Majin, Kei şi Nocturnă se aflau într-o încăpere de piatră. În doi din pereţii camerei se aflau două scobituri largi în care licăreau luminile unor flăcări. Majin se apropie de una din fisuri şi privi flăcările roşiatice. Ochii lui rămaseră fixaţi acolo, destul timp. În cele din urmă faţa lui schiţă un rânjet. Nocturnă îl privi lung, dar nu spuse nimic. Kei se apropie de ea şi îi făcu semn să se îndepărteze de el. Acesta se dădu câţiva paşi înapoi fără să se împotrivească. Majin îşi ridică mâna dreaptă în aer şi o duse în dreptul flăcărilor. O apropie de ele, apoi o trecu de câteva ori deasupra lor. Rânji din nou, parcă satisfăcut. Flăcările începură să pâlpâie deodată cu luciri albastre. Majin se întoarse către cele două şi zise:
– Magie?
Nocturnă îi zâmbi, dar Kei îi întoarse spatele. Pufni parcă nervoasă şi făcu câţiva paşi către ieşirea din încăpere. Mâna Nocturnei pe umărul ei o opri însă. Aceasta zise:
– Unde pleci? Nu avem voie. Nu acum?
Kei se întoarse către ea, o privi timp de câteva secunde, apoi privi mâna ce zăcea pe umărul ei şi zise pe un ton plin de reproş:
– Ştiu foarte bine ce este voie şi ce nu. Dar nu pot să spun acelaşi lucru şi despre tine. Aşa-i Nocturnă?
Aceasta din urmă îşi miji ochii şi se smulse de lângă ea. Mârâi scurt şi se retrase într-unul din colţurile încăperii. Majin se apropie de cele două şi îşi întinse braţele către cele două:
– Domnişoarelor? Vă rog? Vă rog? Câtă ostilitate? Probleme? Poate le putem rezolva? Împreună? , zise acesta zâmbindu-i Nocturnei.
Kei îl privi cu ură. Încerca să îşi întindă aripile, dar una din ele era rănită. O ridică cu greu în sus şi o privi îngrijorată. Majin se apropie de ea şi ridică şi el aripa sfârtecată. Cei doi îşi lăsară privirile în pământ şi răsuflară greu, înfrânţi. Nocturnă rămase nemişcată. După câteva secunde făcu un pas către cei doi, dar simţi că ceva o ţine în loc şi privi spre ieşirea din încăpere. În intrare observă o persoană înaltă şi subţire, înveşmântată într-o pelerină neagră, cu o glugă trasă pe cap ce îi ascundea chipul. Majin şi Kei îşi întoarseră privirile spre noul venit. Brusc, păreau toţi trei speriaţi. Arătarea se apropie de ei cu paşi apăsaţi şi fermi. Ajuns lângă Majin, o împinse pe Kei de lângă el şi se învârti de câteva ori în jurul lui. Nu scotea nici un sunet. Nici măcar paşii lui nu puteau fi auziţi. Majin înghiţi în sec. Personajul în pelerină prinse aripa ruptă cu o mână. Majin scoase un scâncet înfundat. Arătarea zise cu un glas răguşit:
– Trebuia să fi puternic. Uite-te la tine cum arăţi! Eşti jalnic? Aşa te aştepţi tu să îl înfrângi pe Kaoru sau Sidonix?
– ? Sunt mai puternici decât mă aşteptam?
– NORMAL CĂ SUNT! tună vocea în urechile lui Majin. De ce crezi că te-am trimis pe tine, Kei şi Nocturnă după ei? De ce crezi că n-am trimis un netrebnic de llerac sau natyz? Pentru că se joacă cu ei, că o pisică cu şoarecele? Cei doi nu sunt nişte fiinţe umane oarecare? Nici ei, nici Kaeru sau Zeri. Iar ei ascund ceva şi o ascund aşa de bine că nici eu nu pot afla? se auzi vocea, acum parcă cu un ton înfrânt.
Majin îşi întoarse privirile către el. De sub pânză glugii reuşi să desluşească doi ochi reci ce străluciră pentru o clipă în întuneric. Se întoarse înapoi şi le privi pe Kei şi Nocturnă care stăteau pitite într-un colţ. Aproape bâlbâit, Majin zise:
– ? P-p-po-ţi s-să f-faci ceva c-cu ari-p-pa mea?
