru? Ce faci?? Lasă sabia jos?
– SPUNE-L!!! urlă acesta încă o dată, nervos de-a binelea. Nu poţi să îl spui? pentru că tu nu eşti? fratele meu?!!!
Kaeru se dădu câţiva paşi în spate, apoi zise rânjind:
– Nesăbuitule! Chiar crezi că ai vreo şansă împotriva lui?
– CE?!?! exclamară deodată Axi şi Sidonix surprinşi.
– Dar asta nu e motiv să i te alături Kaeru, zise Kaoru printre lacrimi.
Deodată Kaeru inspiră adânc şi tuşi zgomotos, apoi începu să râdă în hohote. Dar vocea i se schimbă brusc. Devenise mult mai groasă şi gravă:
– De parcă a avut de ales. Ce vezi tu acum este doar ce a mai rămas din Kaeru. Doar o cochilie? fără? suflet?
Dinautrul peşterilor negre începură să se audă urlete şi strigăte de luptă. Deodată un puhoi de lleraci şi natyzi năvăliră afară. Alergau în cerc inprejmuindu-i pe noii veniţi. Râsul lui Kaeru se înteţi, apoi se întoarse către armata lui şi strigă:
– Băieţi, prada asta e prea uşoară? OMORÂŢI-I!!!
Musashi privi în jur speriat şi îşi scoase sabia din teaca:
– De ce nu am văzut schimbarea în el? De ce? De ce? urlă acesta privind mulţimea de creature hidoase ce îl înconjura la fiecare nouă secundă.
Axi îl hăti, înainte ca acesta să fie lovit de unul din gardieni şi zise:
– Pentru că ne-a păcălit pe toţi. Trebuia şi eu să mă gândesc că am scăpat prea uşor din temniţa Lordului, că am trecut prea uşor prin tot deşertul ăsta? Dar liberatatea te orbeşte atunci când o găseşti în sfârşit? Muad! PĂZEA!!!
MuadDib îşi scoase sabia din teacă. Începu să lovească în stânga şi dreapta apărându-se de ploaia de săbii ce se abătu asupra lui. Vocea lui Kaeru se auzi din depărtare:
– Cred că sunteţi prea puţini ca să puteţi să îmi rezistaţi?
Sidonix taie mâna unuia dintre luptători şi îi smulse şi cealaltă sabia din mână. Cu ambele mâini înarmate, începu să taie corpurile oştilor din jurul lui. Sângele roşu ţâşnea peste tot, îmbibând praful cu el. Kaeru zâmbi:
– O baie de sânge? Ce frumos?
Musashi fu lovit cu mânarul unui săbii în spate. Se prăbuşi pe jos în nămolul format din sângele ce se scurgea din trupuri şi praful deşertului. Se întoarse scârbit pe spate şi privi la cel ce îl lovise. Era chiar unul din prietenii lui. Făcu ochi mari şi strigă:
– Dallno! Dallno! Sunt eu? Musashi! Nu mă recunoşti?… Dallno??
Dar cel din faţa lui nu dădea semne că îi pasă. Ridică sabia deasupra capului, pregătindu-se să lovească. Musashi se întoarse şi începu să caute în nămol ceva cu care să se apare. Găsi lancea frântă a unuia din luptători. O ridică deasupra lui şi pară lovitura lui Dallno în clipa când acesta lovi. Îl împinse cu piciorul în stomac, îndepărtându-l de el şi se ridică în picioare grăbit. Dar din spate cineva îl lovi din nou. Căzu înapoi în genunchi ameţit. Mai auzi doar lovitura metalului, apoi linişte. Deschise ochii încet, mai întâi mijindu-i, apoi normal. În faţa lui, Dallno şi încă un oştean stăteau întinşi pe jos cu fetele zdrobite shi cu mijlocul sfârtecat. Fu hătit de Sidonix de jos, care părea bucuros că luptă:
– Nu e timp de lupte în noroi copile. Ţine asta şi rupe tot? , zise Sidonix aruncându-i în mâini una din săbiile lui.
Musashi îl privi parcă vrăjit şi incuvinta cu un gest absent din cap. Kaoru era încolţit de cinci luptători. Îi privi pe rând. Păreau toţi nişte păpuşi. Mintea le fusese înceţoşată sau doar sufletele lor dispăruse, nu ştia sigur, dar cei din faţa lui nu mai erau umani. Aceştia erau uşor de înfrânt, loviturile lor fiind mecanice şi previzibile, iar trupurile prea slabe ca să mai reziste mult unei lupte adevărate. Îi dobora pe doi dintre ei cu o singură lovitură a spadei, iar ceilalţi trei fură călcaţi în picioare, fără milă, de doi lleraci care veneau după el. Se pare că forţele Lordului deja intrau în luptă şi singurii care luptau împotriva lor erau Sidonix, Musashi, MuadDib, Axi şi el. Musashi părea mai hotărât că niciodată. Spinteca în stânga şi dreapta tot ce prindea. Mulţi dintre cei pe care îi omorâse îi fuseseră prieteni, iar faptul că acum trebuia să îi omoare îl durea mai tare. Se opri pentru câteva secunde şi îşi şterse lacrimile din ochi. Privi în jur dezorientat. Armata Lordului devenea tot mai numeroasă cu fiecare minut. Făcu un calcul rapid, dar nu reuşi să găsească o metodă rapidă pentru situaţia în care se afla. Îl privi pe MuadDib. Acesta era rănit. Platoşa îi fusese spartă pe umărul drept, iar bucata de metal îi intrase în carne. Dar şi aşa, tânărul lovea în continuare în stânga şi dreapta, croindu-şi drum printre inamici. Apoi îl văzu pe Sidonix. Acesta stătea întins la pământ, pe spate, ţintuit acolo de patru lleraci care loveau necontenint cu ciocanele imense în scutul îndoit pe care acesta îl ţinea deasupra lui. Se încruntă şi păşi hotărât spre adunătură. În drum spre ei culese încă o sabie de jos iar când ajunse lângă cei patru, înfipse lamele lor în spatele a doi dintre ei. Le scoase rapid şi se dădu câţiva paşi în spate. Cei doi pufniră pe nas, sângele tuciuriu invadându-le gura şi nasul şi căzură fără suflare peste Sidonix. Acesta tuşi sub greutatea lor. Ceilalţi doi priviră uimiţi la tovarăşii lor care muriseră, dar înainte să îşi dea seama ce se întâmplase de fapt, simţiră o durere în stomac. Priviră în jos şi îl zăriră pe Musashi rânjindu-le, spintacandu-le stomacele cu săbiile. Cu aceasi agilitate Musashi se retrase din calea lor. Cei doi lleraci căzură peste ceilalţi doi. Sidonix, ţintuit sub cei doi icni şi urlă:
– MUSASHI! SCOATE-MĂ DE AICI!!!
Acesta nu stătu pe gânduri şi începu să împinge cadavrele de lângă el, eliberându-l. Sidonix se ridică în picioare. Musashi îi întinse sabia şi îi zâmbi. Sidonix privi stânjenit în altă parte şi zise:
– Da copile? Acum suntem chit? Mulţumesc? Cred?
Musashi îi zâmbi larg şi se îndepărta de el tăcut.
Axi căzu în genunchi. Primise o lovitură în spate cu un ciocan. Auzise şi un trosnet şi presupuse că ceva era rupt acum în el, iar faptul că începuse să nu îşi mai simtă mâinile şi nu mai avea stabilitate în picioare îi întări convingerea. Imaginea din faţa ochilor lui se înceţoşă. Zise în şoaptă:
? ? E frică? şi oboseală?sunt prea mulţi? Nu am nimic? Sunt bine? Sunt bine??
Îşi privi palmele. Erau însângerate. Carnea se rupse pe ele de la intensitatea cu care ţinea mânerul sabiei în ele. Dar palemele îi erau pătate şi de sângele altora. Îl observă pe Kaeru care rânjea cocoţat pe stâncă lui şi oftă deznădăjduit. Avuse încredere în el şi se pare că Lordul îi furase sufletul, lăsându-le doar o marionetă. O marionetă care la rândul ei dirijase aşa mulţi oameni? Foarte mulţi oameni? Prea mulţi? Axi se încruntă şi strânse palmele în pumni, lovind pământul:
– BLESTEMATULE!!! Uite ce-ai făcut!!! O SĂ MI-O PLĂTEŞTI!
Se ridică de jos, agăţându-se de un llerac, îi suci gâtul şi îi smulse sabia din mâini, apoi porni spre Kaeru. Începu să lovească în jurul lui, îndepărtându-i pe cei în plus de lângă el, croidu-şi drum spre fostul lui lider. Ieşi din mulţime şi ajunse în faţa stâncii pe care Kaeru stătea. Îl privi cu ochii mijiţi şi strigă:
– Coboară! Coboară şi lupta dacă poţi!
Kaeru îl privi cu superioritate, apoi zise:
– Axi?
– COBOARĂ! repetă acesta.
– Cum doreşti, îi răspunse Kaeru pe un ton indiferent.
Dintr-un salt acesta ajunse lângă Axi. Acesta din urmă, rămase uimit. Kaeru îşi întinse sabia către el şi zise:
– Ei bine, m-ai chemat, am venit? Şi acum ce ai de gând să faci? Să mă omori? Cu ce motiv?
– TRĂDARE! Îmi este de ajuns?
– Ah? da, surâse Kaeru plictisit. Fie cum vrei tu? Dacă merită să mori pentru asta, îţi voi îndeplini dorinţa. Începem? întrebă Kaeru şi lovi cu sabia fără să ezite.
Axi se retrase câţiva paşi în spate. Scuruta capul, încercând să îşi revină în simţiri, apoi privi înainte. Imaginea lui Kaeru se dublă, apoi revenea iar la normal. Îşi miji ochii şi păşi înainte. Ridică sabia şi lovi. Dar Kaeru îi pară lovitura şi îl împinse de lângă el. Se roti pe un picior şi lovi cu pumnul, care se opri în falca lui Axi. Acesta căzu pe jos dezechilibrat de lovitura bruscă. Se ridică în coate şi scuipă sângele care îi invadase gura. Kaeru se apropie de el şi îl lovi în stomac cu piciorul. Axi rămase nemişcat, întins pe jos. Kaeru zise:
– Ei, tot mai eşti dornic să te lupţi cu mine?
Axi îşi întoarse capul şi îl privi printre gene:
– De fapt, moartea ta nu înseamnă nimic?, şopti acesta.
– Ce? se strâmbă Kaeru încercând să-l audă.
Axi se prinse cu mâinile de el, ajutându-se să se ridice. Se clătină pe picioare şi se sprijini în sabie ca într-un toiag, apoi făcu un pas spre Kaeru şi repetă:
– Moartea ta? nu înseamnă nimic?
Kaeru se încruntă, îl împinse de lângă el şi îl lovi cu dosul palmei peste faţă:
– ŞI CREZI CĂ A TA ÎNSEAMNĂ CEVA?! urlă nervos la el şi îndreptă sabia spre el.
Axi zâmbi ironic şi ridică spadă asupra lui Kaeru, apoi zise:
– ? Dar e un început?
Carnea ceda în fata lamei oţelite şi negre a armei. Axi căzu fără suflare pe jos, străpuns de spadă liderului, iar capul lui Kaeru se rostogoli la câţiva paşi depărtare de corpul lui. Cei doi stăteau răpuşi într-o baltă de sânge. Din cei doi mai rămaseră două trupuri neînsufleţite. Kaoru observa scena în ultima clipă, când amândoi erau deja morţi. Sidonix privi şi în aceasi direcţie şi zise parcă mâhnit:
? ? Adio frăţioare??

***

TO BE CONTINUED…

Redleaf întredeschise ochii. Clipi de câteva ori, apoi îi închise la loc. Respiră adânc şi se foi. Simţi un junghi în spate. Se întoarse, intinzadu-se cu spatele pe iarbă. Deschise ochii iar. Deasupra ei, cerul nopţii îşi aşternea stelele una câte una. Vocea zumzaita a lui Exodia spuse:
?- Bine ai revenit printre noi??
Redleaf mormăi, apoi zise:
– Vorbeşti de parcă aş fi murit.
?- Somnul este într-un straniu mod, moarte? Bătăile inimii??
– Da, da? Ştiu? zise pe un ton sâcâit Redleaf, întorcându-şi privirile către Exodia care levita la câţiva centimentrii de ea.
În spatele acestuia Redleaf îl observă pe Momotaro. Părea liniştit, mult mai liniştit decât arătase până atunci. Se ridică în capul oaselor şi privi în jur. Miko dormea încă. La fel şi Elf Kid. Balthasar lipsea. Se întoarse către Exodia şi zise:
– Şi cavalerul nostru unde a dispărut?
?- Hmmm? A plecat cu să se plimbe. Spunea ceva că i s-a făcut rău, că nu se simte bine? Părea foarte trist, de parcă ceva în el se rupea? de fapt cred că se rupea ceva??
– Ce vrei să spui?
Exodia privi spre Momotaro, apoi zise:
?- S-a trezit Tenshi, cel puţin spiritul ei? Iar cei doi sunt legaţi?? , ?legaţi prin iubire??
Redleaf îi privi pe cei doi aiurită:
– Ce ar fi să vă hotărâţi cine vorbeşte aici, pentru că doar schimbarea tonalităţii vocii, nu o să mă ajute cu nimic? Iar tu Exodia, vorbeşti foarte, foarte, foarte repede? Mă înnebuneşti.
?- Daaaa?, Balthasar se simte rău pentru că Tenshi s-a trezit. O dată cu ea s-au trezit şi vechile sentimente din el?şi cred că acum pot înţelege de ce se spune că ?iubirea doare??, hmmm??, zise Exodia.
– Dar acele sentimente parcă nu trebuiau să dispară.
?- Nu au dispărut, dar pentru că nu s-au văzut de foarte mult timp, ele doar s-au diminuat lăsând în urma lor sentimentul de? dor?Până acum??
Redleaf îl privi sceptică:
– Deci înafară de melancolia vremurilor de mult apuse, Balthasar e întreg?
?- Nu, nu aş putea spune asta? Tenshi nu e o simplă fiinţă umană. E diferită şi ea poate să trezească simţiri prea puternice într-un muritor, sentimente? pe care fiinţa umană nu le poate duce?
– Vrei să spui că Balthasar poate să moară de la un simplu sentiment?
?- Da, pentru că acel sentiment a pus stăpânire pe el, brusc, ca un şoc, iar voi oamenii simţiţi totul fizic, nu psihic? Ca să înţelegi mai bine ce i se întâmplă în acest moment lui Balthasar? E ca şi cum cineva i-ar fi băgat o sabie? în inimă??
Redleaf făcu nişte ochi mari la Exodia şi se ridică de jos:
– Şi acum îmi spui?! Unde e?! strigă nervoasă Redleaf.
Exodia se evaporă, apoi îşi făcu apariţia lângă Redleaf:
?- Urmează-mă??
– O da, o să fie foarte distractiv să alerg după norişori argintii… zise aceasta şi scoase un fluierat ascuţit.
Cyber îşi înălţă capul din iarbă şi privi spre cea care îl chemase. Se ridică din iarbă şi o urmă calm. Redleaf alerga printer copacii albi, încercând să desluşească dara argitie a lui Exodia. Privi în urma ei pentru câteva secunde. Cyber era în spatele ei, păşind liniştit, iar lângă el, Momotaro şerpuia printre copaci, asemenea unui cobre uriaşe. Redleaf se opri. În faţa ei Exodia prinse iar forma. Acesta se întoarse către ea şi îi făcu semn cu mâna să se apropie. Acesta făcu câţiva paşi mărunţi şi ajunse lângă Exodia. În faţa ei, stătea întins la pământ Balthasar. O mână îi era încleştată pe piept, cu degetele adâncite în carne, parcă încercând să îşi scoată inima din piept, iar cealaltă mână ţinea strâns în pumn un smoc de iarbă. Ochii îi erau pironiţi undeva în gol, iar maxilarul încleştat. Redleaf îl privi cu milă şi se întoarse către Momotaro, apoi zise:
– A?
?- Nu.? zise Exodia.
– Atunci? Ce s-a întâmplat?
?- Şoc prea puternic. Îşi va reveni treptat??
Redleaf ingenunchie lângă el. Încerca să îi desfacă pumnul care strângea smocul de iarbă, dar nu reuşi. Îşi aşeză palma pe pieptul lui. Stătu aşa timp de câteva minute. Respiră adânc în clipa când simţi vibraţia plămânilor şi bătăile scurte şi rare ale inimii lui Balthasar. Îl privi pe Cyber şi zise:
– Trăieşte?
Cyber se apropie de ea şi îi atinse cu botul obrazul. Deodată auziră un strigăt. Îşi întoarseră toţi privirile către locul de unde venise. Sprijinită de un copac, Miko privea speriată la Balthasar. Făcu câţiva paşi spre el, dar se prăbuşi la pământ. Cyber îşi baga botul sub braţul ei şi o ajută să se ridice. Redleaf veni lângă ea şi o sprijini. O privi lung şi îi zâmbi:
– Cum te simţi?
– ? Adormită şi tristă. Foarte tristă?
– Ştiu, dar nu a fost vina ta. Nu tu ai mânat acel cuţit?
– ? A fost mâna mea? zâmbi Miko amar, apoi îşi întoarse privirea către Balthasar, ce s-a întâmplat?
?- Iubirea?? , zise Exodia.
Miko îl privi pe Exodia, apoi la iarbă albă care se mişca în jurul lor:
– ? Dar?
– Miko, ştiai că inima lui Balthasar aparţine lui Tenshi?
– Ce fel de persoană iubitoare, poate să îi facă aşa ceva personei iubite, urlă Miko arătând spre Balthasar. Dar ce fel de persoană iubitoare poate să îşi omoare părinţii? aşa cum am făcut eu? E mai bine aşa? Nu aş fi demnă oricum de iubirea lui, dacă el ar simţi ceva pentu mine? Dar nu simte?, zise Miko parcă desprinsă de realitate.
Redleaf o privi timp de câteva secunde apoi zise:
– Ştiu că îţi este greu, dar dacă nu încerci să te calmezi o să îţi fie mai rău?
?- Ar trebui să o asculţi pe sora ta, Miko?? zise Exodia.
Miko îl privi pe Momotaro. Acesta se apropie de ea. Vocea lui Exodia se făcu auzită:
? ? Micuţo, totul face parte din viaţa ta. Experienţa de viaţă e un învăţător bun, deşi nu intodeauna unul blând??
Miko dădu aprobator din cap şi privi spre Balthasar. De undeva de sus, Shuin sari dintr-un copac. Se apropie de Balthasar. Îşi aşeză palma pe fruntea lui şi stătu aşa timp de câteva secunde. Brusc Balthasar deschise palmele şi îşi întinse mâinile în faţă, parcă încercând să se agaţe de ceva. Îşi arcui spatele şi tuşi tare, apoi trase aer adânc în piept. Miko se repezi la el. Îi sprijini capul pe genunchi şi îi mângâie fata. Balthasar îi prinse mâna în palma lui şi o sărută. Miko zâmbi:
– Stai calm? Îţi vei reveni curând?
– Miko? Nu cred că ar trebui să faci asta, zise Shuin privind-o cu milă.
– Shhh, totul e bine?, repetă Miko cu o privire pierdută.
Balthasar începu să respire normal. Se întoarse către Miko şi zâmbi, apoi şopti:
– ? Tenshi?
Miko rămase mută. Lacrimile o năpădiră brusc şi se îndepărta parcă scârbită de lângă Balthasar. Acesta rămase nemişcat în iarbă cu ochii închişi, parcă pierdut într-un somn adânc. Redleaf se ridică de jos şi o prinse pe Miko de umeri. Acesta dădu să se îndepărteze, dar Redleaf o ţinu lângă ea:
– Ce se întâmplă cu tine? Te comporţi straniu? Nu îţi mai poţi stăpâni sentimentele?
– Tenshi îl iubeşte pe Balthasar, Balthasar pe Tenshi, Miko pe Balthasar? sunt legaţi prin iubire, doar că iubirea lui Miko nu este împărtăşită? Niciodată nu va fi? Nu de Balthasar?, zise Shuin mâhnit. De aceea Miko simte aşa multe acum. Pentru că e cumva legată de Balthasar?
– Aiurea! strigă Redleaf nervoasă, aşezând-o pe Miko lângă un copac, în iarbă.
Cyber scose un sunet scurt. Redleaf îl privi uimită şi zise:
– Nu-mi spune că îi crezi!
? ? Redleaf, înţeleg că tu te-ai închis sufleteşte mult de când părinţii tăi au murit, ţi-ai văzut propria soră omorându-i, fratele tău a murit şi el? dar?
– Fratele? se auzi o voce străină.
Redleaf, Shuin, Exodia şi Momotaro îşi întoarseră privirile spre noul venit. Elf Kid zise:
– ? Frate? Redleaf? Nu mi-ai spus niciodată că ai avut un frate?
Redleaf privi în pământ, apoi spre Cyber. Elf Kid rămase puţin nedumerit, apoi zise:
– Începi să mă speri. Din reacţia ta trebuie să înţeleg cumva că Cyber are legătură cu tine?
Acesta dădu aprobator din cap. Elf Kid scapă un strigăt de uimire:
– Cum vine asta? Fratele tău e un dragon? Asta înseamnă că şi tu eşti?dragon? Adică voi de fapt sunteţi oameni-dragoni? Dar asta e imposibil. Oamenii-dragon nu mai există de secole? Sau mai există?
?- Nu mai există?, zise Exodia, ?dar Cyber e doar trupul în care fratele lui Redleaf a ales să se întoarcă. De fapt singurul corp în care poate. Cel de dragon? ?
– De aceea am ales să cresc dragoni. Să ştiu sigur că fratele meu se va întoarce? şi va exista? pentru totdeauna?
– Adică, dacă dragonii nu vor mai exista, fratele tău nu va mai putea să intre în alt trup? Zise Elf Kid.
– ? Exact.
– Cum?! De ce? Elf Kid ezită timp de câteva secunde apoi zise, de ce atâtea secrete în familia voastră?
Redleaf ridică din umeri şi zise:
– Nu ştiu, poate pentru că aceasta ne este soarta?
– Ce s-a întâmplat cu fratele tău de fapt?
Redleaf răsuflă greu, apoi începu să povestească:
– A murit pentru mine. Când Miko a fost posedată, a încercat să ne omoare pe toţi. A reuşit să îi ucidă pe părinţii noştrii, dar la mine nu a ajuns, pentru că Cyber m-a salvat. Când am rostit cuvintele de tăcere pentru Miko, doream să îl salvez şi pe el, dar îmi era clar că rana lui nu va putea fi vindevata niciodată. Aşa că singurul lucru care am putut să îl fac, a fost o vrajă pentru că el să se întoarcă la mine. Doream să se întoarcă mult mai puternic, în aşa fel ca lama unui săbii să nu îi mai ajungă la inimă. Dorinţa mea s-a materializat într-o zi, printr-un dragon. Dar nu ştiam să am grijă de el şi a murit repede. Era doar un pui. O dată cu el, spiritul fratelui meu, m-a părăsit din nou. Aşa că am căutat alt dragon şi el a venit. Mi-a fost clar. Ca să îl ţin pe Cyber lângă mine, trebuie să ţin dragonii în viaţă. Este singurul trup în care el poate să stea pe pământ. Înainte acesta era scopul meu, dar cu timpul am început să înţeleg aceste craturi şi să le apreciez. Acum am doar un motiv în plus să le iubesc?
Elf Kid rămase tăcut timp de câteva secunde, apoi zise:
– Crezi? Crezi că părinţii mei trăiesc şi ei în trupurile unor dragoni?
Redleaf zâmbi şi zise:
– Posibil. Tu trebuie doar să găseşti acei dragoni.
Cei doi fură întrerupţi de gemetele lui Balthasar. Acesta încerca să se ridice de jos. Shuin îl prinse de braţ şi îl ridică. Redleaf privi în jur apoi strigă nervoasă:
– Unde a dispărut Miko? Nu îmi vine să cred? Am lângă mine două fiinţe superioare mie şi nu sunt în stare să aibă grijă de Miko:
?- Scuză-mi impertinenta, dar cred că nu e treaba noastră să avem grijă de familia ta??
Redleaf îi întoarse o privire tăioasă lui Exodia. Se întoarse către Shuin, dar acesta îi făcu semn că totul era sub control şi Balthasar va fi bine. Cyber îşi ridică capul şi adulmecă aerul. Îşi aţinti privirile spre câţiva copaci din apropiere. Redleaf pasi hotărâtă spre locul indicat de Cyber. O luă la fugă prin pădure. Un sentiment ciudat de nelinişte puse brusc stăpânire pe ea. Cyber devenise şi el agitat, scoţând sunete nervoase tot mai des. Dar îşi indeparte repede gândul care o frământă. Ceilalţi dragoni nu simţiră şi nu reacţionară în nici un fel? Dar? Apoi rămase nemişcată. Tuşi scurt, de parcă era pe cale să se sufoce şi scoase un strigăt disperat. Miko zăcea ţintuita la pământ cu o sabie ce îi străpungea stomacul. Iarba albă din jurul ei, devenise acum roşie. Ochii larg deschişi, nu exprimau decât durere şi agonie. Redleaf căzu în genunchi. Se târa lângă ea şi îşi aşeză fruntea pe capul ei. Începu să şoptească ceva, repetând fraza la nesfârşit. Dar urletele lui Cyber nu o lăsau să se concetreze. Se ridică nervoasă şi îl privi pe dragon. Acesta privea undeva departe. Redleaf îşi şterse ochii de lacrimi şi privi şi ea în jur. Apoi auzi nişte trosnituri. Fâlfâit de aripi. Cineva era acolo cu ei. Îşi scoase sabia şi se lipi de Cyber. O voce groasă hârâită se auzi:
– Nu cred că dragonii tăi te vor putea salva acum?
– Nici nu-i nevoie? , se răsti Redleaf.
De după un copac apăru un llerac. Unul câte unul, fiecare ieşi din ascunzătoarea lui. Redleaf rămase pentru câteva secunde descumpănită. Erau prea mulţi pentru ea. Apoi o voce cunoscută se auzi:
– Poate dragonii ei nu o pot ajuta, dar noi da!
Balthasar pasi lângă Redleaf alături de Shuin şi Elf Kid. Unul din lleraci o luă la fugă spre Balthasar. Lovi cu securea în clipa când ajunse lângă el, dar Balthasar se feri, iar lama securii se adânci în trunchiul unui copac. Balthasar se întoarse şi reteză capul lleracului cu sabia. Alţi doi se îndreptau spre el. Pe primul Balthasar îl lovi cu mânerul sabiei în frunte, ameţindu-l, iar pe celălalt îl înjunghie. Shuin răpuse deja patru dintre adversari, care stăteau întinşi la pământ în nişte bălţi de sânge negru. Elf Kid se afla în spatele unuia dintre atacatori, lovindu-l cu pumnii în cap. Redleaf nu apucase să facă nimic.Până în acel moment, orice llerac cera se aproapia de ea, era sfâşiat în bucăţi de Cyber. Shuin strigă:
– Sunt prea mulţi pentru noi?
– Da! Dar noi avem dragonul, zise Balthasar arătând spre Cyber.
Redleaf se apropie de ei şi zise:
– Trebuie să facem cumva să îi adunăm pe toţi într-un loc.
– Te gândeşti cumva să îl pui pe Cyber să îi prăjească?
– La câţi sunt de mulţi? Cred că e singura noastră şansă să mai rămânem în viaţă? Şi unde naiba umbla Exodia şi Momotaro când ai nevoie de ei? se revoltă Redleaf.
Nu termină ce avu de spus, că în jurul lor se împrăştie o ceată densă. Shuin zâmbi:
– Retrage-ţi cuvintele?
Vocile lleracilor păreau pierdute, îndemnându-se unul pe altul în ce direcţie să o ia. Balthasar încerca să desluşească ceva:
– Nu ştiu cum faceţi voi, dar în pâcla asta, nu sunt orbi doar ei, dar şi noi?
Cyber scoase un fornăit scurt. Redleaf, Shuin, Elf Kid şi Balthasar se întoarseră către el. La câţiva paşi de dragon, adunaţi într-un cerc, restul lleracilor încercau să îşi facă drum prin ceaţă densă. Redleaf se apropie de Cyber. În clipa când aceasta îşi lipi palma de el, acesta scuipa o limbă de foc imensă spre grupul luptătorilor. Trupurile lor se aprinseră şi ardeau asemenea unor torţe, urletele lor înălţându-se spre văzduh. Ceata se risipi. Redleaf lasa sabia din mână şi se aşeză lângă Miko. Balthasar casca ochi mari la tânăra care zăcea fără suflare, în iarbă:
– Când s-a întâmplat asta?
– În timp ce tu dormeai, zise Shuin.
– Prea multe se întâmplă când noi dormim. De ce nu au simţit restul dragonilor venirea lleracilor? zise Redleaf privindu-l pe Shuin.
? ? Indiferent de ce nu au făcut-o, Lordul face prea multe victime?V-au descoperit încă o dată?, zise Exodia.
– ? Prea multe. Cred că e timpul să ne întoarcem puterile împotriva lui?, zise Balthasar privind-o pe Miko.
Redleaf îl privi lung, cu lacrimi în ochi şi zise:
– ?Pentru Miko!
– Pentru Miko, pentru Cyber, pentru părinţii tăi, pentru Tenshi, pentru toţi ce au suferit sau suferă din cauza lui! exclamă Balthasar.
– Şi pentru părinţii mei! strigă Elf Kid.
Shuin îi privi trist şi zise:
– Vin cu voi! Sper să vă fiu de ajutor? Dar acum, să ne ocupăm de Miko.
Momotaro şi Exodia se priviră, apoi se întoarseră lângă lac. Lupta putea începe?

