Mi-am facut un obicei ca periodic sa arunc o privire prin casa si sa vad ce electronice/etc nu am mai folosit de cateva luni pentru a le vinde prin diverse canale. Cel mai adesea, aleg sa pun anunturi de vanzare pe OLX si pe un forum, Computer Games.

Partea nasoala e ca mereu cand am ceva de vanzare, simt ca imi creste nitel tensiunea din simplul motiv ca romanii sunt, de cele mai multe ori, niste ahtiati profitori care trag de pret in cel mai josnic mod posibil. Fara a pune la socoteala faptul ca eu oricum cer un pret cu 50% mai mic fata de cat am platit initial si de cele mai multe ori produsele mai sunt in garantie. Credeam ca procedand asa voi grabi vanzarea, ceea ce este partial adevarat, insa amatorii de chilipiruri tot se prezinta.

Cateva exemple:
sistem boxe 2.1, cer 50 de lei, primesc oferte de 20 de lei
husa tableta Samsung Galaxy Tab 3 originala, nefolosita, cer 100 de lei, primesc oferte de 70 sau 50 de lei
telefon sigilat Huawei G6, cer 400 de lei, primesc oferte de 300 de lei, ca asa e frumos, sa negociem, ca nu suntem pe eMAG lol

Am pus ieri la vanzare pe OLX un Xeon pe care il am din ianuarie si din ce am vazut, valora 800 de lei. Acum sunt anunturi cu procesoare identice la 600 de lei. Pun anuntul si cer 550 de lei, ma rog, poate las la 500 si aia e. Nope, ma trezesc cu mesaje “ofer 400 de lei” si “care e ultimul pret”.

A, sa nu uit de tampeniile cu schimburi sau trimis prin posta/curier, in conditiile in care specific expres ca nu vreau schimburi sau sa trimit in tara.

Serios de nu incepe sa mi se faca scarba sa am de-a face cu romani cand mai am ceva de vanzare. Zici ca suntem in Turcia in bazar, toti simt nevoia sa se targuiasca, chit ca pretul e convenabil, dar poate mai taie din el, ce naiba.

Merg cu tramvaiul 5. De vreo doua statii vad niste pensionari care stau pe treptele de la usa langa care ma aflu.

Se apropie statia mea, dau sa cobor, doar ca fosilele stau nemiscate. Are loc urmatorul dialog:
– Coborati?
– Nu.
– Pai de ce stati langa usa?
– Pai de ce nu anuntati din timp?

Ati auzit, da? Trebuie anuntat din timp, de parca nu e normal sa stai langa usa in momentul in care vrei sa cobori.

De fapt, da, are logica, daca as fi babac. Ca mi se mai intampla invers: sa stau langa usa in ideea de a cobori si sa ma trezesc ca ma intreaba vreun babac daca cobor. Nu, nene, e pasiunea mea sa ma uit pe geam in metrou/etc langa usa.

Obisnuiesc sa merg la interviuri periodic, nu neaparat pentru a ma angaja, dar mai mult pentru a vedea cum ma situez pe piata si daca e nevoie sa invat ceva in plus.

De la o vreme, pe masura ce ma apropiam de experienta de senior, am inceput sa ma amuz de astia de la HR in momentul cand le spuneam ce “asteptari salariale” aveam, si ii vedeam cum beleau ochii ca broasca la auzul sumei respective.

Bine, e si vina angajatorilor care isi permit sa ceara cate in luna si in stele si sa se astepte sa faca cineva 5 job-uri in 1 pe doi lei jumate.

Exemplu: acum ceva timp, gasesc pe un site de recrutare un anunt cu angajator confidential cu ditamai lista de cerinte. Vazand ca accepta si seniori (5-10 ani xp) si la ce cerinte aveau, am aplicat. Dau mai jos cateva cerinte:
– cunostinte Asterisk
– cunostinte VoIP pe Cisco
– interconectari, tetari, configurari de voce
– design, dezvoltare, implementare software, procese automatizate
– programare SQL
– scripting
– retelistica pe Cisco
– Linux (RHEL, LAMP/LEMP, DNS, DHCP, proxy)
– virtualizare (WMware)

Pana mea, ceva om de voce altoit cu db admin, virtualizare, dev plus ops.

In fine, se programeaza interviul, imi dau aia mail de confirmare si ajung si eu sa vad numele, ceva call center spanac. Dau sa ii caut si aflu numai nasoale de la insi din call center si clienti care le dau review-uri de o stea. Aoleu, ce-i cu astia? In fine, daca tot am programat interviul cu ei, hai sa nu le dau flit si sa ma duc sa vad macar ce si cum.

Ma prezint cu 5 minute inainte de ora anuntata intr-o cladire cam darapanata, fara lift. Ma ia in primire o pustoaica, ma baga intr-o camera sa o astept pe “doamna manager”. Dupa 15 minute de asteptat, cand imi spuneam ca mai stau 1-2 minute si plec, apare aceeasi tipa cu CV-ul meu. Se scuza ca doamna e intr-o sedinta si nu poate veni, asa ca ma prelucreaza ea.

Inca din primele secunde, scoate un, da, vad ca aveti ceva experienta pe VoIP… La care o intrerup politicos, considerand ca a vorbit destul pe tema daca doar atat a putut sa inteleaga. O intreb despre job, ca sa aflu ca au nevoie de ceva IT guy, sa ii ajute cu sistemele, cu imprimantele, cu wireless-ul, pe langa alea de mai sus. Stai asa, adica tu, firma, ceri 5 job-uri in 1, accepti si seniori (nu pensionari) si cand iti vine unul, ii dai la inaintare vrajeli d-astea de faceam acum 15 ani? Serios?

