Capitolul 1: Primii paşi corecţi

#

De fiecare dată când iei notiţe, acordă-le atenţia cuvenită. Te vor ajuta să înveţi eficient, căci ele completează manualul.

Dacă vei avea bunăvoinţa de a te concentra filtrând prin propria ta gândire tot ce ţi se spune şi reţinând numai ce te interesează s-ar putea ca la o lecţie sau la un curs unde se repetă nişte aspecte care au mai fost tratate, câteva cuvinte – jalon să aibă pentru tine aceeaşi valoare şi aceeaşi semnificaţie ca şi pentru cel ce asuda din greu, încordat, ca să nu scape niciun cuvânt.

Din prima elimina cuvintele de legătură inutile: din această cauză, ar mai fi de adăugat ca…, o primă precizare este, dar şi altele, mai importante, cum ar fi sau de reţinut că, în locul cărora să foloseşti prescurtări, formule proprii de notare rapidă sau chiar semne matematice. Spre exemplu, înlocuieşte pe şi cu +, pe sau cu /. Pe lângă avantajul scrierii rapide, mai există unul, deloc de neglijat: dintr-o privire pe notiţe se desprinde tot ce s-a notat.

Exemplu

“Economia de piaţa este acel mod de organizare şi funcţionare al economiei în care asigurarea bunurilor şi serviciilor are la baza îndeosebi proprietatea privată, iar raportul dintre cerere şi oferta determina principiile de stabilire a priorităţilor economice, a metodelor de producere şi organizare; accesul la bunurile economice pentru diferite persoane sau categorii de persoane este reglat prin preţ”.

Econ. de piaţă = mod de organiz. + funct. al ec.:
- asigurare bunuri + servicii ← proprietatea privată - rap. cerere – oferta → principiile de stabil. a: = priorit. ec = met. de producere + organizare

• – acces la bunuri ec. (pt. pers / categ. de pers.) ← preţ

Celor ce sunt atenţi, tonul profesorului spune multe. Conştient sau inconştient, profesorul subliniază printr-un ton mai apăsat ceea ce este important. Alteori atenţionează de-a dreptul, folosind cuvinte precum: acum vă rog să fiţi atenţi, vă rog să notaţi, căci este foarte important…, e bine să reţineţi aspectul…, diferenţa aceasta va fi unul din subiectele de pe un bilet de examen etc. Ştii ce ai de făcut !

Iar ca să îţi uşurezi munca şi mai mult, scrie direct cu litere mari titlurile sau cuvintele-cheie (cuvintele importante); e un sistem ingenios şi simplu prin care le vei identifica mai uşor (sar în ochi) şi vei constata la sfârşit că informaţiile apar grupate gradual, ca un fel de prima schemă.

Fiecare ia sau foloseşte din expunerea profesorului atât cât îi trebuie şi ce îi trebuie.

Dacă nu întotdeauna profesorul te poate ajuta prin expunerea sa, asta e o problemă. Dar nu mai mare decât aceea că nu ştii tu să iei corect notiţele. Orice notiţe luate corect îţi vor fi la vremea lor de mare ajutor. În definitiv, să mergem şi pe altă variantă: dacă tot trebuie să le iei, atunci de ce să nu le iei bine, ca să-ţi folosească ori de câte ori ai nevoie de ele ? Câştigi timp, ai randament mai bun, rezultate mai bune.

Elevii care văd în concursuri o sursă de aprofundare a cunoştinţelor necesare în viitor pentru succesul în domeniul ales sunt admişi în liceu şi au rezultate bune la facultate în proporţie de 90-95%, cu condiţia să fi obţinut constant rezultate bune. De aceea, studenţii care participă la concursuri studenţeşti ştiu mult mai bine care le e concurenta pe plan profesional.

Resursele încrederii în pregătirea proprie se regăsesc în succesele obţinute anterior. Iar aceste succese, mai mici sau mai mari, sunt beneficiul adus tocmai de concursuri. Care concursuri, prin atmosfera lor foarte apropiată de cea a examenelor, reprezintă ceea ce partidele amicale sunt pentru un fotbalist de talie internaţională: prilejuri de a acumula o experienţă deosebit de preţioasă care îl va face de neoprit în vederea marilor confruntări oficiale.

Cine are mai multe şanse de reuşită – cel care este pregătit, încrezător în forţele sale şi liniştit sufleteşte, sau cel neliniştit, şovăitor, nesigur ?

Diferenţa dintre persoanele antrenate şi cele neantrenate este ca la primele mobilizarea de energie, capacitatea de a efectua corect ceea ce li se cere, atinge nivelul maxim înaintea examenului, pe când la cei neantrenaţi – în timpul examenului. Sau după.

Concursurile sunt o mână de aur pentru tine, care nu ai mai dat niciodată vreun examen de anvergură celui de admitere în liceu, de masterat, rezidenţiat etc. Prin intermediul lor reuşeşti să te evaluezi corect, reuşeşti să vezi examenul ca pe o încercare necesară, dar lipsită de tensiune şi mai reuşeşti să obţii, încetul cu încetul, încrederea de care ai nevoie.

Nu ai concurs la care să mergi ? Creează-l singur pe cel mai greu – acela cu tine însuţi. Te va ajuta la fel de mult ca şi concursurile oficiale. Urmăreşte un nivel al cunoştinţelor, o autoevaluare corectă.

Posibil scenariu

• Să presupunem că la prima parcurgere a textului te apreciezi între 8,80 şi 9,94 – în funcţie de capitol, subiect, dificultatea testului-grila etc. Notezi întrebările problema.
  
• Îţi propui ca la primele teme pe care le ai de învăţat să nu obţii în continuare o notă mai mică de 9,75.
  
• De la prima trecere (cea de la punctul 1) cunoşti problemele pe care le-ai avut, temele dificile, întrebările (pasajele) la care ai greşit. Le treci pe o coală curata şi le repeţi doar pe acestea (vezi şi capitolul Notiţe şi capitolul despre scheme)
  
• Atât cât poţi, creează-ţi singur subiecte, teste doar din ceea ce ai greşit, propunându-ţi să nu coborî sub 9,60 (fiind doar subiectele cele mai grele îţi propui un nivel realist)
  
• Treci a doua oară prin temele iniţiale, cu atenţie maximă
  
• Revezi ce ai greşit
  
• Fă paşii 1-6 cu următoarele grupe de teme. Înainte de a trece la al 3-lea test, la a treia autoexaminare, compune un test din testele (capitolele, pasajele etc) 1 şi 2. Înainte de al patrulea: test din 2 şi 3; la al cincilea un test din 1 şi 4.
  
• Cat mai multe teste cu întrebări aleatorii (dacă aşa e la examen)
  
• Mergi la examen cu încredere că va fi bine.

De ori de câte ori îţi pui în gând să înveţi ceva temeinic, consulta cât mai multe surse de informare !

În general orele de curs sunt insuficiente pentru a cuprinde vastitatea materialului; iar dacă însuşi profesorul impune – chiar tacit – o plafonare a cunoştinţelor doar la ceea ce se găseşte în cursul său, neacceptând opinii sau teorii contrare, respingând noul, atunci studentul, chiar şi cel mai conştiincios, îşi pune întrebarea: “La ce bun să mai caut să mă documentez din alte surse, din moment ce muncă mea e dispreţuita ba chiar sancţionata de un profesor care nu accepta ceva diferit faţă de ce a predat el?”. Consultarea mai multor surse de informare îi deranjează pe profesorii orgolioşi. Consultă-le, dar nu le arata aceasta ! Ţine pentru tine – e mai sănătos ! Din fericire pentru student, atitudinea profesorilor începe să se schimbe.

Căută să te documentezi din cât mai multe surse. E bine chiar că la cele mai importante cursuri să faci rost de alte surse bibliografice cu ajutorul cărora să îţi completezi notiţele.

Anexează direct la foile de curs nişte fise care conţin completări din alte surse, fise pe care le vei avea în faţa ochilor ori de câte ori vei repeta o lecţie sau un curs. Pentru cei care s-au obişnuit cu aceste fise, ele sunt de mare ajutor în pregătirea multor examene, atât a celui de admitere în învăţământul superior, cât şi a examenelor de sesiune. Aşa fiind, ai mereu la îndemână pentru acum şi pentru vitor informtiile necesare.

În lipsa unei fixări adecvate a materiilor rişti, fără să vrei, să uiţi o parte din ceea ce ai învăţat, reţinut sau citit. Poate reţii 50% sau 75% sau 90% din ceea ce citeşti, dar inevitabil uiţi câte ceva. CÂND ? Foarte important: atunci când te limitezi la programa.

