Un convoi de căruţe trecea de-a lungul unui drum, ce şerpuia printre copacii din pădurea Tawarfain. Căruţe care duceau povară grea a ouălor de dragoni. Primele din rând duceau cuiburi cu pui vii, iar ultimele, duceau ouăle. Deasupra lor, în văzduh, zbura un stol de dragoni, care iscodea totul în jur, asigurându-se că mersul celor de pe pământ nu era deranjat de nimeni şi nimic. Strigătele lor îi asigurau pe Redleaf, Miko, Balthasar, Elf Kid şi restul că drumul era sigur. Dar pentru Balthasar nu era aşa simplu. Ştia poveştile despre acea pădure. ?Pădurea Alba?. Asta din cauză că aici, frunzele copacilor erau diferite. Erau albe. Iar iarba la fel, iar totul în jur era alb. Indiferent de anotimp ele erau albe şi rămâneau albe. Iarna se contopeau cu zăpadă din jur, iar vara străluceau ca argintul în razele soarelui. Se spunea că cu mulţi ani în urmă, pădurea fusese îngheţată de suflul glaciar al unui dragon. Toate plantele şi animalele îngheţară, dar după ce dragonul a fost răpus, totul a revenit la normal, doar că totul rămase alb, ca zăpada care acoperise acel ţinut cu mult timp în urmă.

Miko stătea într-o căruţă, alături de Mornun, Gaer, Arak, Lavan, Crann, Loguee, Ayer, Ssimah, Waya şi Yama. Încerca să îi liniştească pe Waya şi Yama, care strigau ca nişte apucaţi unul la altul şi se muşcau. Şi că totul să fie şi mai obositor, Mornun începuse să se hârjonească prea violent cu Ssimah şi Ayer. Cei doi din urmă, făcură front comun împotriva tuciuriului Mornun. Miko încerca să se ridice în picioare, dar balansul căruţei o făcu să îşi piardă echilibrul. Căzu înapoi la locul ei. Se târa în genunchi lângă Mornun şi îl prinse de aripi, trăgându-l spre ea. Acesta scoase un ţipăt ascuţit. Miko se încruntă şi zise nervoasă:
– Oh nu! Nici să nu te gândeşti că o te mai las să te baţi cu toţi? Pocitanie mică şi neagră?
Mornun se zbătu violent în încercarea de a se elibera, dar Miko îl strânse mai tare de aripi. Mornun încăpu să îşi mişte violent gâtul lung în stânga şi dreapta, parcă încercând să o lovească pe Miko. Acesta stătu câteva secunde nemişcată, deschise gura şi îl muşcă pe dragon de gât. Acesta scoase un ţipăt ascuţit. Ssimah şi Ayer se potoliseră subit. Mornun îşi lăsă capul jos, fără să mai scoată vreun sunet. Miko îl lăsa liber, iar acesta se retrase în cuibul lui. Redleaf se apropie de căruţă şi privi înăuntru, apoi pe Miko. Zise suspicioasă:
– Ce-a fost cu gălăgia aia?
Miko se întoarse către ea zâmbind:
– Nimic important. Mornun a făcut iar pe viteazul. L-am calmat.
– Cum?
– L-am muşcat.
– Dacă era mai matur, îţi spărgeai dinţii în solzii lui?
– ? Să zicem că sunt o norocoasă, zise Miko zâmbind triumfătoare.
Redleaf îl privi pe Mornun, care stătea încolăcit în paie cu o privire abătută. Balthasar se apropie de ea şi privi şi el puii de dragon. Îi zâmbi lui Miko amabil. Acesta îi zâmbi înapoi fugar şi îşi întoarse repede privirile de la el. Redleaf îşi înăbuşi râsul şi plecă mai departe. Balthasar rămase încurcat. Alerga după Redleaf şi o privi lung:
– Ce a fost aşa amuzant?
Redleaf se îşi întoarse privirile către el şi zâmbi larg:
– Miko?
Balthasar ezită iar, apoi zise:
– Explică te rog?
– Ah, se pare că n-ai observat.
– Să observ ce?! se burzului Balthasar la Redleaf.
– Că i-ai picat cu tronc la Miko.
Balthasar înghiţi în sec:
– Dar?
– Ştiu. Tu eşti îndrăgostit de Tenshi. Stai departe de ea. Ştii tu?
Balthasar incuvinta tăcut. Îşi întoarse privirile către Miko, care se afla în căruţă, ceva mai departe de el. Stătea ghemuită într-un colţ, privindu-l. În clipa când observă că tânărul o ţintuia cu ochii, îşi lăsă capul în pământ, evitându-l. Balthasar se întoarse şi îşi văzu mai departe de drum.

Deodată fură alarmaţi de strigătele dragonilor din cer. Cyber, Dagniree şi Rulmod începură să scoată nişte răgete scurte şi răguşite. Redleaf îşi ridică privirile spre ei şi îi studie timp de câteva secunde. Miko se ridicase şi ea în picioare privindu-i pe cei trei încurcată. Ordun se învârti de trei ori în cerc deasupra lor. Dagniree fornăi scurt şi scuipă flăcări. Balthasar o zgâlţâi pe Redleaf panicat:
– Ce se întâmplă?!
– ? Ciudat? zise aceasta ezitând.
– Ce este aşa ciudat? Ce naiba se întâmplă?
Redleaf îşi întoarse privirile către Balthasar şi zise:
– Aşa se comportă când un alt dragon se afla în apropiere? Dar unde naiba să fie dragoni aici? Munţii sunt încă destul de departe. Şi nu cred că mai există alţi dragoni?
– Crezi că eşti singura care creşte dragoni? Aşa cum a fost satul din care provine Elf Kid, poate mai existe şi alţii.
– Asta a fost demult. Vremurile s-au schimbat. Dragonii sunt pe cale de dispariţie. Au rămas doar cei roşii şi mai există câţiva negrii, dar foarte puţini. Ceilalţi?, size Redleaf lăsându-şi privirile în pământ.
– ? Înţeleg? Totuşi, dacă zici că aşa se comportă când alţi dragoni sunt în apropiere, nu crezi că?
Redleaf nu-i răspunse. Fluieră scurt, iar de sus umbra unui dragon acoperi pământul. Cyber cobora destul de jos şi ateriză într-un loc unde copacii erau mai rari. Redleaf alerga în urma lui. Ajunsă lângă Cyber, se caţăra pe spinarea lui. Dragonul îşi luă zborul, depăşindu-i pe restul. Miko sări din căruţa şi se apropie de Balthasar:
– Vine înapoi imediat. A mers să vadă dacă vin alţi dragoni spre noi, zise aceasta.
Balthasar o privi lung şi îi răspunse pe un ton ironic:
– Chiar nu-mi dădeam seama dacă nu-mi spuneai tu?
Miko se încruntă şi se îndepărta de el câţiva paşi. După câteva minute de aşteptare, umbra lui Cyber acoperi din nou cerul. Ateriză în acelaşi loc, iar la scurt timp Redleaf se apropie de ei în fugă, urmată de Elf Kid. Îl privi pe Balthasar şi zise:
– Nimic. Nici urmă de alt dragon? Doar un lac, asupra căruia Cyber s-a învârtit ca un nebun. Mai puţin şi îl scăpăm de sub control. Era să mă azvârle din spatele lui.
– Un lac?! exclamă Miko. Perfect, măcar putem să ne facem plinul. Da-da, imediat secam apa din provizii.
Balthasar rămase tăcut timp de câteva secunde, apoi se întoarse către Miko şi zise:
– Nu cred că e o idee aşa bună Miko.
– Şi de ce nu, mă rog? continuă Redleaf.
– ? Pentru că suntem în pădurea Tawarfain. Iar în pădurea aceasta există un lac sacru. Luinl?? Va spune ceva numele?
Redleaf îl privi cu un aer plictisit şi zise:
– Ar trebui?
– ? Luinl?! exclamă Balthasar. Nu-mi vine să cred că nu ştiţi legenda.
– Ce legendă? se baga Elf Kid în seamă.
– Luinl? este lacul în adâncurile căruia sălăşluieşte ultimul dragon albastru. Lacul e păzit de un luptător şi un spirit? şi de dragon.
– De ce păzit? întrebă Redleaf.
– Pentru că se crede că lacul are puteri tămăduitoare pentru dragoni. De aceea dragonul care trăieşte în lac are o viaţă aşa de lungă. Iar oamenii nu au voie să bea din apă?
– De ce? se îmbufnă Miko.
– ?Pentru că? ar otrăvi apă?
– Da` de unde ştii tu asta? se încruntă Miko.
– Pentru că? Aşa e legenda?
– Nu e nici un dragon în lac, se enerva Redleaf.
– ? Poate are dreptate, zise gânditor Elf Kid. Adică? Ai văzut şi tu cum se comportă dragonii? Poate chiar există acolo un dragon?
– Prostii?, size Redleaf, fluturând din mâna absenţa.

Deodată o săgeată se implanta în lemnul uneia dintre căruţe. Dagniree scoase un strigăt puternic. Convoiul se opri brusc. Redleaf, Miko, Balthasar şi Elf Kid se întoarseră spre direcţia de unde venise săgeata. În faţa lor se deschidea un luminiş şi un lac imens. Miko se ascunse în spatele lui Balthasar. Acesta scoase sabia din teacă şi se îndepărta de grup. Păşi spre luminiş. Încă o săgeată vâjâi în aer, dar tânărul făcu un pas la dreapta şi aceasta se înfipse în pământul de lângă piciorul lui. Iscodi împrejurimile încercând să afle de unde veneau săgeţile. Încă o săgeată trecu pe lângă el. Miko strigă la el:
– VINO ÎNAPOI! O SĂ TE OMOARE!
Balthasar se întoarse către ea şi zise:
– Dacă dorea să mă omoare, o făcea deja. Nu e prost. Mă averitzeaza că poate să o facă, dar să nu îl silesc?
Redleaf şi Elf Kid alergară lângă Balthasar. Trei săgeţi se înfipseră în pământul de la picioarele lor în clipa când ajusera lângă tânărul cavaler. Stolul de dragoni de deasupra lor începură să se învârtă în cerc deasupra lacului, ţipând ascuţit. Redleaf privi lacul atentă. Deasupra lui începu să se formeze o pâclă argintie, cu un vortex în centru:
– Ce naiba?? şopti aceasta aiurită.
– ?Celebrinhithu? şopti Balthasar încruntat.
– Ce vrea? Bolborosi enervat Elf Kid.
Redleaf ridică din umeri, privind la vortexul de pe lac. Ceata se îngroşa. La un moment dat începu să prindă forma unui corp omenesc. Când metamorfoza se încheia, doi ochi de gheaţă îi ţintuiră locului pe cei trei. O arătare de fum se materializase pe lac. Redleaf privea nemişcată arătarea:
– Ce e aia Balthasar?
– Celebrinhithu? Exodia? Spiritul lacului? Ceata de Argint? spune-i cum vrei? E unul din gardienii lacului.
– ? Şi eu care credeam că e doar arcaşul, zise Elf Kid.
– Spiritul, luptătorul şi dragonul?, mormăi Balthasar.
Dintr-un copac, pe cealaltă parte a lacului, sari o arătare înaltă şi subţire. În mâna avea un arc, iar la brâu avea atârnată o teacă imensă ce ascundea o sabie. Vocea lui răzbătu până la cei trei:
– Sunt Shuin. Primul gardian al lacului. Nu sunteţi bineveniţi? Întoarceţi-vă înapoi!
– Dar nu putem! Lordul ne-a distrus ascunzătoarea! strigă Redleaf.
O voce, care ducea mai mult a zumzet se auzi:
– Sunt Exodia! Al doilea gardian al lacului. Ascultaţi sfatul nostru şi întoarceţi-vă înapoi!
– Nu se poate! Trebuie să trecem! E foarte important! strigă Balthasar, strângând sabia puternic în pumn.
Miko îşi făcu loc printre ei. Ţinea în braţe cel mai mic pui de dragon rămas în viaţă, Neth. Îl ridică în aer şi strigă:
– DACĂ NE ÎNTOARCEM ÎNAPOI, EI VOR MURI! ASTA VREŢI?! E DOAR UN PUI! PRIVIŢI-L!!!
Zgâlţâit de Miko, Neth îşi înfăşură coada subţire în jurul braţului ei şi scoase un ţipăt ascuţit de spaimă. La auzul ţipetelor puiului, Dagniree scoase un urlet asurzitor. Rulmod, Cyber, Ordun şi Maathan răspunseră în acelaşi fel, urmaţi de restul dragonilor. Până şi puii din căruţe începură să strige asurzitor. Exodia se ridică în aer, împrăştiind în jurul lui pacla argintie. Shuin lasa arcul jos şi se înclină în faţa lor. Cei patru rămaseră nedumeriţi, dar pentru scurtă vreme. Brusc, apa din lac începu parcă să fiarbă. Bule imense de aer se spărgeau la suprafaţă. Balthasar privi lung apă, care, totuşi, nu se tulbură. I se păru că desluşeşte în apă o umbră ce şerpuia pe fundul lacului. Un jet de apa ţâşni spre cer şi din mijlocul lacului se ridică o arătare. Redleaf scapă un strigăt de uimire. Miko căzu în genunchi, strângându-l în braţe pe Neth, care strigă neîncetat. Elf Kid se dădu câţiva paşi înapoi. Balthasar scapa sabia din mână şi rămase cu gura căscată. În faţa lor se ridică un dragon albastru. Solzii azurii aveau luciri sidefate. Creasta lui era tot albastră, dar o nuanţă mai deschisă. Se prelungea de pe creştet până pe spinare. Aripile de pe spatele lui, arătau mai mult ca înotătoarele unui peşte. Botul lunguieţ, avea nişte mustăţi lălaie negre. Urechile îi erau ascunse de o membrană care părea să facă parte din creasta de pe creştet şi spinare. Ochii ca de metal, erau reci, cu sclipiri argintii. Dragonul îi fixă pe cei patru cu privirea. Aceştia îşi simţiră trupurile sfâşiate de un fior rece. Dragonul îşi ridică ochii spre cer şi urlă spre Dagniree.Răgetul lui răsună în urechile celor patru oameni ca un tunet. Vocea zumzaita a lui Exodia se auzi din nou:
– Sunt Momotaro. Al treilea gardian al lacului. Bine aţi venit?
Dagniree urlă iar. Balthasar, Redleaf, Miko şi Elf Kid priviră scena uluiţi.
Miko îngână, parcă hipnotizată:
– Uite Neth? Albastruuu? Da-da? Albastruuu? Frumos albastruuu?
Redleaf căzu în în genunchi şi zise:
– Nu mai pot? Prea multe? E un dragon albastru? E ultimul dragon albastru?

