Sfârşitul anului 2006 a venit cu o nouă aventură de pomină, poate chiar una dintre cele mai interesante, existând măcar un element de noutate, dar asta mai târziu puţin. Se face că vorbeam cu o cumătră de ceva vreme, cumătră care se arăta interesată de a face cunoştinţă live, ea fiind din Bucureşti. O voi numi Astroloaga.

Tot discutând cu Astroloaga, am început să primesc rugăminţi de a ne întâlni, să petrecem timp împreună, că ar vrea să vin acolo, să vorbim, chestii, socoteli, îmi trimitea melodii de genul “Wish you were here”. Am stabilit să vin pe 23 decembrie, cu toate că iniţial am fost reticent, dar am cedat insistenţelor cumetrei, ea dorind ca eu să petrec 2-3 zile acolo (era vorba iniţial să stau la o rudă de-a ei, dar apoi a rămas să stau la ea). Mira-m-aş, dar hai să vedem ce şi cum.

În ziua respectivă, am luat trenul de dimineaţă, spunându-le alor mei că mă voi întoarce peste câteva zile, având la mine o geantă cu schimburi şi alte chestii necesare. Pe drum, s-a întâmplat să adorm, dar am ajuns cu bine la Bucureşti şi am mers apoi la locul de întâlnire. După o aşteptare care s-a tot lungit (să fi fost vreo 20 de minute, naiba ştie ce tot a făcut în intervalul ăla), a apărut Astroloaga.

A existat un moment penibil, din punctul meu de vedere, fiindcă îmi amintesc că atunci când am dat să mă apropii de ea, am reuşit performanţa de a o călca :)) M-oi fi emoţionat şi n-am mai văzut unde calc, nu că m-aş fi uitat în altă parte în afară de moaca cumetrei. Adevărul e că Astroloaga era frumuşică, de ce să nu recunosc :)) My bad, a fost prima şi ultima dată când am călcat pe cineva. Trecem peste.

Am început să discutăm pe drum şi am ajuns la ea acasă într-un final. Acolo, ne-a întâmpinat maică-sa, noi făcând cunoştinţă. Am observat că se uita la mine mai ciudat cumătra mare, dar am zis că eu ştiu ce se petrece. Ne ducem noi în camera ei şi mai vorbim.

Acolo, niciun progres vizibil, cu toate că Astroloaga încercase la un moment dat să-şi lase capul pe umărul meu, dar a renunţat la idee. În afară de asta, nimic concret şi nu am insistat. A venit apoi mama ei să ne invite la masă, am mâncat, apoi am mai stat de vorbă. Abia când am ajuns la baie, am realizat de ce se uita cumătra mare mai ciudat la mine şi probabil că şi Astroloaga: îmi apăruseră pe moacă nişte coşuri albe. Din moment ce plecasem de acasă proaspăt bărbierit, concluzionasem că au apărut în urma somnului de pe tren. Asta e, am rezolvat problema şi am revenit, fără a mă mai gândi la chestiune.

Ajungând înapoi în cameră, am mai discutat ceva timp, după care Astroloaga îmi spune că se face târziu (deja se întuneca) şi că ar trebui să mă întorc acasă, neoferind altă explicaţie (sau nu-mi mai amintesc), iar eu nu am insistat, deşi o chestie de genul ăsta nu a fost prea amuzantă. Nu de alta, dar aş fi preferat să nu car geanta după mine, asta una la mână. Am înţeles că fata s-a răzgândit şi asta e, mergem înainte.

Pe drum spre metrou, am mai stat de vorbă, iar la final m-a ţinut de mână şi m-a îmbrăţişat :)) Mă rog, pe drum înapoi am avut impresia că lucrurile au decurs ok, deşi se putea şi mai bine (mai ales cu faza din baie). A doua zi am vorbit cu Astroloaga.

Imediat ce am intrat în vorbă cu ea, mi-a trimis o melodie pe care o ţin minte şi acum: Tom Jones – Stoned in Love. Contrar titlului, melodia nu este chiar aşa, concluzia fiind că Astroloaga nu vroia nimic, nu cu mine, în orice caz. Aş fi putut înţelege şi chestia asta, la urma urmei nu aveam dreptul de a comenta, dar ceea ce urmează a fost elementul de noutate.