În lista bibliografica ar trebui incluse şi dicţionarele de specialitate. Nu de puţine ori li s-a cerut candidaţilor la examenul de admitere în facultate să explice în termeni de specialitate, prilej cu care s-au ivit multe lacune în cunostine. De ce ? Tocmai pentru că mulţi se mulţumeau să înveţe pe de rost, chiar dacă înţelegeau doar aproximativ termenii de specialitate cu care trebuiau să opereze. Chiar dacă nu întotdeauna astfel de explicaţii sunt solicitate, e de murare cum poate concepe cineva să construiască mai departe pe un schelet atât de fragil.

Care e timpul cel mai potrivit pentru efectuarea completărilor din alte surse ?! Ideal e să parcurgi materia completată, detaliată după fiecare curs sau înaintea seminarului corespunzător. Dacă nu se întâmplă aşa ceva (nu e nicio problemă), completările se pot face şi înainte de sesiune. Atenţie însă: în niciun caz în sesiune !!! Respectivele fise cer un timp destul de îndelungat spre a fi întocmite, ceea ce, alăturat lipsei de timp cronice, poate da efecte catastrofale. Dacă modificările se fac înainte de sesiune, se poate spune că materia a fost parcurs o dată cu consultarea diverselor surse de informare şi că, având baza pusă, în sesiune totul va fi în regulă. Fireşte, depinde de la materie la materie.

Rolul testelor-grila este acela de a verifica exactitatea memorării, capacitatea de rezolvare a problemelor noi pe baza datelor standard oferite de manual sau de curs şi posibilitatea de conectare a datelor din unghiuri şi perspective care să demonstreze puterea de analiză şi sinteză a candidatului. De aceea orice test-grila bine rezolvat confirma automat nivelul ridicat al cunoştinţelor, fiind un mijloc de verificare unic în fidelitatea şi exactitatea lui. El acoperă în general o arie a problemelor mai vastă şi mai completă decât cel mai bine elaborat sistem bazat pe teza. Iată deci un prim avantaj al folosirii testului-grila în pregătirea pentru examene.

Marele avantaj al folosirii testelor-grila în pregătire se referă la reţinerea mult mai fidelă a unor date, evenimente şi detalii peste care în mod normal ai fi trecut cu mai puţină grijă. Dar de multe ori tocmai detaliile sunt cele care avantajează sau dezavantajează pe elevul său studentul care susţine un examen.

Testele-grila sunt aşadar foarte utile în reţinerea unor detalii pe care altfel nu le-ai putea reţine în niciun alt fel. Prin folosirea testelor-grila informaţiile se ordonează mai uşor în minte.

Testele-grila joacă un rol extraordinar de important în acest domeniu al conexiunilor. Utilitatea testelor este de acum pe deplin confirmată: prin natura lor ele fac legături între diferitele părţi ale materialului învăţat, care devine un tot sudat, iar accesul la informaţiile de orice natură se face rapid şi economic.

Or, două informaţii legate între ele se reţin de douăzeci (!) de ori mai bine decât fiecare informaţie luată în parte. Cat despre procesul de scotocire prin memorie în căutarea răspunsului corect, un om care caută o amintire în memoria să se aseamănă cu un om care caută un obiect pierdut în casa să. Aşa după cum omul aşează şi reaşează, răstoarnă şi muta lucrurile din casă în căutarea unuia neînsemnat, tot aşa şi cel care foloseşte testele-grila atinge fără să vrea, reaşează, mişca multe alte informaţii în căutarea detaliului care i se cere.

Să presupunem că avem o întrebare la care trebuie să alegi răspunsul corect din mulţimea de variante. În mintea ta fiecare răspuns trebuie să se bazeze pe o argumentaţie cât mai corectă pentru a “ţâşni” la suprafaţă. De aceea, fiecare variantă e răsucita, fără să îţi dai seama, pe toate părţile: “Nu, procesul (sau evenimentul sau situaţia) X determina procesul Y, şi nu Z, aşa cum ni se cere în întrebare. Or, dacă îl determină pe Y, este imposibil ca în acelaşi timp să îl determine şi pe Z, din cauză că… (urmează un rationament-fulger de care de multe ori nici nu ne dăm seama). Sau, poate este vorba de varianta… Dar nu, în aceste condiţii, aşa cum scrie în carte, din X rezulta A şi nu Z. Ca urmare, răspunsul nu e corect.”

Cine ignora posibilităţile de învăţare practică îşi face singur rău. Memoria e mult mai receptivă la practică decât la teorie.

În aceleaşi condiţii de atenţie reţinem 80% din ce spunem şi 90% din ce spunem făcând un lucru la care reflectăm şi care ne priveşte. Ultima situaţie se referă, printre altele la rolul practicii, ale cărei rezultate pozitive sunt uriaşe, neegalate de alte metode de învăţare. Nu ocoli laboratoarele, atelierele, cabinetele, poţi deprinde mult mai uşor, mai sistematic şi mai corect o serie de cunoştinţe din cele ce sunt necesare.

Pe undeva metodele active de învăţare se aseamănă cu practica în ateliere sau laboratoare, cu diferenţa că, în timp ce în cazul practicii o serie de cunoştinţe sunt dobândite pe contactul material cu lucrul studiat, căruia i se observă unele caracteristici, în cazul metodelor active este vorba de rezolvarea unor probleme practice (reale sau imaginate) pe baza cunoştinţelor acumulate. Utilizate corect şi constant acestea fixează de fiecare dată cunoştinţele mult mai stabil.

Metoda studiului de caz este una din metodele de învăţare la care merită să te gândeşti. Perfect accesibilă în condiţiile din ţara noastră, această metodă constă în studierea sau rezolvarea unor situaţii practice, asemănătoare celor din realitate (dacă nu chiar preluate ca atare din acestea), pe baza datelor teoretice însuşite de elev sau student. Este evidentă astfel sporirea randamentului învăţării cu ajutorul acestei metode, drept pentru care o recomand oricui doreşte să se perfecţioneze în domeniul ales. În majoritatea domeniilor există cărţi bazate pe studii de caz.

Atunci când vrei să faci o lucrare care să îţi aducă bucuria lucrului bine făcut, nu uita de reţeaua Internet. Cele câteva minute necesare informaţiei nu se compară cu zilele sau săptămânile pe care le reclamă căutarea, eventual comandarea materialului din străinătate şi primirea lui. Şi nici costurile.

Capitolul 2: Secretele memoriei

#

A. Întipărirea

#

Aici te ajută notiţele şi schematizarea. Să nu cedezi niciodată ispitei învăţării mecanice, căci este o capcană atât de amăgitoare ! Pe de-o parte ceea ce nu înţelegi memorezi greu şi uiţi foarte repede, iar pe de altă parte la examen (în special la examenele orale) profesorul îţi poate cere să explici cu cuvintele tale ceva ce ai învăţat mecanic, printr-un efort deosebit de memorare, dar fără să înţelegi o boabă. Şi atunci să te văd ! Ca să nu mai vorbim de confuziile pe care le fac cei cărora memoria le joacă feste, deliciul profesorilor la examene !

Ca urmare, nu lasa nicio definiţie neclară ! În definitiv ai colegi care te pot lămuri, ai profesori, a căror sarcina este tocmai aceea de a clarifica tot ce nu ai înţeles, ai surse de informare nenumărate la dispoziţie, ai orice ţi-ai putea dori ca să îţi menajezi memoria şi să îţi consolidezi nişte cunoştinţe.

Cerinţa de bază a unei memorări deosebite e simplă: învăţarea logică.

Mai întâi înţelege – abia apoi memorează ! Dacă materialul de memorat ţi se pare neorganizat şi nesistematizat, mai bine îl sistematizezi tu şi numai apoi îl memorezi. Procedant astfel îţi foloseşti gândirea, un ajutor enorm pentru memoria ta, un sprijin de nădejde în reuşitele de acum şi în cele de mai târziu.

Concluzia ? Tot ce se memorează logic se păstrează mai trainic, cu un effort mai mic. Dimpotrivă, “recitarea” unei definiţii necesita un efort incomparabil mai mare.

Ce înseamnă material omogen ? De multe ori ţi se pare că lecţii sau cursuri diferite se ocupă de aceeaşi problemă, dar… sub alt titlu. În acest caz există o soluţie pe cât de simplă, pe atât de eficientă: extrage, prin comparaţie, elementele comune pe o fisă de genul:

A, B, C, D, E… sunt aspectele de neomogenitate care diferenţiază caracteristic fenomenele 1, 2, 3… Spre exemplu, în cazul unei lecţii de geografie, fenomenele 1, 2, 3… ar putea fi diferitele zone ale ţării cu caracteristici apropiate, dar care, totuşi, se deosebesc între ele prin anumite aspecte (exemplu: A = relief, B = climă, C = ape, D = vegetaţie…, aspectul nr. 1 – Banatul, aspectul nr. 2 – Muntenia etc), în condiţiile în care aceste zone se aseamănă, spre exemplu, cu privire la caracteristicile solului, ale faunei etc. În acest fel, cu schema în faţă, poţi învăţa în câteva minute ceea ce altora li s-ar părea imposibil.

