Capitolul 1: Succesul final – bine progamat de la început

#

Pregătirea pentru examen se desfăşoară pe două planuri: pregătirea intelectuală şi pregătirea psihologică, clar delimitate mai ales înainte de examenele importante.

Începe din momentul pe care ţi-l indică nişte calcule elementare, pentru a afla timpul de pregătire.

Pornim în general de la gradul de dificultate al examenului, de la nivelul tău de pregătire şi de la caracterul examenului: de sfârşit de semestru, de an, de bacalaureat, de admitere (în orice formă), de licenţă, etc.

Examenele de semestru, cele de bacalaureat, de an sau licenţă ridică mai multe întrebări. Dar problema se reduce tot la un calcul aritmetic: înainte de începerea pregătirii propriu-zise pentru sesiunea de examene iei în considerare în primul rând numărul de materii de pregătit. Apoi pentru fiecare materie în parte hotărăşti gradul de aprofundare şi numărul de repetări planificate, după care treci la calcularea pentru fiecare materie în parte, a numărului de zile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor propuse.

Exemplu

Să presupunem că ai de învăţat la trei materii: A, B şi C. Vrei să parcurgi materia A de trei ori (o dată pentru familiarizare, de două ori pentru repetare). Să presupunem că vei parcurge pentru prima dată materia A o dată în 5 zile (15 cursuri în ritm de câte trei pe zi sau 200 pagini parcurse în ritmul de 40 pe zi etc). Pentru prima repetare ai avea nevoie de trei zile, iar pentru a doua de 2 zile. În total, 10 zile. În acelaşi mod vei putea stabili că pentru B ai nevoie de 8 zile, iar pentru C – de 15 zile. În total, pentru cele trei materii, va trebui să te pregăteşti 33 de zile. În acelaşi timp un altul, mai puţin dotat, s-ar putea să aibă nevoie de 40 de zile de pregătire, sau, dacă se pregăteşte superficial, de 25 de zile.

Nu se poate vorbi despre un termen standard pentru începerea pregătirii, cu atât mai mult cu cât unele evenimente consumatoare de timp, care au loc în viaţa unei persoane, pot să lipsească în cazul alteia (deplasări, boală, aniversări, situaţii neprevăzute).

Un program realist trebuie să ia în considerare, în calcularea timpului de lucru, intervalele necesare unor activităţi zilnice indispensabile: servirea meselor, odihna, igiena proprie, relaxarea, sarcinile casnice zilnice, eventual pregătirea la alte obiecte, meditaţiile (nu au loc în fiecare zi, dar trebuie luate în considerare pentru zilele respective), chiar momentele de destindere de tipul petrecerilor cu colegii sau al “ieşirilor” la munte şi aşa mai departe. De exemplu, alocă-ţi o oră pe zi pentru situaţii neprevăzute (incluzând şi întârzieri pt a învăţa un pasaj mai greu).

Un program adaptabil este cel care permite să se schimbe “pe ici, pe colo” ordinea activităţilor sau timpul afectat lor, fără a afecta însă esenţa: învăţarea trebuie să se deruleze conform programării, indiferent de respectarea sau de refacerea restului programului. Dacă preferi să îţi rezolvi problemele casnice dimineaţa între orele 8 şi 10, în loc de 17-19, cum era planificat, făcând rocadă cu alte activităţi, nu e nicio problemă; dacă, în loc să faci ceea ce ţi-ai propus azi, realizezi ceea ce ţi-ai propus de fapt a doua zi, amânând astfel intenţionat sarcina de azi pe mâine, e o simplă chestiune de reorganizare. Cu totul altfel stă problema dacă, dintr-un motiv sau altul, vrând să înghesui într-o singură zi rezolvarea unor probleme pe care ţi-ai propus să le rezolvi de fapt în trei-patru zile, nu mai ai timpul necesar spre a respecta programul de învăţare şi încâlci continuitatea pe care ţi-ai propus să o respecţi.

În cazul în care aceste neprevăzute nu apar programul se poate reajusta foarte uşor, fie îndeplinind anticipat unele activităţi, fie pur şi simplu profitând de ocazie spre a învăţa ceva în plus faţă de ce ţi-ai propus sau chiar spre a face o aprofundare a materiei, dacă şi unde e nevoie.

Nu porni niciodată la drum cu un program supraîncărcat şi alcătuit “la secundă”, căci e mult mai profitabil să porneşti la muncă liniştit şi să-ţi formezi bune deprinderi, decât să lucrezi mereu sub presiunea timpului şi să ai insatisfacţii repetate din cauza neîndeplinirii constante a “planului” şi din cauza reprogramărilor permanente. Abia după ce deprinderile bune s-au format, vei putea să adaugi alte activităţi.
Nu uita că învăţarea pentru prima dată ia timp mai mult decât repetarea ! Oricum ai începe, tot e necesar să îţi aloci mai mult timp pentru prima parcurgere decât pentru repetare.

Atenţie la priorităţi! Nu toate materiile sunt la fel de importante, la fel de grele sau la fel de necesare în specialitatea ta. Unele materii sunt mai interesante, chiar dacă sunt mai dificile, altele sunt mai “plicticoase”, chiar dacă volumul de material este mai mic. Altele necesită o documentare mai îndelungată.

Important e să grupezi materiile pe liste de priorităţi, deoarece e evident că priorităţilor urmează să le acorzi un timp mai îndelungat.

Pe măsură ce avansezi în învăţare, se prea poate că “priorităţile” să se schimbe: materiile dificile, cărora le-ai acordat atenţia cuvenită, să devină simple şi familiare, documentarea din alte surse să fi avut deja loc, să fi apărut materii noi necesare în specializare etc.

Ar fi bine că regimul de pregătire pentru examen să excludă anumite activităţi care presupun o întrerupere sau a căror durată nu poate fi anticipată corect (spre exemplu, o vizită în alt oraş, programată să dureze o zi, se poate prelungi până a doua zi, din cauze diverse).

Înainte de a alcătui programul, consultă-te cu cei care au experienţă în domeniu. De obicei profesorii mediatori şi colegii mai mari care au trecut examenul pentru care te pregăteşti îţi vor da informaţii extrem de preţioase; niciun examen nu seamănă cu cel de dinainte, niciun an de studii nu este perfect asemănător cu cei pe care i-ai trecut deja. Nu însă o simplă informare, ci una care, dacă e posibil să reunească totuşi cât mai multe surse.

Experienţa arată că, o dată alcătuit, programul nu trebuie să rămână uitat în vreun sertar sau să ajungă la gunoi. Trebuie respectat cu stricteţe. Cei ce nu reuşesc să îşi respecte programul denotă:

• fie lipsă de realism în alcătuirea acestuia (un program prea încărcat sau unul care cuprinde activităţi alternate greşit cu relaxarea, aceasta din urmă ocupă un timp mult prea mare decât cel planificat)
  
• fie lipsă de voinţă a celui ce îşi alcătuieşte programul

Aşa fiind, porneşte cu o analiză. Pune cap la cap toate informaţiile pe care le consideri importante pentru tine, reuneşte într-un tot coerent ceea ce era înainte disparat:

• cât de repede memorezi
  
• de cât timp ai nevoie pentru a te concentra
  
• de câte repetiţii ai nevoie spre a avea siguranţa că ai atins nivelul pe care ţi l-ai propus

Pentru ca totul să meargă bine, este bine să îţi alcătuieşti un program centrat pe mai multe coordonate:

• A. Programul General, care să cuprindă fragmentarea scopului final – o bună învăţare – în mai multe scopuri mici, în vederea optimizării efortului. Programul general are menirea de a împărţi întreaga perioadă de pregătire în perioade mai scurte, aferente însuşirii unor capitole, cursuri, etc., deci a unor unităţi mari de material. NU este obligatoriu ca aceste intervale de timp să fie egale – ele trebuie adaptate după dificultatea şi volumul materialului, nu înghesuite de dragul unei ritmicităţi greşit înţelese.

Exemplu program general

• 8 iunie – 15 iulie
  

• 8 iunie – 30 iunie: repeţi materia A, înveţi şi repeţi materia B, înveţi materia C
  

• 1 iulie – 15 iulie: repeţi materia C, înveţi şi repeţi materia D şi materia E

• B. Programul pentru viitorul apropiat, care să cuprindă, fără a intra în amănunte, învăţarea sau repetarea unui anumit volum de material până la o anumită dată (obligatoriu de repetat); în acest scop vei împărţi fragmentele, la rândul lor, în fracţiuni de parcurgere a materialului.

În cazul pregătirii studenţilor în perioada de presesiune este evident că programul general se poate echivala cu programul pe viitorul apropiat, datorită perioadei relativ scurte de pregătire (de la câteva zile la o lună). În acest caz, cea mai bună programare este cea care vizează numărul de zile afectat învăţării unui curs: trei zile pentru cursul X, cinci pentru cursul Y, două pentru cursul Z.

Exemplu

• 8 iunie – 30 iunie
  

• Prima săptămână: repetă materia A + învăţare materia B (partea 1)
  

• A doua săptămână + jumătate din a treia săptămână: învăţare materia B (părţile 2 şi 3) şi învăţare materia C (partea 1)
  

• A treia săptămână: repetare materia B + învăţare materia C (ultima parte)

• C. Programul săptămânal, ce va cuprinde activităţile din săptămâna următoare, activităţi care în principiu ar putea fi “rotiţe” în funcţie de necesităţile de moment.

Exemplu

• Prima săptămână: repeţi materia A şi înveţi materia B
  
• a) repeţi materia A: zilele 1-4 repetarea a doua
  
• zilele 5-6 repetarea a treia
  
• b) învăţarea materiei B: zilele 1-3: cursurile 1-6 (100 de pagini)
  
• zilele 4-6: cursurile 7-11 (120 pagini)

Planul săptămânal trebuie să fie un instrument flexibil, care să permită o revizuire cât mai uşoară, în funcţie de unele priorităţi care apar pe parcurs şi de lista zilnică a subiectelor pe care le conţine.

• D. Programul zilnic, cel mai detaliat, va cuprinde activităţile propuse pentru ziua respectivă, eventual programate pe ore.

Exemplu

• Ziua 1: din materia A repeţi un sfert – după-masă – 6 ore
  
• din materia B înveţi primele două cursuri (30 de pagini) – dimineaţa şi la amiază – 5 ore

Este de preferat că programul zilnic să fie alcătuit cu o seară înainte (mai ales cu ocazia privirii generale asupra lecţiei), deşi această operaţie se poate face şi dimineaţă.

Desigur, se poate întâmpla ca la sfârşitul zilei să constaţi că nu ai îndeplinit tot ce ţi-ai propus. Există doar două soluţii în acest moment: fie continui activitatea până la îndeplinirea celor programate – atenţie la ispită superficialităţii – fie reprogramezi aceste activităţi, dacă:

• ştii că nu sunt chiar atât de urgenţe
  
• ţi-ai lăsat un spaţiu pentru neprevăzute, unde se încadrează şi aceste întârzieri

Cert e că reprogramările repetate ar trebui să îţi dea de gândit. Chiar foarte serios. Odată alcătuit un program, urmăreşte fără şovăire aplicarea lui. Ţi-ai lăsat un “spaţiu de manevră”, dar uită-l! Fă ca şi cum nu e!

Se prea poate că la început lipsa de experienţa să te împingă să te avânţi să înveţi mai mult decât ţi se cere. Nu brava şi nu te lăsa dus de val: învaţă bine ceea ce înveţi. Dacă ai învăţat două pagini pe zi, dar bine, eşti mai câştigat decât dacă ai învăţat patru, dar prost (nu uita: ceea ce se învaţă de la început prost, cu greu se mai învaţă bine). Performanţa vine cu timpul, nu dintr-o dată.

Programează ca la început perioada pentru prima repetare să fie cam de o jumătate din cea de învăţare. Ai nevoie cam de jumătate din numărul de repetări necesare pentru prima parcurgere a materiei, iar ritmul pentru prima repetare nu e cu mult mai mic decât ritmul în care ai învăţat pentru prima dată.

În cazul unor examene mai grele, pentru care te-ai pregătit luni de zile, este nevoie de 10-14 zile pentru această recapitulare şi clarificare finală. În cazul unor examene cărora le-ai alocat doar 10-14 zile, numai ultimele 2-3 dintre acestea pot fi folosite în acest sens, caz în care recapitularea finală s-ar putea împleti cu recapitularea ultimelor capitole, aspecte pe care le-ai abordat.

Se conturează astfel o perioadă în care ar fi bine că discuţiile cu profesorul îndrumător să se axeze tocmai pe unele aspecte (de obicei de detaliu) asupra cărora nelămurirea persistă. În cazul studenţilor este perioada clarificării finale, în care îşi pun singuri întrebări, iar aspectele, capitolele, testele pe care le stăpânesc mai greu (în prealabil trecute într-o agendă chiar în momentul apariţiei lor !) sunt revăzute. Numai acestea, nu întreg capitolul din care fac parte şi pe care deja îl stăpâneşti! Adu-ţi aminte: supra-repetarea are ca efect paradoxal uitarea.

Este o perioadă în care ar fi bine să se amplifice mult folosirea unor surse de informare ajutătoare (cursuri, tratate, dicţionare, alte lucrări în domeniu)… şi în care să te relaxezi.

Procură-ţi din timp documentaţia necesară pentru următorul examen sau capitol, ca să nu pierzi momentul în care porneşti cu toate pânzele sus.

