Kaoru intră într-un tunel foarte slab luminat. Nu îşi dădu seama de acest lucru, până în clipa când se împiedică într-o rădăcină de copac care străpunse zidul de pământ şi îşi făcu loc mai departe în tunel. Se poticni, dar înaintă fără să privească în ce se lovise. Totuşi, obstacolul îl făcu să se întoarcă şi să caute o torţă. În cele din urmă, se întoarse la tunelul întunecat. Îşi făcu drum, avansând, dar parcă prea precaut. Undeva în faţa lui începu să se desluşească o uşă sculptată din lemn. Modelele de pe uşă fuseseră minuţios lustruite, iar în flacăra focului reflectau lumini roşiatice pe pereţii tunelului. Deodată, un curent puternic răscoli tunelul. Flacăra tortei pâlpâi şi se stinse subit. Kaoru rămase în întuneric. Înjură enervat şi aruncă torţa din mână. Se lipi de perete şi începu să înainteze pe lângă el, pipăindu-l cu degetele. Într-un final acestea ajunseră pe suprafaţa denivelată a uşii de lemn. Înghiţi în sec. Ura uşa aceea şi ura faptul că de câte ori încerca să aducă un pic de lumină în tunel, exista ceva care să împiedice acel lucru. Şi ştia că pe acolo mişună ceva. Şi mai era sigur că acele creaturi sculptate pe uşă puteau lua viaţa.
Îşi plimbă mâinile de-a lungul uşii, în speranţa de a găsi zăvorul ei. Fusese de atâtea ori acolo, în mintea lui vedea exact unde se află, dar parcă acum, când era în acel loc, nu îl mai găsea. Înjură înfundat şi continuă să caute. Degetele îi ajunseră într-un canal subţire. Era locaşul uşii. Deodată auzi un râset. Era asemănător aceluia al unui copil, dar parcă avea o notă de răutate în el. Îşi retrase brusc mâinile de pe uşă. “În întuneric iau viaţă”, gândi el. Se scutură, de parcă l-ar fi trecut un fior rece. Nu înţelese niciodată de ce “Înţeleptul” îşi alesese ca loc de ascunzătoare exact una din fortăreţele lor subterane. Şi dacă a făcut acest lucru, nu putea să nu îşi mai bată joc de muritori în felul în care o făcea? Trucurile lui ieftine dădeau fiori tuturor, deşi de multe ori erau inofensive. Răsuflă greu şi îşi făcu curaj. Păşi înainte, parcă ştiind ce va urma şi cum va deschide uşa, dar încă o dată, trucurile care îl enervau atât de mult fuseseră puse în aplicare. Uşa se deschise brusc cu un zgomot sâcâitor. Kaoru urlă enervat şi o lovi cu piciorul. Aceasta se trânti de perete cu zgomot. Dinăuntrul încăperii, pe care uşa o scoase la iveală, se auzi un huruit prelung. Kaoru dădu să intre, dar o rafală de vânt îl opri. Enervat de-a binelea Kaoru lovi încă o dată uşa şi urlă:
– Ascultă moş încăpăţânat! Stai aici pentru că noi te lăsăm! Poţi să stingi cât doreşti tu flacăra focului, dar toporul tot nu îl sfărâmi şi nici zece uragane nu o să mă oprească să îţi fac zob gardienii dacă mai continui în stilul ăsta. M-AI AUZIT?!?!
Liniştea se lăsă în tunel. Aşa de linişte încât Kaoru încetă pentru câteva momente să mai respire. Apoi se auzi un scârţâit. Uşa se închidea încet. Kaoru se dezmatici destul de repede şi în clipa când uşa era gata să se închidă de tot se strecură înăuntru. Poarta de lemn se închise în urma lui. În jurul lui tot întuneric. Ura întunericul. Iar ironia sorţii făcuse ca el să traisca într-un veşnic întuneric. Întodeauna ascuns în diferite tunele şi chiar existenţa lui era un secret. Iar secretele nu ies niciodată la “lumină”. Stau ascunse bine în… întuneric. Fu întrerupt din gândurile lui de un fel de mârâit. Cunoştea acel “mârâit”. Era “Înţeleptul”. Dar numai el îi spunea aşa, în ciuda faptului că îl ura destul de mult. Restul îi spuneau NoOne, pentru că se pare că era interzis să aduci vorba de el. Numele lui adevărat nu era nici şoptit. Era interzis. Cumva acel… ceva înrădăcinase în mintea fiecăruia această lege. Era clar că era mai puternic decât oricine, dar dacă acest lucru era adevărat, de ce avea totuşi nevoie de ajutorul lor, al muritorilor? Încă o dată gândurile îi fuseseră spulberate de către vocea lui NoOne. Dar de data acesta avea un răspuns:
– Pentru că puterea acestui Lord nu mă lasă să văd mai departe. Iar prin a vedea, cred că înţelegi ce doresc să spun.
– Adică vrei să spui că acest Lord este la fel de puternic ca şi tine.