***

TO BE CONTINUED…

O arătare înveşmântată într-o mantie lungă neagră şi o glugă ce îi acoperea întreg capul stătea în dreptul unui mormânt de piatră. Mormântul era susţinut şi prins de lanţuri de foc ce coborau spre pământ, suspendate de undeva de sus. Zalele lanţului nu erau din metal, inelele lui fiind formate din flăcări arzătoare de culoarea albastru. Lângă coşciug se ridică un copac uscat cu crengi rare şi distorsionate, de parcă cineva i le rupsese pe toate şi apoi a încercat să le lipească la loc. Pe crengile lui stăteau prinse în grămezi mici de ceară, lumânări negre, a căror flacăra era tot albastră, că cea a zalelor lanţului. Dar dinautrul cosciugului pâlpâia o lumină albă. În el stătea întinsă Tenshi. Corpul îi părea transparent, iar colţurile pietroase de stâncă, nu îi mai împungeau corpul ci îl străpungeau, dar fără să îl vatameze. Silueta neagră de lângă mormânt zâmbi:
– Te apropi de sfârşit micuţa mea? Dormi? Dormi somnul veşnic?
Dar apoi un lucru neaşteptat se întâmplă. Creatura neagră simţi că paralizează. Icni încercând să se mişte, dar nu reuşi. Pleoapele ochilor lui Tenshi şi buzele i se mişcară. Tânăra şopti ceva. Şoapta ei se auzi cu ecou în peştera:
? ? Meleth nin??
Din coşciugul rece lumina ţâşni afară inundând peşteră. Flăcările albastre ale lanţului şi ale lumânărilor deveniră roşii. Corpul tinerei părea că prinde formă din nou. Crengile copacului începură să se îndrepte şi câţiva muguri apărură subit pe ele, unii din ei scoţând la iveală nişte frunze mici şi verzi. Arătarea neagră reuşi în cele din urmă să bolborosească ceva:
? ? Im iaur raug? Im iaur raug?Raugiel? Raugiel??
Brusc lumină scăzu din intensitate, flăcările deveniră din nou albastre, iar corpul fetei deveni iar fantomatic. Silueta se retrase câţiva paşi în spate. Părea speriat. Răsufla greu. După câteva secunde se apropie iar de coşciug. Duse mâna spre gâtul tinerei, îl prinse în palmă şi strânse cu putere. Pielea creaturii era negricioasa, avea degete lungi ce se terminau nu nişte gheare ascuţite. Flăcările albastre ţâşniră din palma lui şi formară un cerc în jurul gâtului fetei. Arătarea scrâşni printre dinţi:
– Blestemată mică! Încerci să ieşi din corp? Crezi că e aşa uşor să mă înfrângi? Energia care o mai ai nu te ajută cu nimic. Încă nu ai înţeles că prea iubitul tău Balthasar nu vine să te salveze? De fapt chiar în momentul ăsta îşi face de cap cu două surori jucăuşe. Ah, te-a uitat? Lasă-te păgubaşa. Uită-l? Uită iubirea pentru el?
Dar flăcările albastre se preschimbară din nou în flăcări roşii. Cercul de foc albastru se preschimbă într-un bol de foc roşu şi prinseră mana tuciurie că într-o capcană . Creatura îşi retrase mâna de pe gâtul ei panicat. Îşi privi palma arsă şi urlă nervos:
– Încăpăţânat-o! Blestemată să fi tu şi?IUBIREA ta! Cumva tot voi distruge ultima fărâmă de sentiment care îl nutreşti pentru el şi care te ţine în viaţă. O dată cu el se va duce şi viaţa ta, iar energia ta va fi doar a mea?
Se îndepărta de coşciug şi intră într-unul din tunele peşterii, dispărând în el. În urma lui se mai auzeau în ecou doar bolborositul lui enervat:
? – ?Balthasar? Jigodie mică??

Undeva sus, ascunşi după nişte stânci stăteau Majin şi Kei. Kei privise scena în tăcere. În cele din urmă Majin o îmboldi şi zise:
– Ce ai frumuseţe?
Acesta nu îi răspunse. Priverea ei era pierdută undeva în gol. Părea tristă. Majin se încruntă şi o lovi cu palma peste faţă. Kei se întoarse către el şi urlă nervoasă. Se năpusti asupra lui. Îşi ridică pumnul şi lovi, dar Majin se feri. Pumnul creaturii lovi peretele de stâncă, zdrobindu-l. Majin sări într-o parte şi făcu un pas în spatele ei. O prinse de braţul drept şi îl întoarse la spate ţintuind-o la perete. Se lipi de ea şi zise:
– În sfârşit reacţionezi cumva? Mi-a plăcut? Îmi place şi acum. Ne dă ocazia să fim mai? apropiaţi unul de altul. Nu crezi? Ce nu îmi place e că devi tot mai slabă? Nu e cazul să o urmezi pe Nocturnă? Nu crezi?
Kei îşi deschise aripile şi le încolăci în jurul corpului lui Majin. Acesta icni. Kei zise:
– De când îţi pasă ţie de ceva sau cineva?
Majin râse şi zise:
– Eşti puternică? Dar nu îndeajuns? Chiar nu îmi place să te rănesc?Dar nu-mi dai de ales? Nu că mi-ar păsa?
Creatura se încovoie încercând să se elibereze cât de cât din strânsoarea aripilor lui Kei. Când reuşi îşi deschise şi el aripile. Acestea le străpunseră pe ale lui Kei. Aceasta urlă de durere. Majin îşi strânse aripile lângă corp cu o mişcare rapidă. Erau mânjite cu sângele care se prelingea pe ele, lăsând în urma balti roşii pe pământul negru. O smuci pe Kei şi o aruncă la pământ. Acesta se retrase într-un colţ înfrântă. Se târa lângă o stâncă şi se sprijini de ea. Îşi privi aripile sfârtecate, apoi îl privi pe Majin cu o undă de dispreţ, dar parcă şi cu resemnare. Acesta urlă şi se apropie de ea cu paşi mari. Ajuns lângă ea o ridică de jos hatind-o şi urlă la ea:
– CE SE ÎNTÂMPLĂ CU TINE?!?!?!
Kei privi în jos, la mormântul lui Tenshi. Majin îi urmări privirea. Pufni scârbit:
– Nu-mi spune că simţi milă pentru ea? Întâi Nocturnă, acum tu? Blestemate zilele când Tenshi se trezeşte. Ne distruge pe toţi? Blestemat să fie sentimentul ce îl poartă cu ea?
Kei surâse şi prinse braţul lui Majin între mâinile ei, apoi zise:
– De ce să fie blestemat? Sentimentul acela e mai nimicitor decât vrei să recunoşti. E mai puternic decât orice. A fost mai puternic decât Nocturnă. E mai puternic decât mine şi eventual decât tine sau Lordul. Poate dacă l-ai simţi şi tu ai putea să fi ca ea? Dacă doar un sentiment din ea poate face aşa ceva, imaginează-ţi ce poate face ea?
– Dacă era aşa puternică, ea sau acel sentiment, de mult se trezea. Tragi concluzii pripite soro.
– Ţi se pare că nu încearcă? îi tăie Kei propoziţia.
Majin pufni nervos şi o împinse pe Kei de lângă el:
– Sugerezi cumva să? simt?
– De ce nu? Dar nu orice?
– ? Înţeleg… , zise Majin gânditor, apoi continuă, vrei să simt? iubire??
Kei incuvinta surâzând. Majin îi răspunse cu acelaşi zâmbet binevoitor, dar brusc îl preschimbă într-un ramjet sinistru:
– IUBIRE?! Te-ai smintit!!! NESĂBUITO! De ce trebuie să te complici în asemenea nimicuri? Priveşte în schimb lucrurile altfel. Iubirea, nu este un sentiment pur?
– Te înşeli?, se împotrivi Kei.
– Lasă-mă să termin, o repezi Majin. Iubirea nu este un sentiment pur. Când iubeşti veşnic vei avea îndoieli, ?dacă nu mă iubeşte cum iubesc eu?? şi aşa mai departe? Dar ura în schimb, uite un sentiment pe care? îl? iubesc, râse Majin ironic. De ce? Ura este pură. Atunci când urăşti nu mai este loc de nici un dubiu. Urăşti din inimă, până în măduva oaselor. Un sentiment sublim?, o privi pe Kei şi continuă, îmi dai dreptate? Uit-o pe Nocturnă. Revino-ţi! Altfel vei împărtăşi aceasi soarta. Merită să mori pentru iubire? Îţi răspund eu la această întrebare? Nu!
– ?Dar ştii că în cele din urmă, ea va câştiga? Aşa-i? zise Kei arătând spre arătarea trasparentă, captiva în racla de piatră.
Majin se încruntă şi zise nervos:
– Nu mai vorbeşte Kei? Kei a murit?
Aceasta îl privi senină şi îi răspunse:
– ? A murit când a murit şi Nocturnă?
– ? Tenshi?, scrâşni Majin.
Corpul lui Kei se lumină şi se ridică în aer. Majin o privea cu ochi mari. Pentru o clipă I se păru că o zăreşte pe Tenshi levitând în faţa lui, nu pe Kei. Acesta îşi întinse braţele lungi şi subţiri spre el. Flăcări roşii ţâşniră din palmele ei, împresurându-l. Peştera începu să se cutremure. Majin încremeni. Îşi acoperi ochii cu palmele, orbit de lumină din jurul lui. Dar brusc întunericul se lăsă din nou în încăpere. Majin deschise ochii. În faţa lui, Kei stătea suspendată în aer. Trei suliţe groase îi străpungeau trupul, ţintuind-o de peretele de piatră din spatele ei. În spatele lui Majin şase lleraci erau gata de atac. Trei dintre ei îşi mai ţineau suliţele în mână, gata să le arunce la orice mişcare a lui Kei. Majin privi spre altarul lui Tenshi. O creatură înaltă şi subţire se afla lângă el. Corpul parcă îi era format din fum negru şi era cuprins de flăcări albastre. Din spate se ridicau două aripi înflăcărate. O ţinea pe Tenshi lângă el, acoperindu-i fata cu palma de fum, parcă încercând să o înece. Creatura de foc bolborosea ceva, dar glasul semăna mai mult cu un zumzet surd şi gros. Majin distinse doar cuvântul ?Raugiel?. Lordul o învinse încă o dată pe Tenshi, dar momentele ei de luciditate mai costară unul din cei mai importanţi pioni ai Lordului, Kei. Lordul o aruncă cu scârba pe Tenshi în coşciugul de piatră şi înfăşură un lanţ în jurul lui. Îl privi pe Majin timp de câteva secunde, apoi răcni puternic:
– G?SH!!! G?SH!!! G?SH!!!
Din crăpături şi tunele apărură o puzderie de natyzi şi lleracii, toţi urlând acelaşi lucru şi aclamându-l:
? ? G?SH!!! G?SH!!! G?SH!!!?
Majin repetă în şoaptă privind în jur:
?- ? Foc! Foc! Foc! E timp de război! Focul să ardă tot? Focul să omoare??
Îl privi pe Lord până când acesta dinsparu într-un nor de fum negru într-unul din tunele. Armatele lui erau deja pregatatite şi mărşăluiau prin Barând?r la luptă. Trebuia să plece şi el. Timpul sosise. Privi iar spre altarul în care era prinsă Tenshi. Frunzele verzi ale copacului se uscară şi căzură peste ea. Zâmbi parcă liniştit. O mai privi încă o dată pe Kei, apoi se întoarse să plece. Dar se opri brusc. În faţa lui stătea o persoană înveşmântată într-o robă neagră. Majin privi înapoi dezorientat, apoi din nou prezenta. Adulmecă aerul cu nasul, apoi zise:
– ? Stăpâne? Tu eşti?
Dar de sub gluga se auzi o voce feminină. Personajul îşi arata chipul. Era o tânără. Fata albă şi părul lung,buclat şi roşu. Când tânăra îşi ridică ochii spre el, Majin se dădu un pas înapoi. Privirea ei era rece şi patruzatoare cu ochi negrii-albastrui, asemenea văpăii Lordului. Majin zâmbi şi îşi drese glasul, apoi zise:
– ? M-ai speriat? Cursed? Bănuiesc că nu eşti aici doar să priveşti spectacolul?
Tânăra îi zâmbi amabil şi îi răspunse:
– Într-un fel. Am venit să iau ce îmi aparţine.
Majin o privi cu un aer nedumerit:
– ? Şi aia ce ar fi?
– ? Viaţa fratelui meu geamăn?, răspunse aceasta la fel de senină. Ştiu că va veni aici? Îl simt. În ultimul timp în simt tot mai aproape?
Majin dădu aprobator din cap:
– Aha? Îl vrei pe Sidonix… Eh, atunci ar fi bine să plecăm. Războiul a început, iar noi avem o luptă de câştigat.
– Nu, tu ai o luptă de câştigat. Eu am doar o viaţă?
– Obsesia asta a ta, sincer, mă lasă rece. Tot ce admir la tine e că omori absolut orice să îţi îndeplineşti ţelul?
Cursed ridică din umeri indiferenta şi strânse la piept sabia ce o ţinea în mâini. Îl privi pe Majin:
– Mergem? Eu nu ştiu să zbor ca tine, aşa că o să dureze ceva vreme?
– Dar cine a zis că merg cu tine?
Cursed ridică din nou din umeri. Îi întoarse spatele lui Majin şi făcu un pas înainte, pregătită să se îndepărteze de el. Dar în secunda următoare scoase sabia din teacă şi o îndrepta fulgerător spre Majin. O opri în dreptul gâtului lui. Acesta rămase mut. Cursed îşi miji ochii şi zise răspicat:
– Niciodată să nu mai îmi răspunzi obraznic. Unei fete nu se vorbeşte cu asemenea ton! Jur că te fac mâncare pentru ciori dacă încă o dată îmi vorbeşti aşa. Cadavru zburător?
Acestea fiind spuse, tânăra îşi baga sabia în teacă, se întoarse şi se îndepărta de el. Majin rămase încă nemişcat. În spatele lui auzi un râs grohăit:
– Ca să vezi? E jumătate om şi e mai bună ca tine. E bine că e de partea noastră.
Majin se întoarse enervat şi urlă:
– Mai scoate un cuvânt şi te omor vier?, dar vorbele îi rămaseră blocate.
În faţa lui stătea Lordul. Acesta din urmă se aplecă spre el şi zise:
– Vei avea ocazia să omori. Acum dute!
Majin îşi plecă capul şi se întoarse să plece. Lordul continuă:
– ? Şi nu încerca să mă tragi pe sfoară. Eu sunt cel care te-a creat. Gândurile tale nu sunt un secret pentru mine? Acum pleacă?
Majin nu mai spuse nimic. Îşi desfăcu aripile şi îşi luă zborul spre o deschizătură în stâncă, ce ducea spre suprafaţă.