Capitolul 2: Aspiraţie şi învăţare

#

Lipsa de timp din sesiune este una din cele mai grele probleme care îşi cer rezolvarea, drept pentru care la timpul potrivit i-am îndemnat pe studenţi să îşi planifice o privire generală asupra cursurilor în perioada premergătoare sesiunii. Am considerat necesar să insist asupra calculului matematic al zilelor necesare pentru pregătire, în funcţie de gradul în care ţi-ai propus să reţii materialul, în funcţie de evenimentele care vor avea loc în acel interval şi care pot reduce din timpul de învăţare, în funcţie de nişte neprevăzute cărora ar fi bine să le acorzi un timp “în alb”, din prudenţă, în fine, în funcţie de ceea ce mai consideri că ar putea să-ţi afecteze programul de învăţare.

Vom discuta acum, legat de ceea ce ne-am propus, de stabilirea unui program în funcţie de nivelul de cunoştinţe pe care vrei să îl atingi în vederea oricărui examen. Prin calcul simplu vei afla câte puncte trebuie să “achiziţionezi” în total ca să ai media pe care o doreşti.

Exemplu

Să presupunem că eşti la master (şi exemplul se poate adapta pentru orice situaţie)

Să mai presupunem că ai vrea să ai, după sesiunea de vară, media anuală de 8,50 iar examenele pe care le ai de dat într-un an sunt în număr de douăsprezece. Aceasta înseamnă că pe parcursul întregului an va trebui să acumulezi 8,50 x 12 = 102 puncte. Scade, dacă este cazul, punctele din sesiunea din iarnă. Acesta ar fi, presupunând că ai un 10, doi de 9 şi un 7, de 35 de puncte. Ca urmare, tot ceea ce îţi rămâne de făcut pentru a-ţi asigura media dorită este ca în sesiunea din vară să obţii minim 102 – 35 = 67 de puncte în opt examene (douăsprezece în total minus cele patru date în iarnă).

Şi acum să vedem: ai un număr de examene foarte grele, la care rezultatele s-ar putea să fie mai modeste, dar ai şi un număr de examene la care nu concepi să iei o notă mai mică de, să spunem 8, după cum alte examene sunt din categoria celor de “reglaj” (adică examene la materiile “balast”, la care nota contează doar pentru palmares, adică de cele mai multe ori nu prea contează în planul pregătirii, ci doar în privinţa mediei). Presupunem că ai două examene foarte grele, două “de reglaj” şi patru mai accesibile.

O dată trecut de acest prim stadiu, trece pe o foaie de hârtie rezultatele minime şi maxime pe care le doreşti (chiar dacă la materia aceea mai “şchiopătezi”), în felul următor:

• nota minimă – nota maximă motivarea aprecierii
  
• materia 1: 6 – 9 – examen greu; prof. exigent
  
• materia 2: 7 – 10 – examen greu, dar nu ca primul
  
• materia 3: 8 – 10 – examen uşor (colocviu)
  
• materia 4: 8 – 10 – examen uşor (colocviu)
  
• materia 5: 9 – 10 – examenul cel mai uşor
  
• materia 6: 8 – 10 – examen uşor

În acest moment, fără a lua în considerare aportul celor două materii pe care le-am numit “de reglaj”, fă un prim total: punctajul minim este, în situaţia noastră, de 46, punctajul maxim – 59. Să ne amintim că în total avem nevoie de 67 de puncte, diferenţa de acoperit de materiile de reglaj fiind în primul caz de 67 – 46 = 21 de puncte, iar în al doilea caz de 67 – 59 = 8 puncte. Este evident că, oricât de bine pregătit ai fi la materiile “de reglaj”, în prima situaţie nu ai cum să primeşti 21 de puncte în două examene. Deci trebuie ridicat minimul. Pentru aceasta va trebui să te concentrezi asupra examenelor care îţi ridică cele mai mari probleme şi să faci ceva pentru a mări nivelul minimului. Pentru anumite examene pregătirea trebuie să fie mai îndelungată, mai aprofundată.

Iată deci în ce constă importanţa unui calcul preliminar. Nu spun, intuiţia e bună, dar încă o dată aritmetica simplă e mult mai bună şi, în orice caz, mult mai exactă.

O dată replanificat nivelul la care doreşti să ajungi în cazul unuia sau a altuia dintre examene, nu îţi mai rămâne decât să te apuci serios de treabă. Să presupunem că ţi-ai “reajustat” programul astfel:

• materia 1: 7 – 9
  
• materia 2: 8 – 10
  
• materia 3: 8 – 10
  
• materia 4: 9 – 10
  
• materia 5: 9 – 10
  
• materia 6: 9 – 10
  

Ca urmare, pregătirea pentru materiile 1, 2, 3, 4 şi 6 trebuie să fie mai intensă. Aceasta va cere un timp mai îndelungat de pregătire. Pregătirea, în concretul ei, rămâne la latitudinea ta: dacă consideri că o simplă familiarizare cu materia respectivă este suficientă pentru a-ţi asigura nota dorită, e foarte bine; dacă consideri, totuşi, că ai avea nevoie de o aprofundare care să îţi asigure un 9 sau un 10, e iarăşi foarte bine.

Şi uite aşa, din examen în examen, sesiunea nu mai este pentru ţine acea groaznică perioadă după care te resimţi ca după boală. Sesiunea devine un moment de apreciere obiectivă şi lucidă a puterilor proprii, o cale spre încrederea în forţele proprii, o confruntare calmă cu realitatea, în care poţi să răspunzi la multe întrebări: Ce mi-am propus? Ce am reuşit? Unde am greşit? Ce voi face ca să nu mai repet aceeaşi greşeală?

Dacă tot e să faci un lucru bun, fă-l până la capăt: nu te baza pe minim, ci fixează-ţi de la început ceva mai mult ca aspiraţie, pentru ca minimul să fie atins în cele din urmă în mod automat, fără emoţii. (vrei media 8,50 – propune-ţi 8,75 etc)

Fireşte, după fiecare examen din sesiune, programul poate suferi modificări, datorită faptului că nota obţinută e notă fixă, încetând să mai fie un pronostic cu minim şi maxim. Un minut după fiecare examen, dedicat refacerii programului, e cea mai usora cale de a evita neplăcerile ulterioare.

Nu te hazarda direct spre piscul cel mai înalt. În lipsa antrenamentului necesar pentru obţinerea performanţelor dorite, o cădere sau două te pot descuraja complet. Mai bine porneşte mai uşurel pe calea către “foarte bine”.

Să presupunem că ţi-ai propus ca la unul din examene să obţii în jur de 9,25. Aceasta înseamnă că va trebui să reţii cam 90 – 92% din ceea ce ai de învăţat pentru examen, deşi o apreciere subiectivă a profesorului care corectează îţi poate strica socotelile. Ceea ce, evident, e foarte greu “din primul foc”. Mai bine fixează-ţi, spre a te ajuta singur, nişte niveluri intermediare, la început mai modeste, apoi din ce în ce mai ridicate, pe care să le poţi atinge ceva mai uşor.

Alege-ţi ca, după prima parcurgere a lecţiei (sau lecţiilor) pe care le pregăteşti, să ai un nivel de cunoştinţe echivalent notei de 7,50 (sau chiar de 8,00, dacă materialul îţi e familiar sau e mai uşor de reţinut). De multe ori nici chiar a învăţa de 7,50 – 8,00 nu e o misiune prea uşoară, chiar dacă pare astfel, pentru că lecţia trebuie cunoscută în integralitatea ei la acest nivel.

Niciun fragment nu trebuie neglijat: învaţă materialul corect încă de la început.

Doar atunci când ai reuşit să înţelegi totul, când ai reuşit să reţii 70 – 75% din material şi să reactualizezi coerent un volum similar, te poţi declara mulţumit şi vei putea trece, cu prilejul următoarei parcurgeri a manualului, la fixarea şi urmărire unui nivel de aspiraţie mai ridicat respectiv de nota 8 (sau chiar de 8,50, în caz ca în prima variantă nivelul a fost de nota 8).

O mare importanţă o reprezintă în acest caz numărul de repetiţii. Nu e acelaşi lucru “să salţi” două puncte la notă după două repetări sau după cinci. Important e că, pe baza autocunoaşterii din anii anteriori să ne facem un program care să cuprindă numărul optim de repetări, cu creşterea gradată a nivelului calculată în funcţie de creşterea totală şi de numărul de repetări în care se doreşte atingerea nivelului planificat (spre exemplu, dacă vrem să ajungem de la 7,50 la 9,50 după trei repetări, va trebui să creştem nivelul de aspiraţie cu câte 60 – 70 de sutimi de punct la fiecare nouă repetare; în schimb, dacă proiectăm aceeaşi creştere prin cinci repetări, gradarea se va face doar cu aproximativ 40 – 50 de sutimi în plus de fiecare dată).

Această metodă este foarte uşor de aplicat în practică. Scrie pe o foaie de hârtie, pe care să o ai permanent în faţa ochilor când înveţi, nivelul maxim de aspiraţie şi gradaţiile respective, ca să nu te complici cu calcule la orice nouă repetare. Exemplu: 7,50 → 8,00 → 8,50 → 9,00 → 9,50

E drept că, îmbătat de euforia primelor succese, s-ar putea să vrei să o laşi mai uşor. Nu ceda ispitei ! Nu uita: tu şi toţi contracandidaţii tăi plecaţi aproape de la acelaşi nivel. La vremea examenelor fiecare se află acolo unde l-au dus puterile: unii în vârf, alţii aproape de el, alţii mai jos, alţii foarte jos. Vor câştiga doar primii, cei mai de sus: primii 25 sau primii 60 sau primii 200. Toţi iau startul, dar nu toţi câştigă. Dacă vrei să câştigi, nu uita: urcă fără oprire, urcă fără să şovăi.

Metoda gradării nivelului de aspiraţie se aseamănă cu un fapt de viaţă: un braţ de nuiele se rupe mult mai uşor surcea cu surcea decât întreg braţul deodată. Şi, ceea ce e cât se poate de clar, depunând mai puţin efort, rezultatul e mult mai sigur când rupi nuia cu nuia întreagă grămadă.

Să stăm puţin să ne gândim: ce se întâmplă la examen, concret ? Un profesor, un om, te aşteaptă cu speranţa că îi vei confirma munca de un an sau de un semestru; un om te aşteaptă să îţi facă dezinteresat imensul bine de a-ţi confirma, prin propria-i autoritate şi cu propria-i răspundere, munca. Sau, în cazul admiterii, un om care a văzut zeci de lucrări sau sute sau mii înainte să vadă lucrarea ta şi care se străduieşte să o evalueze corect. De obicei, un profesor, văzut ca om, nu este mai fioros decât un funcţionar care îţi confirmă în carnet contul din bancă. Ai o mie de lei în bancă? “O mie” îţi va scrie funcţionarul. Ştii de 10 ? “10” va scrie dascălul la examen. Examenul este confirmarea muncii, nu o loterie jalnică.

Capitolul 3: O situaţie descurajantă uşor de evitat

#

Există o problemă a celor care învaţă: după prima parcurgere a materiei nu îşi mai amintesc prea multe din ceea ce au învăţat. Panica îi cuprinde, deşi nu au cum să uite tot ceea ce au învăţat. Au uitat mult – e firea lucrurilor – dar nu tot. La o repetare, făcută corect, vor vedea că situaţia nu e chiar atât de rea.

Analizată ca atare, fără a ne interesa deocamdată cauzele, situaţia aceasta ne duce la concluzia că timpul afectat primei parcurgeri a fost aproape inutil cheltuit. Iar dacă ne gândim că această primă trecere peste lecţiile sau peste cursurile care trebuiau însuşite este cea mai întinsă şi în general cea mai importantă pentru conturarea unui stil de lucru eficient, ne putem da cu uşurinţă seama de pierderea extraordinară suferită de orice tânăr.

Te poate ajuta să cunoşti următoarele: în cazul în care materialul nu e familiar, procesul de învăţare se desfăşoară mai lent decât în cazul în care s-ar fi trecut deja peste materie. Se poate considera că material familiar cel care a fost parcurs în şcoală în anii anteriori cu atenţie sau în cazul studenţilor – cel care a fost pregătit seminar după seminar.

În cazul în care materialul de învăţat este nefamiliar, nu ne putem aştepta la o memorare foarte bună decât cel mult pentru moment. Mulţimea datelor şi a amănuntelor absolut noi nu permite fixarea lor completă, aşa cum un sportiv începător nu poate egală de la început în performanţe un sportiv care se antrenează de luni sau ani de zile.

Uitarea de după prima parcurgere a materiei este ceva normal, ca o reacţie a memoriei la suprasolicitare. Cu toate acestea, o reluare va demonstra că ai reţinut destul de multe informaţii. Iar dacă acestea sunt de fapt ideile principale şi anumite detalii de o mai mare importanţă, te poţi declara mulţumit.

Pentru a preveni uitarea şi a reţine exact ce ne interesează insistă în prima fază asupra ideilor principale, nu asupra detaliului. Ideile principale sunt cele care trebuie să rămână întipărite în minte, ca o bază la care se vor ataşa ulterior detaliile. În lipsa acestei baze ferme oferite de ideile principale, detaliile, oricât de repetate şi de “fixate” ar fi fost prima dată, pier din memorie într-un timp foarte scurt. Nu “sări” peste momentul fixării ideilor principale, ca să ajungi la detaliu. Este un stil defectuos de a gândi şi de a învăţa, consumând inutil timp şi energie psihică.