Fuseseră acceptaţi, dar nici unul dintre ei nu ştia ce avea să vină. Parcă şi frică îngheţase în ei şi nimic nu mai există în jurul lor. Li se dezvăluise unul dintre marile secrete ale acelor timpuri.

***

TO BE CONTINUED…

Kaoru şi Sidonix mergeau tăcuţi pe drum, unul lângă altul. Liniştea devenea pentru Sidonix de-a dreptul sâcâitoare. Era enervat de zgomotul monoton pe care paşii lor îi făceau pe pământul bătătorit. Îl deranja şi fâşâitul firelor de iarbă care se încâlceau în adierea vântului. Îl deranja foşnetul frunzelor mişcate de briza sau chiţăitul animalelor ce mişunau în jurul lor. Sau poate era el prea atent la toate aceste detalii. După atacul care îl suferiseră cu ceva timp în urmă, i se părea că expresia ?prea precaut?, nu mai există. Îl privi pe Kaoru de câteva ori. Se pare că acesta se afla cam în aceasi situaţie ca el. Stătea cu capul plecat şi tăcut, fixând pământul de sub picioarele lui. Incrunatat şi cu maxilarul care îi pulsa ori de câte ori îl încleştă enervat. Ştia ce îl deranja. Faptul că putea atât de uşor să moară într-un simplu atac al Lordului, că acesta din urma tocmai scosese din mânecă Asul câştigător şi că precis nu avea nici cea mai mică idee care va fi următoarea mişcare a lui. Nu avea nici un plan, nimic şi asta era rău. Sidonix dădu dezaprobator din cap. Ştia exact cum se simţea Kaoru. Şi el se simţea la fel, iar acest lucru îl speria deşi ştia să îşi ascundă sentimentele mult mai bine decât fratele lui? Avantajul de a fi jumătate animal. Răsufla greu, parcă dorind să atragă atenţia asupra lui. Reuşi. Kaoru îşi ridică privirile din pământ şi zise:
– Ce ai păţit?
– ? Nimic? Mă întrebam doar?
– Ce? îi tăie Kaoru propoziţia.
– ? Doar ce ai de gând acum? Nocturnă şi Kei ataca împreună cu Majin? Un lucru nu tocmai plăcut. Ai vreo idee cum te vei apăra împotriva lor?
– Cum mă voi apăra? Vrei să spui?Cum ne vom apăra. Dacă nu ai observat încă Lordul e şi pe urmele tale. Indiferent că eşti jumătate? rău,te consideră o piedică şi te vrea mort. Că îţi place sau nu, eşti de aceasi baricadă cu mine? frăţioare?
Sidonix îl privi cu dispreţ şi asta mai mult din cauză că îşi simţi orgoliul rănit la acea remarcă. Nu spuse nimic timp de câteva secunde apoi zise:
– Bine. Să zicem că suntem pe aceasi parte a baricadei? Ce urmează? Oricum suntem amândoi destul de groaznici la bătaia cu? ceilalţi?Plus că te pot controla mintal. Ei sunt în avantaj?
– ?Aham? zise Kaoru gânditor.
Liniştea se lăsă iar. Sidonix începu iar să vorbească:
– ? Ascultă. M-am gândit la ceva?
– ? Aşa se pare, zise sarcastic Kaoru.
Sidonix îl privi cu o undă de reproş, îşi scoase sabia din teacă şi îl lovi pe Kaoru în stomac cu mânerul acesteia. Luat prin surprindere acesta căzu în genunchi tinadu-se de stomac. După câteva secunde se ridică înjurând de jos şi îl împinse violent pe Sidonix de lângă el:
– Ai înnebunit? Ce-ţi veni?!
– Te comporţi ca un cretin?
Kaoru pufni sâcâit:
– EU!? Eu te-am lovit din senin cu sabia în stomac?
– ? Era mânerul. Nu,dar nu de asta este vorba. Doar că? Recunoaşte, de ceva vreme te frământă un gând. Cum să îi învingem pe Vânători şi restu` creaturilor acestui Lord? Cam la acelaşi lucru mă gândesc şi eu. Că îmi place sau nu, ai dreptate într-o privinţă. Sunt de aceasi parte a baricadei. Mi-am dat seama că, dacă vreau să trăiesc e maibine să lupt alături de cineva. Şi idea e că nu lupt de partea Lordului, pentru că? cred că voi aveţi posibilitatea să răzbiţi prin războiul care mai mult că precis se va isca. Şi ce doream să îţi spun mai devreme e că, dacă Majin poate controla mintal pe cineva, poţi şi tu. Din câte îmi aduc aminte eşti singurul care putea să îmi scormonească prin gânduri nestingherit. Ai un har? Foloseşte-l? Dacă îl ai, e cu un scop acolo. Nu-l irosi? Cred că acum a venit momentul să-l foloseşti. Poate nu poţi să controlezi mintea cuiva, dar sigur reuşeşti să te opui unei astfel de tentative din partea altcuiva şi mai sigur e că poţi să intri în mintea altuia şi să îl zăpăceşti?
Kaoru îl privi pe Sidonix cu gura căscată. Înghiţi în sec, apoi zise:
– Bine. Acum, sincer, m-ai lăsat? fără cuvinte.
– Da, bine. Nu o să mai auzi prea curând aşa ceva de la mine, aşa că bagă-ţi bine în cap ce ţi-am spus.
Kaoru dădu aprobator din cap. După câteva minute de gândire se întoarse către Sidonix şi zise:
– Să ştii că totuşi ai dreptate. Cel puţin la partea cu controlul mintal? Chiar crezi că aş putea să fac asta?
– Ceri cumva complimente amince?
– ? Sid?
– Da, poţi! răspunse aceasta scurt.
Kaoru îl privi şi zâmbi. Deodată atenţia le fu captată de nişte sunetele mai ciudate. Se pare că atenţia care o acordau lucrurilor din jurul lor dădu roade. Sidonix şopti:
– Fâlfâit de aripi?
– ? Şi nu de păsări… completă Kaoru.
Îşi scoaseră amândoi săbiile din teci şi începură să privească în jur precauţi. Kaoru închise ochii şi ascultă. Auzi parcă de undeva de departe un glas pe care acum îl cunoastea: ?Omoară-l pe Sidonix?? . Zâmbi şi dădu dezaprobator din cap, apoi urlă:
– Trebuie să fi mai bun de atât Majin ca să mă întorci acum împotriva lui Sidonix! Încearcă alt truc!
Sidonix se dădu câţiva paşi înapoi şi îl privi pe Kaoru. Zise sugrumat:
– ? Încearcă să intre în mintea mea?
Kaoru îl trase lângă el şi îl zgâlţâi:
– Nu-l lăsa?
– Zici tu… Crezi că e aşa uşor?
Vocea răsună din nou în mintea lor. Sidonix se smuci de lângă Kaoru şi se învârtea în cerc zăpăcit:
– Unde e?! MAJIN! ARATĂ-TE!!! Eşti un laş?
Kaoru stătea nemişcat cu sabia în mâini şi ochii închişi, ascultând lupta care se dădea în mintea lui Sidonix. Era de admirat sârguinţă cu care acesta reuşea să respingă controlul lui Majin, dar ştia că nu avea să mai reziste mult. Mai ştia că o luptă adevărată era la fel de greu de câştigat ca şi una mintală cu Majin, dar măcar aşa putea să îl salveze pe Sidonix? sau măcar putea încerca. Deschise ochii în clipa când Sidonix scoase un urlet disperat. Dintre crengile unui copac ţâşni Majin spre el. Kaoru se lasă la pământ, iar Sidonix căzu jos parcă săgetat. Majin sari peste ei şi ajuns cu picioarele pe pământ, le dădu un ocol, urmărindu-le fiecare mişcare. Îşi strânse aripile lângă el şi scoase sabia din teacă. Kaoru o privi mirat. Mânerul ei era negru incrustat cu nişte şerpi albi şi se afla la mijlocul lamei, care era mult mai lată decât lamele de săbii pe care el le ştia. Părea grea, dar Majin o mânuia foarte uşor. Acesta din urmă o învârti în aer de câteva ori şi zâmbi, apoi zise:
– Priveşte-o bine. O să te fac bucăţele cu ea, deşi aş prefera să să sfârtec cu mâinile goale.
– Nu fi aşa sigur Majin. Dacă ai fi aşa de sigur pe victorie, nu ai fi încercat să ne controlezi minţile de la bun început. Aşa-i?
Zâmbetul de pe faţa lui Majin dispăru brusc la această remarcă a lui Kaoru. Zise enervat:
– Până aici ţi-a fost virme!
Se repezi spre el şi lovi cu sabia. Kaoru îi pară lovitura şi îl împinse de lângă el. Nu stătu pe gânduri şi împinse sabia în direcţia lui Majin, dar acesta se retrase din faţa lui cu aceasi agilitate pe care o dovedise şi Kaoru mai devreme. Deodată de undeva de sus se uzira ţipete ascuţite. Două voci distincte. Sidonix îşi ridică privirile din pământ. Privi văzduhul şi şopti:
– Nocturnă şi Kei?
Cele două zburară direct spre Kaoru şi Majin, dar calea le fu tăiată de către Sidonix. O lovi cu sabia puternic pe Kei, făcându-i o tăietură pe braţ.Kei scoase un strigăt deranjator. Sidonix se intorase şi lovi din nou, în direcţia Nocturnei, dar aceasta se retrase înainte să fie lovită. Majin îşi întinse aripile şi se întoarse către Kei. Scoase un urlet ascuţit. Kei îl privi şi îi răspunse în acelaşi fel. Kaoru profita de neatenţia acestuia şi lovi cu sabia. Lama acesteia se adânci în una din aripile lui Majin. Un urlet de durere răsună în jurul lor. Nocturnă se ridică în aer parcă speriată de evenimentul care tocmai se întâmplase. Kei urlă speriată, dându-se câţiva paşi înapoi. Sidonix lovi din nou cu sabia. Lama acesteia străpunse membrana aripei ei. Un alt urlet răsună. Majin se întoarse nervos peste culme către Kaoru. Acesta înainta spre el şi lovi din nou. Dar sabia fu prinsă în palma de Majin şi smulsă din mâinile lui Kaoru. Urlă apoi zise cu scârbă:
– Vierme? Mori!!!
Înaintă spre el ridicând sabia în aer, deasupra lui Kaoru. În clipa când dădu să lovească simţi o durere insuportabilă la aripa rănită. Se întoarse şi îl văzu pe Sidonix care stătea întins pe jos, cu o parte din aripa lui în mâini. Sângele părea că nu se mai oprea din rana deschisă. Kei şi Nocturnă alergară la el apărându-l împotriva celor doi. Păreau debusolaţi şi speriaţi. Sidonix ridică sabia lui Kaoru de jos şi i-o aruncă. Acesta o prinse, apoi îl privi pe Majin şi zise:
– Deci, până la urma cine e viermele?
Sidonix paşi spre cei trei hotărât:
– Care din voi, zânelor e următoarea la ciopârţit?
Majin privi spre desimea pădurii, strigă scurt şi o luă la fugă spre copaci cu o rapiditate uluitoare. Nocturnă şi Kei îl urmară grăbite. Înainte ca Kaoru şi Sidonix să îşi dea seama ce se întâmplase, cei trei dispărură. Sidonix urmări dârele de sânge care rămaseră în urmă, dar acestea la un moment dat dispărură. Adulmecă aerul mult timp, dar nu reuşi să mai simtă mirosul sângelui. În cele din urmă se întoarse la Kaoru dezamăgit:
– ? Nu ştiu? Nu ştiu ce s-a întâmplat. Parcă s-au evaporat.
– Foarte posibil. Tu eşti bine?
Sidonix dădu aprobator din cap, apoi zise:
– Da. A fost mai uşor decât mă aşteptam.
– Asta pentru că am avut noroc. Cred că îţi dai seama că se vor reîntoarce vindecaţi şi furioasi pentru ce le-am făcut acum.
– Da. Dar pun pariu că o să le mănânc la cină pe cele două ?zâne?.
Kaoru zâmbi amuzat:
– Aşa să fie?
Sidonix privi cerul. Soarele era la apus:
– Ce facem? Mergem şi noaptea?
– ? Nu. Dar nu mai facem foc de data asta. Riscăm să atragem alţi duşmani asupa noastră? Sunt tot mai mulţi în ultima vreme?
– ? Bine ai venit în lumea mea frăţioare, zise pe un ton ironic Sidonix.
Noapte se apropia repede şi odată cu ea şi temerile celor doi. Înfruntaseră, trăiseră şi văzuseră multe la viaţa lor, dar nu erau deloc ocoliţi de teamă, în acele vremuri.

