Am găsit un articol interesant pe site-ul Asymetria.org. Chiar dacă aş fi vrut să nu fie de actualitate, lucrurile au demonstrat fix contrariul, noi afându-ne într-o gaură din ce în ce mai adâncă.

Fraţi Români!

Au trecut 18 ani de când speranţa de schimbare în bine, pe care o nutream cu toţii, a fost înşelată. Din timp în timp, ne-am încolonat frumos la urnele de vot, pentru a-i alege pe cei a căror promisiuni ne hrăneau încă dorinţa de mai bine.

S-a perindat la conducerea ţării întregul alfabet de partide, dar promisiunile lor s-au dovedit a fi mincinoase, iar declaraţiile politicienilor, pură demagogie.

În 1989, lucrurile păreau minunate:

  • Scăpasem de tiranul comunist şi de acoliţii săi de prim rang.
  • Datoriile externe ale ţării erau plătite, iar România era un stat creditor.
  • Baza industrială era foarte dezvoltată, chiar dacă solicita modernizare.
  • Agricultura şi zootehnia puteau asigura suficientă hrană pentru toţi, prin eliminarea sau reducerea exporturilor.
  • Şomajul era aproape inexistent.
  • România beneficia de simpatia întregii lumi.
  • Entuziasmul nostru era gata să facă minuni, canalizat în bine.

Cu ce ne-a fost răsplătită speranţa de către cei pe care i-am ales, e greu de crezut, chiar şi acum, când începem să înţelegem.

Manifest. Pentru România.

1 – Ţara a fost jefuită de avuţiile sale – industrii grele şi uşoare, infrastructura agricolă, mine şi centrale, furnizori de gaze şi curent electric, până şi flota de pescuit oceanic a României, au fost toate înstrăinate, la preţuri de nimic, fie unora din afară, fie clicii de securişti, care a preluat frâiele economiei ţării, mânând-o spre dezastru.

Ce nu au preluat ei s-a înstrainat, iar restul a fost vândut unor nemernici, care au profitat din plin şi rapid, casând fabrici întregi la fier vechi şi punând muncitorii pe drumuri.

Ca urmare, din lună în lună, încălzirea, curentul şi mancarea devin tot mai scumpe, în timp ce profiturile patronilor şi salariile angajaţilor agenţiilor guvernamentale ce le “supraveghează”, ating sume revoltatoare.

Muncitorii care câştigau un salar decent, fie au plecat în străinătate, dacă vârsta le permitea, fie lucrează pe mai nimic la “patron”, fie s-au pensionat, trăind la limita sărăciei.

2 – Politicienii de profesie care s-au erijat în conducatori ai ţării n-au făcut altceva dacât să-şi folosească poziţiile pentru a facilita jaful, în mod direct sau indirect sau, în cel mai bun caz, să doarmă în timpul şedinţelor.

Astfel, indiferent de clica aflată la putere, lucrurile au mers din rău, în mai rău, leul a fost devalorizat prin furt de către clasa conducătoare, care a profitat din greu ca să cumpere proprietăţi reale cu bani obtinuţi fraudulos din afaceri gen Caritas, la preţurile de ieri, în timp ce oamenii de rând şi-au pierdut apartamentele, iar economiile lor au fost devalizate, astfel efectuându-se un transfer uriaş de bogăţie de la clasa de mijloc către caracatiţa securistă ale cărei tentacule au cuprins întreaga tara.

În căutarea unui trai decent, Românii au fost nevoiţi să plece din ţară, lăsând în urmă soţii, copii şi bunici, familii rupte şi destine triste, situaţie care convine de minune guvernanţilor, căci cu cât mai mulţi plecaţi înafară, cu atât mai slabă este presiunea asupra lor, pentru o schimbare adevarată. Între timp, cu banii munciţi din greu, Românii de-abia îşi mai cumpără un apartament în propria lor ţară.

Am devenit şi noi sclavii îndatoraţi pe viaţă, ai unor bănci străine şi puse pe căpătuiala.

3 – Justiţia coruptă până în măduvă, nu face decât să calce peste cetăţeanul de rând, a cărui sudoare este risipită de avocaţi, fără ca să-i aducă câştig de cauză.

Pensionarul care de foame fură mâncare din magazin este pedepsit aspru, şoferul amendat abuziv nu are nici un recurs real în curţi, iar omul expropriat din casa lui de vechiul regim, a îmbătrânit aşteptând să i se facă dreptate.

Aceeaşi justite, îi lăsă în deplină libertate pe marii jefuitori ai avuţiei naţionale, pe criminalii care au furat miliarde în valută forte şi pe copiii lor, atunci când în goana limuzinei de lux, ucid pe câte unul dinte noi, cei de rând.

4 – Statul jupoaie pur şi simplu pielea de pe noi, prin taxele oneroase pe care le plătim, la ora actuală, cele mai ridicate din Europa.

Fiecare instituţie a statului poate impune taxe fără ca acestea să fie legiferate, aducându-ne în jalnica situaţie de a avea de plătit peste 600 de taxe în total.

