Văzând ştirea asta despre necesitatea modificării (IAR!) examenului de bacalaureat, am zis să spun două vorbe trei prostii despre sistemul de învăţământ din ţara asta.
Nu este nicio surpriză pentru nimeni faptul că învăţământul nostru este pielea pulii (alături de alte nenumărate domenii). Cu toate acestea, că sigur s-ar trezi cineva, noi tot exportăm materie cenuşie în Europa şi nu numai. Corect, dar ăsta nu e meritul profesorilor super-mega-giga competenţi (întotdeauna există şi excepţii), ci este meritul elevilor, care rezolvă culegeri după culegeri în timpul liber. Nevoia modificării bac-ului? Bitch please. E nevoie de demolarea învăţământului şi de construirea unui sistem nou. De la 0.
Care sunt problemele sistemului de învăţământ actual? Pe scurt, că nu vreau să scriu romane:
– încă se merge pe ideea comunistă a omului multilateral dezvoltat
– materii peste materii, care mai de care mai neinteresante (să mănânce şi dinozaurii o pâine)
– extrem de multă teorie per materie
– practică egală cu 0 (foarte puţine excepţii)
– multe facultăţi inutile
– multe locuri la facultate (sute de aplicări la un rahat de post oarecare)
– profesori nemotivaţi
Bun. Acum că am trecut în revistă principalele bube de pe curul învăţământului din ţara asta bananieră, ce ar fi de făcut? De exemplu, de-aş putea face un proiect care să fie aplicat la literă, punct şi virgulă, ce-aş face? Hai s-o pun pe obiective.
Şcoala generală = cultură generală
Clasele primare
– scris, citit, socotit (după sistemul Trachtenberg)
– istorie (să ştii de unde ţi se trage neamul)
– geografie (să ştii unde e România pe hartă)
– biologie, fizică, chimie etc – nivel elementar, cultură generală
– gramatica limbii române
– educaţie fizică
– două limbi străine, dintre care una obligatoriu să fie engleza (plus la alegere: germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă etc), învăţate prin metoda FLR, în laboratoare de informatică, online (să existe o curiculă informatizată, pentru tot sistemul de învăţământ – şcoală generală, liceu, facultate)
Gimnaziu
– continuat cu încă două limbi străine (sau perfecţionare, la alegere)
– teste de aptitudini pentru stabilirea aptitudinilor
– elevii îşi aleg singuri materiile pe care să le aprofundeze
– introducerea orelor de educaţie sexuală pe bune
– un curs introductiv de informatică urmat de toată lumea – noţiuni de bază
– cine doreşte perfecţionare, clasă de informatică
– noțiuni introductive de time management (de exemplu, Zen to Done sau tehnica Pomodoro)
– introducerea unui curs despre metode eficiente de învățare (sintetizarea informațiilor, mindmap-uri, scheme etc)
După absolvirea şcolii generale, să existe două variante:
1. Şcoala profesională, pentru cei care doresc să intre cât mai repede în câmpul muncii
2. Liceu
Şcoala profesională
– durată 2 ani
– specializări cerute pe piaţă, conform sondajelor printre angajatori
– pentru fiecare oră de teorie, cinci de practică
– în fiecare vară să se facă trei luni de practică plătită la o firmă etc
Liceu cu admitere
– 4 mari profile: real, tehnic, uman, vocaţional – specializări cerute pe piaţă
– accent pe materii de specialitate, NU cultură generală
– accent parte practică, plus practică pe timpul verii
– 2 limbi străine (sau perfecţionare)
La terminare, o formalitate de bac, care atestă că deţii nişte cunoştinţe în domeniul în care te-ai pregătit.
După liceu:
1. Şcoală postliceală pentru anumite categorii de personal (controlori trafic aerian, subofiţeri, medicină etc) cu admitere
2. Studii superioare cu admitere
În fine, să nu o lungesc, că doar m-aş repeta. Care ar fi soluţia? Exact opusul a ceea ce am enumerat la începutul articolului. Sigur, ar fi multe de zis, dar mai bine să fii specializat într-un domeniu, dar în care să fii tata lor.
Pe lângă asta, PRACTICĂ, nu teorie. Teoria se poate citi şi în timpul liber. Şcoala să ofere strictul necesar, să stimuleze curiozitatea şi eventual să-l determine pe om să afle mai multe prin urmarea unor cursuri mai avansate, DACĂ ASTA VREA.
Apoi testarea aptitudinilor elevului, să se afle ce interese are, ce l-ar interesa să înveţe. Şi să i se dea cu tona din ce-i place, că aşa poate duce.
Asta se face deja în occident (a se vedea sistemul implementat de Finlanda), doar că noi încă ne mândrim cu omuleţii noştri şomeri direct de pe băncile şcolii. Bitch, please.