Nanucka reprezintă pentru mine o premieră, fiind prima persoană pentru care am trecut peste o mulţime de episoade negative, stresante, dureroase, sperând că voi apuca să văd luminiţa de la capătul tunelului. Am putut evolua mult ca om în urma interacţiunii cu ea şi am descoperit noi lucruri despre mine. Dar asta se va vedea pe parcurs.
Pe Nanucka am întâlnit-o pe forum-ul Cadeţi. Am început să vorbim mai mult prin toamnă, tipa fiind din ce în ce mai interesantă pentru mine. La momentul respectiv, vroia să dea la Academia de Poliţie, însă am adus ulterior vorba despre Academia Naţională de Informaţii şi a devenit mai interesată de aceasta din urmă. După ceva timp, am hotărât să ne vedem.
Ţin să spun că am avut destule emoţii atunci când am văzut-o prima oară şi am fost atras încă de la început de ea, însă nu am avut curaj să iau atitudine, ceea ce am regretat ulterior, după ce am plecat acasă. Atunci când m-am văzut cu ea, îi adusesem câteva materiale pentru a o ajuta la admitere.
La vremea respectivă, Nanucka era despărţită de fostul ei prieten, cu care mai păstra legătura şi cu care se certa ocazional, tipul fiind îndrăgostit de o cumătră căsătorită. Să nu o mai lungesc, oalele se cam spărgeau în capul meu, eu trebuind să înghit chestii pe care nu le-aş fi acceptat de la altă tipă.
Prin ianuarie 2008, cu o zi înainte ca eu să susţin testarea psihologică preliminară pentru ANI, primesc seara un telefon de la ea, chiar înainte să închid sala şi să plec acasă. Nanucka era foarte supărată pe mine, că am minţit-o şi că nu am vorbit serios cu ea, aflând ulterior că citise mail-ul trimis în 2005, când vroiam să mă împac cu Raluca (între timp, îi spusesem ce intenţii am în ceea ce o priveşte şi îi dădusem parolele mele, neavând niciun secret faţă de ea – mare prostie). Deşi se scuzase că trebuie să vorbim tocmai acum despre asta, că ziua următoare era importantă pentru mine şi că trebuie să fiu odihnit, ne-am certat şi m-am culcat pe la miezul nopţii destul de iritat. Deşi la test eram încă afectat de ceartă, m-am descurcat şi am trecut, însă nu fără stres, testul fiind cel mai greu pe care l-am dat la vremea respectivă (cel puţin, combinat cu starea în care eram atunci).
O lună mai târziu urma să am examinarea psihologică complexă, venind iar la Bucureşti. M-am întâlnit cu două prietene, apoi iar cu Nanucka, emoţiile manifestându-se din nou, eu punându-mi mereu tot felul de întrebări vizavi de cum ar reacţiona dacă aş spune sau aş face cutare lucru, ceea ce a făcut-o să-mi reproşeze ulterior că mă fâstâcesc (deşi mă deschisesem faţă de ea, povestindu-i păţaniile mele, spunându-i să nu mă judece şi să înţeleagă ce şi cum). Până să vină ea, nu era deloc cazul, cu celelalte două neavând niciun fel de problemă. Era clar cum stau lucrurile, mi se pusese pata. Rău.
În aceeaşi seară, în timp ce mă plimbam cu o altă prietenă prin Bucureşti, am simţit că mi-a intrat în ochiul drept un firicel de praf (sau ce era), acesta devenind din ce în ce mai deranjant. Pe la ora zece seara, eu căutam un spital care să mă rezolve, lăcrmând puternic (chestia aia mă înţepa undeva în spate de fiecare dată când clipeam). În timp ce mişunam pe stradă de nebun, am sunat-o pe Nanucka, măcar să nu mă mai gândesc la tâmpenia asta, însă nu am apucat să-i spun mare lucru, ea tăind scurt telefonul la puţin timp, spunând că are treabă şi că vorbim mai târziu (aflasem ulterior că vorbea cu fostul, avea o problemă). Abia după ce i-am trimis un mesaj că sunt în camera de gardă la Spitalul de Urgenţe Oftalmologice a început să spună să am grijă, chestii, hau hau. Am ieşit de acolo bandajat şi m-am culcat pe la 1 dimineaţa, trebuind să revin pe la 6:30 să verifice ochiul. Să n-o mai lungesc, a fost ok, am luat şi testul, dar chestia cu Nanucka îmi lăsase un gust amar.
