Zeri stătea cu ochii larg deschişi şi spuse pe un ton ferm:
?- Zeul Pământului s-a dezvăluit. Războiul a început. Kaeru trebuie să se pregătească? Acum! La fel ca şi noi toţi? A început?!?

Întuneric, apoi lumina. Ceaţă, iar imaginea lui Zeri dispăru din mintea lui MuadDib. Doar cuvintele lui mai stăruiau în gândurile lui. Tânărul privi în jur, apoi în urma lui. Dealurile Tithend?n fuseseră lăsate în urmă de mult. Se afla pe unul din caii lui Kaeru, acompaniat de un tânăr ostaş. Adormise şi se părea ca şi visase. Acelaşi lucru pe care îl avuse şi noaptea. Răsufla greu mai mult decât uşurat. Se trezise înaintea tuturor din cauza acelui vis ciudat. I se păruse totul atât de real şi dorea să spună cuiva ce visase, dar dacă cineva îl luă peste picior sau îl credea nebun? Dar dacă totuşi visul lui era intradevar un mesaj? Aşa cum bănuia el? Brusc în mintea lui apăru imaginea lui Athilion. Parcă se simţea vinovat de moartea lui, deşi ştia că nu avea motiv. Athilion alesese singur să ai ajute, în ciuda faptului că îşi ştia mai mult ca sigur soartă crudă. Privi înainte la călăreţul din faţa lui, a cărui manta neagră flutură violent în vânt, lovindu-i faţa. La dreapta şi la stânga lui aceasi călăreţi. Hidoşi. Se simţea prizonier între ei deşi ştia că erau doar nişte simple deghizări. Închise pentru câteva secunde ochii şi scutură din cap, parcă încercând să îşi alunge un gând rău: ?Sunt de-ai noştri prostule! E Kaeru şi ai lui? E Kaeru?? îşi şopti singur. Gândurile la visul lui se risipiră.

Undeva, ceva mai în faţă, îl observă pe Axi călărind alături de Kaeru, înveşmântat şi el într-o pelerină neagră. Dori să spună ceva, dar se opri la fel de brusc că şi grupul de călăreţi. Se îndoi într-o parte şi privi în jur nedumerit. În faţa lor se deschidea o pădure deasă. Primii copaci pe care îi observă MuadDib semănau mai repede cu nişte lemne uscate şi distorsionate înfipte în pământul brun. Fără frunze sau viaţa. Trunchiurile lor negre şi scorburoase îi dudura tânărului fiori reci pe şira spinării. Surâse amar. Trebuia să se fi obişnuit până acum. Îi văzuse de fiecare dată când pleca să iscodească la planurile duşmanului. Dar niciodată nu se învăţase cu hidoşenia aceea a naturii. Apoi dădu dezaprobator din cap. De fapt, nu prea îi plăcuse lui niciodată ce făcea. Era o fiinţă prea comodă şi cu un caracter prea enervant şi juvenil ca să fie un bun spion. În plus el era doar Elev, nu un Spion-Observator cu ?diploma?. Dar vremurile se schimbaseră, iar datoria cheamă şi în plus ce altceva putea să facă când familia lui făcuse acelaşi lucru la rândul lor. Trebuia să servească scopurile nobile ale Organizaţiei? Atunci le va servi şi el? La urma urmei nu era aşa de rău. Iar acum se aflau aproape de casă. Chiar foarte aproape?

Călăreţii din jurul lui descălecară, iar MuadDib le urmă exemplul. Kaeru se întoarse către călăreţul de la dreapta lui şi zise:
– Musashi, aduna caii şi ascunde-i. Ne întâlnim înăuntru în Sala de Argint? Vezi dacă s-a aflat ceva despre Sidonix şi Kaoru.