***

TO BE CONTINUED…

Axi şi MuadDib încercau din răsputeri să ţină pasul cu Zagga, care aproape că gonea prin tunelele sălaşului tenebros. Deşi era destul de masiv, se strecura cu uşurinţă prin galeriile înguste. De câteva ori Zagga, enervat de neputinţa lui MuadDib, îl cărase pe acesta în spate bucăţi bune de drum.

Axi îi urmă pe cei doi îndeaproape. Muad, se ţinea strâns cu mâinile de umerii lui Zagga, care se legăna în stânga şi în dreapta, făcând ca echilibrul acestuia să fie îndoielnic. Dar Muad nu mai spuse nimic. Era mult ca Zagga îi scotea de acolo şi era şi mai mult ca din când în când se oferise să îl care în spate pe rănit. Dar trebuia să recunoască, Zagga se mişca asemenea unei stânci care era gata să se prăbuşească la fiecare pas? Şi pe deasupra mirosea şi îngrozitor. Muad se foi. Zagga mârâi şi îşi întoarse capul spre el, apoi zise:
– Care este problema domnişorule? Deranjat de ceva anume?
MuadDib ezită câteva secunde intainte să răspundă:
– ?Uhmmm? Nu. Totul este bine, doar că?
– Că ce? se răsti nervos Zagga.
– ? Doar că? Cred că m-ai cărat destul şi e cazul să încep să nu te mai? chinui atât? E timpul să mai îmi folosesc şi eu picioarele?
Zagga îşi întoarse capul în faţă şi pufni, parcă neconvins de vorbele tânărului:
– ? Cum vrei?, comentă acesta.
Privi timp de câteva secunde în jur şi îşi desprinse mâinile de la spate. MuadDib căzu din spinarea portrallului şi se izbi violent de pământ. Axi se dădu câţiva paşi în spate, evitând să fie lovit de tovarăşul lui care fusese aruncat pe jos. Întins pe piatra rece, MuadDib privi aiurit în jur neînţelegând exact ce se întâmplase. Apoi atenţia lui se îndrepta spre Zagga, care stătea ca o stânca în faţa lui. MuadDib dădu de câteva ori aprobator din cap, apoi caută un punct de sprinjin. Părea destul de dezorientat. Axi se aplecă şi îl ajută să se ridice de jos. Muad îi mulţumi dând aprobator din cap şi îşi feri privirea de a lui Axi, parcă ruşinat de ?incident?. Zagga îi privi timp de câteva secunde, apoi pufni enervat:
– Ce naiba aveţi amândoi? Parcă vă lovit ceva?
Axi zâmbi forţat şi zise:
– Ah nimic? Reacţia ta a fost doar neaşteptată?
– ? Mă rog, mârâi Zagga.
Axi continuă:
– Zagga? Tu aveai familie?
Zagga îi întoarse o privire ameninţătoare lui Axi şi pufni vizibil enervat:
– Nu e treaba ta omule!!!
– ? Înţeleg? Eram curios doar. Pentru ce, mă gândesc că nu ai avut. Probabil dacă aveai nu puteai îndura viaţa de portrall?
Dar fu întrerupt din vorbit de o palmă venită din partea lui Zagga. Axi se dădu câţiva paşi în spate ţinându-se de falcă. Îl privi uimit pe Zagga, care respira greoi. Un deget grosolan se îndrepta spre faţa lui Axi şi acesta se feri:
– Nu e treaba ta!!! Ai înţeles?! De acum înainte, dacă mai vreţi să ieşiţi vi din văgăuna asta, vă sfătuiesc pe amândoi să vorbiţi, doar când sunteţi întrebaţi. Ne-am înţeles?
Axi şi MuadDib dădură din cap aprobator. Zagga continuă:
– Bun! Acum urmaţi-mă?Şi mişcaţi-vă mai repede. Nimeni de aici nu e aşa prost să nu observe absenţa noastră?
Zagga se întoarse şi porni mai departe prin tunel. În spatele lui Axi şi MuadDib îl urmau tăcuţi. Mai merseră o bucată bună de vreme, strecurându-se printre deschizături în pereţi şi părţi ale tunelului mult prea strâmte, iar la un moment dat Zagga începu să mârâie. Axi îl privi atent apoi simţi şi el. Aer curat. Deschise gura să spună ceva, dar îşi aduse aminte de ameninţarea lui Zagga. Totuşi un scâncet reuşi să străbată din gâtul lui. Zagga se întoarse către el şi izbunci într-un râs enervant:
– Da, da. Omu` a simţit aeru`? Da, da. Ne apropiem de ieşire?
MuadDib îl privi pe Axi fericit. Zagga le făcu semn să îl urmeze. În scurt timp cei trei începură să alerge prin tunel. Deodată Zagga se opri brusc. În faţa lui se zărea un punct luminos. Cei trei nu mai băgară nimic în seamă şi o luară la goană spre dâra de lumină. MuadDib încerca să ţină pasul cu ei, şchiopătând şi împleticindu-se la fiecare pas. Axi îl prinse de braţ şi îl trase după el. Punctul luminos se mărea cu fiecare pas pe care aceştia îl făceau. Ajunseră în sfârşit la ieşirea din grotă. Câteva raze de lumină răzbăteau înăuntru, încălzind rocă rece din jurul lor. Zagga se opri şi privi ieşirea cu ochi mari şi gura căscată, dar nu se lasa atins de razele calde de lumină. În schimb Axi şi MuadDib se postară în razele de soare. Axi se lasa să dacă în genunchi şi închise ochii. Ridică mâinile în aer şi respiră adânc. MuadDib se târa până la gura peşterii şi rămase nemişcat respirând aerul. Cei doi fură deranjaţi de zgomotele pe care Zagga începu să le facă. Apoi simplele zgomote se transformară în mişcări bruşte şi mârâituri enervante. Zagga devenise dintr-o dată agitat. Se plimbă dintr-un colţ în altul al peşterii şi bombănind. MuadDib îl ocoli precaut şi se retrase în spatele lui Axi, care îl privea aiurit pe Zagga:
– Ce are? şopti Muad.
Axi ridică din umeri:
– ? Habar n-am?
– Pare că s-a dus dracului toată treaba?
– Probabil are şi el momentele lui?
– ? Momentul lui mă sperie?
– Stai calm. Am ajuns aici. Ce se poate întâmpla?
MuadDib îl privi pe Axi cu un aer plictisit:
– Hai să ne gândim? Hmmm? Ne-ar putea omora? Asta îţi spune ceva?
– Calmează-te Muad?
– Calmează-te tu. Priveşte-l. Parcă e posedat…
MuadDib îl privi cu ochi mari pe Axi, de parcă şi-ar fi dat seama de ceva şi zise:
– E posedat! Precis Lordul a descoperit că lipsim şi acum încearcă să pună stăpânire pe mintea lui şi să îl întoarcă împotriva noastră?
– Dacă vroia asta, încerca să ne controleze pe noi. Iar Lordul nu are asemenea puteri.
– De când ştii tu ce puteri are Lordul?
– Încetează? Devi paranoic?
Fură întrerupţi de un urlet a lui Zagga. Cei doi tăcură mâlc şi îl priviră. Zagga îşi întoarse privirile către ei şi păşi în direcţia lor. Când ajunse lângă Axi şi MuadDib zise în şoaptă:
– ? Am? o mică? problema?
Axi îl privi nedumerit:
– ? Te ascultăm?
Zagga privi spre ieşirea din peşteră:
– ? Lu-lumina?
– Lumina, repetă Axi.
– Da. Lumina? Mi-e frică de ea?
Axi ezită câteva secunde apoi zise:
– ? Nu ai mai văzut-o de mult să înţeleg? Dar ai fost om? Nu ţi se poate întâmpla nimic rău.
– Dar ceilalţi portralli mor de la lumină.
– Dar ceilalţi portralli nu sunt ca tine?
– ? Dar?, insistă Zagga.
MuadDib îl privi lung apoi îl înghionti pe Axi:
– Crezi că e bine să îl convingi să iasă? Uite-te la el. E speriat. Ai mai văzut tu vreodată vreun portrall, natyz sau llerac speriat? Mă îndoiesc?
– ? Am mai văzut?
Zagga chicoti şi privi iar spre ieşire. Axi făcu un pas spre ea şi se întoarse către Zagga:
– Hai. Nu se va întâmpla nimic?
Zagga făcu un pas spre el, apoi îl privi pe MuadDib, care rămase în urmă. La îndemnul lui Axi se apropie mai tare de ieşire. MuadDib îi ocoli şi ieşi din peşteră. Zagga îl privi parcă alarmat. Axi paşi mai aproape de gura paşterii:
– Zagga, nu se va întâmpla nimic?
– ? Nimic, şopti acesta frângându-şi mâinile una în alta.
– Hai? Mai un pic?
Câteva raze de lumină îl atinseră pe Zagga. Acesta se dădu câţiva paşi înapoi alarmat:
– Nu pot ieşi?
Axi, aflat în gura peşterii, îl privi pe MuadDib care era deja afară şi zise:
– Uite Zagga, Muad e deja liber? Şi tu mai ai un pic şi poţi fi ca el?
Zagga respiră adânc şi zgomotos:
– Fie?
Axi se caţăra pe câteva stânci şi ieşi din peşteră. Zagga îl urmă. Ajunseră lângă MuadDib, care îi aştepta. Zagga se opri din mers şi se privi pe el, apoi cerul şi zâmbi. Axi zâmbi la rândul lui şi îl lovi prieteneşte pe Zagga pe umăr:
– Ai văzut? Nu s-a întâmplat nimic?
Dar Zagga nu îi răspunse. Stătea nemişcat cu ochii pironiţi în pamanat respirând repede. Scoase un geamăt şi se îndoi din mijloc strângându-şi stomacul între braţe. Apoi dintr-o dată simţi o durere în piept, de parcă cineva dorea să îi zmulgă inima din el şi scapă un urlet disperat. Îşi prinse tâmplele în palme şi căzu în genunchi. Din corpul lui începu să se înalţe un fum albăstrui, care în câteva secunde îl învălui cu totul. Axi şi MuadDib se dădură câţiva paşi înapoi, privind scena ce se desfăşura în faţa ochilor lor, muţi. Dinautrul norului negricios se mai auzeau doar urletele disperate ale lui Zagga. După câteva minute norul se risipi. Axi şi MuadDib scapara un strigăt de uimire. Între ei stătea ghemuit o fiinţă umană, slabă, care tremura. Ghemuit la pământ, cu capul ascuns între mâini, Zagga se prăbuşi. Axi se repezi la el şi îl întoarse. Nu ştia ce să facă. Îl privi pe acesta şi zise:
– ? Zagga??
Acesta deschis ochii şi zâmbi forţat, apoi mormăi:
– ? Nu? Athilion? Numele meu e? Athilion?
Axi zâmbi:
– Ai reuşit? Athilion?
– ? Nu? Voi aţi reuşit? Lordul mi-a spus că sunt a lui pentru totdeauna? Avea dreptate. Dacă ies de acolo? Mor?
– Dar? Trebuie să trăieşti?Ne-ai ajutat? Meriţi?
– ? Plecaţi? Acum? Nu aţi scăpat de ei. Încă sunteţi pe teritoriul lor?Plecaţi proştilor?
Zagga răsuflă greu şi închise ochii. MuadDib privi în jur şi îl hăti pe Axi de lângă Athilion:
– Hai! Trebuie să plecăm. Are dreptate?VINO! Nu mai ai ce să faci pentru el? Trebuie să mergem mai departe? Te rog Axi? Să plecăm o dată?
Axi dădu aprobator din cap, cu o atitudine absenţa. Se ridică de jos şi îl urmă pe MuadDib aiurit. Mai privi o dată în urma lui şi alături de camaradul lui pleca mai departe.