O cauză frecvenţă a uitării este aceea că volumul de material care trebuie învăţat dintr-o dată este foarte mare. Nu poţi să treci în timp record de la zero la ritmul maxim. Este nevoie de o perioadă de adaptare progresivă, în care cerinţa primordială este calitatea, nu cantitatea. Aşa cum am mai spus, un volum de material prea mare este foarte dificil de reţinut bine de la început. Ai tendinţa “să înveţi” tot în loc să înveţi corect.

Mai ales în cazul unor materii “umaniste”, învaţă la început maximum două-trei pagini pe zi. O primă parcurgere a materiei nu poate realiza decât foarte rar legăturile optime dintre diferitele componente ale materialului învăţat. În general, prima parcurgere are rolul de a aprofunda imginea globală despre un subiect mai întins şi de a fixa ideile principale. Abia cu prilejul repetării se vor stabili noi legături cu sens între cunoştinţe. În lipsa acestor legături e absurd să pretinzi memoriei să reţină tot, aşa cum e absurd să pretinzi că bucăţi de fier nesudate şi neprinse cu şuruburi să alcătuiască singure un suport sau un gard.

Ţie nu ţi s-a întâmplat să uiţi o lecţie sau un curs imediat după “meditaţii” sau după examen? Se întâmplă frecvent. De ce?

Pentru că urmărim, fără să ne dăm seama, un răspuns optim doar pentru seminar sau pentru şedinţa de pregătire ori pentru examen. În loc să fim conştienţi că în definitiv ne pregătim pentru un examen, care poate avea loc peste o săptămână, o lună sau chiar peste un an şi să urmărim obţinerea rezultatului optim pentru acel moment, optăm pentru alternativa ineficace a învăţării pentru următorul seminar sau pentru următoarea şedinţă de meditaţii.

Or, învăţarea pentru o anumită dată condiţionează uitarea după acea dată, în speţă după data meditaţiilor sau a seminarului.

De cele mai multe ori, învăţarea pentru un examen, privit în mod singular şi nu ca element al unui sistem de cunoştinţe integrat armonios în domeniul de activitate studiat, se asociază cu memorarea mecanică, cu reţinerea greoaie şi cu uitarea rapidă. Lipsesc analizele de profunzime, lipseşte interconectarea cunoştinţelor noi cu cele anterioare, ideile principale se găsesc anevoios sau deloc, deşi tocmai ele sunt condiţiile fără de care învăţarea se reduce la o singură înregistrare de scurtă durată.

A învăţa pentru un examen şi a uitat apoi totul este semn că nu te interesează prea mult ce înveţi şi ce se va întâmpla cu ceea ce ai învăţat. De ce nu se gândesc unii că fiecare informaţie, o dată reţinută, le poate fi necesară ? Am observat că mulţi elevi de liceu învaţă limbile străine (vorba vine că învaţă!) doar pentru că sunt prevăzute în orar, iar ei au nevoie de câte două-trei note pe semestru. Nu s-au gândit chiar deloc că în condiţiile de astăzi a cunoaşte o limbă străine e o necesitate vitală în aproape toate domeniile ? Exemplele ar putea continua cu logica, cu psihologia, cu filosofia etc. Toate acestea trebuie învăţate pentru a te putea folosi de ele în viaţă, pentru că altfel poţi considera pierduţi cei mai fecunzi ani ai vieţii – ani care nu se mai întorc.

Dacă vrei că într-adevăr să îţi folosească şi pe mai departe cunoştinţele, fă în aşa fel încât după ce ţi-ai însuşit datele oferite de manual său curs să te pui în situaţii complexe. Pune-ţi întrebări: “de ce?”, “cum?”, etc. Vei ajunge să simulezi situaţii similare celor pe care viaţa ţi le va aduce înainte.

Emite ipoteze, caută dovezi, construieşte argumente sau pur şi simplu modifică datele unor probleme (factori, condiţii, date numerice). Parcurge activ materia !

Student fiind, să fii conştient de faptul că în câţiva ani soarta ta va depinde de mulţimea (sau sărăcia) cunoştinţelor, de modul în care acestea vor fi legate durabil şi folosite corespunzător. Un student conştient de avantajul enorm pe care îl reprezintă în viitor cunoaşterea a una-două limbi străine, şi, ca urmare, se pregăteşte serios, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, va avea cunoştinţe de limbă străine perfect comparabile cu ale unui elev de la un liceu de specialitate.

Capitolul 4: Succesul se programează continuu şi ritmic

#

Învăţarea “în salturi” este adesea epuizantă şi are rezultate mult mai slabe decât învăţarea ritmică.

Îmbunătăţeşte-ţi performanţele încercând să obţii un echilibru al tău, fără suişuri şi coborâşuri bruşte, pentru că nu întotdeauna tinereţea e în stare să învingă la comandă. Lasă-ţi imaginaţia să zburde, lasă-ţi sufletul să zboare spre soare, lasă-ţi visul să ardă vâlvătaie, dar struneşte-ţi mintea când e vorba de pregătirea ta. Nu lăsa mintea liberă, pentru că rugineşte; dă-i mereu ceva de lucru, ca să o ai ascuţită şi strălucitoare atunci când vei avea nevoie.

Din momentul în care ai început să te pregăteşti învaţă în fiecare zi.

Reluarea de fiecare dată a muncii intelectuale, după o pauză nejustificată, cere un efort şi duce la un consum de energie mult mai mare, tot aşa după cum unui sportiv care a tot întrerupt antrenamentele i se cere un efort mult mai mare atât de a reveni la formă de dinainte, cât şi pentru a progresa în rând cu alţii.

E de preferat să înveţi mai puţin, dar continuu, decât foarte mult dintr-o dată. Când un tânăr reuşeşte să citească doar două ore pe zi, dar zi de zi, el în patru ani poate deveni un specialist în domeniu, cu cunoştinţe mult mai solide decât unul care a învăţat o lună da şi trei ba.

Dar o dată continuitatea şi ritmicitatea intrate “în sânge”, ne vom putea concentra asupra măririi treptate a volumului de material învăţat într-o zi. Un număr mărit de pagini învăţate într-o zi poate fi cuprins în acelaşi interval de timp, ca urmare a creşterii eficienţei (în urma experienţei acumulate) şi a găsirii tempo-ului ideal. Timpul va aduce o “reglare” a ritmului şi îţi vei putea adapta regimul (azi – 5 ore, mâine – 6 ore, poimâine – 2 ore etc), fără a ignora, evident, continuitatea. Te va ajuta şi ritmul constant şi experienţa.

Felul în care simţim calitatea muncii, starea de veghe, sensibilitatea pentru gusturi sau pentru muzică, totul se schimbă pe parcursul zilei. Astfel, capacitatea de muncă atinge repede maximum de intensitate în primele ore ale dimineţii (9 – 11).

După ora 11,30 – 12 capacitatea de muncă scade destul de mult şi se menţine scăzută timp de 1-2 ore după masa de prânz. În acest interval se instalează oboseala, neatenţia, plictiseală sau chiar starea de somnolenţă. Cea mai scăzută productivitate a învăţării este între orele 13 şi 15. Este un moment propice relaxării şi somnului de amiază, cu toate efectele lui benefice.

Capacitatea de muncă creşte din nou spre orele 16 – 17, acesta fiind momentul în care vom putea stoca în memorie informatile pe care vom dori să le reţinem zile sau chiar săptămâni, datorită faptului că memoria de lungă durată este cea mai eficientă după ora 16.

Deci, intervalele cele mai bune pentru a învăţa sunt 8,00 – 11,30 (12,00) şi de la orele 16 – 17 până la ora culcării.

Foloseşte aceste intervale, iar când simţi că randamentul şi concentrarea scad dramatic, opreşte-te. A continua să înveţi în astfel de condiţii înseamnă un efort de multe ori inutil.

Se pune întrebarea: în timpul săptămânii se înregistrează astfel de variaţii ale randamentului ? DA. Spre mijlocul săptămânii performanţele sunt mai ridicate, cu un maxim în zile de miercuri – joi, în timp ce la extreme (luni şi sâmbăta) randamentul e cel mai scăzut. Organizează-ţi astfel munca încât cursul cel mai greu să nu trebuiască “să apară” în programul de sâmbătă sau luni – deşi în timpul sesiunii prea puţin te mai interesează ce spune statistică.

Ar mai fi de făcut o menţiune specială pentru perioada de odihnă de după-amiază: somnul sau relaxarea au efecte extraordnare asupra fixării informaţiilor. Dacă le foloseşti şi le dozezi corect şi dacă le dai curs exact în timpul în care randamentul e scăzut, adică între orele 13,30 – 15,30, poţi să spui că, împuşcând doi iepuri dintr-o dată, eşti campion al eficienţei.

Urmăreşte perioadele în care ai spor la învăţat şi perioadele în care “nu prea merge”. În cel mult o săptămână vei şti ce ai de făcut ca să-ţi programezi corect efortul.

Mulţi se gândesc că reţin mai uşor lucrând noaptea. Se pare însă că noaptea este dominantă memoria pe termen scurt. Având în vedere că obişnuinţa e a doua natură – crearea unui ritm decalat cu câteva ore faţă de cel normal, în sensul învăţării în timpul nopţii şi al odihnei până aproape de amiază – acest stil nu este de natură a dăuna progresului în învăţare, chiar dacă pentru a obţine rezultate mai bune este nevoie de un timp oarecare de acomodare.

Începerea şedinţei de studiu poate fi unul din cele mai dificile momente, datorită lipsei de concentrare, ce aduce multe probleme.

Pregăteşte învăţarea propriu-zisă printr-un set de acţiuni cu efecte favorabile. Obişnuieşte-te să înveţi în una şi aceeaşi cameră, căci obişnuinţa generează, după un timp, o coordonare reflexă între camera în care înveţi şi concentrare. Obiectele semnificative (cărţi, un ceas, un portret, etc), vor contribui, tot pe calea reflexului, la o ambianţă propice concentrării.

Alte metode verificate:

• Implică-te total în ceea ce faci. Înainte de a învăţa, asigură-te că în camera de lucru domneşte curăţenia, că lucrurile sunt aşezate în ordine şi că manualele, cărţile, cursurile sunt aşezate la îndemână.
  
• O dată realizate aceste cerinţe vei putea trece la realizarea exerciţiului de concentrare. Numeroase sunt modalităţile prin care se realizează concentrarea, iar tu le vei putea alege pe cele mai potrivite firii tale. Poţi să răsfoieşti un album de artă, să alegi o lectură introductivă, chiar să revezi în primele zece minute notiţele ultimei lecţii sau să încerci o sinteză sau să îţi faci un rezumat al întrebărilor asupra cărora vă trebui să meditezi. În felul acesta vei reuşi să treci de la detaşare şi lipsă de concentrare la o stare de concentrare optimă.
  
• Dacă nici acum nu vei putea obţine această stare absolut necesară unei bune învăţări, nu mai amâna momentul de început al învăţării, ci încearcă să înveţi pe părţi foarte mici. E maximum ce poţi face în astfel de condiţii.
  
• Doreşte-ţi să intri cât mai repede în ritm. Te va ajuta dacă îţi aminteşti mereu că, o dată ce te-ai adâncit în muncă, liniştea coboară în suflet.
  
• Dacă până acum nu ai reuşit să te concentrezi un timp mai îndelungat, deşi ţi-ai dorit acest lucru, ai altă soluţie. Poţi să eviţi eforturile prea mari încercând să le concentrezi puternic în intervale de timp (cam douăzeci de minute), fiecare urmate de o scurtă pauză. După un timp, mărind treptat perioadele de concentrare, vei vedea că o să ajungi să te concentrezi foarte bine în cele 45-50 de minute de învăţare continuă.
  
• Un ajutor foarte preţios în lupta împotriva lipsei de concentrare sunt însemnările, extragerea ideilor principale şi rezumatul efectuat în timpul parcurgerii materialului. Contactul permanent cu cartea este poate singurul mijloc de menţinere a atenţiei, atunci când gândurile încearcă să o ia razna.

Dacă vrei să previi suprasaturaţia, acordă-ţi la fiecare 50 de minute de învăţare cam 5 – 10 minute în care să te ridici de la masa de studiu, să te plimbi prin cameră, să te gândeşti la altceva sau cineva, să asculţi muzică sau să faci câteva exerciţii fizice uşoare.

Referitor la întreruperea şedinţei de studiu, datele care trebuiesc învăţate se reţin de două ori mai bine dacă învăţarea se întrerupe voluntar decât dacă sarcinile sunt duse la bun sfârşit. Întreruperea învăţării într-un punct interesant, urmată de reluare, duce la o mai bună concentrare.

“Programează-ţi” întreruperile în astfel de momente.

Aspectul interesant la care te opreşti generează în sufletul tău dorinţa de a reveni asupra subiectului la următoarea şedinţă, ca şi – cu toate că uneori nici nu-ţi dai seama – preocupareamintii în legătură cu subiectul întrerupt.

• Pentru fiecare 50 de minute de învăţare ar fi bine ca la sfârşitul zilei să aloci 5 – 10 minute pentru o rememorare sintetică a ceea ce ai învăţat peste zi. Aceasta poate fi partea cea mai importantă a şedinţei de studiu.

Pentru început, indiferent dacă e vorba de o lecţie din manual sau de cursuri universitare, învaţă prima pagină (sau foaie, după situaţie), cronometraand intervalul necesar pentru a reţine la novelul la care doreşti. Să presupunem că e vorba de 20 de minute.

Ia a doua pagină – poate o vei învăţa în 15 minute. În acest moment deja poţi să calculezi cu aproximaţie timpul optim necesar pentru a învăţa o pagină sau foaie, luând în considerare mai mulţi factori: puterea de concentrare, dificultatea materialului, nivelul pe care vrei să îl atingi în învăţare (mai ridicat sau mai coborât decât al primelor două pagini), eventualele “goluri” în cunoştinţe, care îţi pot răpi minute preţioase şi aşa mai departe.

