Poate chiar de aceea îl dorea atât de tare. Un luptător de talia lui era o adevărată comoară în rândurile rebelilor. Organizaţia Observatorilor ţinea secretă această mişcare, ştiind consecinţele şi unii din ei chiar ar fi ajutat rebeliunea, dacă nu erau doar Observatori. Pactul care îl făcuseră atunci când intraseră în acea organizaţie îi împiedica, iar regulă era regulă. Oare ei ştiau de Kaoru? Ştiau că pentru el “regulile erau făcute să fie încălcate”? Sidonix îl privi lung. Kaoru se apropie de el. Întinse mâna în faţă şi îi atinse creştetul cu palma. Botul animalului era plin de sânge. Kaoru scoase o batistă şi îl şterse grijuliu. Îl privi în ochi timp de câteva secunde şi zise:
– De ce nu vrei să înţelegi că e spre binele tău să fii alături de mine? Am trecut prin multe împreună. Ţi-am făcut vreodată rău? Nu eu sunt duşmanul tău. Lordul este. Lordul este duşmanul tuturor.
Ascunse batista undeva în haină lungă ce o purta şi îşi trase gluga pelerinei pe cap. Se târî mai aproape de animal. Corpul lui Sidonix era brăzdat se zgârieturi de la lupta pe care tocmai o încheiase. Strâmbă din nas. Atinse una din răni cu mâna, dar nu îi fu îngăduit mai mult, fiind oprit de mârâitul animalului, care îşi întoarse brusc botul spre el. Kaoru ridică mâinile în aer, parcă predându-se. Privi animalul şi zise în şoaptă:
– Gata. Am înţeles. Nu am voie. Dar crezi că dacă se infectează o să-ţi fie mai bine? Prietene, lasă-mă să te ajut. Aşa am făcut şi până acum. Crezi că dintr-o dată îmi voi schimba părerea despre tine?
Sidonix mârâi scurt şi îl împinse pe Kaoru de lângă el cu botul. Sâcâit, Kaoru se smuci:
– Ascultă tinere. Nu îţi faci nici un favor, dacă stai aşa. Ştiu că eşti prea sensibil când eşti… animal, dar încearcă să înţelegi că nu îţi vreau răul. Ce ţi s-ar putea întâmpla? Uite în cel mai rău caz, mă poţi face bucăţele şi servi drept cină.
Animalul încetă să mai mârâie şi îşi lăsă capul înapoi pe labe. Răsufla greu, parcă ştiind că Kaoru nu era un medic prea priceput şi avea să-l doară. De sub haină, Kaoru scoase nişte bandaje. Le aşeză lângă el apoi se ridică în picioare şi începu să privească în jur. Începu să caute fiecare plantă. În cele din urmă, la rădăcina unui copac găsi nişte frunze. Exact de ce avea el nevoie. Se întoarse către Sidonix, dar acesta se ridicase de jos şi privea atent văzduhul. Privi în aceeaşi direcţie şi observă că cerul devenea de altă culoare. Răsărea soarele. Îşi întoarse privirile către Sidonix. Acesta se aşezase iar jos la locul lui. Părea încordat. Şi avea de ce. Durerile prin care avea să treacă acum, erau de nesuportat pentru majoritatea oamenilor. Kaoru sa dădu câţiva paşi înapoi. Îl privea tăcut pe Sidonix, care stătea asemenea unui sfinx negru şi tăcut. Prima rază de lumină aduse cu ea un urlet. Animalul căzu pe o parte şi rămase nemişcat. Burta începu să îi crape. Tăietura, la început mică, acum creştea în dimensiuni, de-a lungul burţii fiarei, întinzându-se până pe gât. Lumina zilei era tot mai puternică. Deodată, dinăuntrul animalului, prin tăietură, se zări capul unui om. Sidonix trase adânc aer în piept şi încercă să îşi regleze respiraţia. Kaoru se strâmbă. Ura acel moment al metamorfozei animal-om. Era mult mai groaznic decât cel de om-animal. Dori să se apropie să-l ajute să iasă din acel cocon, dar ştia că ar fi înrăutăţit situaţia. Lui Sidonix nu îi plăcea să primească ajutorul nimănui. Iar acum, oricum, nu mai avea nevoie de asistenta lui. “Învelişul” rănit rămase gol, că o coajă de ou, iar Sidonix era nevătămat. Era una din atu-urile acestei creaturi.
Kaoru se întoarse şi se pierdu în desimea pădurii. Merse pe o cărare timp de câteva minute, apoi se abătu de la ea. O luă la fugă şi ajunse în cele din urmă la un copac imens. În faţa lui, nişte pietre ovale. Se propti de una din ele şi începu să împingă. Cu greu reuşi să o mişte din loc. Sub piatră se deschise un tunel. Se strecură inautru şi cu acelaşi efort, împinse piatra la locul ei. Păşi pe nişte trepte bâjbâind pe întuneric. Înainta precaut pe coridor. Deodată în jurul lui, făcliile de pe pereţi se aprinseră şi în faţa lui stătea un bărbat, cam de de aceasi statură şi fizionomie cu a lui. Kaoru se dădu câţiva paşi înapoi, după care, dându-şi seama cine era bărbatul zâmbi sâcâit şi zise:
– Zeri, tu erai. Data viitoare încearcă să nu mai faci aşa cea. Ştii că urăsc lucrul ăsta. Apari ca o fantomă şi la fel şi dispari. Parcă ai fi un hoţ de buzunare.
Zeri îl privi lung şi strâmbă din nas:
– Sperios eşti frăţioare. Spune, ce ai aflat?
– Nu prea multe. Sidonix e ferm pe poziţii, nu vrea să vină de partea noastră, dar nu voi renunţa aşa uşor, iar Lordul.. Ei bine. Îşi înteţeşte atacurile asupra lui. Creaturile pe care le-a trimis în noaptea asta după el au fost ceva neaşteptat. Felul în care se camuflau… L-au răscolit puţin şi pe Sidonix. E clar că Lordul îl vrea mort. Îl vede probabil ca cea mai mare ameninţare… Tu? Ceva veşti noi despre Suflet?
Zeri îl privi lung cu un aer trist:
– Fangorn nu a reuşit să găsească o nouă gazdă pentru Suflet în caz că va fi eliberat. Şi nici nu a reuşit să găsească locaţia unde acesta este ţinut prizonier.
– Lordul are nevoie de Suflet. Probabil că îl ţine captiv în corpul celui pe care Sufletul l-a ales. Iar Sufletul nu poate rezista prea mult fără un corp şi nu îl poate părăsi… Capcana perfectă…
– … Şi în tot acest timp, Lordul profită şi îşi face de cap cu Pământul. Avem nevoie de ajutorul lui Sidonix.
– ŞTIU! urlă Kaoru. Ştiu… Dar nu îl pot forţa. Nu vreau să-l amăgesc. El va fi intr-adevar de ajutor, atunci când va accepta târgul nostu nesilit. Înţelege acest lucru Zeri.
– Fără el…
Dar fu oprit de Kaoru:
– Ştiu. Nu mai e nevoie să-mi repeţi. Spune-i lui Fangorn să îşi reînceapă căutările şi de data asta mai cu spor.
Zeri incuvință şi se întoarse să plece. Kaoru îl urmă cu paşi grei. Trebuia să facă ceva şi repede.
* * *
TO BE CONTINUED…