Despre mine si blog

Pe scurt:

  • ma numesc Bogdan
  • sunt nascut in 1987, zodia berbec
  • semi-filolog (2/3 ani la Facultatea de Litere, sectia Romana-Engleza)
  • absolvent Sociologie promotia 2012
  • fan anime si manga

Domenii care ma intereseaza:

  • IT: networking, securitate, VoIP
  • anime si manga
  • visual novels
  • cititul (orice este interesant si util)
  • istoria
  • intelligence
  • limbi straine
  • gaming
  • dezvoltare personala
  • cultura si civilizatia popoarelor, cu precadere din sfera est-asiatica

Acest blog este unul personal, cu pareri si experiente personale. Oricine este binevenit sa aduca precizari, comentarii etc impreuna cu argumentele de rigoare. Sunt o persoana logica (iSTj), asa ca este de preferat ca eventualele argumente sa fie tot logice.

Mentionez ca nu scriu pentru o persoana anume in afara de mine. Am vrut sa am un loc centralizat unde sa pot scrie una-alta, avand interese diverse, dupa cum se poate vedea mai sus. Daca se nimereste sa fie si altcineva interesat de ce scriu pe aici, foarte bine. Daca nu, tot foarte bine. Om trai si om vedea.


Povestea mea

Ma numesc Bogdan, sunt nascut la data de 9 aprilie 1987, in Galaţi. Fac parte din generatiile care si-au petrecut anii de prescolar prin camine, invatand diverse lucruri de la educatoare.

In perioadele in care nu stateam la camin, eram dus fie la o matusa, fie la o vecina de la etajul patru, in timp ce ai mei plecau la munca sau printr-o excursie ca sa-si reincarce bateriile. Cel mai adesea stateam la matusa, unde asistasem de multe ori la diverse certuri cu unchiul meu, certuri urmate de batai, tipete din partea vara-mii si alte chestii pe care nu le intelegeam atunci, insa un lucru pe care il intelesesem de mic era ca nu e bine sa dai in femei.

Ceva timp mai tarziu, am invatat si acasa cateva chestii, tata fiind genul mai autoritar. Ca orice copil (cred), ma mai bagam si eu zambind si razand prin discutiile alor mei, primind apoi cate o palma, doua, trei. “Nu rade”. “Nu glumi”. “Nu vorbi neintrebat”. “Nu zambi”. Sunt doar cateva dintre lucrurile pe care le-am invatat precum cainii lui Pavlov, prin conditionare. Nu imi amintesc exact cand au incetat chestiile astea, insa era prea tarziu, in perioada scolii toate facand deja parte din comportamentul meu. Ulterior, peste ceva ani mai tarziu, ai mei au inceput sa-mi reproseze faptul ca sunt prea tacut in conversatii, ei uitand evenimentele care au avut loc inainte. Le-am adus eu aminte, dar cred ca au uitat, avand alte griji pe cap.

Am fost dat la scoala in anul 1994. Nu pot spune ca am fost un elev stralucit la invatatura, luand doar premiul al II-lea in primele trei clase si premiul al III-lea in clasa a IV-a. Inca de dinainte de a incepe scoala, am invatat de unul singur limba italiana, uitandu-ma la canale precum Italia 1, 4 sau 5. A fost prima limba straina pe care am invatat-o, fiind urmata de limba engleza. S-au mai lipit de mine si ceva notiuni de spaniola si germana. La şcoala am invatat limba franceza incepand cu clasa a II-a. In acea perioada am mai invăţat un lucru, acela ca nu este bine sa bei in exces, avand un unchi care murise fix din aceasta cauza. Legat de asta, imi amintesc scandalurile pe care le facea cand era beat si venea acasa, precum si ocaziile cand il vedeam dormind pe caldaram, in oras. Tot pe atunci mi-am îngropat bunicii. Luand contact de ceva timp cu jocurile pe televizor si cele mecanice, rezultatele mele scolare au inceput sa lase de dorit. Din aceasta cauza, am ratat selectia pentru clasa de informatică a scolii, urmand traseul normal.