Musashi îşi plecă capul cu un gest rapid şi scurt, apoi fluieră scurt, iar caii se îndreptară unul câte unul spre el. În scurt timp Musashi şi animalele dispărură în pădure. Kaeru le făcu celor din jurul lui semn să îl urmeze. MuadDib se apropie în fugă de Axi care se afla la un pas în spatele lui Kaeru. Zise în şoaptă:
– Eşti bine?
Axi se întoarse către el nedumerit şi zise:
– ? Da. De ce să nu fiu? Am scăpat din Barând?r.
MuadDib ridică din umeri. Axi îl privi cu un aer enervat:
– Ce ai? Te comporţi ciudat.
– ? Ah nimic? Doar că?, zise MuadDin privind în jur.
– ? Doar că? Ce?! se enerva Axi.
– Nu ştiu. Am un sentiment ciudat?
Axi se opri în loc şi îl privi pe MuadDib. Îl privi lung şi îşi aşeză palmele pe umerii lui, apoi zise pe un ton calm:
– Băiete? Ce e cu tine? Ce te frământă?
MuadDib îl privi cu ochi mari şi zise scurt:
– Un vis?
– Ce vis?
– ? Parcă era ca un mesaj? Trasmis de cineva?
Privirea lui Axi se trasforma brusc:
– Bine. Hai, vorbim înăuntru? Cu Kaeru?
MuadDib tăcu şi dădu aprobator din cap.

Intraseră deja mult în pădure. Copacii începură să arate mai ?prietenoşi?, mulţi dintre ei având o podoabă verde mult mai impresionantă decât mulţi pe care MuadDib îi văzuse până atunci în călătoriile lui. Dar crengile lungi care atârnau peste capetele lor, asemenea unor gheare, îl făcură să îşi schimbe repede părerea despre natura din jurul lui. Încă un lucru nesatisfăcător pentru MuadDib era că toţi arborii de aici era cu scorburi. Găuri negre şi adânci, săpate în trunchiurile noduroase ce arătau mai mult a nişte guri căscate şi flămânde, gata să înghită orice intrus. Tânărul răsuflă greu, căutând cu privirea ceva familiar în tot acel peisaj. Apoi zâmbi fericit. ?Frunza Bătrână? se ridică falnica în faţa lui. Numele era dat arborelui cel mai mare din pădure, ce se afla fix în centrul ei. Kaeru îi povestise că de fapt acela fusese primul copac din acel loc. Multe seminţe de arbori poposiră în acel sol, dar nici una nu îi supravieţuise. Înafară de una. Sămânţa lui Iaurgalen ? cel mai bătrân copac din pădure. Era singurul copac din toată pădurea fără scorburi. Avea cea mai netedă scoarţă, aproape lucioasă de o culoare gălbuie. Frunzele erau late, de forma unei palme de om şi colorate într-un verde închis. Venele ce străbăteau fruzele erau roşii, de parcă prin ele ar fi curgs de fapt sânge, nu seva pământului. Adevărul era că arborele arata destul de ciudat, dar Iaurgalen era de fapt poartă spre ascunzătoarea lor. MuadDib se trezi împins de Kaeru:
– Visătorule! Mişcă-te? Nu avem toată ziua la dispoziţie?
MuadDib îl privi pe Axi, de parcă secretul lui fusese dezvăluit şi îl urmă pe unul din ostaşii lui Kaeru. Acesta din urmă, se lasa jos la rădăcinile groase ale copacului. Era imposibil să te strecori printre ele, dar se pare că imposibilul se realiza. Câteva din rădăcinile lui Iaurgalen începură să tremure încet, apoi tot mai tare, că în cele din urmă să se smulgă din pământ, lăsând în urma lor o groapă. Soldatul se întinse pe pământ şi se târa prin deschizătură înăuntru, dispărând în întuneric. MuadDib rămase mut. El nu-şi amintea să fi văzut vreodată acel lucru. Se simţi împins, aşa că nu mai stătu pe gânduri şi îl urmă pe soldat. Se târa în coate câteva secunde, apoi simţi cum alunecă printr-un tunel îngust undeva spre interiorul pământului. Încerca să se prindă cu mâinile de pereţii bătătoriţi, dar reuşi doar să îşi rănească mâinile. Apoi simţi că nu se mai sprijină în nimic şi cade în gol. Panica puse stăpânire pe el. Dar până să ajungă să schiţeze vreun gests au să strige după ajutor, se trezi într-o grămadă mare de frunze. Auzi câteva râsete în jurul lui şi glume. Se ridică aiurit în capul oaselor. Se afla într-o încăpere luminată de făclii. În jurul lui bărbaţii de afară se descotoroseau de armurile hidoase pe care le purtaseră până atunci. Unul din cei prezenţi îi întinse o mână şi zise:
– Hai sus! Sau poate vrei să stai acolo şi să îl prinzi pe următorul?