În perioada următoare, am avut bătăi de cap cu ea: avea emoţii la fiecare parte a procesului de selecţie pentru ANI. Dacă pică la preliminar, sau la complex / engleză / etc. A avut la un moment dat nişte probleme de sănătate care m-au îngrijorat şi am mers să mă interesez personal, dar în mare erau griji nejustificate. În fine, la admiterea din vară a picat la sport şi a intrat la Limbi străine la Universitate.
Încă din perioada admiterii, ea mi-a spus că s-a cuplat cu un tip, George, aşa că am lăsat-o mai moale, eu renunţând să fac valuri, fiindcă nu îmi place să mă bag între doi oameni. Drept urmare, m-am cuplat cu Oana, dar nu i-am spus lui Nanucka. Treaba cu Oana a durat până toamna, ea plecând la facultate în Bucureşti şi având nişte probleme care au făcut-o să pună punct relaţiei.
Deja prin septembrie 2008, lucrurile începuseră să scârţâie între ei, tipul punându-i tot felul de interdicţii, să renunţe la prieteni, chestii, ceea ce o deranjau destul de mult, dar a început să cedeze psihic, că se îndrăgostise de el şi de asta îi permitea toate prostiile. Cam cum se întâmplase cu mine şi ea. Deşi mă mai întreba de tipe, de vorbesc cu una-alta, nu i-am zis de Oana, însă i-am spus că am trecut peste, că merg mai departe. La urma urmei, de ce nu aş fi făcut-o? Era cu cineva, eu eram cu cineva, viaţa merge înainte. Chiar dacă mă durea ceea ce i se întâmpla.
După ceva timp, lucrurile păreau că merg spre bine, Nanucka impunându-se în relaţie, că ei se iubesc, că tipul o vrea pentru tot restu vieţii, Nanucka simţind că el este bărbatul pentru ea. Am acceptat asta, ea să fie fericită.
Tocmai când începusem să mă distanţez de sentimentele pentru ea, au început chestiile de genul: “Ştii că dacă am fi împreună, la câţi pitici am pe creier, nu rezişti nici 6 luni.” Dar eu nu mă gândeam, deh, e cuplată, nu mă bag, nu are rost. Mai mult, oscila între două trăiri, ba să mai meargă o dată la admitere, ba să se cuminţească, să stea la casa ei, că a cerut-o de soţie.
Dragostea tipului era extremă, posesivă, că de-ar fi după el, ar sta numai în casă şi nu ar vorbi cu nimeni în afară de el. Ce viaţă e asta? Dar cine eram eu să comentez? A început să o ameninţe, că dacă îl înşală sau ceva, o să vadă ea, să-i interzică iar diverse, aveau loc certuri. Ea se gândea la un tip din Constanţa, navigator, comparându-i, că dacă erau în acelaşi oraş ar fi fost împreună, mă rog, până să fie cu ăsta. Că gagiul ei vroia să se căsătoarească cu Nanucka în 2010, să facă în 2008 logodna şi apoi nunta, chestii.
Eu i-am zis că pentru mine contează ca ea să fie fericită, indiferent de ce om alege, până şi pe ăla, pe care nu-l suportam (era reciprocă treaba), iar Nanucka a aruncat o săgeată, că dacă ar fi vorba de mine, că mi-ar face şi mie toate poftele. Ce prostie mai e şi asta? Asta m-a derutat, m-a făcut să mă gândesc la sentimentele mele. Îmi zicea că eu şi tipul din Constanţa suntem singurii care o putem face să zâmbească.
Mai târziu, a început să se certe cu fostul, să-i spună că a tăcut de multe ori ca să nu-l rănească (aşa cum am făcut-o şi eu cu ea, chiar dacă sufeream din cauza vorbelor pe care mi le spunea, de exemplu că sunt obsedat şi alte chestii care mă afectau) şi să-i reproşeze diverse. Am vrut de mult timp să port o discuţie lămuritoare cu ea, însă nu am avut ocazia, iar atunci era deja prea târziu pentru a dezgropa morţii, că de ce am aşteptat atât. Bine, cu fostul putea să o facă, dar eu nu aveam voie.
Periodic aveau loc certuri, ba cu fostul, ba cu actualul, iar eu luam ceva scatoalce, că avea draci. Sigur, uneori mai meritam şi eu, însă de multe ori îşi vărsa nervii pe mine şi sufeream aiurea, nedorind să ne certăm şi să o fac să sufere. Aşa că alegeam să tac din gură. La sfârşitul lui 2008 s-a despărţit de tip.
Ulterior, când a început recrutarea pentru admitere, a început să-mi reproşeze că nu o ajut şi că mai bine se lipseşte de sprijinul meu decât să nu o încurajez (îi luasem apărarea unei tipe), iar chestia asta s-a repetat şi mai târziu, noi certându-ne.
