MuadDib se ridică de jos ameţit. Fusese lovit în moalele capului cu un obiect dur, iar acum imaginea din faţa ochilor lui nu mai era deloc clară. Auzi de undeva de departe vocea lui Musashi care îl strigă şi îi urlă ca Axi murise. Brusc panica puse stăpânire pe el. Axi, cel care până atunci îi fusese ca un frate mai mare, cel care îi fusese ca un tată, acum murise. Încerca să urmeze vocea lui Musashi, dar se prăbuşi la pământ epuizat. Un llerac se apropie de el şi îl lovi cu sabia colţoasă, retezându-i capul. Corpul neînsufleţit al tanaralui căzu la pământ imprastiend în jur sângele roşu. Musashi privi panicat scenă. Răsufla greu, încercând să inhaleze aer cât mai mult pentru a se linişti. Privi în jur. Kaoru zăcea în genunchi, încă luptându-se cu trei lleraci, ce loveau ba cu ciocanele, ba cu săbiile în scutul lui. Sidonix, începuse să îşi muşte deja inamicul, sfâşiindu-le carnea de pe trupuri, iar numărul ostaşilor Lordului creştea în continuare. Privi cu deznadejede la priveliştea din jurul lui. Era fără sens să mai lupte. Erau trei contra? nici nu putea să îşi imagineze un număr. Începuse să se mire că rezistară atât de mult. Apoi o voce necunoscută răsună în jur:
? ? ATACAŢI!!!?
Kaoru îşi scutură capul pentru a se asigura că nu fusese doar o himeră în mintea lui. Brusc prinse putere şi îi împinse pe cei trei ce se aflau în jurul lui. Privi spre direcţia vocii. Aceasta se auzi din nou? şi atunci o recunoscu? Era Zeri. Privi în jur aiurit. Intradevar era el. Sidonix smulse carnea de pe gâtul unui natyz, o scuipă şi privi şi el în direcţia vocii. Apoi exclamă fericit:
– ZERI!!! ERA CAZUL SĂ APARI! Strigă aceste, făcându-şi drum spre noul venit.
Acesta zâmbi şi descălecă de pe cal. În spatele lui se întindea o armată enormă, înşirata minuţios pe rânduri şi coloane. Toţi erau îmbrăcaţi în veşminte albe, strălucitoare, nepătate de murdăria drumului lung pe care îl străbătură. Kaoru privi parcă speriat scenă:
– Z-Zeri?! strigă de undeva de departe Kaoru.
– ? Ah, asta? Am avut binecuvântarea lui, zise acesta arătând spre pământul de sub el.
Sidonix îşi privi aiurit fratele şi zise:
– Ce tot vorbeşti?, apoi se întoarse în jur cu acelaşi aer, căutând un răspuns. Ce vrea? Ce zice? Au înnebunit cu toţi aici?
Deodată pământul de sub ei începu să se cutremure, apoi se opri la fel de brusc. Armata Lordului păru cuprinsă de panică pentru un moment, urlând a moarte. Kaoru zâmbi:
– Dimnar, Zeul Pământului? E cu noi!
Sidonix scoase un chiuit:
– ? Hai să terminăm cu lupta asta? Mi-e foame!

Zeri îşi ridică sabia în aer şi strigă:
– CUIO UILOS H?N!!!
Vocile miilor de ostaşi îi raspusera într-un cor ce vuia asemenea vântului:
– CUIO!!!
Kaoru zâmbi şi strigă şi el:
– CUIO!!!
Dar din peşterile sălaşului, năvăliră afară alte oşti, însoţite de creaturile telurice ale Lordului, vânătorii de suflete. De undeva se sus se auzi un urlet ascuţit. Sidonix privi spre înălţimi. Pe un pisc, stătea cocoţat Majin. Acesta mai strigă o dată şi îşi îndreptă degetul spre el. Sidonix rânji:
– Să te văd zâno?