In vara anului 1998 am fost trimis la meditatii la engleza, meditatii care au continuat pana in anul 2001. La câteva luni după inceperea clasei a V-a, m-am transferat la clasa de informatica (de la clasa unde eram considerat un elev foarte bun, sef de clasa, insa nivelul copiilor era scazut), insa acestia erau mult in fata cu materia, mai ales la matematica, fiind unul din motivele pentru care eu nu am mai avut tangenta cu aceasta materie, prapastia fiind tot mai mare. In decembrie am avut parte de primul calculator, pentru a invata informatica. In ciuda faptului ca eram praf la matematica, informatica mi-a plăcut foarte mult, de se mirau si profesorii cum era posibil sa am 10 pe linie la info si 4-5 la matematica. Ajunsesem sa petrec foarte mult timp in laboratorul de informatica, intelegandu-ma bine cu profesorul. Am invatat sa lucrez in MS-DOS (lucru care a ajutat ulterior în Linux) si în NC, plus sa programez in Pascal. In clasa a VI-a am inceput sa invatam si engleza, mergand ulterior la olimpiade pana la sfarsitul liceului. In acea perioada, am mers o scurta vreme la un curs de calculatoare, dar am renunţat, fiindca nu invatam nimic nou.

Pe masura ce ma apropiam de clasa a VIII-a, devenisem din ce in ce mai curios cu privire la oamenii din jur, citind carti si invatand limbi straine, in contextul in care altii de varsta mea mergeau la chefuri si se distrau. Am fost un autodidact, parintii avand o influenţă scazuta in procesul de invatare, iar cand au inceput sa-mi vorbeasca de anumite lucruri, era deja prea tarziu, discutiile fiind redundante. Am inceput sa ma distantez de colegi, sa-i studiez in liniste si sa invat din greselile lor. Fiind un tip tacut si retras, eram uneori victima a tot felul de huligani de la scoala, tipi care cereau bani si alte chestii sub amenintarea bataii, lucru care mi-a amintit iar de bataile de acasa. Datorita unui medic care imi prescrisese un tratament puternic pentru ca aveam ficatul marit, desi eu nu aveam nici pe dracu, ajunsesem sa am sistemul hormonal dat peste cap, luand in greutate si avand 87 de kg la 1.80m. Deja la examenul de capacitate ma strigau baietii “grasule”. Pe langa burtica, se adaugasera si cosurile, capitol la care tata m-a chinuit o gramada de vreme, storcandu-le ori de câte ori avea ocazia, mai ales când dormeam si nu puteam protesta. Mare bulangiu.

Tinând cont de felul in care am crescut, am inceput sa privesc din ce in ce mai mult catre o cariera militara, dorind sa servesc patria si sa pot apara persoanele importante din jurul meu. In clasa a VIII-a am inceput meditatiile la limba romana si ma gandeam sa merg la un liceu militar, insa renuntasem ulterior la idee, considerand ca nu eram suficient de bine pregatit. Dupa ce am luat capacitatea cu 7.55, am dat examen de admitere la LMK, unul dintre cele mai bine cotate licee de acasa. Alesesem o clasă de filologie intensiv-engleza, insa nu am reusit sa intru, cu toate ca obtinusem 14/15 puncte la proba orala si peste 9 la proba scrisa. Se modificasera ponderile, capacitatea având 50%, fata de 25% cât avea inainte. Astfel, am completat o fisa cu optiuni si am fost repartizat la Grupul Şcolar “Gheorghe Asachi”, profil tehnic.