MuadDib dădu dezaprobator din cap şi prinse mâna bărbatului. Fu smucit de jos cu putere. În clipa când ieşi din mormanul de frunze, cineva căzu în ele bolborosind şi înjurând. MuadDib recunoscu vocea lui Axi. Se întoarse şi zâmbi larg:
– Hah! Curajosule?
Axi nu zise nimic dar îi întoarse o privire tăioasă. În scurt timp tot cei de afară se aflau în ascunzătoare. Kaeru spuse scurt:
– Toţi să se adune în Sala de Argint? Voi doi vă veţi odihni după ce ne veţi povesti totul şi aflăm de la spionii noştrii ultimele noutăţi.
Axi şi MuadDib incuvintara fără să scâncească, deşi lui MuadDib nu îi convenea deloc situaţia. În scurt timp intrară toţi într-o încăpere înaltă. În mijlocul încăperii se afla o masă octogonală. De fiecare colţ al mesei stătea atârnat o lanţ de argint pe care se afla prinsă un vârf de săgeată, tot din argint. Partea de podea dispre perete a încăperii era pavată cu dale de argint. De la acel pavaj, spre fiecare săgeată, se afla croit un drum şerpuitor tot din dale de argint. Scaunele de la masă erau nişte stânci aşezate cu grijă în jurul ei între potecile de argint. Pe jos, în locurile unde argitul lipsea, se afla un strat de iarbă verde. MuadDib privi iarba nedumerit şi zise:
– Cum ajunge aici soarele ca să facă iarba verde?
Kaeru zâmbi şi zise:
– Cu noi ajunge aici soarele? Şi aşeză mâna pe masă.
În mijlocul hexagonului de piatră, de află turnat cu argint un soare cu opt raze, patru dintre ele mai mari, care indicau cele patru puncte cardinale şi alte patru raze mai scurte, între cele patru lungi. MuadDib înclină capul în semn de respect şi zâmbi. Privi încă o dată iarba din încăpere. Printre firele verzi observă nişte luciri albe. Se lăsă în genunchi şi le privi cu atenţie. Erau de fapt nişte flori minuscule albe, cu opt petale. Kaeru ingenunchie lângă el:
– ? Nu ai mai văzut până acum o floare Tolothe??
MuadDib dădu dezaprobator din cap:
– Nu ştiu? Mie mi se pare că sunt Celebrine?.
– … ?Floarea de Argint? sau ?Floarea Opt-Petale? sunt acelaşi lucru MuadDib? Ah, mai ai atâtea de învăţat. A fost o greşeală că te-am lăsat să pleci în acea misiune. Ai fost capturat? Eh, dar a trecut. Acum te-am găsit… , zise Kaeru mâhnit.
Cei doi fură întrerupţi din conversaţie de Musashi, care dădu buzana fericit în încăpere:
– Stăpâne? Am veşti bune?!!!
– Ah, aşa ceva nu am mai avut de mult timp. Care e vestea aceea Musashi? întrebă Kaeru ridicându-se de lângă MuadDib.
– ?I-am găsit? Pe Kaoru şi Sidonix?!!!
