Cum v-am mai povestit deja, în Anul I de facultate stăteam în gada la un moş pe Strada Romanilor, cu vedere direct la şoseaua principală. Moşul ăsta la care am stat era un tip aşa de vre-o 90 -100 de kile, fost CFR-ist cu pensie babană. Acum să nu înţelegeţi că era un sclerozat de 99 de ani, că CFR-istii ies la pensie mult mai devreme… tipul se ţinea foarte bine, avea în jur de 65 de ani!
Nu ştiu cum făcea, dar pe lângă faptul că era un „zgârie-brânză” adică un zgârcit nemaintalnit, lui niciodată nu îi ajungeau banii. Apoi era şi taare pretenţios şi meticulos, când m-a peimit în gazdă mi-a arătat camera care urma să fie a mea, şi a început să îmi explice că vezi-doamne „el a făcut curăţenie în cameră” … apoi a început cu meticulozitatile, de parcă io eram venit de pe lună… cică: „uite, vezi?? – de aici se aprinde lumina- uite are două butoane, primul e pt un bec, al doilea e pt al doilea bec, da e bine să nu foloseşti ambele becuri de-odată că se consumă curentul… veeeeezi, aragazul că e pe curent, uite vezi aşa se învârte de buton şi se încălzeşte plita, trebuie să foloseşti numai butonul ăsta că ălelalte consumă mai mult. Telefonul îl foloseşti doar când sunt io acasă şi încerci să ai numai convorbiri scurte…”. Băi frate, nu ştiu cum am reuşit să dau peste ăsta, un tipicar care mă enerva la culme. Şi în prima zi când am venit la el am discutat despre cheltuieli comune, apă, curent, telefon etc. am ajuns la nişte înţelegeri. Adică mi-a spus că el telefonul nu-l prea foloseşte şi că la nota lui de telefon nu apar impulsuri, că el se încadrează în cele 100 de impulsuri lunare incluse în abonament… deci am convenit să mă lase să folosesc telefonul „când e el acasă, ca să fie sigur că nu îl stric” şi când vine factura, io să plătesc toate impulsurile suplimentare, peste cele 100 incluse în abonament. Pe vremea aia nu aveam mobil. Probail că omul a vrut să se asigure că nu încep să sun la bucureşti şi să îi încarc nota de plată…. În fine, a trebuit să stau la el, că era destul de greu să găseşti gazdă în arad pe vremea aia. Şi apoi era nasol să începi să te muţi, fiecare cu pretenţiile lui, nu ştiai niciodată peste ce panarame puteai să dai. Ok, am zis că mă obişnuiesc io cu el, că n-am încotro… De fapt io mai căutasem înainte gada stătusem chiar o lună la o femeie singură care era OK, de fap mă trata ca pe copilul ei! Dar după o lună începuseră vecinele să comenteze şi să bârfească că cică ea ar trăi cu mine… ceea ce era cu totul neadevărat! Ea era o femeie cumsecade şi foarte serioasă pe la 50 şi ceva de ani, io eram un biet student venit din capitală cu traistă-n băţ la 20 de ani. Da ce să fac, de gura vecinelor (nişte babe nefutute şi proaste) a trebuit să plec de urgenţă … şi am nimerit la Moşu. Ei bine, locuiam într-un bloc cu 10 etaje la etajul trei. Bineînţeles că moşu a insistat să meargă cu mine cu liftul să îmi arate cum functoneaza, pe ce botoane am voie să apăs şi pe care nu! Pt el liftul era ceva cu totul şi cu totul desebit, o minune! Că doar io nu veneam din bucureşti, ci de la botul Vacii!