Nu vei avea surprizele altora dacă reţii ca părţile iniţiale şi finale ale unei lecţii (sau ale unui curs) se memorează mai bine decât cele de la mijlocul lecţiei. Deci, dacă vrei să reţii un material la fel de bine în toate părţile lui, insistă asupra părţii de mijloc.

Dacă volumul materialului creşte în progresie aritmetică, timpul de învăţare creşte în progresie geometrică. De aceea un program bine alcătuit va trebui să ţină seama că 20 de păgâni se învaţă nu într-un timp dublu, ci poate într-unul de trei-patru ori mai mare decât un material de 10 pagini.

La începutul pregătirii pentru un examen trebuie să evităm cu orice preţ învăţarea într-un ritm sălbatic a unor materiale intnse ca volum, pentru că efectul, cu rare excepţii, va fi opus celui scontat. Eficienta se obţine prin fragmentarea la început a unor teme mai largi în părţi accesibile ca volum şi repetarea lor susţinută. Aceasta e cheia succesului, nu hei rup-ul.

Gradul de familiaritate influenţează proporţional rapiditatea memorării, ca şi eficientă ei; astfel, cu cât un material cuprinde informaţii pe care le cunoaştem – fie şi numai parţial – cu atât viteza de memorare şi trăinicia întipăririi sunt mai mari. Iată de ce citirea notiţelor şi pregătirea lecţiilor nu trebuie să se facă doar cu o zi înainte de ascultare, ci chiar în ziua luării notiţelor.

Memoria are totuşi rolul de a întipări o experienţă în universul personalităţii noastre, spre a dispune de ea ulterior. Cu două condiţii: ca elementele respective ale experienţei să se lege unele de altele, să formeze un tot coerent; că acest ansamblu să nu rămână exterior faţă de noi, ci să se integreze în ansamblul experienţelor noastre trecute.

De fiecare dată când ai de învăţat ceva nou, priveşte înapoi: scotoceşte prin memorie după date pe care le deţii, căci astfel faci o economie importantă la capitolul timp faţă de situaţia în care ai învăţat totul ca şi cum ar fi complet nou.

Modul de prezentare a materialului (simultan sau în serial) influenţează memorarea în sensul că se reţine mult mai bine şi cu efort mult mai redus materialul prezentat “pe etape”, în timp ce prezentarea problemei dintr-o dată, în totalitatea ei, duce la dificultăţi de reţinere şi la confuzie. De aceea studenţii au probleme de reţinere când învăţa exclusiv în sesiune iar elevii când se pregătesc în salturi cu câteva zile înainte de meditaţii.

Învăţând două ore pe zi, dar constant, un tânăr mai puţin dotat intelectual va obţine în sesiune rezultate mult mai bune decât unul inteligent şi care se trezeşte pe ultima sută de metri. Citind două ore pe zi, constant, în doar cinci ani poţi să ajungi un specialist într-o materie total străină de domeniul tău !Întotdeauna cine merge pe etape adesea ajunge mai departe decât cel ce se avânta dintr-o dată !

Locul ocupat de material în cadrul activităţii de învăţare are o mare importanţă în calitatea memorării respectivului material. Există lecţii, cursuri, capitole a căror memorare are ca scop pregătirea pentru însuşirea altora, după cum există materiale care pot fi memorate fără a fi nevoie de mijlocirea unor noţiuni pregătitoare.

La rândul lor, cursurile universitare conţin în multe cazuri un capitol dedicat noţiunilor introductive, cadrului general. Nu ocoli asemenea fragmente sub motivul că sunt scrise cu litere mai mici şi nu se cer la examen ! Chiar dacă nu se cer, a învăţa conţinutul fără a cunoaşte introducerea e ca şi cum ai vrea să înţelegi tabla înmulţirii fără să înţelegi adunarea.

Sfat

Tot referitor la scop şi mijloc: fixează-ţi scopuri noi cu fiecare etapă de învăţare: familiarizarea cu textul, apoi înţelegerea lui, apoi fixarea lui mai temeinică.

Concluzie

În procesul de memorare trebuie să încercăm să găsim cât mai mulţi factori favorabili performanţei sau să îi creăm prin prelucrarea unor factori aparent dezavantajoşi (fragmentarea materialului mai voluminos, reorganizarea unuia nesistematizat, fixarea unor scopuri mai puţin generale, corespunzătoare unor etape mai mici etc.)

B. Conservarea sau păstrarea

#

Durata păstrării poate fi prelungită fără probleme prin repetarea celor învăţate, iar aceasta durată este influenţată de aceeaşi factori ca şi întipărirea.

Spre exemplu, materialul cu sens se păstrează mult mai trainic decât cel fără sens. De aceea //memorează numai după ce ai înţeles, după ce materialul a căpătat un sens pentru tine// ! În felul acesta îi vei depăşi rapid pe acei care tocesc, fără să înţeleagă mai nimic din ce (cred ei că) reţin.

Nu este deloc indiferent modul în care se face memorarea, respectiv textual sau pe baza ideilor principale. După şase luni tezele principale sunt reţinute în proporţie de 60%, unităţile logice în proporţie de 36%, în timp ce forma textuala doar în proporţie de 20-22%. Concluzia este destul de clară: învăţatul pe de rost //te va ajuta// să pierzi cea mai mare parte a informaţiei, în ciuda stăpânirii ei //perfecte// la un moment dat.

Te-a tentat vreodată ideea învăţării pe de rost a ceea ce nu înţelegeai ? E normal. Totuşi, reacţia ta ar trebui să fie cu totul alta: prima parcurgere a materialului să o faci în special cu scopul reţinerii fără fisură a scheletului logic, a ideilor principale, iar următoarele repetări să vizeze intrarea tot mai adâncă în detalii. Cât despre reţinerea pe de rost a lecţiilor – dacă e nevoie – nici o grijă: va veni ea automat, după un număr suficient de reluări ale materiei (de obicei 4-6). Cu totul altfel însă se prezintă situaţia în cazul în care se merge pe ideea reţinerii pe de rost din prima: la fiecare repetare trebuie din nou reperate ideile principale (care au fost însuşite foarte superficial înainte), trebuie din nou reţinute (probabil la fel de superficial şi de grăbit), iar randamentul e mult mai slab decât dacă lucrezi cu paşi ceva mai mărunţi, dar mult mai siguri. Nu exclud deloc posibilitatea să poţi învăţa mult mai mult decât ideile principale, fie şi numai dintr-un calcul de eficienta sau de comprimare a unor etape de învăţare.

Nu uita, totuşi: nu trece mai departe dacă nu ai fixat bine ideile principale (inclusiv cu ajutorul schemelor, sublinierilor, completărilor).

C. Reactualizarea

#

Trebuie să reţii ca reactualizarea este în fapt rezultatul celorlalte două procese, respectiv întipărirea şi conservarea.

O întipărire şi o conservare făcute cu respectarea factorilor care le influenţează pozitiv duc automat la un răspuns bun.

Capitolul 3: Bunul început ca metoda

#

Reacţionând la un stimul pentru care eşti pregătit, vei memora mai uşor şi reţinerea va fi mai fidelă.

Procedeul e foarte simplu: înainte de învăţarea propriu-zisă, treci în revistă, rapid, întreaga lecţie sau întregul curs.

Nu e vorba de memorare, ci de o PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA LECŢIEI, în scopul de a surprinde (atât cât e posibil) structura sa internă, problemele care apar, explicaţiile. În timp ce noi citim o dată lecţia, creierul îşi sistematizează primele impresii despre materialul pe care îl avem de învăţat. Fără să ne dăm seama, el reţine multe informaţii şi îşi fixează în mod automat nişte puncte de reper, de genul: aici se discută problema X, apoi urmează explicaţiile, apoi sunt prezentate trei premise care conduc la concluzia finală… şi tot aşa.

În acest fel eviţi o greşeală: adâncirea în amănunte încă de la prima citire. Dacă nu ştii încotro te îndrepţi, de unde să ştii pe ce cale să mergi ? Cu totul altfel e atunci când, cunoscând punctul de sosire – concluzia capitolului – vei reuşi să te orientezi în aşa fel încât să găseşti raţionamentele. Argumentele, soluţiile, ideile autorului. Iar aceste argumente, soluţii, idei sunt tocmai… cele pe care trebuie să le reţii cu prioritate. După cum vrei şi după cum poţi, vei reţine şi restul detaliilor.

