Alte maimute HR-iste

Revin cu inca o intamplare din HR. De data asta, UK-ul demonstreaza ca si ei pot face HR cu maimute, aceasta nu fiind o tehnica patentata de romani.

Primesc azi pe la pranz un mail de la un recrutor pe care il am pe LinkedIn pentru un post pe specializarea mea, in Viena. JD-ul era ok, asigura ceva bonus, certificari, draci-laci.

Dau un reply ca ma intereseaza, ii atasez un CV actualizat si ii pun doua intrebari de bun simt:
– Tinand cont ca vorbim despre o relocare in Austria, exista un pachet oferit de angajator in acest sens?
– Vorbind despre relocare, a oferit angajatorul un salariu minim corespunzator postului scos la concurs?

A revenit tipul cu un telefon dupa doua ore, pentru ca, de ce nu, e mai usor sa aburesti potentialii angajati decat sa scrii cu subiect si predicat intr-un reply.

La inceputul discutiei, il intreb daca a vazut intrebarile mele, la care el mi-o intoarce ca da, dar hai sa vorbim despre “situatia mea” mai intai (O_o). Ca de ce as schimba job-ul, ca daca sunt deschis la noi oportunitati si alte prostii.

Fiind vant afara, ii sugerez ca totusi ar fi mai indicat sa vorbim pe e-mail, ca stii, ne intelegem mai greu (el cu accent britanic si grabit, eu cu o ureche-n vant si mucii pe afara). El nu si nu, ca daca am o linie telefonica la care sa ma sune (da coaie, cum sa nu, hai sa ma suni pe fixul de la birou si sa discutam despre alte job-uri langa viitorii fosti colegi, ca asa se face la ma-sa acasa cu discretia unui elefant intr-un magazin de portelanuri).

In fine, fast forward, mi-o da la temelie cu o intrebare:
– Cati bani vrei?
– Ma intereseaza job-urile in jurul cifrei de XX mii pe an (cifra super ok tinand cont de experienta si de ce salarii se ofera in tara).
– Euro?
– Da
– Wow, sunt multi bani! (Hai sictir, ca nu-l vad pe ala facand jobul respectiv)
– Tinand cont de experienta si de companiile la care am lucrat, plus cerintele job-ului, nu mi se pare.

La care tipul ataca decisiv:
– Cat castigi?
– Am semnat un NDA cu angajatorul si nu pot divulga acesata informatie, fiind una confidentiala. In plus, nu cred ca mi-ati spune dvs. cat castigati, nu-i asa?

Vazand ca nu merge cum e el obisnuit, tipul mi-o taie scurt:
– Daca nu vrei sa divulgi informatia asta, nu vom merge mai departe (Hai sictir, tu m-ai sunat pe mine, nu invers).
– E ok, dar sa stiti ca legea austriaca obliga angajatorul sa dea un salariu minim, nu vad de ce e asa greu sa mi-l spuneti.

Dupa care a inchis, pentru ca de ce nu 🙂

E foarte aiurea ca s-a ajuns in situatia in care maimutele din HR au impresia ca sunt niste stapani pe tarla si ca posibilii angajati sunt sclavii lor care trebuie sa se plieze la toate cerintele lor stupide de genul “unde te vezi peste cinci ani?”.

De aceea m-am invatat sa stiu din prima detaliile salariale pentru ca nu e deloc placut sa te vezi dupa doua interviuri ca banii pe care ti-i ofera firma nu sunt nici macar cat castigi in prezent. Am patit o data ceva de genul, le-am dat o suma cu 500 de lei peste cat castigam in prezent la care mi s-a spus ca pot ajunge la suma respectiva daca stau doi ani la ei in firma :))) Dragut din partea lor, nu?

Sfat pentru candidati: nu dati niciodata detalii despre castigurile actuale si daca o persoana doreste sa stie cat valorati, sa va puna niste intrebari tehnice si pe baza experientei, sa dea o suma. Altfel, riscati sa fiti pacaliti.

Cu cat numarul candidatilor care vor cere detalii precum grila salariala de la bun inceput si nu vor mai ceda tuturor insistentelor celor de la HR, va creste si calitatea intregului proces de recrutare pentru ca firmele vor fi nevoite sa se adapteze daca vor sa prinda specialisti.