În fine, prima lună a fost OK, am început să mă obişnuiesc cu ciudăţeniile lui, io eram silitor şi mergeam la cursuri şi seminarii, iar în week-end eram mai mult prin cămin pe la colegi. Apoi a venit Decembrie, când am luat vacanţă şi am plecat la Bucureşti. În Ianuarie deja a început să se împută treaba. Cum am venit mi-a explicat el că cică a crescut cursul leu/marcă, şi că viaţa e toot mai grea, că se scumpesc toate etc pt ca în final să zică:
„Pe luna Decembrie nu îţi mai cer în plus chirie, da pe ianuarie tre să mai îmi dai 20.000 în plus…” Am zis în gândul meu că „ceac-pac – tot un drac, cu 20 de mii în plus sau în minus nu sărăcesc.” Parcă dădeam în jur de 200.000 de mii pe lună. Buuun, ideea a fost la început că nu îmi ia chiria în mărci ci în lei, şi că nu îmi va creşte chiria în lei în funcţie de creşterea mărcilor. Da în fine, inflaţia era galopantă, era normal să crească şi chiria.
Apoi io am intrat în sesiune. Trebuia să învăţ , stăteam seara la lumină să învăţ. Când mi-era lumea mai dragă, mă trezeam că bate la uşă şi intră în cameră să vadă ”dacă nu cumva mi-e rău” – de fapt vroia să vadă ce fac. Şi când vedea ambele becuri aprinse se scandaliza (erau 2 becuri amărâte de 60 de Waţi) că cică consum prea mult curent… da oricum curentul plăteam fifty-fifty, iar el consumă mai mult ca mine, că stătea toată ziua la televizor, adormea cu TV-ul aprins! Azi aşa, mâine aşa, până mi-a sărit ţandăra şi i-am zis că am de învăţat şi că nu văd cu un singur bec chior! Aşa ca să mă mai lase în pace, dacă nu-i convine, să-mi spună şi plec!
Înţelegerea a fost că dacă el va vrea vre-odata ca io să plec trebuia să mă anunţe cu 2 săptămâni înainte, ca să am şi io timp să îmi caut în altă parte, iar dacă io mă hotăram să plec, trebuia să îi zic tot aşa cu 2 săptămâni înainte .. de fapt era vorba de12 zile… Da moşu era fericit cu mine, că de bine-de rău eram un băiat liniştit, nu îi aduceam curve prin casă, nu îi stricam pe acolo nimic, îmi vedeam de treaba mea, plăteam chiria la timp, mă mai certăm io cu un vecin idiot da asta e! Şi moşu nu vroia să plec… aşa că ne-am înţeles să folosesc 2 becuri atunci când învăţ şi când nu învăţ să stau cu un singur bec…
Apoi a început să se lege de mine că cică de ce stau atât de mult în baie când fac duş (io ador apa, îmi plăcea să stau câte o juma de oră sub duşul fierbinte) – că cică nu poa să se pişe din cauza mea că ţin baia ocupată… Şi trebuie să precizez că pe vremea aia NU erau contorizate apartamentele! Deci ori că stăteam 3 ore, ori că stăteam 10 minute sub duş, cheltuielile se împărţeau la tot blocul – deci nu i-am înţeles logica… Mai apoi am înţeles io că vecinul de alturi (alt handicapat pensionar cretin) stătea şi cronometra cât timp se auzea apa că curge la noi şi făcea scandal în consiliul blocului că cică io consum apa pensionarilor!!! Altă chestie era că tipul nu gătea mai deloc, mâca la prânz la Cantina pensionarilor, şi mâncarea acolo era chiar ieftină (în jur de 9 -10 mii porţia de felul întâi, felul doi + desert!) – mânca acolo pe săturate, băga pâine cât cuprinde ca să îi ţină de foame. Seară îşi luă nişte slănină pe care o prăjea şi halea cu pâine şi ceapă. Io mai aveam obiceiul să îmi mai cumpăr de mâncare, câte un ou-ceva, şi să îmi prăjesc seara… Şi pt asta îmi luam şi ulei – normal nu? Puneam uleiul prăjeam oul, haleam oul şi gata. El venea, vedea uleiul în tigaie, lua câte o bucată de pâine şi lingea tigaia! Băi frate, era ceva de speriat, io numai când vedeam că întinge pâinea în tigaia cu ulei deja mi se făcea greaţă băi nene! Şi io trebuia să cumpăr kilu de ulei la 10 zile…că mi-l sorbea nehalitul! Iar io nu cumpărăm mâncare în cantităţi mari, că la prânz mâncam oricum la cantină… luam pt seara cât să manananc odată. Doar sâmbăta îmi luam mau multă mâncare, mai luăm cartofi şi alte alea-alea ca să îmi fac în week-end când nu aveam cantina. Băi da moşu ăsta mă pândea, după ce termină de halit dădea raită prin frigider să vadă dacă a mai rămas ceva de la mine… nu pt că n-ar fi avut şi el, ci pt că era lacom. Dacă mai vedea vre-o felie de parizer pe care nu mai putusem să o halesc