– Vă place o tânără domnişoară şi îi faceţi curte cu insistenţă; seara mergeţi la un restaurant elegant, pentru o cină în doi şi, în timpul mesei aveţi nevoie să mergeţi la toaletă. Cum îi spui Popescu?
– Îi voi spune “Domnişoară vă rog să mă scuzaţi câteva clipe, trebuie să mă duc să urinez”.
– Este o exprimare nepoliticoasă, de bădăran. Ionescu, tu cum ai spune?
– Eu i-aş spune “Domnişoară, trebuie să mă duc la toaletă, mă întorc imediat”.
– E mai bine, dar este dezagreabil să pomeneşti de toaletă în timpul mesei. Bulă, tu ce ai zice?
– Îi spun: “Draga mea, scuză-mă că trebuie să lipsesc o clipă, trebuie să dau mâna cu un bun prieten pe care sper să pot să ţi-l prezint şi ţie în această seară!”

– Bulă, ce este patria?
– Nu ştiu.
– Eşti prost. Vasile, ce este patria?
– Patria este mama mea.
– Corect. Bulă, ce este patria?
– Patria este mama lui Vasile.
– Idiotule, patria este şi mama ta, ai inţeles?
– Înţeles.
– Ce ai înţeles?
– Că sunt frate cu Vasile.

Satul era ameninţat de viitură. Toată lumea alerga disperată să-şi salveze bunurile şi pe ei înşişi din calea prăpădului, numai o bătrână, mai credincioasă din fire, nu se agita deloc. Vecinii ei o intreabă:
– Ce faci, mamaie? Nu vezi că vin apele peste noi? Fugi, salvează-te!
– Nici nu mă gândesc! Eu stau aici cuminte, că mă salvează Dumnezeu…

Zis şi făcut. Vin şuvoaiele peste sat. Baba se urcă pe acoperişul casei şi stă şi asteaptă. Un grup de oameni trece pe lângă casa ei într-o barcă de salvare.
– Ce faci, mamaie, acolo sus? Sari în barcă, că ai să te îneci!
– Nu, rămân aici! Dumnezeu e mare şi puternic şi mă va salva!
– Treaba ta!

Mai stă ce mai stă, trece şi cea de-a doua barcă pe lângă ea.
– Hai, mamaie, sari în barcă şi salvează-te!
– Nu, nu! Dumnezeu e mare şi mă va salva!
– Mai, femeie, eşti nebună, hai odată, că te ia apa!
– Nu!

Pleacă şi a doua barcă. La cea de a treia barcă, povestea se repetă. Apoi, baba moare înecată şi ajunge în Rai. Ajunsă la porţile Raiului, furioasă nevoie mare, bate cu putere şi cere să fie lasată să vorbească cu Dumnezeu.
– Pai bine, Doamne! Eu mă rog atâta la tine… iţi dau toată încrederea mea şi tu mă laşi să mor?!?
– Cum ziceai că te cheamă? întreaba Dumnezeu.
– Gherghina.

Caută Dumnezeu în registrul lui şi găseşte numele babei.
– Măi, Gherghina, nu ştiu cum să-ţi spun… dar la mine aici scrie că ţi-am trimis trei bărci!

Într-o zi o tânără femeie căuta prin magazinele din tot oraşul un cadou pentru soţul ei. La un moment dat, trecând pe lângă un magazin cu animale, îşi zise:
– Da’ oare de ce nu i-aş cumpăra un animăluţ de companie ?! Sigur o să-i placă.
Intră în magazin şi se opreşte în faţa unui raft unde era o broască. Preţul afişat era exorbitant: 1.000 de euro. Intrigată, îl întreabă pe vânzător:
– Ce are special această broască de costă aşa de mult?
– Costă aşa de mult pentru că face sex oral mai bine decât o zeiţă, i-a răspuns vânzătorul.

Femeia îşi zise atunci amuzată că în mod sigur o să-i facă plăcere bărbatului ei (mai ales că ei nu prea îi place să facă asta).
Seara i-a oferit-o bărbatului ei şi i-a urat „La mulţi ani!“, după care i-a descris calităţile nebănuite ale broaştei şi l-a lăsat să se bucure de cadou.

Pe la 3 dimineaţa, femeia s-a trezit din cauza unor zgomote ciudate. Soţul ei nu era în pat, aşa că a coborât să vadă ce face. El era în bucătărie cu şorţul pus, plin de făină din cap până-n picioare, cu borcane desfăcute peste tot şi cu broasca lângă el (care se uita la bărbat cu ochii bulbucaţi).
– Dar ce faci, dragule, aici, la ora asta?
Bărba-su îi răspunde:
– Dacă reuşesc să o învăţ să facă de mâncare, tu te cari. E clar?

Primarul Parisului era foarte îngrijorat în privința invaziei de porumbei de pe Champs-Élysées. Nu putea nicidecum să-i alunge din oraș. Întregul Paris era plin de rahat de porumbei. Parizienii nici nu mai puteau călca pe alei, nici să conduci nu mai avea niciun haz. Costa o avere să tot cureți străzile și trotuarele.

Într-o zi intră în primărie un om care-i face primarului o ofertă.
„Îți pot scăpa frumosul oraș de plaga columbească fără nicio plată. Dar trebuie să promiți că nu-mi vei pune nici o întrebare. Sau, îmi poți plăti un milion de euro și să-mi pui o întrebare.”
Primarul cântări oferta și o acceptă rapid.

A doua zi, omul se cățără în vârful Turnului Eiffel, își descheie redingota și eliberă un porumbel albastru. Porumbelul albastru dădu de câteva ori din aripi și apoi se pierdu în înaltul cerului parizian. Toți porumbeii din Paris au văzut porumbelul cel albastru și s-au adunat în aer în urma acestuia. L-au urmat cu toții într-un nor uriaș spre Răsărit, departe, departe.

A doua zi, porumbelul cel albastru s-a întors complet singur la omul ce-l aștepta încă în vârful Turnului Eiffel. Primarul era în extaz. A considerat că omul și porumbelul albastru au înfăptuit o adevărată minune scăpând Parisul de plaga porumbească. Deși omul cu porumbelul nu ceruse nimic, primarul i-a înmânat un cec cu un milion de euro și i-a spus că, într-adevăr, voia să-i pună o întrebare. Chiar dacă s-au înțeles că nu-l costa nimic pentru curățarea orașului, se hotărâse să plătească un milion pentru a putea pune O ÎNTREBARE. Omul acceptă banii și-l invită pe primar să-i pună UNICA întrebare.
Primarul întrebă:

„N-aveți cumva și un țigan albastru??”