***

TO BE CONTINUED…

Zeri stătea cu ochii larg deschişi şi spuse pe un ton ferm:
?- Zeul Pământului s-a dezvăluit. Războiul a început. Kaeru trebuie să se pregătească? Acum! La fel ca şi noi toţi? A început?!?

Întuneric, apoi lumina. Ceaţă, iar imaginea lui Zeri dispăru din mintea lui MuadDib. Doar cuvintele lui mai stăruiau în gândurile lui. Tânărul privi în jur, apoi în urma lui. Dealurile Tithend?n fuseseră lăsate în urmă de mult. Se afla pe unul din caii lui Kaeru, acompaniat de un tânăr ostaş. Adormise şi se părea ca şi visase. Acelaşi lucru pe care îl avuse şi noaptea. Răsufla greu mai mult decât uşurat. Se trezise înaintea tuturor din cauza acelui vis ciudat. I se păruse totul atât de real şi dorea să spună cuiva ce visase, dar dacă cineva îl luă peste picior sau îl credea nebun? Dar dacă totuşi visul lui era intradevar un mesaj? Aşa cum bănuia el? Brusc în mintea lui apăru imaginea lui Athilion. Parcă se simţea vinovat de moartea lui, deşi ştia că nu avea motiv. Athilion alesese singur să ai ajute, în ciuda faptului că îşi ştia mai mult ca sigur soartă crudă. Privi înainte la călăreţul din faţa lui, a cărui manta neagră flutură violent în vânt, lovindu-i faţa. La dreapta şi la stânga lui aceasi călăreţi. Hidoşi. Se simţea prizonier între ei deşi ştia că erau doar nişte simple deghizări. Închise pentru câteva secunde ochii şi scutură din cap, parcă încercând să îşi alunge un gând rău: ?Sunt de-ai noştri prostule! E Kaeru şi ai lui? E Kaeru?? îşi şopti singur. Gândurile la visul lui se risipiră.

Undeva, ceva mai în faţă, îl observă pe Axi călărind alături de Kaeru, înveşmântat şi el într-o pelerină neagră. Dori să spună ceva, dar se opri la fel de brusc că şi grupul de călăreţi. Se îndoi într-o parte şi privi în jur nedumerit. În faţa lor se deschidea o pădure deasă. Primii copaci pe care îi observă MuadDib semănau mai repede cu nişte lemne uscate şi distorsionate înfipte în pământul brun. Fără frunze sau viaţa. Trunchiurile lor negre şi scorburoase îi dudura tânărului fiori reci pe şira spinării. Surâse amar. Trebuia să se fi obişnuit până acum. Îi văzuse de fiecare dată când pleca să iscodească la planurile duşmanului. Dar niciodată nu se învăţase cu hidoşenia aceea a naturii. Apoi dădu dezaprobator din cap. De fapt, nu prea îi plăcuse lui niciodată ce făcea. Era o fiinţă prea comodă şi cu un caracter prea enervant şi juvenil ca să fie un bun spion. În plus el era doar Elev, nu un Spion-Observator cu ?diploma?. Dar vremurile se schimbaseră, iar datoria cheamă şi în plus ce altceva putea să facă când familia lui făcuse acelaşi lucru la rândul lor. Trebuia să servească scopurile nobile ale Organizaţiei? Atunci le va servi şi el? La urma urmei nu era aşa de rău. Iar acum se aflau aproape de casă. Chiar foarte aproape?

Călăreţii din jurul lui descălecară, iar MuadDib le urmă exemplul. Kaeru se întoarse către călăreţul de la dreapta lui şi zise:
– Musashi, aduna caii şi ascunde-i. Ne întâlnim înăuntru în Sala de Argint? Vezi dacă s-a aflat ceva despre Sidonix şi Kaoru.
Musashi îşi plecă capul cu un gest rapid şi scurt, apoi fluieră scurt, iar caii se îndreptară unul câte unul spre el. În scurt timp Musashi şi animalele dispărură în pădure. Kaeru le făcu celor din jurul lui semn să îl urmeze. MuadDib se apropie în fugă de Axi care se afla la un pas în spatele lui Kaeru. Zise în şoaptă:
– Eşti bine?
Axi se întoarse către el nedumerit şi zise:
– ? Da. De ce să nu fiu? Am scăpat din Barând?r.
MuadDib ridică din umeri. Axi îl privi cu un aer enervat:
– Ce ai? Te comporţi ciudat.
– ? Ah nimic? Doar că?, zise MuadDin privind în jur.
– ? Doar că? Ce?! se enerva Axi.
– Nu ştiu. Am un sentiment ciudat?
Axi se opri în loc şi îl privi pe MuadDib. Îl privi lung şi îşi aşeză palmele pe umerii lui, apoi zise pe un ton calm:
– Băiete? Ce e cu tine? Ce te frământă?
MuadDib îl privi cu ochi mari şi zise scurt:
– Un vis?
– Ce vis?
– ? Parcă era ca un mesaj? Trasmis de cineva?
Privirea lui Axi se trasforma brusc:
– Bine. Hai, vorbim înăuntru? Cu Kaeru?
MuadDib tăcu şi dădu aprobator din cap.

Intraseră deja mult în pădure. Copacii începură să arate mai ?prietenoşi?, mulţi dintre ei având o podoabă verde mult mai impresionantă decât mulţi pe care MuadDib îi văzuse până atunci în călătoriile lui. Dar crengile lungi care atârnau peste capetele lor, asemenea unor gheare, îl făcură să îşi schimbe repede părerea despre natura din jurul lui. Încă un lucru nesatisfăcător pentru MuadDib era că toţi arborii de aici era cu scorburi. Găuri negre şi adânci, săpate în trunchiurile noduroase ce arătau mai mult a nişte guri căscate şi flămânde, gata să înghită orice intrus. Tânărul răsuflă greu, căutând cu privirea ceva familiar în tot acel peisaj. Apoi zâmbi fericit. ?Frunza Bătrână? se ridică falnica în faţa lui. Numele era dat arborelui cel mai mare din pădure, ce se afla fix în centrul ei. Kaeru îi povestise că de fapt acela fusese primul copac din acel loc. Multe seminţe de arbori poposiră în acel sol, dar nici una nu îi supravieţuise. Înafară de una. Sămânţa lui Iaurgalen ? cel mai bătrân copac din pădure. Era singurul copac din toată pădurea fără scorburi. Avea cea mai netedă scoarţă, aproape lucioasă de o culoare gălbuie. Frunzele erau late, de forma unei palme de om şi colorate într-un verde închis. Venele ce străbăteau fruzele erau roşii, de parcă prin ele ar fi curgs de fapt sânge, nu seva pământului. Adevărul era că arborele arata destul de ciudat, dar Iaurgalen era de fapt poartă spre ascunzătoarea lor. MuadDib se trezi împins de Kaeru:
– Visătorule! Mişcă-te? Nu avem toată ziua la dispoziţie?
MuadDib îl privi pe Axi, de parcă secretul lui fusese dezvăluit şi îl urmă pe unul din ostaşii lui Kaeru. Acesta din urmă, se lasa jos la rădăcinile groase ale copacului. Era imposibil să te strecori printre ele, dar se pare că imposibilul se realiza. Câteva din rădăcinile lui Iaurgalen începură să tremure încet, apoi tot mai tare, că în cele din urmă să se smulgă din pământ, lăsând în urma lor o groapă. Soldatul se întinse pe pământ şi se târa prin deschizătură înăuntru, dispărând în întuneric. MuadDib rămase mut. El nu-şi amintea să fi văzut vreodată acel lucru. Se simţi împins, aşa că nu mai stătu pe gânduri şi îl urmă pe soldat. Se târa în coate câteva secunde, apoi simţi cum alunecă printr-un tunel îngust undeva spre interiorul pământului. Încerca să se prindă cu mâinile de pereţii bătătoriţi, dar reuşi doar să îşi rănească mâinile. Apoi simţi că nu se mai sprijină în nimic şi cade în gol. Panica puse stăpânire pe el. Dar până să ajungă să schiţeze vreun gests au să strige după ajutor, se trezi într-o grămadă mare de frunze. Auzi câteva râsete în jurul lui şi glume. Se ridică aiurit în capul oaselor. Se afla într-o încăpere luminată de făclii. În jurul lui bărbaţii de afară se descotoroseau de armurile hidoase pe care le purtaseră până atunci. Unul din cei prezenţi îi întinse o mână şi zise:
– Hai sus! Sau poate vrei să stai acolo şi să îl prinzi pe următorul?
MuadDib dădu dezaprobator din cap şi prinse mâna bărbatului. Fu smucit de jos cu putere. În clipa când ieşi din mormanul de frunze, cineva căzu în ele bolborosind şi înjurând. MuadDib recunoscu vocea lui Axi. Se întoarse şi zâmbi larg:
– Hah! Curajosule?
Axi nu zise nimic dar îi întoarse o privire tăioasă. În scurt timp tot cei de afară se aflau în ascunzătoare. Kaeru spuse scurt:
– Toţi să se adune în Sala de Argint? Voi doi vă veţi odihni după ce ne veţi povesti totul şi aflăm de la spionii noştrii ultimele noutăţi.
Axi şi MuadDib incuvintara fără să scâncească, deşi lui MuadDib nu îi convenea deloc situaţia. În scurt timp intrară toţi într-o încăpere înaltă. În mijlocul încăperii se afla o masă octogonală. De fiecare colţ al mesei stătea atârnat o lanţ de argint pe care se afla prinsă un vârf de săgeată, tot din argint. Partea de podea dispre perete a încăperii era pavată cu dale de argint. De la acel pavaj, spre fiecare săgeată, se afla croit un drum şerpuitor tot din dale de argint. Scaunele de la masă erau nişte stânci aşezate cu grijă în jurul ei între potecile de argint. Pe jos, în locurile unde argitul lipsea, se afla un strat de iarbă verde. MuadDib privi iarba nedumerit şi zise:
– Cum ajunge aici soarele ca să facă iarba verde?
Kaeru zâmbi şi zise:
– Cu noi ajunge aici soarele? Şi aşeză mâna pe masă.
În mijlocul hexagonului de piatră, de află turnat cu argint un soare cu opt raze, patru dintre ele mai mari, care indicau cele patru puncte cardinale şi alte patru raze mai scurte, între cele patru lungi. MuadDib înclină capul în semn de respect şi zâmbi. Privi încă o dată iarba din încăpere. Printre firele verzi observă nişte luciri albe. Se lăsă în genunchi şi le privi cu atenţie. Erau de fapt nişte flori minuscule albe, cu opt petale. Kaeru ingenunchie lângă el:
– ? Nu ai mai văzut până acum o floare Tolothe??
MuadDib dădu dezaprobator din cap:
– Nu ştiu? Mie mi se pare că sunt Celebrine?.
– … ?Floarea de Argint? sau ?Floarea Opt-Petale? sunt acelaşi lucru MuadDib? Ah, mai ai atâtea de învăţat. A fost o greşeală că te-am lăsat să pleci în acea misiune. Ai fost capturat? Eh, dar a trecut. Acum te-am găsit… , zise Kaeru mâhnit.
Cei doi fură întrerupţi din conversaţie de Musashi, care dădu buzana fericit în încăpere:
– Stăpâne? Am veşti bune?!!!
– Ah, aşa ceva nu am mai avut de mult timp. Care e vestea aceea Musashi? întrebă Kaeru ridicându-se de lângă MuadDib.
– ?I-am găsit? Pe Kaoru şi Sidonix?!!!
Kaeru făcu ochi mari şi se îndrepta spre Musashi cu paşi mari. Strigă:
– Unde sunt?!
Musashi făcu un pas înapoi, se întoarse spre stânga şi se înclină:
– ? Aici stăpâne?
În încăpere intrară Kaoru urmat de Sidonix. Kaoru îşi îmbrăţişă fratele imediat ce ajunse în faţa lui. Acesta rămase timp de câteva secunde nemişcat:
– ? K-Kaoru??
– Da! Eu sunt? Iar tu?? Tu eşti bine?? Credeam că?
– ? M-am făcut bine? , zise Kaeru, apoi îşi îndreptă privirile spre celălalt nou venit. Sidonix? Bine ai venit?
Acesta din urmă ezită timp de câteva secunde, apoi zise parcă stânjenit de binevoita fratelui său vitreg:
– ? Uhmmm? Bine te-am? V-am găsit, se corectă privind în jur la mulţimea adunată care îl privea cu un aer poate prea fericit şi liniştit.
Kaoru şi Kaeru îi zâmbiră şi dădură aprobator din cap, bătându-l prieteneşte pe umăr. Kaeru zise:
– Avem multe de vorbit de-ale noastre, dar nu acum. Acum am nevoie de informaţii?
Axi făcu un pas spre Kaeru şi zise, arătând spre MuadDib:
– Cred că învăţăcelul nostru are ceva să ne spună în legătură cu un mesaj?
MuadDib făcu ochi mari şi îl privi speriat pe Axi:
– Dar? Dar eu?
– Ce ai să ne spui Muad?
– Eu? N-n-nimic? se bâlbâi tânărul.
– Muad, ai primit un mesaj? De la cine era insinta Axi.
MuadDib îşi muşcă buza şi zise cât putu de încet:
?- ? Zeri??
Kaeru şi Kaoru îşi întinseră gâturile către el:
– Ce-a zis? se strâmbă Kaoru.
– Zeri! zise Sidonix mişcându-şi urechile alungite.
Kaoru şi Kaeru îl priviră pe Sidonix uimiţi apoi pe MuadDib.
– Zeri? Cum ai primit tu mesaj de la Zeri?
– L-am visat?
Kaoru făcu ochi mari şi strigă:
– VISAT?! Vrei să spui că? tu? poţi? TU!?!!
– Ce ţi-a spus Zeri? îl repezi Kaeru.
– ?Că? A spus că?, se bâlbâi tânărul, panicat vizibil de cei din jurul lui.
Sidonix îl smulse pe MuadDib dintre cei doi care îl încolţiseră:
– Speriaţi copilul. A stat destul închis într-o temniţă murdară şi a fost destul chinuit. Lăsaţi-o mai moale? Deci, Zeri ţi-a apărut în vis. Şi ce ţi-a spus? zise calm Sidonix.
– ?Că? ?Zeul Pământului s-a dezvăluit. Războiul a început. Kaeru trebuie să se pregătească? Acum! La fel ca şi noi toţi? A început?!? , răspunse mecanic MuadDib.
Kaoru repetă cuvintele odată cu MuadDib, apoi exclamă:
– MuadDib are capacitatea să citească gândurile! E acelaşi mesaj care l-am primit şi eu de la Zeri? E ca şi noi!!! Nu îmi vine să cred?
Kaeru şi Sidonix se priviră plictisiţi:
– Ca şi ?noi?? Poate ?voi??, zise pe un ton sâcâit Sidonix.
– Nu cred că e timp să mai discutăm, interveni Kaeru. Musashi, pregăteşte oamenii. Kaoru, Sidonix, Muad, Axi? odihniţi-vă. Mâine în zori, plecăm la război?
– ?Şi la victorie, adăugă Kaoru scoţând sabia din teacă şi ridicând-o în aer.
Musashi îl privi zâmbind şi şopti:
” – La victorie…”