sau o bucată de pâine, gata! Era în culmea fericirii, îmi spunea că dacă io şi-aşa nu o mănânc, e păcat să se strice! Şi culmea, de multe ori mai lăsăm seara ceva mâncare în frigider, iar a doua zi veneam seara de la cursuri şi mă bazam pe faptul că acasă mai am mâncare de ieri, deci nu mă mai opream în oraş să îmi cumpăr… şi acasă mai aveam mâncare din părţi! Io m-am revoltat discutam cu mama şi îi ziceam ce face ăsta, mama săracă e mai conciliantă şi îmi toot spunea că cică să nu mă cert cu el, ca să-l înţeleg şi pe el săracu alea-alea. Săracu de el că avea dita-mai pensia pe care jumătate o depunea lunar la bancă. Iar când se deschidea ştrandul la 1 mai îşi închiria acolo o cabian, ZILNIC se ducea de la 9 la 14 pe ştrand… cică să vadă gagicile cu ţâţele goale care fac plajă… era obsedat sexual moşu nostru! Ştiam în fiecare zi că pleacă la 9 fără ceva, apoi la 14.00 e la cantină şi pe la trei venea acasă să se uite la televizor.
Zi de zi acelaşi program monoton. Partea bună e că în timpul ăsta puteam să fac tot ce vroiam în casă, eram stăpân! Păcat că de libertatea asta mă puteam bucura doar în anumite perioade din an, adică în sezonul de ştrand: 1 Mai – 30 Octombrie.
În fine, după vre-o 3 -4 luni, se obişnuise tipul cu mine, cu toate că era tare stressant! Începuse să îmi povestească că cică e fericit că stau acolo, că nu vrea să plec (cred şi io, că eram un sponsor prost care îi dădea bani şi mâncare) că cică înainte au stat la el tot felul de panarame. Că cică ar lua el fete să stea acolo că cică fetele sunt mult mai îngrijite şi fac curăţenie în cameră, că menţin ordinea în cameră (la mine era tot timpul dezordine şi chestia ata îl scotea din minţi!!) cică sunt mult mai grijulii cu lucrurile decât băieţii, da că au un singur bai… mai devreme sau mai târziu ajungea să le foote şi ele se făceau ale dracu apoi şi nu mai vroiau să plătească chirie… Băi era total moşu, povestea cu atâta aplomb ce făcea el cu eleve care stătuseră la el în chirie… huuh, cică gaci de clasa a X-a şi-o trăgeau fără probleme, cică era taare fericit din punctul ăsta de vedere… cu una se înţelesese să şi-o pună de trei ori pe săptămână… da cică după o perioadă de „proba” şi-o punea gagica aia mereu cu … şi problema era că nu mai putea s-o foota pe Lenuta (asta era Gagica lui oficială, era o femeie măritată la 35 de ani care venea din când în când în „vizită”) – că îl epuiza pustioaica aia… Şi problema era ca gagica n-a mai vrut să îi mai dea şi bani, iar banii erau foarte importanţi pt el aşa că a renunţat la gagici! Altădată una a rămas gravidă şi a trebuit să îi plătească chiuretajul ca să nu se ducă aia la poliţie, că era şi minoră… chestia asta a pus capac la gagici, de atunci n-a mai vrut! Îmi povestea că a avut odată un student şi că cică ăla era un prostănac, că era neatent, i-a stricat o priză, i-a stricat mânerul de la frigider, i-a rupt o plantă (adică o floare de-aia de apartament care screste în ghiveci) şi că a trebuit să renunţe şi la ăla … Şi că i-a luat foarte mult panaa găsit un student ca mine în care să aibă încredere. Buuun, deci aveam şi io un aş în mânecă! Băi frate – hai să zic, la început a fost cum a fost, da după aia începuse să mă enerveze. Şi io cum sunt viţă de oltean şi îmi fierbe sângele una-două – pt mine era un chin să mă abţin să nu mă cert cu el. În fine, trece anul I, în vară merg acasă la Bucureşti, iar în Septembrie trebuia oricum să mă întorc să dau restanţe, deci m-am întors tot la el, că e destul de dificil să cauţi chirie în arad în timp ce stai în Bucureşti. Buuun trecusem peste toate frecuşurile lui, peste faptul că îmi halea mâncarea, peste faptul că mă urmărea, punea semne la telefon, peste faptul că nu mă lasă să consum curent, şi mai grav, peste faptul că LUNAR îmi creştea chiria. Ajunsesem la 280.000 la începutul anului II. Ok, da când a început să mă streseze cu faze de genul- să plec şi io o oră –doua când vine Lenuta – că cică vezi-doamne nu poate aia să se fooote din cauza mea, că cică e stresată de prezenţa mea- păi atunci m-am enervat. Am zis GATA, RĂZBOI. Şi m-am făcut al dracu! Am trecut la represalii!!!