In liceu, profilul era destul de atractiv, avand sapte ore de informatica pe saptamana, teza la engleza, putina fizica si matematica. Ce sa mai, parfum. La informatica am avut o super profesoara, care m-a motivat sa invat HTML si sa incerc tot felul de chestii, de la editare audio-video, la programare, webdesign, Linux (imi amintesc ca instalasem Mandrake si a durat vreo 30 de minute pana sa-mi dau seama cum sa ascult o melodie si ca apoi ma uitam ca o curca plouata intr-un terminal), proiectare CAD, grafica etc. In clasa a IX-a avusesem primul succes notabil la engleza, obtinand premiul al II-lea la faza pe judet, desi nu invatasem deloc. Din cauza acestui lucru, diriginta m-a intrebat daca nu vreau sa ma transfer la o clasa de filologie, insa am refuzat, vrand sa termin ceea ce am inceput, profilul fiindu-mi pe plac. Mare greseala. Daca stiam ca voi avea ulterior teza la matematica si fizica, as fi ascultat-o.

Incepand cu clasa a X-a am inceput sa merg la sala, fiind motivat de un tip pe care l-am vazut intr-o zi, spunandu-mi ca pot ajunge si eu ca el. Astfel, am slabit pana la 67 de kilograme, punand apoi de la sala inca sase kilograme de masa musculara. Ajunsesem sa fac genuflexiuni cu 90-100kg si sa imping la presa pentru picioare inca pe atat (recordul meu era pe la 230kg, tin minte ca n-am rezistat la 250kg). Tot din clasa a X-a, am inceput sa merg la Bucuresti, facand parte dintr-o comunitate de anime. In perioada asta incepusem mai serios studiul limbii japoneze si ulterior al limbii ruse (limba cu care am mai multe in comun decat crezusem initial, bunicii mei fiind rusi).

In timpul liceului, nu am fost un tip prea sociabil, colegii de an neavand o parere prea buna despre mine, mai ales colegele, care ma ironizau uneori, dar asta nu ma deranja. Am mai avut ceva cazuri de mistouri si porcarii din partea colegilor de clasa, dar acestea s-au rezolvat foarte rapid, nemaifiindu-mi frica sa-mi exprim nemultumumirile.

In clasa a X-a a inceput sa existe un decalaj intre mine si IT. Daca pana atunci obisnuiam sa cumpar multe reviste precum Level, Chip, PC Magazine, PC World etc, din clasa a X-a, lucrurile s-au schimbat, fiind concentrat pe o viitoare cariera militara. Am participat de două ori la concursurile ALIANTE si Tabara de vara pentru cercetasi.

Desi imi propusesem sa urmez Academia Nationala de Informatii, constatasem cu regret ca aceasta institutie nu mai organiza concursuri de admitere la nivel de licenta, trebuind sa ma orientez spre altceva, alegând ulterior Academia de Politie.

Avand destul de mult timp pana la bacalaureat, m-am interesat de tot ceea ce tinea de academie, punand ulterior bazele site-ului Cadeti Academia de Politie, in timp ce eram in procesul de selectie. Desi luam parte la discutiile de pe forumuri, acestea lasau de dorit, fapt ce m-a determinat sa iau initiativa site-ului. Chiar daca am picat proba sportiva la academie in anul 2006, am legat destule prietenii prin intermediul Cadeti şi am cunoscut oameni de calitate, site-ul ramanand online multa vreme de atunci, chiar daca am facut multe sacrificii, atat materiale, cat si prin timpul petrecut la dezvoltarea lui. Obisnuiam sa merg pe jos si sa pastrez banii pentru a plati serviciul de gazduire si domeniul (pe vremea aia, site-ul era .com).

Dupa admiterea esuata la academie, am intrat la Facultatea de Litere, sectia Romana-Engleza, planuind sa mai merg si anul viitor. Soarta a făcut apoi ca ANI-ul sa scoata primele locuri dupa o pauza de cativa ani (ultima admitere la licenta fiind in 2003 sau 2004), ceea ce m-a convins sa merg acolo. Am promovat examinarile psihologice si medicale, ajungand pana la examen, unde picasem proba sportiva (pe vremea aia – 2007 – aveam nu numai viteza – 50m, forta – tractiuni si rezistenta – 1000m, ci si saritura in lungime, plus un traseu utilitar-aplicativ, similar cu proba MApN-ului).