NoOne oftă:
– …Exact…
Kaoru se află încă în intneric. Îşi schimbase totuşi poziţia şi încercă să înainteze în direcţia de unde auzise vocea Înţeleptului. De undeva de sus apăru o rază de lumină. Kaoru se întoarse şi fugi spre ea. Se opri când ajunse în faţa ei şi se aşeză jos. Din întuneric apăru o siluetă înfăşurată într-o pelerină tuciurie cu o glugă pe cap, care îi ascundea chipul. Pe Kaoru îl trecură fiorii. Îl privi lung, parcă ruşinat. Îşi înclină capul în semn de respect şi salut, apoi îl privi din nou. Întodeauna se întrebase care era chipul care se ascunde sub acea bucată de material. Dar nu reuşise niciodată să distingă decât doi ochi lucitori; şi asta doar în momentele când NoOne era mânios. Kaoru spune:
– … Atunci dacă Lordul este atât de puternic, cum crezi că noi îl vom înfrânge? Dacă nici tu nu îl poţi înfrânge…
– Pentru că din partea mea se aşteaptă la un atac, dar din partea voastră nu. Iar dacă o faceţi, oricum nu va fi pregătit şi nici nu se va pregăti, crezând că sunteţi nişte ţinte uşor de nimicit.
– Dar îi este frică de Sidonix…
– … Sidonix… El… El este diferit…
– … Dar face parte din familie…
– … Iar Lordul nu ştie asta…
– … Dar dacă află…
– … O să vă distrugă… Un motiv în plus ca Organizaţia Observatorilor să rămână un secret şi relaţia care este între tine, Zeri şi Sidonix să nu fie dezvăluită, zise NoOne.
Kaoru strâmbă din nas apoi zise:
– L-ai uitat pe Kaeru…
NoOne zâmbi:
– Ah, da! Fratele tău geamăn… Că ai adus vorba. Ce mai face? Cum se mai simte?
Kaoru se încruntă:
– Ştii foarte bine cum se simte. A fost grav rănit de către una din creaturile Lordului. Am avut noroc că…
– … Nu l-au capturat. Prinderea lui ar fi dezvăluit Lordului existenţa voastră. Ştii, vă admir. În clipa când unul dintre voi este capturat, îşi pune capăt zilelor, ca să nu pună în pericol vieţile celorlalţi. Câte loialitate faţă de clan şi cauză. Da, fiinţe neînsemnate, dar de admirat…
Kaoru se enervă de-a binelea:
– Dacă suntem atât de neînsemnate atunci te rog să îţi rezolvi singur problema şi să ne laşi în pace.
– Nu te pripi tinere. Am atâta nevoie de voi, câtă aveţi şi voi de mine. Prezenţa mea aici îl “orbeşte” pe Lord. Dacă eu plec, o să fiţi descoperiţi. Spionii lui sunt peste tot şi acest lucru îl ştii mai bine decât mine, tună NoOne.
Kaoru îl privi cu dispreţ:
– Dar din această cauză nu ai dreptul să ne tratezi aşa cum o faci tu. Dă-ne informatile de care avem nevoie acum.
NoOne înclină capul şi zise:
– Fie. Sidonix e în pericol. Lordul trimite după el animalele cu un scop. După cum bine ştii, fratele tău se hrăneşte în prezent doar cu animele, el fiind… o creatură. Dar ce crezi că se va întâmpla când va gusta carnea de om sau sângele lui?
Kaoru îl privi dezorientat:
– Nu are cum. A jurat!
– Jurămintele sunt făcute să fie încălcate şi nimic nu poate opri o bestie. În clipa când acest lucru se va întâmpla, raţiunea lui va dispărea şi instictele de animal îl vor acapara. Atunci va fi prea târziu să îl mai salvezi, atunci va fi prea târziu să intre în rândurile voastre. De ce crezi că te-am sfătuit să încerci să îl aduci aici? Lordul atât aşteaptă, un aliat ca el. Ar deveni asasinul lui numărul unu. Iar dacă acest lucru se întâmplă, nu numai că îţi va fi imposibil să îţi mai salvezi fratele, va trebui să îl omori. Iar tu, nu ai pe nimeni într-atât de puternic ca să facă aşa ceva… Ai fi tu, dar… tu eşti fratele lui şi… Nu poţi s-o faci… Voi, fiinţele umane, sunteţi prea slabe, copleşite de sentimente… Încearcă doar să îl aduci aici. Încearcă să îl faci să înţeleagă că aici este locul lui. Întinde-i o capcană dacă trebuie, dar adu-l aici…
Kaoru îl privi lung:
– Sidonix nu este aşa prost să se lase pe mâna Lordului…
– Sidonix nu are puterea să se împotrivească Lordului. Eu, în schimb, îl pot ajuta să aibă această putere… Şi îl pot ajuta să scape şi de blestemul care îl trasformă într-un animal.
Kaoru tăcu. Era conştient că Înţeleptul încerca să încline balanţa în favoarea lui şi nu îl interesau pierderile omeneşti care se făceau, dar avea şi dreptate. Dacă Sidonix ajugea să fie “otrăvit” de acest Lord, totul era pierdut. Se ridică de jos. Rămase tăcut. Îl privi încă o dată pe Înţelept, îşi înclină capul şi se întoarse să plece. Lumina din încăpere persista până când acesta ajunse la uşă şi o deschise. Auzi în urma lui un vâjâit, probabil Înţeleptul pleca. Ieşi afară şi lasa uşa să se trântească în urma lui. Venise la Înţelept ca să ceară o soluţie, iar acesta nu îi dăduse nimic. Doar o altă problemă de rezolvat. Chinuit de gânduri, ieşi din tunelul întunecat. Îşi ridică privirea. În faţa lui se deschideau intrările mai multor tunele. Îl alese pe primul, unul luminat mult mai puternic decât celalalte. Înaintă în el şi ajunse în faţa unei uşi, camera lui. Deschise uşa şi păşi înăuntru. Dar avu surpriza să constate că era aşteptat. Fratele lui, Zeri, se afla în cameră. Se întoarse către el şi zise:
– Fangorn a aflat ceva…
***
TO BE CONTINUED…