Am început să îmi raţionalizez strict mâncarea, de-al dracu NU mai lăsam NIMIC în urma mea! Dacă rămânea ceva, ARUNCAM LA COŞ! Când ştiam că vine Lenuta, ieşeam la plimbare prin zonă, mă uitam când plecau ei din bucătărie în dormitor „la treabă” (era simplu, că el nu uita niciodată lumina aprinsă în bucătărie de zgârcit ce era!), mai stăteam 5 -10 minute să „se încălzească porumbeii” apoi hop şi io la uşă…
– Aaa, scuzaţi deranjul, mi-am uitat portofelul…
Altă dată:
– Aaaa, scuze, că sun insistent, da mi-am uitat cheile acasă şi trebuie să iau abonamentul de tramvai….
Şi tot aşa. Îl stresam şi io pe el când îi era lumea mai dragă. Şi îl vedeam că era nervos, de multe ori ieşea în curu gol să îmi deschidă şi fugea apoi repede-repede în cameră să închidă uşa… Odată uitam portofelul, data viitoare cartela magnetică de telefon, altă dată cheile, altă dată abonamentul de tramvai, altă dată trebuia să îmi iau nu-stiu ce curs să merg în cămin – săracu de multe ori când plecăm de acasă şi se apropia ora la care venea Lenuta mă întrebă înainte să plec:
– Ai luat tot.. cheile, vezisa nu uiţi cheile, ai grijă să nu le pierzi..
– Da mi-am luat cheile..
– Da portofelul l-ai luat?? Ai grijă să nu pierzi cumva portofelul, să îl ţii întotdeauna în buzunarul de la piept…
– Da, am luat portofelul…
– Da cartela ai luat-o, sigur ai luat tot ce-ţi trebuie ???
– Păi cred că da, da nu pot fi niciodată sigur nu? Ce să fac, sunt şi io om şi oamenii mai şi uită unele lucruri cate-odata…
… bineînţeles că şi de dată aia uitasem ceva…
Deci discuţiile astea erau de fiecare dată în timp ce io mă pregăteam să ies pe uşă, când mă încălţa… Şi peste 25 -30 de minute când se „încingea” footaiul cine credeţi voi că sună la uşă??? Păi Gabi! Da io sunam, că moşu exasperat încuia uşa pe dinăuntru şi lăsa cheia în uşă, ca să nu îi mai prind io în flagrant… aşa că sunam preluuuung… apărea moşu cu o mână pe „problemă” ridicată şi cu curu gol… Era funny rău de tot! De multe ori coborâm, ca peste două minute după ce deja îi deranjasem, să mă întorc cu alt pretext, că iarăşi am uitat ceva… Pur şi simplu cred că mă ura moşu, da n-avea ce să-mi facă. Şi chestia dură era că nici nu avea prea mult timp cu Lenuta, că porumbiţa trebua să facă şi un duş apoi, şi să se ducă repede-repede la barbata-su acasă, care nu trebuia să bănuiască nimic că ăla era mai tânăr ca moşu meu şi cică era taaare gelos. Şi chestia asta se întâmpla cam de doua- trei ori pe săptămână, cate-odata aveam cursuri şi nu puteam să îi şicanez, da în 80% din cazuri le stricăm petrecerea! Băi frate aveam aşa o satisfacţie nemaipomenită când vedeam că le-am stricat planu… şi se pare că după ce apăream io la uşă şi sunam îndelung, gagicii îi cam pierea cheful, că se aprindea lumină la bucătărie şi ieşea moşu pe geam să fumeze ţigară de la ţigară…şi 10 minute mai târziu cobora gagică din bloc şi mergea la tramvai. Cate-odata mai chemăm şi câte un coleg cu mine şi dădeam buzna… atunci se supără că cică „trebuia să îl anunţ dinainte, să îi cer voie să aduc colgi cu mine”. Adevărul e că şi io eram al dracu, făceam chestiile astea special ca să mă răzbun!