La urma urmei, HR-ul este o chestiune de vanzari. Lumea vinde posturi, trecand peste partea de contracte de munca si alte chestii birocratice. Trebuie sa stii sa vinzi si sa faci un om interesat de post. Doar ca mai sunt firme care fac HR cu maimute in loc de oameni capabili, dar nu e problema mea.

#HRFail

O faza delicioasa vazuta pe LinkedIn: se cere programator Java senior.

Doar ca:

Ma rog, o fi clientul tampitel si cu pretentii de e fixat pe numarul ala, insa nu stiu cat succes ar avea recruiterii cu adusul oamenilor care sa se plieze pe profilul respectiv. Poate peste 3-4 ani :))

Ca tot vorbeam de HR-izde

Misunam pe LinkedIn si imi apare in feed un anunt de la o tipa din HR. Nimic de zis, asta pana citesc comentariul unei alte tipe care tot spameaza, pardon, promoveaza ceva platforma de recrutare. Las mai jos un screenshot cat se poate de clar.

Se vede, da? “Avem si de astia”, vorbind despre oameni care cunosc diferite medii de programare. Si cand ii atrage cineva atentia, tipa bate rapid in retragere, ca vorbea despre mere de aur si ca este o expresie “colocviala”. I-auzi, coaie! Sigur ca da, am uitat ca merele ca substantiv de gen feminin, plural si “astia” reprezinta acelasi lucru. S-a schimbat gramatica limbii romane recent si noi nu am aflat?

Acum, exista doua ipoteze:
1. Ori HR-izda cu pricina este bine intentionata, dar are lacune mari in ceea ce priveste limba romana, ca sa nu ma exprim altfel
2. Ori nu o intereseaza deloc materialul uman, pentru ea candidatii nefiind altceva decat niste resurse, facand cinste profesiei de resurse umane

In conditiile in care in tara au ramas din ce in ce mai putini specialisti, oamenii din HR se incapataneaza sa creada ca sunt niste stapani de sclavi si sa ii trateze ca atare pe cei de pe urma carora mananca o paine. GG!

Romanii, acesti colivari nemilosi

Mi-am facut un obicei ca periodic sa arunc o privire prin casa si sa vad ce electronice/etc nu am mai folosit de cateva luni pentru a le vinde prin diverse canale. Cel mai adesea, aleg sa pun anunturi de vanzare pe OLX si pe un forum, Computer Games.

Partea nasoala e ca mereu cand am ceva de vanzare, simt ca imi creste nitel tensiunea din simplul motiv ca romanii sunt, de cele mai multe ori, niste ahtiati profitori care trag de pret in cel mai josnic mod posibil. Fara a pune la socoteala faptul ca eu oricum cer un pret cu 50% mai mic fata de cat am platit initial si de cele mai multe ori produsele mai sunt in garantie. Credeam ca procedand asa voi grabi vanzarea, ceea ce este partial adevarat, insa amatorii de chilipiruri tot se prezinta.

Cateva exemple:
sistem boxe 2.1, cer 50 de lei, primesc oferte de 20 de lei
husa tableta Samsung Galaxy Tab 3 originala, nefolosita, cer 100 de lei, primesc oferte de 70 sau 50 de lei
telefon sigilat Huawei G6, cer 400 de lei, primesc oferte de 300 de lei, ca asa e frumos, sa negociem, ca nu suntem pe eMAG lol

Am pus ieri la vanzare pe OLX un Xeon pe care il am din ianuarie si din ce am vazut, valora 800 de lei. Acum sunt anunturi cu procesoare identice la 600 de lei. Pun anuntul si cer 550 de lei, ma rog, poate las la 500 si aia e. Nope, ma trezesc cu mesaje “ofer 400 de lei” si “care e ultimul pret”.

A, sa nu uit de tampeniile cu schimburi sau trimis prin posta/curier, in conditiile in care specific expres ca nu vreau schimburi sau sa trimit in tara.

Serios de nu incepe sa mi se faca scarba sa am de-a face cu romani cand mai am ceva de vanzare. Zici ca suntem in Turcia in bazar, toti simt nevoia sa se targuiasca, chit ca pretul e convenabil, dar poate mai taie din el, ce naiba.

Una cu pensionari

Merg cu tramvaiul 5. De vreo doua statii vad niste pensionari care stau pe treptele de la usa langa care ma aflu.