Prima oară, a început să-mi reproşeze că nu m-am gândit deloc la motivul pentru care noi ne-am certat, că sunt identic cu fostul ei prieten (care îi făcuse multe chestii), egoist, că sunt DOAR un bărbat etc, vorbe care au durut şi, bineînţeles, nu aveam drept de replică, că mă victimizez, că dezgrop morţi, că mai bine fiecare pe drumul lui şi gata. Sincer vorbind, o singură dată am insultat-o, făcând-o proastă, asta în contextul în care nu punea mare preţ pe sentimentele mele pentru ea. Ulterior, urmau împăcarea şi părerile de rău (că era geloasă, că mă vroia numai pentru ea, să nu mă împartă cu nimeni, ea să fie cea mai dulce dintre toate), de ambele părţi.
Să nu o lungesc, a tot existat un du-te – vino între noi. Când mă depărtam, aproape să-mi văd de ale mele, cum spunea ceva care mă debusola şi mă făcea să mă gândesc iar la ea, să mai încerc, să mă zbat. Aşa că iar mi s-a pus pata, mai ales după ce mi-a spus într-o zi pe la sfârşitul lui mai că se gândeşte că aş fi singurul care îi poate oferi o relaţie liniştită, bazată pe respect, încredere şi afecţiune, că am face şi am drege dacă am fi împreună, că proaste şi idioate au fost alea dinainte, în fine. Chestia e că nu prea puneam eu bază pe ceea ce spunea, fiind ars de multe ori, deşi mă bucuram, de ce să nu recunosc. Dar aveam eu reţinerele mele.
Sigur, o parte din vină o port şi eu, fiind destul de bănuitor, căzând în nişte gânduri tâmpite, care nu-mi dădeau pace: cu cine a plecat la munte, e cu x sau cu y? Asta nu mi s-a mai întâmplat până acum cu nimeni, iar întrebările şi bănuielile m-au împins spre o altă premieră în ceea ce mă priveşte, dar asta mai încolo. Oricum, Nanucka m-a lămurit, mi-a spus că nu am de ce să-mi fac griji, că e singură, că nu e nimeni şi că bănuiala mea despre tipul din Constanţa e doar o bănuială, că ei sunt doar amici şi că nu vor fi niciodată împreună. Aşa că trebuia să aştept răspunsul ei în ceea ce mă priveşte şi să las lucrurile să meargă de la sine. Ok.
La vreo săptămână după treaba de mai sus, prin iunie, îmi spune că nu vrea să-mi dea speranţe şi că vrea să fim doar amici acum, că trebuie să ne concentrăm pe admitere. Ok.
Ca peste încă o săptămână să mă trezesc cu vorbe de genul: “Îţi jur că o să te iubesc toată viaţa mea, o să îţi fiu fidelă”, să o ajut cu ceva. Bine, mi-a spus că de când era singură, a primit mai multe propuneri de la diverşi tipi şi chiar vroia să-i dea unuia o şansă, doar că s-a gândit la mine şi nu a putut, să am încredere în ea, că până la examen nu va fi nimeni. Ok. Primisesem şi eu două propuneri, pe care a trebuit să le refuz (de eram şmecher, jucam pe trei fronturi, dar nu sunt), aşteptând răspunsul ei. I-am şi spus că nu am niciun fel de aşteptare în ceea ce o priveşte (eram chiar ferm convins că nu va fi nimic), dar ea a plusat cu alte vorbe care mă făceau să mă gândesc la una-alta, cum ar fi împreună etc. Ulterior, mi-a mărturisit că a pus-o pe gânduri treaba cu cele două tipe, că i se făcuse frică şi că o afecta chestiunea, dar îi spusesem că nu trebuie să-şi facă griji, să se gândească şi să-mi dea un răspuns (răspuns pe care îl cunoşteam, NU).
La începutul lui iulie 2009 iar am avut o mică altercaţie, că i-am luat apărarea unei prietene şi a început să se întrebe dacă nu cumva este ceva între noi, ceea ce nu era cazul, dar o ţinea pe a ei. Apoi vorbe, că nu o înţeleg, că da, e vulcanică, azi mă iubeşte şi mâine mă dă dracului, aşa e ea şi că unii au rezistat, alţii nu, că există o singură persoană care ştie cum să o trateze (fostul ei prieten) şi că nu sunt eu aia, că nu i s-au schimbat sentimentele, ci doar atitudinile, că dacă eram în Bucureşti, dacă am fi fost împreună, ar fi fost altfel, dar acum, ba mă vrea, ba nu, că îi este greu să mă vadă ca mai mult decât un prieten, că sunt mult prea calm faţă de ea, că ea are nevoie de o persoană cu care să se lupte şi că ar trebui să-mi găsesc o persoană calmă lângă mine, că nu a ajuns în acel moment al vieţii în care să-şi dorească o astfel de persoană alături. D-asta e bine să fii sincer, prea am ţinut în mine şi am lăsat o altă impresie.