Alte faze pe care le făceam… îi creşteam consumul de curent! Adică din momentul în care ieşea moşul pe uşă mă duceam frumos în camera lui aprindeam televizorul, aprindeam veioză, aprindeam TOATE becurile de la el din cameră, becul de pe hol, dădeam drumul la robineţi în baie să curgă, atât la chiuvetă cât şi la vană, trăgeam apa la WC o dată la 5 minute, în bucătărie porneam TOATE ochiurile de la aragazul lui care mergea pe curent, dădeam drumu inclusiv la cuptor, apoi la mine în cameră băgam în priză fierul de călcat şi radiatorul, iar în locul becurilor de 60 cumpărasem io 3 becuri betooon de tot de 150 de W pe care le înşurubam în locul celorlalte. Băi frate, în prima zi când am făcut chestia asta zici că a fost atac cu bombe, săreau siguranţele într-o veselie… aşa că am modificat siguranţele ca să suporte un consum muuuuult mai mare, am pus nişte sârme de neam prost! Ce liţă frate, am pus direct sârmă… ca să nu se mai ardă! Băi nene, se făcea o căldură în casa- ceva de nedescris! Lăsăm toate geamurile laaarg deschise… cu ocazia asta am descoperit că moşu făcea şi jmeckerii cu curentul, adică avea tras un fir de la contor până la un calorifer… cu mintea mea bolnavă am decuplat firul ăla de la calorifer, aşa de chestie… Se învârtea rotiţa de la contor ziceai că e elice de avion, reuşeam să consum aproape dou KW pe oră! se triplase cosumul de curent… După o lună a început moşu să intre la bănuiala… da nu mi-a zis nimic! Banditu dracu a găsit firul decuplat şi … l-a legat la loc! Io luam patentul şi îl dezlegam după ce plecă el, iar cu juma de oră înainte să vină îl legam la loc! Deja eram teleghidat, când îşi lua rămas bun că pleacă, io deja mă îndreptam spre obiectivele mele strategice de sabotaj… Şi chestia e că a început şi el să mă saboteze. Beleaua era cu plita încinsă, trebuia să torn apă rece pe ea să se răcească până venea moşu…
Când mai venea câte un coleg pe la mine (aveam vre-o trei-patru prieteni cu care se familiarizase şi el) imediat începea să se plângă la ăia… „că gabi uite, nu face ordine la el în cameră, că nu dă cu aspiratorul decât o dată pe săptămână, că la mine întotdeauna e patul nefăcut, că la mine cursurile sunt împrăştiate prin toată camera, că el n-a mai pomenit aşa băiat dezordonat etc” Apoi l-a mâncat în cur să îmi tooot crească chiria nejustificat de mult, ajunsesem în Decembrie la 350.000 lei… Aşa că m-am hotărât să o tai de acolo… Şi am pândit momentul: În arad bătălia pt chiriaşi e din septembrie până în noiembrie, că atunci încep şcolile… după aia era mai greu să găseşti chiriaşi, că toată lumea se cam aranja până în noiembrie… iar în ianuarie – februarie chiar că era o perioadă moartă, nici ofertă de chirii da nici chiriaşi! Aşa că io m-am hotărât să plec de la 1 Februarie… şi pe la începutul lunii ianuarie l-am găsit pe Grasu, despre care am povestit în episodul trecut…Da şi io am fost escroc… adică io stabilisem cu Moşu să îi zic dacă plec cu 12 zile înainte, aşa că am aşteptat să treacă tipul, şi exact cu 12 zile iainte de 1 Feb. Tam-nesam în bucătărie am început să-i zic:
– Hmmm ştiţi, a apărut o mică problemă, n-ar trebui să fie mare lucru… da trebuie să discutăm
– Păi nu e nici o problemă, hai să discutăm…
– Păi problema e că sunt cam în pană de bani şi Dvs tooot îmi măriţi chiria de la lună la lună, aşa pe neaşteptate… Bănuiesc că şi pe Februarie o să îmi creşteţi chiria..