Se apropie statia mea, dau sa cobor, doar ca fosilele stau nemiscate. Are loc urmatorul dialog:
– Coborati?
– Nu.
– Pai de ce stati langa usa?
– Pai de ce nu anuntati din timp?

Ati auzit, da? Trebuie anuntat din timp, de parca nu e normal sa stai langa usa in momentul in care vrei sa cobori.

De fapt, da, are logica, daca as fi babac. Ca mi se mai intampla invers: sa stau langa usa in ideea de a cobori si sa ma trezesc ca ma intreaba vreun babac daca cobor. Nu, nene, e pasiunea mea sa ma uit pe geam in metrou/etc langa usa.

Angajatorii cu anunturi amuzante

Obisnuiesc sa merg la interviuri periodic, nu neaparat pentru a ma angaja, dar mai mult pentru a vedea cum ma situez pe piata si daca e nevoie sa invat ceva in plus.

De la o vreme, pe masura ce ma apropiam de experienta de senior, am inceput sa ma amuz de astia de la HR in momentul cand le spuneam ce “asteptari salariale” aveam, si ii vedeam cum beleau ochii ca broasca la auzul sumei respective.

Bine, e si vina angajatorilor care isi permit sa ceara cate in luna si in stele si sa se astepte sa faca cineva 5 job-uri in 1 pe doi lei jumate.

Exemplu: acum ceva timp, gasesc pe un site de recrutare un anunt cu angajator confidential cu ditamai lista de cerinte. Vazand ca accepta si seniori (5-10 ani xp) si la ce cerinte aveau, am aplicat. Dau mai jos cateva cerinte:
– cunostinte Asterisk
– cunostinte VoIP pe Cisco
– interconectari, tetari, configurari de voce
– design, dezvoltare, implementare software, procese automatizate
– programare SQL
– scripting
– retelistica pe Cisco
– Linux (RHEL, LAMP/LEMP, DNS, DHCP, proxy)
– virtualizare (WMware)

Pana mea, ceva om de voce altoit cu db admin, virtualizare, dev plus ops.

In fine, se programeaza interviul, imi dau aia mail de confirmare si ajung si eu sa vad numele, ceva call center spanac. Dau sa ii caut si aflu numai nasoale de la insi din call center si clienti care le dau review-uri de o stea. Aoleu, ce-i cu astia? In fine, daca tot am programat interviul cu ei, hai sa nu le dau flit si sa ma duc sa vad macar ce si cum.

Ma prezint cu 5 minute inainte de ora anuntata intr-o cladire cam darapanata, fara lift. Ma ia in primire o pustoaica, ma baga intr-o camera sa o astept pe “doamna manager”. Dupa 15 minute de asteptat, cand imi spuneam ca mai stau 1-2 minute si plec, apare aceeasi tipa cu CV-ul meu. Se scuza ca doamna e intr-o sedinta si nu poate veni, asa ca ma prelucreaza ea.

Inca din primele secunde, scoate un, da, vad ca aveti ceva experienta pe VoIP… La care o intrerup politicos, considerand ca a vorbit destul pe tema daca doar atat a putut sa inteleaga. O intreb despre job, ca sa aflu ca au nevoie de ceva IT guy, sa ii ajute cu sistemele, cu imprimantele, cu wireless-ul, pe langa alea de mai sus. Stai asa, adica tu, firma, ceri 5 job-uri in 1, accepti si seniori (nu pensionari) si cand iti vine unul, ii dai la inaintare vrajeli d-astea de faceam acum 15 ani? Serios?

Le-am propus o colaborare la distanta, ca nu renteaza sa imi schimb job-ul pentru ei si oricum nu cred ca isi permit, la care tipa a inceput sa zambeasca stangaci, ramanand sa ii prezinte ideea mea “doamnei manager”. Evident ca nu am auzit nimic de la ei si nici nu ma mir. Cine stie ce impresii aveau, dar le-am subliniat niste treburi (sa taie din cerinte si sa nu ceara seniori in domeniu pe salarii de 2500 de lei lol), ca poate pentru urmatorul ins nu o sa mai fie o experienta penibila.

