Balthasar se trezi brusc în zgomotul unor urlete infernale. Dădu să se ridice, dar se lovi de capul lui Miko, care stătea aplecată asupra lui. Cei doi se retraseră unul din fața altuia, cu mişcări stângace. Miko se ridică în picioare, frecându-şi fruntea. Balthasar o privi timp de câteva secunde, apoi îşi aminti urletele. Privi în jur ţinându-se de cap şi masându-şi locul lovit. O privi iar pe Miko, care stătea într-un colţ, muşcându-şi buza. Părea speriată sau poate surprinsă… sau jenată. Respiră adânc apoi zise:
– Ce-au fost urletele alea?
Miko înghiţi în sec, încercând să îşi regleze vocea, apoi zise:
– Mama…
Balthasar o privi aiurit. Îşi scutură capul şi o privi mai atent pe Miko:
– Te rog, repetă…
– … E mama…
– Mama?
– … Mama Dragon… Regina…
– Reginaaaa… Aveţi o… Regină Dragon?
Miko scutură capul aprobator:
– … Mmmmda. Ea face dragonii… Mici-mici-puiuți-mici şi drăguţi… Da-da…
Balthasar îşi ridică o sprânceană şi o privi ironic:
– Mici zici? Mici ca Ordun?
– … Uhmmm… Nu! Mai mici…
– Mă simt stupid. Cred că înţelegi că ducem o conversaţie stupidă…
– … Probabil…, zise Miko privind pereţii încăperii în care se aflau.
Balthasar o privi lung:
– Apropo. Ce făceai aplecată asupra mea?
Miko se îmbujoră:
– Nimic! Redleaf m-a trimis să văd ce faci. Ai leşinat pe dragon…
– Am adormit! zise răspicat Balthasar.
– … Aşa cum zici tu… Adormit… Da-da! Adormit…, zise Miko, fluturându-şi mâna în aer şi zâmbind pe ascunse, apoi continuă, vrei să vezi dragonii?
Balthasar încuvință şi se ridică de jos. Miko îl luă de mână şi trase după ea, grăbindu-l. Ieşiră din începerea de piatră şi intrară pe un cordior lung, pe a căror pereţi se aflau prinse făclii. În unele locuri, peretele era sculpat cu nişte adâncituri în care se aflau statuete din piatră ce reprezentau dragoni. Balthasar le privea pe rând, cum treceau pe lângă ele. Brusc se opri în faţa uneia. Miko fu smucită. Se întoarse către el şi îl privi timp de câteva secunde, apoi zise:
– Vreo problemă?
– … Nu. Priveam doar. Acesta e chiar mai frumos decât restul.
Miko zâmbi:
– Acesta e Rulmod. E unul din dragonii de aici… E preferatul lui Elf Kid.
Balthasar se întoarse către Miko:
– Şi el cine mai e?
– … Nu ştim prea multe despre el. Satul în care trăia a fost prădat într-o zi de Lleraci. Se ştia că acolo unii oameni cresc pui de dragoni, iar Lordului îi este teamă de dragoni. Şi a dat ordin să fie toţi distruşi. Elf Kid cu familia lui creşteau dragoni. Au salvat ouăle pe care le aveau, fugind în pădurea din apropiere. L-au lăsat pe Elf Kid acolo şi au plecat să găsească alte ouă sau pui de dragon. Dar nu s-au mai întors niciodată. El a rămas acolo şi i-a crescut singur, până în ziua când dragonii au putut să zboare. Dar dragonii stiua cine îi salvase şi intodeauna se întorceau la el. Apoi într-o zi, nişte Nityzi au găsit ascunzătoarea lor. Dragonii erau la vânătoare, iar Elf Kid în ascunzătoare. L-au prins, dar pe drum, unul din dragoni, Rulmod, i-a văzut şi l-a eliberat pe băiat. Au plecat să caute o altă ascunzătoare, dar mereu erau descoperiţi, până în ziua când Redlead a dat de ei şi i-a adus pe toţi aici.
– … Frumoasă poveste…, zise Balthasar.