În această fază creierul reţine doar locul informaţiilor şi numărul lor (de exemplu trei premise sau cinci conditi). Sunt date pe baza cărora mai târziu creierul va reţine mult mai uşor alte informaţii. Uneori, chiar după o primă parcurgere (atentă, nu cu gândul în altă parte) constatăm că reţinem fără efort ideile principale, chiar şi unele detalii. Iar dacă mai şi subliniem uşor cu un creion ideile principale, o a doua privire generală – mai rapidă decât prima – ne va ajuta să ne întipărim în minte aproape fără efort structura lecţiei, scheletul acesteia. Când vom învăţa sistematic, creierul, care se aşteaptă să primească informaţiile după un anumit tipic, le digera mult mai uşor.

Efectele privirii de ansamblu sunt şi de altă natură: pe lângă fixarea unor repere (ideile principale), faptul că memorezi ceva cu un scop (de a te familiariza cu materialul) este un mijloc foarte practic de a-ţi spori eficienta memorării. În plus, am văzut că fixarea unor scopuri noi, diferenţiate de la o fază a învăţării la alta, este din nou echivalentul unei memorări pe cât de rapide, pe atât de eficiente. De un de şi concluzia: fixează-ţi ca scop principal al primei memorări desprinderea şi sublinierea (cu un creion, cu o culoare) ideilor principale ale textului. În felul acesta, în locul unei simple lecturi, parcurgerea preliminară a lecţiei are dintr-o dată trei efecte cu efort minim:

• te va ajuta să te familiarizezi cu textul
  
• îţi va dezvălui organizarea logică a acestuia
  
• te va ajuta să memorezi mai uşor şi mai eficient cu prilejul atingerii ulterioare a jaloanelor fixate

Privirea generală este esenţială în bună desfăşurare a procesului de memorare.

Când vei ajunge la etapa repetării lecţiei, îţi vei da seama foarte repede ca repetarea făcută după ce ai revăzut materialul e mult mai eficientă, mult mai rapidă şi mult lipsită de problemele pe care leridica îndeobşte repetarea efectuată într-o manieră clasică, respectiv în lipsa privirii generale de la început.

Dacă în timp ce înveţi apar întrebări, bucură-te: mintea ta a primit provocarea învăţării şi e pregătită să asimileze totul aşa cum îţi doreşti, spre mulţumirea ta de după examen.

Scrie pe o coală de hârtie întrebările pe care le ai. Adeseori răspunsurile vin pe parcursul lecţiei. Alteori va treburi să cauţi prin alte surse de informare, chiar la un profesor (“sursa” cea mai rapidă şi mai sistematică) său coleg. Căută însă, căci numai scormonind vei găsi diamantele cunoaşterii.

Pentru a învăţa trainic, întrebări precum: Cine ? Unde ? De ce ?, Ce legătură este ? Ce înseamnă acest cuvânt ?, dar şi scepticul Ei, şi ? Ar fi bine să apară la tot pasul.

Nu trebuie să despici firul în patru la nesfârşit, căci nu ajungi nicăieri. Dar întrebările sunt un sprijin absolut în învăţarea activă, singura care aduce satisfacţii şi rezultate de durată.

Totdeauna întrebările te vor ajuta să acoperi goluri de care altminteri nu ai fi conştient. E drept, este destul de dificil să pui de la început cele mai bune întrebări, dar ce început nu e oare dificil ? Timpul le rezolva însă pe toate şi vei vedea că perseverând, întrebările vor apare în curând de la sine.

Capitolul 4: Calea succesului e în faţa ta !

#

Pentru a şti ceva bine, e nevoie să înveţi acel ceva bine. Dar pentru unii a învăţa înseamnă a sta pur şi simplu cu cartea sau cursul în faţă şi cu gândul în altă parte. Ca urmare, reactualizarea lasa de dorit.

Între metodele de învăţare eficienta, dispută se da între memorarea prin metoda globală şi memorarea pe fragmente, fiecare având avantaje şi dezavantaje. Memorarea cu mintea pe dealuri nu se regăseşte printre metodele de învăţare eficienta.

Acum ştii că reactualizarea depinde de modul în care se efectuează întipărirea şi conservarea, după o ecuaţie foarte simplă: întipărire + conservare bune = reactualizare bună. Urmărea e logică: în momentul în care înveţi concentrează-te asupra întipăririi şi memorării, iar nicidecum direct asupra felului în care vei prezenta materialul, cum îţi vei organiza timpul, cum…, cum…, căci va veni şi vremea răspunsurilor.

Cel mai eficient este să memorezi folosind metoda combinată (memorarea globală şi parţială).

După o privire de ansamblu asupra lecţiei, în timpul căreia ar fi bine să reliefăm ideile principale şi după ce am formulat necesarele întrebări, delimitam primul fragment pe care vrem să-l reţinem. Atenţie însă !

Fă delimitarea respectând ideile principale (sau, dacă fragmentul este prea întins, chiar ideile secundare). Delimitarea nu se face la întâmplare.

Nu învaţă grupe de rânduri (8-10-15) ci unităţi logice. Unii învaţa direct fragmentele delimitate prin idei principale, alţii prefera să meargă încet, dar sigur, pe baza ideilor secundare, sau pur şi simplu să împartă fragmentele în două-trei paragrafe logice, urmând a le “asamblă” mai apoi fără probleme.

Deoarece rezultate foarte bune se obţin atunci când repetiţiile se fac la 10-15 minute şi la 24 de ore, concluzia este una singură: cel mai bine ar fi să împarţi materialul în fragmente pe care să le poţi “digera” în 10-15 minute şi apoi să le repeţi după metoda de mai jos.

(Reamintesc că în acest moment ai trecut atât de privirea generală asupra întregului material, cât şi de etapa întrebărilor – unele clarificate pe măsură înaintării în materie. Cu alte cuvinte, acum eşti în faza învăţării efective. Din acest moment – şi nu din altul ! – începe să se deruleze reţeta.)

1. Înveţi primul fragment. După ce l-ai reţinut suficient de bine, îl repeţi încă o dată integral. În această fază nu e deloc necesar să îl reproduci pe de rost, aşa cum fac – total greşit – mulţi elevi şi studenţi, ci e important să îţi fixezi şi să reţii reperele importante.

După ce ai trecut peste fragment, repetă totul în gând (trecem deci la faza aducerii-aminte), fără să priveşti cartea. A repeta fără carte înseamnă a avea un scop – reţinerea cât mai fidelă – în timp ce lectura este lipsită de un asemenea scop, deci lipsită de rezultate concrete.

În timp ce repeţi primul fragment, încearcă să vezi unde şi de ce reţii greu ceea ce ai de învăţat (reperele fixate). Nu insistă în acest moment în vederea corectării problemelor. Constată-le doar (eventual marchează-le cu ajutorul unui semn de întrebare pus deasupra frazei sau reperului încăpăţânate)

2. Învaţă al doilea fragment, reţinând ideile principale sau nişte repere, la fel ca la primul.

3. Ai trecut şi peste al doilea fragment.

În continuare repetă primul fragment împreună cu al doilea, cu două scopuri distincte: pentru primul fragment, o fixare mai clară a ideilor principale, o reducere sau o eliminare a inexactităţilor, concomitent cu o apropiere mai mare de litera textului, în timp ce pentru al doilea pasaj urmăreşti doar sesizarea eventualelor inexactităţi.

4. Procedează la fel şi cu al treilea fragment. Învaţă-l şi apoi repetă-l cu celelalte două (fragmentul I – încercare de redare şi mai fidelă, fragmentul ÎI – apropiere de litera textului, fragmentul III – semnalarea inexactităţilor etc.) În acest mod fiecare fragment va trece, pe rând, prin toate etapele pe care tu ţi-ai propus să le atingi.

Posibile etape:

• fixarea ideilor secundare din fragment şi a detaliilor mai importante
  
• înlăturarea inexactităţilor în memorare
  
• memorarea cât mai fidelă, mai apropiată de litera textului
  
• redare aproape de perfect
  
• verificare finală (cu rol de sedimentare a reţinerii, chiar dacă aceasta nu este perfectă)

Metoda repetării combinate poate fi redată schematic pe litere simbolizând fragmentele: a + b + ab + c + abc + d + abcd + e + abcde + …
Adapteaz-o pentru succesul tău !

Această metodă este folosită cu succes de cei care sunt la începutul pregătirii, indiferent dacă este vorba despre un examen de sesiune sau de un examen de admitere în facultate.

Cele cinci etape în învăţarea unui fragment pot fi benefice în momentele de început ale pregătirii, în momentele de trecere spre ritmul optim. O dată atins însă acest ritm, ar fi foarte bine să îţi fixezi cam treietape, astfel încât să repeţi de fiecare dată ultimele trei unităţi de studiu (fragmente, paragrafe, idei).

Prin exerciţiu vei găsi cele mai bune etape, cea mai bună metodă, de la caz la caz.

Când vei ajunge să înveţi eficient folosind programul gândit de tine, adaptat necesitaţilor tale reale (chiar dacă după un timp acestea nu vor mai fi incluse în standarde), vei fi mult mai câştigat şi mult mă ataşat de rodul propriei gândiri decât cei care preferă să primească totul de-a gata.