Dar printre sutele de lleraci din jurul lui Sidonix, săriră trei vânători. Se mişcau foarte repede şi se fofilau printre luptători foarte uşor. Iar în soarele de apus care strălucea pe cer, se ascundeau în umbrele pământului. Sidonix începu să mânuiască sabia în jurul lui, lovind tot ce se putea şi era tuciuriu. Răpuse doi vânători dintr-o greşeală, dar alţi patru îi luară locul celor morţi, sărind din umbre.

Armata albă a lui Zeri începu să îşi croiască drum în puhoiul negru al Lordului. Zeri alerga spre Kaoru şi îl eliberă dintre cei patru lleraci. Îl privi parcă enervat şi zise:
– Unde naiba umbla Kaeru? Nu trebuia să fie cu voi?
– Kaeru e mort. Lordul i-a furat sufletul şi l-a întors împotriva noastră? Axi l-a ucis? De fapt s-au omorât unul pe altul?
Zeri rămase nemişcat:
– ? Dar?
– Ştiu. Nu e drept. Dar nu e cazul să abandonăm acum! Venirea ta mi-a dat o speranţă când totul părea în van? Dar dacă Dimnar e aici? De ce nu face nimic?
– ? Uhmmm?, încerca Zeri să vorbească, puterile lui sunt limitate. Ne aflăm pe teritoriul Lordului?
– Atunci la luptă? Până şi Sidonix a fost fericit să te vadă. Asta trebuie să conteze.
– La luptă! încuviinţă Zeri.
Dar vânătorii Lordului nu încetau să ţâşnească din umbrele pământului. Ostaşii deveneau tot mai speriaţi de ei, simpla lor muşcătura, făcându-i să îşi piardă sufletul. Zeri urlă nervos:
– Cum poţi omora un vânător?
– Oricum, dar nu te lasa muşcat sau zgâriat. Eşti muşcat, îţi pierzi sufletul, eşti zgâriat te-au însemnat. Îţi pierzi sufletul mai târziu şi eşti reperat mai uşor, plus că te trasformi în ceva diferit de ei, om amestecat cu? ce or fi… ei?, răspunse Kaoru parcă scârbit.
– Şi o simplă lovitura îi omoară?
– În lumina da! La lumina prind formă, în umbră, sunt umbre?
Zeri înghiţi în sec şi zise:
– Ştii, am venit aici plin de curaj. Încep să cred că nu sunt aşa bun pe cât dorea?
Kaoru îl privi nedumerit:
– Ai ajuns aici cu un Spirit Primordial după tine. Crezi că aia e nimic? Apropo, ai făcut cunostiinta cu Assane?
Zeri îl înghionti:
– Fangorn a murit din cauza ei?
– Îmi pare rău?
– Toate la timpul lor? Acum hai să ducem bestile astea în lumină, până când mai străluceşte soarele pe cer?, zise Zeri zâmbind amar.
Kaoru incuvinta şi o luă la fugă lovind fiecare umbră pe care o zărea în calea lui. Din ele incepusa să ţâşnească creaturile negre, urmărindu-l. Zeri , urmându-l îndeaproape, privi în urma lui la creaturi. Capetele le erau rotunde şi aveau o gură imensă cu nişte dinţi ascuţiţi şi lungi. Buzele parcă nu existau, lăsând la iveală gingiile vineţii. Comunicau printre ele prin nişte strigăte scurte care semănau mai mult a râgâituri. Iar de câte ori deschideau gura, o limbă imensă şi lungă zvâcnea afară. Zeri grăbi pasul şi începu să urle:
– SUNT HIDOŞI! ÎI URĂSC!!!
– Şi ei pe tine, dar de aia tot îţi vor sufletul?
– Sunt prea mulţi? Şi se întunecă, strigă Zeri privind cerul violet.
Un vânător se năpusti asupra lui Zeri, dar îşi găsi sfârşitul în sabia ascuţită a lui Sidonix, care apăru din senin în faţa lui. Întinse animalul pe jos, smulse sabia din el, apoi se întoarse către cei doi:
– Nu ştiu cum facem, dar dacă vine noaptea suntem morţi cu toţii?
