Aveam o perioadă când primeam telefoane de la numere necunoscute, trebuind să am conversații mai mult sau mai puțin penibile cu tot felul de cretini și nu numai. Chiar dacă nu s-a ajuns la amenințări sau la insulte, am zis să mă interesez de ce variante aș avea la îndemână pentru orice eventualitate. Asta mai ales din cauza faptului că nu vreau să-mi schimb numărul dacă mă sună vreun idiot care n-are ce face noaptea.
Bine, o soluție ar fi redirecționarea apelului către un serviciu VoIP, dar e mai complicat nițel și nu funcționează în toate cazurile. Soluția cea mai la îndemână ar fi instalarea unui soft de blocare a apelurilor necunoscute (blacklist), dar ce te faci dacă nu poți avea această opțiune din cauza telefonului prea vechi? Simplu. Soluția stă în operatorul de telefonie mobilă. Mai există și posibilitatea depunerii unei plângeri penale la poliție pentru abuz.
Bine, nu va elibera nimeni lista cu numerele care m-au sunat într-un anumit interval doar dacă mă duc și rog frumos, însă acest lucru se va face dacă există o soluționare în scris. Conform legii comunicațiilor, operatorii de telefonie sunt obligați să stocheze și să furnizeze date cu privire la apeluri, mesaje și nu numai. Astfel, dacă operatorul refuză, se poate depune o plângere către ANCOM împotriva acestuia, pentru a fi sancționat și anchetat refuzul.
Sper că nu voi fi pus într-o astfel de ipostază, dar e bine de știut.