***

TO BE CONTINUED…

Zeri se ridică de jos şi privi în jur. Întuneric. Totul era scufundat în beznă. Mai privi o dată spre locul în care lăsase corpul neînsufleţit a lui Fangorn, dar nu zări nimic. Nici urmă de el. Nu i se părea un lucru straniu, dacă fusese, cumva, înghiţit de pământ. Probabil Assane asta făcuse cu bietul tânăr. Suspină adânc şi privi înainte. O briză rece îl împinse un pas în spate. Simţi răceala aerului pe obrajii umezi de lacrimi. Se şterse pe fata cu dosul palmei şi păşi hotărât înainte. Dar piciorul i se lovi de un obstacol. Stătu câteva secunde nemişcat, apoi lovi iar cu piciorul în obiectul străin. Părea să fie lemn? o poartă sau o uşă. Îşi întinse mâinile în faţă. Acestea se opriră pe suprafara rece şi lucioasă a unei uşi de lemn. Pipăi formele de pe ea. I se părea că erau şerpi cu solzi. Oricum multe dintre acele lucruri sculptate în poartă, erau fie şerpi, tentacule său? rădăcini? mari şi groase. Apoi simţi colţii unei guri căscate în palmă. Duse mâna în altă parte, iar degetele i se adânciră în orbitele unui craniu, apoi simţi sub ele mai multe. Toate cu guri căscate într-un ramjet sinistru. Sau era doar imaginaţia lui Zeri care în acel moment îi juca feste. Respira greu şi dădu dezaprobator din cap, parcă încercând să alunge un gând rău. Îşi ridică pentru câteva secunde palmele de pe suprafaţa crestată cu figuri ciudate, pentru a le aşeza imediat înapoi. Şoaptele lui se auziră cu ecou în tunel:
?- ?Unde este zăvorul ăla blestemat??
O altă şoaptă îi răspunse:
?- ? Mai josss??
Zeri se dădu câţiva paşi în spate şi privi în jur aiurit:
– Assane?!
?- Daaa? Ce cauţi? e mai?josss??, continuă vocea.
Zeri se încruntă şi zise:
– Nu am nevoie de ajutorul tău zgripţuroaico!
?- Ba eu cred? că ai nevoie de tot ajutorul pe care îl poţi primi??
– Lasă-mă în pace! M-ai ajutat destul!
?- Câtă răutate?sssi eu vreau doar sssa ajut? Doar atât? Sssa ajut? Rău, rău, rău??
Zeri îşi lipi palmele înapoi pe uşă, dar în clipa când şi le plimbă peste figurile reci, una din gurile căscate ale unei bestii de lemn, îşi încleştă colţii, gata să îi muşte mâna. Zeri scoase un ţipăt ascuţit şi îşi retrase mâinile speriat. Privi poarta. Din intunerit zări două luciri reci şi albe, apoi auzi un mârâit. Simţi că ceva îl trage de pantaloni şi privi în jos. La picioarele lui se târau, agăţându-se de el câteva schelete negre cu ochii roşii ca văpaia focului. Tânărul le privi înmărmurit. Începu să lovească cu picioarele în oasele umblătoare, dar acestea se desprindeau de corp, doar pentru câteva secunde, ca să se lipească înapoi, asemenea unor cuie de fier atrase de un magnet puternic. În tunel se auzi iar râsetul lui Assane, apoi şoaptele ei sâsâite:
?- Ţi-am ssspusss că ai nevoie de ajutor? Dar voi muritorii, niciodată nu assscultati? De aceea plătiţi asssa ssscump??
Deodată în faţa lui Zeri apăru din senin cadavrul lui Fangorn, agăţat în aceleaşi tentacule care îl uciseră. Assane zise:
?- Vezi?! Vezi?! Vezi?! Vezi ce face nesssabuinta din voi? Asssta face? Moarte face??
Zeri urlă nervos, închise ochii şi împinse din faţa lui corpul. Dădu să păşească în faţă, dar un tentacul i se încolăci în jurul picioarelor şi îl ridică fulgerător în aer. Zeri îşi adânci degetele în pământ, căutând disperat ceva de care să se agaţe. Mâinile i se loviră de o rădăcină tare de copac. Îşi încolăci degetele în jurul ei şi trase înapoi cu putere. Assane tiui parcă nervoasă:
?- Omuleţul curajosss??
– Foarte curajos scorpie! urlă acesta smulgând rădăcina din pământ.
Zeri se balansa de câteva ori, luându-şi avânt, iar în clipa când ajunse lângă tentaculul ce îl lega, înfipse colţul ascuţit al rădăcinii în el. Un urlat prelung îl făcu pe acesta să îşi astupe urechile. Picioarele i se eliberară din strânsoare şi tânărul se rostogoli pe jos. Pipăi pământul cu degetele în căutarea altei rădăcini. Assase şuieră nervoasă:
?- Blestemat să fi!?
Zeri se întoarse şi văzu cum spre el veneau trei tentacule uriaşe, cu vârfurile ascuţite. Din pământ nişte mâini scheletice îl prinseră într-o strânsoare din care nu mai putea scăpa, iar doi şerpi se încolăciră în jurul picioarelor imobilizându-l, iar celălalt în jurul gâtului sufocându-l. Tentaculele se apropiau fulgerător spre el. Zeri scoase un urlet disperat, apoi se auzi un trosnet, de parcă câteva oase se rupseră şi liniştea se lăsă în tunel.
Apoi se auzi un scâncet şi vocea sâsâită a lui Assane:
?- Tată? ?
O voce gravă se făcu auzită:
– Copila mea? Eşti un guardian? Nu ai dreptul să omori ce cine doreşti tu? El, este liber?
?- ? Dar??
Zeri deschise ochii. Cele trei tentacule erau acum ţintuite în pământ, la câţiva milimetrii de corpul lui. Şerpii care îl imobilizaseră cu câteva minute înainte zăceau morţi lângă el, sfârtecaţi în zeci de bucăţi. Doar mâinile scheletice negricioase îl mai ţineau prizonier. Tânărul privi în jur. Desluşi o făptură imbrataca într-o pelerină, lungă şi neagră, iar lângă el, o altă creatură. Aceasta din urmă, era înaltă şi subţire, de parcă trupul i-ar fi fost o tulpină firavă de floare. Părul lung şi castaniu parcă era viu, şuviţele zvâcnindu-i ritmic la fiecare cuvânt ce nu dorea să îl audă de la interlocutorul ei. Fata cu obrajii supţi şi ochi migdalaţi cu luciri verzi. Buzele îi erau subţiri şi lăsau la iveală o dantură albă cu dinţi mărunţi şi ascuţiţi ca a unui animal. Trupul subţire îi era înveşmântat cu o pelerină strânsă pe corp de o culoare verde închis, care se îmbină cu pielea ei, de un ton verde mai deschis. Mâinile i se terminau cu nişte degete lungi şi noduroase cu gheare lungi negre. Deodată privirea de gheaţă se aţinti asupra lui Zeri. Acesta înghiţi în sec, dar simţi cum mâinile scheletelor îl slăbesc din strânsoare. Se ridică de jos, abia ţinându-se pe picioare şi se apropie de cei doi balangadindu-se. O privi pe Assane timp de câteva secunde apoi, pe cel de lângă ea. Acesta îi făcu doar semn să se îndepărteze, iar Zeri nu se împotrivi. Cei doi nu mai zăboviră prea mult la taclale, iar în scurt timp tânărul o observă pe Assane cum dispare în peretele tunelului, asemenea unei fantome. Lângă el se afla doar cel ce îl salvase. Zeri îşi placă capul şi zise:
– Îţi mulţumesc?
– Ştiu, îi răspunse acesta, apoi continuă. Intră. Te aşteptam?
Apoi se întoarse către el, îl privi în ochi şi spuse:
– Îmi pare rău pentru prietenul tău? Fangorn?
– ? Da?
– Fiica mea este şi ea asemenea ?copiilor? ei? Greu de stăpânit uneori?
Observând tremurul nervos al băiatului de lângă el, bătrânul zise:
– ? Dar mai bine intra. Avem de discutat?
Zeri respire adânc şi îl urmă pe bătrân în interiorul încăperii, în care el dorise să intre cu ceva vreme înainte. De undeva de sus, o rază albă lumina mijlocul încăperii, unde se afla un altar din mai multe pietre. Zeri îl privi lung. Piatra de la baza era roşie, cea de peste ea era negra, urma una galbenă, una gri, apoi una portocalie. Urmau altele patru, care erau aşezate în perechi de câte două. Prima pereche era formată din două pietre aşezate una peste alta, brună şi albă şi cealaltă din două pietre aşezate la fel, brună şi galbenă. De sub perechea de pietre dinspre exterior, atârna un lanţ de argint. De el stătea agăţată o a zecea piatră în formă de vârf de săgeată, atintinta spre pământ, de culoare violetă. Din poveştile lui Kaoru, nu reieşise niciodată că un asemenea ansamblu pietros se afla în acea încăpere, dar lui i se părea cunoscut monumentul. Apoi îşi aduse aminte. Citise despre el în vechile legende. Acolo unde se afla un asemenea monument, sălăşluia un Zeu. Aşa îşi marcau ei teritoriul. Fiecare cu un element ce îl caracteriza. Iar acele pietre îl făceau pe Înţelept, Zeul Pământului. Zeri îşi ridică privirile spre el. Dar nu mai dădu de batrenelul de până atunci. Mantau era căzută la pământ, iar în faţa lui stătea o creatură imensă maronie. Avea caracteristici umanoide, dar era construit total din piatră şi stătură lui era impresionantă. Se legăna în stânga şi dreapta cu mişcări greoaie, evitând parcă să păşească. Privirea creaturii se îndrepta spre Zeri. Ochii îi păreau a fi două bile de foc ce zvâcneau în interiorul unor cratere întunecate. Apoi o voce sugrumată se auzi în încăperea rece:
– Adună-ţi oamenii. Pleci la război? Tu eşti Zeri, fiul lui Monuhil, iar îndatoririle tale trebuie să se împlinească. Trecutul tău este o hartă pe care tu o vei studia?şi urmă?
Zeri rămase cu gura căscată, apoi zise în şoaptă:
– ? Dimnar? Zeul Pământului? Deci a sosit timpul?