Kaoru încuviinţă şi zise:
– Atunci nu avem altceva de făcut decât să omorâm acum cât mai mulţi?

Cercul soarelui devenea cu fiecare minut tot mai roşu, pierzându-se la orizont. Cu cât lumina lui se stingea de pe cupola cerului, cu atât vânătorii se înmulţeau numeric. Zeri căzu pe jos. Labă neagră a unui vânător se ridică asupra lui şi lovi. Zeri se rostogoli într-o parte, ferindu-se în ultima clipă. Se ridică rapid de jos şi se caţără în spinarea lui cu o iuţeală uimitoare. Corpul creaturii i se păruse până atunci păros, dar acum observă că de fapt era ca o gelatină la atingere, în care parcă te scufundai. Scose un cuţit prins cu o curea de pulpă piciorului şi îl înfipse în ceafa bestiei fără să mai ezite. Acesta scoase un urlet prelung şi se prăbuşi fără suflare la pământ.

Ultima raza de lumina dispăru înghiţită de orizont. Pentru un moment parcă întreaga lupta se opri. Aerul deveni brusc greu şi irespirabil. Atmosfera părea nemişcată. Un zumzăit prelung începu să se audă în jur şi o dată cu el urletele lleracilor şi natyzilor cântau victoria. Zeri, Kaoru şi Sidonix rămaseră nemişcaţi. Ostile lui Zeri se opriră şi ele din luptă. Zeri chicoti şi Kaoru scrâşni nervos:
– Refuz să cred că asta mi-e sfârşitul?
Deodată pământul începu să se cutremure şi o ceată densă se lăsă în jur. Sidonix se sprijini cu spatele de Zeri şi Kaoru. Zise resufland greu:
– Ceaţă? Cum?? E bine totuşi? Mai puţine umbre în ceaţă?
– Şi mai puţină vizibilitate? adăugă Kaoru nervos.
– Dar nu umbre?, nu se dădu bătut Sidonix.
– ? Ceata de Argint?, zise parcă fermecat Zeri.
– Auzi tu Zeri, tu de unde naiba le ştii pe toate?? se răsti pe un ton nervos Sidonix.
– ? Zeul Aerului e aici! exclamă Kaoru.
– EXODIA! strigă Zeri.
– ? Dacă el e aici? Zeul Apei e şi el?, adăugă Sidonix? Momotaro?
– Au venit toţi? Nu ne-au părăsit?
– Recunosc băieţi! Speranţa îmi face bine acum, spuse Sidonix brusc revigorat.
De undeva de sus începură să se audă urlete. Cei trei priviră cerul. Prin ceaţă densă desluşiră dâre de lumină, asemenea unor explozii. Zeri se strâmbă şi zise:
– Aia ce mai vrea să fie? Alte drăcii de-ale Lordului?
– ? Nu ştiu?, zise Kaoru încercând să desluseaca ceva, dar e bine dacă lleracii au tăcut.
Ceata se risipe la fel de brusc cum apăruse. Cerul era negru, acoperit doar de pătura de lumini ale stelelor. Dar pe el incepusa se să arate siluetele roşiatice ale unor creaturi înaripate. O voce din mulţime strigă:
– DRAGONI! DRAGONI ROŞII!!! SUNT UN STOL DE DRAGONI!!!
Zeri scapă un strigăt de uimire. Nu mai văzuse niciodată un dragon, iar acum vedea un stol întreg. Păreau să se îndrepte spre câmpul de luptă. Urletul lui Dagniree făcu că lleracii să îşi astupe urechile, mulţi dintrei ei, aruncându-şi armele şi să se ascundă. Dagniree ateriza pe unul din piscurile muntoase ale grotei Lordului. În spatele ei stătea Shuin. Ceva mai încolo Cyber, condus de Redleaf îşi făcu loc printre stânci. Urlă o dată şi scuipă foc. Câţiva vânători râşniră spre el, dar îşi găsiră sfârşitul în flăcările suflului lui. Sidonix dădu aprobator din cap şi urlă:
– O da! Asta numesc eu foc de tabără!