***

TO BE CONTINUED…

Zeri stătea în încăperea în care de obicei, Observatorii îşi ţineau întrunirile. Era o cameră înaltă şi ovală. Din tavan se puteau distinge rădăcinile unui stejar bătrân. Camera în care se afla Zeri fusese prima încăpere contruita din acea ascunzătoare subterană. Era camera centrală,era cea mai mare, iar din ea porneau toate tunele care legau galeriile subterane. Era susţinută de stâlpi din piatră albă, sculptaţi în formă de copaci, ale căror ramuri reci şi palide se împleteau cu rădăcinile noduroase ale stejarului de la suprafaţă. Pe tulpinile lor erau gravate rune, care povesteau episoade din istoria acelui tărâm. Pe pereţii ei se aflau atârnate, fresce din piatră sculptate cu chipurile celor mai mari conducători ai Observatorilor de până atunci. Zeri stătea la masa de granit, care se afla aşezată în mijlocul încăperii şi privea gânditor la chipul unuia dintre portretele de piatră de pe pereţi. Uşa, din lemn, sculptată minuţios, stătea întredeschisă.

Zeri răsuflă greu şi îşi puse capul pe suprafaţa rece a mesei. Degetele lui începură să pipăie runele sculptate în piatră. Îşi aduse aminte de momentul când acea masă imensă fusese adusă în acea încăpere. Fusese fix în timpul unui atac, iar masa aceea îi salvase viaţa, folosindu-i drept scut împotriva unor suliţe. Degetele lui pipăiră urmele lăsate de suliţe. Scobiturile aveau deja marginile tocite. Zeri zâmbi şi privi iar spre potretul de pe perete, pe care îl fixase până atunci. Sub portret stătea scris un nume, cu litere mari ?MONUHIL ?şi cu litere mai mici sub nume ?TATA A CELOR TREI, ZERI, KAORU ŞI KAERU?. Zeri chicoti, apoi lovi cu palmă masa şi se ridică de pe scaun. Trase aer adânc în piept şi privi încă o dată încăperea, înainte să se îndrepte spre ieşire. Incuvinta din cap şi zise numai pentru el:
– ? Fără Sidonix? Renegatul?, şi răsuflă greu.

Deschise larg uşa, ieşi afară apoi închise uşa în urma lui cu grijă, de parcă ar fi fost un obiect fin şi fragil. Rămase câteva secunde nemişcat, privind în jur, parcă dezorientat. Simţi o prezenţă în jurul lui, dar după ce mai stătu câteva minute şi ascultă, ridică din umeri plictisit şi se întoarse să plece. În clipa următoare însă scoase un urlet, se dădu speriat câţiva paşi înapoi, dând din mâini agitat şi încercând să îşi păstreze echilibru. În faţa lui stătea o persoană de statură mică şi subţire. Părul brun ciufulit şi ochi mari de un verde scantaietor, care parcă te hipnotizau privindu-i prea multă vreme. Fata îi era murdară şi schiţă un zâmbet larg. Era îmbrăcat în nişte straie maronii-cenusii, care îl camuflau foarte bine în acele tunele de piatră şi pământ. Persoană era un tânăr. Zeri se opri din urlete, înghiţi în sec şi privi în jur, încercând să se convingă că nimeni nu îl auzise. Răsufla greu şi încercă să se liniştească. Dădu de câteva ori dezaprobator din cap, încercând să îngâne ceva, dar nu reuşi. Într-un final zise:
– ? Fan? Fangorn? M-ai speriat?, răsuflă greu, că de obicei?
Tânărul izbucni în râs:
– Ah, trebuie să îţi vei mutra? Ador să te sperii. Faci mutrele cele mai haioase pe care le-am văzut vreodată.
Zeri se schimonosi şi îi zâmbi forţat:
– Ha-ha-ha! Amuzant? De câte ori ţi-am spus să nu mai faci aşa ceva? Te fofilezi ca o iguană. Nimeni nu te poate găsi?
– ? Înafară de Kaoru? Că el mă citeşte? Şi înainte, când eram doar un începător, mă găsea şi Sidonix, că mă mirosea?
Zeri strâmbă din nas şi îşi flutură mâna în faţa naşului:
– ? Nici nu mă mir puştiulică? Puţi îngrozitor.
Fangorn îşi mirosi cămaşa şi pelerina, apoi ridică din umeri indiferent:
– Nuuu? Asta mă ajută să nu mă miroase duşmanii?
– Da, da? , încuviinţă Zeri sâcâit. Hai, spune, ce ai mai? mirosit de la duşmani?
– ? Bună întrebare? Veşti rele?
– Minunat. Continuă?
– Cred că Lordul şi-a scos din mânecă Asul.
Zeri îl privi nedumerit:
– Nu e cam devreme pentru mişcarea asta?
– Nu când e vorba de Sidonix şi Kaoru aliaţi.
– Poftim?
– Ah, am uitat să îţi spun? Kaoru şi Sidonix s-au întâlnit. Călătoresc împreună şi se pare că Sidonix s-a cam îmblânzit?
– În ce sens? Sidonix? Blând, zise Zeri dând ochii peste cap sâcâit.
– Cred că i-a fost atacat orgoliul de când cu posesia?
– M-ai pierdut? Ce posesie?
– ?Asul? Lordului poate controla mintea şi voinţa oricui.
Zeri se luă de cap:
– Nu se poate? Ce s-a întâmplat?
– Să fiu sincer nu prea multe. Sidonix s-a bătut cu Kaoru pentru că era ?posedat? de Aş, Kaoru l-a bătut, Sidonix s-a lovit la cap, Sidonix somn, Kaoru vede Asu`, Asu` ameninţa Kaoru, Kaoru speriat? Rău, DAR! exclamă Fangorn fericit, Asu` nu ştiu ce păţit că şi-a luat zborul cu Nocturnă şi Kei şi nu au mai venit înapoi şi atunci Kaoru l-a trezit pe Sidonix şi au plecat repede mai departe pe jos. Dorloth a fugit, speriat tare de Asu`-cu-Aripi?
– Toate astea s-au întâmplat când?
– Ieri? Dimineaţa?
– N-au ajuns departe dacă ai ajuns aşa repede aici.
– Nu. Pentru că au dormit mult, pentru că noaptea Kaoru a fost atacat de nişte natyzi.
Zeri făcu ochi mari:
– Mai ai să-mi spui multe?
– ? Da? Numele Asului e? M?Majin.
Zeri simţi cum i se usucă brusc gura. Îl prinse pe Fangorn de mână şi îl trase după el prinţ tunele. După două nivele coborâte şi alte câteva tunele străbătute, cei doi ajunseră în faţa singurului tunel neluminat din toată fortăreaţă. Se opriră în faţa lui şi priviră înăuntru. Din interior răzbătea un miros de mucegai. Fangorn îl privi pe Zeri şi înghiţi în sec:
– Ce vrei să faci?
– Trebuie să vorbesc cu NoOne?
– ?Bătrânul nebun?? Ce ai tu de discutat cu el?
– Despre Majin?
Zeri îl trase după el în tunel. În clipa când cei doi păşiră înăuntru o rafală puternică de vânt îi izbi în faţă. Un urlet puternic şi ascuţit zgudui tunelul. Cei doi îşi astupară urechile. Fangorn căzu în genunchi şi începu să urle. Zeri îl smuci de jos enervat, dar când amândoi în sfârşit reuşiră să stea în picioare, simţiră cum în jurul gleznelor li se incolacestesc tentacule care îi împiedică să mai înainteze. Urletul se opri pentru câteva secunde, pentru a reîncepe după aceea. Un tentacul mai mare se încolăci de mijlocul lui Zeri, prinzându-l într-o strânsoare. Îl ridică în aer. Zeri îşi înfipse degetele în el, încercând să se elibereze. De pe tentacul începură să se desprindă bucăţi dure de înveliş, că o scoarţă. Zeri aruncă bucăţile din mâini scârbit. Începu să lovească cu pumnii tentaculul. Auzi un alt urlet şi tentaculul se desprinse din jurul lui. Acesta căzu jos. Fangorn se repezi la el şi îl ajută să se ridice de jos. Vântul se înteţise, iar urletele deveneau tot mai puternice. Fangorn îl prinse pe Zeri de braţ şi îl trase spre ieşire:
– Trebuie să plecăm de aici. După cum vezi nu suntem bineveniţi?!!! strigă Fangorn.
– NU! Trebuie să vorbesc cu el? E important!!!
– Vrea să ne omoare!
– ?Pleacă? Merg doar eu?
Fangorn îl privi cu ochi mari şi incuvinta. Se întoarse şi porni spre ieşirea din tunel. Trei tentacule ţâşniră din întuneric spre Zeri. Acesta rămase nemişcat în faţă ameninţării. Se auzi un scâncet scurt. Corpul fu străpuns de unul din tentacule, celalalte două răstignindu-l în aer. Sângele fasni în jur, stropind pereţii negrii. În aer se imprestie un miros de fier. Zeri rămase nemişcat cu ochii pironiţi în gol şi gura căscată. Îl privi pe Fangorn stupefiat. Un urlet prelung, victorios se auzi în tunel. Zeri se ridică de jos ameţit şi prinse în braţe corpul plăpând a lui Fangorn, care zăcea neînsufleţit pe tentaculele apărute din neant. Sângele se prelingea în suroie din rană imensă din piept şi spate. Abia ţinându-se pe picioare, smulse din braţele ucigaşe trupul băiatului. Tentasculele se desprinseră de corpul lui, parcă aruncându-l în braţele lui Zeri, apoi se retraseră înapoi în întuneric. Acesta îl întinse cu grijă pe Fangorn pe pământul rece şi îl privea încă şocat. Lacrimile îi umplură ochii:
– Nu trebuia să faci asta Fangorn. Nu trebuie?
Tresări în clipa când o şoaptă sâsâită spulbera liniştea care se lăsase brusc:
?- ?Doar cei alessssi pot sssa-l vadă? Mică creatura nu e Alesssss? Nu Alessss? Rău, rău? rău??
Zeri privi în jur şi strigă:
– Cine eşti?!
Vocea sâsâită se auzi din nou:
? – ?Assssssaneee? Gardianul besssstiilor??
– Assane!!! Rău? Rău? Rău ai făcut că l-ai omorât?
?- ?Ssssh. Omuleţul e prea viteazzzz. Omuleţul trebuie ssssa sssstie că nu e ca fratele sssaau…?
– ?Kaoru, şopti Zeri.
?- ?Kaoruuu??, se auzi din nou vocea.
Zeri se ridică de jos şi privi spre desimea tunelului. Păşi hotărât înainte şi şopti doar pentru el:
? ? O să mi-o plăteşti Assane pentru asta? Tu şi bestiile tale blestemate??