***

TO BE CONTINUED…

Balthasar aşeză sabia pe iarbă, lângă el, apoi privi firele albe din jurul lui, care se onduiau la fiece suflare a vântului. Zâmbi amar, apoi îşi ridică privirile spre lacul din faţa lui. Dragonii erau adunaţi în jurul apei, parcă stând la taifas la o masă imensă de sticlă. Cu cât îşi petrecea mai mult timp în jurul lor, pe atât îşi dădea seama că acele creature erau nişte fiinţe deosebite. Recunoscu în sinea lui că avusese unele dubii la început. Chiar şi în timpul luptei de pe Piscul Dragonilor. Nu îi crezuse niciodată în stare de sentimente sau raţiune. Până atunci le considerase nişte simple animele de pradă, care aveau doar instincte. Fu deranjat din gânduri de Neth, care începuse să îi dea târcoale sfios. Se retrăsese dintre ceilalţi dragoni care se aflau pe malul lacului şi îşi făcut drum prin iarbă albă, încercând să se camufleze. Apoi se ascunse în spatele unui copac şi începu să îl adulmece pe Balthasar de la distanţă. Nu fu mulţumit probabil de ce aflase, aşa că se caţăra într-un copac. Căzu de câteva ori, dar nu se lasă până nu reuşi să îl privească pe tânăr de sus. Balthasar privea scena cu coada ochiului. Se întinse în iarbă şi îşi puse mâinile sub cap. Se foi de câteva ori, urmărind în tăcere puiul de dragon. Când Neth socoti că Balthasar dormea, se dădu jos din copac şi se apropie încă un pic de el. Găsi ascunzătoare în scorbura trunchiului unui copac din apropiere. Neth pasi precaut spre el. Ajunse lângă Balthasar şi îl privi lung cum doarme. Se aplecă puţin şi îi adulmecă nasul. Balthasar se prefăcu indiferent şi îi întoarse spatele. Neth scoase un ghitait şi se lăsă pe burtă în iarbă, lângă Balthasar. Acesta se întoarse brusc şi prinse în braţe animalul roşcovan. Neth începu să se zbată violent în mâinile tânărului, căutând cu privirea pe ceilalţi dragoni, în sperenta unui mic ajutor din partea lor. Dar când Balthsar îi îndesă în gură o bucată de carne uscată acesta se lasă greu în braţele lui, parcă hipnotizat. Elf Kid izbucni în râs. O luă pe Miko de mână şi o trase lângă el:
– Ai văzut? Ai văzut ce a făcut şopârla aia mică?
Miko îl privi puţin dezorientată:
– Despre ce vorbeşti?
– Neth! Nu l-ai văzut? Cred că e cel mai adorabil pui de dragon care a existat vreodată.
– Nu-i de mirare. Mănâncă neîncetat. Uite-te la el ce burta are şi e abia ieşit din ou. Arata caraghios, zise Redleaf privindu-l suspicioasă pe Neth cum se îndopa cu bucată de carne primită de la Balthasar.
Dagniree îşi ridică capul de jos şi privi în jur. Pufni pe nări o dată zgomotos, iar Neth se opri din mâncat. O privi pe Dagniree timp de câteva secunde, apoi cu carnea rămasă în gura porni cu un mers legănat spre ea. Elf Kid începu să râdă iar:
– Uite-te la dosul ăla cum şi-l fâţâie!
Miko îşi îndoi gâtul într-o parte şi strâmbă din nas:
– Dragonu` asta e gras! Da-da?
Redleaf izbucni şi ea în râs:
– Arată ca un clopot?
Dagniree scoase un răget şi îi privi fix pe cei trei care râdea de Neth. Redleaf se opri brusc din râs şi le făcu semn celor doi să înceteze. Miko şi Elf Kid îşi înăbuşiră râsetele şi îi întoarseră spatele dragonului. Redleaf respire adânc şi zise:
– Gata. Las` că se face el mare.
– ? Da-da, zise Miko încercând să fie serioasă.
În spatele lor se auzi un foşnet. Redleaf îşi întoarse privirile spre locul de unde venise zgomotul. Dar se trezi în faţa ei cu Shuin, care stătea nemişcat ca o stână de piatră. Redleaf se dădu câţiva paşi în spate:
– SHUIN! Cum ai ajuns aici? Acum o secundă te-am văzut furişându-te în copacii de pe celălalt mal?
Acesta nu îi răspunse, dar îi zâmbi şi îşi îndreptă privirile spre un pod de gheaţă ce trecea peste lac. Redleaf făcu o mutră mirată:
– ? Cum?? De unde a apărut şi asta? Nu era acolo înainte?
Shuin zâmbi din nou şi privi lacul. Apoi îşi plecă din nou capul. Dragonii de pe mal se ridicară şi se retraseră câţiva metrii mai în spate. Doar Dagniree rămase la locul ei, nemişcată. Din apele lacului se ridică Momotaro. Balthasar sări în picioare cu sabia în mână. Shuin îl privi şi îi făcu semn cu mâna să lase arma jos. Acesta îşi ascunse sabia în teacă de la brâu şi se apropie de cei patru. Vocea zumzaita a lui Exodia se auzi în jurul lor:
?- ?Mmmm? Dragoni. Nu am mai văzut de mult pe cineva din neamul meu? ?
Redleaf, Miko, Elf Kid, Balthasar şi Shuin priviră spre hoarda de reptile roşii aflate la mal. Momotaro ieşi din apă cu totul şi se apropie de Dagniree. Îşi lăsă capul jos, întinzându-se lângă ea. Redleaf deschise gura să spună ceva, dar Shuin o opri cu un gest al mâinii. Aceasta înghiţi în sec, dar nu se putu abţine, se aplecă spre Miko, şoptindu-i ceva la ureche:
?- Dacă Dagniree face dragoni violeţi, ştim cine e de vină??
Miko îi întoarse o privire uimită şi o împinse de lângă ea:
– ? Te-ai prostit?! Ce-ţi veni? Vorbeşti aşa?
Redleaf ridică din umeri, afişând o mutră inocenta. Păşi lângă Shuin şi îi şopti:
?- Poate nu-i treaba mea, dar nu cumva dragonul tău? Cum să spun???
Dar Momotaro se ridică de lângă Dagniree şi o privi fix pe Redleaf. Exodia spuse:
– Sunt un ?suflător de gheaţă?. Iar ea e ?suflător de foc?. Ar trebuie să ştii la fel de bine ca mine unele lucruri şi să nu te pripeşti în concluzii?
Redleaf roşi şi îşi lăsă capul în pământ. Apoi îl privi pe Exodia şi zise:
– De ce nu vorbeşte direct cu noi? şi arătă spre Momotaro.
– Pentru că dacă ar face-o, v-ar exploda căpşorul? O fiinţă umană nu poate să suporte vocea unui dragon, spuse Exodia.
– Am auzit asemenea poveşti?, spuse Balthasar gânditor.
– Nu sunt poveşti, interveni Shuin. E adevărat. Puţini sunt cei care au reuşit să asculte vocea dragonilor, iar aceia au inebunit. Vorbele lor nu sunt usoar de auzit. Când dragonii şi-au dat seama că pot răni o fiinţă umană doar cu cuvinte, au făcut un pact?
? – ? Un pact al tăcerii??, adăugă Exodia.
Shuin continuă:
– ? Se poate spune şi aşa. Au invocat ?Cuvintele de Tăcere?? Dar cuvintele au fost rostite de ei, iar acest lucru a dus la pecetluirea graiului lor pentru totdeauna. Cu timpul, generaţiile următoare de dragoni nu au mai vorbit deloc? Şi aşa s-a ajuns la simple urlete? Asemenea unor animale? Dar ei nu sunt doar simple animale?
Balthasar îl privi lung pe Shuin şi îngână doar pentru el:
? ? Intradevar, nu sunt simple animale??
– Cuvinte de tăcere!?!?! izbucni deodată Elf Kid. Ce e cu aireala asta?
– Cuvinte ce îţi pecetluiesc graiul, spuse gânditoare Redleaf.
Miko o privi nedumerită:
– De unde ştii tu asta?
?- Pentru că le-a folosit şi ea? Pentru altcineva??, se auzi vocea lui Exodia.
Redleaf îl privi încruntată pe Momotaro şi strigă la el:
– ? Iar tu încetează să mai îmi scormoneşti în gânduri?
? ? Nu e nevoie să scormonesc nici unde. Este evident?? grai Exodia.
– Pe cine?! continuă Miko curioasă.
Redleaf o privi lung şi tristă. Miko făcu ochi mari la ea şi se dădu câţiva paşi înapoi. Îi privi pe rând pe Balthasar, Elf Kid, Shuin şi Momotaro. Ochii i se umeziră:
– ?Pe mine?! Cum?? Când?? Cum ai putut să îmi faci aşa ceva? zise aceasta înecându-se parcă în cuvinte. Ar mai trebui să ştiu ceva? Ai mai folosit şi altceva?
Redleaf nu-i răspunse, dar o privi în aceasi manieră. Miko scoase un ţipăt ascuţit:
– TE? URĂSC!!!
Dar se opri brusc. Îl privi pe Momotaro, care o fixă cu ochii lui argintii. În jurul ei începu să se înalţe ceaţă argintie a lui Exodia. Spiritul lacului prinse formă lângă Miko şi zise în şoaptă:
? ? Trebuia să uiţi ceva dureros şi trebuie să păstrezi acel secret pentru tine. Iar tu erai prea tânără ca să poţi uita aşa ceva şi prea fragilă ca să poţi păstra un secret??
Ceata se împrăştie brusc. Miko se întoarse către Redleaf cu ochii în lacrimi:
– Ce am făcut? Spune-mi! Ce s-a întâmplat?
Balthasar şi Elf Kid stăteau nemişcaţi privind scena ce se desfăşura în faţa lor. Redleaf se apropie de ea şi o îmbrăţişa:
– Lasă-l să fie un simplu secret?
– Redleaf, spune-mi! Ce s-a întâmplat?
? ? Eşti sigură că vrei să ştii??, se auzi din nouă vocea zumzaita.
Miko se întoarse către dragonul albastru şi Exodia. Dădu aprobator din cap. Vocea grai din nou:
? ? Este un lucru dureros pentru tine??
– Este mai dureros să nu ştiu? Cineva să îmi spună?!
? ? Nu eu ar trebui să fie cel ce îţi spune acest lucru??
Momotaro şi Exodia îşi îndreptară privirile spre Redleaf. Aceasta simţi că îngheaţă. O privi pe Miko cu milă şi o luă de mână. Se retraseră câţiva paşi de lângă ceilalţi, îi zâmbi lui Miko cu greu şi zise:
– ? I-ai? omorât pe mama şi tata? Dar?
Miko simţi un junghi în stomac. Pentru câteva secunde simţi că nu mai putea să respire. Privi în jur dezorientată. Imaginile se învârteau în jurul ei cu o repeziciune prea mare. Genunchii i se înmuiaseră şi simţi că se prăbuşeşte. Reuşi doar să îngâne un ?cum?? surd.
Redleaf şi Balthasar o întinseră pe iarbă. Momotaro se apropie de ea. Redleaf continuă:
– ? Nu e vina ta Miko. S-a întâmplat din cauza Lordului. În perioada când el a ajuns aici şi primul lucru pe care l-a făcut a fost să caute Sufletul. A crezut că tu erai gazda Sufletului? Din cauză că eşti? aşa cum eşti? naivă şi inocenţă. Ai fost posedată de unul din spiritele lui. Doar o marionetă. Nu erai tu? Dar după ce am reuşit să te salvăm, tu ţi-ai adus aminte tot. Ai fost distrusă. Nu mai mâncai nimic, nu te mai mişcai, nu mai vorbeai. Aşa că am apelat la magie că să te facem să uiţi tot şi să nu pomeneşti nimic, nimănui din tot ce s-a întâmplat. Cei din sat dacă aflau de tine probabil te omorau. De aceea totul trebuia să rămână secret?
– Ai spus ?facem?. Cine te-a ajutat? Îngână Miko cu lacrimi în ochi.
Redleaf oftă şi continuă:
– Un vrăjitor? Cred?
– C-Crezi?
– Nu ştiu cine era? Toată lumea îi spunea ?NoOne? sau ?Înţeleptul?. El m-a învăţat să dresez dragonii şi să îi cresc. Şi el m-a ajutat să te fac bine şi pe tine? Şi el?
? ? NoOne?? spuse Exodia.
Miko o împinse pe Redleaf de lângă ea. Se ridică ameţită de jos şi privi spre pădure. Făcu un pas, dar se prăbuşi în genunchi. Balthasar şi Elf Kid se repeziră la ea să o ridice de jos, dar aceasta se smuci de lângă ei:
– Lăsaţi-mă! Nu mă atingeţi!
Momotaro îşi întinse gâtul spre ea. Se încolăci în jurul ei şi o prinse în strânsoarea trupului său lunguieţ, atât cât aceasta să nu poată să scape. Miko începu să îl lovească cu pumnii nervoasă. Încerca să îşi înfigă unchile în pielea lui şiş a scape, dar se răni la mâini în solzii acestuia. Îl privi cu ochii în lacrimi şi strigă la el înfrântă:
– Lasă-mă să plec! Nu ai cum să înţelegi?
? ? Oare? Nu sunt eu care de secole sta singur pe fundul unui lac? Crezi că eşti singura care a făcut greşeli? Cu toţii facem. Până şi cei? sacrii??, spuse Exodia pe un ton duios.
Miko înghiţi în sec şi izbucni în hohote de plâns. Îşi lăsă capul pe trupul lui Momotaro şi îşi ascunse capul sub una din aripile lui.
Exodia spuse:
? ? Avo bedo tithen n?n??
Elf Kid clipi de câteva ori repede:
– Ce zice?
– Vorbeşte în limba veche? Cred, zise Balthasar căscând.
Miko casca şi ea printre suspine. Redleaf se sprijini de un copac, apoi căzu jos, abia mai putând să îşi ţină ochii deschişi şi zise:
– Cuvinte de?adormire?
– ?Avo? b-bed?, repetă Balthasar înainte să cadă din picioare în iarbă albă.
– ? Suntem o rasă? slabă, îngână Elf Kid întins pe jos şi închise ochii adormit.
Shuin privi la cei care dormeau şi zise către Momotaro:
– Era necesar?
? ? Este necesar. Doar aşa vor putea să plece să-l înfrunte pe Lord. Le-am dat doar un simplu motiv??
– Motiv? Aveau deja. Le-a distrus ascunzătoarea. Ştii câtă durere aţi provocat? Sau măcar va pasă? se răsti Shuin la cei doi.
? ? Îţi înţeleg mânia. Dar ei nu aveau de gând să lupte. Doreau doar să găsească o nouă ascunzătoare pentru dragoni. Acum gândeşti că îi folosesc ca pioni. Nu prea bunul meu prieten? Nu vor fi niciodată pioni? Unii vor fi eroi?, zise Exodia, iar privirile lui şi a lui Momotaro se îndreptară spre Balthasar.
– Ai să le spune-ţi cine sunte-ţi de fapt?
?- O vor descoperi singuri. Aceasta este menirea lor? Soarta îşi joacă cărţile??
– Soarta?! Mie mi se pare că tu îţi joci cărţile? VOI vă jucaţi cărţile?, urlă Shuin privindu-i pe Momotaro şi Exodia.
?- Înţelege, voi sunteţi singurii care pot să schimbe soarta acestui ţinut? ?, spuse Exodia.
Momotaro îl privi cu ochi rugători pe Shuin. Acesta dădu dezaprobator din cap şi se îndepărta de el fără să mai scoată vreun cuvânt. Se mai întoarse o dată şi îi privi pe cei patru cum dormeau, apoi dispăru în pădure. Exodia se ?evaporă? şi el, iar Momotaro rămase lângă ei alături de dragoni. O voce se auzi pretutindeni:
? ? Dormiţi? Somnul e un sfetnic bun??