Stabilind intervalul optim, să zicem de 15 minute pentru o pagină (în medie), scrie pe o foaie de hârtie ora şi minutul în care începi să înveţi cea de-a treia pagină, urmând ca în niciun caz să nu treci peste cele 15 minute. Sigur, “reglajul” poate continua oricât e nevoie.

Pentru a avea permanent în faţă intervalul de timp pe care îl ai la dispoziţie pentru o pagină, foloseşte un ceas cu cadran, cu ace (şi nu unul cu afişaj electronic). Faptul că observi pe cadranul ceasului cum se scurge efectiv un minut după altul te ţine “în priză”.

S-ar putea că uneori să depăşeşti puţin intervalul propus, alteori să-l recuperezi. Însă rolul foii pe care notezi orele şi minutele la care încep o nouă pâgnă, respectiv orele şi minutele la care o termini, este tocmai pentru a verifica dacă per total îţi respecţi orarul, dacă l-ai depăşit sau, dimpotrivă, ai reuşit să te încadrezi într-un interval mai mic de timp. Presupunând că la prima învăţare a materiei ai avut nevoie de 20 de minute la fiecare pagină, la prima repetare ar fi poate cazul să parcurgi o pagină la 9 – 12 minute, la următoarea repetare o pagină la 5 – 8 minute etc. Şi astfel încetul cu încetul timpul îţi devine prieten.

Exemplu

Sesizezi imediat că la o anumită pagină ai avut nevoie de 20 de minute şi la învăţarea şi la prima repetiţie, iar la a doua repetare ţi-au fost necesare 25 de minute la aceeaşi pagină. Acea pagină e mai grea şi trebuie să insişti asupra ei. Restul lecţiei îl ştii foarte bine ? Înseamnă că nu îl mai repeţi – aşa cum fac mulţi, repetând fără folos, ci insişti pe pagina cu probleme, o înveţi metodic şi… gata lecţia ! Ai câştigat timp repetând doar ce trebuia şi ştii lecţia la fel de bine ca altul care o tot repetă mecanic de la cap la coadă. Sau poate şi mai bine, dacă ne reamintim efectul suprainvatarii: uitarea.

Intervalul de timp de care ai nevoie la fiecare repetare descreşte, dar până la o limită. Dacă la repetarea anterioară ai avut nevoie de 15 minute la o pagină, iar de data aceasta te-ai străduit fără succes să reduci perioadă la 12 minute pe pagină, nu forţa nota ! E foarte bine că ai atins nivelul optim şi e foarte bine că eşti conştient de el. Ceea ce nu înseamnă că la următoarea repetare (dacă va mai fi) nu vei putea să încerci din nou să reduci intervalul. Dar dacă nu reuşeşti sau reuşeşti doar în dauna calităţii, mai bine renunţă !

În definitiv, scopul tău e să înveţi bine, temeinic, şi nicidecum să stabileşti recorduri de viteză.

Niciun interval prea mare nu este foarte bun, întrucât duce la risipă de timp. În general fiecare curs de an sau de semestru şi fiecare materie au caracteristicile lor, care le fac mai greu sau mai uşor de reţinut. Uneori chiar în cadrul cursului pot exista probleme mai grele asupra cărora trebuie să zăboveşti mai mult, spre a le înţelege bine. Poate la un curs înveţi o pagină la 15 minute, la altul una la 10 minute, la altul una la 20. Important e să ai nişte “jaloane” şi la fiecare oră (sau la două ore) să vezi dacă per total ai respectat programarea.

Nimeni nu-ţi cere să înveţi la un curs greu în acelaşi ritm cu unul uşor; important este să găseşti, pentru fiecare curs sau manual, intervalul optim de învăţare, să îl respecţi pe cât posibil şi să ţii seamă de el la fiecare nouă repetare.

Capitolul 5: Suportul din inima ta

#

Când vrem să obţinem la un examen o notă foarte bună ne mobilizăm toate resursele pentru a ne atinge acest scop. Dimpotrivă, dacă rezultatul examenului nu prezintă o foarte mare importanţă pentru noi, aproape sigur îl vom trata cu indiferenţă: vom învăţa doar “ca să avem idee” (sau nici măcar atât !), ne ocupăm de alte probleme, mai importante. Într-un fel învaţă cel ce doreşte să ia la un examen 9 sau 10 şi cu totul altfel se comportă cel ce se mulţumeşte cu un 6 chinuit.

Înveţi din diverse motive: pentru că eşti interesat de un domeniu sau altul, pentru că îţi doreşti o notă bună (chiar în lipsa interesului faţă de disciplina respectivă)… ce mai, sunt multe motive ! Să spunem doar că totalitatea acestora formează motivaţia.

Am putea spune că motivaţia arătă “pentru ce” înveţi, “ce” te determină să vrei să înveţi.

Fie că motivele au caracter de dorinţă sau de aspiraţie, fie că amintesc de o necesitate de moment sau de perspectivă, ele sunt surse de energie pentru cel care le descoperă. Numai motivele puternice şi reale ajută un om să susţină până la limita posibilului şi uneori chiar dincolo de ea, efortul care i se cere, şi să învingă dificultăţile pe care le întâlneşte, oricât de mari ar fi acestea.

În primul rând, atingerea nivelului de pregătire este o motivaţie suficient de puternică. Ştii că pentru bursă îţi trebuie măcar 9,00 ? Fă tot ce poţi ca să atingi măcar meda minimă ! Din păcate, mulţi învaţă “după ureche” şi nimeni nu se mai miră că examenul este pentru ei o loterie şi nu o confirmare a muncii depuse. Pentru tine ar fi o primă şansă.

Aşadar, ca să fii sigur că sufletul tău va fi mereu dornic să te poarte spre cele ce îţi doreşti, alege-ţi câteva motive serioase şi poartă-le tot timpul în gând.

Ce motive ? Dorinţa de a avea o carieră în domeniul care îţi place. Dorinţa de a avea o slujbă care să îţi asigure un confort financiar – bani, maşină, locuinţă. Dorinţa de a te instrui pentru a te afirma în domeniul … ca să …

S-ar putea să observi uneori că motivaţia se schimbă o dată cu trecerea timpului. Perfect, dacă schimbarea ei nu afectează scopul final ! Spre exemplu, la fel de bine poţi să înveţi foarte bine în facultate, chiar dacă nu te mai interesează o bursă în străinătate, ci te atrage mai mult profesia ca atare.

Omul motivat învaţă mult mai rapid ceea ce îl interesează decât cel nemotivat. De ce ? Pentru că, deşi scopul propus poate fi solicitant, totuşi, prin satisfacţia atingerii treptelor propuse oboseala întârzie. E un avantaj ce permite celui care învaţă să desfăşoare o activitate de durată şi să obţină un randament sporit. În plus, oamenii motivaţi, adică cei care ştiu de ce fac un lucru, sunt mult mai rezistenţi la stres şi la orice probleme exterioare. Ceea ce în momentul examenului nu e de ici, de colo.

Atunci când toate celelalte metode de învăţare eşuează, ignoră lipsa de motivaţie de moment. Nu te mai gândi cât de grea e materia, nu mai cauta motive să eşuezi. Nu ajungi nicăieri şi nu câştigi nimic cu atitudini de om ratat.

Mai bine încearcă, ignorând lipsa de motivaţie, să înveţi atât cât poţi. Învăţarea va fi mai lentă, dar VA FI ! Aplicând conştiincios metodele de învăţare eficientă, repetând, adâncind problemele, folosind şi o altă sursă de informare, vei atinge în prima fază un oarecare grad de învăţare. Excelent ! Lucrurile mici sunt baza celor mari: din satisfacţia iniţială de a fi învăţat, aproape automat îţi vei dezvolta motivaţia de a învăţa mai mult. Important e să vrei să laşi deoparte pe atât de comodul “nu pot” – restul va veni de la sine, cu răbdare şi voinţa.

Găseşte în tine forţele imense pe care le ai mereu la dispoziţie şi pe care încă nu le foloseşti cum se cuvine. Găseşte un motiv pentru care să lupţi – şi există mii de motive – şi aruncă această sămânţă în pământul roditor al sufletului tău. Vegheaz-o cu căldură, îngrijeşte-i creşterea şi vei vedea mult mai repede decât te aştepţi roadele parfumate ale trudei tale…

Motivul care te poartă spre succes, o dată descoperit, trebuie cultivat. Şi totuşi, mulţi uită că nu este suficient doar a semăna. Dacă nu îngrijeşti ceea ce ai semănat, mica sămânţă putrezeşte ori e cotropită de buruieni ce o sufocă.

Exemplu

Pune pe masa ta de lucru un obiect sau un simbol, care să-ţi aducă mereu aminte pentru ce lupţi. Astfel, în cazul unui examen greu, pe care vrei să îl treci cu “foarte bine”, scrie un “10” mare, eventual colorat, însoţit de semne de exclamare… Lasă imaginaţia să se desfăşoare, iar foaia o aşezi la loc vizibil în faţa ta. În felul acesta, când înveţi, privirea ta va fi mereu aţintită spre acel “10”. Efectul mobilizator va fi instantaneu.

Foloseşte gradarea nivelului de aspiraţie şi în loc de teamă vei avea satisfacţie, în loc de nervi – bucurie.

Împarte scopul într-o serie de scopuri mai mici necesare pentru atingerea scopului final. Întotdeauna este mai eficientă motivaţia prezentată într-un număr de “mici contribuţii” decât cea concentrată direct pe scopul final. Nu poţi deveni, oricât ţi-ai dori, un bun economist, medic, inginer, ziarist, jurist, filolog, dacă nu vei urca treaptă cu treaptă (sau cu câte două trepte deodată, dacă îţi stă în putere, dar să fie trepte solide).

Intrarea la liceu, rezidenţiat etc. va trebui să presupună pregătirea ritmică, găsirea unui mentor, dacă e cazul, gasirae celor mai eficiente tehnici de a învăţa, alcătuirea unui program etc. Or, cum ne asigură specialiştii, aceste sarcini mai mărunte pot fi duse uşor la îndeplinire cu rezultate excepţionale… dacă găseşti motivele care să te poarte spre succes. Şi dacă nu le uiţi.

Capitolul 6: Voinţa – cum să o educi pentru succes

#

Cufundă-te din când în când în lectura biografiilor oamenilor de succes. Îţi vei da seama că viaţa e adeseori o luptă foarte dură şi că fericirea îşi are întotdeauna preţul ei. Şi îţi vei mai da seama că, pentru a birui în viaţă, trebuie să te bizui în primul rând pe tine şi abia apoi să cauţi ajutorul altora.

La vârsta ta a spune că poţi înseamnă a spune prea puţin. Realitatea este că la vârsta ta vrei – sau trebuie să vrei cu orice preţ – să devii mai bun şi să nu pierzi anii aceştia superbi. Iar pentru aceasta va trebui să înlături dintru început toate gândurile negative legate de insucces, teamă, boală şi să le înlocuieşti cu gânduri pozitive, optimiste, de victorie, curaj, sănătate. Gândeşte întotdeauna pozitiv, cultivă-ţi mereu în suflet încrederea în tine, credinta în forţele tale, în voinţa ta, în curajul tău. Şi vei vedea cum drumul îţi va fi deschis spre ceea ce îţi doreşti.

Într-adevăr, de multe ori când ne spunem “Trebuie să înveţi”, subconştientul primeşte un semnal cum că trebuie să te susţină energetic, şi în acelaşi timp, percepe ameninţarea ascunsă: “…că altfel…”. De aceea metoda autoconvingerii este una dintre cele mai eficiente metode de educare a voinţe.

Însă eficienţa autoconvingerii depinde într-o măsură considerabilă de optimismul tău, de starea da afectivă, cultura şi inteligenţa ta. Precizarea, selectarea, evaluarea argumentelor şi contraargumentelor este condiţionată de maturitatea ta şi mai ales de stările afective din momentul respectiv.

Atunci când eşti student şi când te informezi despre cum să te prezinţi la examen, cât de greu este (e foarte important să ştii, deoarece de multe ori examenele “fără probleme” aduc surprize neplăcute), cât de sever este profesorul, pe ce insistă (redare ca atare a subiectului, sinteză, întrebări sau probleme practice, anumite teme), asupra căror aspecte ar fi bine să insişti tu şi multe altele. De obicei,colegii mai mari deţin asemenea informaţii, care chiar dacă nu sunt formulate explicit, sună cam aşa: “Fă aşa, că eu aşa am făcut, şi am luat 10”; sau “Nu fă aşa, că eu am făcut greşeala şi am picat”. E în definitiv tot un exemplu, bazat pe experienţă şi pe concluzii ce s-au cristalizat. Nu mai trebuie să redescoperi roata.

Iar dacă vrei cu adevărat să obţii un rezultat bun la o anumită materie, iar un coleg mai mare îţi spune că pentru aceasta trebuie să înveţi totul la perfecţie şi, în plus, să consulţi tratatul de la bibliotecă, fii sigur că aşa vei face. Dacă vrei cu adevărat să ai succes.

E mult mai probabil să faci ce ţi-ai dorit, să ajungi la rezultatul pe care ţi l-ai propus, atunci când ai mereu în faţă exemplul de reuşită, ca o culme spre care vei urca strângând din dinţi, oricât de greu ar fi urcuşul. E mult mai probabil şi adesea mult mai uşor decât dacă exemplul ar fi lipsit.