Dacă tu doreşti să restrângi etapele sau, dimpotrivă, să le măreşti numărul – perfect ! Nu există un număr standard de repetări sau de etape, multe depinzând de caracteristicile materialului de memorat.

De pildă, să presupunem că ai ales cinci etape în studiul fiecărui fragment. E evident că la al şaselea fragment va trebui să schimbi stilul de repetare, deoarece în această fază primul fragment a trecut prin toate etapele pe care ţi le-ai propus. De aceea, după ce treci la al şaselea fragment, revezi doar ultimele cinci fragmente şi tot aşa.

Apoi, cu privire la ultimele fragmente, care nu beneficiază de un număr egal de repetări că primele, să ne aducem aminte că începutul şi sfârşitul se reţine mai bine decât mijlocul. Oricum, pentru a fi siguri de calitatea omogenă a reţinerii, ultimele 2-4 fragmente le poţi repeta separat la sfârşit.

Capitolul 5: Ajutoarele fără rival ale memoriei

#

Îţi propun o metodă care constă în punctarea, în timpul învăţării, a celor mai importante idei, cuvinte, date dintr-o frază sau dintr-un fragment. Rezultatul ? O reactualizare deosebit de eficientă.

Noţiuni

La acest capitol vom opera cu trei noţiuni diferite. Prima este sublinierea, care ştie oricine ce înseamnă. A doua – încercuirea, noţiune care din nou nu are nevoie de definiţie. În fine, a treia noţiune folosită este marcarea, care se referă la evidenţierea cuvintelor prin colorare, prin trecerea creionului colorat pe toată suprafaţa ocupată de cuvântul pe care vrei să îl reţii.

Metoda mult uzitata de tinerii care s-au obişnuit să înveţe eficient este metoda sublinierii unor cuvinte atent alese. Tehnică simplă şi logică. Folosită cu artă, sublinierea cuvintelor va deveni curând o obişnuinţă, ba chiar o necesitate.

Nu fă greşeala începătorilor: evita cu orice preţ încărcarea păgânii cu culori ! Ce-ar fi dacă un cuvânt ar fi subliniat cu roşu, altul cu maro, altul cu negru, altul cu galben ? S-ar ajunge de la monotonă în alb şi negru la tirania culorilor, care în loc să ajute, aduce şi mai mari deservicii.

Mai degrabă orientează-te înspre sublinierea celui mai important cuvânt dintr-o frază, aşa-numitul cuvânt-cheie. În momentul reactualizării vizuale va trage după sine toată fraza.

Acest cuvânt important poate fi:

• subiectul frazei (se sublinieaza cel mai adesea)
  
• atributele şi complementele care aduc o precizare absolut necesară
  
• criteriile de clasificare
  
• alte cuvinte a căror semnificaţie este foarte importantă în context

Psihologii numesc metoda aceasta a dublei stimulări şi îi acordă o eficientă de 1,5-2 ori mai mare decât în cazul învăţării care nu face apel la aceste mijloace. Adică timp de învăţare de 1,5-2 ori mai scurt.

Atributele şi complementele care aduc o precizare foarte importantă trebuie subliniate pentru a nu pierde un detaliu care poate conta enorm.

În toate manualele se întâlnesc frecvent fraze dispuse pe rânduri întregi, în care ideile principale se încurcă cu ideile secundare şi cu explicaţiile, amănuntele sunt vârâte între ideile principale. Senzaţia de haos e atât de accentuată încât preferi să le treci cu vederea decât să-ţi baţi capul să înţelegi îmbârligătura. Numai că detaliul poate conta enorm. Şi în acest caz te salvează culorile, prin care se pot scoate foarte uşor în evidenţă ideile principale şi cele secundare.

În cazul titlurilor care conţin enumerări (că, spre exemplu, Noţiunea, obiectul, trăsăturile şi funcţiile…), sublinierea va viza fiecare cuvânt în parte şi nu întregul titlu, de la cap la coadă (subliniezi Noţiunea, obiectul, trăsăturile şi funcţiile şi nu Noţiunea, obiectul, trăsăturile şi funcţiile), ca să scoţi în evidenţă fiecare element în parte.

În nici un caz să nu subliniezi cuvintele de legătură (şi, deci, care etc). Subliniază doar noţiunile principale, la fel ca în cazul enumerării de mai sus, căci numai acest procedeu va permite o reliefare a cuvintelor care într-adevăr merită reţinute.

Este foarte important că ideile principale să iasă – prin subliniere – mai puternic în evidenţă decât ideile secundare şi nicidecum invers. Atenţie să nu cădem în capcana culorilor.

Ceea ce e important în cazul unei materii poate fi insignificant pentru alta şi vice-versa. Ca urmare, marcările, sublinierile, încercuirile e normal să vizeze acele cuvinte care pentru o materie pot fi de extremă importantă, în timp ce în cazul altor materii importanţa lor e scăzută sau inexistentă.

În limita posibilului, foloseşti aceleaşi culori pentru aceleaşi idei. Spre exemplu, ideile principale cu galben, ideile secundare cu verde. Sau ideile principale cu roşu, iar ideile secundare cu galben.

Memoria ajutată de sublinierea textului şi reliefarea unor cuvinte sau idei este foarte asemănătoare cu nodul de la batistă care ne aduce aminte de un lucru foarte important. La fel se întâmplă şi cu sublinierea: după ce subiectul ne este suficient de familiar, apariţia în faţa ochilor a imaginii subliniate corect ne aduce aproape întotdeauna în memorie informaţiile pe care le-am prelucrat astfel.

Sublinierea nu duce în mod automat la reţinere, dar o accelerează mult.

Ochiului îi fac plăcere doar anumite culori, într-o anumită dispunere iar acestea sunt fixate în memorie uşor mult mai repede decât informaţia propriu-zisă. Amintirea dispunerii culorilor în pagina generează automat amintirea datelor subliniate cu aceste culori.

În cadrul aceleiaşi lecţii o serie de aspecte pot fi tratate după un plan comun. Profită imediat şi //subliniază situaţiile paralele cu aceeaşi culoare//, pentru că oricând să poţi identifica uşor elementele diferite.

Spre exemplu: în cazul unei lecţii despre cele cinci zone ale unei ţări, subliniază în fiecare din cele cinci zone, cuvântul munţii – cu maro, câmpiile – cu verde, apele – cu albastru etc. Dacă asociezi aceasta cu tabelul de la Secretele memoriei, la Organizarea şi omogenizarea materiei, înseamnă că ai mai făcut un pas către învăţarea inteligenta.

Încearcă să eviţi supraîncărcarea păgânii cu culori !

Foarte apropiată de metoda sublinierii, încercuirea unor cuvinte este procedeul care, pe lângă efectele similare sublinierii, mai are un avantaj deloc de neglijat: folosită în cazul unor lecţii sau cursuri deosebit de încărcate în date, are rolul de a scoate în evidenţă aceste date, dar fără a încărca pagina de culori.

Uneori, din neatenţie sau din grabă, cuvântul “nu” dintr-o frază e de multe ori neglijat, chiar dacă detaliul reflectat de verb este mai important. Incercuieste-l pe nu, ca să sară în ochi.

Nu e întotdeauna simplu să reliefezi cum se cuvine ideile principale şi secundare. Uneori textul trebuie recitit de multe ori, trebuie organizat.

Cu timpul vei observa că exerciţiul va naşte siguranţă. Tehnica aceasta aduce satisfacţii uriaşe. Vei reuşi să îmbunătăţeşti simţitor timpul necesar pentru învăţare, iar trăinicia reţinerii va fi uluitoare.

Reţine şi o precizare: dacă în exemplele pe care ţi le-am dat mai sus ar fi preferat să subliniezi în loc să încercuieşti, să marchezi în loc să subliniezi, sau să foloseşti alte culori, nu e nicio problemă: e o opţiune personală.

Nu te avânta încă de la început în a colora întregi cuvinte ! S-ar putea să îţi dai seama abia mai târziu ca un alt cuvânt e mai important decât cel pe care l-ai evidenţiat – şi atunci ce faci ? Nu mai poţi şterge cuvântul marcat iniţial.

Într-o primă etapă subliniază uşor, cu creionul, ideile care ţi se par principale. Nu este o etapă mai potrivită pentru o astfel de operaţie decât etapa privirii generale asupra lecţiei. Este etapă care are tocmai rolul de a limpezi imaginea generală despre lecţie, pentru în cea de-a doua (etapa întrebărilor) să ştii, printre altele, dacă primele sublinieri sunt corecte. Dacă nu sunt, urma lăsată de creion poate fi ştearsă mai uşor. Întreabă-te dacă unele idei sau cuvinte nu sunt mai importante decât altele. Dacă e aşa, le colorăm pe primele, iar pe cele secundare doar le încercuim sau chiar numai să le subliniem.