***

TO BE CONTINUED…

Majin, Kei şi Nocturnă se aflau într-o încăpere de piatră. În doi din pereţii camerei se aflau două scobituri largi în care licăreau luminile unor flăcări. Majin se apropie de una din fisuri şi privi flăcările roşiatice. Ochii lui rămaseră fixaţi acolo, destul timp. În cele din urmă faţa lui schiţă un rânjet. Nocturnă îl privi lung, dar nu spuse nimic. Kei se apropie de ea şi îi făcu semn să se îndepărteze de el. Acesta se dădu câţiva paşi înapoi fără să se împotrivească. Majin îşi ridică mâna dreaptă în aer şi o duse în dreptul flăcărilor. O apropie de ele, apoi o trecu de câteva ori deasupra lor. Rânji din nou, parcă satisfăcut. Flăcările începură să pâlpâie deodată cu luciri albastre. Majin se întoarse către cele două şi zise:
– Magie?
Nocturnă îi zâmbi, dar Kei îi întoarse spatele. Pufni parcă nervoasă şi făcu câţiva paşi către ieşirea din încăpere. Mâna Nocturnei pe umărul ei o opri însă. Aceasta zise:
– Unde pleci? Nu avem voie. Nu acum?
Kei se întoarse către ea, o privi timp de câteva secunde, apoi privi mâna ce zăcea pe umărul ei şi zise pe un ton plin de reproş:
– Ştiu foarte bine ce este voie şi ce nu. Dar nu pot să spun acelaşi lucru şi despre tine. Aşa-i Nocturnă?
Aceasta din urmă îşi miji ochii şi se smulse de lângă ea. Mârâi scurt şi se retrase într-unul din colţurile încăperii. Majin se apropie de cele două şi îşi întinse braţele către cele două:
– Domnişoarelor? Vă rog? Vă rog? Câtă ostilitate? Probleme? Poate le putem rezolva? Împreună? , zise acesta zâmbindu-i Nocturnei.
Kei îl privi cu ură. Încerca să îşi întindă aripile, dar una din ele era rănită. O ridică cu greu în sus şi o privi îngrijorată. Majin se apropie de ea şi ridică şi el aripa sfârtecată. Cei doi îşi lăsară privirile în pământ şi răsuflară greu, înfrânţi. Nocturnă rămase nemişcată. După câteva secunde făcu un pas către cei doi, dar simţi că ceva o ţine în loc şi privi spre ieşirea din încăpere. În intrare observă o persoană înaltă şi subţire, înveşmântată într-o pelerină neagră, cu o glugă trasă pe cap ce îi ascundea chipul. Majin şi Kei îşi întoarseră privirile spre noul venit. Brusc, păreau toţi trei speriaţi. Arătarea se apropie de ei cu paşi apăsaţi şi fermi. Ajuns lângă Majin, o împinse pe Kei de lângă el şi se învârti de câteva ori în jurul lui. Nu scotea nici un sunet. Nici măcar paşii lui nu puteau fi auziţi. Majin înghiţi în sec. Personajul în pelerină prinse aripa ruptă cu o mână. Majin scoase un scâncet înfundat. Arătarea zise cu un glas răguşit:
– Trebuia să fi puternic. Uite-te la tine cum arăţi! Eşti jalnic? Aşa te aştepţi tu să îl înfrângi pe Kaoru sau Sidonix?
– ? Sunt mai puternici decât mă aşteptam?
– NORMAL CĂ SUNT! tună vocea în urechile lui Majin. De ce crezi că te-am trimis pe tine, Kei şi Nocturnă după ei? De ce crezi că n-am trimis un netrebnic de llerac sau natyz? Pentru că se joacă cu ei, că o pisică cu şoarecele? Cei doi nu sunt nişte fiinţe umane oarecare? Nici ei, nici Kaeru sau Zeri. Iar ei ascund ceva şi o ascund aşa de bine că nici eu nu pot afla? se auzi vocea, acum parcă cu un ton înfrânt.
Majin îşi întoarse privirile către el. De sub pânză glugii reuşi să desluşească doi ochi reci ce străluciră pentru o clipă în întuneric. Se întoarse înapoi şi le privi pe Kei şi Nocturnă care stăteau pitite într-un colţ. Aproape bâlbâit, Majin zise:
– ? P-p-po-ţi s-să f-faci ceva c-cu ari-p-pa mea?
– Normal că pot, se auzi vocea plictisită a arătării. Eu v-am creat, apoi le privi pe Nocturnă şi Kei şi continuă, ? Readus la viaţă, apoi izbucni într-un râs haotic, VIAŢA!!! Urăsc cuvântul ăsta, încheie pe un ton ironic propoziţia.
Se întoarse înapoi la Majin. Trase de aripa lui cu putere. Majin scapă un urlet puternic. Arătarea începu să bolborosească ceva şi îşi aşeză şi cealaltă mână pe aripa lui. Stătu aşa câteva secunde, apoi se aplecă şi smulse de jos o bucată de stâncă şi o sfărâmă în pumn. Aruncă praful în locul rănit, iar acesta începu să prindă forma bucăţii lipsă din aripa. Majin strânse pumnii, dar nu mai scoase nici un sunet. Praful îşi făcu drum prin venele aripii lui Majin, invadând canalele, asemenea unor tentacule. Acesta stătea nemişcat, parcă refuzând să mai respire. Arătarea continua să bolborosească cuvinte neinteligibile. Kei şi Nocutra stăteau una lângă alta, privind cu groază scenă. Kei îşi strânse aripă lângă ea, parcă încercând să se vindece singură, nedorind chinurile la care era supus Majin. Brusc faţa lui Majin se însenină. Avea din nou acea privire calmă, rece şi indiferentă. Îşi îndoi gâtul în dreapta şi stânga, întinse mâinile în faţă şi îşi deschise aripile. Locul rănit se refăcuse, dar cicatricea rămasă părea o bucată de piatră, care astupa stângaci o spărtură. Arătarea îi făcu un semn cu bărbia lui Majin, iar acesta mişcă aripile de câteva ori, apoi aprobă din cap. Cel ce îl vindecase se întoarse către Kei. Aceasta se dădu câţiva paşi înapoi şi zise:
– Eu sunt bine?
– Putin îmi pasă dacă eşti bine sau nu. Din partea mea poţi să mori. Dar acum trebuie să te ?peticesc? pentru că am nevoie de? servicile tale. Ce zici? Putem continua fără să mai aud smiorcăielile voastre de copii?
Kei îl privi cu dispreţ, se întoarse cu spatele la el şi întinse cât putu aripa rănită. Nocturnă se apropie de ea şi îi prinse mâinile între ale ei. Îi zâmbi, lăsându-şi după acest gest, privirile în pământ. Kei o privi nedumerită, dar nu spuse nimic. Gestul surorii ei era cât se poate de neaşteptat. Deodată simţi un junghi care venea de undeva din spate şi care parcă i se urcase la inimă. Simţi durerea pulsându-i în tâmple, iar sângele începu să i se mişte mai repede în vene. Strânse puternic în pumni mâinile Nocturnei şi înghiţi în sec. Ştia că nu putea să îşi arate durerea. Apoi zâmbi amar. Durerea? Un lucru de care nu scăpase nici după moarte? Multe se schimbaseră în ea şi cu ea de când cu nouă viaţă, dar durerea era tot acolo. În mintea ei, inima şi acum şi în trupul ei. Îşi ridică privirile, doar ca să dea de ochii Nocturnei, care parcă era prea schimbată brusc. Părea că are? sentimente? O privi insistent, apoi un sentiment de furie şi disperare o cuprinseră în acelaşi timp pe ea. Brusc, bolboroselile ?moşneagului? de lângă ea dispărură undeva departe. Zvâcni violent din aripi şi scoase un strigăt scurt şi puternic, împingând-o pe Nocturnă de lângă ea. Acesta făcu un salt în spate, răspunzându-i cu acelaşi urlet. Îşi deschise aripile larg, parcă încercând să o intimideze pe ?adversara?. O privi pe Kei timp de câteva secunde, apoi îşi transe aripile înapoi lângă ea, retrăgându-se într-un colţ fără lumină a peşterii. Arătarea înclină capul şi mormăi ceva. Vocea lui părea mult mai aspră, în clipa când vorbi:
– Văd că nu mai ai probleme Kei? Foarte bine? Nocturnă, e momentul să mă ocup de tine?
Kei îl privi cu ochi mari şi se puse între Nocturnă şi cel care îi vindecase aripă. Zise pe un ton cât putu de hotărât:
– Mă ocup eu de ea!
– Sigur?, zise indiferent pelerinul, apoi continuă aspru, Nocturnă vino la mine!
Aceasta îi privea pe cei doi fără să spună nimic. Dorea să rămână cu Kei, dar parcă ?bătrânul? o chema? cumva? şi simţea că trebuie să plece. Dar în acelaşi timp simţea teamă. Că ceva avea să i se întâmple. Iar după comportarea lui Kei, aşa se părea. Cu voce tremurândă spuse:
– Ce am făcut?
– Nimic dragă mea. Hai la mine… Te reparăm şi pe tine imediat?
Nocturnă făcu un pas către el. Kei o prinse de mână şi o smuci puternic spre ea:
– NU!!! LAS-O! Rămâi aici!
Creatura în pelerină ridică o mână în aer şi o îndrepta spre Kei. Aceasta fu izbită brutal de unul din pereţii peşterii, de un câmp puternic de energie. Nocturnă rămase mută. Cu cealaltă mână, îndreptată spre Nocturnă, arătarea făcu câteva semne în aer şi zise:
– Acum, vino cu mine. Dă-mi mâna Nocturnă?
Acesta aprobă din cap şi îi întinse mâna. Pelerinul o trase lângă el. De sub pelerina scoase un cuţit lung cu lama zimţată. Mânerul era de metal şi era ruginit. Arătarea zise scurt:
– Dormi acum dragă mea copilă!
Nocturnă nu schiţă nici un gest. Privea cu ochii goi undeva departe. Pelerinul înfipse cuţitul adânc în stomacul Nocturnei şi răsuci cu putere. Sângele ţâşni în şiroaie din rană. Aceasta se prăbuşi pe jos fără suflare, iar după câteva secunde începu să se desfigureze. Aripile se uscară până când deveniră un praf gri. Figura rece cu trăsături aspre dispărură treptat, lăsând în urmă un chip normal de faţă. Coada şi ghearele dispărură şi ele. Dar şi trupul rămas se descompuse până ajunse acelaşi praf gri. Kei rămase mută privind disperată scenele care se desfăşurau în faţa ei. Pelerinul ascunse cuţitul înapoi sub pelerina neagră şi se îndrepta spre ieşire. Înainte să iasă se întoarse către Majin şi Kei care rămaseră în urmă şi zise:
– Pregătiţi-vă. Plecaţi după Kaoru şi Sidonix. Face-ţi bine că de data asta să nu mai veniţi înapoi asemenea unor câini bătuţi. Dacă iar sunteţi învinşi, feriţi-vă de mine. Aţi face bine să muriţi mai bine în luptă? şi Kei, nu te mai gândi la Nocturnă sau vei împărtăşi aceasi soartă ca ea, acestea fiind zise, pelerinul dispăru.
Majin se apropie de Kei şi o ajută să se ridice de jos. Aceasta se smuci de lângă el nervoasă. Privirea nu îşi schimbase direcţia; era aţintită asupra intrării camerei de piatră acolo de unde dispăruse arătarea. Majin surâse şi îşi înăbuşi un hohot de râs, apoi zise:
– Nocturnă simte? Ce caraghios. Şi nu simte ura, durere, putere, glorie, frustrare, frică sau agonie? Simte? Iubire? Îmi pare rău că ţi-ai pierdut sora în aşa fel? Sincer? Era o persoană? Specială?
Kei îşi întoarse privirile către el şi mârâi. Majin continuă pe un ton ironic:
– Vai te pomeneşti că eşti în aceasi situaţie? Să fim serioşi. Tenshi nu are atâta putere să te dea şi pe tine peste cap. Sau are? Mă distreza la culme când se mai trezeşte. Ultima dată când Tenshi a avut un moment de luciditate era să prăbuşească peste noi pământul. Cred că Şefu` îşi pierde din putere? Hmmm? Lucru nu tocmai rău?
– Ce vrei să spui?
– ? Ah, nimic? Nimic, spuse Majin gânditor.
Kei dădu dezaprobator din cap, nedându-i atenţie şi zise:
– Hai să plecăm? , şi se îndrepta spre ieşire.
Părea de parcă ceva fusese smuls din ea. Indiferenţa şi durerea de pe chipul ei erau vizibile. Părea că lupta pe care urma să o ducă avea să fie şi ultima. Kei zâmbi amar. Durerea. Intradevar era singură cu care rămase.

