YU-NO partea 21 Impresii finale

(Urmează finalul fericit cu Ayumi, Mio şi Kanna, impresii finale şi o galerie foto.)

Ayumi Happy Ending

Peste câţiva ani, ei s-au mutat la alt oraş, un factor decisiv fiind publicitatea ei negativă, însă amândoi vroiau să o ia de la 0. Takuya plănuieşte să devină un cercetător de istorie, însă nu va face greşelile lui Koudai, el vrând să elucideze toate misterele ce înconjoară muntele triunghiular.

Kanna Hapy Ending

Deşi vorbiseră iniţial ca ei să locuiască acasă la Takuya, el a ajuns să stea mai mult la ea. Takuya este student, iar Kanna lucrează la birou, experienţa ei de viaţă fiindu-i de folos în carieră. El ştie că Kanna a trăit câţiva zeci de ani şi că mama ei venise din lumea cealaltă. Takuya are impresia că a mai văzut-o pe mama ei, însă nu are altă dovadă decât fotografia aceea. (Mama ei era Amanda, ceea ce ar deschide posibilitatea ca Kanna să fie fiica lui, însă nu se poate şti sigur. E bine că Amanda a reuşit să ajungă pe Pământ.)

Mio Happy Ending

Distrugerea muntelui triunghiular a făcut valuri mari în oraş, un monument cultural fiind pierdut, Geo Technics fiind suspectată că a cauzat acest dezastru, din cauza prospecţiilor geologice de pe coastă. Doar Takuya şi Mio cunosc adevărul. Câţiva ani mai târziu, Mio îşi dă doctoratul în istorie, Takuya fiind asistentul ei. Mio îşi doreşte să afle misterul din spatele muntelui, Takuya ajutând-o.

Impresii finale

Sincer să fiu, după ce am petrecut aproape 100 de ore (culmea e că am 99%!) în compania acestui visual novel, mai ales că sunt în plină sesiune, pot spune cu mâna pe inimă că este unul dintre cele mai bune pe care am avut plăcerea să le citesc.

Am fost foarte surprins să aflu cum te poate captiva, ţinând cont de faptul că a apărut în 1996, deci are ceva vechime în spate. Însă, la fel ca un vin bun, YU-NO: A Girl Who Shouts Love at the Edge of the World te suprinde prin buchetul bogat pe care îl oferă, nu doar printr-o poveste fascinantă şi foarte complexă, personajele pe care le are, ci şi prin muzica superbă (coloana sonoră are peste 5 ore, fiind cea mai lungă pe care am ascultat-o până în prezent).


Singurul neajuns MAJOR pe care îl pot aduce este necesitatea de a tot click-ui de nebun în unele locuri, repetitivitatea fiind o bilă neagră care mi-a dat multe bătăi de cap. Însă, nu pot uita anul în care a apărut acest visual novel, fiind epoca point&click-urilor. Asta nu ar trebui să descurajeze pe nimeni, povestea meritând pe deplin un mouse stricat şi ceva nervi.

Cel mai mult regret faptul că am aflat abia acum de YU-NO, însă nivelul meu de japoneză nu este atât de ridicat încât să-mi permită să mă aventurez în titluri netraduse, însă mă voi strădui să ating un nivel superior cât mai repede şi mă voi verifica recitind acest titlu (are foarte mulţi termeni specializaţi şi este nevoie de o înţelegere aprofundată a limbii). Mă bucur că TLWiki au scos traducerea acestui titlu absolut superb, fără de care nu aş fi putut afla ce pierd, cel puţin nu acum. Un motiv în plus pentru a-mi perfecţiona cunoştinţele de japoneză, pentru ca apoi să particip şi eu la proiectele lor. Desigur, ar fi şi varianta folosirii Atlas/AGTH, însă nu vreau să recurg la o cârjă software, mai ales că mă interesează limba.

Ar fi fost nedrept dacă nu aş vorbi puţin şi despre personaje.

Takuya Arima, deşi văzut iniţial drept un puşti chiulangiu şi tăcut, care vrea să fie lăsat în pace de ceilalţi, avea motive să se comporte aşa, fiind afectat (chiar dacă nu îi convine să recunoască) de dispariţia lui Koudai. Acest eveniment l-a făcut să renunţe la a mai practica kendo şi la a mai merge la ore, el având o aventură cu Mitsuki. Tocmai când s-a obişnuit că ideea că tatăl lui este dispărut, el primeşte o scrisoare din partea lui, care ulterior îl trimite în călătoria vieţii lui, el încercând să-l găsească pe Koudai. Astfel, după ce adună toate sferele necesare funcţionării Reflectorului (evitându-l pe Ryuuzouji pe cât posibil), Takuya ajunge în altă dimensiune, unde face se îndrăgosteşte de Sayless, cu care are o fiică. Însă fericirea lui este de scurtă durată, Sayless murind, el ajungând într-un lagăr de muncă, neştiind nimic de fiica lui, Yu-no. În cele din urmă, el pleacă de acolo şi ajunge în capitală, aflând adevărul şi magnitudinea evenimentelor care au avut loc până atunci.În urma sacrificiului făcut de Yu-no, ambele lumi sunt salvate, iar el va ajunge să se transporte cu ea la începutul universului, finalul fiind începutul biblic al umanităţii: Adam şi Eva. Crescând foarte repede, este posibil ca Takuya să posede aceleaşi trăsături ca oamenii din Dela Grantia.

Ayumi Arima, mama vitregă a lui Takuya, lucrează la Geo Technics, fiind cercetătorul principal în studierea pietrei HS. Deşi ea îl iubise pe Koudai, Ayumi a început să se simtă singură şi să-l privească pe Takuya drept înlocuitorul lui, cei doi semănând în multe privinţe. Ea ajunge în Dela Grantia după evenimentele din prolog, aşteptând venirea lui Takuya. L-a ajutat întotdeauna pe Takuya. Are un destin tragic, fiind omorâtă de Ryuuzouji.

Koudai Arima, tatăl lui Takuya, este o prezenţă enigmatică, el nefăcându-şi apariţia decât în prolog şi în visele lui Takuya. Chiar dacă el s-a recăsătorit cu Ayumi, dragostea lui adevărată a rămas Keiko, pe care el şi-a dorit să o reîntâlnească. Deşi nu a fost un tată bun pentru Takuya (cel puţin din spusele lui), el este văzut favorabil de femeile cu care a intrat în contact. Koudai este cel care a pornit teoria pe care se bazează Geo Technics, precum şi primele cercetări în domeniu. Nu se ştie dacă el a reîntâlnit-o pe Keiko după ce a intrat în flux.

Keiko, mama naturală a lui Takuya, a fost o preoteasă din Dela Grante, care a ajuns pe Pământ în urma evitării cataclismului dintre cele două dimensiuni. Nevăzătoare, ea i-a purtat o grijă profundă lui Takuya, însă s-a sinucis, probabil pentru a lăsa conştiinţa lui Grantia să se întoarcă la următoarea preoteasă. Nu există multe informaţii despre ea.

Eriko Takeda, medicul şcolii şi totodată dirigintele clasei lui Takuya, are un scop ascuns, urmărindu-l pe Ryuuzouji. Deşi pare o tipă rece, ea este capabilă de sentimente puternice, însă circumstanţele nu îi permit să se exteriorizeze. Eriko îl urmăreşte pe director pentru că acesta este posedat de o entitate, un criminal pe care îl caută, acesta omorându-l pe Abel, iubitul ei, ea venind din viitor pentru a se răzbuna, în principal. Ea este cea care îl elimină pe Ryuuzouji, după ce acesta îşi arată adevărata faţă.

Mitsuki Ichijou, secretara directorului, a fost mult timp îndrăgostită de acesta, însă fără ca sentimentele ei să fie împărtăşite. Astfel, ea a avut o aventură cu Takuya, amândoi având nevoie unul de celălalt. După această perioadă, ea manifestă sentimente puternice faţă de Takuya, fiind geloasă pe celalalte fete cu care el vorbeşte (mai ales pe Mio). Din păcate, destinul ei este unul tragic, Ryuuzouji folosindu-se de ea pentru a o omorî pe Ume şi a se debarasa de eventualii lui inamici, ceea ce ea execută, fiind sub controlul lui, Mitsuki sfârşind prin a muri.

Mio Shimazu, colega lui Takuya, este îndrăgostită de el, deşi se poartă rece în prezenţa lui. Ea îi văzuse pe Takuya şi Mitsuki în timp ce făceau sex, de atunci fiind rece cu amândoi. Mio este fiica primarului, pasionată de istorie, motiv pentru care vrea să exploreze muntele triunghiular şi să-i afle secretele. În cele din urmă, ea se deschide faţă de Takuya.