***

TO BE CONTINUED…

Soarele se ridică încet la orizont, împrăştiind în jurul lui o lumină caldă. O briză uşoară de vânt făcu că frunzele copacilor să foşnească. Kaoru stătea ghemuit între rădăcinile unui copac. Câteva raze de lumină ajunseră pe faţa lui şi îl făcură să strâmbe din nas. Nu deschise ochii şi pufni pe nas, parcă încercând să mai rămână câteva clipe în ?lumea viselor?. Dorloth se apropie de el şi îi atinse faţa cu botul. Kaoru îşi flutură enervat mana în aer, încercând să îşi îndepărteze tovarăşul de drum de lângă el. Dorloth necheza, parcă enervat şi se întoarse la locul lui. Kaoru se întoarse pe cealaltă parte, ascunzându-şi capul între braţe. Dar se trezise deja, deşi refuza să deschidă ochii. Auzi o voce cunoscută undeva lângă el: ?Lasă-l în pace Dorloth? E doar un puturos? Hai să mănânci ceva??, apoi Kaoru deschise ochi şi privi peste umăr, cu un aer enervat. Îl văzu pe Sidonix care îl hrănea pe Dorloth, rupându-i precaut iarba de jos. Îl privi timp de câteva secunde, apoi se ridică în capul oaselor. Îl mai scruta timp de câteva secunde nedumerit apoi zise:
– Ce naiba faci?
Sidonix se întoarse calm către el şi zise zâmbind:
– Îi dau de mâncare.
Kaoru clipi repetat şi repede:
– ? Ştie să mănânce singur?
– Mă plictisesc? Şi în plus îmi place animăluţul ăsta al tău? Dorloth?, veni
brusc răspunsul lui Sidonix.
– Lasă-l în?
– Stai calm. Nu îi fac nici un rău. Musafirii noştrii de azi noapte m-au săturat. Şi în plus? chiar îmi place Dorloth.
Kaoru dădu din cap în semn dezaprobator, parcă încercând să alunge un gând negru. Se ridică în picioare şi se întinse. Privi în jur şi zâmbi, dar zâmbetul lui se transforma repede într-unul amar. Pufni trist. Sidonix îl privi cu coada ochiului şi zise:
– Ce s-a mai întâmplat acum?
– ? Ah, nimic. Priveam doar? Mi-e că toată frumuseţea asta din jurul nostru, poate să dispară uite aşa din cauza acestui ? Lord, zise Kaoru pocnind din degete.
Sidonix pufni:
– ? Ah frăţioare? Nimic din jurul nostru nu are importanţă pe care o acorzi tu. Poate Lordul ăsta nu e aşa de rău cum cred toţi? Poate ar trebui să lăsăm ca lucrurile să evolueze?
Kaoru îl privi nedumerit, dar în câteva secunde nedumerirea lui se transformă în furie. Se îndrepta spre Sidonix, iar când ajunse în faţa lui îl împinse violent şi urlă la el:
– ? Să evolueze? SĂ EVOLUEZE?!?!?! În ce? Moartea nu e evoluţie?
– ? Moartea e doar o altă cale?
– Nu când încă mai ai lucruri de făcut în VIAŢĂ!!!
– ?Hai să nu ne certăm? Îmi pare rău. Ştii cum sunt. Eu nu apreciez viaţa aşa cum o faci tu, din motive binecunoscute?
– Indiferent ce apreciezi sau nu? Lordul nu e un mod de viaţă? El înseamnă MOARTE?
Sidonix aprobă din cap şi nu mai zise nimic. Îi dădu lui Dorloth un ultim smoc de iarbă şi se întoarse cu spatele către Kaoru. Acesta din urmă se îndepărta, dar simţi în spate o durere cumplită, de la o lovitură primită. Căzu în iarbă şi rămase acolo câteva secunde. Scoase un geamăt surd şi se rostogoli, apoi privi în jur aiurit. Deasupra lui stătea Sidonix încruntat şi cu pumnul ridicat. Mutra schimonosită, într-o grimasă hidoasă şi colţii albi se întrevedeau printre buzele subţiri şi roşii. Parcă mârâia la el şi îl privea cu ochii mari, injectaţi, asemenea unei fiare turbate. Îl văzu pe acesta cum îşi scoate sabia din teacă şi o îndreaptă spre el. Se retrase din faţa lui, târându-se spre unul din copacii cu scoarţa neagră. De sub o rădăcină scoase teaca şi trase sabia din ea. Auzi vâjâitul sabiei lui Sidonix în aer şi se întoarse. Când lama era la câţiva centimetrii de faţa lui, bară lovitura cu sabia lui. Îl lovi pe adversar cu piciorul în stomac, impingand-l din faţa lui. Sidonix se dădu câţiva paşi înapoi, dezechilibrat. Kaoru se ridică da jos, încă cocoşat de lovitura primită cu puţin timp înainte. Privi fugar către Dorloth, care se retrăsese după copaci, apoi atenţia lui se îndrepta iar spre Sidonix. Nu înţelegea ce i se întâmplă, de ce devenise dintr-o dată violent. Scutură capul, încercând să se liniştească şi să încerce să îi citească gândurile lui Sidonix. În mintea lui răsuna o voce: ?Omoară-l!?, dar nu era vocea lui Sidonix şi pe lângă asta, era un ordin dat lui Sidonix de către cineva. Înţelese. Cineva sau ceva, era destul de puternic să pună stăpânire pe mintea lui. Iar Sidonix nu era orice fiinţă umană, care putea fi controlată uşor. În spatele acestui lucru se afla un ?păpuşar? puternic. Ştia că nu prea avea mari şanse împotriva lui Sidonix în acel moment, acesta din urmă fiind mai puternic ca el. Avea o singură şansă şi aceea, sigur, nu era fuga. Kaoru se repezi spre Sidonix şi îl lovi cu mânerul sabiei peste faţă. Acesta se dezechilibră şi căzu pe jos. Se lovi cu capul de rădăcina unui copac din apropiere. Kaoru înainta, hotărât să nu se oprească din atac, dar observă că Sidonix rămase nemişcat în locul în care căzuse. Cu sabia îndreptată în faţă, se apropie de el precaut. Ajunse în dreptul lui şi îl împinse cu piciorul. Nu mişca, dar scose un geamăt surd. Brusc, Kaoru, simţi că îngheaţă. Îl trecut un fior rece şi auzi în urechi un râset sinistru. Văzu o umbră care trecu prin spatele lui şi auzi nechezatul lui Dorloth? Tropotul copitelor lui? Privi spre locul în care ştia că se afla, dar animalul nu mai era acolo. Mai mult ca sigur că arătarea de acolo îl speriase. Nu erau ?vânători?. Ei nu aveau capacitatea să controleze mintea umană? Sau aveau? Dar nu era un vânător. Ei erau doar nişte bestii? iar el auzise acel râset. Era mai mult la mijloc?

Afară să inorase brusc. În scurt timp Kaoru auzi sunetele deranjante ale tunetelor, mult prea dese. Îşi ridică privirea spre cer, dar zări într-un copac silueta tuciurie a unei fiinţe care îl privea cu ochi de văpaie. Auzi iar acel râs sinistru, dar de data aceasta încă două în plus. Aparţineau unor fiinţe feminine? Două erau sigur. Umbra pe care o zări Kaoru sări din copac în faţa lui. Acesta rămase mut. În faţa lui se afla o fiinţă jumătate om-jumatate animal. Trăsături de om, doar fata lunguiaţa şi nas coroiat, ca un cioc, gata să lovească, ochi adânciţi în orbite şi roşii. Părul negru şi lung ascunzandea pomeţii proeminenţi. Rânjetul îi dădu la iveală nişte colţi lungi şi îngălbeniţi. Pe umeri purta parcă o mantă neagră, dar îşi dădu imediat seama că de fapt acestea erau aripile care se ?odihneau? pe umerii lui. Avea doar 3 degete, care de fapt păreau nişte gheare imense. Arătarea izbucni într-un râset haotic. Kaoru se dădu câţiva paşi în spate, neştiind ce să facă. Fiintza zise:
– Credeai că misiunea ta va fi atât de uşoară? Săracul Kaoru?
– ? Cine eşti?
– Mai bine spus? Ce sunt? Sunt ultimul lucru pe care tu îl vei vedea?, spuse arătarea drăcească.
Kaoru ezită câteva secunde apoi din gât răsună un nume:
– ? Majin!
– ?Majin!? repetă acesta imitând vocea lui Kaoru, apoi tună. EXACT! MAJIN! Ţine minte acest nume, pentru că te va bântui şi după moarte.
Kaoru se încruntă şi zise:
– Strigi victoria prea devreme? Eşti bun la vorbe, să vedem dacă ştii să mai faci şi altceva?
– Impertinentule?!!! Strigă nervos Majin.
Cei doi îşi loviră sabile, dar Majin se retrase brusc din faţa lui. Privi cerul şi se îndepărtă câţiva paşi. Kaoru simţi şi el ceva şi îşi dădu seama că creatura fusese chemată înapoi în sălaşul ei. Aşa se şi întâmplă. Majin îşi deschise aripile violent şi îşi luă zborul de lângă el, fără să mai schiţeze vreun alt gest. Lui i se alătură încă două creaturi înaripate. Situaţia era mai gravă decât îşi imaginase Kaoru. Lordul avea tot mai multe resurse. Ştia că lupta care nu avusese loc, fusese doar amânată, iar timpul avea să fie recuperat foarte curând.

Se îndrepta spre Sidonix care în acel moment se trezise şi privea în jur aiurit. Se sprijini de Kaoru, care ajunse lângă şi îl ajută să se ridice în picioare. Îşi pipăi locul lovit şi îl privi pe cel de lângă el:
– Ce s-a întâmplat? întrebă Sidonix ameţit încă.
– M-ai atacat şi m-am apărat?
– EU?! exclamă acesta stupefiat.
– Da, tu? Lasă. O să itzi povestesc tot mai târziu. Acum trebuie să plecăm, privi în jur şi continuă, ?cu sau fără Dorloth.
Sidonix privi şi el în jur aiurit, dar nu mai întreba nimic. Îl ajută pe Kaoru să îşi strângă lucrurile rămase şi plecară mai departe, într-o călătorie care se pare îi aduse într-un fel, de aceasi parte a baricadei.

TO BE CONTINUED…

Nivelul trei fusese salvat. Sau cel puţin o parte din el. Câteva ouă fuseseră sparte de inamici, dar majoritatea erau salvate. Cinci din cei şaptesprezece oameni care au luptat fuseseră ucişi, dar reuşiră să oprească o parte din hoarda. Balthasar sfătuise restul oamenilor să găsească o modalitate de astupare a intrării făcută de natyzi şi să descopere pe unde veniseră, apoi plecă spre nivelele superioare, lăsându-i pe Rulmod, Lack şi Sannur de pază în caz că alţi musafiri nepoftiţi mai aveau să apară. Ajunse la nivelul patru, unde lupta se sfârşise şi aici iar natyzii lăsară în urma lor destulă pagubă. Alerga mai sus, iar la nivelul cinci găsi cele trei cuiburi distruse. Îşi aduse aminte că la nivelul şase existau pui. Alerga spre acel loc şi ajunse la timp. Puii erau încă vii. Patru dintre ei chiar începură să vâneze şi ei natyzii care se zbenguiau ca nişte nebuni prin peşteră, încercând să spargă restul ouălelor. Adorn înfulecă orice alt inamic care se apropia de restul puilor, iar Odorn şi Edorn striveau sub labe lleracii care încercau cu suliţe şi săgeţi să îi răpună. Aici văzu cei mai mulţi oameni adunaţi. Intră în încăperea de piatră şi lovi cu sabia pe primul care îl văzu. Din păcate era un llerac şi nu căzu din acea lovitură. Lleracul se întoarse către Balthasar şi îl privi de sus. Mârâi scurt şi lovi cu securea spre el. Balthasar se retrase din faţa lui şi îi reteză stomacul cu lama sabiei, apoi se întoarse şi lovi iar, tăindu-i capul. Răsufla greu şi înaintă. Era deja obişnuit şi sătul de siluetele natyzilor căţărate pe ouăle dragonilor. Le reteză corpurile firave cu o singură lovitură de sabie. Observă şase lleraci care se îndreptau spre Adorn. Acesta îşi arcui gâtul şi se pregăti să scuipe flăcări. Balthasar privi dragonul scotojiu cu ochi mari şi alergă spre el. Lovi doi dintre lleraci, făcându-şi loc printre ei şi se lipi de dragon:
– NU! DACĂ ÎNCERCI SĂ ÎI ARZI PE EI, NE ARZI ŞI PE NOI? ŞI PE PUI!!!
Adorn scoase un urlet sălbatic şi îşi deschise aripile. Scoase fum pe nări apoi începu să muşte în gol, încercând să îi îndepărteze pe lleraci de el. Balthasar se întoarse şi cu sabia în mână se îndrepta hotărât spre cei şase. Cei doi pe care îi lovise se aflau în frunte, parcă pregătiţi să îi ia capul pentru ce a făcut. Îşi înfipse sabia în stomacul unui dintr ei şi o suci. Lleracul căzu la pământ uimit de lovitura primită. Mai reuşi să îi reteze capul unui, dar apoi primi o lovitură de pumn în spate. Căzu în genunchi inencandu-se. Văzu umbra lleracului deasupra lui, gata să lovească, dar simţi doar cum ceva sferic îi loveşte spatele, apoi văzu cum în faţa lui cade capul creaturii. Încă unul dintre lleraci căzu fără suflare lângă el, iar ceilalţi doi fură fură zdrobiţi de colţii lui Adorn. Se simţi ridicat de jos. Mai degrabă smuls şi cineva îi puse în mâini sabia. O prinse ameţit şi privi în jur. Era unul dintre luptătorii din peşteră. Înalt, cu trăsături aspre şi barba. Pe piept avea o platoşă cu care era gravat un dragon şi în mână ţinea o sabie imensă, care acum era pătată de sângele maroniu al lleracilor şi natyzilor. Bărbatul îl scutură şi îi zise pe un ton aspru:
– Haide băiete? Nu e timp de pierdut? Alte pocitanii au urcat deja mai sus?
Balthasar dădu aprobator din cap şi îşi îndreptă spatele. Îşi reveni de-a binelea în clipa când Adorn, Odorn şi Edorn scoaseră toţi deodată un urlet asurzitor. Parcă fuseseră toţi trei injungiati. Ceilalţi pui de dragon strigară şi ei parcă aflându-se în cele mai groaznice chinuri. Balthasar privi spre cei mici. Unul dintre ei stătea întins pe jos cu o suliţă înfiptă în burtă, iar lleracul care făcuse fapta fusese deja sfârtecat de către restul puilor. Bărbatul alerga spre puiul răpus. Mai respiră, dar nu avea să supravieţuiască. Fusese rănit prea grav, iar acum viaţa i se scurgea din corp, precum sângele din vene. Zăcea într-o baltă de sânge, privind în gol. Ochii i se înceţoşară şi după câteva minute se opri în respirat. Balthasar privi lung dragonul. Parcă în jurul lui nu se mai desfăşura nici un fel de luptă. Parcă timpul de oprin în loc. Apoi simţi un val de căldură că îi inunda corpul, din stomac şi inima începu să îi bată cu repeziciune. Simţea cum furia punea stăpânire pe el. Ridică sabia în aer şi urlând se alătură celorlalţi în luptă. Parcă deodată antrenaţi de alte forţe, cei aflaţi în încăpere în câteva minute puseră pe fugă supuşii Lordului.