Zeri se caţăra pe o stâncă şi strigă către oamenii lui:
– SPERANŢA NU A MURIT! LUPTAŢI!!! CUIO UILOS H?N!!!
Şi încă o dată vocile luptătorilor răsunară în noaptea, acoperind răgetele inamicilor. Rulmod se aşeză în apropierea câmpului de luptă. În spatele lui, Elf Kid învârtea o sabie în mâini. Descalecă în grabă şi o luă la fugă spre armata Lordului. Cu sabia îndreptată înainte începu să taie în carne vie. Parcă treziţi dintr-o transă restul începură şi ei să lupte. Învălmăşeala era de nedescris. Elf Kid începu să urle la fiecare lovitură:
– Asta-i pentru MAMA! Şi asta-i pentru TATA uratanie! Asta-i pentru MIKO? pentru că mi-ai răpit-o! Şi asta-i pentru MINEEEEEEEEEEEEEE! Nimeni nu mă face să plâng!
Dar lacrimile incepusa să se prelingă pe obraji tânărului, în timp ce înainta în mijlocul armatei Lordului. Shuin îl îndemna pe Ordun în ce direcţie să scuipe flăcări. Focul emanat de acesta pârjolea atât lleraci şi natyzi cât şi vânătorii, care săreau că apucaţii în toate directile, încercând să scape văpăii. Restul dragonilor se aşezară în cerc înconjurând câmpul de luptă şi restrângându-l.

Dar din mijlocul pământului se auzi brusc un urlet prelung. Toţi vânătorii se opriră din atacul asupra oamenilor şi îşi îndreptară brusc atenţia asupra dragonilor. Zeri rămase nemişcat:
– Ce se întâmplă?
– Vor să îmi omoare dragonii, se auzi o voce feminină.
Zeri se întoarse spre direcţia vocii şi zise:
– Sunt ai tăi?
– Da!
– Şi tu eşti?? întrebă Sidonix, măsurând-o din priviri pe noua venită.
– ? Redleaf?
– Ei bine Redleaf? Dacă ştii să mânuieşti o sabia? la lucru cu tine, zise Kaoru serios.
Redleaf se strâmbă. Kaoru observă reacţia şi se grăbi să adauge:
– ? Şi mulţumesc de ajutor. E mai mult decât putea cineva să spere?, zise acesta privind cercul de dragoni format.
Acesta îi zâmbi larg şi zise:
– Nu o fac doar pentru voi, ci şi pentru mine.
Sidonix îşi înfrână un hohot de râs:
– ? Eh atunci, suntem în aceeaşi bărcuţă… surioară?
Redleaf ignora comentariul şi lovi cu pumnalul primul llerac care îi ieşi în cale, curmându-i viaţa.

Balthasar descălecă din spatele lui Aravir. Dragonul îl lăsase în apropierea piscului pe care stătuse cocoţat Majin. La capătul piscului se afla o intrare în munte. Păşi precaut spre ea, dar dinăuntru apăru Majin rânjindu-i.
– Uite cine s-a decis să i-a parte la distracţie. Însuşi prea-iubitul? Balthasar. Ai id?e cât ne-a costat iubirea care ţi-o poartă blestemata aia mică?
– A zis cineva numele meu? se auzi o voce feminină.
Majin se întoarse în spate şi oftă:
– Ah, Cursed? Nu? Nimic? Ce ar fi să îţi vezi de ale tale? El este al meu? Tu vezi-ţi de frăţiorul preţios.
Expresia feţei lui Cursed se trasforma brusc, din indiferentă la una nervoasă. Ochii negrii îi scânteiară şi sabia ei se îndreptă asupra lui Majin. Dar se opri în dreptul inimii lui.
– E a doua oară că te las a trăieşti. Doar pentru că nu îmi eşti deloc important. Ţi-am mai spus să nu mai foloseşti acel ton cu mine! urlă aceasta al el.
