Satul era ameninţat de viitură. Toată lumea alerga disperată să-şi salveze bunurile şi pe ei înşişi din calea prăpădului, numai o bătrână, mai credincioasă din fire, nu se agita deloc. Vecinii ei o intreabă:
– Ce faci, mamaie? Nu vezi că vin apele peste noi? Fugi, salvează-te!
– Nici nu mă gândesc! Eu stau aici cuminte, că mă salvează Dumnezeu…
Zis şi făcut. Vin şuvoaiele peste sat. Baba se urcă pe acoperişul casei şi stă şi asteaptă. Un grup de oameni trece pe lângă casa ei într-o barcă de salvare.
– Ce faci, mamaie, acolo sus? Sari în barcă, că ai să te îneci!
– Nu, rămân aici! Dumnezeu e mare şi puternic şi mă va salva!
– Treaba ta!
Mai stă ce mai stă, trece şi cea de-a doua barcă pe lângă ea.
– Hai, mamaie, sari în barcă şi salvează-te!
– Nu, nu! Dumnezeu e mare şi mă va salva!
– Mai, femeie, eşti nebună, hai odată, că te ia apa!
– Nu!
Pleacă şi a doua barcă. La cea de a treia barcă, povestea se repetă. Apoi, baba moare înecată şi ajunge în Rai. Ajunsă la porţile Raiului, furioasă nevoie mare, bate cu putere şi cere să fie lasată să vorbească cu Dumnezeu.
– Pai bine, Doamne! Eu mă rog atâta la tine… iţi dau toată încrederea mea şi tu mă laşi să mor?!?
– Cum ziceai că te cheamă? întreaba Dumnezeu.
– Gherghina.
Caută Dumnezeu în registrul lui şi găseşte numele babei.
– Măi, Gherghina, nu ştiu cum să-ţi spun… dar la mine aici scrie că ţi-am trimis trei bărci!