– Normal că pot, se auzi vocea plictisită a arătării. Eu v-am creat, apoi le privi pe Nocturnă şi Kei şi continuă, ? Readus la viaţă, apoi izbucni într-un râs haotic, VIAŢA!!! Urăsc cuvântul ăsta, încheie pe un ton ironic propoziţia.
Se întoarse înapoi la Majin. Trase de aripa lui cu putere. Majin scapă un urlet puternic. Arătarea începu să bolborosească ceva şi îşi aşeză şi cealaltă mână pe aripa lui. Stătu aşa câteva secunde, apoi se aplecă şi smulse de jos o bucată de stâncă şi o sfărâmă în pumn. Aruncă praful în locul rănit, iar acesta începu să prindă forma bucăţii lipsă din aripa. Majin strânse pumnii, dar nu mai scoase nici un sunet. Praful îşi făcu drum prin venele aripii lui Majin, invadând canalele, asemenea unor tentacule. Acesta stătea nemişcat, parcă refuzând să mai respire. Arătarea continua să bolborosească cuvinte neinteligibile. Kei şi Nocutra stăteau una lângă alta, privind cu groază scenă. Kei îşi strânse aripă lângă ea, parcă încercând să se vindece singură, nedorind chinurile la care era supus Majin. Brusc faţa lui Majin se însenină. Avea din nou acea privire calmă, rece şi indiferentă. Îşi îndoi gâtul în dreapta şi stânga, întinse mâinile în faţă şi îşi deschise aripile. Locul rănit se refăcuse, dar cicatricea rămasă părea o bucată de piatră, care astupa stângaci o spărtură. Arătarea îi făcu un semn cu bărbia lui Majin, iar acesta mişcă aripile de câteva ori, apoi aprobă din cap. Cel ce îl vindecase se întoarse către Kei. Aceasta se dădu câţiva paşi înapoi şi zise:
– Eu sunt bine?
– Putin îmi pasă dacă eşti bine sau nu. Din partea mea poţi să mori. Dar acum trebuie să te ?peticesc? pentru că am nevoie de? servicile tale. Ce zici? Putem continua fără să mai aud smiorcăielile voastre de copii?
Kei îl privi cu dispreţ, se întoarse cu spatele la el şi întinse cât putu aripa rănită. Nocturnă se apropie de ea şi îi prinse mâinile între ale ei. Îi zâmbi, lăsându-şi după acest gest, privirile în pământ. Kei o privi nedumerită, dar nu spuse nimic. Gestul surorii ei era cât se poate de neaşteptat. Deodată simţi un junghi care venea de undeva din spate şi care parcă i se urcase la inimă. Simţi durerea pulsându-i în tâmple, iar sângele începu să i se mişte mai repede în vene. Strânse puternic în pumni mâinile Nocturnei şi înghiţi în sec. Ştia că nu putea să îşi arate durerea. Apoi zâmbi amar. Durerea? Un lucru de care nu scăpase nici după moarte? Multe se schimbaseră în ea şi cu ea de când cu nouă viaţă, dar durerea era tot acolo. În mintea ei, inima şi acum şi în trupul ei. Îşi ridică privirile, doar ca să dea de ochii Nocturnei, care parcă era prea schimbată brusc. Părea că are? sentimente? O privi insistent, apoi un sentiment de furie şi disperare o cuprinseră în acelaşi timp pe ea. Brusc, bolboroselile ?moşneagului? de lângă ea dispărură undeva departe. Zvâcni violent din aripi şi scoase un strigăt scurt şi puternic, împingând-o pe Nocturnă de lângă ea. Acesta făcu un salt în spate, răspunzându-i cu acelaşi urlet. Îşi deschise aripile larg, parcă încercând să o intimideze pe ?adversara?. O privi pe Kei timp de câteva secunde, apoi îşi transe aripile înapoi lângă ea, retrăgându-se într-un colţ fără lumină a peşterii. Arătarea înclină capul şi mormăi ceva. Vocea lui părea mult mai aspră, în clipa când vorbi:
– Văd că nu mai ai probleme Kei? Foarte bine? Nocturnă, e momentul să mă ocup de tine?
Kei îl privi cu ochi mari şi se puse între Nocturnă şi cel care îi vindecase aripă. Zise pe un ton cât putu de hotărât:
– Mă ocup eu de ea!