– Aaa, pei vezi că eşti băiat deştept, aşa e, o să cresc cu 30.000 mii (adică ar fi ajuns la 380.000/lună) da promit că e pt ultima dată pe anula ăsta, acum îţi mai măresc şi promit că gata, tot anul nu mai măresc…
– Păi acelaşi lucru l-aţi spus şi la 1 Ianuarie… că e ultima dată..
– Aaa, păi ştii au fost sărbătorile, am cheltuit mai mult, preţurile au crescut…
– Păi tot aşa aţi spus şi la 1 Decembrie… şi la 1 Noiembrie… în ritmul ăsta până termin facultatea o să ajung să plătesc 200 de mărci pe lună!
– Aaaa, nuuu stai fără griji, că nu o să se ajungă acolo (el zâmbea în timpul ăsta…)
– Aaaa, păi sunt sigur că nu o să se ajungă (şi io am început să zâmbesc laaarg) şi nu glumesc…
– Mai gabi, ţie nu ţi-e bine aici, e cald, e curăţenie, e aproape de tramvai, e aproape de facultate, io cred că ai toate condiţiile….
– Aaaa, da… e cald (îmi venea să îi spun ce cald e după ce pleacă el din casa – hihi), daaa – numai că io am găsit în ziar că alţii primesc în gazda la juma de preţ faţă de cât plătesc io acum…
– păi da, mai gabi, da acum te-ai obişnuit şi tu aici (deci el pe asta se baza fraieru!!) în altă parte cine ştie ce condiţii găseşti… (io aranjasem deja cu ălalalt, cu grasu, deja îmi dăduse omu cheia, aşa că mă durea în pix!)
– păi condiţiile ca şi condiţiile, da preţul mă omoară… şi apoi mâncarea care tooot dispare… şi stresul că stau cu becuri chioare în camera… şi stresul că nu pot şi io să vorbesc la telefon când sunt singur, poate am şi io o gagică şi vreau s-o aburesc la telefon niţel şi mi-e jenă când nu sunt singur…
– aaa, păi nu e nici o problemă, am văzut că seti serios, aşa că poţi să suni când vrei tu, da sună gabi, hai că nu e nici o problemă…. Iar becul – recunosc, da vezi şi tu că sunt vremuri grele, preţuri mari…
– Păi tocmai că sunt vremuri grele… hmmm aici am un calendar, noi am stabilit să vă zic cu 12 zile înainte să plec… păi ia să vedem.. aaa da, mai sunt 12 zile până la 1 Feb… aşa că vă zic de acum, aşa cum a fost înţelegerea: AVEŢI 12 ZILE SĂ VĂ GĂSIŢI ALT FRAIER!