Kaeru făcu ochi mari şi se îndrepta spre Musashi cu paşi mari. Strigă:
– Unde sunt?!
Musashi făcu un pas înapoi, se întoarse spre stânga şi se înclină:
– ? Aici stăpâne?
În încăpere intrară Kaoru urmat de Sidonix. Kaoru îşi îmbrăţişă fratele imediat ce ajunse în faţa lui. Acesta rămase timp de câteva secunde nemişcat:
– ? K-Kaoru??
– Da! Eu sunt? Iar tu?? Tu eşti bine?? Credeam că?
– ? M-am făcut bine? , zise Kaeru, apoi îşi îndreptă privirile spre celălalt nou venit. Sidonix? Bine ai venit?
Acesta din urmă ezită timp de câteva secunde, apoi zise parcă stânjenit de binevoita fratelui său vitreg:
– ? Uhmmm? Bine te-am? V-am găsit, se corectă privind în jur la mulţimea adunată care îl privea cu un aer poate prea fericit şi liniştit.
Kaoru şi Kaeru îi zâmbiră şi dădură aprobator din cap, bătându-l prieteneşte pe umăr. Kaeru zise:
– Avem multe de vorbit de-ale noastre, dar nu acum. Acum am nevoie de informaţii?
Axi făcu un pas spre Kaeru şi zise, arătând spre MuadDib:
– Cred că învăţăcelul nostru are ceva să ne spună în legătură cu un mesaj?
MuadDib făcu ochi mari şi îl privi speriat pe Axi:
– Dar? Dar eu?
– Ce ai să ne spui Muad?
– Eu? N-n-nimic? se bâlbâi tânărul.
– Muad, ai primit un mesaj? De la cine era insinta Axi.
MuadDib îşi muşcă buza şi zise cât putu de încet:
?- ? Zeri??
Kaeru şi Kaoru îşi întinseră gâturile către el:
– Ce-a zis? se strâmbă Kaoru.
– Zeri! zise Sidonix mişcându-şi urechile alungite.
Kaoru şi Kaeru îl priviră pe Sidonix uimiţi apoi pe MuadDib.
– Zeri? Cum ai primit tu mesaj de la Zeri?
– L-am visat?
Kaoru făcu ochi mari şi strigă:
– VISAT?! Vrei să spui că? tu? poţi? TU!?!!
– Ce ţi-a spus Zeri? îl repezi Kaeru.
– ?Că? A spus că?, se bâlbâi tânărul, panicat vizibil de cei din jurul lui.
Sidonix îl smulse pe MuadDib dintre cei doi care îl încolţiseră:
– Speriaţi copilul. A stat destul închis într-o temniţă murdară şi a fost destul chinuit. Lăsaţi-o mai moale? Deci, Zeri ţi-a apărut în vis. Şi ce ţi-a spus? zise calm Sidonix.
– ?Că? ?Zeul Pământului s-a dezvăluit. Războiul a început. Kaeru trebuie să se pregătească? Acum! La fel ca şi noi toţi? A început?!? , răspunse mecanic MuadDib.
Kaoru repetă cuvintele odată cu MuadDib, apoi exclamă:
– MuadDib are capacitatea să citească gândurile! E acelaşi mesaj care l-am primit şi eu de la Zeri? E ca şi noi!!! Nu îmi vine să cred?
Kaeru şi Sidonix se priviră plictisiţi:
– Ca şi ?noi?? Poate ?voi??, zise pe un ton sâcâit Sidonix.
– Nu cred că e timp să mai discutăm, interveni Kaeru. Musashi, pregăteşte oamenii. Kaoru, Sidonix, Muad, Axi? odihniţi-vă. Mâine în zori, plecăm la război?
– ?Şi la victorie, adăugă Kaoru scoţând sabia din teacă şi ridicând-o în aer.
Musashi îl privi zâmbind şi şopti:
” – La victorie…”

***

TO BE CONTINUED…