Se poate întâmpla totuşi ca şi acum să nu fii sigur asupra diferenţelor de mesaj purtat de cuvintele pe care tot încerci să le reliefezi. Nu e nicio ruşine. Reciteşte textul mai atent, încadrează-l în context, lasa – dacă timpul ţi permite – mintea să lucreze peste noapte şi vei descoperi cu sgurant soluţia cea mai bună.

Ochiul prefera culorile calde (roşu, portocaliu, galben etc).

Roşul este un excelent stimulator intelectual, facilitând asociaţiile de idei. Bună la subliniere.

Galbenul stimulează nervul optic, întreţine starea de vigilentă. Bună pentru idei sau detalii.

Utilizarea unei singure culori în marcarea ideilor de pe o pagină de carte său curs este contraindicata iar un câmp cromatic variat sporeşte randamentul învăţării.

Capitolul 6: Mărunţişurile care îţi adăugă timp

#

Un procedeu foarte bun, dar rar folosit, este cel al semnelor care uşurează memorarea.

1. Adnotările pe marginea manualului sau cursului. Se pot referi la faptul că autorul da un exemplu. Exemplul poate fi marcat printr-o acoladă, linie dreaptă, verticală, etc, plasată la partea stângă a foii. În cazul în care această linie este bine evidenţiata (prin îngroşare sau prin trasarea ei cu o culoare), exemplul are rolul de a fragmenta materialul. Este bine ca la început să scrii ex. la stânga. Se poate aplica şi în cazul definiţiilor, trecerii la altă idee, etc.

2. Foarte importantă este maniera în care scoţi în evidenţă detaliile aparent nesemnificative, însă în fapt de o importanţă deosebită. O metodă simplă este marcarea acestor cuvinte printr-un semn de exclamare încercuit, aşezat în rând lateral stânga faţă de cuvântul cheie, semn care sare în ochi.

3. O repetare eficienţa este aceea în care ştii ce anume să repeţi, asupra căror aspecte anume să revii sau să insişti. Pune cu creionul un mic semn de întrebare deasupra cuvântului sau frazei care îţi dă bătaie de cap, sau lângă marginea fiecărui rând, ca la exemple, în cazul ideilor mai mari, teoriilor etc.

4. Anumite subpuncte ale lecţiei (cursului) nu sunt întotdeauna scoase în evidenţă prin tipărire sau prin expunerea profesorului, însă o învăţare eficienta cere tocmai că aceste subpuncte să iasă în evidenţă. Marchează cuvântul principal şi scrie pe marginea paginii de carte său curs acest cuvânt.

Exemplu

Dacă un capitol tratează, conform titlului, Noţiunea, trăsăturile şi rolul unui aspect oarecare, s-ar putea ca aceste trei probleme să nu fie strict delimitate în cuprinsul textului, impunându-ţi astfel ţie această operaţie. În momentul în care sesisezi trecerea de la un aspect la altul marchează această trecere prin cuvântul care exprimă aspectul nou, respectiv trăsături său rol dacă revenim la exemplu.

5. Dacă nu dintr-o frază este de multe ori neglijat, incercuieste-l ca să sară în ochi.

6. De multe ori enumerările dau multă bătaie de cap. Există aspecte care trebuie stăpânite perfect: anumite condiţii în care are loc un proces, legi ce trebuie cunoscute integral în cazul psihologiei sau logicii, etc. Numerotează ideile, condiţiile, legile. Ataşând un 1, 2, 3… fiecărei condiţii, legi, caracteristici, precizări (dintr-un şir), ştim sigur ce avem de spus la un subiect. Ştim că sunt 7 idei sau condiţii sau legi.

Multe alte semne te pot ajuta. Important e să le foloseşti constant, spre a nu fi derutat de ele; unele adnotări ale tale pot să corespundă cu ale colegilor tăi, altele să aibă o folosire diferită.

Vei observa că aceste semne aduc sistematizare şi o ordonare foarte precisă a succesiunii ideilor, ceea ce adeseori ajuta peste aşteptări.

Fiecare pagină a caietului de notiţe să fie împărţită, înainte de începerea cursului:

• spaţiul principal: cel mai mre, pentru notiţe
  
• spaţiul marginal din stânga: cuvinte cheie sau rezumate foarte succinte ale expunerilor (ex, def)

Fişele vor fi ataşate cu o agrafă de foaia respectivă. Folosirea unor astfel de fise este foarte utilă în cazul în care avem un set de condiţii cu conţinut dezvoltat pe mai multe rânduri sau chiar pagini. Enumeră de la început toate condiţiile pe o singură fisa, fără amănunte, ca să le ai în faţă. O dată fixate condiţiile pe foaia ataşată de pagina unde începe tratarea acelor aspecte, tu vei şti perfect câte condiţii sunt (poate ajuta mult şi numerotarea lor) şi care anume sunt acelea.

Foile ataşate cursului pot fi folosite cu succes şi în cazul în care avem de notat explicaţii, lămuriri, exemple etc din alte surse. Rolul surselor este acela de a completa anumite aspecte mai puţin înţelese, de a lămuri aspecte mai dificile sau pur şi simplu de a oferi completări manualului de studiu.

Sursele sunt variabile ca număr şi ca întindere. Două surse pot fi mai întinse decât alte cinci luate la un loc. Nu înghesui pe marginea foii de manual toate sursele de informare ! Aşează-le clar şi organizat câte una pe fiecare fisa ataşată.

O serie de surse se pot adăuga pe parcurs, fiecare repetare putând aduce cu ea consultarea unor noi surse şi deci extragereaunor noi date, informaţii, explicaţii.

Iar dacă o sursă poate fi incompletă şi se impune înlăturarea ei, se poate face foarte uşor. Nu acelaşi lucru ar fi fost valabil dacă era trecută direct pe curs.

Avantajul major al fiselor este că unele pot să cuprindă scheme, în timp ce altele să aducă explicaţii sau completări.

Poţi reaşeza fişele în ordinea dorită, după fiecare nouă schimbare (completare, schematizare, eliminare a unor surse etc).

Foloseşte constant metodă în pregătirea ta.

Alcătuieşte aceste fise încă din primele momente ale învăţării ! Nu lasa pe sesiune pentru că s-ar putea să nu mai ai timp să le revezi. Pe măsură ce parcurgi cursurile şi sursele de informare corespunzătoare, notează tot ce ţi se pare util şi interesant.

Repetarea a ceea ce am învăţat o dată bine şi am uitat e mult mai uşoară decât învăţarea de la capăt.

De cele mai multe ori aceste fise vor apare în presesiune, respectiv în perioada familiarizării cu cursurile de peste semestru său an. Dacă se întâmplă totuşi că la câteva materii să înveţi curs cu curs, aceste fise apar în momentul în care înveţi cursul respectiv.

Avantajul mare al reţinerii unor date pe fişe este ca în timp ce de cele mai multe ori sursele de informare sunt împrumutate şi vor trebui returnate, fişele tale vor rămâne la tine.

Capitolul 7: Metoda reţinerii trainice – schema lecţiei

#

Schema reprezintă un plan al ideilor esenţiale care se desprind din ceea ce trebuie să reţii. Întotdeauna există o ierarhizare a datelor în idei principale, idei secundare şi detalii.

Dacă vrei ca datele pe care le memorezi să se aşeze ordonat în mintea ta, nu ezită să foloseşti schematizarea. Dacă vrei să ai cunoştinţe sistematizate, iar recapitulările să meargă fără probleme, schematizează.

Un exemplu de rapiditate

Iată cum poţi extrage noţiunile esenţiale dintr-o lecţie de logică despre felurile judecaţilor:

Felurile judecaţilor

I. După calitate:

• afirmative
  
• negative

II. După cantitate:

• universale
  
• particulare

I-II. După cantitate şi calitate:

• universal-afirmative
  
• universal-negative
  
• particular-afirmative
  
• particular-negative

III. După relaţie:

• categorice
  
• ipotetice
  
• disjunctive

IV. După modalitate:

• asertorice
  
• problematice
  
• apodictice

Aceasta e cea mai simplă schemă, un fel de plan simplificat al lecţiei. În el nu se găsesc explicaţii de niciun fel. Un astfel de plan este un ajutor de nepreţuit în cazul materialelor foarte întinse, când ai nevoie să sintetizezi cuprinsul câtorva zeci de pagini, sau în cazul materialelor mai puţin întinse, dar stufoase.