Ajungand acasa, a trebuit sa imi caut de munca, reusind sa ma angajez part-time la o sala de forta. Chiar dacă programul era de trei ore, adesea a trebuit sa raman mult mai mult, fiindca patronul era un tip foarte stresat si avea un comportament care lasa de dorit, fapt pentru care trebuia deseori sa stau si dimineata. Nu am avut nimic impotriva, vrand sa il ajut pe om, insa recunostinta nu a venit, iar eu am ajuns sa pierd al doilea an la litere din cauza absentelor care s-au transformat in restante. In 2008 am mers iar la ANI sa sustin admiterea, avand o examinare psihologica complexa memorabila prin faptul ca fusesem la urgente cu o noapte in urma, avand o problema cu un ochi. Asa inveti mai multe despre tine, iti testezi limitele. Cu doua zile inainte de admitere, ma trezesc seara ca nu am unde sa stau, tovarasul la care trebuia sa raman spunandu-mi ca a doua zi trebuie sa vina niste muncitori sa zugraveasca, eu trebuind sa ma descurc, in conditiile in care cu cateva zile inainte il sunasem ca sa confirm chestiunea cazarii, el spunand ca este ok. M-am trezit cu bagajele in mana, pe la ora zece si ceva seara. Din fericire, am reusit sa gasesc unde sa stau in noaptea aia, dormind pe jos in bucataria unui apartament, cu bunavointa altui tovaras. Cat despre admitere, am picat iarasi, de data asta la proba scrisa.

Ulterior, am inghetat anul la Litere si m-am concentrat pe invatat. In acelasi timp, m-am ocupat de diferite proiecte, facand un ban gramada. In 2009, am mers iar la admitere, picand de data aceasta la medie. Deja incepusera mistourile studentilor de acolo, eu având ceva “fani” de pe urma discuţiilor de pe SEI, ba mai primeam si telefoane. Asta e, am mers mai departe. M-am bucurat ca intrase o foarte bună prietena de-a mea, tot era o treaba.

După acest nou eşec, m-am decis sa o iau de la zero cu facultatea si m-am inscris la Sociologie. In toamna lui 2009 m-am înscris la testul JLPT N4. Anul 2010 a fost ultimul cand am mai mers la ANI, dar pe alte locuri (ANP), fiindcă am realizat ca oamenii de acasa nu ma vroiau, avand deja o reputatie de candidat de profesie. Pana la urma, au avut dreptate, picand proba sportiva la admitere. E drept ca nu mi-a placut niciodata sa alerg, nici macar dupa tipe, asa ca nu e de mirare. Asa a fost sa fie, poate ca nu mi-am dorit suficient de mult.

Dupa ce am venit acasa, vazusem un mesaj privat pe Cadeti, in care eram iarasi ironizat (mesajul este reprodus intocmai).
Draga balthasar, iti face placere sa vorbesti din afara unitatii? Sa creezi sperante aspirantilor ani fara sa stii concret ce se intampla acolo? :)) E un fel de fetish pentru tine sa fi zeu lor virtual? Taticul lor care ii lamureste in orice situatie :)) Chiar esti penibil, traiest prea mult in mediu asta artificial creat de tine. Cum poti sa dai admitere 4 ani la rand fara a fi admis si sa le spui pe urma candidatilor ce si cum sa faca ? Cam dezamagitor…eu unu zic sa te uiti la forrest gump, armata nu prea i-a placut :)) Chiar nu stiu de ce m-am bagat acum in seama, poate pur si simplu ma plictisesc si nu am altceva mai bun de facut. Cert e ca esti un lake trist :)) si stii si tu asta. Asa ca recunoaste-o si lasa forumitu ca te strica, nu vreau sa deschid un topic cu subiectu asta si de aceea am ales sa iti scriu un PM.

