Am salvat prezentul articol acum vreo opt ani şi m-am gândit să-l public aici, din moment ce nu l-am mai găsit în altă parte.

Generalul de divizie post-mortem Ion Bunoaica, considerat ctitorul Jandarmeriei Române contemporane, şi-a dedicat viaţa reînvierii tradiţiei acestei arme. Soarta i-a fost însă potrivnică nelăsându-l să-şi ducă la bun sfârşit visurile şi idealurile. La 1 septembrie 1995, un năprasnic accident de elicopter i-a curmat viaţa.Înainte de a muri, a avut o premoniţie.

A plecat de jos şi a ajuns cel mai important om în bleu-jandarm

Născut într-o familie simplă, în Slobozia, în 22 iulie 1948, într-o casă cu cinci copii, din care doar doi mai trăiesc, a făcut notă distinctă, încă de mic, prin preocupările sale. În timp ce puştii de o seamă cu el ieşeau la bătut mingea, el prefera să citească. Pasiunea pentru lectură a rămas aceeaşi şi peste ani. Cinci minute de libertate însemnau cinci minute în care putea pune mâna pe o carte. De care se despărţea întotdeauna, cu mare regret. Avea preferinţe diverse, de la cărţi science-fiction la romanele lui Marin Preda. De altfel, în lumea morometiana regăsea parcă personaje din propria copilărie, din viaţa de la ţară, pe care a îndrăgit-o nespus. Iubea şi poezia, iar Adrian Păunescu era primuprimul în topul preferinţelor. O altă pasiune a lui Ion Bunoaica fost pescuitul.

Mergea şi la vânătoare, mai mult din dragoste pentru natură, însă, chiar dacă a purtat toată viaţa haină militară, blândeţea sufletească îl împiedica să apese pe trăgaci. Şi-a început cariera de jos, fiind, pe rând, comandant de pluton la Făgăraş, apoi comandant de companie în acelaşi oraş, comandant de batalion la Braşov, de brigadă la Timişoara. Ultimă funcţie a fost cea de comandant al Jandarmeriei Române. S-a orientat către cariera militară pentru că, de mic, a fost serios şi riguros.

Model militar i-a fost Napoleon. Şi pentru că, aşa cum spunea împăratul francez, în tolba fiecărui soldat se află bastonul de mareşal, şi Ion Bunoaica a dovedit că poate ajunge, din simplu militar, cel mai important om în bleu-jandarm din România. Şi-a cunoscut soţia, Elena-Mihaela, la începutul carierei, în Dejani, un sătuc de lângă Făgăraş. Pe atunci era comandantul unui pluton care păzea un depozit. S-au căsătorit, au urmat copiii, o fată, Dana, şi un băiat, Adrian.

Acasă, în familie, lăsa deoparte ţinuta riguroasă. Nu dădea ordine, ci doar… sfaturi categorice, îşi aduce aminte Adrian, fiul său, care ne-a vizitat recent la redacţie. Copiilor le spunea să-şi aleagă cariera care le place. Dar, chiar dacă meseria a fost viaţa lui, nu şi-a lăsat băiatul să-i calce pe urme. Astfel că Adrian Bunoaica a urmat Dreptul şi acum este expert în Ministerul Informaţiilor Publice, Departamentul Relaţii Interetnice. “Mi-a spus că nu e cea mai bună alegere. El ştia mai bine de ce, trecuse prin multe, văzuse toate feţele acestei meserii. A luptat cu oameni şi cu structuri ca să schimbe mentalităţi.”. Mare parte din viaţă şi-a consumat-o în unitate. Treceau, uneori, zile la rând în care nu-şi vedea familia. A avut responsabilităţi imense şi este suficient să amintim de evenimentele din Bucureşti, din timpul mineriadelor, când venea acasă câteva ore la două săptămâni. Şi-a ţinut însă familia aproape. Ori de câte ori era mutat, în interes de serviciu, soţia şi copiii îl urmau.

Un general, sufletul petrecerii

Şi omul, şi generalul Bunoaica era plin de umor şi avea un adevărat registru de bancuri cu care-şi delecta prietenii. Era “vioara I” la petreceri, chiar şi la bancurile cu iz politic, într-o vreme în care se (auto)cenzurau chiar şi gândurile. Ascultă cu foarte multă plăcere muzica populară, atât cea ardelenească, din locurile natale ale soţiei, cât şi cea din zona în care s-a născut, muzica populară oltenească. Aşa a ajuns bun amic cu Furdui Iancu, Liviu Vasilică, Drăgan Munteanu.

O delectare aparte îi ofereau călătoriile, deşi foarte rare. Îi plăcea să viziteze biserici, oraşe vechi, admira întâi stilul arhitectonic şi abia apoi “savura” restul. Fiind un om deosebit de cult, avea cunoştinţe în mai toate domeniile. Informaţiile, în cea mai mare parte, le culegea din cărţi. În viaţa de zi cu zi era un om corect şi aştepta şi de la cei din jurul său – familie, colegi sau subordonaţi – acelaşi lucru.