… moşu n-a părut afectat în prima fază…:
– Ok, dacă tu aşa vrei, io dau anunţ în ziar şi găsesc pe altcineva, nu e nici o problemă…
Aşa că moşu a cumpărat ziarul local de publicitate care apare în fiecare vineri, a decupat talonul şi a scris anunţul pe el.. numai că a făcut o mică gresala: a uitat a doua zi talonul pe masă cât s-a dus până jos să ia pâine! Sau poate l-a lăsat intenţionat să-l văd io şi să intru la idei ca şi cum îl durea la banana că nu mai vreau să stau la el… Atât mi-a trebuit, talonul fiind completat, io am luat un pix şi am umblat „niţel” la el, adică i-am modificat o cifră de la telefonu.. hihi! Şi el bineînţeles că nu a mai observat, a dat anunţul în ziar şi aşteptă ca fraieru să sune telefonul!!! A fost BETOOON!!! Io mai că nu ţopăiam de fericire, în definitiv îşi merită soarta, că prea îmi frecase ridichea un an şi ceva!!!Ştiam că e disperat, că dacă nu găsea chiriaş, avea să piardă chiria pe februarie… De obicei dacă nu găseşti de la 1 a lunii nu mai gsesti pt luna respectivă… Bai frate, se agita că un coi într-o căldare, fumă ţigara după ţigară şi se învârtea aşteptând să sune telefonul… Şi io de-al dracu îmi rugasem câţiva colegi să mă sune şi să ceară cu mine… Bai frate, de fiecare dată când sună telefonul sarea moşu ca ars de pe scaun, sarea sarea inima în el de bucurie… şi când întrebă ăla de la capătul firului de mine lua o moacă de ziceai că vine de la înmormântare… Da fraierul a luat ziarul, a găsit anunţul lui şi nu şi-a dat seama că e greşit telefonul… Săptămâna următoare iarăşi a dat anunturl, iarăşi a lăsat cuponul la vedere, şi i-am bifat pe cupon căsuţa aia ca să apară 2 săptămâni la rând… şi iarăşi i-am modificat numărul.
După prima săptămână deja îşi pierduse de tot optimismul, se purta cumine mai ceva ca şi cu un bibelou de porţelan… io îi zisesem că încă nu mi-am găsit altă gazdă şi el tot mai spera… Aşa că n-a durat mult şi m-a abordat el:
– mai gabi, măi, noi ne-am înţeles aşa de bine, ţie nu-ţi pare rău că pleci???
– Păi îmi pare niţel rău că aici e taaare călduros apartamentul… aş putea zice chiar că e mult prea cald în timpul zilei … da îmi pare rău şi de bani, aşa că…
– păi lasă-i dracu de bani că ne înţelegem noi…
– ?!? adică?!?!
– Păi hai că nu-ţi mai măresc chiria… până trece iarna!
– Aha, da la primăvară, adică din martie o să recuperaţi nu???
– Nuuu, da de unde… hai mă gabi, îţi promit io…
– Aaaa, nu că şi-aşa 350 de mii e mult prea mult cât dau… în ziar sunt chirii cu 200.
– Mai gabi, 200 nu se poate, da uite ca să vezi că sunt înţelegător îţi reduc la 300 şi promit că te ţin până termini anul doi cu banii ăştia…
– Aaa, păi io când am spus 200 m-am referit la asta: (şi i-am arătat un anunţ încercuit) 200 cu tot cu cheltuieli! –deci fără alte „taxe” suplimentare..
– Aaa, maaaaa tu eşti jmecker…se vede că eşti student şi ai şcoală… da nu pot… hai că 300 nu e mult, ce naiba, tu nu vezi că nu îmi găsesc chiriaş pe vremea asta? Mă laşi aşa fără chiriaş în toiul iernii, când nu mai am pe cine să găsesc?? Nu vezi că nu sună nimeni??
– Păi io ce vină am??? Mi-aţi promis de atâtea ori că nu îmi mai măriţi chiria… acum io ştiam că ardelenii sunt oameni dintr-o bucată, io dacă zic o chestie- păi io nu îmi iau vorba înapoi…
– No bine, dacă nu vrei-nu vrei, io nu te pot ţine cu forţa…
Apare iarăşi anunţul, mai erau trei – patru zile până să se încheie sejurul meu la el şi i-am dat vestea că mi-am găsit în altă parte… cu 250 (special l-am minţit! – de fapt dădusem 100 avansul şi mai urma să dau 100) pe lună. La care el a crezut că a tras cartea câştigătoare:
– Păi 250 ??? pt 50 de mii mai puţin tu pleci de aici???
– ?!? păi care 50 ca aici pe ianuarie am plătit 350, adică 100 mai mult?!?!