Despre edituri mari si traducatori

Se face ca am ajuns azi in curtea unei edituri care avea nevoie de traducatori pentru o serie de carti. Contextul era dat de o prietena comuna mie si nevestei, mi-a zis I. ca s-ar baga la niste traduceri daca sunt pe domeniul ei, dar avand in vedere experienta ei nitel nefericita cu respectiva editura, ar fi mai bine sa ma duc eu sa rezolv formalitatile oficiale, urmand ca ea sa se ocupe de traducerea propriu-zisa.

Astfel, ma prezint la sediul editurii pentru o discutie cu redactorul-sef, acesta avand din timp CV-ul meu.

Ma primeste cumatrul, un tip pe la 50 de ani, mustacios, cu ochelari. Ma invita sa iau loc intr-o camera si incepe sa ma prelucreze.

Primul lucru pe care il remarc este privirea acestuia, genul de privire pe care ai arunca-o unui rahat de pe strada, pe care il masori si calculezi cum sa pasesti pentru a-l evita. Trec peste impresia initiala, schimbam doua-trei vorbe despre mine si experienta mea si aud cuvintele:

– “Avand in vedere ca nu ati publicat traduceri la edituri mari si cunoscute, va fi nevoie sa dati o proba de lucru.”

No shit, ca doar nu era sa ma angajeze pe ochi frumosi sau pe pile, era de asteptat. Zic ok, nu e nicio problema. Chit ca prima parte m-a facut sa ridic o spranceana, asa, intern. Da nene, faptul ca am in spate niste ani de zile de scris documentatie, printre altele in diferite multinationale e trecut neaparat neobservat. Ma rog, trecem peste.

Ne ridicam ca sa mergem la biroul lui ca sa-mi arate lucrarile disponibile, dar nu inainte de a-mi face precizarea platii:

– “Editura plateste doi euro la doua mii de semne cu spatii (adica o pagina A4).”

Putin mirat (plm, cand eram student la litere in 2008 luam 10 lei pe pagina), ii spun ca eu lucrasem pe 15 lei pe pagina in alte proiecte. Imi raspunde ca poate am tradus texte specializate. Imi stapanesc un ras si mergem sa vedem ce lucrari are. N-avea rost sa mai intindem discutia pe tema, la banii aia ce mai conteaza de erau impozabili sau nu.

Imi arata un tabel in Excel cu vreo sapte autori, titluri. Aleg doua din ele pe care sa le rasfoiesc, vad ca e ceva cu Biblia & co, zic pas. Hai ca gasesc ceva vag interesant, imi listeaza 10 pagini, ca atat e proba de lucru si calculeaza numarul de semne al daca ar fi sa iau traducerea. Ar fi 200 de pagini, ceea ce inseamna 400 de euro. Putin mai mult decat salariul minim pe economie, presupun cat castiga ceva casierita la Auchan sau o femeie de serviciu.

A ramas sa ma “ocup” in weekend de material, ma conduce la usa si, inainte de a ne desparti, imi spune:

– “Sa va straduiti sa intrati in pielea nu doar a autorului, dar si a cititorului!”

TLDR
– sa nu ne miram de ce cartile traduse arata ca niste balarii sinistre in mare parte, cu 2 euro pe pagina mai mult de Google translate si o refacere rapida nu ar merita
– munca de traducator (munca intelectuala, de creatie) a ajuns sa fie platita mai prost ca a unui casier sau om de serviciu
– evident ca voi spune pas, mai ales ca materialul tot contine ceva cu Jesus, de ce ti-e frica nu scapi lol
– de stiam de la inceput cat plateste pe pagina, nici nu mai veneam, puteam face altceva mai productiv cu timpul meu

Vesnicii Dorei ai patriei

De anul trecut blocul in care locuim se afla in proces de reabilitare termica. Oficial, reabilitarea a inceput in martie sau aprilie 2016, insa ea a inceput de fapt prin finele verii, septembrie.

In tot intervalul asta, s-a reusit doar izolarea pe partea din spate si recent la subsol. La un bloc P+2 cu zece scari. Adica echivalentul unei scari de bloc turn.

Acum doua zile au batut la usa pentru a le da acces in boxa de la subsol pentru a izola tavanul. Ok. Seara cand m-am intors, am fot sa inchid usa si am constatat ca nu mai merge lumina, dar era tarziu si am lasat-o pe a doua zi sa ii intreb pe aia de sanatate si sa verific mai in amanunt.