– Nu e doar o poveste, se încruntă Miko. E adevărat!
– … Auzi, de ce îi spuneţi Elf Kid?
– Ah! Pentru că are nişte urechi cam lunguieţe, ştii, ca şi Elfii din poveşti…, zâmbi Miko.
– Dar nu are un nume?
– Mă gândesc că are, dar nimeni nu îl ştie. Şi când l-am întrebat nu a vrut să răspundă. Nimeni nu îi are treabă. E cam tăcut el, dar e de treabă şi hmmm, se descurcă mai bine ca mine la dresat dragoni, se încruntă Miko.
Balthsar scapă un pufnit şi zâmbi ascuns. Îi ciufuli părul roșu-gălbui lui Miko şi zise:
– Ai timp să înveţi. Eşti încă tânără. Hai, arată-mi dragonii…
Miko îşi aranjă părul apoi îi făcu semn să o urmeze. Înaintară încă puţin pe coridor, apoi începură să coboare nişte scări şerpuitoare de piatră. Cu cât coborau mai mult, cu atât atmosfera devenea mai umedă şi caldă. Balthasar simţea că se afla deja într-un cuib. Îşi flutură ia de pe el, încercând să se răcorească. Miko se întoarse către el:
– Ştiu… E cald, dar puii au nevoie de căldură…
– Da, mi-am dat seama, răspunse acesta, ştergându-și de sudoare fruntea cu mâneca.
Mai coborâră puţin, apoi ajunseră la un alt tunel, mult mai îngust şi mic, prin care încăpea doar o singură persoană. Mai multe trebuiau să se alinieze una în spatele alteia pentru a ajunge la capătul lui. Miko o luă înainte, urmată de Balthasar. Când în sfârşit ajunseră la capătul lui se aflau într-o peşteră imensă cu mai multe locaşuri pe laturi. Era foarte lungă şi lată. În faţă de tot se afla cel mai mare locaş în care stătea un dragon roşu. Ţinea ochii închişi şi fumega pe nări, de parcă ar fi tras dintr-o pipă. În jurul ei se agitau mai mulţi oameni, printre care Balthasar o recunoscu şi pe Redleaf. Unii dintre ei duceau nişte ouă, cam de mărimea staturii unui om, în alte locaşuri din încăpere, acoperindu-le cu paie şi pături şi luminând mai tare încăperea în care se aflau. De fapt duceau mai mult foc acolo, pentru a face căldura “noilor veniţi”. Balthasar privi în jur. În dreapta lui se aflau în paie trei pui de dragon, încolăciţi unul în jurul altuia, care dormeau. Toţi erau roşii, îi distingeai doar după nuanţele diferite de roşu care le purta fiecare pe trup. Balthasar nu putu să îşi înăbuşe un zâmbet. Erau… frumoşi. Miko Se apropie de cuibul lor şi zise în şoaptă:
– Ei s-au născut deodată şi nu se despart niciodată. Sunt curioasă dacă atunci când vor începe să zboare, dacă tot împreună vor zbura…
– Încă nu ştiu să zboare?
Miko clătină din cap:
– Nu. Uite. Vezi ce mici sunt aripile? Nu au cum să susţină încă greutatea corpului. S-au născut abia acum trei săptămâni. Poate peste abia peste alte trei săptămâni vor începe să-şi agite aripile, apoi surâse, asta dacă nu sunt nişte leneşi ordinari…, zâmbi aceasta.
– Au nume?
Miko zâmbi:
– Da. Cel din spate, care e cel mai deschis la culoare e Loguee, cel care stă cu urechea lui în gura e Ayer – Bătăuşul, iar cel care are creasta neagră e Ssimah. Cred că el o să fie şeful celor trei. Uite, parcă e şi mai fioros…
Balthasar încuvință şi fugi la un alt cuib unde se aflau doar doi dragoni. Aceştia erau identici. Nu mai dormeau ca cei dinaintea lor, ci dimpotrivă, hățeau de o pătură în fel şi chip, până când pânza cedă şi se rupse. Cei doi căzură fiecare în alt colţ al cuibului. Se ridcara şi începură să se rotească pe loc şi să scoată nişte ţipete ascuţite. Miko se alarmă. Intră în cuib şi îi trase lângă ea în paie. Începu să îi mângâie pe amândoi pe creştet. Doar unul din ei era de trei ori mai mare decât ea, dar bestiile scotojii nu scânciră când ea intră în cuibul lor şi se retrăseseră lângă ea moţăind. Miko respira uşurată, apoi zise privindu-l pe Balthsar:
– Ei fac cea mai mare gălăgie. Waya şi Yama.