Avea o enormă încredere în oameni, până la proba contrarie. “Când avea câte o lucrare, nu spunea «fă-o până la data de…», ci întreba «când crezi că poţi să o faci?». Dar dacă lucrarea nu era gata la termenul promis de subordonat, era grav”, povesteşte fiul său. Generalului nu-i plăceau oamenii falşi, ipocriţi, oamenii cu două feţe. Bun cunoscător al psihologiei umane, îşi dădea rapid seama din ce aluat sunt făcuţi. Îi “citea”.

“Oricum o să murim…”

A lăsat în urmă lui o serie de idealuri neîmplinite. Şi-a dorit toată o viaţă o casă. Nu a reuşit să o construiască. Fiind un om modest, s-a mulţumit cu un apartament la bloc. Nu a mai ajuns să se bucure de clipe de relaxare în curtea la care visa… “Mi-a spus că, după ce va reuşi să facă din Jandarmerie o armă care să aibă locul pe care-l merită, ar vrea să devină profesor. Să predea, să le povestească şi altora din experienţa sa”, îşi aminteşte Adrian Bunoaica.

Fiul său spune că, înainte de accident, Ion Bunoaica ar fi avut premoniţii. A aflat acest lucru de la foştii colegi de armă ai tatălui său. Familiei nu i-a destăinuit nimic din gândurile negre ce-l urmăreau. Când a plecat dimineaţa de acasă, părea chiar optimist. “Sunt oameni cărora le-a destăinuit că are o premoniţie. Mai în glumă, mai în serios… În ziua blestemată, el nu ar fi trebuit să meargă acolo. Iniţial desemnase un subordonat să meargă la Iaşi. Apoi s-a răzgândit, pe ultima sută de metri. În discuţii cu diverse persoane s-a exprimat cum că «oricum o să murim, că elicopterul se prăbuşeşte»”. Firul vieţii i s-a curmat brusc, într-un moment în care era abia la jumătatea drumului. Pentru fiul său a rămas un model de viaţă, iar pentru majoritatea jandarmilor români, de asemenea, un model în cariera militară.

Pe 1 septembrie 1995, în ziua în care se sărbătoreau 102 ani de la adoptarea primei legi de funcţionare a Jandarmeriei rurale, un elicopter în care se aflau ofiţeri superiori din Ministerul de Interne, din cadrul Poliţiei şi Jandarmeriei, s-a prăbuşit, la Mogoşeşti, în judeţul Iaşi. Vremea nefavorabilă le-a fost fatală ofiţerilor care se întorceau de la un ceremonial dedicat Zilei Jandarmeriei, de la Iaşi, şi se îndreptau spre Bucureşti. Elicopterul s-a izbit de coama unui deal, toţi ocupanţii pierzându-şi viaţa. Atunci a murit şi generalul de brigadă Ion-Eugen Sandu, locţiitor al şefului Poliţiei Române, fratele actualului şef al acestei instituţii, chestorul principal Florin Sandu, şi comandantul Trupelor de Jandarmi, generalul de brigadă Ion Bunoaica, avansat post-mortem la gradul de general de divizie.

Scurtă biografie

Născut la 22 iulie 1948, în comună Slobozia-Mandra, jud. Teleorman. De religie creştin ortodox. Absolvent în anul 1969 al Şcolii de Ofiţeri şi de Jandarmi. În anul 1979, a absolvit Facultatea de Arme Întrunite din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare. Absolvent, în anul 1981, al Facultăţii de Drept. Din anul 1990, comandant al Trupelor de Jandarmi. În anul 1995, şi-a luat doctoratul în Ştiinţe militare. Conferenţiar universitar la Facultatea de Jandarmi Bucureşti. Avansat la 18.01.1991 la gradul de general-maior. De patru ori avansat înainte de termen. Este autor a numeroase articole şi sinteze de specialitate apărute în presa militară, precum şi a cărţii “Jandarmeria Română – tradiţii şi perspective”, apărută cu câteva zile înaintea tragediei. Sub comanda lui, Jandarmeria Română şi-a căpătat locul binemeritat de armă de elită în sistemul naţional de apărare şi a legat şi consolidat legături cu arme similare din numeroase ţări. Gen. Bunoaica a vizitat jandarmeriile din Franţa, China, Israel şi a primit vizitele reprezentanţilor jandarmilor din Franţa, Belgia, Olanda, Spania, Grecia, Italia, Austria, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Moldova, China, Turcia, Anglia, Rusia şi Qatar. Decorat cu medalia “Meritul Militar”, clasele I şi ÎI, Ordinul “Meritul Militar”, clasa III şi altele. Căsătorit; doi copii. Locuia în Bucureşti.