***

TO BE CONTINUED…

Trecuseră prea multe zile de când Axi şi MuaDib străbăteau ţinuturile starpe ale Barând?rului. Lordul le secase de viaţă. Barând?r fusese în urmă cu puţină vreme o palmă de pământ verde, dar de când Lordul îşi făcuse sălaşul acolo, totul murise. Acum pământul era mort şi avea o culoare maronie. Natura parcă arsese. Amintirea lui Athilion parcă dispăruse şi ea arsă printre gânduri, iar MuadDib îşi pierduse speranţa că avea să mai ajungă vreodată să vadă un fir de iarbă verde sau să audă susur de apă. Apele în acel ţinut erau veşnic tulburi, iar dacă erau curgătoare dădeau impresia că smoala curge în albiile lor. MuadDib era obosit. Se simţea sfârşit, iar în faţa lui se deschidea un deşert imens. În depărtare, putea observa nişte munţi? sau erau cumva dealuri?. Graniţa Barând?rului . Probabil dincolo avea să fie mai bine. Sau poate nu. De când lipsise din lume, probabil Lordul dinstrusese totul, iar dincolo de munţi se afla tot acel neant ce îl înconjura aici. Îşi ridică privirile către Axi. Acesta părea să se prăbuşească la fiece pas făcea. Dori să îl întrebe ceva, dar gura îi era prea uscată, gâtul la fel şi nici un sunet nu răzbătu din el. MuadDib înghiţi în sec apoi spuse aproape în şoaptă:
– Cat mai avem?
Axi îi întoarse o privire sâcâită şi zise:
– Nu ştiu. Dacă aceia sunt munţii Thari?, mai avem mult. Dacă cumva am luat-o spre sud şi nu vest şi în faţa noastră sunt dealurile Tithend?n, atunci avem chiar puţin. Nici măcar o zi de mers.
MuadDib îşi îndreptă spatele dintr-o dată şi privi mai atent relieful ce se ridică la orizont. Strâmbă din nas scurt şi zise:
– Nici juma` de zi, zici?
Axi dădu aprobator din cap. MuadDib continuă:
– Şi nu există vreo cale să aflăm în ce parte am luat-o? Sud sau vest?
– Ba da?
– Care? sări fericit MuadDib, parcă revigorat.
– Dacă ajungem acolo în mai puţin o zi, înseamnă că am luat-o spre sud, răspunse Axi pe un ton ironic.
MuadDib îşi miji ochii şi îl privi enervat:
– Ha-ha! Ce spiritual eşti. Te-a bătut prea mult soarele în cap?
– O să ţi-o capeţi Muad? Enervează-mă!
– Uuuh! Sunt speriat? Axi, eşti mai obosit decât mine. Chiar crezi că mai ai energie să mă baţi pe mine?
– Nu. Dar pot încerca?
– ?Mi-e foame?, spuse scurt MuadDib.
Axi îi întoarse o privire uimită şi exclamă:
– Nu îmi vine să cred cât de aiurit poţi fi! În momente de genul ăsta tu te gândeşti la mâncare?
– Da` când să mă gândesc la ea? Când e deja la mine în burtă? Mă gândesc la ea atunci când îmi lipseşte? LOGIC!!! Iar chestia aia care mi-ai dat-o să o beau acum două zile, îşi cam pierde din efect. De fapt şi l-a pierdut de ieri de cândva de dimineaţă, zise MuadDib frecându-şi stomacul şi făcând o figură chinuită.
Axi flutură mâna în aer absent, apoi se întoarse brusc către Muad:
– Ai dreptate. Dalminee? Ne va salva?
– Nu ai cumva Dalminee din aia în formă solidă?
– Gata! Mă dau bătut? Eşti incurabil! izbucni Axi enervat de-a binelea.
– ?Mai încet. Încă n-am ieşit din Barând?r. Precis sunt lleraci sau cel puţini natyzi prin preajmă.
– ? Nu mă interesează?, zise Axi sorbind o înghiţitură din sticluţă care îi atârna la gât.
MuadDib se agaţa de umărul lui şi îl trase spre el:
– Dă-mi şi mie?
– Stai liniştit! Îţi dau. Nu mai trage? MUAD?!!! urlă Axi nervos.
Dar tânărul prinse funia cu care era legată sticluţa şi smuci cu putere. Aceasta se rupse de la gâtul lui Axi. MuadDib prinse sticlă în mână, dar când dădu să o ducă la gură şi să bea, se trezi cu o palmă peste faţă. Îl privi intrigat pe Axi, care respira greu în faţa lui. Acesta făcu un pas către el şi zise scurt:
– Eşti nebun? Ce-ţi veni?!
– Mi-era sete? Şi foame?
– Şi de aia trebuie să mă spânzuri? Cred că pe tine te-a bătut soarele în cap prea tare Muad?
Cei doi fură întrerupţi brusc din discuţie de pământul care părea că începuse să se cutremure sub picioarele lor. Între cei doi se deschise un hău. Peste tot pământul se crapa. Zgomote puternice răsunau în jurul lor. MuadDib îl privi pe Axi disperat. Axi îi întinse mâna şi strigă:
– SARI! SARI PÂNĂ NU SE FACE MAI LARGĂ?!!!
MuadDib aprobă din cap şi se dădu câţiva paşi în spate. Îşi luă avânt şi porni în fugă sper marginea hăului, apoi sari. Ajunse pe cealaltă parte, împleticindu-se, dar nevătămat. Căzu pe burtă, iar sticluţa din mâna lui se lovi de o piatră, spărgându-se. Cei doi rămaseră nemişcaţi câteva secunde, holbându-se la lichidul incolor care era acum absorbit de pământul uscat. Axi se dădu câţiva paşi înapoi, îl privi pe MuadDib, a cărui faţă era deja schimonosită de sperietură prin care trecea. Îşi scutură capul de parcă ar fi vrut să alunge un gând rău şi îl ridică pe Muad de jos tragadu-l după el:
– Mişcă-te? Sau o s-o-ncurci?
Acesta se ridică de jos, fără să scâncească şi îl urmă pe Axi. Mai privi o dată în urma lui, la cioburile din praful maroniu. Cei doi o luară la fugă. Înaintea lor, dealurile Tithend?n deveneau tot mai vizibile. Axi zâmbi şi exclamă:
– Tithend?n?!
În faţa lor se iviră două coloane imense de piatra neagră. Pe ele stătea inscripţionate diferite cuvinte şi simboluri, pe care Axi şi MuadDib nu se mai opriră să le citească sau să încerce să le descifreze. Graniţa veche a Barând?rului. În clipa când trecură de ele, coloanele se surpară în urma lor, într-un hău care se deschise la picioarele lor. Axi îşi întoarse privirile înapoi. În spatele lui, un nor imens de praf maroniu se ridică în aer, acoperind văzduhul. MuadDib se împiedică şi căzu pe jos. Lovi cu genunchiul o piatră. Scoase un scâncet scurt şi rămase nemişcat. Axi îl prinse de umeri şi îl ridică. Şchiopătând, acesta îl urmă tăcut. Brusc, cutremurul se opri. În jurul lor se mai mişca doar praful, care acum se depunea înapoi pe pământul uscat. Vârtejuri înalte de nisip se spulberau în aer. Axi şi MuadDib se opriră din fugă. Se întoarseră şi priviră la imaginea ce se afişa în faţa lor. De undeva din strafudurile pământului se ridică un huruit prelung. Axi ascultă mai bine şi rămase câteva secunde cu privirea fixă în crăpăturile din pământ. MuadDib îl privi la rândul lui tăcut, apoi zise puţin panicat:
– Ce-i? Ce se întâmplă? De ce faci mutra aia?
– ? Sssssh! îl repezi Axi.
Acesta tăcu câteva secunde, apoi întrebă iar:
– Nu glumesc? Spune-mi şi mie ce se întâmplă?
– ? Nu auzi?
– Să aud ce?! se burzului MuadDib la el.
– E O VOCE! urlă Axi.
– Fantastic! Mai asta ne lipsea. Să începi să auzi voci?
Axi îi întoarse o privire sâcâită şi îl lovi peste cap:
– E o voce? Ascultă. Nu îţi aduci aminte de ea? E vocea Lordului.
– E un huruit. Aia e!
– Asta pentru că nu putem să îl înţelegem?
– Bine, fie! Şi ce zice vocea asta?
Axi nu îi răspunse. Stătea şi ascultă în continuare. Dar când se aştepta mai puţin fu hătit violent în spate de ceva. MuadDib îl privi cum se îndepărtează de el şi se pierde într-un nor de praf. Din acelaşi nor, îşi făcu apariţia călăreţ cu un coif hidos ce îi acoperea tot capul şi îi ascundea fata. Îl fixă timp de câteva secunde pe MuadDib. Acesta se dădu câţiva paşi înapoi şi îl studie din cap până în picioare pe noul venit. Călăreţul era îmbrăcat într-o armură formată din zale imense de metal, aşezate unele peste altele şi nituite. În picioare avea nişte cizme, dar tot de metal cu vârfurile foarte lungi şi ascuţite.Pe umeri purta o mantie neagră sfâşiată, iar pe braţe aceleaşi zale nituite. Platoşa de pe piept era şi ea neagră. Din praful din jur îşi făcură apariţia alţi calereti îmbrăcaţi asemănător şi îl înconjurară pe Muad. Primul călăreţ descalecă şi se apropie de el. Ajunse în faţa lui şi îşi aşeză palma pe umărul lui MuadDib, apoi o strânse în pumn, duse pumnul la piept şi îşi plecă capul cu un gest scurt. MuadDib îl privi încurcat. Acela era salutul Observatorilor, iar cei din faţa lui nu păreau deloc a fi Observatori. Călăreţul îşi duse mâinile la faţă şi îşi dădu coiful jos de pe cap. MuadDib scapă un strigăt scurt:
– KAERU!!!
Axi, aflat în şaua calului îşi întoarse privirile spre ei, apoi zâmbi. Kaeru size scurt:
– ?Ura va curge ca un vin rău!?
MuadDib îl privi încurcat pe Axi, iar acesta îi întoarse aceasi privire nedumerită. Axi spuse:
– Kaeru?? Tu eşti?
Acesta se întoarse şi zise:
– Nu ascultă vocea. Asta spune vocea din adâncuri? Şi da, eu sunt? Viu şi nevătămat?
– Dar?? De ce eşti îmbrăcat aşa? Şi ce cauţi aici?? strigă Axi
Suntem în Barând?r. Dacă vrei ca o întreagă armată să treacă neobservată, trebuie să fi de ai lor. Mă mir că voi aţi ajuns până aici? Am venit după voi. Unul de ai noştri a aflat că aţi scăpat?
– Cum?! Când?! îi tăie Axi vorbele.
– Suntem Observatori? Mai trebuie să adaug ceva?
Axi tăcu. Kaeru continuă:
– Să plecăm de aici. Avem multe de vorbit şi de făcut. Nu mai este mult şi ieşim din deşertul ăsta blestemat. Sellot! Du-te adună oamenii din Thari? şi anunţă-i să înceteze căutările. I-am găsit… , apoi se întoarse către alt călăreţ şi zise, ce ştiţi despre Kaoru şi Sidonix?
Cel întrebat dădu dezaprobator din cap. Kaeru incuvinta şi îşi lăsă capul în pământ, afişând un aer dezamăgit.
Între timp Sellot îşi întoarse calul gonindu-l într-o altă direcţie. Kaeru continuă pe un ton tăios, privindu-l pe MuadDib:
– Muad, mişcă-te. Nu avem toată ziua la dispoziţie? Lordul pune ceva la cale?
Acesta urcă pe un cal fără să mai scoată vreun cuvânt, iar grupul porni în grabă spre Tithend?n.

***

TO BE CONTINUED…