Bărbatul care îl salvase pe Balthasar rămase împreună cu ceilalţi oameni să îi calmeze pe restul dragonilor. Balthasar ieşi din încăpere şi urcă la celălalt nivel, trecu prin încăperea largă a nivelului şapte unde îl găsi pe Elf Kid şi dragonii Aravir şi Temar, care în clipa în care el intrase acolo sfârtecau doi lleraci. Dar nu rămase acolo. De sus se auzea agitaţie şi ştia că inamicii înaintară destul de repede. Poate ajunseră chiar la Redleaf, Miko şi Dagniree. Privi în urmă. Oamenii rămaşi veneau în ajutorul celorlalţi, lăsând probabil dragonii gardieni. Trecu şi de nivelul opt, unde Parran şi Nirod se pare devorau ultimii natyzi şi lleraci rămaşi la acel nivel. Acum se afla în tunelul în care fusese mai devreme cu Elf Kid. Înainta grăbit, dar când dădu să intre în sălaşul lui Dagniree, peretele din dreapte lui se sparse şi natyzii invadară tunelul, apoi intrară buluc în încăperea de stâncă, ignorându-l. Balthasar îşi făcu loc printre ei şi intră în încăpere. Îi auzi pe Cyber şi Ordun urlând parcă un strigăt de luptă. Apoi recunoscu vocea lui Dagniree, care îşi apără puii. Redleaf era prinsă între doi natyzi şi un llerac. Îi observă doar capul roşu, apoi o desluşi mai bine în clipa când natyzii căzură seceraţi la pământ. Lleracul putea prezenta o problemă, dar Cyber îl sfâşie. Redleaf îl privi şi zâmbi. În încăpere dădu buzna Elf Kid. Se împiedică de Balthasar şi căzură amândoi pe jos. Se ridică de jos aiuriţi şi înaintară în mulţime. Doi natyzi săriră pe Elf Kid punadu-l înapoi la pământ. Baitul primi câţiva pumni care îl ameţiră, dar când unul din natyzi scoase cuţitul, fu lovit în spate cu barda, de unul dintre luptători. Natyzul căzu peste el, iar Elf Kid îl împinse scârbit de lângă el. Se ridică enervat şi îşi luă sabia de jos, apoi lovi cealaltă creatură care urla lângă el.

Balthasar se afla în mijlocul unei lupte. Fusese lovit deja de prea multe ori şi începea să se simtă obosit. Fata îi era brăzdată de zgârieturi şi unul din obraji îi era umflat şi vânat de la un pumn primit. Acum vana doar natyzii care încercau să spargă ouăle dragonilor.

Redleaf se enervaze de-a binelea. Unul dintre lleraci încercase să-l omoare pe Ordun, dar avuse noroc. Suliţa aruncată spre el, fusese prinsă de Cyber şi zdrobită între fălcile lui. Se repezi către unul din ei şi îl lovi cu sabia în creştetul capului. Lama sabiei străpunse coiful de pe capul acestui şi se opri în scalpul lui. Lleracul căzu transit pe jos. Redleaf smulse sabia şi urlă nervoasă. Îşi înjunghie unul din adversari în stomac, dar altul o lovi violent cu dosul palmei. Aceasta căzu în genunchi ameţită. Se ridică rapid de jos şi aruncă sabia din mână. Se repezi către cel care o lovise. Îi sări în spate, scoase cuţitul din teacă şi îi taie beregata.

Dar duşmanii se adunau tot mai mulţi, îi întreceau ca număr pe oameni, iar jumătate din cei prezenţi erau deja obosiţi. Lleraci omorau fără milă tot ce întâlneau. Erau aşa prinşi în lupta ca nu se mai uitau pe cine loveau. Sub securea sau sabia lor cădeau natyzi sau chiar alţi lleraci. Deodată Ordun scoase un urlet ascuţit, iar Dagniree îi răspunse. Din străfundurile muntelui ceilalţi dragoni îi răspunseră mamei lor. Dagniree făcu un pas spre mijlocul încăperii şi fornăii zgomotos. Cyber îşi îndreptă grumazul şi se retrase lângă ea. Ordun făcu la fel. Restul luptătorilor rămaseră nemişcări, asemenea oştilor Lordului. Dagniree mârâi de câteva ori. Redleaf o privi lung apoi făcu ochi mari şi strigă:
– O Doamne! VREA SĂ SCUIPE FLĂCĂRI!!!
– Nu se poate! Nu are voie!!! Va arde tot? INCLUSIV PE NOI! urlă Balthasar panicat.
– Spune-i asta ei! Priveşte-o? E pe punctul să arunce flăcări? LA PĂMÂNT TOŢI!!! strigă Redleaf.
Lleracii şi natyzii înţelegând că cei trei dragoni nu glumeau începură să urle disperaţi înghesuindu-se spre ieşire. Dagniree pufni o dată şi deschise gura larg. Balthasar o privea disperat. Când ultimii intruşi o luaseră la fugă prin tunel, Ordun şi Cyber scoaseră un strigăt prelung şi puternic. Apoi din interiorul tunelului se auzi un huruit lung şi urletele disprate ale slujitorului Lordului. O limbă de foc inunda tunelul mistuind tot ce îi stătea în cale. Dagniree mai pufni o dată şi se retrase la locul ei alături de Cyber şi Ordun. Balthasar privi în jur nedumerit. Apoi înţelese. Acele strigăte pe care dragonii la scoseseră nu erau altceva decât semnalele pe care şi le dăduseră unul altora pentru ce aveau să facă. Un plan bine pus la punct. Aşa omorâseră inamicii, dar restul cuiburilor rămaseră nevătămate. Redleaf sări în picioare şi îşi ridică mâinile în aer zâmbind:
– Dagniree!!! TE IUBESC! Eşti eroina mea!!! AM ÎNVINS!!!
Balthasar se ridică şi el de jos şi privi în jur. Elf Kid sări în picioare şi ieşi în tunel. Leşurile lleracilor şi natyzilor prinse de flăcări mai ardeau încă. Acesta scoase un chiuit de fericire şi se intorase către Redleaf:
– AM GASTIGAT INTRADEVAR!!!
Miko întredeschise ochii şi se ridică în capul oaselor. Se afla în fân, înghesuită între Ssimah şi Mornun. Îi împinse pe cei doi de lângă ea şi se târa afară din cuib. Redleaf fugi la ea şi o îmbrăţişă, apoi o sărută pe frunte.
– Eşti bine?
– ? Da, cred? Ce s-a întâmplat?
– ? Am scăpat?
Miko privi în jur. Din tunel venea un miros îngrozitor şi un fum negricios. Sânge maroniu şi roşu pata podeaua de piatră a peşterii. Dar dragonii păreau liniştiţi acum. Câştigaseră această bătălie, dar nu războiul. Ascunzătoarea fusese descoperită, iar mai repede sau mai târziu, trebuiau să se plece de acolo. Nu mai puteau risca încă o luptă şi alţi pui omorâţi. Trebuia să plece? şi repede?

