Kaoru gonise animalul deja de jumătate de zi şi probabil că ar fi plecat mai departe dacă acesta nu îi dădu semne clare de oboseală. Se hotărî într-un târziu ca să îl lase pe Dorloth să se odihnească. Îl opri şi îl descalecă. Calul spumega din cauza setei şi a alergăturii pe care o îndurase până atunci. Kaoru clătină din cap şi îşi privi animalul:
– Îmi pare rău Dorloth! Voi avea grijă să nu se mai întâmple.
Îl mângâie pe bot şi scoase din desaga ce o avea atârnată pe umăr un măr. Era proaspăt, mare şi roşu. Îl rupse în două şi îl dădu lui Dorloth. Aceasta îI înfulecă, apoi se retrase din faţa stăpânului său, căutând iarbă. Kaoru îl privi timp de câteva secunde apoi începu să îşi facă de lucru.

Continue reading →

Balthasar se trezi brusc în zgomotul unor urlete infernale. Dădu să se ridice, dar se lovi de capul lui Miko, care stătea aplecată asupra lui. Cei doi se retraseră unul din fața altuia, cu mişcări stângace. Miko se ridică în picioare, frecându-şi fruntea. Balthasar o privi timp de câteva secunde, apoi îşi aminti urletele. Privi în jur ţinându-se de cap şi masându-şi locul lovit. O privi iar pe Miko, care stătea într-un colţ, muşcându-şi buza. Părea speriată sau poate surprinsă… sau jenată. Respiră adânc apoi zise:
– Ce-au fost urletele alea?

Continue reading →

Axi deschise ochii. Se afla în acelaşi loc. Prins între nişte coloane subţiri de granit. Stătea ghemuit într-un colţ al coliviei de piatră, privind în gol. Se pare că adormise. De când stătea acolo, îşi dăduse seama că în timpul nopţii atmosfera în acea văgăună se răcea, devenea mai suportabilă. Toate jivinele Lordului ieşeau la suprafaţă, făcându-şi acolo de lucru. În timpul ziliei stăteau ascunse de razele soarelui şi adierea vântului, de parcă le-ar fi otrăvit şi unelteau împotriva “celor de sus” sau confecţionau arme, care mai de care mai mortale. Răsuflă greu. Dorea libertatea. Dar nu o putea avea. Cel puţin nu acum. Încă mai avea speranţa că va scăpa de acolo. Măcar el.

Continue reading →

Kaoru se ridică în picioare şi se întoarse către uşă. Păşi înainte ca teleghidat. Avea privirea fixă, de parcă urmă ceva anume îl orbise şi acum mergea pe nişte urme doar de el ştiute. Se întoarse la coridorul întunecat, unde se afla camera Înţeleptului. În clipa când păşi înăuntru, se auzi un urlet prelung de lup. Kaoru clipi brusc şi privi în jur aiurit, de parcă a fost trezit din transă. Inima îi bătea într-un ritm foarte alert şi respira la fel de repede. Privi în urma lui, apoi iar înainte. Începu să audă nişte mârâituri, apoi din întuneric desluşi doi ochi sclipitori. Se dădu un pas în spate, dar se opri. Înghiţi în sec. Nu se putea întâmpla aşa ceva. Una din creaturile Lordului era în ascunzătoarea lor.

Continue reading →

Kaoru intră în cameră. Zeri se ridică de pe scaunul pe care stătuse până atunci şi aşteptă ca fratele lui să îl privească. Vestea pe care tocmai i-o spuse nu părea să fi adus vreo schimbare pe fața fratelui său. Aceasta înseamnă un singur lucru. Veştile de la NoOne nu erau tocmai bune. Se retrase câţiva paşi în spate, făcându-i loc să treacă. Kaoru îşi dădu jos mantaua de pe el şi o azvârli într-un colţ al camerei, pe jos. Se trânti pe pat şi rămase nemişcat. Zeri ridică haina de jos, o scutură şi o aşeză pe buturugă pe post de scaun pe care stătuse până atunci. Apoi se îndreptă spre Kaoru, care privea în gol. Se ghemui lângă pat şi îşi privi fratele timp de câteva secunde, apoi zise:

Continue reading →

Balthasar şi Miko priveau arătarea din văzduh. Era grandioasă. Solzii roşiatici străluceau în lumina soarelui. Balthasar îl privea cu gura căscată. Dragonul se roti de câteva ori deasupra lor, apoi se îndreptă lin spre pământ. Atinse solul cu labele din spate, îşi întinse gâtul înainte şi se lăsă uşor în faţă. Făcu câţiva paşi, şerpuindu-se asemenea unei şopârle şi îşi strânse aripile lângă corp. În acel moment Balthasar observă că şi acest dragon avea un călăreţ. O privi pe Miko, care stătea parcă speriată lângă el. Dragonul se apropia de ei. Era uriaş. Dacă îşi întindea gâtul, trecea de nivelul copacilor. Avea un cap mare, cu urechi mici, dar lunguieţe, la fel de roşii ca şi restul corpului, iar din spatele lor se ridicau două coarne mari. Din spatele acelor coarne crescuseră altele mai mici şi tot aşa, până când acestea se împreunau spre ceafa dragonului şi coborau pe gât în jos continuând pe spinarea lui, asemenea unei creste osoase. Ochii erau asemănători cu al unei reptile şi aveau culoarea galbenă. Dragonul deschise brusc botul şi scoase un răget ascuţit.

Continue reading →

Soarele strălucea pe cer când el se trezi. Deschise ochii cu greu. Dar îi feri rapid de lumina care îl orbise. Îşi astupă fața cu palmele şi se rostogoli în iarbă. Gemu înfundat, de parcă ceva îl lovise. Stătu acolo câteva secunde, apoi se ridică în genunchi. Îşi luă palmele de pe faţă. Cu ochii mijiţi începu să privească în jur. Totul era liniştit şi paşnic. Parcă prea paşnic pentru zilele care tocmai trecuseră. Simţi din nou acel gol în stomac şi parcă deodată inima i se rupse în două. Se lasă greu pe coate şi strânse în pumni nişte smocuri de iarbă. Starea de tristeţe se transformă brusc în furie. Ura faptul că era muritor, iar puterile erau limitate. Ura faptul că nu putea să şi-o scoată din minte şi EA era tot ce vedea şi tot ce simţea în acel moment şi îl făcea neputincios. Iar acum EA i-a fost furată.

Continue reading →