Un exemplu care te poate călăuzi şi care îţi poate căli voinţa este cel al persoanelor care deja au reuşit în domeniu. Interesează-te sau întreabă-le.

Ai multe de învăţat. Iar voinţa ta se va întări dacă le vei purta mereu în minte şi îţi vei spune: “Aşa trebuie să fac şi eu, oricât mi-ar fi de greu ! Dacă vreau să reuşesc, aşa va trebui să procedez. Şi aşa voi proceda !”. Alege-ţi modele din jurul tău sau citeşte biografiile unor oameni celebri care au reuşit în domeniul tău. Vei vedea că poziţia şi aprecierea de care se bucură aceştia au fost clădite cărămidă cu cărămidă şi îţi vei da seama că ani lungi de muncă şi de privaţiuni, ani lungi de cercetare şi de pregătire au fost tot atâtea cărămizi ale unei construcţii care nu s-a clădit peste noapte. Atunci îţi vei da seama că tu, ca tânăr, poţi realiza mai mult decât cei din jurul tău printr-o muncă perseverentă.

“Fiecare om care trece pe lângă mine îmi este, într-un fel sau altul, superior”, spunea un mare filosof contemporan. Poate că şi colegii tăi, care se pregătesc în acelaşi domeniu, sunt la acelaşi nivel cu tine. Poate. Dar e mai mult ca sigur că, dacă eşti atent, o să sesizezi la ei ceva ce tu nu ai: fie un program mai riguros, fie o metodă de a-şi îmbunătăţi ritmul de învăţare, fie o “găselniţă” care te ajută să înţelegi mai bine materia, etc. Dacă vei reuşi să-ţi însuşeşti fiecare din aceste “nimicuri”, sigur îi vei depăşi ! Dacă îl vezi pe unul mai perseverent ca tine, nu te lăsa !

Bucură-te ori de câte ori reuşeşti să faci mai mult decât ţi-ai propus. Autoincurajeaza-te, şi atunci nu vei mai depinde atât de mult de ceilalţi. Preia tu rolul celor care ai fi vrut să-ţi fie sprijin moral. Încurajează-te şi bucură-te de fiecare succes !

Cât despre autocritică, un fel de revers al autoincurajarii, e bine să nu te fereşti a o folosi ori de câte ori ceva nu merge bine.

Judecă-te obiectiv, şi mai bine mai aspru, decât prea blând, pentru că autocritica este testul maturităţii tale. Poate testul cel mai concludent. O expresie a sincerităţii şi cinstei faţă de tine şi faţă de cei din jurul tău. Observându-ţi singur defectele ţi le vei putea singur îndrepta.

Mai există o cale care e foarte eficientă: autorecompensarea.

Dacă la un moment dat te-ai prăbuşit sub necazuri şi insuccese, nu renunţa. Odihneşte-te puţin. Dar nu renunţa. Odihneşte-te, iar liniştea care coboară îţi va revela unde anume ai greşit. Încearcă să vezi unde “şchioapătă” planurile tale. Sau poate planurile au fost bune, dar nu le-ai aplicat consecvent ? În cazul acesta, dacă ai un plan “cum scrie la carte”, dacă sincer crezi în el, chiar dacă îl mai modifici în timp, persistă în aplicarea lui fără teamă de eşec. Dar nu vei obţine nimic cât ai bate din palme ! Uneori sunt necesare săptămâni, char luni de muncă şi de încercări pentru a-ţi găsi ritmul şi metodele care te reprezintă şi te ajută cu adevărat. Un lucru e sigur: dacă renunţi la jumătatea drumului, efortul tău se va risipi în van.

Când o uşă spre succes se închide, o alta se deschide; dar mulţi oameni rămân şi privesc descurajaţi, timp îndelungat, uşa închisă. Şi n-o văd pe cea care tocmai s-a deschis.

Cu alte cuvinte, înfrângerea de azi conţine sămânţa victoriei de mâine.

Capitolul 7: Cum să te menţii mereu în formă (I) – somnul şi învăţarea, prieteni sau duşmani

#

În realitate dormim pentru a ne odihni creierul, îndeosebi scoarţa cerebrală, adică “centrul” tuturor functilor vitale superioare.

Faptul că ne-am trezit prost dispuşi dimineaţa nu se datorează faptului că nu am dormit suficient, ci faptului că am fost treziţi brutal în mijlocul unui ciclu al somnului, respectiv în faza somnului profund sau foarte profund. Aşadar, pentru a ne asigura o zi bună (încă de dimineaţă), trebuie să evităm cu orice preţ că soneria deşteptătorului să ne surprindă în aceste faze.

Deci va trebui să aproximăm durata somnului în funcţie de durata unui ciclu de somn, astfel încât să fim “surprinşi” în una din primele faze ale somnului (trezire între două cicluri, veghe pasivă, adormire său somn foarte uşor).

Durata ciclurilor somnului poate fi calculată dacă urmărim momentele din zi când ochii ne înţeapă, când auzim mai greu şi când ne dau târcoale foamea şi oboseală. Este vorba de anumite momente, care indică apariţia unor pulsaţii, concretizate la rândul lor în apariţia undelor alfa, despre care am văzut că au darul de a prefigura somnul. Cronometrează timpul care separă două asemenea pulsaţii şi care în general este de domeniul a 1,5 – 2 ore, exact atât cât durează un ciclu de somn.
Această valoare este cu totul personală şi nu se va schimba în timpul vieţii.

Decât să dormi o oră şi apoi să ai nevoie de alte 30 – 40 de minute de luptă cu somnul, ceea ce are ca rezultat iritabilitate şi randament scăzut, nu e mai bine să dormi în continuu acea oră şi jumătate – sau o oră şi patruzeci de minute – adică durata aproximativă a unui ciclu, iar la capătul somnului să te simţi cu adevărat că te-ai odihnit şi eşti gata să reiei lucrul ?

Rezultatul depinde de modul în care un om foloseşte cele 90 – 100 de minute de după-amiază.

Iată deci că, chiar dacă timpul presează, aceasta nu înseamnă nici pe departe că odihna de o oră este mai bună decât una de o oră şi jumătate. Dimpotrivă. Aşa încât dacă simţi nevoia de a dormi după-amiază în zilele de pregătire pentru examen (ceea ce e recomandabil), mai bine învaţă seara încă o jumătate de oră pe care “ai pierdut-o” la amiază, decât să faci imprudenţa de a-ţi limita, din considerente iraţionale, timpul optim de odihnă. Dacă după o oră şi jumătate te-ai odihnit, vei putea sta fără problemeo jumătate de oră în plus seara, cu rezultate cât se poate de bune. Dacă însă “smulgi” acea jumătate de oră somnului de amiază, seară poate fi un calvar pentru tine.

Se poate întâmpla însă că uneori, chiar după o oră de somn, să fim din nou refăcuţi complet şi nicidecum năuci de cap. Corect – dar nu este nicio contradicţie. Dacă ai adormit mai greu sau stadiulde veghe pasivă a fost mai îndelungat, deşteptătorul o să te trezească în faza somnului foarte uşor (premergătoare somnului profund, când un zgomot, oricât de mic, te poate trezi), iar nu în faza somnului profund ! Această situaţie apare când activitatea creierului nu este la cotele maxime (spre exemplu ai memorat un volum de material mai mic sau mai uşor decât media). Când însă efortul de a învăţa are ca efect apariţia unei oboseli accentuate, este bine să laşi somnul să parcurgă liniştit un ciclu întreb. Aşa ai certitudinea unui repaus eficient.

Tot referitor la somnul de amiază şi venind parcă în întâmpinarea dorinţelor celor “presaţi de timp”, unii cercetători recomandă un somn rapid, de aproximativ 20 de minute, cu rol de “a încărca bateriile” pentru întreaga perioadă următoare. Evident, este vorb tot de parcurgerea stadiilor de dinaintea somnului profund. Această metodă este excelentă deoarece creierul intră în primele stadii într-o fază de relaxare absolut necesară, reîmprospătându-şi în primele 20 de minute rezervele. De unde şi concluzia: “somnul” de douăzeci de minute este de preferat în condiţiile în care parcurgem foarte repede primele etape ale somnului fără să întârziem asupra vreuneia dn ele. Adică este necesar să nu fim prea “băgaţi în priză”, deci memorarea sau repetarea să nu fi cerut un efort intens din partea creierului. În caz contrar e mai bine să lăsăm somnul să se desfăşoare.

Cât priveşte somnul de noapte, e important să ne trezim la sfârşitul unui ciclu de somn sau după imediata apariţie a altuia, dar nicidecum în timpul somnului profund ! Poţi foarte bine să parcurgi doar 2 – 3 cicluri de somn (în total 3 – 6 ore) dar să te odihneşti mai bine decât un coleg care a dormit zece ore, dar care a fost trezit de deşteptător la cea mai nepotrivită oră !

Şi totuşi nu merge cu “economia de somn” la nesfârşit. Vei ajunge să îţi disciplinezi organismul după săptămâni, poate chiar luni de efort perseverent. Te vor ajuta metodele de relaxare, pe care le vei deprinde încetul cu încetul. În niciun caz nu da frâu liber tendinţei de a obţine totul dintr-o dată – adică somn puţin cu randament maxim, căci vei ajunge să simţi pe pielea ta ce înseamnă privare de somn. Obişnuieşte-te etapă cu etapă.

Cu cât dorm mai mult, cu atât oamenii se odihnesc mai puţin, afişând dureri de cap şi… somnolenţă. Deci, pe lângă faptul că pierd multe ore pe zi în mod nejustificat, “somnoroşii” îşi strică şi celelalte ore ale zilei datorită iritabilităţii, lentoarei în luarea unor decizii şi apatiei. Cei care s-au obişnuit să doarmă mai mult de nouă ore pe zi ajung în faza somnului profund chiar la începutul somnului. După o scurtă perioadă, somnul se diluează, devine superficial, fără a mai oferi odihna necesară după efort.

Nivelul reţinerii e mai mare după somn decât după o perioadă de veghe. În plus, după 2 ore de somn, datele se reaşează la fel de bine ca după 8 ore de somn.

După două ore de somn, nivelul celor reţinute se stabilizează undeva în jur de 55%, ceea ce denotă că următoarele şase ore de somn nu au o influenţă prea mare asupra memorării (nu discutăm acum despre “reîncărcarea” energetică a creierului, ci doar de procesul de memorare).

După o dimineaţă de învăţare intensă este recomandabilă odihna de după amiază de o oră şi jumătate – două (cât un ciclu de somn), cu două efecte principale:

• asigură “reîncărcarea” cu energie a creierului, care va fi în plină formă după parcurgerea unui ciclu întreg de somn
  
• asigură o memorare mult mai bună decât în situaţia de învăţare continuă

La întrebarea care ar fi alternanţa ideală veghe – somn, răspunsul înclină către aproximativ 4- 6 ore de învăţare susţinută (cu repetări şi eşalonări), după care ar fi bine să urmeze 1,5 – 2 ore de odihnă, alte 4 – 6 ore de învăţare putând fi perfect posibile, cu rezultatele cele mai bune.

Nu învăţa în continuu 10 – 12 ore, aşa cum de altfel prea mulţi s-au obişnuit să facă, pentru că rezultatele nu sunt niciodată la fel de bune ca atunci când faci o pauză la amiază. Poţi, în schimb, să înveţi foarte uşor şi cu rezultate net superioare, tot 10 – 12 ore pe zi (dacă ţii neapărat), fragmentându-ţi timpul de învăţare în două perioade (orele 8 – 13,30, respectiv 16 – 23, cuprinzând în acest din urmă interval şi masa de seară şi eventualele probleme “extraprofesionale”).

Înainte de examen, oricât ai fi de presat de timp, de “disperat”, acordă-ţi măcar 3 – 4 ore de somn înainte de examen, spre a permite creierului “să se reîncarce” (cam două cicluri perfecte).

Pe parcursul zilei, la anumite intervale, organismul dă uşoare semne de oboseală: ochii ne înţeapă, auzim mai greu, simţim foamea şi suntem cuprinşi de o amorţeală plăcută, când ochii se închid şi se deschid alternativ; aceste intervale sunt de aproximativ 1,5 – 2 ore şi sunt tot atât de personale ca şi amprentele digitale.

Din momentul în care simţi că vin undele lente ale ritmului alfa, nu lupta cu ele, ci dimpotrivă, lasă-te dus. Aşează-te în poziţie de destindere şi închide ochii. Expiră foarte uşor şi imaginează-ţi că aluneci voluptos, într-o dulce uitare de sine.

Deşi durata somnului este de regulă de 10 – 30 de secunde, binefacerile sale sunt extraordinare. Când vei reuşi să-l practici de câteva ori pe zi, te vei simţi lucid şi odihnit, chiar în condiţii de solicitare intensă.

Aşezat comod pe un fotoliu sau pe o canapea, lăsându-te purtat câteva secunde pe aripile somnului, poţi şi tu “să păcăleşti” oboseala. În condiţiile unui program de învăţare draconic (12 – 15 ore pe zi), “somnul-fulger” asociat cu somnul de amiază şi cu somnul de noapte bine dozat (fie şi numai de 4 – 6 ore, dar să fie în concordanţă cu ciclurile somnului) poate da rezultate atât de spectaculoase, încât majoritatea celor care învaţă după metodele clasice le vor considera de domeniul supranaturalului.

Atunci când ai probleme cu somnul, gândeşte-te la cauzele care le-au determinat şi încearcă să le elimini. Iar dacă unele necesită un efort prea mare spre a fi eliminate la un moment dat, îndreaptă-ţi privirea spre ceea ce oferă NATURA, şi nu spre produsele chimice de sinteză.

Medicina populară consideră că cel mai bun remediu pentru producerea somnului este mierea. Dacă adormim greu seară sau dacă, după ce adormim, ne trezim uşor şi readormim greu, trebuie să folosim miere. Dacă luăm câte o lingură de miere după fiecare cină, vom constata că începem să aşteptăm cu plăcere timpul de culcare şi uneori ne vine chiar greu să alungăm senzaţia de somn atunci când din anumite motive suntem obligaţi să ne culcăm mai târziu decât deobicei. Vom observa în dimineaţa următoare că amadormit foarte curând după ce am pus capul pe pernă.

Pentru a înlătura oboseala cronică, medicina populară nu cunoaşte alt tratament mai indicat decât acesta: într-o sticlă cu gâtul lung sau într-un borcan se pune o ceaşcă de miere şi trei linguriţe de oţet de mere, care se păstrează în dormitor. Din acest amestec se iau câte două linguriţe înainte de culcare. După o jumătate de oră se instalează somnul. Dacă totuşi peste o oră nu am adormit, mai luăm încă două linguriţe. În cazul în care starea de veghe se prelungeşte, se pot lua doze mai multe, iar dacă ne trezim peste noapte şi nu putem readormi, repetăm doza. Acest tratament este mult superior somniferelor. Mierea poate fi luată şi singură, dar este mai eficace în combinaţie cu oţetul de mere.

Când o să te simţi prea slăbit dimineaţa, riscând să pierzi o zi de lucru, fă o fricţiune cu soluţie de oţet de mere şi apă. La jumătate de pahar de apă adăugă o linguriţă de oţet şi se toarnă în palmă cam o linguriţă din această soluţie. Se aplică pe un braţ şi pe umăr. Apoi o aceeaşi cantitate pe celălalt braţ şi umăr. Apoi aceeaşi cantitate pe piept, stomac, spate, jumătatea superioară şi jumătatea inferioară a piciorului şi în sfârşit pe labele picioarelor. Pentru uscarea pielii nu se foloseşte prosopul, ci se freacă cu amândouă mâinile până se absoarbe complet soluţia.

Reîmprospătează materialele “grele” înainte de a dormi, cu rezultate deosebite. Dar de ce să nu aplici această metodă în momentul privirii generale asupra lecţiei care urmează a fi învăţată a doua zi ?

Exemplu

Cu prilejul unui examen mai greu obişnuiam ca la sfârşitul programului de învăţare din ziua respectivă să parcurg, înainte de a adormi, lecţiile sau cursurile pe care îmi programasem să le învăţ sau să le repet a doua zi. Nu oricum, ci subliniind şi scoţând în relief ideile principale, făcând semne şi adnotări, în fine, tot ce e de făcut atunci când e vorba de privirea generală asupra lecţiei. Subliniez că nu încercam să reţin voluntar nimic, deşi uneori reveneam asupra unor aspecte pe care nu le-am înţeles de prima dată, fără a insista totuşi dacă nici după prima reluare nu le înţelegeam. Şi aceasta deoarece multe aspecte mi se clarificau în timp ce dormeam, prin resorturi pe care nu le înţelegeam. Efectul se materializase în faptul că în dimineaţa următoare acea lecţie era mult mai uşor de învăţat în comparaţie cu alte lecţii peste care nu trecusem în acest fel. Combinată cu aplicarea autosugestiei (“Îmi place să învăţ la…”, “Reţin rapid şi temeinic tot ce învăţ”), această metodă dă rezultate incredibile. Foloseşte-o constant ori de câte ori este nevoie.

Metoda are succes numai în condiţiile unui program de muncă foarte riguros care să cuprindă, pe lângă timpul învăţării necesar efectiv, şi un interval de timp, bine calculat, pentru această privire generală în “avampremiera”. La calculul timpului intervine experienţa personală, care apare în urma câtorva încercări în seri consecutive. Cu caracter orientativ, pentru a parcurge astfel ceea ce doreşti să înveţi a doua zi s-ar putea să ai nevoie de două până la patru ore. Intervalul scade mult pentru cei care se află la începutul pregătirii şi se concentrează asupra unui volum de material mai mic. În schimb, intervalul creşte considerabil în condiţiile în care repeţi materia, iar volumul de material repetat într-o zi este posibil mai mare decât în cazul primei învăţări.

Aplică metoda pe etape: partea care o vei învăţa în dimineaţa următoare parcurge-o seara, iar partea pe care o vei învăţa după-amiază parcurge-o înaintea odihnei de amiază.

Nu este important dacă adormim înainte sau după miezul nopţii, sub cuvânt că în primul caz somnul ar fi mai odihnitor. Somnul are aceleaşi efecte atât înainte cât şi după miezul nopţii. Nu atât durata somnului contează, cât calitatea sa.

Dacă vrei să ai un somn liniştit, dormi într-o cameră liniştită, aerisită, iar trezirea, indiferent de felul în care o programezi (prin ceas deşteptător, prin alarma electronică sau chiar de către o persoană care poate face acest lucru), caută să nu fie bruscă, ci uşoară. Ar fi bine poate să foloseşti un ceas electronic cu radio pe post de deşteptător, care să te trezească dimineaţa în atmosfera creată de o melodie la postul de radio sau chiar de primele ştiri.

Dacă nu poţi dormi din cauza prea multor gânduri, notează toate problemele pentru a doua zi într-un carneţel, pentru a te elibera, iar înainte de a adormi, încearcă să-ţi îndrepţi gândul spre ceva frumos, o amintire plăcută, care să liniştească sufletul.

Organismul îşi revine mult mai repede decât crezi, după 30 – 60 de ore de nesomn, restabilirea nu necesită mai mult de 10 – 12 ore de somn ! Excepţiile sunt bolile sau dereglările funcţiilor organismului. Să nu crezi deci că vei dormi zeci de ore după o zi şi o noapte albe. Aminteşte-ţi doar că la Revelion sau la alte “chefuri” pierdeai o noapte, dar îţi erau suficiente câteva ore de somn ca să fii din nou “pe baricade”, de seară până dimineaţă.

Depinde şi cât de stresantă a fost activitatea din acele ore, câte satisfacţii ţi-a adus, etc. Numai mersul înainte te poate ajuta să învingi. Şansa îţi stă mereu în faţă, dar rareori vine spre tine.

Şi tu ţi-ai fixat un scop, pe care poate numai tu îl ştii. Nu îl uita, ci mereu păstrează-l înaintea ta. Nu lua aminte la suişuri şi coborâşuri şi nici la mărăcini şi la noroaie. Doar astfel vei ajunge un om cu o voinţă de fier, căruia succesul i se închină chiar dacă uneori mai există şi căderi.

Capitolul 8: Cum să te menţii mereu în formă (II) – Destinde-ţi nervii ! Mai ai nevoie de ei

#

15 minute de relaxare pot suplini patru ore de somn natural. Choar dacă uneori este nevoie de două-trei săptămâni pentru că efectele relaxării să fie într-adevăr cele aşteptate, încercarea merită făcută. După două-trei săptămâni vei avea astfel încă o armă nouă pe care contracandidaţii tăi nici nu o bănuiesc: puterea de a-ţi stăpâni emoţiile. Ceea ce în examen…

Metoda presupune retragerea prealabilă într-o încăpere cât mai izolată fonic şi slab luminată. În această cameră te întinzi pe un pat sau pe o canapea, cu mâinile detaşate de corp şi cu picioarele uşor desfăcute. Cel mai bine ar fi ca ceafă să urmeze linia corpului, poziţie în care vei repeta cu ochii închişi, conştientizând sensul cuvintelor, următoarele formule de autosugestie:

• Respir lung, adânc şi liniştit. Respiraţia, atent controlată, devine singurul obiectiv timp de câteva minute, până când simţim că devine reflexă. În tot acest timp, ca de altfel de-a lungul întregului exerciţiu, niciun gând intrus nu are voie să te perturbe.
  
• Sunt liniştit, sunt perfect liniştit. O căldură plăcută îmi învăluie corpul. Pe măsură ce apar noi sugestii, respiraţia trebuie să fie mereu reactualizată, conştientizată simultan. Cu timpul, toate sugestiile trebuie să coexiste mental, fără a le mai repeta. Dar aceasta se va întâmpla când vei atinge stadii avansate de performanţă.
  
• Toţi muşchii sunt relaxaţi. Dacă reuşim să o aplicăm consecvent, efectul de relaxare generală va fi extraordinar. Ne concentrăm asupra fiecărui muşchi al corpului nostru ţinând cont de faptul că există o serie de grade superioare de relaxare la care putem ajunge. Chiar dacă simţi că muşchiul e “perfect” relaxat, trebuie să fii convins de faptul că poţi atinge o nouă stare de relaxare, continuând să te concentrezi asupra muşchiului respectiv.
  
• Corpul e inert. Mă simt ca o cârpă udă aruncată pe duşumea. Comparaţiile pot diferi.
  
• Îmi simt sângele cum circulă prin vene, cum îmi încălzeşte degetele picioarelor, cum se întoarce în trup, liniştit, ca o apă lină…
  
• Respir lung, adânc şi liniştit
  
• Mâna dreaptă e grea. E grea. E tot mai grea. Aceste cuvinte trebuie repetate aproape delirant.

Este indicat că aceste exerciţii să se facă de 2 – 3 ori pe zi, pe o perioadă cuprinsă între şase luni şi doi ani, în funcţie de gradul de sugestibilitate al fiecăruia dintre noi.

Pentru a-ţi aduna şi conserva energiile:

• Mai întâi relaxează-ţi muşchii, după metoda descrisă anterior.
  
• Acum imaginează-ţi conturul corpului şi încearcă să întrerupi contactul cu exteriorul. Imaginează-ţi că “intri” în tine însuţi. Perseverând, în maximum câteva minute vei simţi o amorţeală plăcută, iar rezultatul va fi uluitor: muşchii vor fi inundaţi de o senzaţie de prospeţime, care va aduce sentimentul de odihnă profundă.
  
• Profită la mximum de acest moment: lasă-ţi gândurile să curgă în voie (deşi vor curge într-un ritm mai puţin alert decât la început, ceea ce înseamnă că exerciţiul şi-a atins scopul) fără a te concentra asupra unui gând în mod special. Şuvoiul de gânduri se va reduce treptat şi vei ajunge să nu te mai gândeşti la nimic. Abia acum exerciţiul este complet, iar efectele – cele dorite.

Este important să îţi dai seama că prin această metodă îţi vei reîmprospăta forţele mai puternic şi mai rapid decât prin somn.

O altă metodă de relaxare extrem de eficientă, care dă o stare de linişte, optimism şi energie:

• Învaţă să localizezi punctul din creier. Închide ochii şi loveşte uşor cu degetul pe frunte, la 3 – 4 cm sub linia părului. Imaginează-ţi acum o scânteie luminoasă, care pătrunde până la două treimi din creier pornind din acel loc. Această zonă este “punctul fericirii”.
  
• Acum doar relaxează-te. Respiră încet şi adânc, aşa cum faci când dormi, ceea ce va ajuta corpul să elimine stresul.
  
• Foloseşte vizualizarea ca să ajungi în “punctul fericirii”. Închipuie-ţi o briză rece sau un curent de munte care curge din acea zonă de pe frunte până la punct. Nu te concentra prea tare, ci lasă-ţi imaginaţia să se deplaseze încet până la locul potrivit din creier.
  
• Caută să obţii cel mai puternic efect. Când ajungi cu imaginaţia în zona din creier vei simţi o eliberare şi o senzaţie de bine.
  
• “Loveşte” zona din creier. Trimite impulsuri de energie din creier. După câteva impulsuri ar trebui să simţi cum scade durerea, anxietatea şi frustrarea. Te va cuprinde o senzaţie de pace şi mulţumire

Dacă foloseşti această tehnică de câteva ori pe zi (în pauzele dintre orele de studiu, spre exemplu), efectul va fi o stare de bună dispoziţie şi de sănătate.

Bun. Am rezolvat problema. Ai reuşit să elimini gândurile şi să obţii o stare de calm, care însă tinde să alunece… spre somn. De ce ?! Lipsa odihnei nocturne îşi spune cuvântul. Relaxarea trebuie să fie încercată pe parcursul zilei de lucru şi în poziţia şezând, nu culcat. Dar şi relaxarea de seară urmată de somn are un avantaj: somnul apare rapid, este liniştit, profund şi odihnitor.

Ai libertatea să alegi oricare din metodele de relaxare, dar aplic-o cu consecvenţă pe cea aleasă. Dacă după câteva încercări îţi vei da seama că o metodă e mai potrivită pentru tine, atunci măcar câteva luni nu o schimbă.

O baie caldă, prilej de împrospătare şi de relaxare, ce te eliberează de stresul acumulat peste zi, este un alt procedeu simplu. Efectul liniştitor al băii sporeşte dacă adaugi în apă substanţe aromate care se găsesc în magazinele naturiste în diverse compoziţii.

Băile fierbinţi nu sunt indicate. Băile reci sunt potrivite fie pentru o înviorare rapidă de dimineaţă, fie tot pentru înviorare, într-o seară cu consum mare de energie.

Capitolul 9: Profesorul examinator îţi programează succesul

#

Partea bună e că te va examina un profesor. Un om în carne şi oase. Cu sentimentele lui, cu simpatiile lui, cu tehnica lui – pe care s-a străduit să ţi-o imprime un semestru sau un an. La examen vine momentul să arăţi ce ştii. Dar nu oricum: diversitatea tipurilor umane îţi cere să te adaptezi unor cerinţe specifice profesorului, dacă vrei să reuşeşti. Uneori, instantaneu. Alteori te poţi pregăti, dacă ai datele care să ducă la concluzia corectă.

