La un moment dat imi cautam un job nou si am aplicat la B. pe un post de retelistica / suport voce. Cu toate ca nu mai lucrasem intr-o firma mica, am zis ca nu strica sa incerc, mai ales ca mi-a placut descrierea lor si ceea ce aveam sa fac. In fine, am aplicat si m-au si chemat la un interviu.

Sediul firmei era in nordul capitalei intr-un apartament cu etaj, frumos, nimic de zis. Acolo am stabilit conditiile colaborarii noastre, salariul (am cerut 300 de lei in plus fata de cat castigam, urmand sa imi creasca salariul cu inca 1000 de lei dupa ce ieseam din perioada de proba), precum si faptul ca as avea de reinvatat chestiuni de retelistica, acesta fiind mai mult de jumatate din timpul meu de lucru, dar sa nu imi fac probleme, ca ma va ajuta un coleg cu orice nelamurire. Super, aud ca sunt si entuziasmati ca sunt curios cu diferitele tehnologii, ca vreau sa invat mai mult Linux si cloud, ca i-ar ajuta si pe ei, alea-alea. Ce sa mai, match made in heaven. A venit si oferta dupa o vreme, pe care am si acceptat-o.

Asa am inceput noul job in perioada de proba. Dupa cateva saptamani am inceput sa am senzatia ca poate nu a fost chiar cea mai stralucita alegere pe care am facut-o, cu toate ca munca in sine nu ma deranja: jumatate din timp trebuia sa ma ocup de proiectul principal pentru care fusesem angajat – de a face un fel de audit de securitate la un sistem de telefonie, inlocuindu-l pe un consultant care lucrase la proiect vreun an si jumatate, dar care in realitate nu facuse mare lucru, doar a dat din gura. In cealalta jumatate trebuia sa administrez sistemul nostru intern de telefonie (10% din timp) sau sa configurez echipamente de retelistica pentru alte proiecte (40% din timp).

In fiecare saptamana aveam cel putin o conferinta la care trebuia sa particip pentru a discuta fazele proiectului mare, alaturi de cativa hartogari, pardon, sefi de sclavi, conferinta la care trebuia sa sun de pe telefonul personal deoarece “schimbam furnizorul de abonament si mai dureaza putin pana avem un numar pentru tine”. De telefon de serviciu nici atat. Situatia nu s-a schimbat. In plus, deseori in camera de lucru aveam un coleg care asculta muzica la niste boxe, adesea rap sau hip-hop, cu injuraturi, alea-alea si nu de putine ori mi s-a intamplat in conferinte sa se intrebe oamenii ce se aude, mai ales ca tipul obisnuia sa plece, sa-si blocheze sistemul si sa lase muzica sa mearga in continuare, spre disperarea noastra.

Apropo de mediu stresant, colegul de mai sus, sa-i spunem Castronel, trebuia sa ma invete una-alta cand aveam nevoie, insa ajutorul lui era mai mult la nivel de “sink or swim”. De exemplu, aveam de predat o configuratie si ma blocasem la niste parametri, nu stiam cum sa ii fac sa mearga si tot nu ii dadusem de cap dupa ce am tot cautat solutii pe net. Ii explic problema, la care el imi spune “eu stiu de ce nu merge, dar trebuie sa descoperi si sa vii sa imi spui ce nu merge”. Nu am nimic impotriva sa invat si sa ma zbat, dar scenariul asta se tot repeta si aveam asa un sentiment de aroganta. Ca sa nu mai vorbesc despre momentele cand Castronel spunea ca nu are timp, era bizicios rau omul, de aceea pleca asa de des in concedii si cu o ora mai devreme inainte de a se termina programul. In putinele momente cand ma ajuta, rareori venea langa mine sa imi arate concret ce si cum, Castronel se rezuma sa imi dea cateva explicatii lacunare peste birou si aia era.

Un lucru demn de mentionat era faptul ca asigurarea medicala privata era inexistenta, bine ca nu am avut nevoie, dar nici nu mi s-a spus de la bun inceput ca nu era inclusa. Lucrul asta l-am aflat cand am intrebat de curiozitate la “HR”. A, da, ca sa nu spun ca HR-ul era externalizat si orice interactiune cu acest departament se facea prin intermediul secretarei si e evident ca tipa avea acces la absolut toate datele care treceau prin firma si daca se nimerea ca ea sa fie in concediu cand aveai nevoie de ceva, pai, ghinion. Profesionisti oameni, imi capsasera diplomele pe care le anexasera la dosar. Asta am vazut dupa ce mi-am primit dosarul cu acte inapoi dupa ce am plecat de la ei, ce era sa le mai zic.

O prima dezamagire adevarata a venit din partea lui Barbita, seful meu direct, care a venit intr-o zi la noi la birou si a vazut ca citeam niste tutoriale de Linux pentru certificarea RHCSA. Mi-a taiat-o scurt ca ar trebui sa invat in timpul meu liber chestiuni de Linux si ca oricum sunt chestii simple pe care altii le fac imediat. Ma rog, poate pentru el nu era mare lucru, ca facea ceva DevOps pe alte proiecte, dar eu zic ca in conditiile in care la interviu afli ca omul e interesat de examen si il incurajezi, ca apoi sa te caci pe ambitia lui, mi se pare nitel bipolara treaba. Apropo de asta, am mai avut ulterior o discutie asemanatoare, de data asta spunandu-mi sa ma concentrez pe retelistica si nu pe altceva, ca nu am cum sa le stiu pe toate, chit ca initial erau de acord sa invat AWS pentru ca ar fi fost util pentru echipa. Asta a fost momentul in care am inceput sa invat pe ascuns si sa nu mai vorbesc cu nimeni lucruri in afara de munca pentru ca oricum nu aveam cu cine. Ca sa nu mai pomenesc de faptul ca nu am avut absolut nicio discutie concreta legat de sustinerea unor examene de certificare (cu toate ca am abordat subiectul la interviu, ei spunand ca platesc certificari), a, ba da, mi-au spus ca sunt in perioada de proba, ca vorbim dupa.

O a doua dezamagire a fost ca am avut si eu nevoie de cateva zile de concediu si m-am trezit ca mi se reproseaza ca nu anunt din timp, cu toate ca eu in 3 luni nu imi luasem o zi de concediu si alti colegi erau mai mult plecati decat la birou.

Cu toate ca tot ma loveam de neplaceri, incercam sa imi fac treaba cat se poate de bine si ma gandeam la faptul ca dupa ce se termina perioada de proba, o sa imi creasca si mie salariul, asa ca ramaneam cat de cat optimist.

Doar ca nu, m-am trezit ca Barbita vine la mine si imi spune ca imi prelungesc perioada de proba cu trei luni pe alta functie pentru ca nu ma misc suficient de repede pe cat se asteptau. Mai mult, mi-au spus ca dupa trecerea perioadei de proba nu imi vor mari salariul pentru ca nu ar fi fair fata de alti colegi, cu toate ca eu asta am negociat. Bine ca cerusem de la inceput 300 de lei in plus pentru ca altfel ramaneam la acelasi salariu, pe un job care se dovedea a fi mai multa bataie de cap si cu un colectiv mai naspa decat acolo de unde am plecat.

Partea cu adevarat marsava era ca mi-au “gresit” salariul cu vreo 900 de lei in jos, fara a fi informat in prealabil. Noroc ca am fost pe faza si am vorbit la HR cu privire la problema. Daca nu eram atent si ma trezeam in ziua de salariu ca da cu virgula imi luam ditamai teapa, ca de ce nu am zis? Stiti genul.

Bomboana de pe coliva a fost cand am avut de predat un proiect important si a trebuit sa lucrez si in weekend la insistentele unui coleg. Mi-am batut capul sambata si duminica pentru a pune totul la punct, Castronel nefiind de ajutor pentru ca l-a durut in cur si avea prostul obicei sa fie in concediu fix cand noi aveam de livrat proiecte. I-am dat un SMS lui Barbita ca sa-l informez ca am lucrat in weekend si ca luni nu vin la birou, mai ales ca in ultima perioada bagasem destule ore suplimentare care nu au fost platite absolut deloc (stiu, greseala mea). Nu a zis nici da, nici ba. Luni am fost in oras cu treaba si m-am trezit cu un telefon de la el, ca de ce nu sunt la birou, ii explic, spune ca nu a citit mesajul. Misto, el cand da mesaje avea pretentia sa ii raspund, dar invers e optional, ca doar d-aia suntem un sef mai mic, nu-i asa?

Deja din acest moment incepusem sa ma gandesc la varianta cautarii unui job nou, mai ales ca noua perioada de proba s-ar fi terminat in jurul sarbatorilor de iarna si riscam sa raman descoperit, cu rate de platit, alea-alea. Sentimentul mi-a fost confirmat cand intamplator am vazut la aceeasi firma un anunt de angajare cu fix acelasi post si atributii, moment in care am zis ca aici nu e de stat si am inceput sa merg la interviuri.

6 luni am stat in total. Never again. Nu e de mine la firmele mici. Ar mai fi multe de zis, poate mai adaug pe parcurs.

Concluzii (sau sfaturi pentru altii)

• Cercetat un pic piata si viitorii angajatori
• Nu este obligatoriu ca promisiunile facute inainte de angajare sa si fie respectate
• Daca perioada de proba se “prelungeste”, este semn de cautat un alt loc de munca

Revin cu inca o intamplare din HR. De data asta, UK-ul demonstreaza ca si ei pot face HR cu maimute, aceasta nu fiind o tehnica patentata de romani.

Primesc azi pe la pranz un mail de la un recrutor pe care il am pe LinkedIn pentru un post pe specializarea mea, in Viena. JD-ul era ok, asigura ceva bonus, certificari, draci-laci.