***

TO BE CONTINUED…

Deodată în peştera se auzi un zumzet prelung. Balthasar se opri din fugă şi privi în jur. Recunoştea sunetul. Era cântecul de luptă al lleracilor. Deci avusese dreptate. Erau şi ei aici şi după puterea sunetului, erau undeva destul de aproape? undeva? sub el? Îşi scoase sabia din teacă şi porni mai departe în tunel. După încă o cotitură zări coada lui Rulmod. Îl ajunse din urmă pe Elf Kid şi strigă la el:
– Unde suntem?
– ?Nivelul opt.
Balthasar înjura înfundat:
– Un drum mai scurt spre nivelul trei nu este?
Elf Kid îl privi lung apoi zise:
– Este, dacă îţi place să zbori?
– Perfect? Să mergem acolo. Lleraci au intrat deja înăuntru. Probabil au înaintat la un nivel superior?
– Să sperăm că nu la trei?
Elf Kid se întoarse spre un perete şi împinse o stâncă inautru. În faţa lor se deschise un alt tunel secret. Rulmod scose un strigăt scurt şi aspru, care îi făcu pe cei doi să îşi astupe urechile. Balthasar privi în sus spre dragon, apoi spre Elf Kid:
– Ce-a fost asta?!
– Dă-te la o parte din calea lui. E nervos, simte lleracii şi îi urăşte.
Elf Kid fluieră scurt, iar dragon se opri din urlete. Se aşeză jos şi îşi întinse o aripă, spijinind-o de pământ. Elf Kid sari pe ea şi se caţără în spinarea dragonului, apoi îi făcu semn lui Balthasar să îl urmeze.
? ? Minunat?? şopti aceasta înghiţind în sec, dar nu mai aştepta ca călăuza lui să îi mai spună ceva şi se căţără şi el în spinarea dragonului. Îşi baga sabia în teacă şi prinse între mâini unul din colţii albi ce alcătuiau creasta dragonului. Elf Kid se întoarse către el şi zise zâmbind:
– Eşti pregătit?
– ? Hai doar să mergem? , îi răspunse Balthasar sâcâit.
Elf Kid scoase un strigăt ascuţit şi dragonul o luă la fugă prin coridor. Balthasar urlă enervat de zgaltaieturile administrate:
– Parcă trebuia să zburăm?
Elf Kid se întoarse către el enervat:
– Cu răbdare maiestatea vostra, cu răbdare?
Apoi Balthasar zări în faţa lui un punct luminos, care creştea la fiecare pas făcut de dragon. Când în sfârşit ajusera în faţa lui, Balthasar văzu că acesta era de fapt o deschizătură imensă spre exterior. Rulmod scoase un răcnet asurzitor şi sări afară prin deschizătură. Îşi desfăcu aripile imediat, apoi plonjă în jos cu viteză. Balthasar se trezi urlând de spaimă, dar Elf Kid scoase un chiuit şi îşi întinse braţele în sus. Rulmod mai scoase încă un strigăt, se arcui, dădu o dată din aripi şi porni ca o săgeată în sus. Şerpui de câteva ori în aer, apoi porni iar ţintă spre baza muntelui. Balthasar privea cu ochi mari cum se apropiau de stâncă cenuşie şi deja vedea cum se vor zdrobi de ea, dar apoi observă o pată mai întunecată în munte. Un alt tunel. Rulmod mai fâlfai de două ori din aripi, iar când ajunse aproape de intrare îşi lipi aripile de trup şi intră ca o săgeată în tunel. Elf Kid se lipi de dragon şi strigă către Balthasar:
– Ţine-te bine! Aterizarea în astfel de cazuri e mai dificilă!
Când Rulmod ajunse în tunel, întinse labele din faţă şi îşi înfipse ghearele în pământ. Labele din spate stăteau încordate, încercând să oprească plonjonul. Îşi întinse grumazul înainte şi îşi desfăcut aripile, atât cât să nu şi le rupă în pereterii de piatră. Balthasar ţinea stras în mâini ghimpele de pe spinarea dragonului, dar când acesta în sfârşit de opri, se rostogoli de pe spinarea lui şi căzu pe jos. Rulmod fornăi scurt, parcă ceradu-şi scuze, după care îşi întoarse capul spre stăpânul lui. Elf Kid sări în picioare şi îi mângâie botul:
– Las` că-i trece?
Balthasar se ridică de jos gemând, îl privi pe Rulmod şi zise:
– Să înţeleg că am ajuns?
– Exact?
Apoi auziră iar zumzetul lleracilor.
– Sunt aici, zise Balthasar, scoţându-şi sabia din teacă.
Elf Kid incuvinta. Îşi scoase şi el sabia din teacă şi sări jos de pe spinarea dragonului. Ieşiră din tunel şi ajunseră într-o încăpere asemănătoare cu cea în care fusese înainte cu Miko şi Redleaf, dar aici se aflau mai multe ouă decât văzuse în încăperea de sus. În camera de stâncă se mai aflau încă doi dragoni, iar după cum îşi aduse aminte din spusele lui Redleaf, probabil erau Lack şi Sannur, alături de încă câţiva bărbaţi, unii cu săbii în mâini, alţii cu barde. Elf Kid privi timp de câteva secunde în jur apoi o luă la fugă spre ieşire. Se întoarse către Balthasar câteva secunde şi zise:
– Trebuie să îi anunţ pe restul, să le spun ordinele de la Redleaf?
Elf Kid dinsparu în tunel, dar Balthasar nu mai avu timp să îi spună nimic. Zumzetul se auzi din nou mai puternic, apoi observă că unul din pereţii muntelui se crapa. Fisura devenea tot mai mare, până deveni destul de largă ca un om de statură mare să se strecoare prin ea. Rulmod, Lack şi Sannur urlară sălbatic. Deodată prin crăpătura din stânca începură să sară afară creaturi scheletice, cu mâini lungi, care urlau asurzitor. Începură să alerge prin încăperea de stâncă ameţindu-i pe cei prezenţi. Primii care intrară îşi găsiră sfârşitul sub lamele sabilor şi bardelor celor prezenţi, iar alţii striviţi se labele sau fălcile dragonilor. Dar parcă cu cât omorau mai mulţi, cu atât intrau mai mulţi în încăpere. Alţii îşi creară drum spre tunelul pe care plecase Elf Kid. Balthasar urlă nervos în clipa când un natyz se caţăra pe un ou de dragon cu o piatră ascuţită în mână. Se repezi spre el ca un apucat şi îl trase jos. Îl lovi cu mânerul sabiei în spate. Natyzul căzu în genunchi înjurând şi văitându-se, dar Balthasar îi reteză capul, curmadu-i ?suferinţă?. Parcă copiind comportamentul tovarăşului lor decedat, ceilalţi natyzi se năpustiră asupra celorlalte ouă din încăpere. Dragonii începură să urle agitaţi. Balthasar privi în jur enervat. Era clar. Tactică era bună. Dragonii erau incapabili să sufle flăcări peste ouă, riscând aşa să omoare puii dinăuntru, iar dacă oamenii încercau să apere ouăle, lăsau drumul liber petru restul trupelor să înainteze în ascunzătoare. Mai putea încerca să îi pună pe dragoni paznici ai intrărilor, dar aceştia păreau turbaţi de furie şi nu mai ascultau. Încercau să calce în picioare intruşii şi pe alţii să îi devoreze. Dacă dragonii erau acolo, erau doar pentru a intimida sau pentru a zdrobi inamicul?

Balthasar observă cum o trupă de natyzi însoţiţi de lleraci intrară în tunel. Un natyz sări în spatele lui şi îşi încleştă mâinile cu degetele scheletice în jurul gâtului său. Balthasar scapa sabia din mână. Îl prinse pe nartyz de gât şi îl smulse de pe el. Îl aruncă pe jos şi sări asupra lui. Îi smulse cuţitul de la brâu şi îl înfipse în inimă. Fu stropit de sângele victimei, dar nu mai băga nimic în seamă. De ei trecură prea mulţi inamici care se îndreptau deja spre nivele superioare. Îşi ridică sabia de jos şi începu să lovească în stânga şi în dreapta în adversarii lui.

La ultimul nivel Redleaf încă aştepta. Natyzii şi lleracii nu ajusera la ea, dar putea auzi sub ea urletele şi simţea cum se cutremura pământul. Ştia că erau destul de aproape. Spera că Elf Kid să fi ajuns la timp, să fi pus dragonii şi oamenii în gardă şi mai spera că ea să poată face faţă la ce urma să vină. Cyber şi Ordun se foiau nelistiti în jurul ei, iar Dagniree strânse lângă ea toţi puii. Stăteau toţi ascunşi în spatele aripilor ei, tăcuţi. Uneori, unul din ei strâmtorat prea tare de restul mai scotea un sunet ascuţit. Miko fusese şi ea aşezată alături de Dagniree. Câţiva bărbaţi intrară în încăperea largă, aşezându-se lângă Redleaf şi aşteptând momentul luptei. Aflase de la ei ca gărzile Lordului ajusera deja la nivelul şapte şi inainteau spre cel de-al optulea. Asta însemna că imediat ajungeau şi la ea. Mai aflase că folosiseră alte intrări şi sfredeliseră în pământ şi stâncă. Deci era totuşi probabil că nivelele unu şi doi să nu fie pierdute. Auzi zumzetul? Se apropiau? Redleaf strânse mânerul sabie în mâini şi înghiţi în sec? Privea ţintă locul de unde auzea că se apropiau adversarii.

***

TO BE CONTINUED…

Redleaf se ridică de jos. Balthasar o luă pe Miko în braţe şi o privi pe Redleaf. Apoi dintr-o dată îşi dădu seama de situaţie. Ascunzătoarea lor fusese descoperită, o grămadă de ouă de dragon puteau fi acum distruse, mulţi dintre ei erau doar pui şi nu se puteau apăra, iar dacă se gândeau la o evacuare ar fi fost prea greu. Locul era prea mare. Nu ar fi reuşit să salveze nici jumătate din cât aveau acolo. Redleaf îşi privi îngrijitorii care fugeau alarmaţi spre ieşirea îngustă. Îi era silă. În acel moment simţea doar dispreţ pentru ei. Făcu câţiva paşi în faţă şi zbiera la ei nervoasă:
– AŞA NESĂBUIŢILOR!!! FUGIŢI! Nu sunteţi în stare de nimic!!! Cum îndrăzniţi?!
Miko moţai. Redleaf se întoarse brusc spre ea. Se apropie de Balthasar o privi pe Miko lung , îi lua capul în mâini şi zise în şoaptă:
– Cum te simţi?
– ? Ameţită? Ce se întâmplă? Ce esta larma asta?
Redleaf ezită câteva secunde apoi zise:
– ? Natyzi. Ne-au descoperit ascunzătoarea.
Miko făcu ochi mari şi încercă să se ridice de jos. Îl împinse pe Balthasar de lângă ea şi se sprijini de braţul lui Redleaf, dar când se ridică în picioare imaginea din faţa ochilor ei deveni distorsionată, apoi o cuprinse ameţeala şi căzu în genunchi. Balthasar o prinse din nou şi o întinse pe jos. Miko abia respira şi se lasa grea în braţele tânărului. Apoi zise pe un ton sugrumat:
– Trebuie să îi scotem de aici? Îi pierdem?
Ochii lui Miko se umplură de lacrimi. Redleaf o privi duios şi îi sărută fruntea:
– O să îi salvăm. Ştii asta? Acum stai liniştită? , zise Redleaf privind în jur.
Dagniree se agită în culcuşul ei la fel ca şi restul dragonilor din acea încăpere. Redleaf dădu dezaprobator din cap. Erau prea mulţi. Iar în acel loc erau doar o parte din pui. Mai erau şi alte locuri în acel munte unde ei ţineau dragonii. Acum spera că natyzii să nu fi ajuns la ei. Trebuia să îi scoată pe toţi de acolo, dar? Se întoarse către Elf Kid şi zise:
– Unde se afla natyzii? Unde au ajuns?
Elf Kid rămase tăcut timp de câteva secunde, parcă neştiind ce să răspundă, apoi începu să vorbească, de parcă se înecă la fiecare silabă:
– ? N-n-ni-v-v-elul-l? u-u-nu? Oa-a-men-nii nost-t-tri s-s-se l-lupt-ta d-de-j-ja cu e-ei?
– ?Luptă, îngână Balthasar.
Redleaf se întoarse spre el:
– Ce ai zis?
Balthasar o privi lung, apoi zise foarte calm:
– Trebuie să luptăm. Altă şansă nu avem. Locul e prea mare să fie evacut pe cât de repede dorim şi dacă încercăm, numai vom face mai uşoară sarcina natyzilor de a distruge ouăle şi puii. Plus că sunt sigur că natyzii nu au venit siguri. Ei sunt doar înaintaşii. Prăpădul vine după ei sub forma lleracilor. Precis au venit şi ei. Dacă e să avem o şansă de scăpare e să luptăm. Avem dragonii de partea noastră. Şi să fim serioşi? O flacără ar fi de ajuns ca să distrugi o gloată de lleraci şi natyzi la un loc.
Redleaf îl privi uimită, apoi zise:
– Mă uimeşti. Pare un plan bun, dar Dagniree nu este în stare să se apere?
Balthasar o privi pe Dagniree apoi pe Miko şi îi zise lui Redleaf:
– E dragon. E o creatură antică. După Spiritele Primordiale, ei sunt cei mai longevivi şi tu îmi spui că EA, şi arătă către Dagniree, nu este în stare să se apare? Tocmai a lăsat-o leşinată pe Miko, doar că a atins-o cu o aripă. Redleaf, tu ar trebui să ştii mai bine ca mine de ce sunt în stare animalele acestea? Nu ţi se pare că îi subestimezi?
Redleaf îl privi revoltată. Balthasar parcă dinadins îi submina autoritatea, iar acest lucru o enerva la culme. Dar nu îi spuse nimic. Vorbele lui aveau intradevar sens şi acela oricum nu era un moment în care să se i-a la ceartă cu el. Trase aer adânc în piept şi zise:
– ? Bine. Cu vrei? Ai vreun plan de luptă?
Balthasar zâmbi şi zise:
– Nu, dar îl vom face împreună acum. Tu ştii mai bine ca mine aceste? catacombe?
– Fie?
– Şi acum? Spune-mi un loc în care o pot duce pe Miko.
Redleaf se ridică de jos şi îi făcu semn să o urmeze. Elf Kid stătea şi îi privea nedumerit, apoi zise:
– Mă scuzaţi că întrerup, dar nu cred că natyzii aşteaptă?
– IMEDIAT! strigă nervoasă Redleaf.
Aceasta îl conduse pe Balthasar până în apropierea unui cuib şi acesta o aşeză pe Miko în fân, ascunzandu-o în spatele unor ouă de dragon. Balthasar se ridică de jos, se întoarse către Redleaf şi zise:
– Perfect. Spune-mi acum, înafară de intrarea pe care am venit eu şi Miko mai devreme, mai există ieşiri? secrete??
Redleaf zâmbi diabolic şi zise:
– Bineînţeles?
– ? Crezi că un dragon ar încăpea pe acolo?
Zâmbetul lui Redleaf se trasforma în rânjet:
– Bineînţeles?
– ?Iar aceste ieşiri, unde anume duc?
Redleaf râse în sfârşit:
– Un tunel, poate duce în mai multe locuri? cum ar fi? nivelele inferioare?
– Perfect? Toţi dragonii care sunt în stare să lupte? Ar fi cazul să o facă?Pe câte nivele vă întindeţi totuşi?
– ?Nouă?
Balthasar răsuflă greu apoi zise hotărât:
– Trebuie măcar un dragon pregătit de luptă la fiecare nivel. Cei mai mulţi dragoni vor fi puşi acolo unde este cel mai important lucru de salvat? Cum ar fi Regina şi ouăle?
– La fiecare nivel se afla pui care trebuie protejaţi sau ouă? , Redleaf se întoarse către Elf Kid. Adună-i pe toţi. NU lăsa oamenii să intre în panică. Pune-ţi la adăpost copii, femeile şi bătrânii. Bărbaţii vor sta să lupte şi dragonii la fel. Cyber şi Ordun vor rămâne aici. Rulmod va merge cu tine la nivelul trei. Acolo sunt cele mai multe ouă. Alături de Rolmod îl vei lua pe Lack şi Sannur. La nivelul patru îi vei pune gărzi pe Latach şi Rossack. Nivelul cinci, Maathan, doar el, e destul de puternic, iar acolo nu avem decât trei cuiburi. Nivelul şase Adorn, Odorn şi cu Edorn. Sunt cei trei care vor distruge orice inamic care le va încălca teritoriul, plus că acolo avem deja pui vii care nu trebuie vătămaţi. Nivelul şapte? Aravir şi Temar. Nivelul opt? Parran şi Nirod. Împarte oamenii egal? şi? succes?
Elf Kid zâmbi îi făcu semn lui Rulmod şi se apropie de unul din pereţii peşterii. Trase de torţă care se afla agăţată pe perete. La început huruitul pietrei fu suportabil, dar în câteva secunde acesta deveni asurziror. Balthasar şi Redleaf strâmbară din nas, deranajati. După câteva secunde peretele de stâncă care se mişcă din loc lasa la iveală o intrare imensă într-un tunel. Elf Kid o luă la fugă pe culuarul imens urmărit îndeaproape de Rulmod, care păşea agale pe lângă el. În câteva secunde se pierdură după cotiturile tunelului. Redleaf se întoarse către Balthasar şi zise:
– Eu voi rămâne aici să am grijă de Miko şi Dagniree, deşi după cum ai spus, nu ştiu câte nevoie va fi. Dute şi vorbeşte cu restul fi alături de Elf Kid. Eu îi am pe Cyber şi Ordun?
Balthasar dădu din cap aprobator:
– Eşti sigură că te vei descurca? zise Balthasar parcă pe un ton îngrijorat.
Redleaf o privi pe Miko, care stătea adormită după ouăle de dragon şi zâmbi:
– Mai sigură că niciodată.
– Bine?
Balthasar se întoarse şi se pierdu şi el în tunel. Redleaf trase de torţa, iar peretele de stâncă închise intrarea.