Îmi amintesc foarte clar că Astroloaga mi-a spus că “Aş vrea un băiat cu mintea ta, dar în alt corp, mai îngrijit.”, ceea ce m-a făcut imediat să mă gândesc la faza cu respectivele coşuri. Mă rog, am încercat să mă justific, că nu aveam de unde să ştiu că s-a întâmplat aşa ceva, dar n-a dus nicăieri toată treaba.

Mai mult, pe lângă alte vorbe de genul, Astroloaga a adăugat că “Nu s-au aliniat planetele.” în ceea ce ne priveşte, fapt care a fost cu mult mai aiurea decât vorbele de genul celei de mai sus şi care mi-a lăsat un gust foarte amar, eu necrezând că Astroloaga era capabilă de aşa ceva.

Fiind profund dezamăgit de ea, am purtat apoi o discuţie în urma căruia i-a părut puţin rău, dar faptul era consumat. Eu sunt un tip înţelegător, însă nu pot înţelege de ce ai arunca cu ironii ieftine în cineva, dar acest lucru este evident mai uşor decât de a înţelege şi de a găsi soluţii la chestiune. Şi-aşa, după cum s-a văzut ulterior, viaţa mi-a dat destule şuturi în fund, eu neavând nevoie şi de “încurajări” din partea ei, dar iată că s-a întâmplat.

Deşi ar fi fost oarecum normal să nu mai discut deloc cu Astroloaga, eu mi-am propus să îi demonstrez că a greşit, iar acest lucru se va întâmpla în februarie, când aveam să revin la Bucureşti pentru a susţine nişte probe. Între timp, am ţinut legătura şi am mai vorbit, Astroloaga dând iar semne că ar fi interesată. Ba chiar o mai alintam cu “oiţo”, că era creaţă ca o oaie :)) şi a rămas aşa ideea, îmi trimitea la un moment dat mesaje de încurajare “bla bla în frunte cu oiţa ta.” O da.

La Bucureşti am venit cu o zi înainte şi m-am asigurat că absolut toate lucrurile sunt în ordine şi că nu ar avea nimic de comentat. Apoi m-am văzut cu Astroloaga, noi mergând într-un parc şi vorbind. I-am spus despre ironiile ei, cumătra regretând ceea ce se întâmplase. Am ajuns într-o cofetărie şi am continuat discuţiile, dar doar atât. Nu aveam niciun alt interes decât de a demonstra o treabă şi m-am ţinut de cuvânt.

M-am mai văzut cu Astroloaga vara, dar am păstrat o atitudine normală şi nimic nu s-a petrecut. După, am început să vorbim din ce în ce mai rar, fapt care se menţine şi în prezent. Astfel, Astroloaga a dat prin Galaţi în 2009, dar nu m-a anunţat. Nu că eu am anunţat-o vizavi de vreun drum de-al meu prin Bucureşti, aşa că suntem chit din punctul ăsta de vedere.

Nu ştiu de ar mai vrea ceva şi nici nu mă văd implicându-mă dintr-un motiv foarte simplu: dacă a făcut chestia aia o dată, o poate face şi a doua oară. Aşa am gândit atunci şi chestiunea nu s-a schimbat. Sigur, aş fi putut să-mi propun să mă combin cu ea şi să o întreb după ce ne-o tragem dacă acum s-au aliniat planetele, dar eu am alte principii. Oricum, răzbunarea e arma prostului. De-ar fi să fiu prost vreodată, o voi face pentru ceva mai serios de atât.

Important e că am văzut că se poate şi aşa ceva, am văzut o chestie nouă, însă nu se poate să ironizezi aşa un om, mai ales dacă nu ştii ce se întâmplă cu el, dar se mai practică şi aşa ceva, asta e. Nu pot trece peste un comportament de genul şi nu văd de ce aş ierta aşa ceva. Oricât de faină ar fi cumătra în prezent (şi are destule puncte), tot mai simt gustul ăla amar de atunci, ceea ce nu mă lasă măcar să mă gândesc la ceva în ceea ce o priveşte.