Kanna Hatano, o fată care s-a transferat de scurtă vreme la şcoala lui Takuya, are o poveste tristă, fiind fiica lui Amanda. În urma morţii mamei ei, Kanna a fost silită să se prostitueze pentru a putea trăi, ea mutându-se periodic din această cauză. Este asemănătoare cu mama ei, având nevoie de piatra HS pentru a trăi, însă are o foarte mare experienţă de viaţă, vârsta ei fiind de câteva decenii. Ea a fost luată în grijă de Koudai şi Keiko, ulterior supraveghindu-l pe Takuya şi având grijă de el. Relaţia ei cu Takuya este incertă.

Kaori Asakura, spion corporatist sub acoperirea de jurnalist, este o femeie vicleană, care a fost angajată de director pentru a pune mâna pe piatra HS. Ea colaborează cu oricine este nevoie pentru a-şi îndeplini obiectivul, deşi preferă să evite violenţa şi suferinţa inutilă.

Yuuki Masakatsu, colegul lui Takuya, este îndrăgostit de Mio. Un tip pur, timid, el încearcă să-i obţină afecţiunea făcându-i pe plac, însă Mio, deşi ştie ce simte faţă de ea, nu reacţionează. Văzând că Mio se apropie de Takuya, orbit de gelozie, el lasă să se afle nişte informaţii confidenţiale legate de viaţa ei, regretând apoi gestul său. Îl respectă foarte mult pe Takuya, care l-a salvat anterior.

Kouzou Ryuuzouji, prieten bun cu Koudai, directorul şcolii, a fost posedat de acea entitate, ceea ce îl face să-şi schimbe comportamentul (lucru observat atât de Mitsuki, cât şi de Ume). Kouzou, împreună cu Koudai şi Imagawa, au elaborat o lucrare foarte apreciată de Mio, fiecare dorind să atingă apogeul cercetării, însă el a rămas în urmă. După ce a fost posedat, el s-a concentrat pe obţinerea pietrei HS, pentru a se putea transporta în altă dimensiune, fugind de Eriko. Entitatea care a pus stăpânire pe director este una diabolică, care doreşte să elimine toate lumile paralele, dintr-un motiv sau altul.

Ume Ryuuzouji, mama lui Kouzou, a observat schimbarea acestuia şi faptul că fiul ei nu mai este persoana pe care ea o ştia. Este posibil ca ea să fi văzut dispozitivul cu care entitatea a venit pe Pământ, ea vorbind apoi cu Mitsuki despre schimbarea lui Kouzou. Văzând că şi ea dă semne că s-a schimbat, Ume îi transmite semnale lui Takuya, însă este ucisă de Mitsuki. Deşi părea senilă, femeia se prefăcea, pentru a-şi ascunde intenţiile.

Hideo Toyotomi, subalternul lui Ayumi, colaborator al lui Kaori. El încearcă să o seducă pe Ayumi, încercând să obţină documentaţia pentru lichidul de protecţie al pietrei HS, pe care să i-o ofere lui Ayumi. Un tip fără scrupule.

Houjou, detectiv particular angajat de Ryuuzouji pentru a-i lua urma lui Koudai. El încearcă să afle locaţia lui de la Kanna.

Sayless, soţia lui Takuya din Dela Grante. Fostă preoteasă, ea fuge din capitală, îndrăgostindu-se de Takuya, cu care are o fiică, Yu-no. Nu poate vorbi. Se sinucide atunci când soldaţii imperiali vroiau să o violeze. Ea l-a ajutat pe Takuya în momentele în care se afla la muntele triunghiular.

Yu-no, fiica lui Takuya şi a lui Sayless, este luată de soldaţi când se afla la templu împreună cu tatăl ei, devenind preoteasă. Ea salvează cele două lumi, aşteptându-l apoi pe Takuya, cu care se reîntâlneşte.

Amanda, mama lui Kanna, conducătoarea rezistenţei de pe Dela Grante. Deşi ea a fost îndrăgostită de Takuya, nu se ştie dacă el este tatăl lui Kanna. Ea a ajuns pe Pământ după ce a fost transportată în vid. Are o soră mai mare, Ilia.

Ilia, cavaler imperial care păzeşte Graniţa continentului, eliminând monştrii care doresc să-l invadeze. Ea se sacrifică pentru a o salva pe Sayless de un monstru, rugându-l pe Takuya să-i ia locul timp de 4 ani.

Kun, animalul de casă a lui Yu-no, devenind ulterior salvatoarea lui Takuya şi a lui Amanda. Ea este salvată de două ori de Takuya, sacrificându-se pentru a-i duce cât mai aproape de capitală drept mulţumire.

Galerie foto

[nggallery id=1]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *