Revin cu inca o intamplare din HR. De data asta, UK-ul demonstreaza ca si ei pot face HR cu maimute, aceasta nu fiind o tehnica patentata de romani.
Primesc azi pe la pranz un mail de la un recrutor pe care il am pe LinkedIn pentru un post pe specializarea mea, in Viena. JD-ul era ok, asigura ceva bonus, certificari, draci-laci.
Dau un reply ca ma intereseaza, ii atasez un CV actualizat si ii pun doua intrebari de bun simt:
– Tinand cont ca vorbim despre o relocare in Austria, exista un pachet oferit de angajator in acest sens?
– Vorbind despre relocare, a oferit angajatorul un salariu minim corespunzator postului scos la concurs?
A revenit tipul cu un telefon dupa doua ore, pentru ca, de ce nu, e mai usor sa aburesti potentialii angajati decat sa scrii cu subiect si predicat intr-un reply.
La inceputul discutiei, il intreb daca a vazut intrebarile mele, la care el mi-o intoarce ca da, dar hai sa vorbim despre “situatia mea” mai intai (O_o). Ca de ce as schimba job-ul, ca daca sunt deschis la noi oportunitati si alte prostii.
Fiind vant afara, ii sugerez ca totusi ar fi mai indicat sa vorbim pe e-mail, ca stii, ne intelegem mai greu (el cu accent britanic si grabit, eu cu o ureche-n vant si mucii pe afara). El nu si nu, ca daca am o linie telefonica la care sa ma sune (da coaie, cum sa nu, hai sa ma suni pe fixul de la birou si sa discutam despre alte job-uri langa viitorii fosti colegi, ca asa se face la ma-sa acasa cu discretia unui elefant intr-un magazin de portelanuri).
In fine, fast forward, mi-o da la temelie cu o intrebare:
– Cati bani vrei?
– Ma intereseaza job-urile in jurul cifrei de XX mii pe an (cifra super ok tinand cont de experienta si de ce salarii se ofera in tara).
– Euro?
– Da
– Wow, sunt multi bani! (Hai sictir, ca nu-l vad pe ala facand jobul respectiv)
– Tinand cont de experienta si de companiile la care am lucrat, plus cerintele job-ului, nu mi se pare.
La care tipul ataca decisiv:
– Cat castigi?
– Am semnat un NDA cu angajatorul si nu pot divulga acesata informatie, fiind una confidentiala. In plus, nu cred ca mi-ati spune dvs. cat castigati, nu-i asa?
Vazand ca nu merge cum e el obisnuit, tipul mi-o taie scurt:
– Daca nu vrei sa divulgi informatia asta, nu vom merge mai departe (Hai sictir, tu m-ai sunat pe mine, nu invers).
– E ok, dar sa stiti ca legea austriaca obliga angajatorul sa dea un salariu minim, nu vad de ce e asa greu sa mi-l spuneti.
Dupa care a inchis, pentru ca de ce nu 🙂
E foarte aiurea ca s-a ajuns in situatia in care maimutele din HR au impresia ca sunt niste stapani pe tarla si ca posibilii angajati sunt sclavii lor care trebuie sa se plieze la toate cerintele lor stupide de genul “unde te vezi peste cinci ani?”.
De aceea m-am invatat sa stiu din prima detaliile salariale pentru ca nu e deloc placut sa te vezi dupa doua interviuri ca banii pe care ti-i ofera firma nu sunt nici macar cat castigi in prezent. Am patit o data ceva de genul, le-am dat o suma cu 500 de lei peste cat castigam in prezent la care mi s-a spus ca pot ajunge la suma respectiva daca stau doi ani la ei in firma :))) Dragut din partea lor, nu?
Sfat pentru candidati: nu dati niciodata detalii despre castigurile actuale si daca o persoana doreste sa stie cat valorati, sa va puna niste intrebari tehnice si pe baza experientei, sa dea o suma. Altfel, riscati sa fiti pacaliti.
Cu cat numarul candidatilor care vor cere detalii precum grila salariala de la bun inceput si nu vor mai ceda tuturor insistentelor celor de la HR, va creste si calitatea intregului proces de recrutare pentru ca firmele vor fi nevoite sa se adapteze daca vor sa prinda specialisti.
La urma urmei, HR-ul este o chestiune de vanzari. Lumea vinde posturi, trecand peste partea de contracte de munca si alte chestii birocratice. Trebuie sa stii sa vinzi si sa faci un om interesat de post. Doar ca mai sunt firme care fac HR cu maimute in loc de oameni capabili, dar nu e problema mea.