Kaoru se ridica in picioare si se intoarse catre usa. Pasi inainte ca teleghidat. Avea privirea fixa, de parca urma ceva anume sau orbise si acum mergea pe niste urme doar de el stiute. Se intoarse la coridorul intunecat, unde se afla camera Inteleptului. In clipa cand pasi inauntru, se auzi un urlet prelung de lup. Kaoru clipi brusc si privi in jur aiurit, de parca a fost trezit din transa. Inima ii batea intr-un ritm foarte alert si respira la fel de repede. Privi in urma lui, apoi iar inainte. Incepu sa auda niste maraituri, apoi din intuneric deslusi doi ochi sclipitori. Se dadu un pas in spate, dar se opri. Inghiti in sec. Nu se putea intampla asa ceva. Una din creaturile Lordului era in ascunzatoarea lor. Dori sa se intoarca si sa fuga, dar se opri. Daca un “vanator” era acolo, atunci de ce Inteleptul il chemase la el? Nu avea sens. Apoi isi dadu seama. Usa… Creaturile sculptate pe ea… Prindeau intradevar viata. Auzi din nou acel raset macabru, pe care il auzea de cate or intra acolo. Simti ca cineva se sprijinea de el. Isi intoarse privirile, dar nu deslusi nimic concret. I se paru ca vade fata unei fete, care ii zambea, dar in privirea ei era ascunsa rautate. Isi scutura capul. Asulta sunetele din jurul lui. Ragete de animale, care mai de care mai inspaimantatoare. Se intampla ceva. Aceasta primire pe care i-o rezervase Inteleptul, nu o mai primise niciodata. Spiritul trebuia sa fie tulburat rau. Agitatia din jurul lui il facu sa creada acest lucru. Pe langa el trecu in fuga un lup. Kaoru se intoarse dupa el, dar, lupul se evapora in clipa cand ajunse in lumina. Era prea mult pentru el. Inchise ochii si facu un pas inainte. Dar ceva il facu sa ii deschida iar. Ramase incremenit. Din intuneric o mana uriasa neagra se indrepta deschisa spre el, parca gata sa il inhate. Se arunca la pamant privind uriasa mana, care trecu peste el, iar acum se retragea inapoi in intuneric. Apoi auzi din nou acel raset, iar apoi o voce de fata il chema pe nume. Ramase intins pe jos, scrutand in intuneric. Brusc, pamantul de sub el incepu sa se scrape, iar din crapaturi, radacinile copacilor incepura sa se strecoare afara, infasurandu-se in jurul lui. Urla mai mult nervos decat speriat si se smuci din stransoare, rupand legaturile. Isi scoase cutitul din teaca care ii atarna la brau si dori sa taie radacinile. Dar cand se apleca nici una nu mai era incolacita in jurul picioarelor lui, pamantul era intact de parca nu se intamplase nimic. Se intoarse enervat spre usa, hotarat sa dea buzna inauntru. Dar spre uimirea lui serpii sculpati pe ea prinsera viata si se zvarcoleau pe ea, intrau prin ea si ieseau, de parca isi facusera tunele intr-un perete. Auzi iar vocea de fata care il striga. Acum simti greutatea unei persoane care se lasa pe pieptul lui. Privi in jos si vazu aceasi fata, care ii zambea, dar care disparu ca o naluca. Urletele animalelor care parca pana acum urlau a furie, se transformasera in urlete de agonie, de parca cineva le injunghiase pe toate. Aratarea feminina aparu in fata lui Kaoru. Il lua de mana si il trase dupa ea. Deodata langa el aparu si lupul. Tanara il duse pana in fata usii. Un sarpe imens trecu peste intrarea intunecata, disparand apoi undeva in pamant. Kaoru se dadu un pas inapoi. Privi pe tanara de langa el, care il impingea spre camera Inteleptului. Lupul il privea fix, cu un aer amenintator. Simti in spate mana fetei, care il imboldea sa inainteze. Inainta si spre surprinderea lui aratarile din fata lui se evaporau la contactul eu el. “Sa fie doar o iluzie?” Isi privi picioarele. In jurul lor se incolaci un sarpe negru. Isi ridica piciorul, trecu peste el si pleca mai departe. Inca mai simtea atingerea fetei, desi nu o vedea langa el. O simtea cum sta sprinjinita cu palmele de spatele lui, de parca se ascundea de cineva. Mai facu cativa pasi si auzi in urma lui un parait, de parca o poarta grea s-ar fi inchis. Cand sunetul lua sfarsit si urletele din jurul lui incetra brusc. Nu mai simtea nici atingerea fetei si nici un alt animal nu mai era langa el.
In jurul lui se lasa linistea. Dar aceasta fu spulberata de vocea Inteleptului. Kaoru privi in jur. Nici o raza de lumina care sa ii indice unde s-ar putea afla acesta. Ramase pe loc. Isi baga cutitul inapoi in teaca. Sunetul se propaga cu ecou in incapere. Deodata deasupra lui se deschise raza de lumina. Dori sa se miste, dar parca raza il paralizase. NoOne isi facu din nou aparitia din neant. Se apropie de el si ii sopti:
- Nu te misca. Stai calm…
Kaoru se opri din foit si ii raspunse: - Ce se intampla? De ce toti gardienii tai sunt agitati? Si cine este… fantoma aceea?