Ieri, constat ca firul de curent a fost ars. Ii intreb pe muncitori ce s-a intamplat, cica s-a impuscat cablul, ca nu a fost marcat de cei care au pus polistirenul si alte tampenii, dar ca se rezolva cu un alt cablu de curent tras. Tras de cine? Pe banii cui? Nu stiau, au ridicat din umeri ca francezii.

Azi am constatat ca nici masina de spalat nu mai merge, am avut doua sigurante sarite, priza functioneaza, masina ba. Masina care luni functiona, cumparata anul trecut. Am sunat la firma care asigura garantia, vine cineva saptamana viitoare si intre timp asteptam un electrician sa remedieze problema de la subsol.

Ce-ai facut, Dorele?

Va urma. Intre timp, sa vedem ce facem cu Ciuma Rosie.

Inca una cu HR

Ca tot vorbeam recent de HR, mi-am amintit de o intamplare amuzanta pe vremea cand lucram la chinezi. Vine la interviu un fost coleg de munca, un tip cu destula experienta, care a studiat la Stanford.

Au loc discutii tehnice, totul bine si frumos, urmeaza discutia cu HR-ul. In care tipa ii spune la un moment dat ca trebuie sa isi echivaleze diploma din State, altfel nu il poate incadra pe post. La care omul a ras, s-a ridicat si a plecat in treaba lui.

Adica tu, maimuta HR-ista, in loc sa ii propui omului ca ok, e nevoie sa isi echivaleze diploma din motive birocratice (habar n-am, zic si eu), dar daca nu doreste, incadreaza-l pe un post de tehnician si aia e, in loc sa-l pierzi pentru ca tu nu stii decat una si buna.

Just saying.

Nu mai angajati maimute proaste in HR

Lucrand in IT/Telecom, periodic ma contacteaza diferite persoane din HR ca sa discutam despre urmatorul meu pas in cariera, ca au cel mai cel job si alte balarii HR-iste. Nu am nimic impotriva discutiilor pe tema, doar ca in 8 din 10 cazuri job-ul este total paralel.

Case in point: imi scrie pe LinkedIn un tip, ma ia direct la per tu de parca am facut armata impreuna si imi spune ca firma lui e in cautarea unui “Tehnician service IT level 2” si ca profilul meu de LinkedIn se potriveste foarte bine, dorind sa ii trimit cv-ul meu si sa ii spun peste “cit” (his words) timp as putea incepe si ce asteptari salariale as avea. Vazand denumirea postului, am zis ca poate o fi gresit, hai sa ma uit peste job description. Acolo, oroare, redau succint cateva dintre cerinte:
– instalari, configurari echipamente, depanare si asamblare calculatoare, echipamente IT diverse
– instalare, configurare si partitionare sistem de operare Windows XP, 7, 8, Vista
– interventii la punctele de lucru ale clientilor

Prima mea reactie a fost sa-i dau un reply si sa il intreb cum naiba a tras respectivul concluzia ca profilul meu se “potriveste foarte bine” in conditiile in care nicaieri nu este scris ceva despre Windows, depanari sau alte activitati specifice unui service. Noroc ca m-a induplecat colega de apartament sa fiu diplomat, ca deh, invat si eu soft skills si i-am explicat politicos ca respectivele cerinte nu se afla in aria mea de expertiza. Nu ca nu as sti sa instalez un amarat de Windows sau sa depanez un PC sau imprimanta, dar chestii de genul asta le faceam acum vreo 12 ani si am mai crescut intre timp. Asta pe langa curiozitatea acelui “level 2”. Pai, daca asta e activitatea de lvl 2, ce naiba face un tehnician de lvl 1? Doar ia componentele defecte sau inregistreaza tichetele si raspunde la telefon ca secretara?

Plus ca daca ii dadeam un reply acid, se perpetua ideea eronata ca “aia” din IT sunt niste inapti care nu stiu sa comunice cu omul, cu toate ca e mult mai simplu sa-i spui idiotului sa RTFM si sa invete ce naiba scrie pe CV-ul tau decat sa scrii 4-5 randuri explicandu-i frumos ca nu te potrivesti cu job-ul lui mirific. Oh, wait, daca macar avea idee ce se mananca CV-ul meu, nu lucra drept pescuitor de CV-uri, nu?