Axi deschise ochii aiurit, când auzi scantecetele lui MuadDib. Tânărul îşi revenise, iar acum cerea apă. Se ridică de jos şi se apropie de el. Cauta instinctiv sticluţă cu Dalminee pe care o primise de la Zagga. Nu o găsi asupra lui şi privi disperat în jur. O găsi repede. Se afla pe colţul unei stânci, care ieşea dintre zăbrelele de piatră, gata să cadă în hăul de dedesupt. Se aruncă după ea ca un apucat, parcă deja vizualizând scena care urma să vină, cu ?sticluţa sfântă?, dispărând în neantul de sub el. O prinse între palme şi o strânse disperat în mâini. O ridică cu grijă şi o privi lung. Parcă avea o lucire nebună în ochi. Respira greu, încercând să se calmeze. Dar reveni la starea lui normală, atunci când auzi, iar scâncetele lui MuadDib. Luă sticuluta cu el şi o aşeză lângă el. Trase pătura mai aproape şi rupse din ea o fâşie subţire. Prinse gâtul sticlei cu ea, apoi şi-o atârna la gât grijuliu. MuadDib deschise ochii şi privi în jur. Îl văzu pe Axi agitându-se în jurul său şi zâmbi, apoi zise:
– Hei, mai trăiesc?
Vocea îi era răguşită şi Muad se făcuse greu auzit. Axi îşi întoarse privirile spre el şi zise parcă pe un ton deznădăjduit:
– Eh, cum să nu trăieşti? Ţi-am promis că o să te ţin în viaţă şi aşa o să fac.
– Da, îmi amintesc, promisiunea făcută tatălui meu? , zâmbi amar MuadDib.
– Exact…
MuadDib privi în jur:
– Unde sunt?
– Într-o închisoare, zise Axi privind pereţii de piatră. Într-o închisoare şi eu încerc să scap? Să scăpăm?
– Şi cum ai de gând să faci asta? Zise MuadDib, încercând să se ridice de jos.
– Nu ştiu, ezită Axi, apoi continuă, mi se pare că Zagga vrea să ne ajute şi în el îmi pun acum singura fărâmă de speranţă care mi-a mai rămas. Voi încerca să îl înduplec să ne ajute. Cine ştie?
MuadDib scutură din cap:
– Ştii că este imposibil? Portrallii nu ajută, fără să fie ajutaţi?
– Atunci îl voi întreba care este preţul. Ce altă alternativă avem?
MuadDib îl privi timp de câteva secunde. Se ridică cu greu în capul oaselor şi îl împinse de lângă el pe Axi când acesta dori să îl ajute. Se târa până lângă zăbrelele de piatră şi privi afară din încăpere. Sub ei, hăul era în flăcări. Ceva avea să se întâmple sau probabil se întâmplă. Văzu grupuri de natyzi şi lleraci alergând în tunele. Păreau că sunt chemaţi de cineva, înapoi în adâncurile pământului de unde se născuseră. Îi făcu semn lui Axi să se apropie. Acesta veni lângă el şi privi şi el vâlvătaie de flăcări de sub ei. Apoi auziră un zumzet prelung, de parcă peştera fusese inundată de un cântec grostesc. Şi aşa era. Axi mai auzise în timpul şederii lui acolo acel ?zumzet?. Era de fapt unul din imnurile negre pe care acele creature le cântau la anumite intervale de timp. Se pare că acum iar era mometul incantaţiilor telurice. Iar dacă acel moment venise, “petrecerea” abia începuse.

Axi se restrase de lângă gratii şi îl îndemna pe MuadDib să facă la fel. Chiar în timp, pentru că locul începu să se cutremure. Câteva din zăbrele se crăpară. Flăcările de sub ei se măriră brusc, parcă încercând să îi prindă în vâltoarea lor şi să-i ardă. Cântecele lleracilor şi natyzilor se auzeau tot mai tare. Cei doi se opriră din respirat. Stăteau şi ascultau. Afară trecură în fugă nişte gărzi. Erau grăbiţi. Se pare că marele eveniment era chiar foarte important. MuadDib se ridică în picioare şi se lipi de uşă. Rămase câteva minute nemişcat, cu privirea pierdută în gol, parcă speriat de ceva anume. Axi se apropie şi el de uşă şi ascultă. Printre înjurăturile şi vorbele aspre pe care şi le aruncau unul altuia paznicii, Axi distinse vocea lui Zagga. Acesta urlă ca un apucat la cei mai mici de rang adunaţi acolo. Se pare că Lordul pregătea ceva. Axi se desprinse de lângă uşă şi se târa înapoi, lângă gratii. Privi în jos. Dintr-unul din multele tunele care erau săpate în acel loc, începură să iasă nişte lleraci. Erau aliniaţi în coloane, dar reduse numeric, apoi în urma lor veneau câţiva natyzi, iar în urma lor portrallii. Aceştia din urmă duceau pe braţe un coşciug de piatră. Dinăuntrul lui se zărea o lumină pală, care parcă dădea să se stingă. Axi se lipi de gratiile celulei şi privi cu atenţie sicriul. Când concoiul ajunse în dreptul lui, Axi reuşi să desluşească înăuntrul cutiei de piatră, chipul unei tinere. Stătea întinsă în coşciug, cu mâinile împreunate pe stomac. Chipul îi era palid, dar parcă radia o lumină. Părea tristă sau mai repede parcă era chinuită de o durere cumplită care nu o lasa să se trezească. Părea prinsă într-un coşmar. Purta o rochie lungă şi albă, care se ondula la fiecare mişcare a sicriului. Ochii mari, erau închişi şi tresăreau uneori. Părul lung şi negru îi unduia lin, răsărind uneori ca nişte tentacule dintre colţurile reci ale capcanei de piatră. Axi rămase mut. Parcă pentru câteva secunde, cât convoiul trecuse prin faţa lui, atmosfera se încălzise, dar? altfel?Se liniştise? Axi îşi scutură capul, parcă încercând să se dezmeticească. Apoi îşi dădu seama. Tânăra era Tenshi. Sufletul. Era cea pe care toţi o doreau eliberată. Cu excepţia Lordului. Ea era sursa de putere a lui. Îl văzu pe Zagga care alerga în spatele convoiului, parcă încercând să se ascundă ce cei de acolo. Deodată un urlet prelung de animal zgudui bârlogul Lordului. Flăcările de sub ei se ridicară până aproape de celula lor, arzând mâinile lui Axi, care ţinea gratiile strâns în pumni. Îşi retrase mâinile de pe ele. Privi în jur dezorientat. Devenea neliniştit. Convoiul care o purta pe Tenshi dispăru repede într-un alt tunel. Axi privea fix tunelul în care aceştia intrară, dar căldura flăcărilor care îl împresura îl făcu să lăcrimeze. Se întoarse către MuadDib şi zise:
– Ai văzut? Ai văzut şi tu?
Acesta dădu aprobator din cap şi îi răspunse cu suflarea tăiată:
– … Da, era Tenshi. Unde o duceau?
– Nu am nici cea mai mică idee, dar nu e bine.
O altă zguduitură îi făcu pe cei doi să se oprească din vorbă. Axi se apropie de uşă şi începu să o zgâlţâie disperat. Nervos începu să îl strige pe Zagga. Deodată uşa se deschise violent. Axi fu azvârlit într-un colţ al celulei. MuadDib îl privi timp de câteva secunde, apoi şchiopătând se îndrepta spre el. Îl ajută să se ridice de jos. Axi înjura înfundat, frecându-şi creştetul capului lovit. Deschise ochii şi privi în jur. În uşă stătea Zagga cu mâinile în şolduri. Acesta pufni şi şi le zise aspru:
– Plecaţi acum, sunt prea agitaţi să se mai gândească la voi… Acum!!!
Axi şi MuadDib rămaseră cu gura căscată. Zagga urlă iar la ei:
– NU AŢI AUZIT?! SUNTEŢI SURZI?! PLECAŢI!!!
Axi se ridică de jos rapid şi îl trase pe MuadDib după el spre ieşirea din celulă. Zagga îi urmă. În cele din urmă Zagga ajunse să fie ghidul lor în acel labirint pietros. Brusc Axi se opri din mers şi zise:
– Unde ne duci? … Şi de ce faci asta?
Zagga se întoarse către el şi mârâi înfundat:
– Pentru că urăsc locul ăsta… vreau să plec de aici…
MuadDib îl privi dezorientat:
– Dar eşti un Portrall. Te-ai născut aici, altundeva nu poţi să trăieşti…
Zagga pufni din nou, de data aceasta mai zgomotos:
– Te înşeli tinere. Nu m-am născut Portrall… Am devenit unul… Sunt primul din seminţia mea, iar înainte să fiu… ceea ce sunt acum, am fost o fiinţă umană ca şi voi…, zise acesta privindu-şi mâinile imense, apoi continuă. Lordul m-a găsit într-o pădure în timp ce vânăm. A vrut să mă omoare, dar l-am implorat să mă cruţe. A făcut-o, dar în schimb, m-a trasformat în arătarea asta, lăsându-mi sufletul de om în mine, ca să pot să îmi blestem în fiecare zi clipa în care i-am acceptat învoiala… Era mai uşor să mor…
Axi îl scăpă pe MuadDib de lângă el. Acesta se dezechilibră şi căzu pe jos. Căzătura nu îl deranja prea tare din starea de uimire în care se afla. Axi fluieră lung şi izbunci într-un râs haotic:
– Vrei să spui că… tu ai fost om? Dar…
Axi se privi pe el, apoi îl privi pe Zagga care era gata să îl lovească, enervat vizibil de râsetele isterice ale lui Axi. MuadDib se ridică de jos agăţându-se de stâncile care ieşeau din peretele tunelului şi zise:
– De ce ne ajuţi?
Zagga ezită câteva secunde apoi zise:
– … Pentru că vreau să ajung din nou printre oameni. Dar în starea în care sunt, prezint o ameninţare, dar cu voi… Am o şansă. Voi mă veţi ajuta să pot trăi alături de oameni din nou aşa cum eu vă ajut acum să scăpaţi de aici…
Axi dădu aprobator din cap:
– Mi se pare normal şi corect… Mai ales că a ajuta pe cineva ţine deja de “umanitate”… Scoate-ne de aici… şi te vom ajuta…
Zagga dădu aprobator din cap şi le făcu semn celor doi să îl urmeze. Cei trei se adânciră în întunericul tunelului.

***

TO BE CONTINUED…