Dacă vrei să răspunzi rapid exigenţelor profesorului, trebuie să le ghiceşti. Începutul va fi corect dacă vei reţine: pregătirile din culise trebuie să fie dure şi minuţioase, pentru ca totul să iasă foarte bine sub lumina reflectoarelor.

Dacă vrei să mai primeşti 1 – 2 puncte la examen, învaţă să răspunzi aşa cum îi place profesorului. Iar pentru aceasta trebuie să ştii ce îi place, adică să te informezi. Cea mai des întâlnită practică este informarea preliminară asupra reputaţiei profesorului. Practică bună, dar cu o condiţie: să prelucrezi datele cu mult discernământ. Altfel se poate ajunge la concluzii exact opuse realităţii şi care te blochează în loc să te ajute. Bunăoară, adeseori singura reputaţia “răi” a unor profesori din comisie este suficientă pentru a crea o stare de nelinişte colectivă. Aceasta este însă reacţia omului comun, dar soluţia este alta decât a depune armele.

Există o lege a psihologiei şi a comunicării pe care o aplici, chiar dacă o cunoşti sau nu, şi care spune că atunci când îl consideri pe un om într-un anume fel (profesor “rău”) cauţi inconştient toate acele informaţii care să îţi confirme părerea. Ţi s-a spus că e rău ? Orice ai face, aşa îl vezi. Şi tremuri la comandă.

Dar ce e în fapt informaţia care aduce reputaţia profesorului ? Nici mai mult nici mai puţin decât un indiciu foarte preţios în legătură cu nivelul la care trebuie să îţi programezi pregătirea şi răspunsul. Atât. La cunoştinţele pe care le ai, tu poţi prezenta fie un răspuns în conformitate cu litera manualului sau cursului, fie un răspuns original, un răspuns sistematizat (“punctat”) său liber, un răspuns schematic sau, dimpotrivă, un răspuns înţesat de referinţe, de amănunte…

Toate cunoştinţele tale sunt ca un aluat căruia, ajuns la momentul prelucrării, trebuie să fii capabil să îi dai forme diverse, de la pâine feliată la cozonac sau cornuri, în funcţie de exigenţele concrete ale profesorului.

De cele mai multe ori un examinator sever e în fapt un examinator ale cărui concepţii despre modul în care trebuie prezentat răspunsul diferă uneori radical de modul în care prezinţi (sau ai crede că prezinţi) tu răspunsul.

Acelaşi “aluat”, atunci când ia formele aşteptate de profesor, aduce rezultatele dorite de tine. Fără efort, fără coşmaruri.

Dacă un profesor are reputaţia de “rău”, nu mai sta pe gânduri: apucă-te şi învaţă. Învaţă foarte bine. Organizează-ţi timpul, auto-evalueaza-te corect, foloseşte scheme, subliniază că să “sară” în ochi, “simulează” un examen conform cu cele ce cere profesorul, găseşte motivaţia adevcata, mă rog, fă tot ce poţi ca să înveţi eficient.

În faţa adevăratei valori până şi cel mai sever profesor “cedează”. Dacă ai înţeles aceasta, nota ta poate fi un miracol pentru toţi. Nu şi pentru tine, care… ţi-ai programat-o.

Mulţi profesori refuză aşa-numitul “protocol”, adică nişte mici atenţii care sporesc confortul profesorului în timpul examenului: o ceaşcă de cafea, o sticlă de apă minerală sau de suc (preferă natural sau îi e indiferent ?), alune, napolitane şi aşa mai departe. Acestea sunt refuzate de unii profesori, care le consideră un fel de “mită”, un mijloc de cumpărare a bunăvoinţei lor faţă de cei examinaţi, caz în care ar fi o greşeală să îl aştepţi la examen cu aşa “elemente de decor” pe masă.

Alţi profesori, dimpotrivă, aşteaptă asemenea atenţii şi devin iritaţi în situaţia în care nu le este respectat “obiceiul”. Există unii mai pretenţioşi care refuză sucul pe motiv că preferă apa minerală sau apă plată. Conformează-te. Iar dacă afli că tocmai s-a lăsat de cafea şi e necăjit că i s-a descoperit o afecţiune cardiacă, ştii ce nu trebuie să îi oferi.

Mai întotdeauna “protocolul” înseamnă că profesorul e apreciat şi că i se acordă importanţă şi respectul cuvenite. Şi că studenţii fac tot ce le stă în putinţă ca el să se simtă confortabil.

Informează-te, spre exemplu, şi informează-i şi pe colegii tăi (din timp), despre modul în care doreşte profesorul să se desfăşoare activitatea la clasă, la seminarii sau la laboratoare. Profesorii de liceu manifestă o mai mare simpatie pentru clasele în care, chiar la nivel mediu fiind, se păstrează disciplina în timpul orelor, iar elevii se arată interesaţi de ceea ce le predă profesorul.

Apoi: pe ce aspecte insistă profesorul în timpul examenului ? Ce aspecte din materie are pretenţia să le cunoşti foarte bine ? Cum spuneam, gradul de subiectivitate al profesorului, tabieturile şi pretenţiile sale referitoare la aspectele auxiliare examenului (disciplină, “protocol”) pot fi aflate în urma informării de la elevi sau studenţii de an mai mare.

Profesorii universitari obişnuiesc să încurajeze printr-o notă mai mare fie prezentă la cursuri, fie o activitate mai intensă la seminarii.

Ce urmează se aplică unei categorii deexamene, unde eşti faţă în faţă cu profesorul (direct sau prin intermediul foii de examen) şi mai puţin sau chiar deloc examenelor de admitere, rezidenţiat, pentru un post etc. (dacă nu cunoşti comisia)

Acolo unde se poate, îţi poţi pregăti terenul din timp, formând certitudinea profesorului că eşti bine pregătit. Oră cu oră, seminar cu seminar…

Şi profesorul are nevoie să fie respectat. Adică să arăţi interes pentru munca lui şi pentru materia pe care o predă. Nu uita această lege – aşa ne e dată. Profesorul respectat te va respecta şi te va ajuta în examen. E un fel de revanşă. Profesorul ignorat…

Adeseori uităm că sufletul omului are nevoie de căldura înţelegerii pentru a se deschide. Adeseori lucruri inexplicabile au un temei elementar.

Dacă afli cumva că acelaşi profesor e sever la un curs şi zâmbitor la altul, întreabă-te fulgerător cum îl tratează cursanţii. Asta ca prima întrebare.

Cei care ştiu să ducă la îndeplinire această dorinţă a profesorului sunt cei asupra cărora acesta va nutri simpatie atât în cursul desfăşurării orelor de clară, cât mai ales în timpul examenului.

Imaginea pozitivă – a ta sau a clasei – are consecinţe excelente în examen. Ia în considerare această când îţi programezi succesul !

Profesorul pleacă de la premisa că grupă, clasă sau studentul este bine pregătit şi va face tot ce se poate ca să îşi confirme singur (în special prin notele pe care le dă) că propria impresie este corectă. Apoi, cuiva pe care îl simptizezi e greu să te decizi să îi dai o notă mai slabă (ceea ce nu e cazul cu o clasă sau o grupă obraznică, pe care o aşteaptă profesorul la prima teză, examen, sesiune, ca să se revanşeze pentru mizeriile îndurate).

Dacă vrei să ştii cum să procedezi pentru a obţine o imagine pozitivă asupra grupei, clasei şi mai ales asupra ta (şi să câştigi puncte preţioase la examen): la orele de seminar fiecare învaţă atât cât consideră de cuviinţă pentru a putea susţine o discuţie (era vorba de cei ce doreau “să se ţină de treabă”), dar, în acelaşi timp, în urma unei înţelegeri prealabile dintre membrii grupei, câţiva, aleşi prin rotaţie, învăţau bine materia, pentru a putea susţine şi aspectele mai delicate ale subiectului. Această practică dă rezultate incredibile.

Nivelul de discuţii din timpul orelor de clasă sau seminarului este nivelul la care trebuie să te prezinţi la examen. Problemele pe care le prezintă profesorul la orele de clasă sau la seminarii sunt şi problemele pe care profesorul le ridică în timpul examenelor.

Dacă vrei să îţi netezeşti calea spre succes reţine un lucru: oamenii îi ajută pe cei care le sunt simpatici. E simplu de tot. Te simpatizează profesorul, printre altele, atunci când arăţi receptivitate şi interes pentru materia lui. E un alt aspect al imaginii pozitive, cu consecinţe la fel de pozitive în examen.

E greu să manifeşti interes pentru toate materiile care ţi se predau, sau, dacă o faci totuşi (ceea ce e foarte bine), o faci cu preţul unor eforturi destul de mari. Soluţia e la îndemână: dacă în clasă se discută o problemă pe care ai studiat-o, dacă ai o idee (bună !) în legătură cu un anumit aspect, dacă poţi să faci o precizare atunci când toţi o uită, nu ezita ! Poate contribuţia ta e mică, dar important pentru profesor e că ţi-a auzit glasul, că ai un oarecare grad de pregătire, bunăvoinţa de a participa la lecţie…

Azi o picătură, mâine alta, vei ajunge ca încetul cu încetul să îţi atragi simpatia profesorului, lucru ce se va vedea la prima “ascultare”, la primul extemporal, la prima teză sau chiar la încheierea mediilor (pentru liceu) şi, bineînţeles la orice examen, când profesorul îţi poate acorda o notă mai mare nu atât datorită răspunsului propriu-zis, cât mai mult activităţii tale anterioare. Explicaţia ? Orice profesor doreşte ca atunci când predă sau când discută lecţia să existe cineva cu care să poată susţine ora. Altfel se simte inutil şi abătut. Unii exteriorizează sentimentul, alţii îl poartă tăcuţi în suflet. Dar rezultatul e acelaşi la examen.

Seminariile sunt ore în care profesorul are sarcina de a lămuri anumite aspecte ale cursului, de a fixa nişte cunoştinţe, de a răspunde la nişte întrebări. Misiune care este imposibil de îndeplinit atunci când studenţii nu cooperează şi se arată prea puţin interesaţi de materie.

Faptul că atunci când ai învăţat câte ceva participi efectiv la desfăşurarea seminarului îţi va aduce mult ajutor atunci când vei avea nevoie. Adică în examen.

Dacă graţie faptului că “ai mai citit câte ceva”, ai posibilitatea de a răspunde, de a ridica o problemă, de aprezenta un aspect, nu ezita. Vei începe imediat să stârneşti interesul profesorului. Dacă răspunsurile tale sunt constant bune, profesorul îşi va forma certitudinea că eşti bine pregătit şi că majoritatea cunoştinţelor tale sunt rezultatul unei acumulări continue, iar nu “în salturi”, aşa cum îndeobşte se întâmplă. Iar în examen, ca urmare a acestei impresii, ai toate şansele ca profesorul să treacă mai uşor peste inadvertenţe în răspunsuri. Dar aşa ceva rar se întâmplă în cazul colegilor care au făcut numai act de prezenţă de-a lungul semestrului sau anului.

Profesorul îşi va forma certitudinea, adică certitudinea lui, indiferent de cum stă realitatea, indiferent dacă eşti aş sau numai ţi-ai creat astfel de imagine. Important e că va merge pe această certitudine, ignorând adesea realitatea.

Chiar dacă nu ai cunoştinţe strălucite profesorul se va revanşa în examen pentru simplul fapt că la timpul potrivit i-ai oferit interesul, atenţia, colaborarea la orele de clasă, de seminar său laborator.

Fereşte-te să dai impresia că eşti slab pregătit ! Poţi să ai cunoştinţe puţine sau şubrede – dar nu asta contează. Ba chiar nu interesează deloc, în ciuda a ceea ce unii sunt convinşi. Important e nu ceea ce ai, ci cum valorifici ceea ce ai – mult sau puţin.

S-ar putea ca la orele din şcoală sau din facultate (seminar, laborator) să nu cunoşti întotdeauna lecţia sau cursul complet. Nu e nicio problemă, răspunde din părţile pe care le cunoşti ! Dar răspunde, nu visa !

Se întâmplă adeseori să existe un răspuns pe care îl cunoaşte jumătate de clasă / grupă, dar numai unul sau doi elevi / studenţi să aibă curajul (?) de a răspunde, de a argumenta sau doar de a reproduce ceva.

Din păcate, mulţi elevi şi studenţi fac exact pe dos: nu răspund atunci când se simt pregătiţi la ore. Oră de oră îşi construiesc imaginea de participanţi pasivi, ceea ce adeseori e echivalent, în viziunea profesorului, cu slaba pregătire. Nu e corect, dar cine a dat impresia ? Iar consecinţele sunt grele în examen.

Un referat bine pregătit, o lucrare practică bine întocmită, în condiţiile în care colegii tăi refuză să o preia, va reprezenta cu siguranţă un atu personal de invidiat în examen.

Aproape întotdeauna un elev sau student considerat mai slab pregătit este examinat mai amănunţit. Rezultatele bune ale elevului necunoscut vor fi privite cu prudenţă, fiind uneori considerate “accidente”. Aceleaşi rezultate vor fi însă “normale”, în viziunea profesorului, în cazul elevului sau studentului care a ştiut să dea impresia că s-a pregătit constant.

Pune-te în evidenţă de câte ori poţi, căci întotdeauna în viaţă imaginea bună pe care ţi-o formezi atrage irezistibil succesul. Profesorul reţine pe de o parte doar începutul şi sfârşitul unei serii, ca şi pe studenţii care se pregătesc foarte bine sau foarte rău.