Le-am propus o colaborare la distanta, ca nu renteaza sa imi schimb job-ul pentru ei si oricum nu cred ca isi permit, la care tipa a inceput sa zambeasca stangaci, ramanand sa ii prezinte ideea mea “doamnei manager”. Evident ca nu am auzit nimic de la ei si nici nu ma mir. Cine stie ce impresii aveau, dar le-am subliniat niste treburi (sa taie din cerinte si sa nu ceara seniori in domeniu pe salarii de 2500 de lei lol), ca poate pentru urmatorul ins nu o sa mai fie o experienta penibila.

Se face ca am ajuns azi in curtea unei edituri care avea nevoie de traducatori pentru o serie de carti. Contextul era dat de o prietena comuna mie si nevestei, mi-a zis I. ca s-ar baga la niste traduceri daca sunt pe domeniul ei, dar avand in vedere experienta ei nitel nefericita cu respectiva editura, ar fi mai bine sa ma duc eu sa rezolv formalitatile oficiale, urmand ca ea sa se ocupe de traducerea propriu-zisa.

Astfel, ma prezint la sediul editurii pentru o discutie cu redactorul-sef, acesta avand din timp CV-ul meu.

Ma primeste cumatrul, un tip pe la 50 de ani, mustacios, cu ochelari. Ma invita sa iau loc intr-o camera si incepe sa ma prelucreze.

Primul lucru pe care il remarc este privirea acestuia, genul de privire pe care ai arunca-o unui rahat de pe strada, pe care il masori si calculezi cum sa pasesti pentru a-l evita. Trec peste impresia initiala, schimbam doua-trei vorbe despre mine si experienta mea si aud cuvintele:

– “Avand in vedere ca nu ati publicat traduceri la edituri mari si cunoscute, va fi nevoie sa dati o proba de lucru.”

No shit, ca doar nu era sa ma angajeze pe ochi frumosi sau pe pile, era de asteptat. Zic ok, nu e nicio problema. Chit ca prima parte m-a facut sa ridic o spranceana, asa, intern. Da nene, faptul ca am in spate niste ani de zile de scris documentatie, printre altele in diferite multinationale e trecut neaparat neobservat. Ma rog, trecem peste.

Ne ridicam ca sa mergem la biroul lui ca sa-mi arate lucrarile disponibile, dar nu inainte de a-mi face precizarea platii:

– “Editura plateste doi euro la doua mii de semne cu spatii (adica o pagina A4).”

Putin mirat (plm, cand eram student la litere in 2008 luam 10 lei pe pagina), ii spun ca eu lucrasem pe 15 lei pe pagina in alte proiecte. Imi raspunde ca poate am tradus texte specializate. Imi stapanesc un ras si mergem sa vedem ce lucrari are. N-avea rost sa mai intindem discutia pe tema, la banii aia ce mai conteaza de erau impozabili sau nu.

Imi arata un tabel in Excel cu vreo sapte autori, titluri. Aleg doua din ele pe care sa le rasfoiesc, vad ca e ceva cu Biblia & co, zic pas. Hai ca gasesc ceva vag interesant, imi listeaza 10 pagini, ca atat e proba de lucru si calculeaza numarul de semne al daca ar fi sa iau traducerea. Ar fi 200 de pagini, ceea ce inseamna 400 de euro. Putin mai mult decat salariul minim pe economie, presupun cat castiga ceva casierita la Auchan sau o femeie de serviciu.

A ramas sa ma “ocup” in weekend de material, ma conduce la usa si, inainte de a ne desparti, imi spune:

– “Sa va straduiti sa intrati in pielea nu doar a autorului, dar si a cititorului!”

TLDR
– sa nu ne miram de ce cartile traduse arata ca niste balarii sinistre in mare parte, cu 2 euro pe pagina mai mult de Google translate si o refacere rapida nu ar merita
– munca de traducator (munca intelectuala, de creatie) a ajuns sa fie platita mai prost ca a unui casier sau om de serviciu
– evident ca voi spune pas, mai ales ca materialul tot contine ceva cu Jesus, de ce ti-e frica nu scapi lol
– de stiam de la inceput cat plateste pe pagina, nici nu mai veneam, puteam face altceva mai productiv cu timpul meu

De anul trecut blocul in care locuim se afla in proces de reabilitare termica. Oficial, reabilitarea a inceput in martie sau aprilie 2016, insa ea a inceput de fapt prin finele verii, septembrie.

In tot intervalul asta, s-a reusit doar izolarea pe partea din spate si recent la subsol. La un bloc P+2 cu zece scari. Adica echivalentul unei scari de bloc turn.

Acum doua zile au batut la usa pentru a le da acces in boxa de la subsol pentru a izola tavanul. Ok. Seara cand m-am intors, am fot sa inchid usa si am constatat ca nu mai merge lumina, dar era tarziu si am lasat-o pe a doua zi sa ii intreb pe aia de sanatate si sa verific mai in amanunt.

Ieri, constat ca firul de curent a fost ars. Ii intreb pe muncitori ce s-a intamplat, cica s-a impuscat cablul, ca nu a fost marcat de cei care au pus polistirenul si alte tampenii, dar ca se rezolva cu un alt cablu de curent tras. Tras de cine? Pe banii cui? Nu stiau, au ridicat din umeri ca francezii.

Azi am constatat ca nici masina de spalat nu mai merge, am avut doua sigurante sarite, priza functioneaza, masina ba. Masina care luni functiona, cumparata anul trecut. Am sunat la firma care asigura garantia, vine cineva saptamana viitoare si intre timp asteptam un electrician sa remedieze problema de la subsol.

Ce-ai facut, Dorele?

Va urma. Intre timp, sa vedem ce facem cu Ciuma Rosie.