Încă ne mai aplecăm de mijloc la ghişee pentru a fi repeziţi de un birocrat plictisit, încă mai stăm la cozi interminabile ca să plătim facturile, încă mai suntem trataţi cu dispreţ şi batjocură de către cei ale căror salarii le plătim din banii noştri.

Toate astea sunt absolut inacceptabile, dar noi mai răbdăm.

5 – Între timp, miniştrii şi funcţionarii aceluiaşi stat au întors privirea în altă parte, sau mai rău, au colaborat activ, la distrugerea învăţământului şi a sistemului medical, ambele aflate în plin colaps. În ce ţară s-a mai auzit ca pacienţii să-şi aducă de acasă bandajele şi să trebuiască să dea plicul cu bani pentru a fi băgaţi în seamă, pe când liceele şi facultăţile produc pe bandă absolvenţi care au dificultăţi ducând la bun sfârşit o frază?

Cum e posibil că şcolile primare să fi devenit oaze ale traficanţilor de droguri, iar copiii noştri să fie bătuţi şi chiar violaţi în locuri în care ar trebui să fie în siguranţă?

De ce sunt încurajaţi cei mai buni ingineri şi doctori să emigreze în ţări străine, când la noi este atâta nevoie de ei?

De ce îi tolerăm pe nemernicii care perpetuaza şi permit toate relele astea, ca mai apoi să alegem alţii ca şi ei, pentru noi batjocuri şi trădări?

6 – Cei investiţi cu păzirea integrităţii şi avuţiei naţionale, nu fac decât să-şi încaseze salariile grase, sau se îmbogăţesc imens profitând de informaţiile la care au acces, ocupând toate posturile cheie din economia naţională, în vreme ce ţară este destrămată fie fizic de către mişcări iredentiste pentru autonomie, fie spiritual, prin atacarea pe orice căi a credinţei, tradiţiilor şi culturii noastre. Cine le dă lor consemnul ca să îi urmărească, spioneze şi hărţuiască cei care se opun distrugerii ţării, pe când cei care-o distrug, sunt lăsaţi în linişte şi bună pace?

Cum e posibil că sfintele icoane şi religia în şcoli să devină obiecte de atac într-o ţară Creştinată acum 2000 de ani de însuşi Sf. Apostol Andrei, iar pornografia să devină”artă”, subvenţionată de contribuabili, prin Institutul Cultural Român ?

Cum ne-am lăsat antrenaţi să acceptăm gunoiul ce se revarsă din televizor în camerele noastre, în timp ce noi ne credem informaţi şi amuzaţi?

De când au devenit “diversitatea”, drepturile speciale pentru perverşii sexuali şi toleranţa pentru excrocii alogeni, mai importante decât apărarea scumpelor noastre tradiţii?

Plânge ţara ruptă-n două, iar lor le pasă dacă ne conformăm politicului corect impus dinafară? Ce fel de monştri au acaparat poziţiile din care îşi permit să împroaşte cu noroi, în tot ce-avem noi mai sfânt? Când ne vom trezi odată să punem mâna pe lopată şi să facem curăţenia atât de necesară în ograda noastră cea mare- când vom alunga şobolanii care aruncă cu gunoi, din vârfurile pe care s-au cocoţat, când vom curăţa bălegarul afară unde aparţine, când vom înlocui grămezile de mizerie cu răsaduri de flori ?

Voi încheia cu această analogie: Cum să ne aşteptăm ca balta mizerabilă să se transforme într-un eleşteu limpede şi curat, atâta vreme cât aceeaşi peşti amorţiţi, permit aceloraşi broaşte râioase să îi convingă că mocirla rău mirositoare şi algele putrede sunt bune pentru ei?

Deşteaptă-te Române! Cu stimă / With kind regards, Aurel Nedeluş

Notă: Nu ştiu cine este Aurel Nedeluş. Dar manifestul său rezumă cu claritate şi forţă argumentativă ceea ce cred că resimt toţi cei care nu sunt privilegiaţi în România. Adică majoritatea.

Subscriu în calitatea mea de cetăţean român şi de om revoltat. Ceea ce aşteptăm de la Aurel Nedeluş şi de la toţi cei care gândesc ca dânsul sunt, cum scrie Paul Goma, “numele ticăloşilor”, soluţiile, cadrele organizatorice şi metodele pentru a le pune în aplicare. Ne putem exprima revolta dar câta vreme ea nu se exprimă ca acţiune organizată, revolta este doar un scâncet. Când şi cum vom transforma scâncetul copilului ce plânge în urletul adultului care dărâmă orânduirea cea crudă şi nedreaptă.? Cine gândeşte şi exprimă, măcar în linii mari ce ar fi de pus în loc, cum poate fi reformată această societate cleptocratica. Nu democratică ci antidemocratică. Ceea ce este mai greu urmează : formularea proiectului. Cine încearcă?

Dan Culcer