– Păi nu ţi-am zis că te ţin io cu 300?? Hai mă gabi, încă mai putem schimba lucrurile..
– Aaaa, păi nu se poate… că i-am promis la omul ăla, nu pot să-l mint aşa şi să nu mai merg…mai ales că după aia vine şi D-na Lenuta şi iar e stresată că îmi uit io cheile, apoi mă întorc după portmoneu, apoi uit cursurile.. hihi (am băgat o moacă cu un zâmbet până la urechi…)
– Las-o dracu, că aia vine oricum că îi place să se foota, lasa că o prind io când nu eşti tu acasă…
– Da oricum io i-am dat la om banii…
– Păi îi ceri înapoi!
– Păi nu merge, că poate i-a cheltuit deja…
– Hai mă gabi, uite tu i-ai dat 250 dă? Mie pe ianuarie mi-ai dat 350 … aşa că pe februarie îţi suport io pierderea ta de 250 şi poţi să stai cu 100 iar din martie cu 250…
… deci tipul era disperat! Am uitat să adaug că în ultimele zile rugasem nişte colegi să sune să întrebe… Şi moşu pornea să explice la telefon ce condiţii betooon de lux avea el în casă, deja jubila, era fericit, credea că a găsit fraieru… Şi se desumfla când ăla întrebă de preţ
– Păi io am zis 300 iniţial, da primesc chiriaş şi cu 250…
– Aaa, cu 250 – păi la banii ăştia găsesc garsonieră.. mă gândeam că vreţi aşa, 100 -150 ..
Io ascultăm în cameră şi râdeam de mă spărgeam… Am pus o colegă să întrebe dacă în schimbul banilor ni ar dori „alte servicii”
– Ohhh, domnişoară, păi tre-sa veniţi aici, să ne cunoaştem, da oricum trebuie şi ceva bani…
– Păi ce să ne cunoaştem, io am 21 de ani, studentă 1,75, 65 de kg, arăt bine, sunt blondă… ce de fapt ce doriţi???
– Aaa păi veniţi aici să ne înţelegem să vorbim… io sunt om serios..
– Păi trebuie să ştiu dacă se merită să vin până acolo…
– Vai dom’soara, da trebuie să veniţi să vedeţi, mai las şi io din preţ…
– Domnule, io cred că m-aţi înţeles greşit.. adică din preţ mai las io…Matale dacă vrei să stau la tine contra „servicii” – păi serviciile astea se plătesc.. dacă nu vreţi – io găsesc bărbaţi virili o grămadă…
– Dom’soara… vă rog veniţi ca e mai complicat să disutam prin telefon… io vă ofer un loc unde să locuiţi…
– Da, şi io cer în schimb să ne înţelegem la preţ, adică nu se poate să stau acolo, să prestez servicii pe gratis, adică aşa un 500 pe lună şi poate mă mai gândesc…
– Ooooh, dom’soara, da mie îmi trebuie bani.. dă totuşi nu..
– Aaa, păi şi mie îmi trebuia bani… că viaţa de studentă eminenta costa… aveţi maşina?
– Ete-a dracu curvă, vrea să stea la mine şi să o mai şi plătesc huoooo!!
În fine, înainte să plec, dacă a văzut el că oricum nu mă mai poate reţine, a fost mârlan, de fapt măgar de tot… Mi-a zis că de fapt trebuie să îi dau bani din urmă că el nu se aştepta să plec aşa de repede.. cacica el ar fi vrut să îmi ceară nustiu-cate mărci pe lună şi nu mi a cerut atâta.. A vrut să mă fenteze.. da nu i-a ţinut că i-am zis că nu-i dau un sfânt în plus. I-am explicat că sunt cu plata cheltuielilor şi a chiriei la zi aşa că să facă bine să nu mai îmi ceară nimic.
Fază dură e că luat ţeapă rău de tot… mă întâlneam cu el cam o dată la 2 săptămâni pe stradă sau la cantina… şi după dupua luni încă nu-şi găsise chiriaş. De-abia în Iunie a găsit pe unul care i-a şi ciordit ceva din casa…