Apoi se face că îmi dăduse parolele de la mail, pentru a-i meşteri pe acolo ceva, iar eu, vrând să mă conving de câteva chestii, am făcut ceea ce nu mă aşteptam: i-am citit unele mail-uri, de unde am aflat că avea o atracţie faţă de tipul din Constanţa, ba că se mai şi îndrăgostise de el, dar că nu avea ce să facă, aluzii la ceva fuck buddy, în fine. E drept, treaba asta era la începutul anului, înainte să-mi spună una-alta, dar tot m-a atins. Fapt pentru care am confruntat-o şi a avut loc o ceartă, spunându-mi că e îndrăgostită de el de doi ani, că încă e îndrăgostită, are un crush şi asta e, dar e distanţa dintre ei şi să accept situaţia. Plm, nu am procedat corect, dar am căzut de fazan la toată treaba, sigur, e distanţa de vină, am insistat, prea am bătut omul la cap, dar am avut şi eu motive. Înţeleg că omul mai flirtează, mai o aluzie, o chestie, dar eu mă arsesem de prea multe ori.
A trecut şi admiterea şi am reuşit să fiu cât de cât ok, în ciuda a tot ceea ce simţeam. Eu am luat-o în mână, dar ea a intrat. Sincer, m-am bucurat pentru ea. Însă aflasem iar nişte chestii (de la alte persoane), cum că ea nu m-ar putea vedea vreodată mai mult decât un prieten, ceea ce pentru mine era un semn de exclamare, că nu vedeam rostul discuţiilor ăstora în cazul ăsta, de ce să mă tot amăgesc?
După admitere, am zis să-mi văd de ale mele, că mai sunt destule femei pe lumea asta, mai ales că am vorbit cu ea şi rămânem prieteni. Dar am putut? Evident că nu. Se înşelase în privinţa tipului de la mare, rămân prieteni.
Mai târziu, m-a iritat faptul că CRETINUL ăla de fost (G.) a bruscat-o, a intrat peste ea în casă şi a fost violent şi i-a mai făcut alte probleme pe parcurs (spart cont de mail etc). Nu voi uita niciodată chestia asta şi aştept ziua când voi da ochii cu el şi este unul din puţinele subiecte care mă pot face să-mi crească tensiunea.
Am făcut un alt gest în premieră: i-am trimis o scrisoare de vreo trei pagini de ziua ei, în care am aşternut toate sentimentele mele, să fie un ultim efort. Cât de bine a fost primită, hmm, nu cred că a schimbat situaţia, ea spunând că nu va încerca să combată ce a scris acolo, că a încercat un an şi nimic.
De-a lungul anului universitar, am ajutat-o cu diferite proiecte, lăsându-le pe ale mele la urmă, chiar dacă îmi era foarte greu să fac uneori chestii de pe azi pe mâine. Aşa am ajuns să am câteva restanţe din cauza faptului că nu am predat propriile proiecte, dar asta a fost treaba.
Prin noiembrie, am fost contactat de cretinul de G., acesta spunându-mi să rup legătura cu Nanucka. A început să spună să am grijă, chestii, ca ulterior să intre de pe un alt id, id care semăna cu unul al Nanucka, rugându-mă să nu o mai caut. De parcă aş fi pus botul la aşa vrăjeală ieftină. Altă chestie pe care nu o voi uita.
G. (11/21/2009 10:57:01 AM): am si eu o rugaminte la tine
G. (11/21/2009 10:57:03 AM): se poate?
Eu (11/21/2009 10:57:18 AM): depinde de rugaminte
G. (11/21/2009 10:57:25 AM): sa o lasi pe Nanucka in pace
G. (11/21/2009 10:57:28 AM): ce spui de asta?
Eu (11/21/2009 10:57:44 AM): poftim ?