In 2011, am mers la Bucuresti pentru a ma interesa de bursele DAAD, intentionand sa plec in Germania la un master. Chiar gasisem unul super, la Duisburg-Essen, pe studii est-asiatice contemporane (MA CEAS).

Vrand sa ma angajez ulterior drept analist de intelligence, nerenuntand la idee, am mers sa sustin examenul TOEFL in vara, obtinând 99 de puncte din 120, partea orala tragand nota in jos pentru ca nu mai vorbisem de ceva timp.

Totusi, realizând schimbarile care s-au petrecut in tara, cu scaderile salariale, problemele si mai ales sfaturile pe care le-am primit de la cunoscutii din sistem, care ma incurajau sa mă apuc de altceva fiindca nu merita, am renuntat la master, hotarandu-ma sa revin la vechea mea dragoste, IT-ul. La vremea respectiva, deja stransesem ceva experienta ca technical writer.

Asa se face ca mi-am dat CCNA-ul, m-am pus pe (re)invatat Linux si m-am angajat la un service provider pe partea de VoIP, refuzand sa mai lucrez pe partea de technical writing, cu toate ca la momentul respectiv eram invitat la discutii cu nume mari precum Oracle sau Softwin (Bitdefender). Doi ani mai tarziu, dupa multiple experiente si 6 luni in delegatie in Canada, am plecat in alta parte ca Unified Communications Engineer. In prezent, cochetez la gândul urmarii unei a treia facultati (sau a doua si jumatate), pe IT unui masterat tehnic, cel mai probabil pe partea de Infosec.

Sunt constient ca am foarte multe esecuri la activ, acestea fiind doar cele pe plan profesional, cele pe plan personal sau plan sentimental fiind cu totul alta treaba, dar sunt cu mult mai numeroase si chiar amuzante unele :))

Nu regret drumul pe care am mers, am cunoscut oameni faini, dar si personaje negative, am trait o paleta larga de emotii. Chiar daca as fi procedat altfel pe alocuri, daca as fi avut ocazia, pot spune ca regretele pe care le am sunt minore si asta e, viata merge inainte. Nu-mi este rusine de ceea ce am realizat pana acum si de omul care am devenit. Am avut multe experiente utile, experiente din urma carora am invatat destule, mai ales despre mine si, drept urmare, nu am nimic de ascuns fata de ceilalti. Nu este nicio rusine ca nu am intrat unde am vrut, ba chiar poate a fost mai bine pentru mine, cine stie, insa ma bucur ca am avut ocazia sa vad cu ochii mei anumite aspecte despre care multa lume doar isi da cu parerea.

Nu toti suntem facuti pentru o munca anume, mai ales cand vine vorba despre munca in informativ, munca de intelligence, insa in cazul meu consider ca a primat mai mult faptul ca nu mi-am dorit suficient de mult si nu mi-am dat interesul cat ar fi trebuit, cu toate ca am trecut absolut toate probele psihologice de fiecare data. Nu ca ar insemna asta ceva, insa motivatia de a lucra intr-un domeniu necunoscut de multa lume, in anonimat, in umbra, discret si cu profesionalism trebuie dublata de alte calitati care poate nu se regasesc in ceea ce ma priveste. Nu mi-a placut niciodata sa alerg sau sa invat lucruri pe care scoala (ca vorbim de generala, liceu ori facultate) s-a straduit sa mi le bage pe gat, lucruri care nu m-au pasionat si/sau nu m-au interesat, dar considerate de UNII ca ar trebui sa le stiu pentru a-mi fi bine. Un exemplu ar fi comentariile la literatura romana.

Ca sa n-o mai lungesc, am avut esecuri (si voi mai avea cu siguranta), le accept si imi asum raspunderea. Insa voi tine capul sus, voi ajuta pe cine voi putea si imi voi vedea de viata mea in continuare, considerand ca fiecare esec aduce o lectie importanta, fiind un pas in fata pe drumul evolutiei personale.