Probabil că un astfel de plan este insuficient, schema materialului fiind prea complexă pentru a putea fi cuprinsă doar în ideile principale. Următorul pas e o schemă. Ceva mai complexă, ceva mai elaborată, care să cuprindă, pe lângă enunţări ale noţiunilor principale, scurte explicaţii. De pildă:

Felurile judecaţilor

I. După calitate:

• afirmative: se afirmă ceva despre subiect
  
• negative: se neagă ceva despre subiect

II. După cantitate:

• universale: se afirmă sau se neagă ceva despre toată sfera subiectului
  
• particulare: se afirmă sau se neagă ceva despre o parte din sfera subiectului

I-II. După cantitate şi calitate:

• universal-afirmative (A)
• universal-negative (E)
• particular-afirmative (I)
• *particular-negative (O)

III. După relaţie
etc

Ca exerciţiu: încearcă să faci cu cele de mai sus un tabel precum cel de la exemplul din Marketing de la Secretele memoriei. Îţi va fi de mare ajutor.

Cum întocmim corect o schemă

#

Alege cuvintele-cheie

O schemă constă în reţinerea cuvintelor cheie din fiecare frază. Vei obţine claritatea şi aerisirea, caracteristici fără de care schema nu îşi va putea îndeplini menirea.

Pentru a reţine fără dificultate scheletul (ideile principale) trebuie să elimini cuvintele de legătură

Să exemplificăm, pentru o mai bună înţelegere.

“Făcând abstracţie atât de accepţiunea etnografică a conceptului de civilizaţie (care desemnează particularităţile unei colectivităţi umane determinate, în virtutea cărora vorbim despre civilizaţia aztecă, etrusca sau daco-getica), cât şi de accepţiunea istorică (vizând un stadiu evoluat atins în dezvoltarea umanităţii, deosebit de sălbăticie şi barbarie prin apariţia scrisului, a oraşelor şi creşterea complexităţii organizării vieţii sociale), filosofia culturii conferă un alt sens conceptului de civilizaţie, desemnând universul valorilor înscrise în orizontul satisfacerii trebuinţelor umane”.

Exemplul nr.1
Civilizaţie

• abstracţie de:
  

• accepţiunea etnografică
  = particularităţile unei colectivităţi umane determ.
  
• accepţiunea istorică
  = stadiu evoluat în dezvoltarea umanităţii
  

• scris
  
• oraşe
  
• complexit. organiz. v. şoc.
  
• alt. sens – filos. culturii
  = univ. val. înscris în orizontul satisf. trebuinţelor umane

Schema nu urmează mot-a-mot organizarea textului. Rolul unei scheme nu e de a copia textul, ci de a-l organiza, de a-l sistematiza ca tu să-l înţelegi mai bine.

De-a lungul anilor poţi încerca pe rând multe variante de semne; de fiecare dată reţine-le pe cele mai eficace şi foloseşte-le ori de câte ori vei avea nevoie să înveţi rapid şi sistematic.

Folosirea “săgeţilor” este calea prin care elimini multe cuvinte inutile sau formulări ce nu întotdeauna prezintă importanţă şi îngreunează înţelegerea.

Folosirea culorilor e la fel de indicată, fără a fi în exces.

Poţi încerca şi scheme desenate.

Întrucât materialul de mari dimensiuni poate fi fragmentat, de ce să nu schematizezi fiecare fragment pe o coală de hârtie separată ? Frumos, ordonat, aerisit.

Capitolul 8: Un exemplu de la cap la coadă

#

Repetarea este mama cunoştinţei. Aşa fiind, dacă până acum am prezentat în mod separat tehnicile de prelucrare a textului, a venit vremea să punem totul cap la cap, pentru că totul să fie limpede, iar tu să ai mereu un exemplu de luru bine făcut de la A la Z.

Textul pe care îl propun suna astfel:

“Predominarea cultului zalmoxian este dovedită de existenţa unor grote rituale şi puţuri votive (de genul celui cercetat la Ciolanestii de Deal – Teleorman), de amenajările subterane ale unor complexe de cult (la Ocniţa – Vâlcea, Limanu, deja menţionat). Totodată, o serie de sanctuare circulare de pe valea Mureşului (la Pecica), din Munţii Sureanu (Grădiştea Muncelului, Pustiosu) sau din stânga Prutului (la Dolinean, de exemplu), dar şi cele rectangulare (de la Batca Doamnei – Neamţ, Costeşti – Hunedoara, Piatra Craivei – Alba s.a.), mult mai numeroase, ilustrează caracterul complex şi unitar al cultului zalmoxian”.

Poftim: tu, nescpecialist, reţine un astfel de text. Dar să încercăm totuşi să vedem ce putem face (niciodată nu e frumos să arunci vina pe alţii).

8.1. Analizăm textul…

#

Despre ce este vorba – care este deci ideea-cadru a întregului fragment? E clar: predominarea cultului zalmoxian. Marcăm cu galben chestiunea, pentru a avea mereu în fata ideea de bază. Mai departe: care ar fi cuvintele dezvoltatoare ale ideii principale? Eu zic aşa: “este” (de la “este dovedită”), “de Deal” şi “Vâlcea”. Nu eşti de acord cu mine? Nuuu?…

Ai dreptate cititorule: aceste cuvinte nu exprima nimic important pentru tine, pentru scopul tău. Mesajul se afla cu adevărat în cuvintele “grote rituale şi puţuri votive“, “amenajările subterane ale unor complexe de cult“, “sactuare circulare” şi respectiv “rectangulare“. Dar, dacă le-am sublinia, încercui, marcă pe toate, la grămadă, ne-ar dansa culorile în faţa ochilor şi ne-ar durea capul.

Prima întrebare este aşadar: subliniem, încercuim sau marcăm?

Opţiunea mea ar fi să marcăm. Dar tu poţi alege singur oricare din procedeele de reliefare a ideilor, după metoda: prima dată subliniezi, iar dacă e suficient de evidenţiat totul, e în regulă. Dacă nu, încadrează în chenar. (Eu am folosit culoarea roşie – purpuriu – şi nu mi s-a părut suficient, dar fiecare vede lucrurile în mod diferit).

Observăm încă de la început că, cuvintele-cheie sunt de fapt… expresii, drept pentru care e evident că ar fi greşit să le subliniem pe toate, căci am umple pagina cu culori şi nu ne-ar folosi la nimic.

Primul grup este deci cel cu “grote rituale şi puţuri votive“. În cazul acesta ne amintim de ceea ce am spus: nu subliniem cuvintele de legătură, iar unităţile de mesaj le evidenţiem separat. Aşa încât marcăm pe de o parte ansamblul “grote rituale”, “şi”-ul îl lăsăm nemarcat, iar apoi marcăm ansamblul “puţuri votive”. Numai aşa vom şti că sunt două ansambluri de idei şi nu o singură unitate informaţională.

Trecem la “amenajările subterane ale unor complexe de cult“. Dacă ar fi să mai învăţ o dată acest text aş alege să marchez (din nou cu roşu, pentru că ideile sunt din aceeaşi categorie cu cele subliniate puţin mai înainte) numai cuvintele “amenajările subterane“, promiţându-mi ferm să ţin minte că este vorba despre complexele de cult, şi nicidecum de complexe en-gros sau de complexe de inferioritate.

Ajungem astfel la sanctuare. Care sunt de două feluri: circulare şi rectangulare. Drept pentru care, ca să nu umplem pagina de culori, “coloram” doar cuvântul “sanctuare”, iar cu – să spunem – portocaliu subliniem “circulare”, respectiv “rectangulare”.

Aşa… deci: “… mult mai numeroase (mă rog, informaţia nu prezintă prea mare utilitate)… aaaaa… ilustrează caracterul complex şi unitar al cultului zalmoxian”. Hopa. Atenţie mare, că aici avem o idee pe care n-am detectat-o încă de la început. O idee care în nici un caz nu e secundară, ci, dacă ne concentrăm mai bine, vedem că este de “rangul” celei cu “predominarea cultului zalmoxian” – cu alte cuvinte, nu numai că acest cult predomină, dar era şi unitar. Clar: având acelaşi rang, o marcăm cu galben, ca pe prima.

Parcă aşa mai merge. Şi totuşi, mie personal, cititorule, nu îmi dă pace întrebarea: cum de nu am sesizat de la început că sunt două idei principale, iar nu una?

Clar: nu am citit cu atenţie textul. Am trecut în grabă şi peste privirea de ansamblu şi mai ales peste întrebări. Ehei, dacă nu am fi trecut atât de uşor, câte lucruri nu am fi văzut la acest anost text de istorie? Spre exemplu: ce înseamnă “puţuri votive“? Repede la dicţionar, unde aflăm că “votiv” înseamnă “închinat divinităţii” (acesta este sensul căutat de noi, căci mai există unul, ca spre exemplu în “tablou votiv” – pictură murală reprezentând pe ctitorul unei biserici). Bun, dar cum era cu grotele rituale? Ce se făcea în ele? Servicii divine? În ce ocazii – în orice ocazii sau numai în ocazii speciale, cum ar fi înnoirea anotimpurilor, declanşarea războiului, încoronarea regelui sau alegerea marelui preot?. Aveau loc ritualuri de magie? Sacrificii umane?