- … Assane, una din fiicele mele. Ea e gardianul meu. Stapana peste animale…
- … E…
- … Infricosatoare. Ai avut noroc sa iti arate una din fetele ei frumoase. Adevarata fata, ar inspaimanta orice muritor… sau pe oricine ca tine…, zise NoOne privindu-l lung pe Kaoru.
- Ca mine? Ce vrei sa spui?
- Te-am subestimat, zise scurt NoOne.
Kaoru il privi aiurit: - M-ai pierdut pe drum… Intoarce-te de la faza “ca mine”. Ce vrei sa spui?
- Dupa cum ti-ai dat seama singur, e posibil sa fie in randurile noastre un tradator. Sau daca nu este , acest tradator, sa nu isi de-a seama ce face…
- Ce legatura are asta cu mine?
- Kaoru, ai observat ca poti, ghici, gandurile oamenilor? Nu ai observat ca raspunzi la intrebarile oamenilor, fara ca ei sa te intrebe…
- … Dar intreaba…
- Niciodata cu voce tare. Doar gandesc iar tu le dai raspunsurile. Nici nu te-am bagat in seama, pana acum, cand gandurile tale, de fapt temerea ta s-a materializat… vorbesc despre Nocturna si Kei.
- Ma acuzi?
- Nu. Dar mi-am dat seama ca esti mai mult decat o simpla fiinta umana. Poti citi gandurile oamenilor… si nu numai. Dar nu esti constient de acest lucru si cred, ca fara sa vrei Lordul poate vedea in mintea ta la randul lui. Nu indeajuns, dar totusi, destul ca sa le trezeasca pe cele doua si sa creeze Vanatorii.
- Sederea ta pe Pamant te-a smintit batrane, spune Kaoru cu dispret.
- Oare?
- Lordul nu are cum sa ma citeasca…
NoOne ramase mut timp de cateva secunde, apoi sopti: - …Kaeru…
NoOne disparu brusc si raza de lumina disparu si ea, iar Kaoru ramase in intuneric. Injura infundat si lovi pamantul cu piciorul. Se intoarse pe loc. Incerca sa se obisnuiasca cu intrunericul. Rasufla greu. Daca totusi Lordul putea sa il “citeasca”. Daca el ii descoperise temerile. Isi dadu seama ca NoOne avuse totusi drepate. Isi folosise puterile timp de ani de zile fara sa isi dea seama. De fapt ura acele puteri. Nu il facea decat sa se fereasca de oameni si sa fie intodeauna dubios cu fiecare din ei. Isi jurase de multe ori ca nu va citi gandurile nimanui si ca va incerca sa aiba incredere in oameni, dar uneori auzea gandurile altora in capul lui, de parca erau gandurile lui. Ura faptul ca se simtea mizerabil, cand se afla langa oameni tristi. Le simtea durerea si le auzea disperarea. Aceastea nu erau puteri. Acesta era doar un blestem. Dadu dezaprobator din cap. Isi lasa capul in piept si pufni ironic. “Cum o sa duc totul la bun sfarsit? Sunt prea slab…” Apoi o voce familiara se auzi in incepere. Nu era Inteleptul. Kaoru se intorse in directia vocii. Inima incepuse sa ii bata iar intr-un ritm alert. Raza de lumina rasari intr-un alt colt al inceperii, iar sub ea statea infasurat intr-o manta maronie si murdara un barbat. Gluga ii era trasa peste fata. Parea ca este Inteleptul, dar se sprijinea de pamant, in picioare, nu plutea ca el. Apoi un junghi il lovi in inima. Mantaua aceea si felul in care statea barbatul si inaltimea lui si… vocea… Era tatal lui. Kaoru nu stia ce sa faca, sa alerge la prezenta din fata lui sau sa iasa din incapere. Se simtea sfasiat de sentimente. Stia ca era imposibil sa fie tatal lui. El murise cu ani in urma, dar era totusi acolo si parca dorea sa il vada. Si in acelasi timp il ura pe Intelept pentru ca se juca cu el in acest fel, dar parca dorea sa ii fie si recunoscator pentru ca ii mai aratase o data umbra parintelui sau. Deodata prezenta incepu sa inainteze spre Kaoru. Acesta il privi lung. Avea chiar si schiopatatul tatalui sau. Se ranise la vanatoare, dupa ce calcase in capcana altui vanator, iar rana se infectase si ii afectase mersul. Simtea ca inima i se frange. Pasi spre el, in dorinta sa il ajute, asa cum facea mereu. Privi in jur, cautand ceva, o buturuga sa il aseze, dar incaperea era goala. Barbatul ajunse langa Kaoru. Se sprijini de umarul lui si respira. Kaoru inlemni. Pana si mirosul lui il avea, apoi ii auzi vocea: - Kaoru…
Ochii tanarului se umezira. Era vocea “batranului”. Kaoru se intorse catre el si isi aseza palma peste mana lui. Incerca sa vorbeasca, dar vocea ii tremura: - … Ta…Tata…?
Batranul nu raspunse. Isi trase gluga de pe fata si il privi pe Kaoru. Se departa cativa pasi de el si scoase de sub manta un obiect infasurat in niste carpe murdare. Kaoru ii privea atent fiecare miscare. Se misca exact ca tatal lui. Ii privi mainile. Aceleasi degete si… Inelul. Avea inelul cu rubin pe deget. Cadoul facut de mama lui. Iar fata, cicatricea de pe barbie era acolo. Isi aminti clipa cand era mic si se duela cu Kaeru in fata casei lor, iar tatal aparuse din senin acolo, luandu-i pe amandoi in brate. Din cauza suprizei, dorise sa se apere si isi lovise tatal cu sabia de lemn in barbie. Insinse mana dorind sa-i atinga fata, dar batranul se feri. Barbatul cuvanta din nou: - Asculta Kaoru. Nu este timp de pierdut. Primeste sabia mea…
Batranul scoase din carpe o sabie, bagata intr-o teaca frumos lucrata. Kaoru facu ochi mari. Era chiar sabia tatalui sau. Teaca din lemnul alb de mesteacan, impodobita cu dragoni si rune de metal. Kaoru prinse manerul sabiei si o trase din teaca. Lama scanteie in lumina. O privi lung. Runele erau inscriptionate la baza lamei si de-a lungul ei. O atinse cu degetele. Aceasta lasa in urma niste taieturi fine pe degetele lui. Kaoru se incrunta. Batranul zambi: - Ai grija. E ascutita.
Kaoru incuvinta din cap. Vocea barbatului se auzi din nou: - Acum, trebuie sa plec. Stii ce ai de facut .
Acele cuvinte ramasera intimparite in mintea lui Kaoru. Intradevar, parca acum nu mai avea nici un dubiu si ii era clar ce avea de facut. Mai clar ca niciodata. Barbatul se indeparta de el schiopatand. Kaoru mai inspira inca o data aerul din jurul lui. Simti cum parul i se zburleste pe brat. Era acel miros de… acasa, dar cand batranul intra sub raza de lumina, se lasa brusc intunericul si tot ceea de simtise familiar disparu. Dar Kaoru renunta sa mai protesteze. Ii era clar. Indiferent ca NoOne il amagise cu o simpla iluzie, dorise sa ii arate ca era in stare de ceva si ca avea un scop care trebuie indeplinit. Iar acum avea sabia tatalui sau. Era timpul sa plece. Se indrepta hotarat spre iesire. Nu o vedea, dar era sigur unde este. Nu mai trebuia sa deschida nici o poarta. Usa de lemn se deschise singura in fata lui. Privi in jur. Nici urma de Assane sau vreuna din lighioanele ei. Se afla in acelasi tunel intunecat. Dar mai auzi o data acel raset al ei. Stramba nasul si o lua la fuga. Ajunse la capatul tunelului repede. Afara il astepta Zeri. Se opri in fata lui. Zeri zise ferm: - Dorloth e pregatit, te asteapta. Ai merinde pentru cateva zile. Mai departe nu stiu cum te vei descurca, dar cred ca o vei face cumva.
Kaoru incuvinta. Cei doi frati se imbratisara, apoi Kaoru zise:
- Ai grija de toata lumea. Intareste paza daca este nevoie si fi atent la fiecare miscare din jurul tau.
Zeri incuvinta apoi privi catre tunel: - … Si el?
- Cred ca stie ca tu vei vorbi cu el de acum…
- … Pana cand te intorci tu, ii taie Zeri vorbele.
Kaoru tacu, apoi zambi: - … Da Zeri. Pana cand ma intorc eu…
- …Da… Doar pana atunci… Cand te intorci?
Kaoru il privi sacait: - … Cand voi termina ce am de facut. Acum trebuie sa plec.
- Dorloth e la iesirea din vest.
Cei doi se mai imbratisara o data, iar Kaoru pleca pe unul din tunele mai putin folosite de locuitorii fortaretei subterane. Drumul era serpuitor, dar asta numai din cauza, ca ocolea radacinile imense ale copacilor, deci aici padurea era mai deasa. In cele din urma ajunse la niste scari de piatra. Le urca, apoi impinse piatra care se afla peste intrare. Iesi afara si isi acoperi urmele. Statu cateva secunde, incercand sa isi obisnuiasca ochii cu lumina zilei. Dorloth era legat de un copac. Se apropie de el, ii mangaie botul si zise zambind: - Ei prietene, e timpul sa o luam din nou la drum. Sper ca esti pregatit.
Kaoru dezlega animalul, il incaleca si cu un sunet scurt il indemna sa o ia din loc. In scurt timp Kaoru si Dorloth se pierdura in desimea padurii.
TO BE CONTINUED…