Majin împinse sabia din faţa lui şi o privi tăios pe Cursed:
– Ascultă frumoaso! Ce-ar fi să mă laşi în pace? Ce cred eu de fapt e că nu ai destul curaj să împingi sabia aia în inima cuiva, aşa că vorbăria cu ?tonul? nu merge cu mine. Pleacă de lângă mine. Chestii de genul tău mă lasă rece?
Balthasar îi întrerupse cei doi:
– Ei bine, dacă domnişoara e prea indiferenţă faţă de tine, ce ar fi să termin eu ce a vrut ea să înceapă? zise acesta îndreptându-şi sabia spre Majin.
Majin pufni în râs:
– Glumeşti! Aşa-i?
Cursed se îndepărta de cei doi, camuflându-se în întuneric şi aşteptându-şi prada în linişte. Balthasar făcu câţiva paşi spre Majin, apoi adăugă:
– ? Deloc. Ţie ţi se pare că glumesc?
– Fie! zise Majin sâcâit.
Majin făcu un salt în spate pierzându-se în întuneric. Balthasar rămase nemişcat şi înjura:
– Eşti laş Majin. Arată-te?
Dar nu termină ce avu de spus că simţi o lovitură în spate. Căzu pe burtă şi scapă sabia din mână. Se întoarse rapid pe spate şi privi în jur. Majin stătea deasupra lui rânjind. Îşi ridică laba uriaşă şi lovi. Balthasar se chemui şi se rostogoli peste cap, îndepărtându-se de atacator. Acesta lovi şi zdrobi stanca sub greutatea pumnului. Balthasar bâjbâi câteva secunde prin întuneric şi îşi găsi sabia. Se ridică în picioare şi îl privi pe Majin. Cei doi începură să se învârtă încerc, dându-şi târcoale unul altuia. Balthasar făcu un pas spre el, dar Majin, se retrase un pas. Încă un pas, reacţia creaturii era aceeaşi şi ce îl enerva mai tare pe Balthasar era că Majin nu îşi ştergea acel rânjet de pe faţă. Cavalerul făcu un pas la stânga, apoi sări spre Majin fulgerător. Lovi cu sabia, iar lama ei se înfipse în carnea braţului lui Majin, despicând-o. Sângele începu să se prelingă prin rana deschisă. Majin se întoarse nervos către Balthasar. Se ridică în aer şi porni fulgerător spre el. Îl prinse de platoşa de pe piept şi îl ridică în aer, cărându-l spre un hău. Dar fu oprit de ceva. În spatele lui, tindandu-l de coadă, stătea Sidonix rânjind. Acesta îi făcu un semn şi zise:
– Hei, amice? Ce ar fi să reglăm nişte contri mai vechi?
– Ce ar fi să îţi vezi de treburile tale hibridule? zise Majin în scârbă şi scuipă în direcţia lui.
– ? O treabă cum aş fi eu! se auzi vocea lui Cursed.
Sidonix înmărmuri. Lasă coada creaturii în mână şi se întoarse tăcut spre Cursed. Zise sugrumat:
– ? C-Cursed?
– În persoană frăţioare? În sfârşit ne întâlnim din nou. Ştii intodeauna mi-au displăcut persoanele de genul tău. Autoexil şi tâmpenii de genul ăsta. Chiar nu ştiu de ce ai fost preferatul mamei… Poate doar pentru că te-ai născut cu un minut înaintea mea?
– De asta este vorba Cursed? Gelozie? Invidie?
Părul roşiatic al fetei se ridică în aer, unduindu-se asemenea unor tentacule, învăluindu-l pe Sidonix. Ochii îi deveniră brusc negrii, având sclipirile albastre oţelite în ei. Sidonix ridică din umeri şi zise:
– Fie cum vrei tu. Câştigă cine rămâne în picioare.
– Asta era şi planul…, îi răspunse aceasta, etalându-şi dantura ascuţită, într-un zâmbet larg şi răutăcios.

***

TO BE CONTINUED…