Azi am avut un drum la București pentru a fi la două interviuri. Primul, pentru un post într-un NOC la o companie care mi-a făcut cu ochiul de mai multă vreme, a fost ok, la al doilea am fost chemat de companie pentru un post de technical writer și nu m-a interesat atât de tare, dar am fost să văd despre ce este vorba, dacă tot eram în oraș.
Să n-o lălăi, am plecat destul de dezamăgit și demoralizat, pentru că prestația mea la primul interviu nu a fost atât de bună pe cât speram, cu toate că oamenii mi-au spus că sunt ok pentru post, rămânând să discute și cu restul candidaților înainte de a lua o decizie. Am avut câteva momente de îndoială, dar trec peste.
They say you win some and lose some. Well, I’m tired of losing. Chiar dacă nu m-ar lua, merg în altă parte, învăț mai mult și, cine știe, 1-2 ani mai târziu poate mai bag o fisă și o să discutăm altfel. De la 1000eur, cam așa.