Mafia: City of Lost Heaven p6 final (PC)

Epilogue

Tommy continuă discuţia cu detectivul Norman, povestind că a reuşit să o ia pe Sarah şi pe fiica lui, părăsind ţara. Sam a avut dreptate: dacă Frank a putut fi găsit după cinci ani, nici el nu va fi lăsat să plece.

Tommy spune că dacă oamenii ca Salieri ar fi puşi după gratii, sau mai bine, executaţi, viaţa lui va fi mai sigură. Îi cere detectivului ca el şi familia lui să fie protejată şi să i se asigure o nouă identitate în schimbul mărturiei şi documentelor, troc pe care detectivul îl acceptă.

Mărturia a avut drept consecinţă condamnarea a 80 de gangsteri, ucigaşii primind scaunul electric. Salieri a fost condamnat pe viaţă. Pe tot timpul procesului Tommy a stat într-o celulă secretă fără a-şi vedea familia. În cele din urmă, a meritat. Norman s-a ţinut de cuvânt, dându-le noi identităţi şi mutându-i în cealaltă parte a Statelor Unite.

Tommy s-a angajat ca şofer pentru o companie respectabilă şi se descurcă. Au fost câteva probleme cu războiul, dar s-au rezolvat.

Peste mai mulţi ani, când Tommy deja îmbătrânise şi îşi uda grădina, o maşină roşie a tras lângă casa lui. Din ea au coborât doi oameni care s-au îndreptat spre el, împuşcându-l după ce îi spun că Salieri îi transmite salutări.

Lumea nu este condusă de legi scrise, ci de oameni, unii conform legii, alţii nu. Depinde de fiecare cum va fi propria lume, cum trăieşte cu valorile proprii. Cel mai bine este păstrarea unui echilibru, pentru că cine vrea prea mult riscă să piardă totul. Desigur, cine cere prea puţin de la viaţă riscă să nu primească nimic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *