Trecuseră prea multe zile de când Axi şi MuaDib străbăteau ţinuturile starpe ale Barând?rului. Lordul le secase de viaţă. Barând?r fusese în urmă cu puţină vreme o palmă de pământ verde, dar de când Lordul îşi făcuse sălaşul acolo, totul murise. Acum pământul era mort şi avea o culoare maronie. Natura parcă arsese. Amintirea lui Athilion parcă dispăruse şi ea arsă printre gânduri, iar MuadDib îşi pierduse speranţa că avea să mai ajungă vreodată să vadă un fir de iarbă verde sau să audă susur de apă. Apele în acel ţinut erau veşnic tulburi, iar dacă erau curgătoare dădeau impresia că smoala curge în albiile lor. MuadDib era obosit. Se simţea sfârşit, iar în faţa lui se deschidea un deşert imens. În depărtare, putea observa nişte munţi? sau erau cumva dealuri?. Graniţa Barând?rului . Probabil dincolo avea să fie mai bine. Sau poate nu. De când lipsise din lume, probabil Lordul dinstrusese totul, iar dincolo de munţi se afla tot acel neant ce îl înconjura aici. Îşi ridică privirile către Axi. Acesta părea să se prăbuşească la fiece pas făcea. Dori să îl întrebe ceva, dar gura îi era prea uscată, gâtul la fel şi nici un sunet nu răzbătu din el. MuadDib înghiţi în sec apoi spuse aproape în şoaptă:
– Cat mai avem?
Axi îi întoarse o privire sâcâită şi zise:
– Nu ştiu. Dacă aceia sunt munţii Thari?, mai avem mult. Dacă cumva am luat-o spre sud şi nu vest şi în faţa noastră sunt dealurile Tithend?n, atunci avem chiar puţin. Nici măcar o zi de mers.
MuadDib îşi îndreptă spatele dintr-o dată şi privi mai atent relieful ce se ridică la orizont. Strâmbă din nas scurt şi zise:
– Nici juma` de zi, zici?
Axi dădu aprobator din cap. MuadDib continuă:
– Şi nu există vreo cale să aflăm în ce parte am luat-o? Sud sau vest?
– Ba da?
– Care? sări fericit MuadDib, parcă revigorat.
– Dacă ajungem acolo în mai puţin o zi, înseamnă că am luat-o spre sud, răspunse Axi pe un ton ironic.
MuadDib îşi miji ochii şi îl privi enervat:
– Ha-ha! Ce spiritual eşti. Te-a bătut prea mult soarele în cap?
– O să ţi-o capeţi Muad? Enervează-mă!
– Uuuh! Sunt speriat? Axi, eşti mai obosit decât mine. Chiar crezi că mai ai energie să mă baţi pe mine?
– Nu. Dar pot încerca?
– ?Mi-e foame?, spuse scurt MuadDib.
Axi îi întoarse o privire uimită şi exclamă:
– Nu îmi vine să cred cât de aiurit poţi fi! În momente de genul ăsta tu te gândeşti la mâncare?
– Da` când să mă gândesc la ea? Când e deja la mine în burtă? Mă gândesc la ea atunci când îmi lipseşte? LOGIC!!! Iar chestia aia care mi-ai dat-o să o beau acum două zile, îşi cam pierde din efect. De fapt şi l-a pierdut de ieri de cândva de dimineaţă, zise MuadDib frecându-şi stomacul şi făcând o figură chinuită.
Axi flutură mâna în aer absent, apoi se întoarse brusc către Muad:
– Ai dreptate. Dalminee? Ne va salva?
– Nu ai cumva Dalminee din aia în formă solidă?
– Gata! Mă dau bătut? Eşti incurabil! izbucni Axi enervat de-a binelea.
– ?Mai încet. Încă n-am ieşit din Barând?r. Precis sunt lleraci sau cel puţini natyzi prin preajmă.
– ? Nu mă interesează?, zise Axi sorbind o înghiţitură din sticluţă care îi atârna la gât.
MuadDib se agaţa de umărul lui şi îl trase spre el:
– Dă-mi şi mie?
– Stai liniştit! Îţi dau. Nu mai trage? MUAD?!!! urlă Axi nervos.
Dar tânărul prinse funia cu care era legată sticluţa şi smuci cu putere. Aceasta se rupse de la gâtul lui Axi. MuadDib prinse sticlă în mână, dar când dădu să o ducă la gură şi să bea, se trezi cu o palmă peste faţă. Îl privi intrigat pe Axi, care respira greu în faţa lui. Acesta făcu un pas către el şi zise scurt:
– Eşti nebun? Ce-ţi veni?!
– Mi-era sete? Şi foame?
– Şi de aia trebuie să mă spânzuri? Cred că pe tine te-a bătut soarele în cap prea tare Muad?
Cei doi fură întrerupţi brusc din discuţie de pământul care părea că începuse să se cutremure sub picioarele lor. Între cei doi se deschise un hău. Peste tot pământul se crapa. Zgomote puternice răsunau în jurul lor. MuadDib îl privi pe Axi disperat. Axi îi întinse mâna şi strigă:
– SARI! SARI PÂNĂ NU SE FACE MAI LARGĂ?!!!
MuadDib aprobă din cap şi se dădu câţiva paşi în spate. Îşi luă avânt şi porni în fugă sper marginea hăului, apoi sari. Ajunse pe cealaltă parte, împleticindu-se, dar nevătămat. Căzu pe burtă, iar sticluţa din mâna lui se lovi de o piatră, spărgându-se. Cei doi rămaseră nemişcaţi câteva secunde, holbându-se la lichidul incolor care era acum absorbit de pământul uscat. Axi se dădu câţiva paşi înapoi, îl privi pe MuadDib, a cărui faţă era deja schimonosită de sperietură prin care trecea. Îşi scutură capul de parcă ar fi vrut să alunge un gând rău şi îl ridică pe Muad de jos tragadu-l după el:
– Mişcă-te? Sau o s-o-ncurci?
Acesta se ridică de jos, fără să scâncească şi îl urmă pe Axi. Mai privi o dată în urma lui, la cioburile din praful maroniu. Cei doi o luară la fugă. Înaintea lor, dealurile Tithend?n deveneau tot mai vizibile. Axi zâmbi şi exclamă:
– Tithend?n?!
În faţa lor se iviră două coloane imense de piatra neagră. Pe ele stătea inscripţionate diferite cuvinte şi simboluri, pe care Axi şi MuadDib nu se mai opriră să le citească sau să încerce să le descifreze. Graniţa veche a Barând?rului. În clipa când trecură de ele, coloanele se surpară în urma lor, într-un hău care se deschise la picioarele lor. Axi îşi întoarse privirile înapoi. În spatele lui, un nor imens de praf maroniu se ridică în aer, acoperind văzduhul. MuadDib se împiedică şi căzu pe jos. Lovi cu genunchiul o piatră. Scoase un scâncet scurt şi rămase nemişcat. Axi îl prinse de umeri şi îl ridică. Şchiopătând, acesta îl urmă tăcut. Brusc, cutremurul se opri. În jurul lor se mai mişca doar praful, care acum se depunea înapoi pe pământul uscat. Vârtejuri înalte de nisip se spulberau în aer. Axi şi MuadDib se opriră din fugă. Se întoarseră şi priviră la imaginea ce se afişa în faţa lor. De undeva din strafudurile pământului se ridică un huruit prelung. Axi ascultă mai bine şi rămase câteva secunde cu privirea fixă în crăpăturile din pământ. MuadDib îl privi la rândul lui tăcut, apoi zise puţin panicat:
– Ce-i? Ce se întâmplă? De ce faci mutra aia?
– ? Sssssh! îl repezi Axi.
Acesta tăcu câteva secunde, apoi întrebă iar:
– Nu glumesc? Spune-mi şi mie ce se întâmplă?
– ? Nu auzi?
– Să aud ce?! se burzului MuadDib la el.
– E O VOCE! urlă Axi.
– Fantastic! Mai asta ne lipsea. Să începi să auzi voci?
Axi îi întoarse o privire sâcâită şi îl lovi peste cap:
– E o voce? Ascultă. Nu îţi aduci aminte de ea? E vocea Lordului.
– E un huruit. Aia e!
– Asta pentru că nu putem să îl înţelegem?
– Bine, fie! Şi ce zice vocea asta?
Axi nu îi răspunse. Stătea şi ascultă în continuare. Dar când se aştepta mai puţin fu hătit violent în spate de ceva. MuadDib îl privi cum se îndepărtează de el şi se pierde într-un nor de praf. Din acelaşi nor, îşi făcu apariţia călăreţ cu un coif hidos ce îi acoperea tot capul şi îi ascundea fata. Îl fixă timp de câteva secunde pe MuadDib. Acesta se dădu câţiva paşi înapoi şi îl studie din cap până în picioare pe noul venit. Călăreţul era îmbrăcat într-o armură formată din zale imense de metal, aşezate unele peste altele şi nituite. În picioare avea nişte cizme, dar tot de metal cu vârfurile foarte lungi şi ascuţite.Pe umeri purta o mantie neagră sfâşiată, iar pe braţe aceleaşi zale nituite. Platoşa de pe piept era şi ea neagră. Din praful din jur îşi făcură apariţia alţi calereti îmbrăcaţi asemănător şi îl înconjurară pe Muad. Primul călăreţ descalecă şi se apropie de el. Ajunse în faţa lui şi îşi aşeză palma pe umărul lui MuadDib, apoi o strânse în pumn, duse pumnul la piept şi îşi plecă capul cu un gest scurt. MuadDib îl privi încurcat. Acela era salutul Observatorilor, iar cei din faţa lui nu păreau deloc a fi Observatori. Călăreţul îşi duse mâinile la faţă şi îşi dădu coiful jos de pe cap. MuadDib scapă un strigăt scurt:
– KAERU!!!
Axi, aflat în şaua calului îşi întoarse privirile spre ei, apoi zâmbi. Kaeru size scurt:
– ?Ura va curge ca un vin rău!?
MuadDib îl privi încurcat pe Axi, iar acesta îi întoarse aceasi privire nedumerită. Axi spuse:
– Kaeru?? Tu eşti?
Acesta se întoarse şi zise:
– Nu ascultă vocea. Asta spune vocea din adâncuri? Şi da, eu sunt? Viu şi nevătămat?
– Dar?? De ce eşti îmbrăcat aşa? Şi ce cauţi aici?? strigă Axi
Suntem în Barând?r. Dacă vrei ca o întreagă armată să treacă neobservată, trebuie să fi de ai lor. Mă mir că voi aţi ajuns până aici? Am venit după voi. Unul de ai noştri a aflat că aţi scăpat?
– Cum?! Când?! îi tăie Axi vorbele.
– Suntem Observatori? Mai trebuie să adaug ceva?
Axi tăcu. Kaeru continuă:
– Să plecăm de aici. Avem multe de vorbit şi de făcut. Nu mai este mult şi ieşim din deşertul ăsta blestemat. Sellot! Du-te adună oamenii din Thari? şi anunţă-i să înceteze căutările. I-am găsit… , apoi se întoarse către alt călăreţ şi zise, ce ştiţi despre Kaoru şi Sidonix?
Cel întrebat dădu dezaprobator din cap. Kaeru incuvinta şi îşi lăsă capul în pământ, afişând un aer dezamăgit.
Între timp Sellot îşi întoarse calul gonindu-l într-o altă direcţie. Kaeru continuă pe un ton tăios, privindu-l pe MuadDib:
– Muad, mişcă-te. Nu avem toată ziua la dispoziţie? Lordul pune ceva la cale?
Acesta urcă pe un cal fără să mai scoată vreun cuvânt, iar grupul porni în grabă spre Tithend?n.

***

TO BE CONTINUED…