Dau un reply ca ma intereseaza, ii atasez un CV actualizat si ii pun doua intrebari de bun simt:
– Tinand cont ca vorbim despre o relocare in Austria, exista un pachet oferit de angajator in acest sens?
– Vorbind despre relocare, a oferit angajatorul un salariu minim corespunzator postului scos la concurs?

A revenit tipul cu un telefon dupa doua ore, pentru ca, de ce nu, e mai usor sa aburesti potentialii angajati decat sa scrii cu subiect si predicat intr-un reply.

La inceputul discutiei, il intreb daca a vazut intrebarile mele, la care el mi-o intoarce ca da, dar hai sa vorbim despre “situatia mea” mai intai (O_o). Ca de ce as schimba job-ul, ca daca sunt deschis la noi oportunitati si alte prostii.

Fiind vant afara, ii sugerez ca totusi ar fi mai indicat sa vorbim pe e-mail, ca stii, ne intelegem mai greu (el cu accent britanic si grabit, eu cu o ureche-n vant si mucii pe afara). El nu si nu, ca daca am o linie telefonica la care sa ma sune (da coaie, cum sa nu, hai sa ma suni pe fixul de la birou si sa discutam despre alte job-uri langa viitorii fosti colegi, ca asa se face la ma-sa acasa cu discretia unui elefant intr-un magazin de portelanuri).

In fine, fast forward, mi-o da la temelie cu o intrebare:
– Cati bani vrei?
– Ma intereseaza job-urile in jurul cifrei de XX mii pe an (cifra super ok tinand cont de experienta si de ce salarii se ofera in tara).
– Euro?
– Da
– Wow, sunt multi bani! (Hai sictir, ca nu-l vad pe ala facand jobul respectiv)
– Tinand cont de experienta si de companiile la care am lucrat, plus cerintele job-ului, nu mi se pare.

La care tipul ataca decisiv:
– Cat castigi?
– Am semnat un NDA cu angajatorul si nu pot divulga acesata informatie, fiind una confidentiala. In plus, nu cred ca mi-ati spune dvs. cat castigati, nu-i asa?

Vazand ca nu merge cum e el obisnuit, tipul mi-o taie scurt:
– Daca nu vrei sa divulgi informatia asta, nu vom merge mai departe (Hai sictir, tu m-ai sunat pe mine, nu invers).
– E ok, dar sa stiti ca legea austriaca obliga angajatorul sa dea un salariu minim, nu vad de ce e asa greu sa mi-l spuneti.

Dupa care a inchis, pentru ca de ce nu 🙂

E foarte aiurea ca s-a ajuns in situatia in care maimutele din HR au impresia ca sunt niste stapani pe tarla si ca posibilii angajati sunt sclavii lor care trebuie sa se plieze la toate cerintele lor stupide de genul “unde te vezi peste cinci ani?”.

De aceea m-am invatat sa stiu din prima detaliile salariale pentru ca nu e deloc placut sa te vezi dupa doua interviuri ca banii pe care ti-i ofera firma nu sunt nici macar cat castigi in prezent. Am patit o data ceva de genul, le-am dat o suma cu 500 de lei peste cat castigam in prezent la care mi s-a spus ca pot ajunge la suma respectiva daca stau doi ani la ei in firma :))) Dragut din partea lor, nu?

Sfat pentru candidati: nu dati niciodata detalii despre castigurile actuale si daca o persoana doreste sa stie cat valorati, sa va puna niste intrebari tehnice si pe baza experientei, sa dea o suma. Altfel, riscati sa fiti pacaliti.

Cu cat numarul candidatilor care vor cere detalii precum grila salariala de la bun inceput si nu vor mai ceda tuturor insistentelor celor de la HR, va creste si calitatea intregului proces de recrutare pentru ca firmele vor fi nevoite sa se adapteze daca vor sa prinda specialisti.

La urma urmei, HR-ul este o chestiune de vanzari. Lumea vinde posturi, trecand peste partea de contracte de munca si alte chestii birocratice. Trebuie sa stii sa vinzi si sa faci un om interesat de post. Doar ca mai sunt firme care fac HR cu maimute in loc de oameni capabili, dar nu e problema mea.

În perioada asta vreau și eu să cumpăr una-alta la PC și mi-am făcut un buget maxim pentru fiecare componentă. Se face că pentru sursă eram dispus să investesc maxim 300 de lei și am întrebat pe cineva dacă o variantă sau alta era potrivită sau nu. Bineînțeles că mi s-a recomandat un produs mai scump cu 40 de lei, că era cea mai bună variantă.

Păi bine frate, dar tu nu știi să citești românește? În condițiile în care eu oricum precizasem că nu am cum să scot mai mulți bani decât suma x. Bine, se pot opera mici modificări în ceea ce privește celelalte componente, dar ideea rămâne. Dacă un om vine la tine și îți spune că are atâția bani, de ce să-i recomanzi ceva mai scump?