Dragă soţule,

Îţi scriu această scrisoare deoarece vreau să te părăsesc pentru totdeauna. Am fost o soţie bună pentru tine (cred eu) timp de 7 ani şi nu am nimic să îmi reproşez. Ultimele două săptămâni au fost iadul pe pământ. Şeful tău m-a sunat să îmi spună că ţi-ai dat azi demisia, iar asta a fost picătura care a umplut paharul.

Săptămâna trecută, ai venit acasă şi nu ai observat că mi-am aranjat părul şi unghiile, ţi-am gătit mâncarea ta preferată şi am purtat chiar şi o rochie de satin nouă. Tu ai venit acasă şi ai mâncat în 2 minute, apoi ai mers direct la somn, după ce te-ai uitat la meci.

Nu îmi mai spui că mă iubeşti, nu ma mai atingi… Ori mă înşeli, ori nu mă mai iubeşti, indiferent care din aceste două lucruri s-au întâmplat, PLEC.

P.S. Dacă încerci să mă găseşti, mai bine renunţă. FRATELE tău şi cu mine ne mutam împreună în West Virginia! Să ai o viaţă minunată!

Fosta ta soţie

Dragă fostă soţie,

Interesantă scrisoarea ta. E adevărat că am fost căsătoriţi timp de 7 ani, însă faptul că “ai fost o soţie bună” e mult prea departe de adevăr. Vizionez meciuri atât de mult fiindcă m-am cam săturat să mă tot cicăleşti. Îmi pare rău că nu a mers. Ba da, am observat că te-ai tuns aproape zero săptămâna trecută, însa primul lucru care mi-a venit în minte a fost: “Arăţi ca un bărbat!” Mama mi-a spus că mai bine nu spun nimic decât să spun ceva urat.

Când mi-ai gătit “mâncarea favorită”, probabil că m-ai confundat cu fratele meu, fiindcă eu nu mai mănânc porc de 7 ani. Am plecat direct la culcare după meci fiindcă am văzut eticheta care atârna încă pe rochia ta de satin nouă. M-am întrebat dacă a fost o coincidenţă faptul că fratele meu a împrumutat de la mine $50 dimineaţă, iar preţul rochiei tale de satin era $49.99.

După toate astea, încă te mai iubeam şi simţeam că pot face ceva ca să mearga între noi. Aşa că, atunci când am descoperit că am câştigat la loto 10 milioane de dolari, mi-am dat demisia şi am cumpărat pentru noi doi 2 bilete în Jamaica. Dar, când am ajuns acasă, plecaseşi.

Cred că totul se întâmplă cu un motiv pe lumea asta. Sper că ai viaţa pe care ţi-ai dorit-o mereu. Avocatul meu a spus că, având în vedere scrisoarea pe care mi-ai lăsat-o, nu vei vedea un cent de la mine. Asa că ai grijă!

P.S. Nu ştiu dacă ţi-am spus vreodată, însă Carl, fratele meu, a fost Carla. Sper că asta nu e o problemă pentru tine.

Cu bine,
Ex-soţul tău