Se face ca am ajuns azi in curtea unei edituri care avea nevoie de traducatori pentru o serie de carti. Contextul era dat de o prietena comuna mie si nevestei, mi-a zis I. ca s-ar baga la niste traduceri daca sunt pe domeniul ei, dar avand in vedere experienta ei nitel nefericita cu respectiva editura, ar fi mai bine sa ma duc eu sa rezolv formalitatile oficiale, urmand ca ea sa se ocupe de traducerea propriu-zisa.
Astfel, ma prezint la sediul editurii pentru o discutie cu redactorul-sef, acesta avand din timp CV-ul meu.
Ma primeste cumatrul, un tip pe la 50 de ani, mustacios, cu ochelari. Ma invita sa iau loc intr-o camera si incepe sa ma prelucreze.
Primul lucru pe care il remarc este privirea acestuia, genul de privire pe care ai arunca-o unui rahat de pe strada, pe care il masori si calculezi cum sa pasesti pentru a-l evita. Trec peste impresia initiala, schimbam doua-trei vorbe despre mine si experienta mea si aud cuvintele:
– “Avand in vedere ca nu ati publicat traduceri la edituri mari si cunoscute, va fi nevoie sa dati o proba de lucru.”
No shit, ca doar nu era sa ma angajeze pe ochi frumosi sau pe pile, era de asteptat. Zic ok, nu e nicio problema. Chit ca prima parte m-a facut sa ridic o spranceana, asa, intern. Da nene, faptul ca am in spate niste ani de zile de scris documentatie, printre altele in diferite multinationale e trecut neaparat neobservat. Ma rog, trecem peste.
Ne ridicam ca sa mergem la biroul lui ca sa-mi arate lucrarile disponibile, dar nu inainte de a-mi face precizarea platii:
– “Editura plateste doi euro la doua mii de semne cu spatii (adica o pagina A4).”
Putin mirat (plm, cand eram student la litere in 2008 luam 10 lei pe pagina), ii spun ca eu lucrasem pe 15 lei pe pagina in alte proiecte. Imi raspunde ca poate am tradus texte specializate. Imi stapanesc un ras si mergem sa vedem ce lucrari are. N-avea rost sa mai intindem discutia pe tema, la banii aia ce mai conteaza de erau impozabili sau nu.
Imi arata un tabel in Excel cu vreo sapte autori, titluri. Aleg doua din ele pe care sa le rasfoiesc, vad ca e ceva cu Biblia & co, zic pas. Hai ca gasesc ceva vag interesant, imi listeaza 10 pagini, ca atat e proba de lucru si calculeaza numarul de semne al daca ar fi sa iau traducerea. Ar fi 200 de pagini, ceea ce inseamna 400 de euro. Putin mai mult decat salariul minim pe economie, presupun cat castiga ceva casierita la Auchan sau o femeie de serviciu.
A ramas sa ma “ocup” in weekend de material, ma conduce la usa si, inainte de a ne desparti, imi spune:
– “Sa va straduiti sa intrati in pielea nu doar a autorului, dar si a cititorului!”
TLDR
– sa nu ne miram de ce cartile traduse arata ca niste balarii sinistre in mare parte, cu 2 euro pe pagina mai mult de Google translate si o refacere rapida nu ar merita
– munca de traducator (munca intelectuala, de creatie) a ajuns sa fie platita mai prost ca a unui casier sau om de serviciu
– evident ca voi spune pas, mai ales ca materialul tot contine ceva cu Jesus, de ce ti-e frica nu scapi lol
– de stiam de la inceput cat plateste pe pagina, nici nu mai veneam, puteam face altceva mai productiv cu timpul meu