Mai departe: cum arată un complex de cult? Unde poţi găsi o schiţă, o fotografie? De ce amenajările erau subterane, iar nu la suprafaţă? Aveau cumva un caracter secret? De apărare? Apoi: de ce unele sanctuare erau circulare, iar altele rectangulare – ce înţeles ascuns are forma lor? În fine, de ce a trebuit să sublinieze autorul caracterul complex şi unitar al cultului? Ce sens are aici cuvântul “complex”? Şi mai ales era necesar să se sublinieze caracterul unitar? (aici începem însă să deducem răspunsul: chiar şi în vremea noastră multe religii sunt destul de neunitare – să ne gândim numai la formele budismului sau la faptul că în brahmanism, pe lângă zeii comuni tuturor adepţilor, există o multitudine de zei personali: ocrotitori, strămoşi etc.) Iată deci – mergem noi mai departe pe firul conexiunilor – ca la acea vreme geto-dacii prezentau o unitate spirituală de invidiat, care, după cum ştim din alte lecţii a fost o premisă puternică pentru unirea lor politică. Cu puţină bunăvoinţă, am găsit răspunsul.

Trecând de întrebări (care e bine să apară mereu), ne dăm seama că nu am reuşit decât cu un efort mare şi cu o uriaşă risipă de timp să reţinem toate localităţile înşirate acolo (la 15 concurenţi pe un loc, candidaţii de la Facultatea de Drept nici nu-şi permiteau luxul să treacă peste astfel de amănunte). Dar oare nu există ceva care să ne scutească de pierderea de timp şi, în plus, să ne ofere exact necesarul de date şi nimic mai mult? Bineînţeles că există, şi cred că ai răspuns instantaneu: e vorba, fără doar şi poate, de etern salvatoare schemă a lecţiei.

8.2 … şi schematizam pe fişa

#

Să alcătuim schemă, eliminând ceea ce e de eliminat şi ţinând cont de data aceasta ca textul are nu una, ci două idei principale:

1. Predominarea cultului zalmoxian
   

• grote rituale şi puţuri votive
  

• Ciolanestii din Deal

• amenajări subterane ale unor complexe de cult
  

• Ocniţa

• Limanu

2. Caracterul complex şi unitar al cultului
   

• sanctuare
  
• circulare
  
• v. Mureşului – Pecica
  
• m. Sureanu – Grădiştea Muncelului
  
• Pustiosu
  
• stânga Prutului – Dolinean
  
• rectangulare
  
• Batca Doamnei
  
• Costeşti
  
• Piatra Craivei
  

Repede mergem la harta din manual (o sursă de informare ce te ajută să memorezi vizual mult mai repede localităţile), marcăm localităţile şi… gata.

Mare lucru e să fii organizat. Dar, după cum îţi dai seama, e nevoie de ceva timp pentru a învăţa temeinic. Nu te speria, însă.

Ceea ce noi am prezentat pe multe pagini sunt lucruri care se petrec automat după o perioadă de “acomodare” cu noul regim. În cele din urmă vei ajunge să reţii, în aceeaşi perioadă de timp ca şi colegii tăi, o cantitate de informaţie poate de 2-3 ori mai mare şi mult mai temeinic decât ei.

Am rămas dator cu o explicaţie la sfârşitul unui capitol anterior, când am afirmat că al treilea spaţiu al foii de curs nu este de loc eficient în această formulă şi că există o formulă mult mai eficientă de a schematiza nişte date: ataşarea la pagina de curs sau de manual a unei fise care să cuprindă o schemă referitoare la aspectul care te interesează. Acest aspect poate fi tocmai o enumerare dificilă, ale cărei elemente pot fi cu greu reţinute, aşa cum stau lucrurile în exemplul pe care tocmai l-am analizat.

Analizează şi tu următoarele exemple:

1. Stresul, într-una dintre accepţiunile actuale, ete o modalitate interactionala dintre individ şi mediu, concretizat într-o stare tensională, de încordare. Întâlnim adesea şi termenul de distress (stresul intens), care este consecinţa unei supraîncărcări cu repercursiuni nemijlocite asupra performanţei, atitudinii comportamentale, acuze subiective şi psihosomatice şi/sau reacţii ale sistemului endocrin. Stresor este agentul extern producător de stres (zgomot, starea de aşteptare, condiţii de muncă nedefinite, subsolicitare aptitudinala/profesională etc). Totuşi, există şi un tip de stres cu acţiune trofică, mobilizatoare, cu efect pozitiv – eustresul; despre aceasta se discuta de mai puţin timp, cercetătorii neacordându-i până acum multă atenţie – studiile asupra eustresului sunt chiar rare. Un lucru este limpede, o anumită stare de activare a organismului este necesară în indiferent ce acţiune dorim să întreprindem. Acest minim necesar ca imbold la acţiune este definit prin eustres.

2. Reia, te rog, exemplele pe care le-am dat la capitolele din această carte (exemple la care nu am schematizat) şi încearcă să faci schemă, o dată ce ştii cum se face analiza textului.

Cu aceasta am încheiat discuta despre tehnicile de analizare a textului. Mai sunt şi alte probleme de abordat.

Şi vom rezolva totul la fel de elegant şi la fel de eficient.

Capitolul 9: Evita învăţarea mecanică !

#

Se poate întâmpla că materialul să fie lipsit de semnificaţie logică doar pentru tine, în timp ce pentru alţii totul e limpede. Vezi atunci dacă nu cumva fundaţia e prea şubredă. Mai întâi consolidează bază, ca să fie cu adevărat trainică.

În cazurile de indispoziţie psihică trebuie să te ajuţi singur. Opreşte-te din citit: închide cartea, pune deoparte cursul şi încearcă să găseşti adevărata cauză.

Totul are un remediu: plictiseala poate fi înlăturată prin consultarea mai multor surse de informare; lipsa de interes prin descoperirea aspectelor practice; etc

Raportează permanent materialul învăţat la alte materiale deja însuşite !

Legate între ele, informaţiile se reţin de zeci de ori mai uşor decât dacă ar fi reţinute disparat.

În general în cursurile de facultate se repetă elemtne de bază comune mai multor materii.Corelează permanent ceea ce ştii cu ceea ce înveţi, amintindu-ţi “dar cursul acesta l-am avut şi la materia X ! Ia să văd dacă e ceva nou, totuşi. Este: aici şi aici şi aici. Restul e identic, deci nu mai trebuie să învăţ douăzeci de pagini de curs, ci numai aceste trei fragmente. În total trei pagini.”

1. “Scormoneşte” prin memorie după informaţii care ţi se par similare unora anterioare

2. Compară ceea ce cunoşti cu ceea ce ţi se cere nou

Capitolul 10: Analize, sinteze, comparaţii

#

Nu întotdeauna materialele pe care le avem de învăţat sunt organizate, sau cel puţin nu aşa dup cum am dori noi. Urmărea ? Ne vedem de multe ori nevoiţi să reorganizăm materialul parte după parte. Abia după ce am delimitat corect părţile unei lecţii sau ale unui curs putem trece la examinarea fiecăreia dintre ele, le aprofundam, le integram în sistemul celorlalte cunoştinţe, gândim datele şi informaţiile care ni se oferă în fiecare frază, ne explicăm termenii neclari. Adică descompunem întregul în părţi pe care “le răsucim” sub toate unghiurile. Adică analizăm şi gândim datele respective.

Acesta e rolul analizei: ajuta la înţelegerea celor memorate.

Sintezele se cer la multe examene. Dar chiar dacă nu se cer, e bine să le aplici singur, din prudenţă.

Ce e de făcut ? La început memorează totul într-o anumită ordine. Apoi cunoştinţele tale vor fi rearanjate după alte criterii, iar pentru aceasta iei din fiecare lecţie partea care te interesează. Asamblează după alt criteriu părţile astfel rezultate.

Capitolul 11: Marea provocare – momentul adevărului

#

Reproducerea este procedeul cu adevărat eficient de memorare, deoarece face apel la gândire. Materialul e structurat logic, iar continuarea unei idei face apel nu la sursele de care nu te poţi folosi la examen (manual, bibliografie, curs), ci prin apel la efortul raţiunii.

E bine să încerci să găseşti singur continuarea unei idei.

Repetă a treia zi ce ai învăţat în prima.

Repetiţiile suplimentare nu trebuie să depăşească 50% din numărul de repetiţii necesare învăţării materialului.

Cea mai bună metodă de învăţare este cea combinată, de tipul a + b + ab + c + abc +…

Reglează numărul de fragmente învăţate în funcţie de accesibilitatea lor: astăzi înveţi două cursuri uşoare, mâine fragmentezi un curs dificil în două părţi cărora le aloci câte o zi, apoi combini un curs mai uşor cu un fragment din cursul următor, care este mai dificil,etc.