– Au nume ciudate…
– Posibil. Cel puţin ei. Au fost denumiţi după sunetele care le scot. Dacă eşti atent, când se ceartă parcă se strigă pe nume. Poate mi s-a părut mie, dar acum oricum e prea târziu să le mai schimbăm numele… Şi mie îmi place…
– … Hai, vreau să-i văd şi pe restul…
Miko incuvință. Mai stătu puţin lângă Waya şi Yama, până când simţi că se alinaseră apoi se întoarse lângă Balthsar. Ajunseră lângă alt cuib. Cinci dragoni. Patru dintre ei roşii şi unul negru. Balthasar zise:
– Ăsta da musafir…
– … Daaaa, făcu Miko o mutră lungă. Nu s-a născut aici. Unul din oameni i-a găsit oul în munţi. L-am adus aici. Dar când a ieşit din ou, am avut surpriza să vedem că era un dragon negru. Sincer, am dubii în privinţa lui. E foarte agil şi mult mai… rău decât restul. Muşcă. Totdeauna îi muşca pe restul. Pe cei patru din cuib îi apara, dar pe restul de aici se mai întâmplă să îi muşte. Într-o zi l-a muşcat pe unul din îngrijitori. E rău…
– Atunci de ce îl ţineţi?
– Pentru că e dragon. Speram să îi schimbăm caracterul…
– Scuză-mă că îţi spun, dar… ştii cum se zice…
– … Da, da ştiu! Dar nu putem să renunţăm la el. E totuşi pui. Poate… poate… Vom vedea…
– … Ai dreptate. E mai bine să îl ţineţi aici, decât să îl alungaţi şi Lordul să pună mâna pe el. Cine ştie ce ar face atunci.
Miko îl privi pe Balthasar cu ochi mari. Scutură capul, parcă ar fi dorit să se lepede de o imagine groaznică. Apoi zise, respirând greu:
– Nu m-am gândit niciodată la asta. Ar fi groaznic… Groaznic… Poate aici are intradevar o şansă… Da-da… O şansă…
Balthasar o bătu prieteneşte pe umăr şi zise zâmbind:
– Faci o treabă bună, Miko.
– … Mulţumesc…
– … Şi cum ziceai că îi cheamă?
– … Mornun e cel negru. Restul sunt Crann, Lavan, Arak şi Gaer. Gaer e cel mai mic dintre ei. Era să moară la naştere.
Balthasar privea uimit în jurul lui. Aflase de la Miko toate numele dragonilor din acea încăpere. Îî revăzuse pe Ordun şi Cyber şi îl văzuse şi pe Rulmod. Ordun şi Cyber împărţeau acelaşi cuib. Era cam mic pentru amândoi, dar aflase de la Miko că nu puteau să îi separe. Ajunse să o privească pe Regină deaproape şi cât timp stătu acolo, înţelese adevărata natură a dragonilor. Erau într-adevăr frumoşi, iar acum i se păreau magnifici. Se hotărî să ajute şi el în cele din urmă. Alături de îngrijitorii de acolo, începu să care ouăle dragonilor şi să le îngrijească. Redleaf se apropie de Miko şi îi şopti:
– Ce naiba face?
– … Cred că ajută…
– … În fine. Vino şi ajută-mă. Regina are nişte dificultăţi. Devine agresivă, iar tu ai… puterea să o calmezi. Nu ştii să îi dresezi, dar ştii să le vorbeşti… Hai surioară, Regina are nevoie de tine.
