Axi deschise ochii. Se afla in acelasi loc. Prins intre niste coloane subtiri de granit. Statea chemuit intr-un colt al coliviei de piatra, privind in gol. Se pare ca adormise. De cand statea acolo, isi daduse seama ca in timpul noptii atmosfera in acea vagauna se racea, devenea mai suportabila. Toate jivinele Lordului ieseau la suprafata, facandu-si acolo de lucru. In timpul ziliei stateau ascunse de razele soarelui si adierea vantului, de parca le-ar fi otravit si unelteau impotriva “celor de sus” sau confectionau arme, care mai de care mai mortale. Rasufla greu. Dorea libertatea. Dar nu o putea avea. Cel putin nu acum. Inca mai avea speranta ca va scapa de acolo. Macar el. Tovarasul lui de drum, MuadDib nu se mai afla cu el de ceva vreme. Simtea ca inca nu murise, dar Lordul ii despartise. Acum nu mai avea pe nimeni. Se afla singur intr-un intuneric deplin. Se ridica in genunchi si se tara pana langa gratiile de piatra. Privi afara si rasufla inca o data greu. Se afla undeva pe un pisc de piatra, in acea vagauna. Iar de acolo ii era imposibil sa evedeze. Poate doar daca cumva i-ar fi crescut niste aripi. Dar macar acolo sus nu era la indemana uraciunilor de supusi ai Lordului. Atunci cand fusese capturat de garzile lui blestemate, vazuse si alti prizonieri. Cei de la nivele inferioare, care constant se aflau la indemana si batjocura lor. Atunci isi daduse seama ca probabil acela avea sa fie sfarsitul lui. Dar nu prea mai avea mare importanta daca scapa sau nu. Lordul ii citise deja prea multe ganduri, printre care si secrete. Asa ajunsese sa fie mutat undeva sus. Lordul aflase de frica lui de inaltimi. Scanci printer dinti. Arma Lordului era temerea fiecaruia. Le trezise din morti pe Nocturna si Kei, iar acum, peste cateva saptamani avea sa il trezeasca pe Majin. Mai asta mai lipsea. Majin fusese unul dintre cei mai mari tirani din istoria cunoscuta de el. Precis acum Nocturna si Kei se aflau si ele la cautat de trupuri, dar le omorau. Le vazuse. Nu mai erau fiinte umane. Erau aratari cu aripi de diavol. Demoni din tenebre, gata sa distruga tot. Fusesera o pacoste cat au fost fiinte umane. Nu dorea sa se gandeasca de ce erau in stare acum ca nu mai erau… “normale”. Iar Majin, cine stie ce aratare avea sa devina sub forta Lordului. Fu interupt din gaduri de un urlet. Recunoscu vocea. Era a lui MuadDib. Calaii se intoarsera si iar incepusera tortura, pentru a afla informatii de la el. Lordul ii rascolise si lui mintea, dar nu avea ce sa afle prea multe de la Muad. El era doar un simplu prieten de-al lui, nu cunostea informatii prea multe despre rebeli sau alte probleme ale Organizatiilor de Observatori. Lordul probabil crezuse ca e prea instruit si mintea lui nu cedeaza, asa ca ceru sa fie chinuit si torturat, in spreranta ca va ceda psihic si le va spune ce vor. Dar Axi stia ca singurul mod in care Muad va ceda, va fi cel fizic, iar cand acel lucru se va intampla, prietenul lui isi va gasi sfarsitul. Inima incepu sa ii bate puternic. Dorea sa plece de acolo. Trebuie sa plece de acolo si trebuia sa il salveze pe MuadDib. Si mai trebuia sa il avertizeze pe Kaeru despre Majin. Oare el aflase de Nocturna si Kei? Dar Kaoru si Zeri? Atacul “vanatorilor” Lordului facuse multe victime in acea zi blestemata, printre care si Kaeru. Dar el avusese noroc sa scape. Cel putin aceea ramase ultima imagine pe care Axi o vazuse, inainte sa fie doborat de unul din luptatorii adversari. Ura ca era prizonier acolo. Apoi isi dadu seama. “Sufletul”! Tot in vizuina Lordului trebuia sa se afle. Sigur era acolo. Acum avea ocazia sa duca o misiune la bun sfarsit. Dar nu avea de unde sa stie daca restul au gasit un corp pentru el. Iar daca au gasit, va rezista Sufletul pana va fi dus la el? Dar daca omora acum corpul in care se afla, acest lucru sigur va fi simtit de Lord. O scadere a puterii lui asa de brusca, va fi sigur simtita si de restul Spiritelor. Si el nu avea de unde sa stie cat rezista un Suflet fara un corp pe pamant. Probabil cel mai indicat lucru era sa o elibereze pe cea in care se afla sufletul. Si asta nu va fi usor. Pentru ca probabil, daca ea era constienta, ar fi putut parasi oricand trupul si acum nu o putea face. Logic, Lordul o tinea cumva, intr-o coma. Si acum ce avea sa faca? Dadu dezaprobator din cap. Se ridica in picioare si isi strecura capul printre gratile pietroase. Din unul dintre tunele haului, ieseau in coloane lungi Nityzii – soldatii Lordului. Erau niste creaturi destul de marunte, dar rapide, care se strecurau usor peste tot si agilitatea lor te ameteau. Cu ei incepea Lordul o lupta. Ei erau cei ce ii ameteau pe adversari, le imprastia randurile, dezabindadu-i, apoi venea randul Lleracilor. Lleracii erau mult mai masivi si puternici. Nu la fel de rapizi, dar reuseau sa inspire frica, iar stilul lor de lupta era bine pus la punct. Multi preferau sa fuga din calea lor decat sa ii infrunte.
Axi privea in continuare sirurile de luptatori. Dupa ce trecuta doua coloane de Nityzi, urmara inca doua de Lleraci. Lordul pregatea un atac. Dar se pare ca nu de proportii prea mari. De obicei, folosea intre trei si sase trupe de Natyzi si intre cinci si opt de Lleraci si uneori chiar mai multe. Depinde de ce dorea sa cucereasca, cat de puternic era, cat de puternic isi credea sau vedea Lordul inamicul. Axi ofta. Era prins acolo si nu putea face nimic. Si chiar daca ar fi putut face ceva, era prea slabit ca sa poate sa fuga de acolo. Avea nevoie de un plan si repede. Poate ar fi trebuit sa inceapa sa manace din ratia de macare care o primea de la Portralli. Portrallii erau ceva mai putin viciosi si se ocupau exculusiv de pizonieri, fiind lasati sa faca munca murdara a acelui regat tenebru.
Usa se deshise brusc. Axi isi scoase capul dintre gratii si se arunca pe jos. Prizonierilor nu le era ingaduit sa priveasca afara din celula lor. Lucru care i se parea foarte stupid lui Axi, din moment ce celula lui nu avea decat un singur perete solid si in rest era inconjurat de coloanele subtiri de granit. Trebuia sa inchida ochii pentru a nu vedea privelistea din fata lui. Inauntru intra unul din portralli. Era scund si indesat, iar culoare pielii lui era nedefinta, parca un albastru, dar poate se insela. In jurul taliei avea atarnata o bucata de blana, prinsa cu o curea lata de piele, pe care statea atarnat un inel de otel cu multe chei pe el. Axi il recuoscu, dar poate numai din cauza formei capului lui, care era lunguiata, iar pe crestet avea o creasta de par alb. Era singurul cu par alb, restul il aveau negru. Problema cu acei portrallii era ca ajungeau la o anumita varsta, iar de acolo parca incetau sa mai imbatraneasca. Iar majoritatea aratau la fel, singurul mod de a le stii varsta, era sa ii intrebi. Acest portrall in schimb, era carunt, probabil fusese primul din rasa lui. Unul din canini de jos ii iesea peste buza superioara si o cicatrice ii brazda barbia si gatul. In unele locuri mai puteai distinge firul de sfoara cu care fusese cusut. Rana era veche, dupa cum aflase Axi de la el, dar nu se videcase niciodata bine. Si se parea ca acest lucru il deranja pe portrall, pentru ca avea unele dificultati cand manca sau cand vorbea. Noul venit ducea in spate un om. Axi se ridica de jos, dar ramase la distanta de paznic. Acesta din urma ii ranji si zise, nu inainte sa tuseasca de cateva ori si sa scuipe sange:
- Ti l-am adus inapoi. Nu e bun de nimic. Are capu` gol. Acum e mai gol ca inainte, rase acesta si isi arunca din spinare povara.
Axi il privi pe cel aruncat. Era MuadDib. Hainele ii erau sfartecate si rani adanci ii brazdau trupul. Avea o lovitura la cap, care ii sangera, probabil fusese ultima lovitura inainte sa il duca la el. Axi se apropie de el. Portrallul izbucni in ras: - Nu iti fie teama. Poti sa-l ai. Ei nu mai au nevoie de el!
Axi ezita cateva secunde apoi zise: - … Pot sa imi aduci, te rog, putina apa?
- … Ii ceri mare lucru lui Zagga. Apa… hmmmmmm… Sa vedem. Ce dai in schimbu` apei? Zise portrallul masurandu-l din priviri pe prizonier.
Axi ramase mut. Nu avea ce sa ii dea. Fusese golit de arme sau orice alt obiect pretios cand fusese capturat, iar portrallii nu doreau informatii, nu ca ar fi dorit sa dea vreuna. Il privi pe Zagga rugator. Portrallul zise in cele din urma: - Fie! apoi il privi pe MuadDib. Se pare ca o sa aiba nevoie de ea, zise Zagga si iesi din celula, trantind usa dupa el.
Axi ingenuchie langa MuadDib si il intoarse cu grija. Acesta gemu. Dori sa il mute din loc, dar durerile in care se afla prietenul lui il facu sa renunte la acea idee. Ii sterse fata cu maneca hainei lui si ii privi lovitura de la cap. Era adanca si probabil se infectase deja, iar sangele nu se oprea. La scurt timp de la plecarea lui Zagga, acesta se intoarse si spre surprindea lui Axi, ii aduse si carpe curate, fase si apa destula pentru ranile lui Muad si pentru baut. Apoi pleca si se intoarse iar cu niste paturi. Surpriza veni cand Axi intinse una din paturi si din ea cazu o sticluta invelita in panza si legata cu sfori subtiri din piele. O deschise si o mirosi. Recunoscu mirosul intepator din flori de Dalminee, flori ale caror frunze sau petale erau folosita pentru vindecarea ranilor, iar lichidul din tulpina lor era folosit pentru dezinfectarea lor. Pe langa asta, o amestecatura de apa cu lichidul din tulpina de Dalminee, bauta iti dadea forta. Dar orice fel de combinatie de ceaiuri sau fierturi din acea planta, era o solutie in astfel de probleme. Axi zambi si turna cateva picaturi in bolul cu apa care ii fusese adus. Puse o picatura pe degetul lui si ii unse buzele lui MuadDib cu ea. Acesta deschise ochi brusc la simtul mirosului si isi linse buzele, apoi inghiti. Il privi scurt pe Axi si inchise ochii inapoi. Apoi zise in soapta: - … A-pa…
Axi dadu din cap in semn dezaprobator: - Nu inca prietene. Daca iti dau apa acum o sa mori. Ai rabdare sa se obisnuiasca corpul cu picatura de Dalminee, apoi vei primi si apa.
Axi inchise sticluta cu dopul de pluta si o ascunse sub centura de material ce ii strangea talia. Inmuie una din carpe in apa cu esenta si incepu prin al ingriji pe Muad. Acesta mai deschidea ochii rar, probabil cand simtea durere sau mai chicotea cerand apa. Dar abia cand Axi reusi sa ii curete fiecare rana si sa il panseze, cererea lui fu indeplinita. Dar si atunci, mai intai gustase apa de pe fasa umezita, picur cu picur si in cele din urma reusi sa bea din bolul adus de Zagga. Nu reusi mai mult de gura. Parca nici nu ii trebuia mai mult. Simtea cum gatul ii ia foc si apoi stomacul. Simti gustul licorii dizolvate in apa. Ramase intins cateva minute, fara sa mai scoata vreun sunet, de parca murise. Apoi isi misca degetele si mana incepu sa i se plimbe pe pardoseala de piatra. Deschise ochii si privi in jur. Il vazu pe Axi stand langa el cu bolul in mana. Ii zambi si inchise inapoi ochii. Acum ranitul putea sa fie mutat, decise Axi. Il impinse pana langa o patura, iar MuadDib se tara peste ea, apoi ramase acolo nemiscat. Fu acoperit cu alta, iar Axi se retrase langa el, invelindu-se cu a traia patura ce ii fusese dusa. Miroseau ingrozior, dar tineau cald, iar lui nu ii mai pasa prea mult. Sorbi si el din bolul cu apa, apoi il lasa jos. Isi sprijini capul de gratiile celulei si inchise ochii. De ce Zagga il ajutase? Mai mult decat ar fi trebuit probabil. Urma cumva randul lui la tortura si acum portrallii il tratrau altfel? Sau era doar simplul fapt ca portrallii ii urau pe Nityzi si Lleraci si preferau sa “ajute” un om. Poate reusea totusi sa plece de acolo daca se intelegea cu Zagga. Poate daca ii promitea avere… Poate…
Adormi. Un somn greu si fara vise.
TO BE CONTINUED…