– Sigur?, zise indiferent pelerinul, apoi continuă aspru, Nocturnă vino la mine!
Aceasta îi privea pe cei doi fără să spună nimic. Dorea să rămână cu Kei, dar parcă ?bătrânul? o chema? cumva? şi simţea că trebuie să plece. Dar în acelaşi timp simţea teamă. Că ceva avea să i se întâmple. Iar după comportarea lui Kei, aşa se părea. Cu voce tremurândă spuse:
– Ce am făcut?
– Nimic dragă mea. Hai la mine… Te reparăm şi pe tine imediat?
Nocturnă făcu un pas către el. Kei o prinse de mână şi o smuci puternic spre ea:
– NU!!! LAS-O! Rămâi aici!
Creatura în pelerină ridică o mână în aer şi o îndrepta spre Kei. Aceasta fu izbită brutal de unul din pereţii peşterii, de un câmp puternic de energie. Nocturnă rămase mută. Cu cealaltă mână, îndreptată spre Nocturnă, arătarea făcu câteva semne în aer şi zise:
– Acum, vino cu mine. Dă-mi mâna Nocturnă?
Acesta aprobă din cap şi îi întinse mâna. Pelerinul o trase lângă el. De sub pelerina scoase un cuţit lung cu lama zimţată. Mânerul era de metal şi era ruginit. Arătarea zise scurt:
– Dormi acum dragă mea copilă!
Nocturnă nu schiţă nici un gest. Privea cu ochii goi undeva departe. Pelerinul înfipse cuţitul adânc în stomacul Nocturnei şi răsuci cu putere. Sângele ţâşni în şiroaie din rană. Aceasta se prăbuşi pe jos fără suflare, iar după câteva secunde începu să se desfigureze. Aripile se uscară până când deveniră un praf gri. Figura rece cu trăsături aspre dispărură treptat, lăsând în urmă un chip normal de faţă. Coada şi ghearele dispărură şi ele. Dar şi trupul rămas se descompuse până ajunse acelaşi praf gri. Kei rămase mută privind disperată scenele care se desfăşurau în faţa ei. Pelerinul ascunse cuţitul înapoi sub pelerina neagră şi se îndrepta spre ieşire. Înainte să iasă se întoarse către Majin şi Kei care rămaseră în urmă şi zise:
– Pregătiţi-vă. Plecaţi după Kaoru şi Sidonix. Face-ţi bine că de data asta să nu mai veniţi înapoi asemenea unor câini bătuţi. Dacă iar sunteţi învinşi, feriţi-vă de mine. Aţi face bine să muriţi mai bine în luptă? şi Kei, nu te mai gândi la Nocturnă sau vei împărtăşi aceasi soartă ca ea, acestea fiind zise, pelerinul dispăru.
Majin se apropie de Kei şi o ajută să se ridice de jos. Aceasta se smuci de lângă el nervoasă. Privirea nu îşi schimbase direcţia; era aţintită asupra intrării camerei de piatră acolo de unde dispăruse arătarea. Majin surâse şi îşi înăbuşi un hohot de râs, apoi zise:
– Nocturnă simte? Ce caraghios. Şi nu simte ura, durere, putere, glorie, frustrare, frică sau agonie? Simte? Iubire? Îmi pare rău că ţi-ai pierdut sora în aşa fel? Sincer? Era o persoană? Specială?
Kei îşi întoarse privirile către el şi mârâi. Majin continuă pe un ton ironic:
– Vai te pomeneşti că eşti în aceasi situaţie? Să fim serioşi. Tenshi nu are atâta putere să te dea şi pe tine peste cap. Sau are? Mă distreza la culme când se mai trezeşte. Ultima dată când Tenshi a avut un moment de luciditate era să prăbuşească peste noi pământul. Cred că Şefu` îşi pierde din putere? Hmmm? Lucru nu tocmai rău?
– Ce vrei să spui?
– ? Ah, nimic? Nimic, spuse Majin gânditor.
Kei dădu dezaprobator din cap, nedându-i atenţie şi zise:
– Hai să plecăm? , şi se îndrepta spre ieşire.
Părea de parcă ceva fusese smuls din ea. Indiferenţa şi durerea de pe chipul ei erau vizibile. Părea că lupta pe care urma să o ducă avea să fie şi ultima. Kei zâmbi amar. Durerea. Intradevar era singură cu care rămase.

***

TO BE CONTINUED…