G. (11/21/2009 10:57:49 AM): fara poftim
G. (11/21/2009 10:57:52 AM): exact ce ai inteles
G. (11/21/2009 10:58:06 AM): ceva neclar?
G. (11/21/2009 11:02:04 AM): sper sa intelegi,dar m-am saturat sa ma cert cu ea din prostii de genu
Eu (11/21/2009 11:02:15 AM): pai asta e problema voastra, nu a mea
G. (11/21/2009 11:02:20 AM): pai nu
Eu (11/21/2009 11:02:22 AM): eu cu ce sunt de vina ca va certati voi ?
G. (11/21/2009 11:02:23 AM): asta e si problema ta
G. (11/21/2009 11:02:30 AM): ca te bagi unde nu iti fierbe oala
Eu (11/21/2009 11:02:30 AM): de ce ? e prietena mea cumva ?
G. (11/21/2009 11:02:31 AM): pricepi?
G. (11/21/2009 11:02:33 AM): pai nu
G. (11/21/2009 11:02:35 AM): da esti un disperat
G. (11/21/2009 11:02:38 AM): tu si restu
G. (11/21/2009 11:02:40 AM): pricepi acum?
Eu (11/21/2009 11:03:48 AM): am inteles ca nu vrea, asta e si gata
G. (11/21/2009 11:03:54 AM): ok.
Eu (11/21/2009 11:03:57 AM): nu inteleg de ce trebuie sa am discutii de genul cu tine
G. (11/21/2009 11:04:02 AM): poftim?
Eu (11/21/2009 11:04:07 AM): sau tu vrei sa nu mai vb deloc ?
Eu (11/21/2009 11:04:11 AM): nici sa o intreb de sanatate etc
G. (11/21/2009 11:04:11 AM): exact
G. (11/21/2009 11:04:16 AM): esti inteligent
Eu (11/21/2009 11:04:18 AM): ma da’ posesiv mai seti
Eu (11/21/2009 11:04:20 AM): *esti
G. (11/21/2009 11:04:28 AM): asta nu-i problema ta
Eu (11/21/2009 11:04:31 AM): ba este
G. (11/21/2009 11:04:34 AM): poftim?
G. (11/21/2009 11:04:37 AM): ma baiatule
Eu (11/21/2009 11:04:39 AM): ca eu de ce n-ama voie sa vb cu ea ca amici ?
G. (11/21/2009 11:04:42 AM): nu
G. (11/21/2009 11:04:45 AM): pentru ca nu vreau eu
G. (11/21/2009 11:04:46 AM): probleme?
Eu (11/21/2009 11:04:50 AM): d-asta nu dorm eu la noapte
Eu (11/21/2009 11:04:53 AM): asta nu o hotarasti tu
Eu (11/21/2009 11:04:56 AM): de nu vrea ea, ok
Eu (11/21/2009 11:05:01 AM): de tine nu ma intereseaza
G. (11/21/2009 11:05:01 AM): esti sigur?
Eu (11/21/2009 11:05:06 AM): uite
G. (11/21/2009 11:05:09 AM): esti cam obraznic
G. (11/21/2009 11:05:10 AM): ai grija
Cât de bolnav să fii ca să faci aşa ceva?
În fine, am mai avut câteva tentative să o fac să înţeleagă că vorbesc serios, dar am renunţat ulterior, văzând că s-a combinat cu un coleg. Am mai ajutat-o cu unele proiecte, chiar dacă presupunea ceva efort sau stres din partea mea (mai ales dacă trebuiau predate în aceeaşi zi). Nu am mai insistat pe partea relaţiei.
Pe parcurs am mai avut discuţii, certuri şi nu pot spune că nu mă mai gândeam ocazional la ea, însă am început să privesc şi în jur, chiar dacă nu aveam prea multă încredere.
În prezent, ne înţelegem bine. S-a despărţit de coleg (căruia i-aş da şi lui vreo 2 după ceafă, că a avut un episod violent) şi e acum cu altcineva, relaţia lor fiind ok. Ne-am mai văzut de câteva ori, e totul bine.
Mă mai întreb ocazional “ce-ar fi fost dacă?” şi chiar am discutat recent cu ea, dacă aş mai vrea să fiu cu ea. Răspunsul meu a fost că da, însă nu acum. NU mă ţine orgoliul să mai trec prin aşa ceva. Am suferit mult prea mult, prea mulţi nervi irosiţi, stres. Şi oricum, mai sunt destule femei pe lumea asta, ar fi nedrept faţă de ele să nu le dau şi lor o şansă.
Poate peste câţiva ani, presupunând că am fi amândoi singuri, dar tot sunt neîncrezător că ar putea fi vreodată ceva. Am păţit prea multe chestii ca să îmi mai fac iluzii şi să mă mint, indiferent cât de mult aş dori şi chiar dacă ea spune că nu se ştie niciodată.