Rareori profesorul e pus pe picat fără motiv. Deci dacă “pică” are un motiv. Dar motivul lui de a se comporta aşa nu trebuie să fie raţional ! Poate să pornească de la concepţia că studenţii din ziua de azi nu învaţă, că fetele nu au ce căuta la anumită facultate, poate că în viaţă a muncit intens şi nu i s-a recunoscut întotdeauna munca, iar acum vrea să vă arate cât de greu se răzbeşte în viaţă.

Fă însă totul sincer, iar nu din obligaţie şi din calcule ascunse.

E foarte uşor să deduci atitudinea profesorului în examen observând-o pe cea din timpul anului cu privire la noutăţile apărute între timp.

O modalitate simplă ar fi să îl întrebi câte ceva din materia pe care o predă, acel ceva fiind însă de negăsit în carte sau în curs şi având eventual caracter de detaliu sau de aplicaţie practică a unei probleme pe care el a prezentat-o doar din punct de vedere teoretic. Dacă îţi răspunde pe loc şi la obiect (sunt şi unii care au darul de a vorbi mult fără a spune nimic), dacă îţi explică cu detalii, cu argumente şi contraargumente, dacă face referire la surse bibliografice care te pot lămuri asupra aspectului, atunci poţi fi sigur că profesorul e bine pregătit şi deschis la nou, şi, ca urmare, răspunsul tău original (în sensul bun al cuvântului şi nu în sens de răspuns eronat) va fi un argument zdrobitor în favoarea unei note mari, desigur, cu condiţia să atingi toate punctele problemei.

Dacă profesorul face referire la o sursă bibliografică pe care o combate sau o critică (argumentat sau nu) – deja ştii ce ai de făcut.

Dacă însă la cea mai mică întrebare a ta profesorul se bâlbâie, ocoleşte problema sau chiar îţi cere un timp “de gândire”, te sfătuiesc ca la examen să nu ieşi prea mult din cadrul îngust de cunoştinţe pe care îl pretinde el. Învaţă mult, căci pentru tine înveţi, dar păstrează cunoştinţele pentru cine le va aprecia: un alt profesor la alt examen, comisia de bac, licenţă, sau directorul care îţi corectează lucrarea la concursul pentru în post în firmă pe care o visezi.

Informarea prealabilă trebuie să vizeze şi aspectele sau părţile din materie asupra cărora profesorul insistă de obicei în examen. Este evident că asemenea părţi trebuie tratate cu mult mai multă atenţie, aprofundate, astfel încât să nu mai aibă practic necunoscute pentru tine.

Atunci când profesorul revine, subliniază, insistă în legătură cu anumite aspecte, în examen te va răsplăti dacă o să faci şi tu la fel.

Dacă stilul lui e liber, fii sigur că va aprecia să îi urmezi exemplul. Dacă preferă sintezele, te amăgeşti singur sperând că în examene le va ocoli. Dacă preferă opinii de o anumită natură, fii pregătit să aduci contraargumente puternice opiniilor contrare. Dacă îi place un anumit autor, nu ignoră semnalul.

O sursă unilaterală de informare (un singur coleg) este adesea o sursă de informare insuficientă şi care poate deruta.

Dacă respectivul coleg a păţit-o şi are frustrări, se va considera nedreptăţit de rezultat şi va exagera defectele şi severitatea profesorului. Se poate întâmpla ca, dimpotrivă, din cine ştie ce cauză, să fi fost avantajat puţin la acordarea notei şi să aibă o părere nerealist de bună despre respectivul profesor. Tocmai de aceea ar fi bine să te informezi sondând opiniile cât mai multor colegi. În caz că una din opinii iese din linia generală, află dacă în momentul în care profesorul a avut acea atitudine neobişnuită (pozitivă sau negativă) din timpul examenului nu se află în vreuna din situaţiile următoare (care sunt observabile mai ales la examenul oral):

• era în criză de timp (şi în acest caz interesează-te ce soluţie au găsit colegii care au avut succes şi cei care nu au avut)
  
• avea o părere bună sau rea despre studentul respectiv. Ce a făcut acesta pentru a o genera şi întreţine (activitate sau pasivitate la seminar, o ţinută elegantă, simplă, sau neglijentă la examene etc)
  
• dispoziţia de moment a profesorului (boală, oboseală, probleme în familie sau, dimpotrivă, o satisfacţie de moment, o realizare personală, etc)
  
• starea de spirit a profesorului (înclinat spre toleranţă sau iritat), informaţie care, evident, trebuie corelată cu cea de mai sus

În majoritatea cazurilor o să constaţi cu surpriză că o parte dn “miturile” care îl înconjoară pe profesor nu au prea mare legătură cu realitatea.

Ba, mai mult: poţi creiona corect chiar şi câteva trăsături de personalitate ale profesorului examinator. Spre exemplu, profesorii bănuitori, susceptibili, sunt aproape întotdeauna lipsiţi de obiectivitate, la fel ca şi persoanele pline de sine, egocentrice sau care suferă de un complex de inferioritate, indiferent de natura lui. Sau care suferă de mania “picatului” cu orice preţ, numai să demonstreze ce tari sunt în faţa voastră.

Fii foarte atent: lipsa de obiectivitate nu înseamnă neapărat severitate, ci poate îmbrăca foarte bine şi forma toleranţei. Spre exemplu, un profesor orgolios poate “să pice” pentru a-şi demonstra puterea pe care o are, dar poate să fie şi deosebit de generos cu “prăpădiţii” care tremură în faţa lui. Tocmai de aceea, ştiind că un astfel de om este orgolios, informarea ta va viza modul concret în care îşi manifestă subiectivitatea (toleranţa sau severitate) şi în ce condiţii.

Dar nu numai colegii de an mai mare îţi pot da informaţii preţioase, ci şi colegii din alte clase sau din grupe paralele. Poţi chiar tu, dacă timpul îţi permite, să iei la faţa locului “pulsul” examenelor pe care urmează să le susţii, şi vei vedea cât de benefice sunt alte “reprize” de informare. Poţi afla nivelul real al exigenţelor profesorului, poţi învăţa din realizările sau greşelile colegilor tăi, poţi să afli (urgent) subiectele care nu sunt cerute la examen, ordinea celor cerute, poţi afla concluziile “la cald” ale celor abia ieşiţi din examen (concluzii care s-ar putea deforma într-un sens sau altul după un timp), poţi afla pretenţiile profesorului privind ţinută în examen, modul de a răspunde pe care îl preferă examinatorul.

Există încă o sursă de informare care îi face pe unii să zâmbească, bineînţeles neglijând-o aproape total. E vorba de personalul de serviciu din orice liceu sau facultate. Nebăgate în seamă, dar având acces aproape oriunde, în virtutea sarcinilor pe care le au, ele îţi pot furniza date cât se poate de folositoare pentru pregătirea unui examen. Interesant este că ele abia aşteaptă să ţi le ofere, ca să arate că sunt privilegiatele care deţin informaţiile cheie. Şi adesea chiar sunt.

Practic nu există domeniu al informării prealabile pe care aceste “baze de date” ale oricărei şcoli, indiferent de nivel, să nu îl cunoască. Chiar foarte profund, căci nenumărate promoţii de tineri s-au perindat prin sălile de clasă sau de examen sub privirile lor care iscodeau discret orice mişcare. Ca să nu mai vorbim că ele îi cunosc mult mai bine pe profesori decât o poţi face tu. Ani de zile au stat în preajma lor, de multe ori în momente de destindere, în care se observă mult mai uşor firea omului şi aflând lucruri care altfel nu trec mai departe de uşa cancelariei.

Am fost de mai multe ori surprins de bogăţia informaţiilor oferite de aceşti “spioni”. Apoi am învăţat să caut aceste informaţii direct la “sursă”. Cu o vorbă bună, cu o mică atenţie, am aflat incredibil de uşor lucruri pe care mă căznisem să le aflu, săptămâni întregi, din alte surse de informare (adesea fără succes sau, mai grav, greşit şi unilateral).

Orice informaţie, cât de mică, te va ajuta în programarea succesului numai dacă va fi corect culeasă şi corect interpretată. O informaţie “bombă” greşită sau greşit interpretată te poate duce direct spre eşec.

Capitolul 10: Ultimele zile, ultimele ore

#

Este binecunoscut că această perioadă de pregătire variază în funcţie de natura examenului: în sesiune – ultima zi (cel mult ultimele două sau trei zile, în cazul unor examene fixate la intervale mai mari de timp), iar în cazul examenelor de admitere (capacitate, rezidenţiat etc) – ultimele 14 zile.

Este bine că această perioadă să fie rezervată recapitulărilor. În niciun caz nu trebuie folosită pentru a repeta materialul care trebuie reţinut într-un ritm comparabil cu cel din perioada de travaliu maxim. Şi aceasta deoarece inevitabil există pasaje asupra cărora trebuie să mai insişti: pasaje mai grele sau mai abstracte, sau pasaje care, deşi înţelese, trebuie reluate şi aşa mai departe.

Cuprinde în programul de dinaintea examenului o perioadă în care detaliul să poată fi şlefuit în linişte.

Acesta este ultimul act care priveşte învăţarea. Este o perioadă dificilă, când apare nerăbdarea împletită cu criza de timp şi cu o stare emoţională foarte puternică, ca să nu mai vorbim de suprasaturarea minţii cu date etc. O singură greşeală să nu faci: să scazi din ritmul de pregătire pe care ţi l-ai programat. Nu merge cu motoarele la maxim, dar nici nu scădea faţă de ritmul programat. Oricât ţi-ar fi de greu, rezistă în aceste zile la cotele pe care ţi le-ai propus.

O atitudine foarte inteligentă ar fi aceasta: nu te culca pe lauri înainte de victoria finală, nu te îneca în deznădejde tocmai la mal. Mergi înainte cu încredere.

A trăi într-o manieră cât se poate de dramatică asemenea anticipări conduce la epuizare nervoasă, cu tot cortegiul de probleme: iritabilitate, nelinişte, lipsă de concentrare, oboseală, randament scăzut. De aceea, evită gândurile de acest fel şi gândeşte-te la aspecte liniştitoare. Poţi să te retragi într-un loc liniştit şi să foloseşti formule de autosugestie de genul “sunt calm, sunt foarte calm” sau “totul este sub control”.

Nu te avânta în vacarmul examenului până nu ai atins starea de linişte interioară de care ai nevoie.

Este evident în aceste condiţii ca în caz de examen scris va trebui să ajungi la locul susţinerii cu aproximativ 15 – 30 de minute mai repede, să faci micile pregătiri pentru examen (foi, stilou etc), după care, ignorând rumoarea, agitaţia şi disperarea din jur, să încerci să obţii starea de linişte de care ai atât de multă nevoie.

Trăirea anticipativă a sfârşitului examenului este în măsură a te epuiza nervos, pentru că organismul este într-o stare de agitaţie care îi consumă rezervele, uneori deja destul de şubrezite de efortul depus în alte examene.

Pe de altă parte însă, “scenarizarea” examenuluieste cât se poate de benefică. Este vorba de trăirea anticipată a modului de prezentare a răspunsului (cu introducerea de rigoare, cu prezentarea propriu-zisă, cu încheierea), anticiparea unor situaţii care pot apărea în examen – spre exemplu, agitaţia colectivă sau apariţia unora din cauzele care generează subiectivismul profesorului – dar nu cu scopul de a le trăi pe plan emoţional ci de a le diseca raţional (“dacă se întâmplă situaţia cutare, o să fac în felul următor ca să fiu în avanta…”).

Analizând “la rece” totul, “răsucind” situaţiile pe toate părţile, vei avea în examen avantajul enorm de a nu te lua nimic prin surprindere.

Rezervă-ţi un mai mare număr de ore pentru odihnă şi recreere în zilele dinaintea examenului. Îţi vei asigura prospeţimea intelectuală – şi numai astfel vei fi în punctul maxim al capacitatiide concentrare şi a vitezei de reacţie la examen.

Cu atât mai nocivă apare în acest sens practica “nopţilor albe” de dinaintea examenului care, departe de a duce la îmbunătăţirea unor rezultate, diminuează randamentul intelectual cu peste un sfert. Această practică ar putea fi folosită – cu riscurile de rigoare – în cazul unor examene uşoare, la care materia nu este nici densă, nici abstractă şi nici nu are un volum prea mare. În general, înaintea examenului sunt necesare 3 – 5 ore de somn, corect dozat, conform cu ciclurile somnului, cu relaxarea de 15 – 20 de minute, iar la trezire cu metodele de învingere a oboselii de dimineaţă.

Cu o seară înainte de orice examen pregăteşte-ţi ustensilele necesare şi utile. Nu uita nici să-ţi pregăteşti haina, dacă este vorba de o ţinută specială pentru examen.

În general, evită energizantele sau calmantele înainte de examen. Dacă ţii neapărat, ia câteva linguriţe de miere sau un ceai din diferite amestecuri de plante special pentru a-ţi linişti tensiunea internă (ceai antistres etc).

Examenul are şi el întrebările sale. Dar şi soluţiile sale. Mult mai multe decât consideră unii pentru care a da un examen este un adevărat coşmar. Există răspunsuri la toate întrebările tale şi încă multe alte lămuriri pe deasupra, astfel încât examenul poate deveni pentru tine ceea ce este de fapt: un prilej de confirmare a cunoştinţelor, a pregătirii tale foarte bune şi nicidecum o problemă înfiorătoare sau un coşmar care să îţi distrugă nervii.