***

TO BE CONTINUED…

Axi deschise ochii aiurit, când auzi scantecetele lui MuadDib. Tânărul îşi revenise, iar acum cerea apă. Se ridică de jos şi se apropie de el. Cauta instinctiv sticluţă cu Dalminee pe care o primise de la Zagga. Nu o găsi asupra lui şi privi disperat în jur. O găsi repede. Se afla pe colţul unei stânci, care ieşea dintre zăbrelele de piatră, gata să cadă în hăul de dedesupt. Se aruncă după ea ca un apucat, parcă deja vizualizând scena care urma să vină, cu ?sticluţa sfântă?, dispărând în neantul de sub el. O prinse între palme şi o strânse disperat în mâini. O ridică cu grijă şi o privi lung. Parcă avea o lucire nebună în ochi. Respira greu, încercând să se calmeze. Dar reveni la starea lui normală, atunci când auzi, iar scâncetele lui MuadDib. Luă sticuluta cu el şi o aşeză lângă el. Trase pătura mai aproape şi rupse din ea o fâşie subţire. Prinse gâtul sticlei cu ea, apoi şi-o atârna la gât grijuliu. MuadDib deschise ochii şi privi în jur. Îl văzu pe Axi agitându-se în jurul său şi zâmbi, apoi zise:
– Hei, mai trăiesc?
Vocea îi era răguşită şi Muad se făcuse greu auzit. Axi îşi întoarse privirile spre el şi zise parcă pe un ton deznădăjduit:
– Eh, cum să nu trăieşti? Ţi-am promis că o să te ţin în viaţă şi aşa o să fac.
– Da, îmi amintesc, promisiunea făcută tatălui meu? , zâmbi amar MuadDib.
– Exact…
MuadDib privi în jur:
– Unde sunt?
– Într-o închisoare, zise Axi privind pereţii de piatră. Într-o închisoare şi eu încerc să scap? Să scăpăm?
– Şi cum ai de gând să faci asta? Zise MuadDib, încercând să se ridice de jos.
– Nu ştiu, ezită Axi, apoi continuă, mi se pare că Zagga vrea să ne ajute şi în el îmi pun acum singura fărâmă de speranţă care mi-a mai rămas. Voi încerca să îl înduplec să ne ajute. Cine ştie?
MuadDib scutură din cap:
– Ştii că este imposibil? Portrallii nu ajută, fără să fie ajutaţi?
– Atunci îl voi întreba care este preţul. Ce altă alternativă avem?
MuadDib îl privi timp de câteva secunde. Se ridică cu greu în capul oaselor şi îl împinse de lângă el pe Axi când acesta dori să îl ajute. Se târa până lângă zăbrelele de piatră şi privi afară din încăpere. Sub ei, hăul era în flăcări. Ceva avea să se întâmple sau probabil se întâmplă. Văzu grupuri de natyzi şi lleraci alergând în tunele. Păreau că sunt chemaţi de cineva, înapoi în adâncurile pământului de unde se născuseră. Îi făcu semn lui Axi să se apropie. Acesta veni lângă el şi privi şi el vâlvătaie de flăcări de sub ei. Apoi auziră un zumzet prelung, de parcă peştera fusese inundată de un cântec grostesc. Şi aşa era. Axi mai auzise în timpul şederii lui acolo acel ?zumzet?. Era de fapt unul din imnurile negre pe care acele creature le cântau la anumite intervale de timp. Se pare că acum iar era mometul incantaţiilor telurice. Iar dacă acel moment venise, “petrecerea” abia începuse.

Axi se restrase de lângă gratii şi îl îndemna pe MuadDib să facă la fel. Chiar în timp, pentru că locul începu să se cutremure. Câteva din zăbrele se crăpară. Flăcările de sub ei se măriră brusc, parcă încercând să îi prindă în vâltoarea lor şi să-i ardă. Cântecele lleracilor şi natyzilor se auzeau tot mai tare. Cei doi se opriră din respirat. Stăteau şi ascultau. Afară trecură în fugă nişte gărzi. Erau grăbiţi. Se pare că marele eveniment era chiar foarte important. MuadDib se ridică în picioare şi se lipi de uşă. Rămase câteva minute nemişcat, cu privirea pierdută în gol, parcă speriat de ceva anume. Axi se apropie şi el de uşă şi ascultă. Printre înjurăturile şi vorbele aspre pe care şi le aruncau unul altuia paznicii, Axi distinse vocea lui Zagga. Acesta urlă ca un apucat la cei mai mici de rang adunaţi acolo. Se pare că Lordul pregătea ceva. Axi se desprinse de lângă uşă şi se târa înapoi, lângă gratii. Privi în jos. Dintr-unul din multele tunele care erau săpate în acel loc, începură să iasă nişte lleraci. Erau aliniaţi în coloane, dar reduse numeric, apoi în urma lor veneau câţiva natyzi, iar în urma lor portrallii. Aceştia din urmă duceau pe braţe un coşciug de piatră. Dinăuntrul lui se zărea o lumină pală, care parcă dădea să se stingă. Axi se lipi de gratiile celulei şi privi cu atenţie sicriul. Când concoiul ajunse în dreptul lui, Axi reuşi să desluşească înăuntrul cutiei de piatră, chipul unei tinere. Stătea întinsă în coşciug, cu mâinile împreunate pe stomac. Chipul îi era palid, dar parcă radia o lumină. Părea tristă sau mai repede parcă era chinuită de o durere cumplită care nu o lasa să se trezească. Părea prinsă într-un coşmar. Purta o rochie lungă şi albă, care se ondula la fiecare mişcare a sicriului. Ochii mari, erau închişi şi tresăreau uneori. Părul lung şi negru îi unduia lin, răsărind uneori ca nişte tentacule dintre colţurile reci ale capcanei de piatră. Axi rămase mut. Parcă pentru câteva secunde, cât convoiul trecuse prin faţa lui, atmosfera se încălzise, dar? altfel?Se liniştise? Axi îşi scutură capul, parcă încercând să se dezmeticească. Apoi îşi dădu seama. Tânăra era Tenshi. Sufletul. Era cea pe care toţi o doreau eliberată. Cu excepţia Lordului. Ea era sursa de putere a lui. Îl văzu pe Zagga care alerga în spatele convoiului, parcă încercând să se ascundă ce cei de acolo. Deodată un urlet prelung de animal zgudui bârlogul Lordului. Flăcările de sub ei se ridicară până aproape de celula lor, arzând mâinile lui Axi, care ţinea gratiile strâns în pumni. Îşi retrase mâinile de pe ele. Privi în jur dezorientat. Devenea neliniştit. Convoiul care o purta pe Tenshi dispăru repede într-un alt tunel. Axi privea fix tunelul în care aceştia intrară, dar căldura flăcărilor care îl împresura îl făcu să lăcrimeze. Se întoarse către MuadDib şi zise:
– Ai văzut? Ai văzut şi tu?
Acesta dădu aprobator din cap şi îi răspunse cu suflarea tăiată:
– … Da, era Tenshi. Unde o duceau?
– Nu am nici cea mai mică idee, dar nu e bine.
O altă zguduitură îi făcu pe cei doi să se oprească din vorbă. Axi se apropie de uşă şi începu să o zgâlţâie disperat. Nervos începu să îl strige pe Zagga. Deodată uşa se deschise violent. Axi fu azvârlit într-un colţ al celulei. MuadDib îl privi timp de câteva secunde, apoi şchiopătând se îndrepta spre el. Îl ajută să se ridice de jos. Axi înjura înfundat, frecându-şi creştetul capului lovit. Deschise ochii şi privi în jur. În uşă stătea Zagga cu mâinile în şolduri. Acesta pufni şi şi le zise aspru:
– Plecaţi acum, sunt prea agitaţi să se mai gândească la voi… Acum!!!
Axi şi MuadDib rămaseră cu gura căscată. Zagga urlă iar la ei:
– NU AŢI AUZIT?! SUNTEŢI SURZI?! PLECAŢI!!!
Axi se ridică de jos rapid şi îl trase pe MuadDib după el spre ieşirea din celulă. Zagga îi urmă. În cele din urmă Zagga ajunse să fie ghidul lor în acel labirint pietros. Brusc Axi se opri din mers şi zise:
– Unde ne duci? … Şi de ce faci asta?
Zagga se întoarse către el şi mârâi înfundat:
– Pentru că urăsc locul ăsta… vreau să plec de aici…
MuadDib îl privi dezorientat:
– Dar eşti un Portrall. Te-ai născut aici, altundeva nu poţi să trăieşti…
Zagga pufni din nou, de data aceasta mai zgomotos:
– Te înşeli tinere. Nu m-am născut Portrall… Am devenit unul… Sunt primul din seminţia mea, iar înainte să fiu… ceea ce sunt acum, am fost o fiinţă umană ca şi voi…, zise acesta privindu-şi mâinile imense, apoi continuă. Lordul m-a găsit într-o pădure în timp ce vânăm. A vrut să mă omoare, dar l-am implorat să mă cruţe. A făcut-o, dar în schimb, m-a trasformat în arătarea asta, lăsându-mi sufletul de om în mine, ca să pot să îmi blestem în fiecare zi clipa în care i-am acceptat învoiala… Era mai uşor să mor…
Axi îl scăpă pe MuadDib de lângă el. Acesta se dezechilibră şi căzu pe jos. Căzătura nu îl deranja prea tare din starea de uimire în care se afla. Axi fluieră lung şi izbunci într-un râs haotic:
– Vrei să spui că… tu ai fost om? Dar…
Axi se privi pe el, apoi îl privi pe Zagga care era gata să îl lovească, enervat vizibil de râsetele isterice ale lui Axi. MuadDib se ridică de jos agăţându-se de stâncile care ieşeau din peretele tunelului şi zise:
– De ce ne ajuţi?
Zagga ezită câteva secunde apoi zise:
– … Pentru că vreau să ajung din nou printre oameni. Dar în starea în care sunt, prezint o ameninţare, dar cu voi… Am o şansă. Voi mă veţi ajuta să pot trăi alături de oameni din nou aşa cum eu vă ajut acum să scăpaţi de aici…
Axi dădu aprobator din cap:
– Mi se pare normal şi corect… Mai ales că a ajuta pe cineva ţine deja de “umanitate”… Scoate-ne de aici… şi te vom ajuta…
Zagga dădu aprobator din cap şi le făcu semn celor doi să îl urmeze. Cei trei se adânciră în întunericul tunelului.

***

TO BE CONTINUED…