Miko zâmbi şi îşi urma sora. Regina era agitată. Miko se apropie de ea şi o privi lung. Întinse mâna dreaptă în faţă şi se apropie temătoare. Ajunse lângă ea şi îşi lipi palma de botul ei. Regina pufni pe nări. Respiraţia o împinse pe Miko câţiva paşi în spate. Aceasta se întoarse lângă ea hotărâtă şi îi cuprinse botul cu amble mâini. Începu să şoptească ceva. Apoi trecu dincolo de stăvilarul din lemn, care se afla la pământ făcut zob şi intră în cuibul ei. Dragonul scoase un urlet lung. Îngrijitorii se opriră din lucru. Balthsar lasa povară pe care o ducea într-unul din cuiburi şi fugi lângă Redleaf:
– Ce se întâmplă?
– … Uhmmm… Miko… Am trimis-o să o calmeze pe Regină. Are ea capacitatea asta să liniştească animalele, de parcă ar fi îmblânzitoare. Dragonii cel puţin o ascultă ca pe o mamă. N-ai văzut ce le-a făcut lui Waya şi Yama?
Balthasar încuvință şi privea în continuare scena, apoi zise:
– Totuşi… Nu crezi că e cam periculos să o laşi acolo?
– Mă îndoiesc. L-a liniştit pe Mornun, care e foarte… agresiv, cel puţin pe lângă restul dragonilor de aici…
– … Sunt curios… Regina are un nume?
Redleaf zâmbi şi zise:
– Da. Se numeşte Dagniree Carannaur…
– … “Flacăra Roșie care ucide”…, zise Balthasar
Redleaf îl privi uimită:
– Să înţeleg că nu eşti aşa…
– … Prost precum credeai… Mă rog…
– N-am zis asta…
Balthsar se mulţumi să dea afirmativ din cap şi să zâmbească amar. Redleaf roşi şi îşi ascunse capul în piept, lăsând pletele roşiatice să îi acopere fata. Cei doi nu îşi mai schimbară curând păreri.
Miko ajunse lângă Dagniree. O privi cât era de imensă. Era cel mai mare dragon pe care ea îl văzuse vreodată. Se lipi de pieptul ei şi îi ascultă inima. Bătea repede. Mai repede ca de obicei. Era neliniştită. O asemenea reacţie nu o mai întâlnise. Auzise doar de la Elf Kid că dragonii deveneau agitaţi când se apropia un pericol. Dagniree urlă încă o dată. Îşi arcui gâtul şi privi la deschizătură, care ducea afară, de deasupra ei. Miko începu să se teamă. Privi spre ceilalţi. Puii păreau paşnici. Poate nu îşi dădeau seama de pericol sau poate i se părea ei. Apoi îi văzu pe Cyber şi Ordun care se agitau ca nişte lei în cuşcă, parcă gata să se ia la bătaie. Privi dragonul şi începu să strige:
– Dagniree! Stai liniştită… Suntem aici…
Animalul pufni din nou pe nări, apoi dintr-o dată se ridică în picioare şi îşi deschise aripile. O lovi pe Miko. Aceasta se lovi violent de peretele peşterii şi rămase inconştientă. Îngrijitorii o luaseră deja la fugă, inghesuidu-se în tunelul de ieşire. Câţiva din pui începură să se agite şi ei şi să ţipe. Redleaf şi Balthasar fugiră la Miko şi o scoaseră din cuibul Reginei. Dagniree scoase un urlet puternic şi începu să se foiască. Redleaf privea scena panicată:
– CE NAIBA SE ÎNTÂMPLĂ?!?! Nu s-a mai comportat niciodată aşa…
Înăuntrul peşterii dădu buzna Elf Kid, abia respirând. Căzu în genunchi în faţa lui Redleaf, încercând să îngâne ceva:
– … A-u…
– … Au ce?!?! zbieră aceasta nervoasă.
– … Natyzi!… Au venit Natyzii… Ne-au descoperit…
Redleaf amuţi:
– Imposibil…
***
TO BE CONTINUED…